PERIOADA PRESCOLARǍ ( a doua copilarie)

PERIOADA PRESCOLARǍ ( a doua copilarie)

Perioada prescolara, intre 3 si 7 ani, constituie cea de-a doua copilarie, denumita si varsta de aur a copilariei. In genere, copilul prescolar este vioi, vorbeste bine si usor, stabileste repede relatii cu oricine si poate fi usor antrenat in diverse activitati.

Aceasta perioada cuprinde si ea cateva subdiviziuni, si anume: varsta prescolara mica, varsta prescolara mijlocie si varsta prescolara mare.

Varsta prescolara mica (de la 3 la 4 ani si jumatate) se caracterizeaza printr-o evolutie evidenta de la o stare de relativ echilibru general in procesul adaptarii la conditiile mediului familial, la o stare de mai mare instabilitate si expansiune.

La 4 ani are loc un puseu de crestere. Dupa 4 ani se dezvolta mult independenta copilului. El foloseste o vorbire mai bogata, are atitudini de bravada, unele tendinte de a atrage atentia asupra lui. Copilul devine mai sensibil la semnificatia evenimentelor si adopta conduite mai adecvate la convenientele sociale pe un fond de fragilitate afectiva cu unele manifestari ale crizelor de prestigiu.

Varsta prescolara mijlocie ( de la 4 ani si jumatate la 5 ani si jumatate) reprezinta un moment de organizare a noi particularitati in dezvoltarea psihica. Se remarca prin progrese evidente atat pe linia dezvoltarii motricitatii, cat si pe cea a functiilor cognitive si a insusirilor de personalitate. Capacitatea de cunoastere se afla intr-o faza de intensa dezvoltare. La 4 ani si jumatate, copilul manifesta o insistenta curiozitate fata de fenomenele de gnozie "de ce" si "cum". In jurul varstei de 5 ani copilul manifesta o mare receptivitate fata de povestiri, ii plac episoadele incarcate de intamplari. El insusi este capabil sa povesteasca intr-un mod placut si interesant. Sensibil si susceptibil, prescolarul mijlociu este foarte atasat de mama lui. Prin structurarea unor caracteristici volitionale, copilul se poate antrena in activitati de mai lunga durata si se straduieste sa-I fie de folos adultului, ceea ce ii produce mari satisfactii.

Varsta prescolara mare ( de la 5 ani si jumatate pana la intrarea in scoala) se caracterizeaza prin faptul ca, treptat, pe fondul unei bune incadrari in mediul familial, copilul incepe din nou sa prezinte momente acute de nonconcordanta fata de cerintele ce se manifesta fata de el. Aceata subperioada este semnificativa pentru manifestarea, in ansamblu, a unei mari adaptari si inteligenta, reticente in situatii usor penibile, ca urmare a intelegerii mai adecvate a situatiilor si a raporturilor de cauzalitate in producerea evenimentelor. Acum apare o oarecare opozitie fata de adult, opozitie ce se manifesta spontan, dar urmata de dorinte vadite de reconciliere.

DEZVOLTAREA PROCESELOR DE CUNOASTERE

Senzatiile si perceptiile evolueaza foarte mult, mai ales dupa varsta de 5 ani. In genere, senzatiile si perceptiile joaca un rol extrem de important pentru planul mintal si al actiunii desfasurarii in mediul socio-cultural.

La 4 ani, deosebit de important este inca rolul cognitiv al pipaitului, perceperea directa a obiectelor. Intre 4 si 5 ani, o serie de insusiri tactile capata corespondent verbal in vocabularul activ al copilului.

Rolul vazului creste, de asemenea, deosebit de mult. Verbalizarea unor insusiri ale obiectelor, ca acelea de marime, de forma, culoare, face posibila fixarea si dezvoltarea sensibilitatii vizuale diferentiale complexe.

Concomitent creste rolul auzului fonematic, al auzului muzical si capacitatea de identificare a obiectelor dupa sunetele pe care le emit la atingere sau lovire.

Bineanteles, in perioada prescolara se dezvolta si alte tipuri de perceptii, cum ar fi cele odorifice sau cele gustative. Acestea sunt dependente de climatul natural si social in care traieste copilul.

Perceptia de spatiu In perioada prescolara se realizeaza progrese importante pe linia experientei logicii relatiilor spatiale. Ca urmare, copilul de 5 ani nu va mai intinde mana pentru a se juca cu omuletii de sus de pe schela, crezand ca sunt jucarii, din cauza micimii lor. In schimb, la copilul de 3 ani o astfel de confuzie este foarte frecventa. Prescolarul utilizeaza tot mai corect cuvinte ca: aproape, departe, aici, deasupra, jos, sus, peste, mic, mare, inalt, etc. Aceste cuvinte, care desemneaza insusiri perceptive spatiale, devin frecvente la scolarul mare.

Perceptia de timp se dezvolta in legatura cu diferite modificari ale duratei ale actiunilor copilului si senzatiile privind parcurgerea acestor actiuni (Binet-Simon). Senzatia duratei se formeaza din evenimentele regimului zilnic si ale ritmului vietii.

Reprezentarile se constituie mai ales in contactul direct cu obiectele si fenomenele (reprezentari formate din experienta directa). In general, astfel de tipuri de reprezentari spontane sau impuse reproduc evenimente, situatii si obiecte vazute, traite. Din punctul de vedere al functiei lor psihologice, reprezentarile pot fi: evocatoare, de completare (care au luat nastere din necesitatea de a intelege diferite situatii date), reprezentari de anticipare (in acestea se manifesta constructia posibilului din materia prima a experientei prezente si a aceleia consolidate); trebuie adaugate apoi reprezentarile fantastice.

Memoria capata caracteristici psihice si sociale importante, mai cu seama datorita vorbirii. Pe la 4 ani, copilul incepe sa sesizeze in joc cerinta fixarii si pastrarii sarcinilor ce I se traseaza. La 5-6 ani cauta sa utilizeze procedee elementare de reproducere si face uneori incercari active de a-si aminti ceea ce a uitat. Memoria este impregnata cu elemente afectogene ce iau nastere sub influenta multitudinii evenimentelor traite.

Desi devin tot mai evidente formele intentionate si logice de memorare, copilul prescolar uita repede, deoarece fixarea este fluctuanta si, adeseori, superficiala. Se mentine un camp relativ restrans al capacitatilor de percepere si implicit de fixare, ceea ce confera pastrarii si reproducerii caracteristici fragmentare. Recunoasterea este in plina dezvoltare si este solicitata frecvent.

Atentia constituie una dintre cele mai imporante conditii ale fixarii si pastrarii experientei. Se dezvolta mult dupa varsta de 5 ani si in continuare. Atentia voluntara este alimentata de dorintele si intentiile copilului de a finaliza activitatea. Concentrarea atentiei creste de la 5-7 minute la prescolarul mic, la 12-14 minute la prescolarul mijlociu si la 20-25 de minute la cel mare in situatii obisnuite si chiar 40-45 de minute in joc, in auditia ori vizionarea de diafilme, teatru de copii, etc.

Atentia are, in genere, functia de a crea termenii orintarii constiintei, a personalitatii copiluluil un moment dat. Exista unele jocuri si activitati cand solicitarea atentiei este deosebit de intensa. In dezvoltarewa atentiei, activitatile de constructie, de desenare, de modelare au, de asemenea, un rol deosebit.

Prezenta atentiei se manifesta printr-o mimica specifica, prin modificari respiratorii, etc. La prescolarii trecuti de varsta de 5 ani mimica atentiei este nuantata si mobila. Se vadeste prezenta unei posibilitati active de autostapanire a manifestarilor de expresie si a reactiilor respiratorii in timpul atentiei.

Imaginatia fiind un proces mijlocit de cunoasterea realitatii obiective, se manifesta activ, avand la baza forme simple de combinare a reprezentarilor in produsi noi finiti legati de datele realitatii.

In perioada prescolara, imaginatia se exprima viu si in activitatea de constructie, in desene (la 5 ani), uneori in muzica, in creatia de basme (la 6 ani), ceea ce permite sa se considere ca are loc constituirea ontogenetica a imaginatiei creatoare. Prezenta imaginatiei este evidenta insa si in altrfel de situatii cum sunt acelea de ascultare si savurare a povestilor, povestirilor, basmelor, etc. Copilul reconstruieste in imagini pregnante momentele naratiunii, manifesta trairi emotive intense fata de personajele fantastice imaginate.

Imaginatia prescolarului apare inca de la 4-5 ani ca fiind impregnata de caracteristicile experientei si educatiei sale.

O alta caracteristica a imaginatiei la varsta de 4 ani o constituie instabilitatea, inconsecventa, fluctuatia. Toate acestea imprima un continut bogat imaginatiei copilului prescolar, care, in acelasi timp, este si foarte incarcat afectiv.

Un interes deosebit a starnit incorporarea imaginatiei in relatarea actelor de conduita ale copilului, ca si aparitia minciunii ca produs al fanteziei si al cerintei de a se evita o pedeapsa.

In concluzie, imaginatia se dezvolta mult in perioada prescolara sub influenta largirii experientei si a educatiei. Ea capata un caracter activ. Produsele activitatii copilului denota ca in aceasta perioada imaginatia trece de la forme indefinite la forme de creatie obiectiva.

Dezvoltarea gandirii Gandirea se structureaza sub forma de judecati, rationamente, silogisme, etc., ce se formuleaza sub influenta investigatiei practice asupra fenomenelor din jur, prin intermediul operatiilor de analiza, sinteza, generalizare, abstractizare, comparare.

In lucrarile sale, Piaget a formulat ipoteza ca intre 3 si 4 ani gandirea copilului se constituie ca o gandire egocentrica, impregnata de sincretism si de note animiste, fapt evident in vorbirea copilului. Treptat, caracterul egocentric, sincretic si animist cedeaza, gandirea "socializandu-se" din ce in ce mai intens. Toate aceste caracteristici se depasesc treptat prin imbogatirea cunoasterii si a experientei copilului, prin dezvoltarea capacitatii de comunicare si de folosire a rationamentelor.

Cu toate progresele ce se inregistreaza la nivelul gandirii prescolarului, ea nu poate depasi anumite limite; acestea se realizeaza cu timpul. Astfel, gandirea prescolarului este predominant preconceptuala, fapt ce ii limiteaza posibilitatea de a vehicula cu notiuni generale bine conturate si cu o semnificatie diversa. Caracterul intuitiv al gandirii produce dificultati in desprinderea de imagine si in reflectarea ansamblului elementelor cu care opereaza. La sfarsitul stadiului prescolar, copilul devine capabil sa adopte comportamente intelective ce ii creeaza o perspectiva corecta asupra lucrurilor si fenomenelor prezente si chiar viitoare. Astfel, notiunile empirice se extind, devin tot mai cuprinzatoare si mai adecvate facilitand instalarea operatiilor gandirii, ceea ce il face pe Piaget sa sublinieze caracterul preoperator al gandirii cu semnificatie pentru progresul general al intelectului.

Desi simpla si limitata, gandirea prescolarului are toate caracteristicile unui proces superior de cunoastere (mijlocita, indirecta) si toate operatiile esentiale specifice ei (analiza, sinteza, generalizarea, abstractizarea, comparatia, etc.).

Dezvoltarea limbajului In perioada prescolara, limbajul devine un instrument activ si deosebit de complex al relatiilor copilului cu cei din jurul sau, si, in acelasi timp, un instrument de organizare a activitatii psihice. Limbajul se imbogateste continuu atat sub raport cantitativ, cat si sub raport calitativ.

La copilul de 3 ani, vorbirea situativa cuprinde numeroase propozitii simple, uneori completate de gesturi. Desi limbajul situativ predomina in prima parte a stadiului, in partea a doua, locul acestuia este luat tot mai frecvent de limbajul contextual, fapt ce ii permite copilului ca in comunicare sa se poata referi la o arie larga si complexa de evenimente traite anterior sau la cele proiectate in viitor.

Dezvoltarea limbajului are loc concomitent cu dezvoltarea funtiilor sale mai importante, cum sunt functia de comunicare, functia de fixare a experientei cognitive si functia de organizare a activitatii. Pana la 4-6 ani, copilul, invatand practic vorbirea, reuseste sa se exprime bine si variat. Caracteristica este lipsa de reticente in vorbire.

Concomitent cu dezvoltarea capacitatii de verbalizare orala, are loc si un proces intens de formare a vorbirii interioare. Pe baza limbajului interior, copilul are posibilitatea de a-si urmari mintal actiunile ce le desfasoara, de a introduce ajustari si de a-si regla conduitele in functie de scopurile propuse si situatiile ivite.

In planul emiterii verbale sau al articularii, ca urmare a insuficientei dezvoltari si sincronizari a miscarilor elementelor aparatului fonoarticulator, se mai mentin unele dificultati concretizate in omisiuni, deformari, substituiri, inversiuni de sunete si uneori, chiar de silabe si cuvinte.

Procesele afective Copilul prescolar poseda, in genere, numeroase emotii a caror nuantare este in plin progres. Traiul in familie si integrarea lor in colectivitatea prescolara determina complicarea reactiilor afective.

In conduita copilului de varsta prescolara mica persista inca modalitati de comportament nediferentiate, in care sunt implicate stari afective difuze; prescolarul mic plange si rade in acelasi timp.

Imitatia reactiilor adultului joaca un rol important in constituirea unei stari afective noi. In jurul varstei de 4-5 ani, poate simula cu succes unele stari afective de o anumita factura (suparare, tristete, exuberanta) pentru a obtine de la adult ceea ce doreste.

Apar stari emotive complexe, cum ar fi starea de vinovatie (la 3 ani), de mandrie (la 4 ani), de pudoare, de refuz (la 3-4 ani), de criza de prestigiu (la 6 ani) ori cele denumite "sindrom al bomboanei amare" (la 5-6 ani) prin care se denumeste situatia in care copilul primeste o recompensa nemeritata si constientizeaza acest fapt printr-o emotie penibila. (Zaporojet). Atingand niveluri noi de dezvoltare, planul afectiv se caracterizeaza si prin aparitia sentimentelor, ceea ce constituie un indiciu pentru dezvoltarea constiintei morale a copilului.

Identificarea si constiinta morala se realizeaza in relatie cu modelele umane cele mai apropiate, modelele parentale. Conditia de identificare parcurge 4 cai. Prima se realizeaza pe seama perceperii unor similitudini de infatisare cu modele parentale; a doua, pe seama perceperii unor similitudini de caracteristici psihice (este tot atat de inteligent ca tata); a treia se realizeaza prin adoptarea de conduite, atribute si gesturi ale modelelor, iar ultima, prin insusirea de conduite, gesturi si atribute din ceea ce spun altii ca seamana cu modelul.

Rolul jocului in dezvoltarea afectivitatii copilului prescolar si in nuantarea ei este deosebit. Climatul de voiosie, buna dispozitie din gradinitele de copii au o mare importanta pentru dezvoltarea afectivitatii. Tot astfel, climatul afectiv familial relaxat dezvolta sentimentul securitatii.

Dezvoltarea miscarilor

In jurul varstei de 3 ani, desi exista o anumita dezvoltare a activitatii (Leontiev), aceasta este inca imbibata de un numar mare de elemente difuze si de impulsuri nerealizate sub influenta excitantilor din campul concret perceptiv. Instabilitatea copilului se explica si prin aceasta relativ dezordonata impulsionare.

Dupa varsta de 5 ani, jocurile de miscare, gimnastica, sportul si miscarea libera sunt tot atatea mijloace importante ale educatiei fizice. Un deosebit rol in toate acestea il au jocurile de orientare in spatiu (miscari prompte la semnale). In astfel de tipuri de jocuri se dezvolta precizia miscarilor, atentia.

Dupa 3 ani, copilul invata sa desprinda, din complexul unei situatii, miscarea de obiectele care sunt in miscare, fapt ce permite sa se adanceasca procesul cunoasterii. Printre particulritatile dezvoltarii miscarii se pot enumera si cele legate de organizarea intensa a unor stereotipe dinamice motorii privind aspectele esentiale ale autoservirii. O alta caracteristica a dezvoltarii miscarilor consta in faptul ca, din fondul deprinderilor, care se dezvolta intens in perioada prescolara, se constituie primele priceperi si abilitati motorii manuale. Mana devine organ de activitate complexa.

Asadar, in cea de-a doua copilarie se face un pas important pe linia dezvoltarii conduitei copilului, aceasta evoluand de la o conduita dominata nemijlocit de cerintele satisfacerii immediate a numeroase trebuinte la o conduita in care castiga loc planul unor trebuinte functionalw noi, pentru care miscarea constituie un factor si un teren deosebit de important.

Vointa

In ceea ce priveste momentul actului voluntar, deliberarea, unii copii nu delibereaza in prealabil deloc, sau aproape deloc asupra actiunilor lor diferentiat (copiii instabili, nervosi, impulsivi); altii delibereaza defectuos (egoistii, egocentristii, capriciosii); o alta parte dintre ei actioneaza totdeauna pe pozitii contrare celor sugerate de adulti (incapatanatii, negativistii). Tot in cazuri restranse pot sa se manifeste tulburari ale momentului luarii hotararii, moment central al actului voluntar. Tot in aceasta perioada se manifesta si tulburari in legatura cu o alta etapa a actului voluntar, aceea a actiunii. Unii copii nu stiu sa parcurga diferitele etape ale actiunii de executare a hotararii, altii nu stiu sa revina asupra actiunii, iar altii schimba permanent motivatia si directia actiunii. Aproape toate defectele de vointa au la baza greseli de educatie.

In conditii favorabile de dezvoltare, perioada prescolara este perioada in care se formeaza o serie de trasaturi pozitive ale vointei, importante, deoarece ele devin elemente componente ale aparatului operativ al caracterului. In primul rand se dezvolta stapanirea de sine; ierarhizarea motivelor incepe sa fie evidenta.

Jocul la prescolari

La 3 ani, jocul este inca legat de obiecte si cuprinde elemente numeroase de manualitate activa. Interesul copilului fata de adulti, conduitele si fortele acestuia creeaza jocului o noua consistenta. Copilul incepe sa decupeze din conduitele umane momente, situatii si sa le reproduca. Pe acest fond, apare jocul cu subiect si cu rol. Ca urmare, copilul devine in joc medic, profesor, constructor, telefonist, etc.

La 4 ani, jocul nu mai este izolat. In genere, se joaca mai bine cu un copil mai mare sau cu unul mai mic caruia ii spune, adeseori, ce sa faca asumandu-si rolul de animator.

La 5 ani, jocul cu subiect si rol atinge un important nivel de dezvoltare, iar adaptarea la posibilitatile de rol ale partenerului sunt evidente, ca si capacitatea de a alimenta subiectul.

Multe jocuri se desfasoara pe baza de imitatie. Aceasta are de multe ori un rol creator sau jocul raspunde trebuintei de creatie a personalitatii, dar si a sinelui in raport cu viata si ipostazele ei felurite.

La 6 ani au mare atractie spre jocurile cu apa si pamant concretizate in constructia de tunele, turnuri.

Dupa 5 ani, tot mai mare incidenta incepe sa aiba jocul cu reguli. Regulile incep sa devina importante si in jocurile cu subiect.

Jocul capata roluri psihologice tot mai complexe: functii formative, functii de relaxare, functii de facilitare a adaptarii copiilor la aspectele mai complexe ale mediului inconjurator, functii de umanizare, constituind o preparare a copilului pentru viata, functii de dezvoltare psihofizica si de satisfacere a trebuintei de activitate, etc.

Temperament, personalitate, caracter

In perioada prescolara, unele cerinte morale, etice, sociale externe, fiind reflectate de constiinta copilului, devin treptat, interiorizandu-se, normatori si organizatori interni ai conduitei. Asa se pun bazele practice, elementare, ale disciplinarii conduitei, ale cinstei, modestiei si corectitudinii.

Relatiile copiilor cu adultii si cu ceilalti copii dobandesc un caracter relativ explicit, motivat, prescolarul asimiland intre tipm unele forme de conduita civilizata, forme de atitudini disciplinate. El invata sa se poarte corect cu cei din jurul sau, sa vorbeasca linistit, politicos, sa salute, sa multumeasca daca i se ofera ceva, sa ajute daca i se solicita ajutorul, etc.

In perioada prescolara incep sa se puna bazele a numeroase trasaturi pozitive de caracter, generate de activitati colective si mai ales de joc. Asa sunt o serie de trasaturi operative ale caracterului, ca: atitudine atenta de colaborare si ajutor, spiritul de echipa, sociabilitatea, initiativa, independenta, hotararea si, partial, chiar stapanirea de sine.

Toate acestea ne permit sa consideram perioada prescolara ca o perioada importanta in care incep sa se constituie bazele caracterului, o perioada cruciala in dezvoltarea personalitatii umane.