Abordari sociocognitive

Abordari sociocognitive

Lucrarile lui Tajfel sint cele care au impulsionat elaborarea unor teorii ale identitatii sociale, reanimind antagonismul dintre componentele personale si cele colective ale identitatii individuale. Bazindu-se pe propozitia conform careia identitatea sociala a individului este partea conceptului de sine care decurge din apartenenta lui la grupuri, Tajfel, apoi Turner au urmat programul de cercetari asupra grupurilor minimale, aratind ca simpla plasare a indivizilor in grupuri care nu au viata proprie este sufi­cienta pentru a declansa comportamente de diferentiere: indivizii maresc la maxi­mum contrastul dintre grupul lor si out-group si aceasta, citeodata, in detrimentul cistigurilor lor in valoare absoluta, atit personale, cit si colective. Motivatia indi­viduala de a cauta o distinctivitate personala, pozitiv evaluata, este, de-acum incolo, considerata drept responsabila de fenomenele de discriminare intergrupuri. Tajfel imbogateste aceasta propozitie, introducind o distinctie intre comportamente si re­prezentari interindividuale si intergrupuri (Tajfel, 1975; Tajfel si Turner, 1986). Acestea sint opuse pe un continuum. La primul pol, denumit Eul sau variabilitatea, indivizii ar actiona pe baza caracteristicilor proprii (identitate personala); la celalalt pol, Grupul sau uniformitatea, indivizii ar actiona pe baza caracteristicilor comune (identitate sociala). Astfel, continuumul situeaza separatia dintre personal si colectiv in problematica identitatii sociale. Dar, daca factorii care supravegheaza oscilarea indivizilor intre acesti doi poli sint, la inceput, conceptualizati ca fiind de natura sociologica (vizibilitatea clivajelor intergrupuri, stabilitatea si legitimitatea lor), mai tirziu ei vor fi conceptualizati pe un plan pur cognitiv. Notiunea de depersonalizare (Tajfel, 1978; Turner, 1981) descrie aceasta trecere de la identitatea personala la identitatea sociala. Este vorba de un proces psihologic care conduce la mai multa uniformitate si omogenitate a comportamentelor si a reprezentarilor intr-un grup, la fuziunea sinelui si a celuilalt si la interschimbabilitatea lor, la o evidenta (fr.: saillance) mai slaba a identitatii personale in favoarea identitatii colective. Ideea de deperso­nalizare va fi inclusa, mai tirziu, intr-o teorie sociocognitiva a identitatii sociale (Turner, Hogg, Oakes, Reicher & Wetherell, 1987) care stabileste o ierarhie a celor trei niveluri principale de categorizare a eului. Aceste niveluri sint inclusive si se ordoneaza in functie de o succesiune verticala. La nivelul cel mai inalt, individul se identifica cu specia, in calitate de fiinta umana. La nivelul intermediar, el este mem­brul unui grup, iar opozitia acestui grup fata de alte grupuri este primordiala; acest nivel corespunde polului reprezentarilor intergrupuri, conceptualizat de Tajfel. in sfirsit, la nivelul inferior al ierarhiei, individul se defineste prin diferentele fata de alte fiinte particulare; acest nivel corespunde polului interpersonal al lui Tajfel. Dupa teoria autocategorizarii, un "antagonism functional' ar comanda articularea nive-

lurilor de categorizare. Antagonismul ar contribui, mai ales, la depersonalizarea in­dividului atunci cind el abandoneaza o reprezentare de sine bazata pe ceea ce-l dife­rentiaza de celalalt, pentru a se defini ca membru al unui grup distinct de alte grupuri. Astfel,

"factorii care sporesc evidenta categorizarii in-group/out-group tind sa sporeasca identificarea (similitudine, echivalenta, interschimbabilitate) eului cu ceilalti mem­bri ai grupului (si diferentierile fata de membrii altui grup) si, din acest motiv, depersonalizeaza eul pe dimensiunile stereotipe care caracterizeaza grupul de apartenenta (). Depersonalizarea perceptiei de sine este procesul care subintinde fenomenele grupale' (Turner et al., 1987, p. 50).

Contrariul, personalizarea eului, care se practica la nivelul subordonat al diferen­tierilor interindividuale, ar determina un fel de atomizare a perceptiei sociale. Astfel, definitii de sine, corespunzind simultan unor niveluri de categorizare diferite, ar con­stitui niste contradictii in termeni.

Cu pretul unei simplificari, se poate spune ca diversele modele teoretice ale iden­titatii sociale sint tot atitea variatiuni in jurul unui nucleu stabil postulind excluderea reciproca, non-concomitenta componentelor personale si colective ale identitatii indi­viduale (cf. Lorenzi-Cioldi & Dafflon, in curs de aparitie). Majoritatea lucrarilor postuleaza, cu ajutorul unor instrumente conceptuale distincte, separarea celor doua aspecte ale identitatii. Teoria identitatii sociale a lui Turner si a colaboratorilor sai se singularizeaza, in sensul ca pretinde o mare generalitate a cimpului de aplicatie, si este extrema in consecintele ei, de exemplu atunci cind vrea sa explice efectele de influenta sociala (vezi cadrul nr. 3).

Cadrul 3. (Identitate si influenta sociala, Turner, 1981, p. 108)

Individul se defineste ca membru al unei categorii sociale date.

Individul elaboreaza sau invata normele stereotipe ale acestei categorii. El
verifica faptul ca anumite forme de comportament sint atribute specifice ale unei
apartenente categoriale. Anumite comportamente insusite, asteptate sau dorite sint
utilizate pentru a defini o categorie drept diferita de alte categorii.

Individul isi atribuie aceste norme in acelasi fel in care isi atribuie alte
caracteristici stereotipe ale categoriei, cind apartenenta lui categoriala devine psi­
hologic evidenta. Astfel, comportamentul lui devine mai normativ (conformist)
cind apartenenta lui categoriala devine frapanta.

in continuare, vom examina ceea ce se intimpla cu postulatul antagonismului din­tre personal si colectiv, pe care se bazeaza teoria lui Turner, cind se abordeaza dina-micile relatiilor intre grupuri din unghiul a ceea ce numim efectul de omogenitate a out-group-ului.

Ei toti se aseamana, dar noi toti sintem diferiti

Efectul de omogenitate a out-group-ului poate fi definit drept tendinta membrilor unui grup de a percepe si de a judeca pe membrii acestui grup in mod mai diversificat si eterogen decit cum o fac membrii out-grup-ului. in cursul ultimului deceniu, feno­menul a facut obiectul a numeroase investigatii empirice si a primit mai multe explicatii. Desi nu este momentul sa le tratam pe toate aici (pentru excelente inven­tarieri, v. Quattrone, 1986; Sedikides & Ostrom, 1993), sa reamintim numai ca majoritatea lor fac apel la factori pur cognitivi. Astfel, anumiti autori invoca intimi­tatea si, deci, familiaritatea pe care membrii unui grup le intretin cu alti membri ai grupului lor (de exemplu, Linville, Salovey & Fischer, 1986). Altii, bazindu-se pe teoriile categorizarii in prototipuri si exemplare, invoca folosirea nivelurilor de catego­rizare diferite pentru a coda (Ostrom, Carpenter, Sedikides & Li, 1993) sau pentru a actualiza (Judd & Park, 1988) informatiile privind membrii celor doua grupuri. Anu­mite explicatii fac apel la dinamici de interactiune sociala. Astfel, pentru Wilder (1986), care continua aici lucrarile lui Campbell (1956) si ale lui Tajfel (1981), dezindivi-dualizarea out-group-ului, uniformizarea si, citeodata, dezumanizarea lui permit indi­vizilor, pe de o parte, sa-si justifice comportamentele discriminatorii cu privire la membrii acestui grup si, pe de alta parte, sa le respinga diversitatea si sa intretina iluzia ca le-ar putea anticipa actiunile cu usurinta.

Or, credem ca numeroasele dezbateri teoretice in jurul fenomenului de omoge­nizare a out-group-ului, in contrast cu relativul consens al explicatiilor date identitatii sociale in termenii antagonismului dintre personal si colectiv, tin, intr-o anumita ma­sura, asa cum vom vedea in sectiunea urmatoare, de abundenta rezultatelor empirice discordante obtinute in acest caz. Efectul de omogenitate a out-group-ului si, cu atit mai mult, multiplele lui variatii ne obliga sa recunoastem insuficienta modelelor ac­tuale ale identitatii sociale si trebuie sa ne indemne la elaborarea unor noi solutii.

Variatiile ca atare in reprezentarea omogenitatii grupurilor pun probleme teoriilor curente ale identitatii sociale. Asa cum releva Lorenzi-Cioldi (1993), Mullen si Hu (1989) si Simon (1993), modelele lui Tajfel si, apoi, ale lui Turner nu fac distinctii teoretice intre "eu' si "ceilalti' indivizi atunci cind sint in joc apartenentele. Catego-rizarea in grupuri este privita ca producind, in acelasi timp, accentuarea diferentelor dintre grupuri si accentuarea similitudinilor in grupuri (in grupul de apartenenta, ca si in out-group). Cu alte cuvinte, cu ajutorul acestor modele, se prezice ca, odata cu procesul de depersonalizare, variabilitatea perceputa in fiecare din grupuri este mai scazuta si identica in ambele grupuri. Astfel, asa cum sustine Kelly (1989), caracterul evident al diferitelor niveluri de categorizare variaza in functie de contextul compa­ratiei. Contextul de comparatie intergrupuri, intretinut prin sarcina de evaluare a membrilor out-group-ului, ar face mai frapanta identitatea in calitate de membru al unui grup (si ar promova astfel perceptia stereotipizata de sine). Contrariul, deci contextul de comparatie interindividuala, intretinut prin sarcina de evaluare a mem­brilor propriului grup, ar face mai frapanta identitatea in calitate de fiinta singulara (si ar slabi astfel perceptia stereotipizata de sine). Dar datele mai multor experiente nu indreptatesc o concluzie atit de indrazneata: dimpotriva, aceste date arata, de­seori, o diversificare a grupului de apartenenta (diferentiere interpersonala sau intre subgrupuri de indivizi si personalizare a eului), instaurindu-se in acelasi timp cu o perceptie nediferentiata, colectiva a celuilalt grup.

Se pare ca ar fi util sa ne ocupam de conditiile in care propozitiile teoriei identitatii sociale se dovedesc a fi simplificatoare.

Eu vs. celalalt si in-group vs. out-group

Exista multi factori care ne obliga sa ne gindim la posibilitatea de a folosi simultan diferite niveluri de categorizare si, in consecinta, la personalizarea individului si omo­genitatea grupurilor. Totodata, trebuie sa constatam ca acesti factori sint cuprinsi in cadre explicative de insemnatate mai restrinsa decit cel propus prin teoria identitatii sociale a lui Turner si a colegilor sai.

Sa ne ocupam, mai intii, de o explicatie care face din indivizi o categorie aparte, definindu-se in raport cu alte categorii individuale. Conform unei asemenea conceptii, eul nu este necesarmente amenintat cu ocazia unei confruntari intre grupuri. O dife­rentiere in termeni de "eu' si "celalalt' si o diferentiere in termeni de "noi' si "ei' ar coexista (Deschamps, 1984; Deschamps & Lorenzi-Cioldi, 1981; Simon, 1993 ; v. si Brewer, 1991). De la Fromkin (1972) si, mai ales, de la Codol (1984) incoace studiile empirice au pus in evidenta faptul ca individul isi poate ancora unicitatea personala in grupul de apartenenta (de exemplu, concepindu-se drept cel mai bun reprezentant al normelor care guverneaza grupul). De altfel, asa cum afirma Ostrom si Sedikides (1992, p. 538) si cum au demonstrat experimental Park si Judd (1990), indivizii tind sa generalizeze perceptia propriei lor unicitati mai mult la ceilalti mem­bri ai grupului lor decit la membrii celuilalt grup. in schimb, eterogenitatea relativa a membrilor grupului de apartenenta ii protejeaza contra acuzatiei emanind de la out-group de a fi supusi unei distorsiuni comune.

in spirit asemanator, lucrarile lui Brewer (Brewer, Dull & Lui, 1981; Brewer & Lui, 1984) indica, pentru populatii de tineri si de persoane virstnice, functionarea unui sistem categorial complex, cu trei componente: o diferentiere intre subgrupuri in interiorul grupului de apartenenta - subgrupul cel mai apropiat de individ fiind cel mai eterogen - si opozitia grupului de apartenenta in ansamblul sau fata de un out-group considerat foarte omogen. Cercetarile lui Marques (1986) asupra efectului "oaia neagra' arata ca, pentru membrii unui grup, un mod de a se distanta fata de un alt grup poate consta in distantarea de membrii propriului grup care nu respecta suficient normele ce guverneaza grupul. Mai multi cercetatori (Maass, Salvi, Arcuri & Semin, 1989; Mackie & Worth, 1989; Hewstone, 1989) s-au straduit sa de­monstreze experimental ca aceasta asimetrie poate fi inversata: pentru caracteristici favorabile, in cazul in-group-ului, ar fi utilizate categorii generale, in timp ce, pentru aceleasi caracteristici, membrii out-group-ului sint diferentiati mai mult: cei mai buni dintre ei constituie cazuri speciale sau categorii particulare. Bineinteles ca, in cazul interpretarii informatiilor defavorabile, categoriile particulare de rationament sint uti­lizate pentru in-group si categoriile generale pentru out-group.

Sa analizam acum o explicatie care trimite la reprezentarea contextului grupal insusi. in mai multe experiente care fac apel la paradigma grupurilor minimale, Wilder (1986) subliniaza rolul jucat de non-similitudinea membrilor unui grup fata de membrii unui out-group.

"in ultima instanta, membrii unui grup n-au nimic altceva in comun decit faptul ca nu poseda caracteristicile out-group-ului (). Nu poate fi trecut cu vederea rolul jucat de similitudinea in-group, dar mai multe studii arata ca subiectii tind sa deo­sebeasca in-group-ul de out-group, chiar daca stiu ca membrii grupului lor sustin opinii diverse (). Identitatea sociala este cladita in mod evident pe umerii out-group-ului.' (Allen, Wilder & Atkinson, 1983, p. 113).

Astfel, argumente teoretice si empirice dovedesc ca diferentierea in grupul de apartenenta si indiferentierea in out-group coexista uneori. Noi articulari ale nive­lurilor de categorizare - pe care teoria identitatii sociale le-a conceptualizat ca fiind strict inclusive si, deci, ordonate vertical - pot fi concepute.

Pluralitatea configuratiilor identitatii

Daca efectul de omogenitate a out-group-ului nu poate fi ignorat de catre o teorie a identitatii sociale, examinarea rezultatelor empirice lasa sa se vada numeroase mo­dulatii ale intensitatii lui si, citeodata, chiar inversarea lui. Mullen si Hu (1989) gasesc, efectuind o meta-analiza - bazata insa pe un numar mic de cercetari - ca efectul este prezent, dar are o mica amplitudine, caci este considerabil modulat de marimea grupurilor: ar exista un efect specific de "omogenitate a minoritatilor'. Ostrom & Sedikides (1992), cu ocazia unei inventarieri amanuntite, pun in evidenta dificultatile in a obtine efectul in studiile facute cu ajutorul grupurilor minimale mai degraba decit naturale. Judd si Park (1988) considera ca directia efectului depinde de tipul de masura utilizat si de situatiile in care masura este efectuata. Studiul lui Judd si Park merita evocat, caci arata ca un grup poate fi perceput simultan ca o entitate omogena si ca o colectie de indivizi foarte diferiti intre ei. Inducind apartenente minimale, autorii gasesc ca aceasta competitie intergrupuri determina omogenitatea out-group-ului (masurata prin judecati referitoare la grupul ca atare) si ca, in acelasi timp, ea ii face pe subiecti sa-si aminteasca mai bine trasaturile de personalitate ale fiecarui membru din grup (masura este aici o sarcina de reamintire libera). in acest fel, omogenizarea relativa a out-group-ului si particularizarea membrilor care compun grupul covariaza. Situatia de competitie ii face pe subiectii acestei experiente sa se bizuie concomitent pe cel putin doua niveluri de categorizare a celuilalt. Omogeni­zarea globala a out-group-ului pare sa justifice discriminarea intergrupuri, dar perso­nalizarea celuilalt este, dupa toate aparentele, mai utila in vederea ducerii la bun sfirsit a competitiei. Autorii preconizeaza un model in care indivizii inmagazineaza in memorie informatii legate si de exemplare, si de grupuri:

"Credem cel putin ca rezultatele noastre sustin un model in care judecatile referitoare la grup nu ar fi direct si necesar legate de judecatile referitoare la mem­brii individuali ai grupului' (pp. 777-8).

Citeodata, perceptia categoriala a unui grup este compatibila cu individualizarea membrilor grupului. Or, fenomenul a fost observat de autori a caror orientare teo­retica nu este favorabila, totusi, noilor articulari ale individualului si colectivului. Fiske si colaboratorii sai (v. Fiske si Neuberg, 1990), de exemplu, sustin ideea unui continuum care merge de la perceptiile categoriale la perceptiile individualizate ale eului si ale celuilalt. Dar rezultatele studiilor lor arata ca, atunci cind subiectii judeca persoane, ei asociaza referenti colectivi unor atribute personale. intr-unui din ele (Fiske, Neuberg, Beattie & Milberg, 1987), subiectii trebuiau sa-si faca o impresie in legatura cu patru tinte (un comanditar, un artist, un medic si o persoana fara alte precizari). Fiecare tinta era descrisa prin citeva trasaturi consistente (de exemplu, artistul este creator), inconsistente (medicul este incompetent) sau nepertinente (co­manditarul este de talie medie). Subiectii examinau descrierile si, astfel, verbalizau ceea ce le trecea prin minte. Relatarile subiectilor au fost apoi analizate cu ajutorul unei grile,    separind referentii colectivi (mentiuni de apartenente ale tintei) si

personalizati (trasaturile de caracter ale tintei). Autorii se asteptau la excluderea reci­proca a acestor referenti tinind de aceeasi tinta, mai precis : pe de o parte, utilizarea informatiei categoriale trebuia sa fie maxima pentru tintele descrise prin trasaturi consistente din categoria lor; pe de alta parte, utilizarea informatiei personale trebuia sa fie maxima pentru tintele descrise intr-un mod inconsistent, fara sa corespunda, deci, asteptarilor asociate categoriei de apartenenta. Dar rezultatele arata ca daca folosirea informatiilor personale sporeste intr-adevar in functie de inconsistenta descri­erilor, folosirea informatiilor categoriale este, in toate cazurile, ridicata. Perceperea tintelor in calitate de membri ai unui grup nu exclude nicidecum personalizarea lor.

Inconsistentele efectului de omogenitate a out-group-ului, ce asteapta sa fie re­zolvate, au aparut si in studiile care solicita judecati asupra apartenentei sexuale a subiectilor: unele studii atesta efectul (de exemplu, Park & Rothbart, 1982; Park & Judd, 1990), altele nu pun in evidenta nici un efect (de exemplu, Taylor, Fiske, Etcoff & Ruderman, 1978), altele produc interactiuni mai complexe (Lorenzi-Cioldi, 1993 ; Lorenzi-Cioldi, Eagly & Stewart, in pregatire; Linville, Fischer & Salovey, 1989; Park & Judd, 1990). Fireste, simpla modulatie a intensitatii efectului de omogenitate a out-group-ului nu ridica obstacole de netrecut in fata modelelor explicative curente ale identitatii, dar inversarea acestui efect pentru anumite grupuri, adica omogenitatea relativa a in-group-ului, pune mai multe probleme. Daca raportul numeric intre gru­puri si pastrarea identitatii sociale pozitive sint deseori invocate pentru a da seama de aceasta inversiune (de exemplu, Simon, 1992; Simon & Brown, 1987; pentru expli­catii apropiate, v. Kelly, 1989; Stephan), rarele incercari de teoretizare vizind concilierea acestei inversiuni invoca statutul social al grupurilor aflate fata in fata. in consecinta, totul se petrece, de cele mai multe ori, ca si cum membrii cu un statut social inferior (deseori, femeile) s-ar percepe si ar fi perceputi ca fiind mai omogeni decit membrii cu un statul social superior (deseori, barbatii).

Apelul la statutul social al grupurilor pare in masura sa concilieze rezultatele eterogene, explicate, de obicei, cu ajutorul modelelor cognitive ce au o sfera mai restrinsa de aplicatie. O ilustrare frapanta o constituie dezbaterea asupra explicatiei efectului de omogenitate a out-group-ului in termeni de modalitati distincte de catego-rizare (in prototipuri pentru out-group, in exemplare pentru in-group) sau in termeni de familiaritate (presupusa mai accentuata fata de ceilalti membri ai grupului de apar­tenenta). Dupa ce au explicat relativa omogenitate a grupurilor cu statut inferior, Park, Ryan si Judd (1992) reabiliteaza ideea modalitatilor distincte de categorizare pentru in-group si out-group, afirmind ca membrii grupurilor cu statut inferior au interesul sa elaboreze reprezentari complexe ale out-grup-ului dominant, incluzind, mai ales, persoane si subgrupuri:

"Daca in-group-ul si out-group-ul nu au aceeasi putere si acelasi statut, este posibil ca grupul cu statut inferior sa organizeze informatia care se raporteaza la in-group si la out-group in subgrupuri semnificative, caci este mai util, in timp ce grupul cu statut superior nu stabileste asemenea subgrupuri decit in legatura cu in-group-ul.' (p. 566)

Motivul pentru care se diferentiaza dominantii pe baza individuala ar decurge din faptul ca acestia, in multe situatii, orienteaza si stapinesc interactiunea sociala cu dominatii (Messick & Mackie, 1989). in ceea ce-i priveste pe Linville, Salovey si Fischer (1986), ei se bazeaza pe o idee analoaga atunci cind, aparind explicatia con­curenta a familiaritatii, afirma ca membrii minoritatilor "cultiva mai mult familiaritatea cu out-group-ul majoritar decit cu propriul lor grup' (p. 202), tocmai pentru ca s-au

obisnuit sa le acorde mai multa atentie in cursul interactiunilor in care isi asumau un rol subordonat. Astfel, daca statutul nu este invocat niciodata ca o variabila explicativa in modelele lor asupra omogenitatii out-group-ului, el este deseori invocat pentru a da seama, prea tirziu, de anomaliile si de faptele singulare prezente in rezultatele obser­vate. Ideea care face din statutul social un element unificator al mai multor teorii concurente se manifesta, totodata, in domeniul studiilor asupra relatiilor intre sexe. Aici, aceasta idee este cunoscuta mai bine ca ipoteza opresiunii (Henley, 1973 ; 1977).

"Rolul de dependent, citeodata de simplu observator, la care femeile sint limitate de multe ori, le poate intari sensibilitatea cu privire la comportamentele dominan­tilor, ceea ce le este necesar supravietuirii. Aceasta atentie deosebita indreptata spre ceea ce i se intimpla celuilalt - acest antrenament indelungat, adesea inconstient, al aptitudinii de a acorda o atentie minutioasa expresiilor si miscarilor celuilalt, care merge dincolo de empatie - a fost numita in cultura occidentala intuitie feminina.'

(Brown, 1990, p. 230)

Luciditatea exclusilor - formula apartine lui Bourdieu (1990, p. 24) - ar fi tocmai consecinta incorporarii unei relatii de dominare. Opresiunea ingaduie sa se prezica absenta sau inversiunea efectului de omgenitate a out-group-ului la dominati, si pre­zenta lui in cazul dominantilor.

Puncte de vedere asupra identitatii de sine

Articularea componentelor personale si colective ale identitatii individuale apeleaza la un raport intre grupuri cu statutari diferite. Asa cum am demonstrat intr-o lucrare anterioara (Lorenzi-Cioldi, 1988), apartenenta sexuala ilustreaza convenabil un ra­port intergrupuri asimetric. intr-un studiu mai recent, am cerut unor barbati si unor femei sa se descrie si sa-1 descrie pe celalalt cu ajutorul mai multor criterii bipolare, in raport cu temperamentele sexuate (de exemplu, ii place sa ia initiative vs. ii place sa urmeze initiativele altcuiva; spune lucrurile abrupt vs. spune lucrurile cu tact). Cei doi poli ai fiecarui criteriu erau separati de o scara cu sapte puncte, cu ajutorul careia subiectii judecau un anumit numar de tinte (eu insumi cum sint acum, barbatii in general, femeile asa cum se vad pe ele insele etc). Aici vor fi mentionate doua aspecte legate de reprezentarile reciproce ale barbatilor si femeilor, aspecte inspirate dintr-un studiu de Snodgrass (1985) (pentru mai multe detalii, a se vedea Lorenzi--Cioldi, 1994).

Primul aspect se inrudeste cu o sensibilitate de tipul celalalt se vede (exprimind capacitatea unui subiect de a resimti felul in care se percepe celalalt). Autodescrierile medii furnizate de femei asupra fiecarei dimensiuni (raspunsuri ale femeilor despre tinta: eu cum sint acum) au fost corelate cu descrierile barbatilor asupra femeilor (raspunsuri ale barbatilor despre tinta: femeile cum se vad pe ele insele). Coeficientul de corelatie este ridicat (0,75). Coeficientul corespunzator (raspunsurile barbatilor: eu cum sint acum, corelate cu raspunsurile femeilor: barbatii cum se vad pe ei insisi) s-a dovedit nul. Amploarea distantei dintre aceste corelatii atesta ca femeile, si numai ele, se descriu in felul in care barbatii insisi le percep. in consecinta, barbatii ghicesc corect felul in care femeile isi descriu propriul eu, in timp ce eul masculin pare ilizibil pentru femei. Sa ne ocupam de calculele corespunzatoare celui de-al doilea aspect al reprezentarilor reciproce care se inrudeste cu o sensibilitate de tipul celalalt ma vede (exprimind capacitatea subiectului de a resimti felul in care il percepe celalalt). Pe de

o parte, descrierile medii ale femeilor cu privire la out-group (raspunsurile femeilor: barbatii in general) au fost corelate cu descrierile barbatilor insisi pe care ei le imputa femeilor (raspunsurile barbatilor: eu, asa cum ma vad femeile). Aceasta corelatie da o valoare nula. Pe de alta parte, coeficientul corespunzator (raspunsurile barbatilor: femeile in general, cu raspunsurile femeilor: eu, asa cum ma vad barbatii) atinge, din nou, o valoare ridicata. Aici, indicatorii sugereaza ca femeile, mai mult decit barbatii, decodeaza sentimentele membrilor out-group-ului cu privire la ele. Pe scurt, barbatii au acces la modul in care femeile se percep ele insesi (femeile se descriu folosind judecati furnizate de barbati); femeile considera ca judecatile barbatilor asupra lor sint legate de utilizarea unor cunostinte generale, stereotipizate care, apli-cindu-se unui individ in particular, se aplica grupului feminin in totalitate.

O stare de subordonare, reprezentata aici prin apartenenta la grupul feminin, sti­muleaza, in definitiv, cunoasterea de sine, dar aceasta prin intermediul privirii pe care membrii celuilalt grup o indreapta asupra grupului de apartenenta in ansamblul lui. Unei categorizari de sine a dominatului pe dimensiunea apartenentei (identitate sociala) ii este asociata o categorizare a dominantului pe dimensiunea personalizarii (identitate personala).

Identitate sociala si originalitate

intr-o anumita masura, procesele considerate, de obicei, responsabile de efectul unei mai mari omogenitati a out-grup-ului (o mai mica familiaritate cu membrii lui, o complexitate mai redusa a reprezentarilor acestui grup), par uneori compatibile cu constatarea conform careia membrii grupurilor cu statut mai scazut se percep si sint perceputi ca fiind mai omogeni decit cei cu statut mai ridicat. Dar statutul social al grupurilor este responsabil si de fenomene mai complexe. in particular, pozitia sub­ordonata intr-o relatie sociala poate sa conduca la aparitia unei gindiri originale. Sa vedem cum intervine statutul pentru a justifica felul in care actorii sociali traseaza frontierele intre grupuri sociale (accentueaza sau ignora aceste frontiere sau inven­teaza noi criterii de clasificare).

intr-un studiu (Lorenzi-Cioldi, 1993), asimetria sociologica a barbatilor si feme­ilor era reliefata prin introducerea de contexte puternic stereotipe si anume contextele "private' (munca domestica) si contextele "publice' (munca in afara caminului). Dihotomia privat/public traverseaza literatura asupra stereotipurilor sexuale; deci, ea este apta sa le evoce locurile sociale traditionale respective. in principalele conditii experimentale ale studiului, subiectii memorau 12 perechi de fotografii si de siluete umane si, apoi, reconstituiau aceste perechi. Stimulii erau compusi din fotografii cu medii inconjuratoare inanimate si cu siluete de barbati si femei. Fotografiile repre­zentau sase contexte de activitate: un atelier auto, o gradina, un birou, un dormitor, o bucatarie, un salon de infrumusetare. Fiecare context era reprodus intr-un mediu domestic (stereotip feminin) si intr-un mediu public (stereotip masculin). De exemplu, "atelierul auto' era reprezentat printr-un atelier mecanic (mediu public, stereotip masculin) si printr-un atelier intr-o pivnita (domestic, feminin); "biroul' era re­prezentat intr-o companie si acasa; "gradina' - prin plante intr-o gradina botanica si intr-un salon. Siluetele, desenate in tus, constau in barbati si femei deosebiti datorita parului (scurt sau lung) si imbracamintei (pantaloni sau fusta) si erau colorate in diverse moduri. Conditiile experimentale care ne intereseaza aici comportau doua

situatii. Pentru anumiti subiecti, siluetele de barbati erau puse impreuna cu medii publice, iar siluetele de femei cu medii private (situatie congruenta cu stereotipurile). Pentru alti subiecti, era propusa situatia inversa (incongruenta).

Performantele de memorie ale fiecarui subiect sint compuse din alocari corecte, din erori intracategoriale (confundarea unei siluete cu o silueta de acelasi sex) si din erori intercategoriale (confundarea unei siluete cu o silueta de celalalt sex). Erorile in grupuri sint, la rindul lor, distribuite tinind cont de sexul subiectilor: confuzii in legatura cu grupul de apartenenta (de exemplu, un barbat confundind o silueta de barbat cu o alta silueta de barbat) si confuzii in legatura cu out-group-ul. Examinarea detaliata a mediilor erorilor permite sa se testeze mai multe ipoteze, printre care efectul de categorizare (comparatie a erorilor intra si intercategoriale) si efectul de omogenitate a out-group-ului; comparatie a erorilor intracategoriale legate de in- si out-group).

Rezultatele arata ca, potrivit altor studii ce au utilizat paradigme analoage de actualizare bazata pe indici (de exemplu, Taylor et al, 1978; Miller, 1986), erorile intracategoriale depasesc cu mult erorile intercategoriale, aratind ca sexul tintelor este un criteriu de clasificare pertinent pentru subiecti. Apare si efectul de omogenitate a out-group-ului. Subiectii comit mai multe erori asupra siluetelor de sex opus decit apartinind sexului lor: ei/ele trateaza pe membrii out-group-ului ca pe membri relativ interschimbabili ai acestui grup. Dar o analiza mai fina a rezultatelor ne obliga sa distingem conditiile specifice in care survine fenomenul de omogenizare a out-group-ului. La barbati, omogenitatea este foarte pronuntata si nu variaza in functie de contexte. La femei, dimpotriva, omogenitatea extragrupului, mai slaba in ansamblu, variaza in functie de contextele domestice si publice: femeile omogenizeaza toate siluetele (oricare le-ar fi sexul), ce se gasesc in contexte private. Deci, spre deosebire de barbati, ele isi organizeaza perceptiile in functie de un clivaj care depinde, mai degraba, de locurile atribuite sexelor decit de sexul personajelor insesi.

Rezultatele merg in sensul unei specificitati a definirii clivajelor intergrupuri in functie de prestigiul sau de statutul indivizilor in aceasta relatie intergrupuri. Daca barbatii desfasoara efectele prezise prin modelele curente, femeile iau in calcul indi­cele de statut social. Astfel, ele manifesta o anumita originalitate in felul lor de a percepe situatia experimentala. Felurile lor de a fi sint mai relationale, mai strins legate de sentimentul de apartenenta la grup si, in consecinta, mai "sociologice'. Atentia femeilor este indreptata catre unde se gaseste cineva, catre pozitia sociala. Raportul social are aici intiietate asupra evidentierii indivizilor sau a grupurilor ca atare. Dar este interesant sa constatam ca performantele feminine sint de o calitate mai buna cind este vorba de contexte publice, tocmai cele traditional rezervate mem­brilor out-group-ului. Statutul social, mai evident in mintea celor mai putin favorizati, aduce o definitie colectiva a grupului lor de apartenenta prin intermediul locurilor ocupate de membrii acestui grup in structura sociala si o atentie mai mare acordata locurilor ocupate de membrii out-group-ului dominant.

Ceea ce desemnam, de obicei, prin "intuitie feminina', prin creativitate a domi­natilor este, intr-o larga masura, efectul unei subordonari sociologice. Ea se iveste la femei sub forma cunoasterii a ceea ce barbatii gindesc despre ele si, in acelasi timp, a sentimentului ca insusirile atribuite barbatilor decurg din privilegiile obtinute prin dominatie. Ea apare ca o urmare a proceselor de perceptie si de judecare mai di­ferentiate, axate pe clivaje de natura sociologica, in care sint ancorate diferentele dintre grupurile de barbati si cele de femei. in acest sens, ideile de mai sus se prelun­gesc si se imbina cu cele emise, pe de o parte, in cimpul teoriilor intergrupuri, unde

Lemaine (1974), de pilda, vede in handicapul unui grup sursa originalitatii membrilor acestui grup si, pe de alta parte, in cimpul cognitiei sociale, unde Schaller (1992) vede chiar in aceasta subordonare sociologica impulsul pentru elaborarea strategiilor cognitive multidimensionale de comprehensiune a mediului. Dupa acest autor,

"barbatii neglijeaza, de obicei, constringerile sociale care le plaseaza pe femei intr-o pozitie dezavantajoasa, in timp ce femeile ar fi deosebit de sensibile la aceste constringeri si ar putea incerca, dupa toate aparentele, sa detecteze aceste con-stringeri atunci cind formeaza judecati asupra raporturilor dintre sex si trasaturi sau capacitati.' (p. 63)