ELEMENTE DE PSIHOLOGIE IN FILOSOFIA GREACA

ELEMENTE DE PSIHOLOGIE IN FILOSOFIA GREACA

Cu timpul, in Grecia apar si conceptii despre suflet, facandu-se trecerea la un plan de cunoastere superior, motiv pentru care vom face in continuare un popas mai lung in gandirea greaca veche.

Thales (624-527 i.Hr.) considera ca tot ceea ce ne inconjoara provine din apa, pentru ca apa ocupa cea mai mare parte a pamantului, transformandu-se in aer prin evaporare, iar prin inghet si amestec cu alte substante, in pamant. Toate aceste transformari ale apei si materiilor organice se datoresc unei insufletiri a lor. Sufletul era de natura materiala, incorporala si inzestrat cu miscare (ceea ce este insufletit se misca); sufletul este principiul oricarei miscari. Miscarea este eterna si sufletul ce o determina este nemuritor. Materializarea sufletului nu inseamna identificarea lui cu materia obisnuita, ci este doar asemanator; materia este perisabila, inerta, in timp ce sufletul nu este perisabil, este miscator, diversificat, simtitor la plante si animale, ganditor la oameni.

Anaximenes (585-525 i.e.n.) are conceptie asemanatoare cu a lui Thales, dar considera ca nu apa este substanta de baza a lumii, ci aerul. Sufletul este suflare (aer), in conceptia originala, mecanismul vietii constituindu-l racirea si incalzirea aerului prin respiratie. Prin expiratie, aerul se incalzeste. Intermediar intre rece si cald este focul. Aerul este un principiu de ventilatie; inima este un principiu de incalzire, fiind sediul focului. Moartea omului inseamna transformarea sufletului in aer - sufletul este principiul senzorial de gandire si miscare al corpului, tot astfel este un suflet al intregii lumi. Adversari ai lui Anaximenes, care considerau ca Universul este infinit, spuneau ca nu respira, nefiind nimic in afara lui. Pentru Anaximenes, Universul este inconjurat de aer, care intra si iese in permanenta din el; Universul este insufletit fara a fi altceva decat universul insusi.

Ciclul acestor interpretari se incheie cu Anaximandru (640-545 i.e.n.); universul este infinit, nemarginit (apeiron), si principiul Universului ar fi chiar infinitul (Universul este ceea ce se transforma pe sine, luand diverse infatisari). Apeironul Universului ii garanteaza si diversitatea - din Univers provin toate lucrurile, fenomenele, si toate se intorc in el prin miscarea eterna. Primul principiu este cel care separa caldul de rece si le inlocuieste una cu celalalta. Din cald si din rece, se pot separa substantele, se diferentiaza aerul de apa si apa de pamant. Sufletul este aceasta transformare a elementelor unele in altele, omul este amestec de pamant, aer, apa. Ca evolutie a speciilor, primele vietuitoare ar fi provenit din apa (aveau solzi) si, traind pe pamant, le-a aparut parul; cazandu-le parul, au aparut oamenii.

Astronom, muzicolog si matematician, bazandu-se pe calcule numerice, Pitagora considera ca intreg Universul era alcatuit din numere, fiecarui lucru corespunzandu-i un numar; fiecare planeta avea cate un numar. Pitagoreicii aveau cunostinte astronomice evoluate si considerau ca intre corpurile ceresti exista corespondenta numerica; credeau in ordine si armonie. Corpurile ceresti emit anumite sunete. Fiecare sunet era legat de un numar pe care il ocupa in scara muzicala; combinatia acestor numere conducea la armonia universala. Sufletul omului care cunoaste aceasta armonie trebuie sa fie un numar si sa determine, impreuna cu numerele corespunzatoare partilor sale corporale, o armonie analoga cu armonia universala. Astfel conceput, ca proportie, ordine si armonie, corespundea sufletului universal, fiind o parte din el. Sufletul este un numar, care determina miscarea intregului corp. Proportia dintre numerele trupului, respectiv sufletului, poate avea variatiuni, in functie de starea lor. Un corp mai insufletit este un corp in care domina sufletul. Echilibrul numeric poate sa creasca sau sa scada, astfel incat, la un moment dat, poate sa ia valori negative.

Omul este un animal rational - zoon logicon - dotat cu gandire. Ratiunea este diferita de sensibilitate; fiind dotat cu sensibilitate, omul se aseamana si cu animalele, fiind dotat cu miscare si dezvoltare, se aseamana si cu vegetalele. Sufletul individualizat isi poate schimba locul, poate trece de la un regn la altul, fenomenul numindu-se metempsihoza. Pitagora ar fi fost influentat astfel de conceptii orientale despre transmigratie.

Rigiditatea calculelor numerice trebuia sa gaseasca o conceptie contrara. Cel care a elaborat-o a fost Heraclit (504 - Conceptia lui este dinamica, considera focul ca fiind esenta universului - totul provine din foc si se intoarce in foc, Universul nefiind altceva decat un foc care arde si se stinge, dupa masura. Acesta insufleteste universul, il pune in miscare permanenta si il transforma prin ardere - totul curge (panta rei), nimic nu este stabil, ceea ce vedem este o iluzie, o parere.

Sufletul uman, animal si vegetal, ca si cel universal, este alcatuit din foc, mai mult sau mai putin puternic. Focul si caldura inseamna viata, recele inseamna moartea. Inima, sediu al sufletului, contine focul si caldura vietii pe care o imprastie in tot corpul prin respiratie, o trimite si o intoarce dupa masura. Exista un logos (ratiune) universal si un logos uman. Bivalenta logosului permite comunicarea sufletului individual cu cel universal prin foc care razbate prin orice.

Cei care considerau ca numai asa se poate cunoaste, prin oprirea lucrurilor, au fost filosofii din scoala eleata. Ei considerau ca simturile ne inseala, spre deosebire de Heraclit, ei ziceau ca simturile ne infatiseaza lucrurile in miscare, cand, de fapt, totul este incremenit si astfel a fost intotdeauna; miscarea insasi este iluzorie.

Eleatii considerau ca sensibilitatea nu este autentica. Sufletul este o pneuma care pune in miscare cunoasterea, cunoasterea iluzorie si cea adevarata (prin simturi si ratiune). Eleatii pun problema gandirii ca atare, pentru prima data: ce este gandirea, spre deosebire de sensibilitate? Trei aspecte trebuie retinute aici: A gandi inseamna acelasi lucru cu a fi; A simti inseamna doar a parea ca esti; A fi este deosebit de a exista.

Mai departe, dintre presocratici, Anaxagoras credea ca toate corpurile sunt alcatuite din parti asemanatoare, omogene (homeorid, homeomeri - parti asemanatoare). Sufletul universal este cauza prima a miscarii, a transformarii - nous (gandire, spirit) penetreaza totul si este si ratiune si cunoastere; este atat principiul cunoasterii senzoriale, cat si a celei rationale. Senzatiile sunt forme imperfecte de cunoastere - sustine Anaxagoras - pentru ca nu putem distinge cu ajutorul lor particulele care compun corpurile. In fond, este un avantaj al organelor noastre perceptive faptul ca nu vedem si nu auzim totul. Perceptivitatea noastra are limite calitative si cantitative, ratiunea da adevarata structura a corpurilor.

In studiul fenomenelor naturale se remarca un alt ganditor presocratic, Empedocles (490-430 i.e.n.). Totul este insufletit, dupa Empedocles, nu surprindem viata mai ales la plante, animale si oameni, exista si manifestari ascunse ale vietii. Aspectul exterior al vietii (miscarea) nu este suficient. Viata se manifesta mai ales prin circulatie externa; corpurile sunt alcatuite insa din substante care se misca in interiorul lor. Sufletul este doar principiul miscarii substantelor corporale. Miscarile substantelor din corpurile umane sunt perceptibile - sonor sau olfactiv - ele izbucnesc si in afara.

Democrit din Abdera (460 i.e.n.) considera ca materia, indiferent de natura ei se compune (atomos) din particule foarte mici, care nu se mai puteau divide, o teorie (atomismul) mereu reluata, pana in zilele noastre.

Corpurile insufletite (animale si umane) sunt cele care respira si se misca. Democrit considera ca sufletul ar fi si el alcatuit din atomi. Sufletul este substanta subtila, neperceptibila, ca atare considera ca este alcatuit din atomi sferici, fiind dotat cu miscare. Atomii sferici au posibilitatea de a se misca prin rotatie unii fata de ceilalti. Sufletul este o substanta alcatuita din atomi sferici, dar este de aceeasi factura ca si orice alta substanta. Sufletul are o alcatuire materiala ca si corpul uman, deci el nu mai poate fi considerat nemuritor; in momentul mortii, sufletul este eliminat din corp prin exitus (ultima suflare), care poate fi observata. Daca persoana care moare se afla intr-o incapere racoroasa, suflarea calda se destrama in aer. De fapt, activitatea sufleteasca este o forma de manifestare a atomilor. Se considera ca sufletul nu ar avea o localizare precisa, ci ar fi difuz, in tot corpul, pentru ca el pune in miscare orice parte a corpului. Sufletul nu se identifica cu corpul, deoarece este compus a atomi cu forme si temperaturi diferite. Activitatea sufletului este cea care determina si emanatiile organelor de simt. Mecanismul perceperii lucrurilor se face prin confruntarea celor doua tipuri de emanatii: de la organele de simt spre corpurile exterioare si invers.

Intre 469-399 i.e.n., Socrate, spre deosebire de naturalisti (filosofii care l-au precedat), sustinea ca sufletul este mai important/interesant decat natura. El amintea, in acest sens, in discutiile sale, de inscriptia din templul lui Apolo, de la Delphi: Cunoaste-te pe tine insuti.

Numai omul gandeste si de aceea trebuie sa se cunoasca pe el insusi, sa-si cunoasca propria gandire. Gandirea este partea rationala a sufletului. Ratiunea este superioara sensibilitatii. Dar filosofii nu faceau un studiu propriu-zis al gandirii, fiind mai curand interesati de ceea ce gandeau (de continut), si nu de gandire.

Socrate a fost interesat de gandire si de elementele ei (ganduri, notiuni, concepte). Gandim despre bine, frumos, Dumnezeu, suflet (notiuni pe care le gandim corect daca putem sa le definim, sa le explicam. Socrate a dezvoltat notiuni etice in special: curajul, prietenia, bunatatea, indrazneala, frica. Aceste notiuni trebuiau sa fie bine definite. Orice om normal gandeste corect si are in minte notiuni si definitii ale acestora, dar ele trebuie sa fie puse in evidenta astfel incit sa se nasca in mintea fiecaruia.

Mama lui Socrate era moasa. Filosofia, asemanata cu mositul, permite ideea ca filosoful nu produce notiunile, ci il ajuta pe celalalt sa le scoata la iveala prin maieutica - arta de a naste idei. Explicatia acestui fapt, al descoperirii, consta in ideea ca sufletele oamenilor ar mai mai fi fi trait candva, ar mai fi invatat (teorie dezvoltata mai pe larg de discipolul lui, Platon), iar prin maieutica, persoana si-ar aduce aminte de ceea ce a invatat. Socrate dovedea ca un sclav gandea corect amintindu-si niste cunostinte pe care nu le obtinuse in viata aceasta. Trebuia insa sa stii ce si cum sa-l intrebi. Metoda maieutica pornea de la ceea ce facea adesea Socrate - se punea in situatia, aparent, de a incerca sa afle adevarul de la celalalt, autoironizandu-se si folosind ironia impotriva celuilalt. Procesul psihic de obtinere a notiunilor in maieutica se facea prin generalizare si abstractizare. Socrate cauta multe exemple din care sa reiasa ca o anumita notiune nu este valabila numai intr-un singur caz. De pilda, notiunea de curajos: Ahile, Ulise, Agamemnon - ostasi greci; generaliza notiunea prin exemple, apoi prin abstractizare. Prin urmare, a fost primul care a pus problema gandirii notiunilor si proceselor psihice (prin generalizare, abstractizare), prin care pot fi obtinute in cadrul unei metode speciale - maieutica.

Platon (427-347 i.e.n.), unul dintre cei mai mari filosofi ai antichitatii, isi tinea cursurile intr-o gradina ce apartinea unui anume Academos, motiv pentru care scoala sa a ramas in istorie cu numele de Academie, expunandu-si lucrarile sub forma de dialoguri.

Intr-un anumit sens, conceptia lui Platon ar fi chiar psihologista. El considera ca cetatile ar trebui sa fie conduse dupa exemplul functiilor pe care le are sufletul (apetitul sau dorinta, ce provine din nevoile corpului; gandirea, care tinde spre obtinerea adevarului; si vointa care reprezinta puterea de a infaptui fie dorintele corpului, fie obtinerea adevarului). Guvernantii ar trebui sa fie filosofi, iar slujitorii acestora sa fie militari. Agricultorii, meseriasii si negustorii trebuiau sa asigure nevoile corporale ale locuitorilor. Sclavii nu erau pusi la socoteala. Prin urmare, se poate spune ca Platon transpune functiile psihice in functii sociale. Ca sedii ale functiilor sufletului erau capul pieptului si partea de sus a abdomenului, localizari cu o veche traditie: sediul gandirii este capul; sediul simtirii este pieptul; sediul nevoilor este abdomenul.

Platon considera ca sensibilitatea cu organele sale perceptive ne da imagini despre lumea inconjuratoare, dar ca aceasta nu este lumea autentica, ci doar lumea asa cum ne apare noua. Lumea autentica poate fi doar gandita rational.

Cunoasterea adevarului nu se bazeaza pe simturi, ci pe gandire, fiindca numai asa putem cunoaste ideile, adevaratele forme ale lucrurilor; eidos=idee, forma. Platon considera ca fiecarei vietuitoare ii corespunde o idee; lucrurile sunt umbre, copii ale ideilor, lucrurile sunt alterabile, ideile nu se nasc si nu pier niciodata. Platon vorbeste despre lumea ideala, un fel de sediu al ideilor. Pentru ilustrarea raportului dintre lucruri si idei, el foloseste, printre altele, "mitul cavernei": intr-o pestera oamenii sunt legati in asa fel incat sa nu se poata intoarce spre lumina care vine din afara pesterii; ei vad pe peretele pesterii umbrele celor care trec prin lumina. Ei cred ca umbrele pe care le vad pe peretele din fata lor ar fi chiar lucrurile insele. Prin gandire, isi pot da seama ca lumina si adevarata lume sunt in afara pesterii. Sufletul este considerat nemuritor, fiind de felul formelor eterne, surse ale adevarului.

In privinta cunoasterii un rol important il are memoria. Platon considera ca fiecare om ar avea reminiscente in suflet datorate experientelor anterioare. Memoria nu se identifica insa cu reminiscenta. Memoria obisnuita inseamna pastrarea unor anumite senzatii, perceptii, idei si reactualizarea lor. Imaginatia (phantastia) este reprezentare mentala a unui obiect sau vietuitoare care nu sunt de fata. Imaginatia este legata si de vis, halucinatie, delir.

Aristotel (383-322 i. Hr.), discipol al lui Platon, intemeiaza propria scoala filosofica numita Liceul. El elaboreaza o teorie despre suflet in De anima (lucrare ce poate fi considerata primul tratat de psihologie din istorie) si in Parva naturalia, lucrare ce reuneste noua mici tratate.

De anima pune cercetarea psihologica in legatura cu cea fiziologica si biologica. Psyche este in toate vietuitoarele, existand un suflet vegetal, unul animal si unul rational propriu omului.

La om, el nu mai este nemuritor ca la Platon, ci este o forma inerenta individului, indisolubil legat de trup.

Sufletul are regiuni diferite, pentru Aristotel: regiunea inferioara, vegetativa, comuna plantelor si animalelor, regiunea senzoriala, proprie animalelor, si regiunea rationala, proprie omului.

Pentru a ajunge la formele sale pure de la senzatie, gandirea trece prin mai multe operatii: a) imaginatia prelucreaza mai intai materialul sensibil, degajand calitatile generale; b) plecand de la aceste imagini, extrage ideile inteligibile; c) operatia ultima a gandirii este intuitia directa a esentelor, a formelor inteligibile.

Intelectul este dedublat: Aristotel vorbeste de un intelect activ si de unul pasiv, primul avand functia formei, al doilea functia materiei.

Intrebari de autoevaluare

Cum caracterizeaza Thales sufletul?

Care este conceptia despre suflet a lui Anaximenes?

Ce este Apeiron-ul lui Anaximandros?

Relevati legatura dintre suflet si numere la Pythagora.

Este sufletul identic cu focul in viziunea lui Heraclit?

Ce este sufletul pentru eleati?

Ce este Nous-ul pentru Anaxagoras?

Care este principiul miscarii substantelor corporale la Empedocle?

In ce consta atomismul lui Democrit?

Expuneti conceptia despre om a lui Socrate.

Relevati corespondenta dintre facultatile sufletului si rolurile sociale in conceptia lui Platon.