MELOTERAPIA

MELOTERAPIA

Preocuparile empirice si studiile referitoare la influenta muzicii asupra comportamentului uman si asupra starilor afective sunt numeroase, iar multe dintre ele au o mare vechime, in diverse culturi se evidentiaza importanta muzicii si rolul jucat de aceasta in viata omului. Includerea muzicii in diverse ceremonii, inclusiv cu scopuri curative, este mentionata in toate societatile. De la Platon la primele cercetari sistematice ale lui Esquirol intalnim aceeasi dorinta de a se explica modalitatile de actiune a muzicii asupra psihicului si puterea terapeutica a acesteia.

Mai mult decat in cazul altor forme de expresie artistica, muzica - fiind indisociabil legata de numeroase mituri si avand radacini in originile umanitatii - se articuleaza strans cu magicul si sacrul, in unele mitologii, muzica este considerata a fi anterioara crearii universului si ca a participat la aparitia acestuia. Credinta referitoare la crearea lumii ca pornind de la un sunet foarte ascutit si inefabil, de unde au decurs toate formele de viata, este intalnita in cosmogonia indiana, in schimb, pentru Wagner acest sunet ar fi fost grav si germinativ, fiind imbogatit progresiv prin armonice naturale. Muzica este in raport cu divinitatile originare, permitandu-i in acelasi timp omului sa actioneze la randul sau asupra spiritelor, in mitologia greaca se manifesta in mod net raportul dintre sunetul primordial, organizator si generator de lumina, si zei. Muzica este o ofranda a lui Hermes; Apollon - zeul solar - ii ofera lira de aur lui Amfion, care asigura trecerea de la dezordine la ordine, el insusi fiind la originea ordinii arhitecturale si muzicale, in sfarsit, Orfeu realizeaza o sinteza intre muzica, lumina si constructie.

Tot sistemul muzical grec este saturat in date mitologice si morale (Nevjinsky, 1996, p. 91).

Levi-Strauss (1964, p. 23), analizand afinitatea intre muzica si mituri, considera ca adevaratul raspuns la aceasta problema 'se gaseste in caracterul comun al mitului si al operei muzicale de a fi limbaje care transced, fiecare in maniera sa, planul limbajului articulat, cerand insa ca si acesta, prin opozitie cu pictura, o dimensiune temporala pentru a se manifesta'.

Muzica are o functie terapeutica si educativa, con­tribuind la realizarea echilibrului dintre corp si suflet. De asemenea, numeroase studii comparative au scos in evidenta relatia intre muzica, misticism, transa si isterie, in aceste situatii muzica actioneaza printr-o ingustare a campului constiintei subiectului, apoi printr-o repunere in ordine a haosului interior.

in privinta utilizarii terapeutice a muzicii in antichitate, amintim cateva exemple. Esculap si Galenus au recurs la muzica in scopuri curative iar Teofrast si Asclepiade pentru calmarea bolnavilor cu dementa. Avicena, celebrul medic din Bagdad, a utilizat muzica pentru vindecarea insomniilor. Platon recomanda muzica pentru tratarea angoaselor fobice. Aristotel remarca efectul benefic al muzicii, considerand ca aceasta are o putere catartica, antrenand o veritabila 'purgatie emotionala' a sufletului.

inca de la grecii antici se remarca o definire a etosului, in sensul cel mai larg, ca efect al muzicii asupra psihicului. Totodata, se subliniaza opozitia intre modurile etice, paternale si virile, si modurile entuziastice - propice derularii si catarzisului, moduri pasionale si patetice, considerate a fi de esenta feminina. Aceste cateva preocupari din Antichitate se regasesc, apoi, incepand din Evul Mediu pana in epoca moderna. Etosul grec nu este, in fapt, prea indepartat de figuralismul muzical al lui Monteverdi si al lui Bach, si nici de leit-motivul wagnerian. Muzica ramane mijlocul de comunicare emotionala, prin participarea Eu-lui si a Id-ului. Opozitia dintre modurile etice si cele entuziastice se regaseste si in opozitia dintre cele doua principii divine diametral opuse: apolonian si dionisiac. Cele

doua divinitati - Apollon si Dionysos - se opun termen cu termen. Lui Apollon i se ataseaza: ordinea, armonia, muzica pacificatoare, in scopul socializarii si spiritului colectiv, in schimb, lui Dionysos i se ataseaza: mania si tragicul, exube­ranta, functia liberatoare a muzicii, uniunea in om a naturilor divine si umane. Apollon va fi alaturi de Eu si Supra-Eu, de fortele unificatoare, de Eros, in timp ce Dionysos va fi situat alaturi de Thanatos, de sfera pulsionala a persoanei (Nevjinsky, 1996, p. 24).

Din China si India exista numeroase date cu privire la puterea curativa a muzicii, respectiv a anumitor intervale mu­zicale utilizate individualizat, in raport cu anumite particularitati psihofiziologice si psihosociale ale subiectilor. S-a lansat ipoteza ca un tratament bazat pe cunoasterea punctelor chinezesti de acupunctura, pe de o parte, si pe folosirea frecventelor sonore corespunzatoare, pe de alta parte, poate duce la vindecarea anumitor maladii.

Dupa cum sustine Larny (citat de Cezar, 1984), vechea scoala medicala chineza considera boala ca o dereglare a ritmului vital, iar scopul terapeuticii este de a reface armonia, restabilind ritmul natural. De asemenea, traditia chineza atribuie un sunet, respectiv o frecventa particulara, fiecarui organ al corpului omenesc si sustine ca daca fiecare functie se efectueaza conform ritmului sau specific se ajunge la o stare de armonie si de sanatate.

Diversificandu-si tehnicile, metodele si domeniile de aplicare de-a lungul celor doua milenii, mai ales din a doua jumatate a secolului al XX-lea, terapia muzicala a cunoscut o dezvoltare deosebita in numeroase tari de pe toate continentele.

1. Esenta meloterapiei

Muzica reprezinta arta de a exprima sentimente si idei cu ajutorul sunetelor combinate intr-o maniera specifica. Ea se bazeaza pe urmatoarele elemente: ritm, armonie si melodie.

Ritmul, in muzica, se refera la asezarea accentelor tonice intr-o fraza muzicala. Armonia se refera la imbinarea melodioasa a sunetelor si se bazeaza pe tehnica acordurilor, specifica unei compozitii. Ritmul si melodia sunt elementele esentiale care compun un cantec, o melodie. Melodia reprezinta o succesiune de sunete imbinate dupa regulile ritmului si modulatiei pentru a alcatui o unitate cu sens expresiv, rezultand o compozitie muzicala sau un cantec.

Meloterapia (muzicoterapia, terapia muzicala) a dovedit de-a lungul timpului ca are o forta novatoare, cuprinzand o arie de aplicare tot mai extinsa. Muzica poate facilita restabilirea ritmurilor fundamentale ale organismului, sa le declanseze sau sa le sincronizeze, in acest sens, muzica poate fi utilizata in domenii variate, cum ar fi cel al cardiologiei, kinetoterapiei sau psihomotricitatii, actionand asupra temperarii sau antrenarii ritmului cardiac, a reinvatarii sensului lateralitatii, a echilibrului static sau dinamic. Muzica poate revitaliza persoanele in varsta, provocand reluarea contactelor sociale si incurajand declansarea de noi motivatii. Asociata cu metodele verbale, meloterapia ajuta la punerea in lucru a expresivitatii corporale, contribuie la realizarea relaxarii, actionand concomitent asupra ritmurilor corporale si asupra psihicului, Meloterapia vizeaza utilizarea judicioasa a muzicii ca instrument terapeutic pentru a mentine, a restabili sau pentru a ameliora sanatatea mintala, fizica si emotionala a persoanei.

Muzica poate fi utila in:

reeducarea simturilor, relationand ritmurile, intensi­tatea vibratiilor sonore si a sunetelor cu emotiile persoanei (aplicarea in domeniul ortofoniei - pentru hipoacuziei, nevazatori, deficienti mintali); - disciplinarea gandirii si a exprimarii emotiilor prin psihomotricitate (in cazul unor persoane cu diferite deficiente, sau cu anumite boli psihice, a delinc­ventilor, a toxicomanilor);

restabilirea echilibrului psihic al individului (depistarea si eliminarea pulsiunilor suicidare, atenuarea durerilor psihice si morale ale celor in agonie etc.) prin ascultarea unui instrument muzical sau interpretarea instrumentala; terapia unor insomnii, depresii, anxietati, nevroze; tratamentele psihiatrice complexe ale unor nevroze si depresii severe, ale unor psihoze, a autismului infantil - creandu-se o posibilitate unica, specifica, de stabilire a unei relatii afective cu pacientii; terapia unor tulburari psihosomatice (anorexie, bulimie, astm, tahicardie etc.); facilitarea aplicarii psihoterapiilor individuale in terapia cuplului, terapia familiala, in cadrul terapiei complexe a alcoolicilor, mai ales in cazul unor persoane la care alte terapii anterioare au esuat. Natura nonverbala, creativa si afectiva a muzicii faciliteaza autocunoasterea, exprimarea Eu-lui, comunicarea si dezvoltarea personala, in acest sens, dintre efectele sale, mentionam faptul ca muzica: a) poate contribui la autoreglarea corpului; b) declanseaza si intretine gestul pictural sau gestul scrierii; c) regleaza emotiile, permite exprimarea acestora; d) dinamizeaza procesele inconstiente si le face comprehen­sibile, suscitand si provocand verbalizarea; d) creeaza sau recreeaza placerea redescoperirii unor trairi afective alaturi de altul sau de altii; e) se inscrie ca suport tranzitional intr-un proces si intr-un cadru relational de nuanta psihoterapeutica, acordand subiectului locul care ii este propriu; f) in sfarsit, muzica permite exprimarea dorintelor sau/si crearea 'dorintei si placerii de a avea placeri'.

Fiecare gen de muzica poate dobandi, la diferite persoane si in diferite situatii, o mare importanta, deoarece ceea ce se pune in lucru este mai ales o relatie ludica, de o anumita nuanta creativa, eventual estetica.

In opinia a numerosi cercetatori, meloterapia face parte din categoria psihoterapiilor cu mediere artistica, prezentand caracteristici specifice. Meloterapia creeaza un climat favorabil diverselor tratamente psihoterapeutice, fiind considerata si o ramura a pedagogiei de sustinere, in opinia lui Schwabe (citat de Lecourt, 1993, p. 123), meloterapia este o metoda de tratament psihoterapeutic, avand ca obiective: o activare emotio­nala; reglarea tensiunilor afective; o armonizare psihosomatica; o actiune de initiere si de intarire a contactelor interpersonale; o stimulare a vitalitatii.

Meloterapia se bazeaza pe utilizarea sunetelor ca instrumente terapeutice, contribuind la restabilirea canalelor de comunicare la diferite persoane cu disfunctionalitati, tulburari sau boli psihice, contribuind la o mai buna integrare si socializa­re a acestora. Indicatiile meloterapiei sunt, deci, multiple, fiind recomandata in: educatia speciala; psihiatrie; psihologia clinica; psihopatologia expresiei; reeducarea functionala; neo-natalitate; psihogeriatrie; sustineri de nuanta paleativa etc.

Recunoasterea valorii terapeutice a componentelor mu­zicii se bazeaza pe cercetari neurofiziologice, psihofiziologice, neuropsihologice si psihologice, precum si pe analiza caracteristicilor pieselor muzicale, in prezent, meloterapia se bazeaza pe: studii privind localizarile cerebrale, care pun in evidenta rolul hipotalamusului in procesul de reglare; studii referitoare la procesele psihice constiente si la inconstientul cognitiv; de asemenea, se bazeaza si pe datele psihologiei experimentale si ale psihologiei clinice.

Puterea dinamogena a muzicii a fost evidentiata de numerosi cercetatori, care au studiat efectele psihofiziologice ale mesajelor muzicale (Tastayre, 1968). Astfel, s-a constatat ca la nivel bulbar influxurile auditive ale nervului VEI pot avea o actiune facilitatoare sau stimulativa asupra unor reactii motrice. De asemenea, au loc si alte reactii vegetative, precum cele de la nivelul musculaturii striate sau netede. La nivelul diencefalului mesajul muzical are o neta influenta, prin activizarea zonei

posterioare a hipotalamusului; muzica are influenta asupra sis­temului neuro-vegetativ simpatic si parasimpatic, remarcata prin modificarea ritmului cardiac, a ritmului respirator, influentarea traseelor E.E.G., a reactiei psihogalvanice (electrodermale). De exemplu, in Austria, Gerhart si Hildegung Harrer (2002) au efectuat o experienta interesanta. Pentru a demonstra influenta majora a stimulilor acustici, acesti cercetatori au evaluat reactia neurovegetativa servindu-se ca parametru de reflexul psihogalvanic. Investigatiile lor au confirmat afirmatia lui Ernest Rett, care insista asupra faptului ca receptarea muzicii este ultima care ramane intacta in cazul degenerescentei cerebrale progresive.

Lucrarile lui G. si H. Harrer au evidentiat existenta unei relatii intre muzica, emotii si sistemul neurovegetativ. Amplitudinile oscilogramelor, care reproduc pulsatiile vaselor sanguine, evidentiaza existenta unor fluctuatii care adeseori sunt foarte puternice. Uneori, persoana care recepteaza muzica este intr-o asemenea stare emotionala, incat respiratia sa devine neregulata si poate sa se opreasca aproximativ noua secunde. Desigur, aceste modificari sunt in functie de tipul constitutional al persoanei, de structura sa afectiva, de tipul de 'rezonanta intima', de gradul de cultura muzicala, de genul muzicii (tonica, activizanta, sedativa etc.).

Dupa opinia lui Frances (citat de Tastayre, 1968), reactiile la mesajul muzical au un caracter si un efect difuz la subiectii fara cultura muzicala, dar la initiatii in arta muzicala manifestarile fiziologice si psihofiziologice au tendinta sa se organizeze, sa se ajusteze la evenimentele discursului muzical. Astfel, se produce un anumit mod de reglare a ritmurilor biologice in raport cu schema temporala, dinamica si tematica a operei muzicale. Aceasta reglare este dependenta de unele reprezentari si idei, care apar la nivel cortical, precum si de activitatea subcorticala din timpul unei auditii muzicale.

Deci, meloterapia este fundamentata stiintific in ceea ce priveste efectele psihofiziologice si psihice ale sunetelor cu

valoare terapeutica, contribuind la echilibrarea afectiva, stenicizarea si restabilirea canalelor de comunicare la diferiti subiecti. Meloterapia contribuie la o mai buna socializare, integrare/reintegrare scolara si socio-profesionala a persoanelor cu diferite disfunctii, tulburari sau boli somatice si psihice.

Toate cercetarile au evidentiat ca dimensiunea esentiala in meloterapie nu este factorul estetic, cultural-valoric, ci potentialul afectiv al muzicii. Eficacitatea meloterapiei se mentine si in cazul subiectilor lipsiti de cultura muzicala dar, totusi, si in aceste situatii, lucrarile muzicale selectate pentru meloterapie trebuie sa fie racordate la structura afectiva a fiecarei persoane. Muzica poate sa reevoce si sa reinvie pe plan afectiv si pe plan cognitiv 'sedimentarile' experientelor noastre existentiale.

Mai mult decat alte arte, muzica isi trage radacinile din straturile cele mai primitive, mai arhaice ale psihicului si influenteaza aceste straturi. Freud a utilizat termenul 'sentiment oceanic' pentru a reda forta afectiva a muzicii. Ledoux (citat de Cezar, 1984) considera ca registrul muzical este 'simbiotic si fuzionai', evidentiind non-delimitarea frontierelor corporale ale persoanei care 'se scalda in muzica' si 'se leagana pe muzica'. Prin aceste aprecieri se subliniaza expansiunea Eu-lui la dimensiunile universului sonor si, respectiv, revarsarea muzicii in universul personalitatii fiecarui subiect. Muzica ar fi o 'metafora a pulsiunii' (Rosolato, 1978) deoarece intervine dialectica tensiune-relaxare. Numerosi cercetatori subliniaza dubla apartenenta a muzicii la registrele imaginarului si simbolicului, la procesele primare si secundare, precum si relatia muzicii cu inconstientul si cu dorintele persoanei.

Meloterapia declanseaza retrairea unor afecte, a unor emotii, iar pe cai ludice sau imaginare permite eliberarea, exprimarea lor. Sublimarea conflictelor, anxietatilor si angoaselor gaseste in materialul muzical categorii simbolice (figura nr. 1). Categoriile simbolice se deosebesc de categoriile verbale si conceptuale pentru care cenzura

actioneaza din plin. Muzica, ireductibila la limbajul articulat, se prezinta ca un limbaj conotativ a carei polisemie este evidenta si care reprezinta aspecte emotionale. Limbajul articulat se leaga de simbolizare si de reprezentarea a ceea ce se desemneaza prin cuvinte, in timp ce limbajul muzical face apel mai mult la imaginar, la emotii si la pulsiuni. in acest caz, apare o ireductibila ruptura intre emotie si expresia sa verbalizata, ca si intre muzica si expresia sa verbalizata. Limbajul articulat si muzica se situeaza in arii simbolice diferite, in arii simbolice paralele sau intr-o structura specifica (Nevjinsky, 1996, p. 90).

Icon Index Simbol

Figura nr. 1. Interrelatiile dintre obiect, semnul sau si agentul semnificat (dupa Pavlicevic, 1997, p. 29)

Datorita muzicii, prin audiere sau creatie, atenuarea sau inlaturarea trairilor traumatizante si a afectelor refulate ar putea fi si un mod de satisfacere al constiintei estetice. Emotiile estetice, in particular cele muzicale, pot servi ca vehicul al stari­lor afective conflictuale, deoarece limbajul muzical este expus si contra-fortelor emotionale, manifestarii pulsatiilor ritmice, descarcarii periodice a tensiunilor si diminuarii depresiilor. Totul se petrece ca si cand timpul muzical ar fi analog cu timpul psihologic. Astfel, emotia exteriorizata prin limbajul muzical echilibreaza subiectul, in acest sens, adesea se aminteste faptul ca si unii creatori de geniu au reusit sa isi depaseasca starile

nevrotice sau alte stari psihopatologice prin procesul de creatie muzicala (Michel, 1966).

Interventiile meloterapeutului vor fi, desigur, mai ales muzicale si mai putin verbale. Transferul si contra-transferul trebuie sa fie studiate tinand seama de specificul muzicii, chiar daca scopul final este acela comun tuturor psihoterapiilor, si anume de a favoriza evolutia comunicarii verbale autentice - ca modalitate de autoreglare, de echilibrare si de stenicizare a persoanei. Obiectivul principal este de a permite articularea libera si mobila a trairii si 'gandirii muzicale', pe de o parte, si a 'gandirii verbale', pe de alta parte, prin crearea unor interrelatii specifice intre terapeut si client, tinandu-se seama de dimensiunea muzicala si personala a fiecaruia (figura nr. 2).

Terapeut Client

Dimensiunea: Dimensiunea:

Muzicala    Personala Muzicala Personala

Actuala Actuala Actuala Actuala

(Realizata) (Realizata) (Realizata) (Realizata)

Figura nr. 2. Formele intentionale si actuale relationate cu dimensiunea personala si interpersonala in meloterapie (dupa Pavlicevic, 1997, p. 123)

2. Rolul meloterapiei in deschiderea canalelor de comunicare

in meloterapie, elementele muzicii (ritm, melodie, armonie) si, desigur, diverse piese muzicale, sunt utilizate adesea cu scopul de a deschide diferite canale de comunicare in cazul unor subiecti cu grave probleme in acest domeniu.

Formula generala a deschiderii canalelor de comunicare necesita cateva precizari, deoarece in raport cu ceea ce se intelege prin comunicare pot exista diferente in alegerea mijloacelor puse in actiune pe baza indicatiilor de interventie terapeutica.

O lunga perioada de timp s-a luat in seama doar schema simplificata a asa-zisei abordari cibernetice a comunicarii: emitator-receptor, analizandu-se codul si feed-back-ul. Dar unii lingvisti, precum Jakobson, precizeaza faptul ca nu este suficienta cunoasterea codului pentru sesizarea mesajelor, ci trebuie sa avem informatii si despre contextul verbalizat sau verbalizabil al comunicarii. Dupa cum subliniaza Ducourneau (1997, p. 15), pentru meloterapeuti sunt utile precizarile cercetatorilor de la 'Colegiul Invizibil' si de la scoala Palo Alto. Cercetatorii de la Palo Alto au pus in evidenta diverse tipuri de comunicari perceptibile, precum comunicarea de tip analogic si comunicarea prin cuvinte rostite sau emise gestual (de exemplu, limbajul gestual al persoanelor cu surditate). Un obiect se poate reprezenta foarte bine printr-un desen (reprezentare analogica) sau prin denumire verbala ori 'digitala'. Gestul, atitudinea corporala, mimica, intonatia vocii fac parte din comunicarea analogica, in timp ce comunicarea verbala sau cea 'digitala' se face prin intermediul cuvantului. Meloterapeutii sunt centrati mai intai pe abordarea analogica a comunicarii, pentru ca subiectul sa ajunga apoi la expresia verbala.

Unul dintre principiile aplicate in meloterapie este cel al 'comunicarii orchestrale' descris de Albert Schefien (citat de Ducourneau, 1979). Aici este vorba de o imagine care vrea sa sublinieze faptul ca o buna comunicare presupune 'orchestrarea partenerilor', implicand si o 'comuniune' sufleteasca. Comunicarea 'orchestrala' in meloterapie presupune o relatie si actiune reciproca, care este in mod sistematic nonsimetrica.

Toti cei care se intereseaza de meloterapie, au preluat ideea 'deschiderii canalelor de comunicare' de la Rolando

Benenzon, fondatorul si promotorul scolii argentiniene de meloterapie, reprezentant de seama al istoriei modeme a meloterapiei. Dintre lucrarile sale amintim: Muzicoterapie si educatie (1971); Muzicoterapia in psihiatrie (1972); Muzicoterapia in psihoza infantila (1972); Manual de muzicoterapie

in 1971, la primul 'Congres interamerican de muzicoterapie', Benenzon precizeaza locul meloterapiei in cadrul disciplinelor si profesiunilor paramedicale. De asemenea, cu acest prilej propune conceptele 'identitate sonora (Iso)' si complexul 'sunet/fiinta umana', care va deveni cativa ani mai tarziu 'sunet/fiinta umana/sunet'.

Complexul 'sunet/fiinta umana/sunet' cuprinde:

toate elementele care produc sunete in natura, corpul uman, instrumentele muzicale;

toate sunetele care se produc cu corpul (respiratia,
vocea umana, vocalizele etc);

tot ceea ce se petrece pe plan fizic, acustic si ajunge la fiinta umana;

studiul simturilor care percep sunetul si ritmul: simtul auditiv, simtul tactil-kinestezic, simtul vizual;

raspunsurile motorii si senzitive la sunete, precum si
comunicarea prin sunete, melodii etc.

Cercetatorii care se ocupa de logica comunicarii si de componentele acesteia accentueaza importanta decodificarii mesajelor nonverbale. Pornind de aici, meloterapeutul va trebui sa tina seama si de tacerile subiectului, de bataile ritmului de catre acesta si chiar de non-participarea la comunicare, considerandu-le ca atitudini cu un anumit mesaj, cu o anumita semnificatie. Dar nu trebuie sa se traga concluzii asupra faptului ca intotdeauna exista un acord intre intentie si actiune (de exemplu, la persoanele cu afazie care nu isi pot controla emisiunile lor verbale nici ca forma si nici ca si continut).

Locul meloterapiei in cadrul marilor curente psihoterapeutice si aplicatiile ei

in ultimul deceniu al secolului al XX-lea s-au lansat cercetari prin care compozitia muzicala, practica muzicala si perceperea muzicii sunt abordate din perspectiva semiologica, gramaticala, generativa si psihologica. Astfel, de exemplu, McAdams si Deliege (1989), in urma unui congres international, au coordonat o carte colectiva in care se abordeaza problematica muzicii inclusiv prin prisma stiintelor cognitive. Aceasta lucrare cuprinde studii de real interes si pentru meloterapeuti, precum ar fi urmatoarele: 'Puncte de vedere ale cunoasterii umane in cercetare si practica muzicala¹'' (McAdams); 'Consideratii asupra limbajului muzicii' (Clarke); 'Forma ca experienta traita' (Deliege); 'Perceptie, compozitie si obiectivitate morfologica' (Petitot); 'Muzica si psihologia cognitiva: elemente purtatoare de forma' (Dufourt); 'Simplicitate si complexitate in muzica si in cunoastere' (Dowling); 'Neuropsihologie, modele cognitive mintale si tratament muzicaF (Marin); 'Dinamica adaptativa a auditiei muzicale' (Leman); 'Cunoastere si afectivitate in interpretarea muzicala' (Shaffer).

La nivel afectiv, muzica este considerata 'un motor al emotiilor si al sentimentelor' (Tastayre, 1968, p. 19), stimuland zonele afective profunde. Auditia muzicala si expresia muzicala permit emergenta refularii, pe baza careia va avea loc o activitate de analiza psihanalitica, dar in cadrul unei relatii specifice meloterapiei (figura nr. 3).

Dupa opinia lui Verdeau-Pailles (1995, p. 122), tinandu-se seama de posibilele semnificatii psihodinamice ale meloterapiei, apropierile ce se pot stabili intre auditia muzicala si vis ne permit sa concepem ca meloterapia poate apartine psihoterapiilor analitice (figura nr. 4).

Semnificatia psihodinamica

Semnificatia nonpsihodinamica

Figura nr. Muzica, emotia si cuvintele - cu posibila semnificatie psihodinamica sau nonpsihodinamica in meloterapie (dupa Pavlicevic, 1997, p. 142)

Semnificatie psihodinamica relationala / pe baza experientelor trecute

U

Pur muzical

Muzica + cuvinte

Semnificatie nonpsihodinamica

Medicala / neurologica

Muzicala

Etnomuzicologica.

Figura nr. 4. Raporturile dintre 'actul muzical' si semnificatiile sale psihodinamice sau nonpsihodinamice (dupa Pavlicevic, 1997, p. 141)

Meloterapia poate fi utilizata si in terapiile cognitive, lansandu-se, deci, terapii muzicale cognitive. Acestea au drept obiectiv sa invete clientul sa isi modifice modul de a gandi, cu speranta antrenarii secundare a unor modificari dezirabile ale

comportamentului sau. Astfel,de exemplu, Galinska (1989) a creat 'tehnica portretului muzicaF', experimentata cu succes la Varsovia. Aceasta tehnica rezida in audierea de catre subiect a unor piese muzicale, in care el poate sa se perceapa ca intr-o oglinda, in 'portretul muzical' sunt reprezentate trei aspecte ale personalitatii subiectului: 'Eul de fatada', 'Eul ascuns' si 'Eul potentiar. Aceasta tehnica permite o terapie mai aprofundata referitoare la reprezentarea de sine, la imaginea de sine a persoanei.

Meloterapia este utilizata si in terapiile sistemice. In cadrul acestora, meloterapeutul se sprijina pe muzica ce poate fi audiata sau creata de clienti, urmarind ca ei sa constientizeze contradictiile si paradoxurile relatiilor lor, iar apoi sa se amelioreze calitatea comunicarii, incadrata in terapiile sistemice, meloterapia poate fi utilizata si in terapia cuplului sau in terapia familiei.

Meloterapia este utilizata si in psihoterapiile umaniste, care urmaresc valorizarea persoanei si o mai buna intelegere a intentiilor acesteia in actul comunicarii. Accentul este pus mai mult pe atitudinea terapeutului in cadrul relatiei terapeutice, decat pe concepte si tehnici. Implicarea meloterapeutului este importanta, el apeland la metode non-directive, fundamentate pe urmatorul postulat: reglarea comportamentului se poate face pornind de la experientele afective traite in prezent.

Unii cercetatori, precum Verdeau-Pailles (1995, p. 120-l21), au analizat influentele muzicii asupra corpului omenesc, insistand asupra impactului experientei muzicale, a incidentelor terapeutice ale efectelor somatice declansate prin componentele muzicii, precum si asupra utilizarii meloterapiei in afectiunile psihosomatice. Verdeau-Pailles analizeaza urmatoarele patru aspecte pe care le sintetizam in cele ce urmeaza.

a) 'Traducerea corporala' a experientei muzicale. Vibratiile, ritmul, alternanta tensiune-relaxare, melodia, linistea sunt comune sunetului si muzicii, gesturilor si expresiilor corporale. Mecanismele emotionale, experienta muzicala traita,

puse in joc, se traduc prin: raspunsuri motrice (modificari ale mimicii, miscari segmentare mai mult sau mai putin constiente punctand ritmul muzicii); raspunsuri cenestezice (senzatia de cald, de frig, de tensiune interioara); modificari neurovegetative (micsorarea sau accentuarea ritmului cardiac, modificari ale ritmului respirator). Dar placerea muzicala sau inspiratia nu sunt reductibile la aceste procese fiziologice sau psihofiziologice. Interpretarea si improvizatia pun in joc gestul. Sunetul devine mod de expresie al intregului corp. Dupa cum se exprima Schaeffer (1966), a face muzica inseamna: 'a gandi' cu mainile care utilizeaza instrumente muzicale, a amenaja sursele pentru a creea obiecte muzicale si a viza relationali pentru a creea structuri; a pune la dispozitia clientilor mijloace de a se exprima, de a comunica, de a creea sunete si muzica, utilizand potentialitatile pe care le au. Or, toate acestea reprezinta sarcini ale meloterapeutului.

b)         Incidentele terapeutice ale efectelor somatice
declansate prin componentele muzicii au fost evidentiate, printre
altii, de Ansermet (1987) si Ducourneau (1997). Apropierile
intre ritmul muzical si ritmurile organice pot fi evocate, fara ca
totusi sa afirmam ca intre ele ar fi relatii constante, de la cauza la
efect. S-au evidentiat, de exemplu, urmatoarele aspecte:
'andante', cadenta existentiala, corespunde ritmurilor vitale ale
unui subiect echilibrat, neanxios; 'allegro' corespunde efectului
stimulant iar 'adaggio', ritm lent, poate intra in rezonanta cu
ritmul personal al subiectului depresiv, incapabil sa se lase
patruns de muzici cu un tempo mai rapid. Alterarile, sincopele si
schimbarile de ritm pot antrena un efect de surpriza, favorizand
o atitudine mai activa din partea subiectului.

c)          Abordand problema muzicii si a imaginarului
corpului, Didier-Weil (1984), explica efectele terapeutice ale
muzicii in atenuarea sau inlaturarea simptomelor depresive,
aratand ca prin transportarea in miscarile muzicale, adesea,
persoana are senzatia ca nu mai simte greutatea corpului, care

parca se smulge din gravitatie, scapand de presiunea gravitatiei si de tensiunea psihica.

d) Meloterapia este indicata in bolile psihosomatice. incorsetati profund in universul rationalizarilor, subiectii care au boli psihosomatice utilizeaza 'limbajul' fara cuvinte al organe­lor lor pentru a-si traduce dificultatile (Verdeau-Pailles, 1995). Muzica va fi, adesea, singura modalitate care ar putea sa darame barierele incomunicabilitatii si sa le permita acestor bolnavi sa isi atenueze simptomele, evoluand in sfera comunicarii.

Printre personalitatile care utilizeaza meloterapia in bolile psihosomatice, Verdeau-Pailles (1994, p. 121) il amintes­te pe Schmolz, director al Institutului de Muzicoterapie de la Viena si medic sef al serviciului de boli psihosomatice, care prin insasi functiile pe care le detine demonstreaza utilitatea unei asemenea terapii.

Din cele de mai sus rezulta ca meloterapia nu se limiteaza la domeniul psihiatric. Indicatiile meloterapiei pot viza toate patologiile sau tulburarile in care sunt prezente anxietatea, angoasa, depresia, inhibitia, sentimentul si atitudinea de abandon etc.

4. Uz si abuz in utilizarea termenului 'meloterapie'. Limite ale meloterapiei

Utilizarea mai mult sau mai putin abuziva a termenului 'meloterapie' apartine mai ales celor care propun meloterapia in urmatoarele domenii: educatia persoanelor cu surditate; profilaxia durerilor; pregatirea viitoarelor mame pentru nastere; pregatirea unei interventii chirurgicale; in oncologie; in cazul persoanelor muribunde. In toate aceste cazuri se poate face intradevar apel la anumite piese muzicale, mai ales in mediul spitalicesc, cu efecte pozitive in unele cazuri, pe planul unei relative echilibrari afective, dar nu se poate vorbi de meloterapie in adevaratul sens al acestui termen.

In pofida utilitatii meloterapiei in unele tulburari sau boli psihice sau psihosomatice, totusi, exista unele domenii in care aplicarea meloterapiei este nejustificata sub unghiul eficienteiin raport cu particularitatile psiho-fizice ale fiecarei persoane, meloterapia va putea sa se axeze pe planul activ (al producerii/ reproducerii unor 'piese muzicale'), pe planul auditiei sau pe ambele planuri.

in opinia lui Prefontaine (citat de Ducoumeau, 1997, p. 118), se pot mentiona umatoarele mari directii privind scopul interventiilor meloterapeutice:

dezvoltarea si mentinerea capacitatii de ascultare activa a muzicii;

suscitarea si mentinerea constiintei si stimei de sine; dezvoltarea si mentinerea autonomiei prin posibilita­tea persoanei de a face alegeri: de exemplu, intre planul 'activ'al meloterapiei, planul auditiei sau planul mixt;

- dezvoltarea si mentinerea constiintei si stimei fata de altii, comunicand cu acestia prin intermediul muzicii si vorbirii.

Adeseori se face confuzia intre meloterapie si simplele 'interventii muzicale' in mediul spitalicesc. Cele doua actiuni, desi sunt utile si complementare, nu urmaresc, totusi, aceleasi obiective. In cadrul aplicatiilor 'delicate' ale meloterapiei Ducoumeau (1997) le mentioneaza pe cele din domeniul geriatriei si toxicomaniei, in institutiile pentru persoane de varsta a treia, ca si in cazul toxcomanilor aplicarea meloterapiei presupune o abordare individualizata, personalizata, realizata prin munca in echipa.

Utilizarea meloterapiei la varsta a treia, in geriatrie, este delicata deoarece trebuie sa se tina seama de specificul starii psiho-fizice a fiecarei persoane, de antecedentele sale sub unghiul starii de sanatate/boala, de imaginea de sine si stima de sine, de mecanismele de coping pe care le poseda etc.

in multe tari occidentale, psihologi care au urmat stagii de formare in meloterapie sau ortofonisti formati in meloterapie, in institutii specializate, au utilizat meloterapia la persoane cu boala Alzheimer. S-a pornit de la ideea ca 'fundamentele limbajului sunt de natura muzicala, iar in procesul dezvoltarii sunt anterioare functiilor lexicale si semantice' (Aldrige, 1995).

in toxicomanie meloterapia se relationeaza cu interventiile verbale, prin care atentia subiectului este focalizata asupra unor probleme extrem de precise, concrete si reperabile. Astfel, daca se utilizeaza auditia muzicala, pe baza reperarii frazei muzicale, subiectul este intrebat de ce ii place aceasta? Sau, de exemplu, se intreaba subiectul pentru ce are senzatia sau sentimentul de placere sau neplacere dupa o auditie tehnica'? Pentru toate acestea este necesar sa se faca apel la un meloterapeut care sa fie expert in analiza muzicala, punandu-se accentul pe munca in echipa, in cadrul careia alaturi de meloterapeutul cu pregatire de baza muzicala, sa fie inclus si un psiholog care a parcurs un stagiu de formare in meloterapie.

Meloterapia - ca forma specifica de psihoterapie prin mediere artistica - se bazeaza pe asocierea muzicii la ansamblul lumii sonore a subiectului. Actiunea terapeutica nu este eficienta decat daca meloterapeutul tine seama de toate aspectele personalitatii 'psiho-muzicale' ale subiectului si daca elaboreaza si aplica o metodologie riguroasa individualizata (Verdeau-Pailles, 1995, p. 118). Terapia muzicala trebuie sa includa un proiect de sustinere psihologica si psihopedagogica personalizat, derularea proiectului fiind evaluata periodic sub unghiul eficientei.

5. Indicatii terapeutice ale unor creatii muzicale

Reinecke (citat de Cezar, 1984), intr-o lucrare dedicata comunicarii muzicale si muzico-terapiei, a evidentiat trei profiluri in cadrul unei 'fiziologii muzicale comunicative':

a) profilul de polaritate; b) profilul de afinitate; c) profilul bazat pe dimensiunile sensului muzical pentru un anumit subiect. In functie de aceste tipologii, respectiv in raport cu specificul tulburarilor psihice ale diferitelor persoane, se poate utiliza o fisa speciala destinata influentei muzicii in diferite stari afective, in functie de particularitatile personalitatii subiectului (Tabelul H).

Tabelul H

Fisa pentru studiul influentelor muzicii in diferite stari afective, in functie de personalitatea subiectului

Numele si prenumele:

Cultura muzicala:

Varsta:

Diagnosticul:

Titlul piesei muzicale:

Partea din opera audiata:

Compozitor:

Marca si referinta discului (casetei, compact-discului):

Stari afective Niveluri de intensitate

Tristete

Nostalgie, amintiri nostalgice Speranta Liniste, relaxare Seninatate, calm, inaltare Impresie de marire Sentiment de putere, forta, triumf Veselie, bucurie, placere Senzatie de zdrobire, de greutate Tensiune, crispare Emotii estetice Alte stari afective

Experienta dobandita in domeniul terapiei muzicale a permis selectarea unor creatii destinate diferitelor tulburari psihice. Iata cateva exemple:

in cazurile de tensiune nervoasa:

'Nocturna a V-a' de Chopin. 'Uvertura la 'Parsifal' de Wagner.

Pentru relaxare: sunt indicate piesele muzicale cu
ritm lent, constant, cu o structura melodica relativ
monotona (dar nu de genul zumzetului), precum si
ritmurile asiatice specifice Extremului Orient,
Orientului Apropiat si Indiei.

Pentru destindere si relaxare sunt indicate si urmatoarele piese: 'Requiem' de Faure.

Apocalipsul animalelor 'Cantecele naturii' (Ciripitul pasarilor, murmurul izvoarelor, valurile marii) de Papatanasiu. 'Sonata pentru flaut, alto si harfa' de Debussy. Prolog la 'Frumoasa din padurea adormita' de Ceaikovski.

'Concertul nr. 4 pentru vioara si orchestra in re minor' de Paganim.

'Simfonia cu orga nr. 3 in do minor' de Saint-Saens.

Pentru calmare:

'Concertul nr. 5 pentru pian si orchestra

(Imperialul)'; Adagio din 'Sonata pentru

violoncel si orchestra in sol minor' de

Beethoven.

Adaggio din simfonia 'Lumea noua'** de

Dvorak.

'Simfonia nr. 3' de Mahler.

Psalmul din 'Laudatio Dominus' de

Monte verdi.

'Rosamunda' de Schubert.

In surmenaj:

Poemul 'Vltava' de Smetana.

In cazurile de insomnii:

'Reverie' de Schuman.

'Ave Maria' de Schubert.

'Primul si al doilea preludiu' din 'Clavecinul

bine temperat', volumul I, de Bach.

'Concertul pentru pian si orchestra nr. 21' de

Mozart.

Pentru atenuarea sau eliminarea tristetii profunde:

'Concertul pentru pian in re minor' de Mozart.

'Recviemul' de Mozart.

Prima parte din oratoriul 'Creatiunea',

sonatele pentru pian si ultimele simfonii de

Haydn.

Prima parte din Simfonia a VUI-a 'Veni

Creator Spiritus' de Mahler.

In terapia starilor conflictuale si depresive:

'Clar de luna' de Debussy.

In combaterea migrenelor:

Uvertura 'Fidelio' de Beethoven. 'Un american la Paris' de Gershwin. Opera 'Don Juan' de Mozart.

Pentru stimularea atentiei si memoriei si in caz de
surmenaj intelectual:

'Fugile' de Bach.

Pentru sporirea eficientei invatarii, sunt
recomandate concertele in stil baroc, cu ritmuri de
tip adaggio, largetto, largo, piese muzicale al caror
ritm se coreleaza cu ritmul respiratiei si citirii ritmi­
ce a textului de memorat, in acest sens, specialistii
propun, printre altele, urmatoarele creatii muzicale:

'Concertul in sol minor pentru flaut si coarde' de Bach.

'Sarabanda' din 'Concertul nr. 7 in re minor', 'Preludiu' din 'Concertul nr. 8 in mi minor', 'Preludiu' din 'Concertul nr. 9 in la major', 'Sarabanda' din 'Concertul nr. 10 in fa major' de Corelli.

'Concertul nr. l in si major ('Freamatul padurii si al izvoarelor') de Handel 'Largo' din 'Fantezia dubla in sol major pentru harpa', 'Largo' din 'Concertul in sol major pentru viola si coarde' de Telemann. 'Largo' din 'Iarna - Cele patru anotimpuri' de Vivaldi.

11. Pentru stimulare generala si cresterea stenicitatii sunt recomandate:

Uvertura de la opera 'Maestri cantareti' si 'Marele mars' din opera 'Tanhauser' de Wagner.

'Marsul triumfal' din opera 'Aida' de Verdi. Actul V din opera 'Faust' de Gounoud. Se poate spune ca in meloterapie ideea utilizarii diverselor muzici este totalmente acceptata, dar, totusi, acest demers trebuie sa fie rational, tinand seama de impactul psihologic al diferitelor structuri melodice asupra subiectilor. Meloterapia poate fi indicata fie in cadrul unei relatii duale, fie in cadrul unui grup mic, fiind inclusa in cadrul unei abordari complexe, propusa de o echipa multidisciplinara.

6. Metode utilizate in meloterapie

Din punctul de vedere al modului de defasurare a activitatilor, meloterapia se poate imparti in doua forme: receptiva si activa. Dar, in general, in meloterapie se asociaza receptivitarea muzicii si participarea muzicala activa a clientului. Astfel, in loc sa distingem net metodele receptive si

metodele active - arata Verdeau-Pailles (1995, p. 123) - am fi mai aproape de realitate daca am vorbi de metode bazate pe auditii muzicale si metode bazate pe improvizatie si creativitate muzicala.

a) Metode bazate pe auditii muzicale Forma receptiva sau indirecta a meloterapiei rezida in audierea unor fragmente sau opere muzicale de catre -subiecti. Dar aceasta nu inseamna ca subiectii sunt pasivi, deoarece activitatea de receptare muzicala solicita prin ea insasi o doza de activism, de traire afectiva de un anumit specific. Muzica oferita spre a fi ascultata intalneste 'muzica interioara' a auditorului, iar aceasta punere in rezonanta este garantul valorii terapeutice a meloterapiei.

Rezonanta afectiva a unei opere muzicale este rezultanta punerii in relatie a sunetelor obiectului/obiectelor muzicale, a instrumentelor muzicale cu elemente ale personalitatii subiec­tului precum: trebuintele, motivele, starile afective, dorintele, interesele. Sunetele muzicale audiate intalnesc reminiscente melodice din memoria de lunga durata a subiectului, iar fredonarea melodiei se produce printr-o oscilatie intre 'interior'si 'exterior' (Rosolato, 1978). Auditia muzicala este obiectul tehnicilor individuale, precum si al tehnicilor de grup, care utilizeaza montaje muzicale realizate pentru un obiectiv terapeutic precis. Tehnicile montajelor muzicale cu obiective terapeutice se pot atasa, in acelasi timp, conceptiilor psihologiei umaniste, teoriilor comportamentale, teoriilor cognitive sau tehnicilor analitice, atunci cand intervine pauza verbala.

in opinia lui Rosolato (1982, p. 162) auditia muzicala se desfasoara intre 'asceza si jubliare', avand trei forme:

o ascultare tehnica, atasata constructiei si structurii muzicale, vizeaza recunoasterea, fiind tributara timpului si rememorarii; se doreste a fi de nuanta analitica, dar adesea este limitata prin iruperea irationalului si a metaforei;

- o ascultare evocatoare care ia in seama metafora ca deschidere spre o infinitate de semnificatii si care, in mod subiectiv, se prelungeste in reverie, suscitand asociatii personale;

o ascultare 'hipnotica' ce isi gaseste finalitatea in extaz si transa, implicand o retragere totala din reali­tate, persoana abandonandu-se auditiei muzicale, cu renuntarea la orice rezistenta; la acest nivel se poate vorbi de un 'sentiment oceanic', intr-o traire aproape halucinatorie, ascultarea hipnotica a muzicii apropiindu-se de un onirism nedelirant, b) Metode bazate pe improvizatie sau/si creativitate Aceste metode fac apel la aptitudinea clientului de a se exprima si de a comunica prin sunete muzicale, in mod direct -gratie unui joc instrumental-melodic -- in care gestul sau suflatul mediaza relatia. Clientul ajunge la improvizatii sau aspecte creative, prin intermediul obiectului sonor. Muzica astfel creata poate fi uneori chiar o compozitie muzicala elaborata. Dar cel mai adesea ea este o improvizatie a carei valoare terapeutica rezida in expresia emotionala si in comunicarea specifica, iar aspectul estetic nu are importanta, valoarea estetica in sine nefiind cautata prin demersul meloterapeutic.

Cercetarile si experientele din domeniul meloterapiei au demonstrat ca instrumentele de percutie (castanietele, tamburi­nele, tambalele, xilofoanele, tobele etc.) faciliteaza comunicarea mai ales in cazul copiilor cu deficienta mintala severa, a copiilor anxiosi sau a celor foarte timizi. De exemplu, Popovici si Mitu (1991), amintesc experienta de la Centrul de recuperare Folke Bernadotte din Suedia. Astfel, in aceasta institutie, pe baza unei abordari mixte a celor doua forme de meloterapie (receptiva-si activa), se utilizeaza cu bune rezultate asocierea a doua instrumente: pianul si toba. O sedinta de meloterapie se desfasoara, in general, in felul urmator: mai intai, asezat intr-un fotoliu, copilul asculta diverse melodii interpretate la pian de meloterapeut. Acesta urmareste reactiile copilului, cu scopul de

a stabili frecventele preferate - inalte sau grave - cu ajutorul carora va determina reactiile emotionale ale subiectului, cauzate de o vibratie afectiva autentica la muzica ascultata. Apoi, i se da copilului o toba si i se cere sa bata ritmul melodiei ascultate, in acest mod copilul fixeaza ritmul si, batand toba, isi antreneaza psihomotricitatea si isi exprima anumite stari afective. Pentru acompaniament se poate folosi, de exemplu, o muzicuta cu clape, care impune folosirea degetelor de catre anumiti subiecti.

Pentru calmarea subiectilor anxiosi sau a celor cu hiperkinezie se pot utiliza instrumente care emit sunete prelungi, ca de clopotei, deosebit de armonioase.

Tot in acest context amintim faptul ca la Centrul maieutic din Lausanne (Elvetia), se aplica o psihoterapie si o meloterapie prin construirea si utilizarea unor fluiere din bambus. Construirea unui instrument de suflat si crearea manuala si auditiva a sunetelor pe care instrumentele respective le emit permit parcurgerea tuturor etapelor acestui gen de invatare si de terapie muzicala, cu un maximum de adeziune ludica si de participare constienta. Este o tehnica destul de complexa, care se bazeaza pe cunoasterea materialului din care se construiesc fluierele, invatarea manuirii instrumentelor, initierea muzicala, stapanirea tehnicii de suflat si participarea la o activtate de grup, incercandu-se realizarea unor piese de nuanta creativa. Asemenea demers este util pentru psihoterapia utilizata in cazul anxietatii, a disjunctiei dintre gandire si actiune, a starilor de inhibitie a expresiilor emotionale si a inteligentei etc.

Nevjinsky (1996, p. 105) subliniaza necesitatea de a pune la dispozitia adolescentilor posibilitati de sublimare a tensiunilor ideo-afective si de exprimare creativa. Muzica pe care acestia o creeaza se prezinta ca o forma sublimata a conflictelor si tensiunilor afective. Pornind de la cunoasterea structurii psihice a adolescentului si a capacitatilor sale de schimbare si de dezvoltare personala, prin dinamica muzicala, prin inscrierea ei in temporalitate, se pun in evidenta avatarurile

dinamicii adolescentine, dificultatile si obstacolele intalnite de tanar, precum si punctele de sprijin stabile ale personalitatii sale; cu alte cuvinte, se evidentiaza supletea functionarii psihice a adolescentului. Astfel, intalnirea dintre adolescent si muzica se poate situa la nivelul regresiei, al posibilitatilor de exprimare fantasmatica si emotionala, al capacitatilor de sublimare sau al supletei in utilizarea mecanismelor defensive. Daca se considera ca muzica determina conditiile unei arii tranzitionale, atunci impactul acesteia este determinant pentru subiect in privinta cautarii identitatii sale. Aria jocului si a experimentarii, baia sonora narcisica, libertatea de expresie in relatie cu principiul placerii etc. sunt posibile sub cupola acestui cadru socializat si cultural recunoscut, in care intervine principiul realitatii. Supra-Eul isi gaseste locul sau sub forma reglarii constructiei formale si a armonizarii sau contra-punctului, in care reperele in structura tonala si ritmica ale operei raman prezente, ca garantii ca nu totul se va prabusi.

Parafrazandu-l pe Winnicott (1976), putem spune ca placerea actului creator are valoare terapeutica, clientul simtindu-se intr-un spatiu, intr-un loc si un timp in care totul poate fi jucat si rejucat pe baza unei energii creatoare, care devine mobilizatoare si echilibranta.

Pentru un subiect sau un grup de subiecti, alegerea metodelor se va face in functie de patologie, de trasaturile personalitatii in general si de 'personalitatea lor psihomuzicala' in special, precum si in raport cu diferite alte terapii asociate meloterapiei.

7. Receptivitatea muzicala si testele psiho-muzicale

In lucrari precum cele publicate de Verdeau-Pailles (1981) si Nevjinsky (1996) este analizata problema receptivitatii muzicale si a interpretarii testelor psiho-muzicale.

Verdeaux-Pailles si colaboratorii sai (1981) propun realizarea unui 'bilant psiho-muzicar prin parcurgerea a trei etape care urmaresc: o convorbire referitoare la gusturile/ preferintele muzicale ale subiectului, un test de receptivitate muzicala si un test de meloterapie activa.

Testul de auditie a operelor muzicale se compune din 10 fragmente ale unor piese muzicale cu tonalitate afectiva diferita. Durata fiecarui fragment muzical era de la 1'30' la 2'30', alegerea fragmentelor bazandu-se pe criterii statistice. Ordinea prezentarii fragmentelor muzicale s-a bazat pe alternanta operelor cu caracter anxiogen si a celor cu caracter linistitor. Pentru fiecare fragment muzical au fost retinute urmatoarele caracteristici:

o opera descriptiva, securizanta, urmarind sa se faciliteze accesul la testul psiho-muzical fara sa se provoace reactii anxioase date de stimulii sonori; o opera grea, care exprima si induce neliniste, ingrijorare;

o opera sentimentala, in opozitie cu caracterul mai
tragic al fragmentului precedent;

o opera intima, afectogena, calduroasa, ampla si

securizanta, favorizand exprimarea sentimentelor;

o opera insolita in raport cu stilul general al bandei

muzicale;

o opera de tranzitie, de intoarcere la stilul director al

bandei muzicale;

o 'opera capcana', in sensul ca nu este o bucata
muzicala, ci sunt diferite zgomote;

o opera linistitoare, formand, de asemenea, tranzitia
si marcand o reintoarcere la stilul dominant;

o opera non-occidentala (din spatii culturale
neoccidentale);

o opera echilibrata si grandioasa, neanxiogena, suscitand un climat calm.

in raport cu aceste criterii, s-au realizat mai multe benzi sonore cu fragmente din opere clasice, din muzica de film si de varietati, intr-o ultima selectie s-au retinut fragmente din muzica clasica si de varietati, benzile muzicale fiind etalonate pe o populatie adulta. Apoi s-a verificat validitatea si interesul pentru 30 de fragmente muzicale pe un lot de 300 adolescenti, stiut fiind faptul ca receptivitatea si reactivitatea adolescentilor la diferite genuri de muzica difera de cea a adultilor.

O serie de anchete si de investigatii preliminare au permis sa se precizeze climatul afectiv al fiecarui fragment muzical, retinandu-se 10 fragmente. Pentru aceasta selectie s-a analizat corespondenta dintre adjectivele utilizate pentru caracte­rizarea fragmentului muzical, facandu-se apel si la asociatiile libere si la metoda diferentiatorului semantic. S-a stabilit un profil al fiecarui fragment, pe baza unor dimensiuni bipolare, ca: tristete-bucurie; agitatie-calm etc. (Nevjinsky, 1996, p. 108). Banda finala, care poate fi utilizata atat in cazul adultilor cat si al adolescentilor, fara modificari majore, este compusa din urmatoarele fragmente muzicale:

Saint-Saens: fragment din Carnavalul animalelor,

Ceaikovski: Simfonia nr. 6, sfarsitul din 'Adaggio
lamentoso';

Bachelet: O si intalnirea (muzica de film);

Orff: fragment din Carmina Burana ('DestinuF');

Xenakis: Persepolis (fragment);

Polnareff: varianta orchestrala a cantecului Suflete
dragastoase;

Zgomote dintr-un atelier de feronerie;

Vivaldi: a doua parte din Iarna - fragment din Cele
patru anotimpuri;

Muzica iraniana: Sagah;

Orff: finalul de la Carmina Burana.

Analiza protocoalelor muzicale necesita o grila de cotare ce pune in evidenta modul de reactie privilegiat al subiectului la stimulul muzical. Se ia in seama capacitatea de rezonanta

emotionala a adolescentului, disponibilitatea trairii sale afective, modalitatile/mecanismele de aparare pe care le dezvolta, mobilitatea investitiilor afective. Nevjinsky (1996) a investigat impactul muzicii asupra raspunsurilor adolescentilor la testul Rorschach, iar in grila de cotare la testul muzical ne prezinta procentajul diferitelor tipuri de raspunsuri (Tabelul UT).

Tabelul m

Procentajul diferitelor tipuri de raspunsuri obtinute prin

aplicarea testului muzical si a testului Rorschach

(dupa Nevjinsky, 1996, p. 324)

Gratie asocierii testului muzical cu testul Rorschach, in utilizarea notiunii receptivitate muzicala se tine seama de

originalitatea subiectului in manuirea si interpretarea planselor, de abilitatea sa de trece de la o modalitate senzoriala la alta si de capacitatea de a integra diferitele solicitari proiective si regresive.

Analiza rezultatelor realizata de Nevjinsky (1996, p. 168-l72) evidentiaza faptul ca exista o corespondenta destul de importanta intre climatul afectiv al muzicii si alegerea unor planse Rorschach. Analiza calitativa a rezultatelor permite punerea in relatie a rezonantei afective a muzicii si a valorii simbolice a planselor, prin studierea continuturilor si a modificarilor raspunsului initial produse prin muzica. Asociatiile realizate de subiecti la plansele- Rorschach dovedesc stransa dependenta a muzicii de raspunsurile la plansele Rorschach, legatura dintre climatul emotional si dinamica muzicii, pe de o parte, iar pe de alta parte, valoarea simbolica a planselor Rorschach si a perceptiilor si reprezentarilor induse de acestea. Semnificatia si interesul acestor asociatii sunt studiate in functie de mecanismele de 'deplasare' si de 'condensare' pe care acestea le pot pune in lumina. Se pare ca adolescentii triaza si selectioneaza plansele dupa climatul afectiv resimtit ca fiind comun si atribuit diverselor reprezentari date in timpul primei examinari cu testul Rorschach. Climatul emotional global se evidentiaza mai net o data cu receptarea fragmentelor muzicale.

Bibliografie

Adorno, Th.W. (1973), Types de comportement musical,

'Musique en j eu', nr. 9-l2.

Aldridge, D. (1995), De la musique en tant que therapie de la

maladie d'Alzheimer, 'Alzheimer Actualites', mai.

Ansermet, E. (1987), Les fondaments de la musique dans ia

conscience humaine, 'Nouv. Ed. Rev.', La Baconniere,

Neuchatel.

Barros, J. (1974), Recherches pratiques d'une musicotherapie

active en milieu psychiatrique, Memoire A.R.A.T.P.

Benenzon, R.O. (1974), La musicotherapie et l'autisme infantile, 'Annales de psychotherapie', nr.9, Supl., p. 5l-59. Berthomieu, A. (1994), Musicotherapie en oncologie, Non-verbal/AMBx.

Bouvier de Lamotte, C. (1976), La musicotherapie et son rapport avec la demarche analitique (reflexions philosophiques), Bulletin de l'A.R.A.T.P., nr. 2, p. 28-30. Briolais-Bonichon, F. (1994), L'Enfant polyhandicape. Musicotherapie, Non-verbal/AMBx.

Cezar, C. (1984), Introducere in sonologie, Editura Muzicala, Bucuresti.

Didier-Weil, A. (1984), Breve remarque psychanalitique sur la musique, 'Revue Francaise de Musicotherapie', 4, l, p. 24-25. Ducoumeau, G. (1997), Elements de musico-therapie, Dunod, Paris.

Galinska, E. (1989), La musico-therapie cognitive: portrait musical dupatient, 'Revue de Musicotherapie', 9, l, p. 33-61. Guilhot, J., Lecourt, J. (1973), La musicotherapie et Ies methodes des nouvelles d'association des techniques, E.S.F., Paris.

Guirado, F. (1993), Deficience mentale et musicotherapie, Non-verbal/AMBx.

Guiraud-Caladou, J., Verdeau, P. (1976), Lapratiques musicales en milieu specialise, Dunod, Paris.

Harrer, G., Harrer, H. (2002), Musique et therapeutique, www.arfe-cursus.com/musicotherapie2.htm. Houllebrecque, M. (1994), De la partition a la melodie, communication non-verbale et projet institutionnel d'un Institut d'Education Motrice pour enfants, Creativite et polyhandicaps -Musique a corps (accord) majeur, 4eme colloque de la Forge Formation, Universite de Metz.

Jacquemot, A., Jacquemot, F. (1994), La musicotherapie de la stimulation psycho-sensorielle (concept 'snoezelen ') au service de la creativite du sujet polyhandicape, la formation la dinamique institutionnelle, Creativite et polyhandicaps -

Musique a corps (accord) majeur, 4eme colloque de la Forge

Formation, Universite de Metz.

Lavalou, M. (1994), Essai d'approche d'enfants polyhandicapes

par le biais de la musique, Creativite et polyhandicaps -

Musique a corps (accord) majeur, 4eme colloque de la Forge

Formation, Universite de Metz.

Lecourt, E. (1993), Analyse de groupe et musicotherapie. Le

groupe et le sonor, E.S.F., Paris.

Levi-Strauss, K. (1964), Le cm et le cuit, Pion, Paris.

Lupu, J. (1988), Educarea auzului muzical dificil, Editura

Muzicala, Bucuresti.

Madrange, J. (1994), Estime de soi et esthetique, Creativite et

polyhandicaps    Musique a corps (accord) majeur, 4eme

colloque de la Forge Formation, Universite de Metz.

McAdams, S., Deliege, I. (1989), La musique et Ies sciences

cognitives, Mardaga, Bruxelles.

Michel, A. (1966), L'ecole freudienne devant la musique,

Scorpion, Paris.

Nevjinsky, F. (1996), Adolescence, musique, Rorschach. Impact

de la musique sur le Rorschach de l'adolescent, Publication de

l'Universite de Rouen, nr. 215.

Pavlicevic, M. (1997), Music Therapy in Context Music,

Meaning and Relationship, Jessica Kingsley Publ., London.

Popovici, D., Mitu, P. (1991), O experienta suedeza: Folke

Bernadotte, 'Revista de educatie speciala', nr. l.

Prefontaine, J. (1999), La musicotherapie aupres des personnes

agees en Centre d'accueil et en Centre de jour, 'Musique-

Therapie-Communication', nr. 16-l7.

Reicher, S. (1974), Communication non-verbale et

musicotherapie, 'Annales de psychotherapie', nr. 9, Supl.

Rosolato, G. (1978), Essais sur le symbolique, Gallimard,

N.R.F., Paris.

Rosolato, G. (1979), L'oscillation metaphoro-metonymique,

'Relation d'inconnu', Gallimard, Paris.

Rosolato, G. (1982), L'ecoute musicale comme meditation, in:

CAIN, 'Psychanalyse et musique', Les belles lettres, p. 139-

Rosolato, G. (1982), La haine de la musique, in: CAIN,

'Psychanalyse et musique', Les belies lettres, Paris.

Rosolato, G. (1985), Elements de l'interpretation, Gallimard,

NRF, Paris.

Rozorea, A., (2001), Stimularea invatarii ia deficientul vizual

prin tehnici terapeutice de grup, Teza de doctorat, Bucuresti.

Tastayre, R. (1968), Musique et reeducation , 'Les cahiers de

l'enfance inadapte', nr. 5, p. 18-25.

Vallee, R. (1986), Begaiment, Inhibition, Musicotherapie,

Nonverbal/AMBx.

Vallee, R. (1986), L'Intervention reeducative dans l'espace du

langage, Nonverbal/AMBx.

Verdeau-Pailles, J. (1973), Introduction de la musicotherapie a

l'hopital psychiatrique, 'Actualites psychiatriques', nr. 5, p. 45-

Verdeau-Pailles, J. (1981), Le bilan psycho-musical et la

personalite, Ed. J.M. Fuzeau, Courlay.

Verdeau-Pailles, J. (1995), Musicotherapie, in: J. Richard, L.

Rubio (1995), 'La therapie psychomotrice', Masson, Paris.

Winnicott, D.W. (1976), Jeu et realite. L'espace potentiel,

Gallimard, Paris.