Tulburarile de atentie

Tulburarile de atentie

1. Descrierea principalelor tulburari de atentie

Cazurile patologice ale atentiei se indreapta in doua directii: hipertrofia atentiei, adica predominarea absoluta a unei stari sau a unui grup de stari, care devine stabila, neputand fi expulzata din constiinta si atrofia atentiei cand atentia nu se poate mentine si uneori nici constitui.

Exista si o a treia varianta, aceea a indivizilor cu infirmitati congenitale. La idioti, imbecili, dementi, formele atentiei nu se constituie sau apar doar sporadic.

In prima categorie, si anume hipertrofia atentiei, includem ideile fixe. S-a intamplat oricui sa fie urmarit de o arie muzicala sau de o fraza care revine fara un motiv anume. La orice om sanatos exista aproape intotdeauna o idee dominanta, care ii regleaza conduita: placerea, banul, ambitia, mantuirea sufletului etc. Aceasta idee fixa care dureaza toata viata, cu exceptia cazului in care este substituita de o alta, se transforma in final intr-o pasiune fixa. Transformara atentiei spontane intr-o idee fixa, in mod hotarat patologica, este pe cat se poate de clara la ipohondrii. Th. Ribot imparte ideile fixe in trei categorii:

- ideile fixe simple, de natura pur intelectuala, care raman cel mai adesea inchise in constiinta sau care se manifesta prin acte insignificante.

- ideile fixe acompaniate de emotii, cum sunt groaza si angoasa (agorafobia, nebunia indoielii etc.)

- ideile fixe cu forma impulsiva, tendinte irezistibile, care se manifesta prin acte de violenta sau criminale (furt, omucidere, sinucidere).

Distragerea atentiei

Distragerea atentiei este opusul concentrarii si    rezultatul actiunii diferitilor stimuli, care determina interesele persoanei intr-o alta directie, de exemplu: aparitia si instalarea oboselii, diminuarea interesului si aparitiei plictiselii etc. Gradul de distragere a atentiei depinde de motivatia, de interesul pe care il avem pentru activitatea desfasurata si de noutatea si varietatea acesteia.

R. Rascanu (2003) considera ca distragerea atentiei se produce in doua situatii:

a) ea poate sa apara ca urmare a labilitatii excesive a proceselor nervoase, a aparitiei unei usoare inhibitii externe sau ca urmare a instalarii starii de oboseala, ca un efect al acesteia. Odata cu instalarea treptata a oboselii, omul este confruntat cu o stare de apatie, de disconfort, mergand pana la somnolenta. Aceasta se explica prin faptul ca "inhibitia supraliminara s-a extins si asupra semalizarii de tip senzorial-perceptiv R. Rascanu, 2003, pag.45). In acest caz, distragerea atentiei se manifesta printr-o lipsa de concentrare si stabilitate a atentiei, individul trecand de la un obiect la altul, de la o preocupare la alta.

Distragerea atentiei se mainifesta si sub forma unei imposibilitati de concentrare stabila asupra unei sarcini date. De exemplu, scolarii mici, care nu au antrenament in ceea ce priveste atentia voluntara, lasa se manifeste liber atentia involuntara, acestia fiind mai degraba atrasi de factorii exteriori si nu de cei legati de ceea ce preda profesorul, in cadrul lectiei.

b) distragerea atentiei poate ss apara si co o consecinta a concentrarii foarte mare si timp indelungat asupra unei activitati. "Inductia foarte puterinca provenita de la focarul dominant produce o absenta fata de tot ceea ce se intampla in afara procuparii importante R. Rascanu, 2003, pag. 45).

S-a constatat ca starile afective au un rol important in stabilirea atentiei si ca ea este un act adaptiv ce poate fi dezvoltat prin procedeul de invatare. De asemenea, interesul este tendinta de a da atentie unor obiecte, persoane sau situatii, de care suntem atrasi si in care gasim satisfactii. Tot el stimuleaza dorinta de a continua o experienta inceputa, in timp ce aversiunea duce la abandonare si respingere.

Astfel, daca in timpul desfasurarii unei activitati unilaterale, monotone, procesele mobilizatoare se sting, un excitant colateral le poate dezhiba, periodic intensificand concentrarea atentiei. De aici recomandarea psihologilor ca in anumite situatii sa nu se lucreze in liniste absoluta: o muzica in surdina melodioasa (stimulent complementar) nu stanjeneste munca, ci o favorizeaza. Dar stimulii complementari puternici sunt inhibitori si perturbatori in mentinerea atentiei, ei reduc energia activitatii dominante si determina aparitia unei noi reactii de orientare, a unei noi dominante (muzica puternica, stridenta, insotita de un text care ne antreneaza emotional distrage atentia).

Atentia concentrata poate fi mentinuta si in cazul in care activitatea este automatizata, deprinderile sunt bine consolidate sau cand suntem obisnuiti, adaptati sa lucram in prezenta unor excitanti perturbatori specifici locului de munca.

4. Specificul atentiei la copilul cu deficienta mintala

Atentia, sub toate aspectele sale, se manifesta diferit la copiii cu deficienta mintala, fata de cei normali.

Capacitatea de concentrare la copiii cu deficienta mintala este foarte redusa, aceasta fiind usor de distras, instabila sau dimpotriva (la cealalta extrema) fixata rigid pe o anumita activitate. Aceste manifestari negative se datoreaza dereglarii specifice a raportului normal dintre excitatia si inhibitia corticala "insuficient corelate si lipsite de forta necesara unei concentrari optime si unei delimitari reciproce dinamice" (Gh. Radu, 2000, pag. 188).

In cadrul activitatilor scolare elevul cu handicap mintal nu depunde efort de concentrare, iar daca o face este un act involuntar, de moment, lipsit de stabilitate. Practic orice poate distrage atentia acestor copii: un zgomot, vestimentatia educatoarei, ceilalti colegi, etc. Alti copii se manifesta prin fixarea rigida asupra unei activitati, ca si consecinta a inertiei patologice.

La deficientul mintal atentia nu poate ramane concentrata, stabila decat pentru un interval de timp foarte scurt. Acest lucru ingreuneaza foarte mult procesul instructiv-educativ.

Volumul atentiei, cantitatea de elemente asupra carora se poate orienta si concentra o persoana in aceeasi secventa de timp, este de asemenea redus la deficientul mintal. Pentru cresterea acestui volum Gh. Radu (2000) recomanda:

organizarea in structuri cu sens a elementelor componente (de exemplu, un grup de litere se receptioneaza intr-un numar mai mare, daca sunt incluse in componenta unui cuvant cu sens, decat aceleasi litere prezentate separat, disparat);

- caracterul mai putin complex al fiecaruia dintre elementele asupra carora se concentreaza atentia (structurile simple sunt cele mai usor cuprinse in campul atentiei);

- determinarea interesului pentru categoria de elemente ce trebuie urmarite, in functie de existenta acestui interes marindu-se capacitatea subiectului de a cuprinde in campul atentiei sale a unui numar mai mare de elemente;

- un alt factor care poate creste si mentine volumul atentiei se refera la antrenamentul special si experienta subiectului

Pentru a se asigura eficienta activitatii scolare la elevii cu handicap mintal trebuie sa se acorde prioritate conditiilor care favorizeaza atentia involuntara, dar treptat trebuie sa se incurajeze dezvoltarea si utilizarea mai frecventa a atentiei voluntare, intentionate.

Rolul atentiei este deosebit de important in orice activitate de invatare deoarece pe fondul unei atentii concentrate se inregistreaza mai multe informatii si mai temeinic. Capacitatea de distributivitate este de asemenea foarte importanta fiind solicitata de multe ori, in cadrul activitatilor scolare. Elevii trebuie, in general, sa fie capabili sa-si deplaseze atentia de la un element la altul cu usurinta, pentru a se asigura eficienta si rapiditatea realizarii activitatii.

Desigur, la deficientul mintal trebuie tinut cont de particularitatile acestuia, de aceea stimularea atentiei trebuie realizata printr-un volum si o varietate mai mare de exercitii, repetate astfel incat sa compenseze deficitul. Copiii cu deficienta mintala trebuie antrenati in exercitii specifice, de preferinta cu caracter ludic, pentru a fi stimulata initial capacitatea de a fi atenti in mod involuntar, prin trezirea interesului si a curiozitatii, in felul acesta ajungandu-se treptat la formarea capacitatii de fi atenti in mod voluntar.