Copilaria mare (6 - 14 ani)

Copilaria mare (6 - 14 ani)

Dezvoltarea fizica

Pe fondul cresterii in inaltime si a echilibrarii raportului cap-trunchi-membre intre 6 si 14 ani din punct de vedere fizic apar primele diferente de gen (depunerile de tesut adipos se precizeaza diferentiat functie de sex). Dezvoltarea fizica este influentata de factori genetici si de conditiile de trai (in special alimentatia si sportul). Spre exemplu, inaltimea este puternic influentata de ereditate, prin urmare in majoritatea cazurilor daca parintii sunt inalti si copii vor fi lafel.

Motricitatea este evident mai dezvoltata si rafinata comparativ cu varsta anterioara, miscarile sunt mai sigure, se pot executa miscari de mare finete si creste capacitatea de coordonare. Se constata evolutii diferentiate in functie de gender evidente in jur de 13 ani. In dezvoltarea abilitatilor fizice exista si o puternica influenta a modelului cultural, astfel reprezentara culturala a masculinitatii se asociaza cu abilitati de tipul forta si rezistenta fizica, iar a feminitatii cu gratie, mobilitate si flexibilitate. Aceste modele culturale sunt integrate si transmise prin educatie, ceea ce face ca incepand cu varste mici (3 ani) baietii sa fie sustinuti in efectuarea unor activitati care presupun efort fizic, fetele sustinute in efectuarea unor activitati care dezvolta mobilitatea si flexibilitatea.

Din punctul de vedere al senzorialitatii, dezvoltarea fiziologica fiind definitivata, sensibilitatea se situeaza la nivel maxim de maturizare cu exceptia sensibilitatii vizuale.

La aceasta varsta se constata o crestere a acuitatii vizuale si a capacitatii de discriminare a culorilor. La nivel comun exista teorii conform carora exista diferente la nivel de sensibilitate vizuala intre sexe considerandu-se ca barbatii nu disting toate nuantele. Nu exista dovezi stiintifice valide in favoarea acestui enunt, dar cu siguranta exista diferente din punctul de vedere al intereselor estetice, femeile fiind mai interesate de culori comparativ cu barbatii.

Sanatatea

Din punctul de vedere al sanatatii la aceasta varsta se fundamenteaza modalitatile de a face fata stresului, numite si modalitati de coping.

Stresul este definit ca un ansamblu de reactii ale organismului fata de actiunea exercitata asupra sa de o serie de agenti (factori de stres) fizici, chimici, biologici si nu in ultimul rand psihici (Selye, 1950).

Weitz (1979) enumera conditiile in care o situatie poate deveni factor stresor si anume: supraincarcarea cu sarcini multiple si in conditii de criza de timp, perceperea unei amenintari reale sau imaginare, izolarea sau sentimentul restrangerii libertatii si a controlului social, aparitia unui obstacol in activitate - obstacol resimtit ca frustrant, presiunea grupului social - generatoare de teama de esec sau dezaprobare, perturbari datorate unor agenti fizici, chimici sau biologici (imbolnaviri) care scad rezistenta adaptativa a organismului. Coffer si Appley (1967) fac o clasificare dihotomizata a situatiilor generatoare de stres. Ei considera ca exista situatii de solicitare neadecvata, fie in plus, fie in minus si situatii conflictuale propriu-zise. Spre exemplu, o persoana cu o structura de personalitate introverta obligata sa lucreze intr-un serviciu de relatii publice va dezvolta reactii specifice de suprasolicitare, de stres. Sau, un extravert obligat sa lucreze singur, va dezvolta reactii de subsolicitare.

Friedman si Rosenmann (1974) descriu doua modalitati distincte de coping, care fundamenteaza doua tipuri de personalitate, A si B. Tipul A se caracterizeaza prin activism, agresivitate si competitivitate. Tipul B este mai putin activ, non-agresiv si non-competitiv (Pitariu, 1987).

Cercetarile longitudinale efectuate de Steinberg (1984) au demonstrat existenta unor trasaturi innascute care reprezinta baza tipului A de personalitate, si anume: o dispozitie predominant negativa (copii care plang frecvent si fara motiv aparent), reactivitate puternica la stimulii de mica intensitate (copii care se trezesc din somn la zgomote nesemnificative) si dificultati de adaptare (copii care accepta cu greu persoane noi).

Studiile au aratat ca acei copii care prezentau in primul an de viata trasaturile descrise mai sus, incepand cu varsta de 3 ani dezvolta comportamente caracterizate prin nerabdare, agitatie, neliniste, agitatie psihomotorie. In acelasi timp ei incearca sa indeplineasca sarcinile care li se dau cu seriozitate si rapid, "controland" in acelasi timp performantele celorlati copii, altfel spus - competitivitate. Teoria lui Steinberg pare logic corecta, dar putem avea retineri in a o accepta pentru ca informatiile s-au obtinut prin intervievarea parintilor, ceea ce lasa loc presupunerii ca rezultatele ar fi putut fi influentate de subiectivitate.

Dezvoltarea cognitiva

Din punct de vedere cognitiv intre 6 si 14 ani se constata evolutia limbajului (vocabularul este mult mai bogat), a atentiei distributive, a memoriei (se utilizeaza strategii de fixare a informatiilor) si a gandirii. O alta achizitie este capacitatea de a discerne fantezie si realitate, copii inteleg visele ca realitati distincte fata de lumea reala.

Din punct de vedere al gandirii, specific acestei varste este stadiul operatiilor concrete sau stadiul operational, caracterizat prin utilizarea reprezentarii ca baza pentru rationamente. Reprezentarea permite operatii de clasificare, ordonare, operare cu cifre, ceea ce permite intelegerea principiilor conservarii. Utilizarea reprezentarii in rationamente permite accesul la un nivel superior de generalizare, spre deosebire de varsta anterioara (3-6 ani) cand gandirea se focaliza pe concret si unicitate. In contextul dezvoltarii unitare a sistemului cognitiv, gandirea capata caracteristica decentrarii, care se asociaza cu capacitatea de a formula rationamente reversibile.

In baza acestor abilitati copii rationeaza mai putin egocentric (se decentreaza), ceea ce permite dezvoltarea abilitatilor sociale, a capacitatii de a intelege actiunile celorlalti, paralel cu cresterea capacitatii de comunicare si a rationamentelor morale.

Atat Piaget, cat si Kohlberg, considera ca rationamentele morale, nu se pot dezvolta decat atunci cand, din punct de vedere cognitiv, copilul este suficient de matur pentru a depasi gandirea egocentrica. Piaget descrie doua stadii ale gandirii morale, moralitatea constrangerii si moralitatea cooperarii. Modelul propus are in principal in vedere interiorizarea valorilor si a relatiile relatiilor prezente in familie.

In primul stadiu, al constrangerii, copilul "manevreaza" conceptele in contextul unor rationamente rigide, in "alb si negru", actiunile pot fi bune sau rele, corecte sau incorecte, morale sau imorale. Capacitatea de a rezolva rationamente reversibile, ca si capacitatea de decentrare sunt in formare. Aceasta face ca in plan moral copilul sa nu poata depasi, cel mai frecvent, rationamentele de tip egocentric. Ca urmare, el va considera ca:

toti ceilalti gandesc ca el (nu se poate plasa locul celuilalt);

actiunile sunt generatoare de efecte (actiunea presupune o urmare) la aceasta varsta nu se intelege intentionalitatea, sau motivatia, care a generat o actiune;

adultul care impune regulile fiind detinatorul adevarului absolut, ca urmare trebuie sa se supuna neconditionat acestuia;

regulile impuse sunt corecte si de nemodificat;

pedeapsa este inteleasa ca efect al unui comportament care nu respecta regulile (prin urmare este imoral), ceea ce explica de ce copiii favorizeaza pedepse severe atunci cand sunt intrebati;

confunda accidentele cu pedeapsa ("am cazut pentru ca am suparat-o pe mama").

In al doilea stadiu, al moralei cooperarii, care corespunde varstelor de 5 - 6 ani, dezvoltarea gandirii pemite o serie de rationamente care au o evidenta incarcare sociala, astfel:

capacitatea de reversibilitate a gandirii ca si decentrarea acesteia permit copilului sa formuleze rationamente si judecati mai putin individualiste si ii permite intelegerea altor puncte de vedere;

intelege actiunile in functie de intentionalitate si nu in functie de consecinte;

rationamentele au un grad mai ridicat de obiectivitate. Capacitatea de a intelege ca regulile sunt impuse de adulti si ca ele pot fi schimbate, are la baza capacitatea de autoevaluare, care se asociaza cu respectul pentru sine si cu evaluarea corecta autoritatii;

apar primele comportamente care vizeaza respectul reciproc, dar si reactii de refuz sau agresivitate raportat la adultii perceputi ca incorecti;

pedeapsa este inteleasa in functie de gravitate ("Dar nu a fost asa de rau ceea ce am facut eu");

nu se mai confunda accidentul cu pedeapsa.

Kohlberg considera ca dezvoltarea gandirii morale nu presupune numai interiorizarea valorilor familiale, ci si a valorilor comunitatii din care face parte copilul. El descrie trei stadii: preconventional (4-10 ani), conformismul conventional (10-12 ani) si autonomia morala (12 -14 ani)

In stadiul preconventional gandirea se caracterizeaza prin externalitatea controlului, a instantei morale care judeca si evalueaza. Ca urmare comportamentele copilului sunt caracterizate prin dependenta, supunere. Copilul se conformeaza si respecta regulile pentru a evita pedeapsa. El actioneaza mai putin din propria intentionalitate, dezvolta mai mult comportamente instrumentale si de schimb.

In stadiul conformismului conventional, se dezvolta nevoia de protectie, care este evidenta la nivel comportamental, Din dorinta de a fi acceptati de ceilalti, ei respecta regulile adultilor si pe parcurs interiorizeaza standarde propuse de acestia considerandu-le corecte. Astfel ei obtin protectie si depasesc situatiile generatoare de stres, ceea ce este o modalitate de coping. Comportamentele preluate prin imitatie de la adultii investiti afectiv, sunt transferate in relatiile cu cei de aceeasi varsta, copilul este agresiv in grupul de copii pentru ca adultul model, care ii asigura protectia, este agresiv.

In stadiul autonomiei morale copilul (deja preadolescent) accepta si intelege nepotrivirile dintre doua standarde morale. El se poate autoanaliza si intelege ca regulile si valorile morale dupa care se comporta pot fi diferite de ale celorlalti. Controlul este interior si rational, ceea ce permite evaluarea corecta a comportamentelor negative prin raportare la normele comunitatii din care face parte, anticiparea pedeapsei si evitarea acesteia.

Dezvoltarea memoriei

Cercetari recente au demonstrat faptul ca memoria copiilor poate retine detalii pe care la varsta adulta nu le mai inregistreaza. Dar, volumul informatiilor retinute este nesistematic/neorganizat si mai mic; se stocheaza informatiile in functie de interese.

Intre 6 si 14 ani se perfectioneaza memoria de scurta durata si se structureaza/invata o serie de strategii de fixare a informatiilor. Se utilizeaza, cel mai frecvent procedee de tipul repetarea informatiei, categorizarea (organizarea informatiilor in categorii/clase), asocierea de categorii in functie de context sau cu imagini, asocierea cu un suport extern (de exemplu un semn care sa aminteasca faptul ca trebuie sa faci un anumit lucru) si metamemorizarea (asocieri lingvistice logice).

Dezvoltarea creativitatii

Desfasurarea procesului creativ implica o "functionare" cognitiva specifica, Cu alte cuvinte desfasurarea procesului creativ implica o anume functionalitate a abilitatilor cognitiv-operationale, volitive, motivationale. In 1962 Torrance face o analiza detaliata a creativitatii ca functie integrata in structura personalitatii. Ca si personalitatea, si creativitatea presupune adaptari succesive la cerintele sociale si interiorizari ale normelor morale. Copiii sunt in mod spontan creativi. Ei sunt curiosi si invata repede si bine "creand" si "recreand" informatia pe care o primesc de la adulti. Pana la varsta scolara copiii sunt foarte creativi, nivelul originalitatii este foarte mare. Studiile longitudinale au dovedit ca aceasta, ca factor al creativitatii are o evolutie constant crescatoare spre deosebire de ceilalti factori care sunt mai puternic influentati de interiorizarea normelor sociale necesare adaptarii in comunitate.

Momentele de regresie, sau de declin, ale creativitatii copiilor sunt evidente in marea majoritate a culturilor la 5, 9, 13 si 17 ani. Aceste momente de declin par a se justifica in corelatie cu presiunile exercitate de impunerile sociale si sunt asociate cu modificari in planul personalitatii. Astfel la 5 ani se are loc prima "plecare din cuib", acomodarea sociala si acceptarea autoritatii exterioare casei si familiei; la 9 ani scaderea performantelor creative pare a se datora debutului pubertatii si problemelor de identitate corelative acesteia care genereaza cresterea trebuintelor de validare consensuala; la 13 ani are loc prima optiune "profesionala" aceea pentru liceu, dar si o serie de trairi anxioase generate de nevoia de recunoastere din partea sexului opus ca si interiorizarea normelor morale si a regulilor de comportament adult; pentru ca la 17 ani, performantele scazute par a se justifica prin debutul activitatilor profesionale sau inceputul studiilor universitare.

Teoria gestaltista explica evolutia creativitatii prin existenta unor forte interioare innascute care influenteaza succesiunea si formele pe care le deseneaza copilul. Gardner analizand desenele copiilor spune: "ai senzatia ca sunt manati de un impuls de a continua o spirala si intr-un final ajung sa creeze o forma buna sau un gestalt". Din punct de vedere al evolutiei creativitatii, exemplificata prin evolutia desenelor, prima etapa este aceea a cercurilor concentrice.

In jur de 3 ani, ei deseneaza forme asemanatoare cercurilor, mai exact linii care tind catre o forma rotunda, performanta care se explica prin dificultatile de control a miscarilor mici ale mainii.

A doua etapa este aceea a "mandelelor", spre 4 ani. Mandala este o forma circulara, un cerc cu raze, un desen simplu care, spun gestaltistii, tinde spre unitate si echilibru.

In jur de 5 ani copii trec intr-o alta etapa, aceea a "omuletilor-mormoloci". Desenele lor reprezinta oameni fara a trunchi. Copilul intrebat ce reprezinta desenul sau spune ca este un om si indica trunchiul care lipseste din desen. Specialistii considera forma "omuletilor-mormoloc" ca reprezentand o problema de ordonare prezenta si la nivelul memoriei cuvintelor. La aceasta varsta dintr-o fraza ascultata copii retin cel mai frecvent primul si ultimul cuvant, uitandu-le pe cele din mijloc Gestaltistii nu sunt de acord cu aceasta explicatie considerand ca unica explicatie posibila este interesul pentru forma armonioasa.

Intre 5 si 8 ani copilul deseneaza fiinta umana cu trunchi, in miscare, in pozitii statice, fara a respecta nici o regula de proportie, supradimensioneaza fie picioarele, capul sau trunchiul.

Intre 8 si 12 ani definitivarea capacitatii de reprezentare a obiectelor face ca desenele sa fie realiste, iar pe de alta parte mobilitatea manuala permite trasarea de contururi precise.

Dezvoltarea personalitatii

Din punct de vedere psihanalitic Freud considera aceasta perioada ca o perioada de latenta care se caracterizeaza prin pulsiuni sexuale reduse, de calm relativ dupa stadiul falic. Prin urmare libido-ul este slab, este perioada dezvoltarii Eu-lui, in raport cu deprinderile sociale. Erikson considera ca acum ne situam in stadiul constiinciozitate versus inferioritate, care presupune insusirea abilitatilor valorizate social si constructia imaginii de sine. Depasirea conflictului se asociaza cu trairi pozitive, sentimente de competenta si adecvare, iar nedepasirea acestui conflict se asociaza cu trairi negative, sentimente de inferioritate si inadecvare.

Teoria behaviorista sustine ca la aceasta varsta scolarii devin receptivi la o mai mare varietate de intariri sau recompense. Motivatia pentru performanta creste, copiii sunt inca sensibili la recompensele concrete (jucariile), dar pot raspunde si la intariri mai subtile (lauda, atentia, calificativul scolar) sau la intariri intrinseci (apelul la mandrie).

Teoria invatarii sociale pune accentul pe contextul global in care se realizeaza procesul invatarii, mai degraba decat pe aspectul invatarii. Teoria subliniaza ca sentimentul responsabilitatii este puternic legat de exemplul oferit de catre parinti. Daca parintii isi supra-aglomereaza copiii fie cu recompense, fie cu pedepse, promisiunile sau amenintarile isi pot pierde semnificatia. Daca reactia parintelui la comportamentul copilului este inconsecventa, neclara, atunci si comportamentul copilului devine haotic.

Procesul invatarii sociale utilizeaza modelul ca baza pentru imitatie. Copiii prescolari sunt foarte receptivi la modele, care le permit sa constientizeze comportamentele si atitudinile adultilor si sa le raporteze la propriile comportamente si atitudini. De retinut ca, in aceasta perioada, copiii isi modeleaza comportamentele nu numai dupa cele ale parintilor lor, dar si dupa prieteni, profesori, persoane care li se par lor ca fiind persoane de succes.

Vigotsky (1967) considera ca prin rezolvarea de probleme copilul participa la propria dezvoltare, dar, spre deosebire de Piaget, el acorda un rol mult mai important adultilor. Persoana adulta asigura copilului un esafodaj un cadru pe fondul caruia copilul construieste prin joc sau printr-o activitate ordonata. Vigotsky considera trei elemente majore in dezvoltarea cognitiva, si anume:

a. utilizarea limbajului in activitate, asocierea cuvant-comportament in reactiile fata de lume;

b. relatia limbaj-gandire permite exteriorizarea rationamentelor in conversatia cu altii;

c. intelegerea presupune cooperare cu ceilalti in cadrul relatiilor sociale. Copilul isi construieste si isi organizeaza perceptiile si procesele de gandire intr-un cadru cultural prin relatiile cu altii. Se construieste astfel o constiinta sociala care evolueaza in dependenta de dezvoltarea abilitatii de a identifica si de a lua in considerare punctul de vedere al altor persoane. Copiii de 12 ani au abilitatea de a lua in considerare nevoile si valorile persoanelor pe care incearca sa le convinga folosind argumente logice in discurs.

Comportamentul social

Intelegerea altora. Constiinta sociala a copilului se imbunatateste in aceasta perioada. El constientizeaza multitudinea rolurilor sociale (profesionale, familiale, sociale) astfel la 8 ani, spre deosebire de 6 ani, copilul poate intelege ca un individ poate fi in acelasi timp frate, tata, bunic dar, in acelasi timp, profesionist. In jur de 8 ani apare o schimbare majora de la evaluarile inalt concrete ale altor persoane, la o intelegere mai abstracta, care se bazeaza pe deducerea unor motive, credinte si caracteristici de personalitate din comportamentul celorlalte persoane. De asemenea, copii sunt mai capabili sa recunoasca si sa reformuleze declaratii, in scopul evitarii declaratiilor potential ofensatoare. Aceste diferentieri se pot realiza datorita capacitatatii de reversibilitate cognitiva.

Intelegerea de sine. Formarea imaginii de sine este corelativa capacitatii de intelegere a altora si se bazeaza pe experienta anterioara. Imaginea de sine este supusa schimbarii atunci cand apar noi informatii despre sine si despre altii, informatii folosite pentru a orienta comportamentele viitoare, dar si pentru a interpreta experientele trecute. Imaginea de sine se dezvolta rapid in copilaria mijlocie pe masura ce abilitatile cognitive se maturizeaza si experientele sociale devin mai variate. Constructia imaginii de sine se face sinusoidal cu suisuri si coborasuri, dezvoltarea capacitatii de autocritica se asociaza cu scaderea stimei de sine (spre exemplu asumarea esecurilor are o influenta cert negativa asupra stimei de sine). In jur de 12 ani se atinge cel mai scazut nivel, dupa care stima de sine creste din nou.

In scaderea stimei de sine un rol esential negativ il are neajutorarea invatata, incercarile repetate de a realiza o activitate finalizata constant cu un esec, "invata" copilul ca este incapabil sa faca ceva pentru a-si imbunatati performantele. Asa se dezvolta complexele de inferioritate, care conduc la alte esecuri si implicit la o stima de sine scazuta. Se pune intrebarea: cum putem dezvolta o stima de sine pozitiva? Factorul crucial pare a fi sentimentul ca persoana este competenta intr-o varietate de sarcini. Acest lucru depinde de abilitatile copilului si de microcosmosul familial si scolar care pot face ca un copil sa dezvolte mai devreme sau mai tarziu, mai greu sau mai usor, sentimentul de competenta. Un alt factor de influenta este macrosistemul social, specificul cultural al societatii in care copilul traieste.

Grupul de egali este structura cu cea mai mare influenta in dezvoltarea stimei de sine pentru copiii de 6 pana la 11 ani. Acceptarea de catre grup, increderea in prietenul cel mai bun, s.a. construiesc sentimentul de competenta al copilului. Acestea sunt elemente foarte importante si au punctul de plecare in nevoia de afirmare sociala corelata cu nevoia de independenta fata de parinti. Pe masura ce cresc, copii sunt mai putin dispusi sa apeleze la parinti pentru anumite probleme si prefera sa apeleze la egalii din grup, pe care-i considera prieteni, capabili sa-i ajute. In acest context, apar asa-numitele "societati ale copiilor", o subcultura a grupului de egali. Tipic, societatile copiilor au un vocabular propriu, anumite coduri de imbracaminte si anumite reguli de comportament. Astfel de cluburi sau "gasti" au si functii pozitive, ajutand la construirea stimei de sine, la imbunatatirea abilitatilor sociale, la deprinderea cooperarii sociale, insa pot aparea si manifestari delicvente.

Aproximativ 5-10% dintre copii sunt nepopulari si nu au prieteni. Ei se simt singuri si au o stima de sine scazuta. Studiile realizate arata ca acestia fiind izolati sau respinsi tind sa fie imaturi, imaturi cu sine si cu ceilalti. Cel mai frecvent parintii sociabili au copii sociabili, la fel cum parintii ostili au copii ostili. Scoala are de asemenea o mare importanta in dezvoltarea sociabilitatii copiilor, astfel, un sistem educativ de tip deschis si informal care cultiva respectul si prietenia reciproca sustine o evolutie sociabila, spre deosebire de un sistem educativ unde se pune accent pe competitie. In dezvoltarea sociabilitatii trebuie considerat cadrul general in care se desfasoara activitatile copiilor, modelele pe care le urmeaza, ca si locurile unde ei interactioneaza.

INTREBARI RECAPITULATIVE

A.     Prin ce putem caracteriza primul stadiu al dezvoltarii gandirii morale, conform teoriei lui Kohlberg?

B.     Ce varsta poate avea un copil care deseneaza conturul unui om, ce pare sa nu aiba trunchi?

C.     La ce varste apar momentele de regresie in performanta creativa conform studiilor    lui Torrance asupra evolutiei creativitatii?

D.     Enumerati elemente considerate ca fiind majore in dezvoltarea cognitiva a copilului, conform teoriei lui Vigotsky.

E.      Numiti factorii care au o influenta majora in dezvoltarea stimei de sine pentru copiii de 6 pana la 11 ani.

F.      Ce roluri pot avea societatile copiilor sau "gastile", care au un vocabular propriu, anumite coduri de imbracaminte si anumite reguli de comportament?

G.     Descrieti factorii cu o importanta majora in dezvoltarea sociabilitatii copiilor.