Deficiente multiple/asociate

Deficiente multiple/asociate

"Polihandicapul reprezinta o asociere de doua sau mai multe deficiente la una si acceasi persoana, cele doua deficiente fiind, de regula, consecutive, una celeilalte".[1]

Cele mai importante si grave handicapuri sunt autismul si surdocecitatea.

1. Autismul

Provine din cuvantul grecesc "autos" care inseamna "sine insusi", reprezinta o inchidere in sine a persoanei ducand la o desprindere a acesteia de realitate si la intensificare a vietii sale imaginative. putand aparea de foarte timpuriu, in jurul varstei de doi ani, si fiind mai frecvent la baieti decat la fete, acest polihandicap presupune o serie de caracteristici specifice: existenta unor dificultati de limbaj sau de comunicare, a unor discontinuitati in dezvoltare si invatare, a unor deficiente perceptuale si relationale, a unor tulburari actionale si comportamentale, disfunctionalitati ale proceselor, insusirilor si functiilor psihice.

Copilul autist se caracterizeaza prin: lipsa nevoii de comunicare, limbajul acestuia avand un accentuat caracter solilocvic si o structura gramaticala imatura. Sunt prezente frecvent ecolalia intarziata, verbalizarile si inversarea pronumelor " tu" in loc de "eu", existand o discrepanta intre posedarea vocabularului si abulitatea de a-l folosi ca mijloc de comunicare sociala.

1.1. Etiologia autismului

Exista o serie de teorii privind cauzele aparitiei autismului printre care:

• "Teoriile psihogene - sustin interpretarea autismului ca retragere a subiectului fata de tot ceea ce a fost perceput rece, ostil si pedepsitor in mediul inconjurator, cauza fiind prezentata de carentele educationale si afective ale copilului."[2]
• "Teoriile organo-genetice - analizeaza autismul ca rezultat a unor disfunctii de natura bio-chimica sau de o dezvoltare insuficienta a creerului. Potivit acestor abordari, autismul apare ca rezultat al unui defect innascut sau precoce achizitionat in echipamentul biologic al copilului;" [3]
• "Teoriile comportamentale - au drept origine a sindromului autist exteriorul, mediul, polihandicapul luand nastere dintr-un sir de comportamente invatate, pe fondul unor recompensari si pedepse aplicate repetitiv copilului de catre adult." [4]

1.3. Tipologia autismului

dificultatile perceptuale: lipsa reactiilor la stimuli foarte puternici, atractia pentru obiecte/stimuli nerelevanti pentru un copil normal;

dezvoltarea paradoxala pe diferite paliere: invata usor sa faca inmultiri dar nu poate sa numere pana la zece;

tulburarile actionale si comportamentale: stereotipii -gestuale sau sub forma activitatilor repetitive - comportamente de automutilare si de autostimulare - tactila, kinestezica, auditiva, vizuala;

disfunctionalitati manifestate la nivel afectiv-motivational (lipsa de interes pentru contact social sau pentru trairile celor din jur, imaturitate afectiva) si la nivel cognitiv ( anomalii in dezvoltarea aptitudinilor cognitive)

2. Surdocecitatea

Polihandicap ca si autismul, surdocecitatea este insa o deficienta multisenzoriala(DMS), constand in coexistenta la aceeasi persoana a doua sau mai multe tipuri de deficienta de ordin senzorial: de vaz si de auz. Problema persoanelor cu surdocecitate este complexa. Acestea pot: " sa nu aiba capacitatea de a comunica cu mediul inconjurator, intr-o maniera inteligibila, sa aiba o perceptie distorsionata a mediului in care evolueaza; sa nu aiba capacitatea de a anticipa anumite evenimente sau rezultatele activitatii lor; sa fie lipsite de multe dintre motivatiile extrinseci de baza, sa aiba probleme medicale care sa conduca la lacune serioase in dezvoltare, sa fie catalogate ca retardate sau cu probleme psihice; sa fie fortate sa asimileze doar anumite metode de a invata pentru a compensa multiplele lor deficiente; sa aiba dificultati majore in stabilirea si mentinerea relatiilor cu alte persoane."[5]

Surdocecitatea presupune lezarea celor trei canale de comunicare a individului cu mediu: vazul, auzul si canalul verbal. Persoanele cu acest polihandicap au un anumit grad de deficienta in folosirea simturilor de distanta, un prag scazut de tolerare a senzatiilor tactile, dificultati si intarzieri in invatarea deprinderilor de igiena corporala, sunt frecvent frustrate si au comportamente de tip indisciplina, precum si perturbari in sfera socio-afectiva si cea cognitiva. Alte caracteristici posibile sunt: actiunile negative si contrareactiile, comportamentele de tip autostimulare. Recuperarea in cazul surdocecitatii urmareste invatarea copilului sa-si foloseasca vederea-auzul reziduale si sa-si dezvolte deprinderile motorii esentiale, modalitati eficiente de comunicare, deprinderi de viata elementare. Pentru aceasta este necesar un mediu stimulativ-reactional, si nu unul dirijat, dialogul cu copilul cu surdocecitate trebuie sa se realizeze constant si cat mai adecvat cu putinta.

În concluzie, handicapul se manifesta ca exceptie individuala, in raport cu ceea ce este general la nivelul speciei. Manifestarea handicapului este posibila doar prin compararea cu ceea ce pare a fi normal din punctul de vedere al frecventei celei mai ridicate intr-o colectivitate. Distinctia intre normal si patologic are o serie de limite - uneori, trasaturile care difera de cele generale pot semnifica un grad mai mare de adaptabilitate, alteori,aparitia unor deficiente poate favoriza dezvoltarea unor mecanisme compensatorii. Totodata progresul tehnologic modifica in permanenta setul de trasaturi necesare adaptarii.