Mariajul sau antrenamentul psihologic al convietuirii

Universitatea din Oradea

Facultatea de Stiinte Socio Umane

Masterat

Psihologie Clinica, Consiliere Psihologica si Psihoterapie

Mariajul sau antrenamentul psihologic al convietuirii

1. Instabilitatea cuplului
2. Adaptare si acomodare
3. Obisnuinta - un monstru care distruge totul

Privita din exterior , casatoria este doar o institutie sociala care uneste consortii printr-o serie de « drepturi si obligatii », conferindu-le statute sociale bine individualizate , menite sa asigure functii legitime : procreatia , cresterea si educarea urmasilor , integrarea socio-economica , sprijinul, respectul si protectia reciproca a sotilor, implinirea lor afectiva.

I. Instabilitatea cuplului

Renuntarea la aceste sabloane verbale , cu pretentie de definire a fenomenului familial, ne-ar putea oferi sansa unei intelegeri adecvate a sensului si a rostirilor mariajului , ca rezultat al « intalnirii » fundamentale intre sexe.Conditia mariajului modern este profund marcata de libertatea optiunii , a deciziei prin si pentru iubire , intru si pentru descoperirea si implinirea sinelui prin intermediul celuilalt. De aici rezulta si o alta caracteristica acuplui contemporan : marea sa instabilitate si mobilitate datorita vulnerabilitatii si dinamicii profund omenesti a motivatiilor afective in continua metamorfoza.

Instabilitatea cuplului modern conduce cu o frecventa considerabila la cresterea ratei divortialitatii. Familia incompleta , formata din unul din parinti si copilul sau copiii sai , familia formata din divortati (cu sau fara copii ) si « celibatatul » sunt formule familiale concurente in lumea contemporana care tind sa submineze in viata sociala ponderea mariajelor nucleare stabile si simetrice (sotii si copii lor).

Realitatea acestui fenomen isi poate desvalui motivatiile mai curand intr-o analiza psihologica a relatiei dintre parteneri , care departe de a fi ramane in mod traditional de conservare a unei structuri sociale menita sa satisfaca nevoile de solidaritate si securitate social-economica , devine astazi o experienta esentiala de maturizare si dezvoltare a personalitatii umane , a fiecarui sex prin intermediul celuilalt.

Casatoria apare astfel ca o adevarata « scoala » a auto- si intercunoasterii psihologice , a formarii si educarii comportamentului relational intersexe, a invatarii stiintei si artei dialogului, negocierii si convietuirii. Parteneriatul marital constituie tot mai mult o sansa a fiecaruia de a « creste social » , de a se cunoaste si de a se implini prin propiile resurse psihologice. Ea presupune totodata exercitiul constant al autoreglarii si stapanirii de sine , al perfectionarii capacitatilor de cooperare eficienta , al dobadirii unei « competente » de rol masculin si feminin , prin care sa-i confere individului echilibru , siguranta , satisfactie. De aceea , mariajul modern capata sens numai in conditiile unui experiment dinamic , uneori definitiv , alteori tranzitoriu , in care imprvizibilul este provocat pentru a putea dezvolta si aplica adevarate « strategii rezolutive » interumane , in care solutia mentinerii structurii cuplului este dependenta de perperuarea « mirajului » descoperirii de sine si de altul. Un adevarat « antrenament psihologic , de convietuire nelipsit de satisfactii si insatisfactii osciland mereu intre fuziune si autonomie , intre alternativa administratiei si a dezamagirii mutuale, intre capcana identificarii si a distanta psihologica impusa de granitele personalitatii » In acest experiment al descoperirii si al dezvoltarii de sine, prin relatie cu partenerul , cei doi pot capata o constiinta comuna a insertiei lor in mediu , ceea ce implica si modalitati comune de a fi , de a actiona in lume. Cu alte cuvinte , armonia interpersonala asigura fiecaruia posibilitatea unei autodepasiri , ea este un izvor psiho-energetic in implinirea rosturilor individului.

Trei dintre cele mai importante cauze ale dizarmoniei :

a)     Ignoranta psihologica , corelata cu imaturitatea , care favorizeaze comportamentele haotice , accentueaza latentele ostil-agresive inlocuieste treptat « mirajul » cooperarii de tip fuzional , amoros cu angoasa pierderii « obiectului iubirii » si , implicit , cu cea a pierderii de sine.

b)     Disputa puterii , care altereaza dialogul si negocierea , metamorfozand sentimentele de iubire in instrumente de santaj afectiv si ulterior degradandu-se esenta morala , spirituala si sexuala.

c)     Inabilitatile comportamentale in jocul de rol , frizand absenta imaginatiei rationale si a capacitatilor empatice.

Se poate afirma deci , ca inadecvarea sau degradarea mecanismelor de acomodare si stratificare intre cele doua personalitati angajate impiedica buna functionalitate si destabilizeaza cuplul, predispunandu-l la destructurare si aliniere psiho-sociala.

II. Adaptare si acomodare

Adaptarea meritala vizeaza atat restructurari la nivelul comportamentului de rol marital al indivizilor , cat si a nivelul functionalitatii lor interpersonale.

La nivel individual, ea presupune orientarii , potentari , activari si reorientari succesive , dinamice ale motivatiilor de parteneriat (biologic-sexuale, socio-afective, de autorealizare si autodezvoltare a personalitatii) , precum si a disponibilitatilor de parteneriat , determinate esential de factorul de varsta , normalitatea si integritatea biopsihica , nivelul maturizarii afective si relationale , flexibilitatea si plasticitatea adaptativa in rolul conjugal.

La nivel interpersonal , adaptarea maritala vizeaza sincronizarea si complementaritatea intercomunicarilor , potentarea si maturizarea sentimentelor mutuale de afectiune , ca si a climatului afectiv familial , aprofundarea intercunoasterii partenerilor , stimularea intervalorizarilor in cuplu , echilibrarea si optimizarea sferei actiunilor si deciziilor maritale , interdezvoltarea rolurilor conjugal-parentale.

Acomodarea maritala, sau interacomodarea maritala , constituie mecanismul si , totodata procesul de stimulare si dezvoltare a adaptarii mutuale conjugale. In cadrul acestui proces interactional sotii accepta , respecta si valorizeaza reciproc interesele , atitudinile , opiniile , obiceiurile , valorile , oferindu-si gratificatii si sustinere unul fata de celalat. Dinamica acomodarii maritale presupune insa si corectii , concesii si tolerarii mutuale, care pot dezvolta in etapele initiale unele tensiuni si confruntari, ce pot fi depasite in beneficiul functional al cuplului.Tendinta generala a acestui proces interactional este de facilitare progresiva a ajustarii interpersonale, a realizarii coeziunii si "stilului" personal al cuplului.Dificultatile ce pot sa apara se traduc in disfunctii si conflicte conjugale. Ele se pot manifesta predominant intr-una din sferele vietii conjugala ( comunicarea afectiv-sexuala, interactiunile privitoare la organizarea timpului liber , probleme administrativ-gospodaresti, buget , copii ) sau perturband in ansamblu buna functionalitate familiala. Deficitele de acomodare maritala se pot identifica si corecta precoce printr-o mai buna informatie , educatie si cultura a relatiilor dintre sexe , dar ele se pot compensa si spontan , in dinamica maritala , pe masura ce cuplul acumuleaza experienta prin coexistenta maritala si isi structureaza strategii proprii de rezolvare si depasire a incidentelor si momentelor critice.

Opusul acomodarii maritale il constituie rigiditatea maritala , exprimata prin tendinta simultana a partenerilor de a-si conserva si impune " modele relationale" contradictorii , dizarmonice , frustrante reciproc. Inertia , conservatorismul si persistenta "vechilor modele", a prejudecatilor relationale constituie un impediment important in calea acomodarii interpersonale a sotilor , dovedind o lipsa de suplete care predispune cuplul la relatii simulate , aparente , superficiale , discomfortabile din punct de vedere psihologic.

Tendintele de adaptare si acomodare maritala se pot manifesta reciproc sau unilateral , situatie in care trebuintele partenerilor legate de viata si activitatea cuplului conjugal sunt satisfacute dismetric. Constand tot mai des o neconcordanta intre asteptarile sale pe linia satisfacerii trebuintelor si modul in care viata si activitatea cuplului ii ofera "raspuns", partenerul mai ales la inceput , depune mari eforturi pentru a reduce starea de disonanta. Si aceasta , fie prin diminuarea efectelor negative ale unor acte comportamentale , fie prin sporirea valorizarii altor insusiri de personalitate sau acte comportamentale. Asemenea modalitati de rezolvare a conflictelor motivationale asigura o anumita continuitate cuplului insa , treptat , distanta psihologica dintre parteneri se accentueaza atat de mult incat nu mai putem vorbi de viata conjugala in adevaratul sens al cuvantului . Ceea ce este specific pentru un cuplu functional consta tocmai in satisfacerea bilaterala a trebuintelor consortilor prin intermediul relationarii interpersonale , fiecare dintre ei contribuind atat la satisfacerea propriilor trebuinte , cat si ale partenerului sau.

III. Obisnuinta - un monstru care distruge totul

Asimilarea maritala, sau interasimilarea maritala , reprezinta acomodarea completa mutuala a personalitatii maritale , in cadrul procesului de interadaptare conjugala. Sotii preiau reciproc, interiorizeaza , simt si actioneaza in consens cu aceleasi modele valorice , atitudinale , motivationale. Asimilarea maritala creeaza consens mutual si echilibru functional, bazandu-se pe un grad crescut , reciproc satisfacator al intercomunicarii si intercunoasterii , in conditiile aprofundarii si stabilizarii sentimentelor erotice , ca si a complementaritatii sexual-afective. Gandurile , sentimentele , atitudinile , actiunile , la inceput diferite, in procesul interactiunii sunt supuse unor modelari continue , pana ajung la un inalt grad de interpretare si fuziune .

Asimilarea pe linie psihologica si psihorelationala a produs efecte modelatorii pana si asupra unor aspecte fizionomice (un anumit mod de a privi , de a rade , de a se mira).

Asimilarea maritala , desi presupune fuziunea personalitatilor in cadrul exercitarii rolurilor conjugale , nu presupune automat si pierderea autonomieie si integritatii lor psihologice . Dimpotriva , ea creeaza conditiile dezvoltarii si autorealizarii fiecaruia prin intermediul si cu sustinerea celuilalt , pe fundalul unui climat psihosocial echilibrat si securizant. Asimilarea maritala indeplineste procesul interadaptarii maritale , asigurandu-i durabilitate , fara a agaranta definitiv viabilitatea structurii conjugale . In evolutia cuplului familial integrat mediului sau social , asimilarea maritala constituie doar o conditie necesara, dar nu si suficienta a stabilitatii cuplului , fara a garanta insa si sansele sale de autodezvoltare continua.Dupa perioade variabile de acomodare si asimilare maritala , unde cupluri se pot devitaliza sau pot regresa in formule rationale , care , desi pastreaza unele modele, habitusuri si valori rezultate din procesul asimilarii maritale , prezinta si unele tendinte noi , de desincronizare a partenerilor sau stagnare a dezvoltarii personalitatii unuia , sau ambilor soti .

Reapar in acest caz noi mecanisme de acomodare care asigura un modus vivendi adecvat . Cuplul marital apare din aceasta perspactiva ca o structura mobila, cu meandre evolutive adesea putin previzibile , cu continue prefaceri in interiorul sau , ca si in relatiile sale cu lumea.

"Casatoria trebuie sa lupte fara incetare cu acid monstru care distruge totul: obisnuinta" ( Honore de Balzac). Or , obisnuinta poate fi inlaturata atata timp cat relatia interpersonala intramaritala exclude monotonia , rutina, inflexibilitatea , presupunand o accentuata dinamica a interadaptarii, interacomodarii si interasimilarii celor doua personalitati.