Perioada scolara mica

Perioada scolara mica

Aceasta perioada de la intrarea copilului la scoala si pana la terminarea ciclului elementar, este apreciata de unii autori ca fiind un fel de sfarsit al copilariei in care domina particularitatile de varsta asemanatoare cu cele prescolare sau ca etapa de debut primar a pubertati ori chiar ca etapa distincta a copilariei in care sunt evidentiate descrieri centrate pe problemele adaptari scolare si ale invatari fara a se neglija ca unele structuri psihice se dezvolta ca urmare a faptului ca, in copilaria timpurie si in perioada prescolara are loc cea mai importanta achizitie de experienta adaptativa si atitudinala.

Asadar in perioada scolara mica, se dezvolta caracteristici importante si se realizeaza progrese in activitatea psihica datorita constientizarii ca atare a procesului de invatamant, invatarea devenind tipul fundamental de activitate pentru ca acest proces solicita intens intelectul avand loc un proces complex si gradat de achizitii de cunostinte prevazute in programele scolii si in consecinta, copilului i se vor organiza si dezvolta strategii de invatare si i se va constientiza rolul atentiei si repetitiei formandu-si deprinderi de scris-citit si calcul. Invatarea tinde sa ocupe tot mai mult un loc major in viata de fiecare zi a copilului modificandu-i existenta si actionand profund asupra personalitatii sale.

In aceasta perioada copilul creste in greutate 10 kg iar in inaltime castiga 20 cm. Proba Phillipp indica dovada aptitudinii ca persoana respectiva e capabila sa inceapa scolarizarea - copilul poate sa atinga cu mana dusa peste cap urechea din partea opusa. Creierul are circa 1200 g. La 8 ani - poate realiza deja imaginea vizuala a miscarilor. Copilul si tanarul de astazi composteaza o mare parte din durata vietii lor ca subiecti supusi actului instructiv - educativ. Invatarea ca activitate proprie a copilului este cadrul concret in care se garanteaza formarea proceselor si a capacitatilor psihice. Dezvoltarea intelectuala, ca atu al ameliorarii psihice generale, este ea insasi conditionata de felul cum itinereaza activitatea de insusire a anumitor cunostinte si priceperi. Forta motrice a dezvoltarii psihice este intrinseca, ea fiind anativa deci dobandita, invatata prin mecanisme speciale de asumare a modelului extern al contradictiei si cauzalitatii obiective.

Invatarea scolara se realizeaza debordant prin inter relatia functiilor si proceselor psihice cognitive. Va trebui sa se tina seama de caracteristicile intrinsece ale materialului uman asupra caruia se actioneaza, dar trebuie avut in vedere - agera - faptul ca educatul este un sistem pe care il cream noi insine, in elocventa masura, prin educatie.

Limbajul, structura acestuia si relatiile standard sau de conjunctura, invatarea si winampul mnezic sunt factori convocati in suma progreselor dezvoltarii.

Copilul suporta limbajul si cultura societatii-matca fara o alta alternativa decat de a le accepta sau de-a deveni alienat. In atare conditii - concluziona J. M. Lacan - fiinta autentica nu e niciodata de gasit in discursul si conduita persoanei.

Ca functie psihica atentia, cu toate ca nu poseda date indigene, faciliteaza performantele celorlalte procese psihice. Ea ambaseaza in fapt orientarea activitatii intelectuale in raport cu scopurile implicite sau explicite ale invataturii.

Arhitectura cognitiva a psihicului uman - totalitatea mecanismelor cognitiv impenetrabile, necesare si suficiente pentru realizarea unui comportament inteligent - permite sistemului cognitiv uman sa invete din mediul habitual sau din propria experienta. Schimbarea fata de sine e o adaptare la ceilalti sau identificarea cu altul. Experienta aceasta s-a institutionalizat fiind prinsa in conceptul de educatie.

Constiinta - cel mai complex fenomen din univers - cere individului sa-si caute si enunte autentic persoana. Mine este - pentru G. H. Mead - faza sociala a sinelui. Se resimte pasarea fortata de imprejurari escorta a termenilor argumentarii in perceptia identitatii asumata initial din anonimat. Spre deosebire de semnal, care se adreseaza reflexului si inconstientului, semnul face apel la inteligenta. Invatarea depinde de modul de organizare a bazei de cunostinte prealabile. Actiunea educativa devine eficienta in conditiile in care procesul de formare se efectueaza monitorizand caracteristicile generale de personalitate.

Memoria - puternic afectogena. Adesea nu face temele si uita frecvent acasa ori la scoala rechizite personale. Atunci cand intrebarile de amanunt sunt iterate copilul crede ca primul sau raspuns a fost eronat, asa incat va modifica integral pe urmatorul. Devine voluntara prin excelenta. Capata o mare plasticitate datorita tranzactiilor empirice interpersonale sau prin irigarea lexicului cu amintiri. Creste volumul ei, castiga in suplete si fidelitate.

Ajunge obiect al meditatiei copilului care este interesat si reformat prin cunoasterea particularitatilor memoriei personale sau de posibilitatea absolvirii unor deficiente.

Dezvoltarea caracterului voluntar al memoriei incepe inca din perioada prescolara.

La varsta scolara mica, memoria logica este inca insuficient dezvoltata. Scolarul nu este in stare sa foloseasca suficient activitatea gandirii in sprijinul memoriei. Adesea se intampla ca, avand pe primul plan sarcina memorarii unui material, copilul sa rataceasca ori piarda din vedere sensul logic. De aici rezulta o alta particularizare a memoriei scolarului mic si anume predominarea memoriei textuale. La scolarii mai mari predomina memorarea inteligibila.

In afara de dezvoltarea insuficienta a memoriei logice, o alta cauza a optarii scolarilor mici pentru o memorare si reproducere textuala este desigur si absenta unor priceperi si deprinderi de invatare constienta. Asa numita memorare mecanica se manifesta atunci cand copilul intampina dificultati in invatare unde fiind nevoit sa le afronteze mai bine le eludeaza. Treptat, sub actiunea unei erijari adecvate se dezvolta memorarea logica.

Pe de alta parte a versantului exegetic, frecventa temelor de invatare pe de rost duce la formarea obisnuintei de a trata ca atare sarcina mnezica.

O alta trasatura importanta a memoriei scolarului mic este caracterul ei concret, intuitiv. Desi se constata un progres net al memoriei verbal-logice prin cunoastere adunata in sistem, memoria intuitiva este regenta inca la aceasta varsta prin imaginile obiectelor si fenomenelor concrete. Din materialul verbal se dispun sau inroleaza in primul rand povestirile, descrierile concrete si emotive. Acest fapt se datoreaza pe de o parte, marii receptivitati a copiilor, iar pe de cealalta parte predominarii relative a primului sistem de semnalizare in raport cu cel subsecvent. Potenta materialului intuitiv contribuie in mare masura la dezvoltarea memoriei intuitive.

In timpul scolaritatii mici se dezvolta si se perfectioneaza capacitatea de stocare si comprimare sau Zipare a materialului de memorat, priceperea de a conexa cunostintele noi cu celelalte date. Copilul invata sa engrameze rational prin desprinderea sau lansarea ideilor principale, scenarizarea si exersarea comparatiilor in memorare si ecforare.

Experienta verbala a copilului din primii 6 ani de viata influenteaza intreaga dezvoltare psihica. La intrarea in scoala copilul are deja o anumita experienta intelectuala si verbala. In general, el intelege bine vorbirea celor din jur si se poate face daca nu convingator cel putin inteles prin exprimarea gandurilor in propozitii si fraze alcatuite corect. Exprima bine diferentele dintre obiecte si fenomene, este capabil de a face ironii si discutii paradictorii, iar dorintele, preferintele, reverenta sunt incisiv exprimate. Aceasta conduita este facilitata si de volumul relativ mare al vocabularului sau - 2500 de cuvinte din care cca 750 fac parte din vocabularul activ. La sfarsitul micii scolaritati, vocabularul sau contine aproximativ 4250 de cuvinte din care aproape 1550 fac parte din vocabularul activ.

Daca in clasa a II-a observam expuneri incomplete, in clasa a IV-a apar raspunsuri complexe, organizate si sistematizate. O astfel de exprimare fluenta si coerenta este facilitata si de emanciparea limbajului interior apt de organizarea celui exterior unde se manifesta unele erori temporare de vorbire. Ele trebuie puse pe seama schimbarii dentitiei dar se datoreaza si unor particularitati efemere ale dezvoltarii.

O problema deosebita privind caracteristicile pronuntiei, o constituie prezenta unor sunete parazitare in vorbirea orala a scolarului mic. Ele jongleaza mai putin in dialoguri decat in relatiile de tip monologat. Cea mai mare frecventa ca SP o au i si a la sfarsitul si inceputul propozitiilor.

Unele dificultati de sistematizare si organizare succesiva, coerenta a comunicarii verbale persista in toata copilaria, fiind favorizate de vorbirea fatigabila din familie sau de unele caracteristici dialectale ale mediului lingvistic in care se traduce subiectul. In dezvoltarea scrierii corecte, se manifesta la inceput greutati de clivare a sunetelor. In primii doi ani ai invatarii scrierii, sunt frecvente eliziunile de grafeme (de exemplu ituneric, itre). Fenomene asemanatoare descind in scrierea diftongilor si a triftongilor, precum si a silabelor ce, ci, che, chi, ge, gi, ghe, ghi, unde micul scolar rar e apt de-a face slalom printre numeroasele confuzii. Alteori in scriere apar sunete redundante (viouara, diminiata, artimetrica etc.). Observam si rocadari ale silabelor cuvantului fiind vorba de o insuficient de clara analiza auditiv - verbala cu privire la meniul sonor al cuvintelor. Alte erori ale scrierii, ca cele de caligrafiere sau a declivarii literelor, se pot corecta pana la sfarsitul clasei a IV-a. Creste volumul cuvintelor tehnice (la gramatica, aritmetica, istorie) elementele de pronuntie dialectala reflectandu-se concav prin dezvoltarea capacitatii de lectura.

La inceput elevul nu poate distinge bine cate cuvinte sunt intr-o propozitie, dar treptat el incepe sa desprinda unitatea fonetica si grafica a cuvantului respectiv elementele propozitiei simple si dezvoltate. Achizitia ortogramelor pentru inceput nu are dispuse la baza cunostinte gramaticale precise ceea ce favorizeaza masiv incumbarea raspunsurilor aleatorii.

Un artificiu reverend scrierii nimerite a unor ortograme (c-a, l-a, n-a, s-a, s-au) la clasele mici spre exemplu, enunta prezenta cratimei de regula acolo unde cuvantul subsecvent imediat lor se termina in t sau in s.

In limbajul intern sau extern treneaza inca destule elemente conjuncturale. Particularitatile dificultatilor care ofenseaza vorbirea constituie un indicator din moment ce raman pecuniar automatizate in traficul mecanismelor de conversie infralingvistic Pe de alta parte, insusi stereotipul dinamic gramatical nu este elaborat.

Exprimarea in scris opereaza inca de la inceput cu un vocabular mai critic si cu rigori de topica exprese, fiind relativ simpla si plauzibila pana in clasa a III-a cand devine mai activa si ultrapersonala.

Heterovalent constatam diferente importante privind consistenta vocabularului, bogatia si varietatea lui, stilul vorbirii, caracteristicile exprimarii, tezaurul si plenitudinea structurii gramaticale a propozitiilor, existenta sau absenta fenomenelor parazitare in vorbire, a repetitiilor, a sincraziilor de pronuntie etc.

Diacronic fluxul verbal oral creste. Debitul scris eleveaza mult mai lent, dar se constata o aglomerare a progreselor calitative datorata contactului cu vorbirea literara si cu rigorile impuse de scoala in ce priveste exprimarea verbala.

Handicapul prin definitie se valideaza exclusiv prin relatiile interpersonale.

In cazul inadvertarii limbajului evolutia este obstructionata ori parata in functie de gravitatea tulburarii. Implicatiile ce urmeaza se resimt la nivelul intregii activitati psihice si, ca atare, modifica vizibil comportamentul subiectului.

Dislalia ca tulburare de pronuntie are frecventa cea mai mare intre handicapurile de limbaj atat la subiectii normali din punct de vedere psihic, cat si la cei cu deficiente de intelect si senzoriale. Multe dintre tulburarile de pronuntie sucomba cu promovarea in etate a persoanei. Este o tulburare de articulatie-pronuntie ce se manifesta prin deformarea, omiterea, substituirea si inversarea sunetelor. Astfel, Sheridan este de parere ca la varsta de 8 ani dislaliile sunt in proportie de 15% la fete si 16% la baieti. La scolarii mici cel mai des intalnite si prea putin constientizate sunt omisiunile si contorsionarile. Disartria sau dislalia centrala se manifesta printr-o vorbire confuza, disritmica, disfonica si cu o pronuntata rezonanta nazala in care monotonia vorbirii se apreteaza sub impactul pronuntarii confuze. Este mai frecventa la subiectii cu debilitate mintala. Balbismul constituie o forma a tulburarii limbajului oral. Se prezinta ca un handicap mai grav comparativ cu dislalia. Deficienta este deosebit de vizibila si afecteaza profund intelegerea vorbirii de catre cei din jur, ceea ce determina sau edifica antrepozitul ori complexul de inferioritate. Fenomenul consta in repetarea unor silabe de regula la inceputul cuvantului contaminat blancofon sau prin aparitia spasmelor la nivelul aparatului fono-articulator, fenomen ce atenteaza la nivelul vorbirii ritmice si cursive. Astfel identificam balbaiala clonica / tonica sau hiatica / hibrid. Raguseala duce la pierderea expresivitatii si fortei vocii. Disgrafia ca tulburare a limbajului scris si dislexia ca handicap al cititului influenteaza pregnant dezvoltarea psihica a copilului si mai cu seama, rezultatele la invatatura. Creditarea si acreditarea scrisului presupune existenta unei anumite dezvoltari intelective a copilului care sa-i permita stabilirea si pasarea anumitor corelatii intre emisia orala a sunetelor si imaginile lor grafice. Formarea deprinderilor de citit se realizeaza prin dezvoltarea unui cod lingvistic ce ii permite copilului sa perceapa grafemele ca unitati cu valoare de simbol.

Tulburarea citit-scrisului deregleaza integrarea sociala datorita unor esecuri si conflicte permanente in viata scolara cat si a instalarii unor trasaturi caracteriale pasibile de condamnare ca negativismul, descurajarea, inertia, indolenta, teama de insucces, izolarea.

Disgrafia si dislexia se manifesta la scolar prin incapacitatea sa paradoxala de a invata citirea si scrierea.

Mutismul electiv, psihogen sau voluntar, se manifesta prin refuzul partial ori total de a comunica pasager sau peren cu unele persoane. Apare la copii hipersensibili si este escortat de tulburari comportamentale in care veleitarismul, timiditatea, irascibilitatea faulteaza adaptarea. Emotiile de soc ori stresurile, esecurile recrudescente, frustrarile pot duce la ME. Desi nu comunica subiectii in cauza inteleg vorbirea si nu manifesta sau acuza deficiente de ordin intelectiv. Ca urmare procesele cognitive nu sunt stimulate, ceea ce determina o slaba dezvoltare a lor. Aceste tulburari sunt frecvente la scolarii mici.

Retardurile in dezvoltarea generala a vorbirii se recunosc dupa vocabularul pauper si dupa neputinta de a se exprima coerent. Cauzele care pot determina asemenea fenomene pot fi cautate sau anchetate in disfunctiile sistemului nervos central, boli grave ale primei copilarii, mediu ostil si lacune de ordin educativ. De aceea limbajul solicita o permanenta stimulare, copilul necesitand o antrenare insistenta in activitatile scolare.

Climatul afectiv, imboldul si crearea unui tonus psihic ridicat constituie factori deosebit de importanti pentru recuperarea copiilor cu handicap de limbaj.

Copilul trebuie sa vina in scoala elementara cu blisterul de notiuni primare, interese spre dobandirea de noi cunostinte si cele mai simple deprinderi de munca intelectuala independenta. La 6 ani interogarea sau interpelarea celorlalti vizeaza 29% explicatii etiologice, 50% motivari psihologice si 21% justificarea exigentelor societatii. Trebuie sa adaugam insa ca intrucat nu toti copiii vin echipotent dotati si pregatiti pentru activitatea de invatare este important ca la inceputul organizarii procesului de invatamant, institutorul sa cunoasca particularitatile fiecarui elev pentru a-si nuanta sau cultiva atitudinea fata de el. O caracteristica a gandirii scolarului mic, livrata de noile experiente tutelare sau punitive, este orientarea si subordonarea ei unui anumit scop.

La copiii mai mici, din clasa I, se observa uneori abaterea gandirii de la sarcina data. De exemplu, daca li se cere sa faca in caiet atatea cercuri cate corespund unui numar dat, unii elevi, atrasi de insusi procesul desenarii, continua sa repartizeze cercuri, pe toata pagina.

Sarcinile invatamantului cer copilului nu doar validarea inferentei in conformitate cu sarcina data, ci si capacitatea de a trece sau culisa - atunci cand este nevoie - de la o problema sau activitate la altele pe baza atributului de flexibilitate a gandirii. Cu cat elevii sunt mai mici se constata o anumita inertie a gandirii, atunci cand trebuie sa treaca de la o sarcina la alta, si mai ales cand ineditul administreaza oarecare dificultati. Astfel, pusi fiind sa gaseasca o noua problema, unii elevi nu se pot desprinde de    exemplele date anterior de catre profesor sau un alt elev. Ei schimba numai cifrele sau obiectele.

BIBLIOGRAFIE

Cretu Tinca, (2001), Psihologia varstrelor, Ed. CREDIS-Bucuresti

Osterrieth, P.A., (1976), Introducere in psihologia copilului, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Rose, V., (1972), Cunoasterea copilului., Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Schiopu, U., Verza, E., (1981), Psihologia varstrelor., Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Verza, E., (1973), Conduita verbala a scolarilor mici., Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.