PARTICULARITATILE PSIHOLOGICE ALE MARTURIEI JUDICIARE SI ALE MARTORULUI

1. Definire si caracterizare generala

Problematica psihologica a marturiei judiciare si a martorului este deosebit de complexa si ridica dificultati in activitatea autoritatilor judiciare, abilitate prin lege sa audieze martorii.

Din punct de vedere psihologic marturia este o activitate ce consta in observarea si memorarea unui eveniment si apoi reproducerea acestuia, in scris sau oral, in fata celor abilitati prin lege, in acest sens.

Martorul este considerat, conform art. 78 din Codul de procedura penala, ca fiind persoana care are cunostinta despre o fapta penala sau despre vreo imprejurare de natura sa serveasca la aflarea adevarului in procesul penal.

Martorul este persoana care relateaza despre faptele pe care le cunoaste in legatura cu o anumita cauza cercetata.

Atat finalizarea anchetei judiciare, cat si atingerea obiectivelor sale principale, respectiv aflarea adevarului, stabilirea vinovatiei si a raspunderilor, nu se pot indeplini fara contributia martorului. In vederea aflarii adevarului, organul de urmarire penala si instanta de judecata, sunt obligate sa lamureasca cauza, sub toate aspectele, pe baza de probe.

Proba cu martorii, cunoscuta in literatura de practica judiciara sub denumirea de proba testimoniala este utilizata in mod curent in anchetarea judecatoreasca si destul de frecvent in cercetarea penala. In principiu, depozitiile martorilor se constituie ca probe , cu caracter decisiv in solutionarea cauzelor penale sau civile. Avand in vedere ponderea considerabila pe care o detine proba testimoniala cercetatorii si practicienii din domeniul judiciar sunt continuu preocupati de cautarea unor criterii cat mai obiective de evaluare a acesteia Urmare a multitudini distorsiunilor care pot apare in procesul de formare a marturiei (receptie, stocare, reproducere si recunoastere) determinate de factori obiectivi si subiectivi cu influenta asupra fidelitatii marturiei.

2. Implicatii psihologice ale marturiei

Marturia unei persoane, despre un eveniment oarecare, depinde de calitatea informatiilor receptionate, de modul in care memoreaza cele percepute si de capacitatea de reactualizare a acelor date, mai precis de felul in care poate sa verbalizeze, sa le exprime.

Zdrenghea (2000 p. 148) releva patru etape caracteristice pentru orice marturie, si anume: receptia senzoriala; prelucrarea sau decodarea informatiilor; stocarea informatiilor; reactivarea informatiilor receptionate, decodate cu prilejul acelui eveniment. Persoana chemata sa faca depozitia in fata autoritatii judecatoresti ofera in esenta, din punct de vedere psihologic, informatiile pe care le detine prin receptie senzoriala, cu ajutorul senzatiilor si a perceptiilor precum si a datelor memorate, stocate, prelucrate si reactualizate.

2.1. Receptia senzoriala

Prin intermediul analizatorilor ne sunt furnizate o serie de informatii:

vizuale (luminozitate, culori, forme, dimensiuni, pozitii, deplasari etc.);

auditive (tipat, voci, zgomotul franelor);

tactile (de atingere, de presiune, stropire cu noroi, cu diferite lichide);

termice si olfactive

In mod obisnuit noi nu percepem senzatii izolate urmare a faptului ca organele noastre senzoriale actioneaza simultan. Prin urmare, noi percepem un obiect, o situatie un eveniment in ansamblul insusirilor sale, in baza informatiilor survenite pe toate canalele de receptie senzoriala, obtinand astfel imagini integrale. Perceptiile noastre sunt, in schimb, influentate de tot sistemul cognitiv, stimulate si orientate selectiv de procesele afectiv- motivationale si volitive.

Avand in vedere ca organele noastre de simt au anumite limite de functionare este posibil ca unele informatii sa nu fie constientizate de subiect, in timp ce altele sunt receptionate cu claritate. Pentru a avea siguranta ca martorul a receptionat corect informatiile pe care le declara, trebuie avuta in vedere starea de normalitate a organelor de simt deoarece orice afectiune a acestora poate produce distorsiuni in receptionare. De exemplu, perceptiile vizuale pot fi modificate de anumite afectiuni ale ochilor ( miopia, strabismul, daltonismul ), starea de oboseala a acestora, sau a organismului, unele stari febrile, consumul de bauturi alcoolice sau a medicamentelor tranchilizante.

De regula, receptia senzoriala a unui eveniment este vizual-auditiva predominand de la caz la caz, fie perceptiile vizuale fie cele auditive. Sunt situatii in care pot fi completate si de caracteristicile tactile, olfactive, gustative, termice, dupa cum sunt si situatii in care acestea pot oferi informatii predominante.

Marturia bazata pe receptia vizuala este cel mai frecvent intalnita deoarece informatiile de la nivelul receptorilor vizuali sunt superioare celor de la nivelul auditiv. Ca o consecinta se acorda prioritate relatarilor bazate pe perceptii vizuale in conditii de iluminare corecta, fata de informatiile parvenite pe cale auditiva. Vazul este, la majoritatea oamenilor, canalul care ofera cantitatea cea mai mare de informatii.

In legatura cu conditiile externe ale perceptiei mentionam in primul rand gradul si calitatea luminozitatii mediului in care se desfasoara evenimentul. La lumina diurna se percep corect formele, umbrele si mai ales nuantele cromatice ale vestimentatiei, ale parului, pielii, ochilor persoanelor. La lumina artificiala indeosebi cea de neon, daca formele si umbrele se percep relativ corect este afectata perceptia cromatica. In conditiile de intensitate scazuta a luminii ( in zori sau amurg ) se perturba perceperea culorilor si, in plus cea a spatiului  si a miscarii. Marturiile bazate pe o perceptie in conditiile unei lumini crepusculare si, in general, intr-un mediu iluminat slab au o valoare relativa. De asemenea, la trecerea brusca de la un mediu vizibil la altul, cand exista grade disproportionate de luminozitate, perceptia este afectata de intrarea in actiune a mecanismelor adaptarii senzoriale.

Receptia senzoriala este distorsionata, in unele cazuri, prin deformarea subiectiva a unui continut perceptiv obiectiv, fenomen cunoscut sub denumirea de iluzie. Tipurile de iluzii perceptive sunt multiple si variate. De exemplu, sunt cunoscute iluzia optica a intalnirii liniilor paralele, iluzia inegalitatii unor marimi egale ca urmare a contextului in care acestea sunt amplasate, deformarea distantelor, a proportiilor obiectelor si persoanelor aflate pe un culoar. Iluzii pot apare nu numai in sfera perceptiei ci si a memoriei cum ar fi fenomenul "déjà vu", sau "jamais-vu". Exista iluzii si ale gandirii "iluzia intelegerii bruste". Unele iluzii pot fi patologice. Acestea apar la persoanele cu tulburari psihice: "iluzia falsei recunoasteri" (subiectul are impresia ca diversi indivizi seamana cu persoane apropiate din anturajul sau), "iluzii onirice, delirante" (persoana distinge obiecte sau persoane desi acestea nu exista). Datorita faptului ca, in contexte diferite, unele marimi, culori etc. pot apare altfel decat in realitate, ca anumite figuri statice pot determina perceperea unor miscari generand efectul distorsionat al succesiunii obiectelor, fenomenelor, persoanelor, etc. evidentiaza necesitatea cunoasterii legilor explicative ale iluziilor si in consecinta de a examina cu maximum de atentie si spirit critic continutul marturiilor, avand in vedere ca acestea sunt, de cele mai multe ori decisive pentru elucidarea cazurilor.

Influenta experientei anterioare este puternic resimtita in procesul receptiv. In virtutea acesteia, adesea complectam cu unele date, perceptiile unei anume realitati incat o consideram ca veridica. Uneori in baza receptionarii numai a anumitor caracteristici ale obiectului sau persoanei rezulta o imagine asupra integritatii acestora, De exemplu, martorul afirma ca a vazut respectiva persoana participand la evenimentele care constituie obiectul cauzei penale. Intrebat fiind de instanta judecatoreasca daca l-a vazut "cu adevarat", martorul afirma ca nu l-a vazut "cu adevarat", dar era cu "siguranta" persoana respectiva, deoarece indepartandu-se in fuga de la locul faptei "aducea" ca alura generala cu persoana invinuita. O  asemenea depozitie nu poate fi demna de incredere.

Exactitatea unor informatii continute intr-o imagine perceptiva este marcata si de un alt mecanism psihologic cunoscut sub denumirea de constanta a perceptiei. In conditii de vizibilitate normala, pe o raza de 150 m. obiectele sunt percepute ca avand aceeasi marime, forma si culoare. Peste aceasta distanta proportiile se schimba. Pe baza actiunii legilor optice obiectele mai apropiate ni se par mai mari iar cele mai indepartate mai mici. Fenomenul de constanta perceptuala genereaza confuzii si distorsiuni. In privinta estimarii corecte a insusirilor percepute, in special cand distanta dintre receptor si obiectivul perceput este la o distanta mai mare de 150 m. Pentru evitarea erorilor este imperios necesar ca in declaratiile martorilor sa fie riguros analizate informatiile si din acest punct de vedere. Culorile obiectelor sau vestimentatiei persoanelor implicate in evenimentul perceput reprezinta de asemenea un factor cu efect asupra perceptiei vizuale. De exemplu, obiectele viu colorate apar mai apropiate si mai mari, spre deosebire de cale cu nuante si tonuri inchise. Persoanele imbracate in alb sau alte culori deschise par mai inalte si mai corpolente decat cele imbracate in negru sau alte culori sobre; dungile verticale ale imbracamintii creeaza impresia ca persoana respectiva este mai inalta, in timp ce dungile orizontale o fac sa para mai mica.

Calitatea perceptiei este influentata si raportul obiectului si fondului perceptiei. Conform legii selectivitatii perceptive, ceea ce constituie "obiectul perceptiei" este mai clar, mai complet si mai precis cunoscut. Celelalte elemente din "campul perceptiei" sunt mai putin precise, apar mai "sterse", mai vagi, mai lacunare. Iata de ce informatiile referitoare la obiectele care alcatuiesc fondul perceptiei continute in depozitiile martorilor trebuie triate cu multa atentie, ele putand fi nesigure si imprecise.

In ceea ce priveste, perceptia auditiva aceasta este rezultatul actiunii undelor sonore asupra receptorilor auditivi si este influentata, atat de factorii psihofiziologici, cat si de cei din mediul extern, in care are loc aceasta.

Factorii interni se refera la integritatea anatomo-functionala a analizatorului, starea de sanatate a persoanei, gradul de oboseala etc.

Printre conditiile externe, un rol important il detine distanta dintre sursa si receptor, particularitatile meteorologice si sonore ale ambiantei in care are loc perceptia, intensitatea vocii celui care emite si particularitatile pronuntiei acestuia.

Rolul decisiv in identificarea persoanei il detine timbrul vocal, insusire caracteristica fiecarei persoane, care face posibila recunoasterea vocii. De asemenea, fondul de cuvinte folosit, stilul, modul de exprimare, accentul, pauza dintre cuvinte, ritmul vorbirii (rar, repezit, linistit, rastit etc.), claritatea, eventuale tulburari de vorbire folosirea unor regionalisme, prezenta accentului local sau al unei alte limbi sunt indicii utile in identificarea persoanelor, deci surse utile in identificarea agresorilor.

O importanta deosebita o are recunoasterea vocii, de catre martor, intr-un numar mare de situatii: telefoane obscene, atentate cu bombe, rapiri de persoane si cazuri de rascumparare, viol, jaf, crime comise in intuneric. In aceste situatii vocea poate constitui un element esential in demararea investigatiei politienesti. De multe ori, vocea completeaza datele despre identificare. Vocea femeilor este mai usor recunoscuta de catre barbati decat de catre femei, vocea barbatilor este recunoscuta de ambele sexe.

Receptia senzoriala nu este uniforma in intensitate si in calitate timp indelungat, fiind influentata si de insusirile atentiei, ceea ce face ca din multitudinea (informatiilor) stimulilor care actioneaza asupra organelor de simt, numai unii sa fie receptionati cu multa claritate iar altii mai slabi sau deloc.

Receptarea evenimentului, cu tot continutul informational este in mod firesc distorsionata si de unele particularitati ce tin de sfera afectiva. Emotivii reactioneaza in mod exagerat la evenimentele ce au loc in jur. Emotivitatea afectand in mod direct, procesele perceptive, evenimentele vor fi receptionate cu lacune, diminuari sau amplificari. Emotivii pot, pe de o parte, percepe realitatea in mod deformat, iar pe de alta parte poate apare si o disfunctie in stocarea imaginilor percepute. Acest lucru se poate intampla si persoanelor echilibrate emotional, care nu se emotioneaza usor. In aceste situatii depozitia poate fi influentata prin adaugarea sau omiterea de nuante, care in proces pot avea o pondere considerabila.

Receptia senzoriala a evenimentului judiciar poate fi distorsionata si fenomenul expectantei - starea de asteptate, pregatire si orientare pentru a receptiona anumite situatii si a filtra altele.

Starea de expectanta anticipeaza aparitia unor fenomene si tinde sa interpreteze ambianta in sensul asteptarii. In general, mai vedem lucrurile asa cum ne-ar place sa fie, nu asa cum sunt in realitate. Astfel, atat dorinta pozitiva, cat si efectul negativ provocate de ceea ce vedem pot face ca subiectul sa perceapa detalii sau ansambluri in directia dorintelor sau fricii provocate; fenomenul de expectanta este cel care declanseaza asemenea distorsiuni.

Factor distorsionant in procesul perceptiv poate fi considerat si fenomenul cunoscut sub denumirea de "efect halo". Acesta consta in tendinta de a extinde un detaliu in mod neadecvat asupra ansamblului. De exemplu, intalnind o persoana imbracata distins si care se exprima elevat suntem inclinati sa dam crezare afirmatiilor sale, extinzand aspectul imbracamintei si al vorbirii si asupra informatiilor expuse de acesta. Situatia este valabila si invers fata de o persoana imbracata neglijent si care se exprima inexpresiv devenim banuitori si nu-i acordam prea multa incredere.

Pe langa factorii susceptibili a influenta perceperea senzoriala a unui eveniment se impune sa analizam si cei implicati in memorarea si reactualizarea informatiilor stocate.

2.2. Memorarea- prelucrarea si stocarea informatiilor

Intelegerea si clarificarea unor aspecte caracteristice marturiei sunt dependente de functionalitatea memoriei, proces cu desfasurare fazica: memorare, pastrare si reactualizare.

Memorarea este conceputa ca un proces activ de organizare si reorganizare a informatiilor pe masura ce subiectul asimileaza altele mai noi.

Capacitatea de memorare nu este aceeasi pentru diferitele categorii de informatii. Unii isi intiparesc cu precadere informatii vizuale, altii sunt mai receptivi pe plan auditiv verbal, deci, retin si stocheaza cu prioritate secvente de eveniment astfel receptionate. Ajunsi in postura de martori, persoanele care au o memorie vizuala mai buna, vor oferi informatii calitative superioare referitoare la modul cum au actionat participantii la evenimentul infractional. Persoanele care au o memorie auditiva mai buna, vor excela in a reda discutiile care au avut loc.

In majoritatea evenimentelor judiciare intervine memorarea involuntara deoarece martorii sunt, in cele mai multe situatii, participanti "ocazionali" la evenimentele la care se refera in proces. Prin urmare, ei memoreaza, prelucreaza. si retin selectiv din noianul de informatii ai situatiei infractionale, cu precadere pe acelea care se raporteaza direct la anumite cerinte subiective proprii: curiozitate, dorinte, interese, gradul de implicare emotionala si de intelegere a fenomenului perceput. Aceste variabile exercita o influenta asupra modului in care martorul va procesa informatia perceputa. Astfel, in cazul unor stimuli inediti sau cand evenimentele sunt traumatizante are loc o reactivare mai puternica a structurilor cognitive implicate in procesarea informatiei (receptare, prelucrare, stocare) ceea ce are ca rezultat o mai buna retinere de catre martor a procesualitatii situatiei. Prin urmare, in unele cazuri, cu toate ca s-a perceput in intregime evenimentul judiciar, declaratiile pot fi vagi in anumite imprejurari, in timp ce altele sunt detailate cu multa exactitate.

Informatiile furnizate de martori sunt influentate si de capacitatea de pastrare  in memorie de scurta durata sau de lunga durata cunoscut fiind ca unele se stocheaza doar cateva secunde iar altele timp de mai multe ore, zile sau un timp mai indelungat. Factorul timp afecteaza oricum claritatea memorarii. La inceput se "sterg" din memorie detaliile esentiale, apoi, tot mai mult, sunt vizate aspectele esentiale, pentru ca treptat sa intervina uitarea. Cu trecerea timpului, datele stocate in memorie suporta o serie de modificari cum ar fi: schematizarea, reducerea la forme cunoscute sau adaptarea unor atitudini in sensul dorit. Deci, factorul timp trebuie luat in considerare cand se procedeaza la ascultarea martorilor. In general cu cat distanta dintre momentul participarii la eveniment si depunerea marturiei este mai mare cu atat ne asteptam la efecte negative mai importante.

Efect asupra stocarii informatiei are si factorul afectiv. Daca acesta este pozitiv favorizeaza pastrarea mai indelungata contracarand eroziunea determinata de timp. In schimb, afectul negativ slabeste asociatiile formate, determinand denaturari ale fidelitatii informatiilor.

2.3. Reactualizarea informatiilor.

Evocarea faptelor, a imprejurarilor legate de comiterea unei infractiuni reprezinta momentul cel mai important al oricarei marturii.

Reactualizarea consta in revalorificarea datelor pastrate in memorie si se realizeaza prin recunoastere si reproducere.

Reproducerea se realizeaza prin relatarea, de catre martor, oral sau in scris, a celor percepute cu ocazia evenimentului care a avut loc. Valoarea acestor informatii este foarte importanta pentru elucidarea cazului, de multe ori chiar decisiva. Momentul reproducerii situeaza martorul in contact nemijlocit cu persoanele si modul in care are loc audierea (instanta judecatoreasca, prezenta inculpatului, a partii vatamate, a aparatorului, a publicului etc.). Aceasta imprejurare poate avea un efect inhibitor asupra capacitatii de reproducere si a comunicarii. Reproducerea exacta a faptelor este conditionata atat de plenitudinea si fidelitatea perceperii si memorarii, cat si de capacitatea de verbalizare, de modalitatea de exprimare a informatiilor. Inteligenta, nivelul cultural, usurinta de a expune fapte curente constituie factorii care influenteaza pozitiv fidelitatea marturiei.

Reproducerea faptelor poate fi distorsionata. Sunt mentionate patru categorii de denaturari: prin aditie, omisiune, substituire si prin transformare (Ciopraga, 1979).

Denaturarile prin aditie constau in adaugarea la faptele reale percepute a unor elemente care depasesc sfera informatiilor retinute de martori, cu ocazia producerii evenimentului la care au asistat.

Denaturarile prin omisie, constau in relatarea unor informatii mai putine decat au fost percepute in mod real, deci au un caracter incomplet ce nu acopera integral sfera faptelor intamplate.

Denaturarile prin substituire constau in operarea unor modificari in structura informatiilor obtinute de martori, prin aceea ca faptelor reale percepute le sunt alaturate sau chiar sunt inlocuite cu altele, anterior percepute.

Denaturarile prin transformare se datoresc caracterului selectiv al memorarii, prelucrarii si stocarii; situatii in cursul careia datele sunt supuse unei permanente reorganizari si restructurari in timp si spatiu.

Toate aceste distorsiuni pot fi intalnite si in depozitiile martorilor de buna credinta, care in mod involuntar denatureaza realitatea, ei fiind convinsi ca depozitia este conforma cu adevarul.

Depozitiile pot fi denaturate prin sugestibilitatea interogativa- utilizandu-se intrebari sugestive si amagitoare.

Recunoasterea este un proces mai simplu si mai usor de realizat decat reproducerea deoarece se realizeaza in prezenta obiectului sau evenimentului despre care trebuie furnizata informatia. In esenta, ea poate lua forma recunoasterii unor persoana si obiecte pentru a se stabili, prin identificare, daca sunt aceleasi cu cele care au fost percepute in conditiile savarsirii infractiunii sau in orice alte imprejurari, anterior sau ulterior acelui moment.

Recunoasterea de catre martor a persoanelor sau obiectelor aflate in anumite raporturi cu infractiunea poate fi precisa, imprecisa sau eronata (Ciopraga, 1979).

Recunoasterea este precisa atunci cand impresiile actuale provenite de la persoanele sau obiectele ce se prezinta martorului se identifica, se suprapun sau coincid, in mare masura cu cele din timpul evenimentului.

Recunoasterea este imprecisa atunci cand pe fondul coincidentei uneia din impresiile anterioare cu cele actuale se constata existenta unor deosebiri, identificarea persoanei sau obiectului este incompleta, martorul nereusind sa le localizeze in spatiu si in timp.

Recunoasterea este eronata, falsa, cand identificarea se face nu in baza unor insusiri esentiale ci prin asemanarea unor insusiri neesentiale ale persoanelor si obiectelor percepute acum si anterior.

3. Analiza si verificarea marturiilor

Marturia, pentru a avea valoarea probanta scontata, trebuie sa fie sincera, adica sa parvina de la un martor de buna credinta, care manifesta dorinta de a exprima, in fata organelor judiciare, tot ce ii este cunoscut in legatura cu evenimentul perceput. In acelasi timp trebuie sa fie fidela - adica sa redea cu exactitate evenimentul perceput, in asa fel incat sa rezulte corespondenta intre faptele comunicate si modul in care acestea s-au petrecut in realitate.

Marturiile in care apar suspiciuni de nesinceritate si nefidelitate se impun a fi verificate de catre autoritatile judiciare. Marturiile pot fi, mai mult sau mai putin voluntar, influentate de o serie de factori; cei mai semnificativi fiind:

T    sursa marturiei;

T    pozitia martorului in raport cu partile in proces;

T    cunoasterea particularitatilor dezvoltarii psihice a proceselor, insusirilor si trasaturilor caracteristicilor personalitatii martorului.

Luand in considerare sursa de provenienta a infractorilor in baza careia se face marturia se face distinctie intre marturia nemijlocita, mijlocita (mediata) si "din auzite", din "zvonul public" (Ciopraga,1979).

Marturia nemijlocita are ca sursa perceptia directa a evenimentului judiciar. Deci, intre sursa din care provin, informatiile si martorul care transmite aceste informatii organelor judiciare nu exista intermediari, sursa este originala. Marturia nemijlocita presupune prezenta martorului in timpul si la locul producerii evenimentului, adica in acele limite temporale si spatiile care fac posibila perceptia adevarata a stimulilor vizuali si auditivi.

In cazul marturiei mijlocite, martorul furnizeaza informatii asupra unor fapte sau imprejurari care nu au fost percepute direct ci provin dintr-o sursa mediata-derivata care pot fi alte persoane care nu participa nemijlocit la eveniment. Sursa primara, punctul de plecare al informatiilor, putandu-se oricand afla si la nevoie se pot compara si verifica. Se recurge la marturia mijlocita fie cand exista o imposibilitate absoluta de a obtine informatii de la o sursa primara (deces. distrugerea unor documente, disparitia martorului ocular), fie atunci cand exista o indisponibilitate temporara de a audia martorul.

Marturia "din auzite", "din zvonul public" consta in referiri ale martorului la faptele auzite, la zvonuri a caror sursa de provenienta nu poate fi precizata este indeterminata. In cazul acestei marturii. evenimentul judiciar parcurge mai multe verigi intermediare, care alcatuiesc o adevarata inlantuire testimoniala. Informatiile astfel obtinute sunt supuse unui pronuntat proces de deteriorare, denaturare si transformare, deci posibilitatile de eroare se multiplica de la o veriga la alta.

Marturia mijlocita si cea "din auzite" cu toate neajunsurile pe care le presupun si cu masurile de prudenta ce trebuie asumate sunt practicate atunci cand conditiile o impun. Este necesar insa sa se verifice daca informatiile coincid nu numai in ansamblu, ci si sub aspectul elementelor de detaliu. Desi sursa initiala transmite fidel faptele exact percepute, acestea pot suporta denaturari la, nivelul celei de-a doua verigi, adica la martorul mediat, fie unor cauze independente, fie dependente de propria sa vointa. Denaturarea involuntara a informatiilor se poate datora unor cauze subiective care tin de personalitatea martorului cum ar fi prelucrarea si interpretarea eronata a informatiilor, substituirea unora din informatiile transmise sau a unor deductii, rationamente subiective etc. Inconstanta dintre sursa initiala si cea derivata se poate datora unor cauze voluntare a martorului derivat care poate denatura deliberat faptele datorita relei sale credinte, desi acestea i-au parvenit exact din sursa initiala.

In cazul in care se pune problema verificarii marturiilor procedurile sunt diferite in raport cu sursa de provenienta initiala, indirecta, mediata care poate fi individualizata sau neindividualizata.

Cand marturia mijlocita provine dintr-o sursa primara, fapte cunoscute martorului mediat din relatarea uneia din parti sau a martorului ocular- veridicitatea acesteia este conditionata de;

T modul in care s-a petrecut perceptia si memorarea initiala;

T conditiile si modul transmiterii informatiilor de la sursa primara la cea derivata;

T modul in care au fost percepute, memorate si comunicate acele informatii de catre martorul audiat.

Este deci, obligatoriu a fi corect identificata sursa primara din care provine marturia precum si verificarea depozitiei prin operatiile de  confruntare a informatiilor provenite din cele doua surse. Se poate constata lipsa coincidentei faptelor in ansamblu sau coincidenta numai a unora din elementele irelevante.

Pentru a afla cauza dezacordului se recurge la confruntarea depozitiei initiale si a celei derivate cu scopul de a fi retinuta una sau alta din depozitii sau pentru a fi ambele inlaturate daca nu corespund adevarului.

Solutionarea acestei situatii se face prin ascultare repetata atat a martorului nemijlocit, cat si a celui care depune marturia obtinuta indirect pentru a se clarifica pas cu pas toate aspectele. Daca apar suspiciuni in legatura cu depozitia martorilor se poate verifica empiric de catre toate organele judiciare. In acest sens se adreseaza intrebari metodice indicative pentru capacitatea de inregistrare, memorare si redare fidela a unor situatii curente. Se incearca astfel, sa se verifice potentialul aptitudinal de apreciere a unor distante, culori, dimensiuni, durate, buna sau reaua credinta a martorului. Daca verificarea empirica nu este convingatoare pentru organele juridice se recurge la examinarea psihologica a martorilor prin testarea capacitatilor direct implicate (coefient de inteligenta,acuitate vizuala, discriminare auditiva, capacitate de memorare, de concentrare si distributivitate a atentiei). In cazul suspicionarii martorului pentru lipsa bunei credinte se recurge la expertiza acestuia prin biodetectia judiciara.

Daca situatia o impune se poate apela la expertiza expertiza medicala in scopul stabilirii afectiunilor martorilor pentru a se explica motivul imposibilitatii perceperii, memorarii si redarii cu fidelitate si certitudine a evenimentului la care au asistat. De asemenea, pot fi utilizate perchezitiile, constatarile tehnico-stiintifice si expertizele criminalistice

In functie de rezultatul la care se ajunge in urma verificarii, marturia urmeaza a fi retinuta daca se constata ca este sincera si este inlaturata total sau partial, daca nu este sincera.

Marturia mincinoasa poate avea cauze diverse: dorinta de razbunare, dusmanie, sentimente de simpatie, de antipatie, afectiunea, raporturile de rudenie sau prietenie cu inculpatul, teama de santaj sau represalii din partea familiei inculpatului, dispretul fata de anchetator, etc.

4. Tipuri de martori

Desi nu exista o unitate de criterii in stabilirea unei tipologii a martorilor sunt prezentate (Ciopraga, 1979, Nicola, 1979, Bus, 1997) cele mai frecvente tipuri de martori in vederea stabilirii datelor ce intereseaza solutionarea cauzelor penale.

Martorul de buna credinta este persoana bine intentionata si orientata catre adevar, care relateaza toate faptele de care a luat cunostinta conform modului in care le-a perceput si memorat. Declaratiile martorului de buna credinta pot contine date exclusiv reale, date susceptibile de unele inexactitati sau unele date eronate. Martorul care a perceput eronat sau numai partial evenimentul va reda in aceeasi masura faptele. Cu cat martorul reuseste sa pastreze si sa redea mai fidel datele de care  a luat cunostinta, cu atat el se dovedeste mai valoros pentru stabilirea adevarului in cauza.

Conduita sincera nesimulata a acestui tip de martor poate fi dedus din unele conduite cu valoare orientativa cum ar fi: atitudinea franca, privirea deschisa, relatarea fluenta a faptelor, dispozitia de a raspunde la intrebari, expunerea riguroasa, precisa insotita de o mimica si gestica congruenta cu continutul verbal expus.

Indicii probabili a unei conduite nesincere, simulate care caracterizeaza martorul de rea credinta ( cu exceptia persoanelor emotive, fara experienta contactului cu autoritatile si a persoanelor complexate) sunt: vocea coborata si ragusita, expunerea sovaielnica, contradictorie, prudenta exagerata, atitudinea rezervata, gestica fortata lipsita de naturalete, imprecizia in raspunsuri, paloarea, roseata fetei,.

Martorul de rea credinta face, in mod intentionat, declaratii ireale. Ea prezinta fapte neadevarate.(mincinoase) ca fiind adevarate. Normele judiciare incadreaza marturia de rea credinta in categoria infractiunilor.

Martorii identificati la fata locului. Acestia pot furniza cele mai importante date fiindca au participat nemijlocit la derularea evenimentului. Depozitia lor are cele mai mari sanse de a fi veridica, fara elemente supraadaugate.

Martorii care se prezinta din proprie initiativa sa dea declaratie. De regula acestia sunt bine intentionati, declaratiile lor sunt valoroase pentru rezolvarea cauzelor penale, dar continutul declaratiilor va trebui verificat si apreciat in contextul celorlalte probatorii administrate in cauza pentru ca exista riscul unor interese personale.

Martorii identificati ulterior declansarii cercetarilor. Acestia sunt categoria intalnita cel mai frecvent in practica si care adesea pot contribui la solutionarea unor probleme care initial pareau fara rezolvare.

Martori indicati sau adusi de una din partile implicate in cauza. In cazul acestora trebuie sporita atentia pentru ca pot fi de rea credinta.

Martori handicapati: nevazatori, surzi, infirmi etc. Declaratiile acestora trebuie retinute cu rezervele cuvenite, in raport cu gradul in care coreleaza cu celelalte probatorii.

Martori-victima asupra carora s-a produs infractiunea, accidentul. Datorita emotivitatii si a implicarii in situatie declaratiile lor pot fi denaturate.

Se pot distinge (Dumitrescu, 1991) si alte tipuri de martori: inteligent, neinteligent, vanitos, timorat, deschis, laconic, superficial, indiferent.