Tipologizarea tulburarilor de comportament

Tipologizarea tulburarilor de comportament

De la simplele "derapaje' comportamentale, fara periculozitate sociala, care nu au tendinta cronicizarii si stabilizarii, considerate a fi acte de predelincventa (ex: minciuna, insulta, actele impulsive, anticipand agresivitatea si care nu sunt obligatoriu conditionate social), trecand prin acte paradelincvente conditionate socio-afectiv, in special din cauza lipsei unui climat afectiv adecvat si mai ales pe fondul lipsei de discernamant (acte comportamentale specifice epilepticilor, debililor min­tal si schizofrenicilor) si ajungandu-se la acte de delincventa propriu-zisa, antisociale (specifice, dar intalnite si la persoanele normale - ex: omuciderea, violul etc), tulburarile de comportament ocupa, asadar, o arie de simptomologie si de evolutie foarte extinsa.

Simptomatologia deviantelor comportamentale

Adolescentul cu tulburari de comportament se manifesta prin simptome caracterizate printr-un mare polimorfism. Manifestarile clinice depind atat de varsta, de sex, stadiul de dezvoltare, cat si de factorii de mediu.

Simptomatologia tulburarilor de comportament cuprinde o gama foarte intinsa de manifestari, atat ca numar, cat si ca intensitate: ea pleaca de la o simpla minciuna care poate avea un efect anodin, putand sa ajunga la acte de mare gravitate, de exemplu, omuciderea, care reclama inter­ventia legii.

intre aceste extreme, stabilite relativ, se interpun un numar impresionant de simptome: iritabilitate, instabilitate, impulsivitate, irascibilitate, esecul si abandonul scolar, fuga, vagabondajul, furtul, cersetoria, diferitele acte de cruzime, piromania, alcoolismul, tulburarile sexuale, prostitutia, tentativele de suicid, omuciderea.

intr-o succinta prezentare, care nu poate fi exhaustiva, tabloul acestor tulburari comportamentale ar cuprinde:

Minciuna, sau tendinta de alterare a adevarului, poate fi cauzata de fantezie, de laudarosenie, de intentia de a insela, dorinta de compasiune, dorinta de a se salva dintr-o situatie neplacuta ca o reactie de aparare, de simpatie sau antipatie, rationamentele superficiale ale adolescentilor sau de afectiuni psihice.

Instabilitatea nu este funciar o tulburare de comportament, ci mai mult o modalitate reactionala a S.N.C., manifestata psihomotor; fiind

^incapacitatea de a pastra o atitudine, de a fixa atentia, de a reactiona in mod constient, de a prevedea o actiune'.

Irascibilitatea prezinta un mecanism psihopatologic similar, fiind
frecvent denumita si furie, nervozitate, nestapanire si aproape intotdeauna
prezenta in comportamentul uman; este o reactie de descarcare critica
(manie, furtuni motorii, violente), culminand cu miscari spectaculoase,
exhibitionism, cu auto si heteroagresiune.

Impulsivitatea este reactie specifica de scurtcircuitare,
reprezentand o trecere directa la actul de satisfacere a apetitului agresiv,
de opozitie etc. Se caracterizeaza prin caracterul sau brusc, necenzurat,
mai putin elaborat in privinta diversitatii actionale.

Aceste ultime trei caracteristici imbraca un caracter paroxismal, care ar putea determina o confuzie cu epilepsia temporala, dar se deose­besc de aceasta prin existenta electivitatii si a motivatiei, a posibilitatii sistarii cu prilejul inlaturarii frustratiei (satisfacerii dorintei critice).

Furtul, cel mai frecvent delict intalnit la minori, este definit ca
fiind atentat la proprietatea particulara sau publica, frecventa lui, in
functie de varsta, variind astfel: 20% hoti minori, sub 13 ani, 35% de la
13-16 ani, 40% de la 16-18 ani, cu un maximum de incidenta la pubertate.

Furtul incepe de obicei in familie si se extinde apoi in mediul extrafamilial, de la obiecte de valoare mica pana la sume importante de bani. in general, fetele fura singure, iar baietii in grup. Furtul nu este o manifestare izolata, ci face parte din cadrul delincventei juvenile, asociat fiind frecvent cu fuga, cu prostitutia la fete, iar uneori chiar cu omuciderea si piromania.

Opusul furtului constient - care are o motivatie psihologica lucida (furie, vindicatie, din necesitate, la sugestia unor prieteni etc.) - este furtul patologic (cleptomania). Acesta se caracterizeaza prin existenta unor tulburari de constiinta sau prin motivatii delirante, care apar frecvent si asociat cu grade lejere de debilitate mintala, cu manifestari de tip schizofren sau cu manifestari epileptice.

Fuga si vagabondajul reprezinta eruptia violenta din mediul
familial, ca expresie a unei stari de incordare emotiva sau a unor
simptome psihotice. Distinctia dintre ele este data de durata: fuga are un
caracter de criza, iar vagabondajul este un fenomen complex avand o
desfasurare in timp. in functie de cauze, fuga are diverse forme: forma de
pulsiune emotiva, ca rezultat al unei stari conflictuale cu scoala, cu

familia, o situatie familiala deosebita generata de disocierea caminului, de lipsuri materiale, de tendinte revendicative, hebefreniile "de orgoliu' la pubertate. Fuga poate fi si o expresie a unei dorinte de aventura, d~ evadare pentru a vedea lucruri si locuri noi, in special pentru a intalni si trai o experienta imaginara indusa din lecturi sau din influente relationale, printr-o sugestibilitate infantila. Chazal considera ca 20% dintre cauzele fugii sunt pur sociale, iar 80% psihiatrice, in timp ce Heuyer sustinea c⁵ 90% din cazurile de vagabondaj juvenil si 70% dintre delincventii adolescenti apartin familiilor destramate. Fuga ridica proble~~~ psihiatrice medico-legale si de asistenta sociala; in afara unui act delictual bine gandit, ea poate reprezenta un simptom al unei boli sau al unei nedezvoltari psihice (oligofrenie, epilepsie, schizofrenie).

Vagabondajul este o reactie organizata, care apare din lipsa de atasament fata de familie sau ca reactie la o constrangere rau suportata, adolescentul alegand "nomadismul' pentru a-si realiza libertatea, prin imitatie preluand acest tip de socializare, caracteristic unei bande. Durata lui variaza de la fuga de o jumatate de zi, pana la marile fugi, de 2-3 luni, in care subiectul se asociaza cu alti psihopati si traieste o viata la baza careia stau cele mai diverse manifestari antisociale.

Fuga si vagabondajul se asociaza frecvent cu tulburarile comportamentului sexual si cu impulsivitatea.

. Esecul scolar. La delincventi, deficitul scolar este recunoscut de toti autorii. El se poate datora unor cauze ca: frecventa neregulata, conditiile de mediu nefavorabile, lipsa de indrumare a copiilor catre scoala prin lipsa de instruire a propriei familii. Parintii neglijenti induc, atat prin ignoranta, cat si prin sfaturi demobilizatoare, un efect daunator, uneori fiind cotati ca periculosi educational, moral. Esecul scolar induce o stare de tensiune si constituie un traumatism violent manifestat tocmai in etapa pubertatii, in care minorul isi formeaza constiinta de sine.

Scoala cu cerintele ei constituie un efort de adaptare, iar la acesti copii esecul este evident. Spre deosebire de scaderea treptata a randamentului scolar, in debutul unei psihoze se observa o scadere brusca a eficientei scolare. La retardatii mintal, subdezvoltarea intelectuala se remarca in clasele III-V, cand programa de invatamant solicita progresiv dezvoltarea unei gandiri cu note de abstractizare, cu elemente logice, fapt de care ei sunt incapabili.

Incendierile voluntare se pot observa la pubertate si la adolescenta, ca urmare a unei dorinte de razbunare sau a rautatii. Apar frecvent la debilii mintal sau la "comportamentalii-psihopati' si pot avea un caracter impulsiv (piromanie) la epileptici.

Alcoolismul si dependenta de drog. Alcoolul, unul dintre principalii raspunzatori pentru comportamentul antisocial (agresiune, crima, jaf, huliganism etc), s-a impus ca o problema de igiena mentala sociala si la adolescenta. in adolescenta, alcoolismul (ca si tentatia administrarii drogurilor - hasis, cocaina, aurolac etc.) se manifesta in majoritatea cazurilor in forma acuta; cu ajutorul acestei intoxicatii, minorul tinde sa-si arate nonconformismul, sfidarea fata de autoritatea adultilor sau sa lupte impotriva timiditatii si a anxietatii. Etilismul cronic este rar in formele sale clasice in adolescenta si se instaleaza dupa cativa ani de consum exagerat, caz in care tanarul intra in viata adulta ca un intoxicat cronic.

Fenomenele caracteristice toxicomaniei alcoolice sunt:

absenta tendintei de a mari doza de lichid ingerat, alcoolicii mai vechi reducand consumul;

existenta unei intolerante, opusa tolerantei din drogomanie;

tulburarile de sevraj sunt inconstante la alcoolici.

Fazele de instalare ale alcoolismului sunt: apetitul pentru alcool, toleranta, obisnuinta, dependenta. Toleranta reprezinta relatia dintre concentratia alcoolica absorbita si efectele toxice determinate in organism de alcool, toleranta care variaza in functie de varsta, sex, de predispozitii ereditare, mod de alimentatie, starea organica si psihica, de vechimea intoxicatiei etc. Obisnuinta se instaleaza cand alcoolul devine supliment alimentar, fiind necesar in echilibrul metabolic. Dependenta de alcool se instaleaza lent, la cativa ani dupa debutul alcoolismului, prin marirea constanta a dozei de alcool ingerate. Ca forme de manifestare a dependentei mentionam: imposibilitatea abtinerii de la consumul de alcool, incapacitatea alcoolicului de a se opri la primele pahare baute.

Personalitatea alcoolicului presupune anumite perturbari cauzate de conflictualitatea intrapsihica. Ceea ce frapeaza la un alcoolic este fizionomia sa aparte (obraji congestionati, buhaiti, fata intunecata sau cenusie, conjunctive injectate, ochi inlacrimati, miros urat al rasuflarii). Pot aparea tulburari de limbaj manifestate prin vorbire precipitata,

articulare nesigura, balbaiala, combinate cu modificari neurovegetative (tremuraturi, transpiratie, nod in gat). Cele mai constante tulburari psihice ale alcoolicului sunt: iritabilitatea (stare permanenta de reactie la stimuli exteriori prin manie, furie, agresivitate) si impulsivitatea (nestapanire).

. Devierile sexuale. Instinctul sexual, in mod normal latent in copilarie, apare la pubertate, dar se definitiveaza in forma lui specific umana in adolescenta tardiva, cand include totodata si atasamentul afectiv pentru sexul opus. La varsta adolescentei trebuie deosebite relatiile permise, bazate pe afectiune mutuala, de cele fundamentate pe violenta (devierile sexuale). Gravitatea apare in cazurile in care relatiile sexuale sunt intamplatoare, determinate de setea de aventura sau atunci cand ele se caracterizeaza prin precocitate, caz cand se pot contacta si transmite boli sexuale foarte grave.

Aceste situatii constituie terenul propice pentru delincventa sexuala. In aceste cazuri, criza sexuala nu este expresia unei maturitati sexuale, ci reprezinta o deviere in cazul unui organism caracterizat prin imaturitate psihica si fragilitate functionala a gonadelor, oferindu-i individului o satisfactie strict instictuala.

Dintre devierile sexuale cele mai frecvente sunt homosexualitatea la baieti si prostitutia la fete.

Precocitatea si devierea sexuala apar de obicei in mediile de
subcultura si de dezorganizare sociala, unde si moralitatea are un grad de
permisivitate mult mai coborat.

La fete, prostitutia reprezinta practicarea relatiilor sexuale pentru o retributie, in mod liber si constant, scopul principal fiind castigul material. Ea exprima o riposta agresiva la stresuri, indeosebi dupa o violenta sexuala (viol, incest) pe un fond de frustrare afectiva din copilarie sau este o prima consecinta a vagabondajului in 8-10% dintre cazuri.

Dupa clasificarile internationale OMS si incadrarile DSM-III, homosexualitatea reprezinta o tulburare a comportamentului sexual. Aceasta tulburare consta in atractia exclusiva sau predominanta pentru persoanele de acelasi sex, cu sau fara raporturi fizice. Ea este, totodata, o deviere sexuala care nu presupune factori patogeni ca in cazul unei boli propriu-zise (cum ar fi schizofrenia sau TBC) fiind, conform Asociatiei Americane de Psihiatrie, o "tulburare a orientarii sexuale'. Autorii de limba franceza considera o perversiune in adevaratul inteles al cuvantului

doar atunci cand persoana isi cauta constient si deliberat satisfactia in relatia sexuala.

Ca deviere sexuala, homosexualitatea poate avea un caracter tranzitoriu sau accidental: masturbatia adolescentilor, homosexualitatea din perioadele de detentie, practicile perverse ale bolnavilor psihici, ale celor cu tulburari de dinamica sexuala etc. In aceste cazuri, devierile sexuale trebuie intelese ca rezultat al unei dinamici de maturizare, ca o tranzitie spre adaptarea de "necesitate' din inchisori sau ca epifenomene ale unor nevroze sau psihoze. Accentul este pus pe expresia unei instabilitati emotionale, a unei insuficiente capacitati frenatorii fata de instincte, a lipsei de maturitate psihica (conduite si sentimente morale formate cu defect), raspunzatoare de nonadaptarea la realitatea complexa.

intre cauzele care determina formarea si structurarea cu defect a personalitatii enumeram: cauze genetice - incomplet elucidate de cercetarile din ultimii 50 de ani si cauze educational-sociale. Cele mai multe cazuri de homosexualitate sunt la persoanele la care s-au perceput greseli educative in copilarie, perpetuate in adolescenta si devenite conduite cu conditionare negativa ulterior: obiceiuri proaste. Activitatea in clinica de psihiatrie, in sensul ei cel mai profund, ne-a aratat ca indiferent de etiologia care genereaza homosexualitatea, persoanele care practica aceasta anomalie sunt dintre cele care nu-si recunosc propriile defecte din structura personalitatii lor, fiind permanent nemultumite de conditiile oferite de societate.

De cele mai multe ori ascunsa ca deviatie, homosexualitatea nu poate fi surprinsa ca frecventa si dinamica. Oricum, tulburarea este in crestere pe glob, cifrele aratand prezenta fenomenului in lume in proportie de 10% pe intreaga planeta si de 35% in SUA.

Pe langa o cauzalitate genetica (mostenire genetica defectuoasa, cu anomalii cromozomiale XYY) exista si una de tip socio-educational, care are la baza invatarea, deprinderea unor conduite aberante.

Fie ea deviere, anomalie, boala sau viciu, homosexualitatea se afla sub incidenta medicala, psihologica si larg sociala, interesand pentru abordare diferentiala terapii speciale si penetrand planul global al adaptabilitatii si al integrarii socio-morale. Ea genereaza prozeliti mai ales intre adolescenti si tineri in procesul de conturare a personalitatii, la varsta optiunilor, cand ar trebui sa selecteze si sa defriseze valorile.

Structuri dizarmonice, marea majoritate a celor ce ajung intr-un impas cu falsa motivatie la specialistii din Clinica de Psihiatrie, homosexualii cu "state vechi' pretind ca ar fi preluat atare conduite prin imitatie, nefiltrand eventualele lor urmari in plan social si medical. Ei explica, in fapt, ca aceste conduite au fost fixate si consolidate de-a lungul unor ani, astfel ca, in mod exceptional, pot incerca o constientizare a implicatiilor alegerilor lor sexuale. Concret, copii cu structura de tip "idol al familiei' care pot evolua spre personalitati egoiste, ori fetite crescute in sistemul "Cenusareasa familiei', care dezinhibate au sansa sa practice prostitutia, ori copii irascibili, explozivi, brutali si neglijati afectiv devin la pubertate sub influenta strazii virtuosi homosexuali. In strada, aceste categorii de copii tentati de succese rapide si facile, la care se adauga curiozitatea varstei, demobilizati in fata insucceselor, trec la acte fara a percepe "lupta motivelor' si marind astfel numarul "activilor', al celor cu acte antisociale.

De aceea, credem ca abordarea si tratamentul diferentiat al acestor deviatii sexuale (in cazul homosexualilor recrutati dintre "copiii strazii', dintre cei care consuma, ca drog, AUROLAC etc.) nu pot decat sa vina in ajutorul celor care incearca sa cunoasca amploarea, complexitatea si implicatiile fenomenului pe care specialistii il percep ca atare, ca devianta si nu ca o glorie ori bucurie.

Sub numele de perversiune sexuala sunt cuprinse comportamentele sexuale regresive care se substituie cu predilectie conditiilor normale ale orgasmului sau celorlalte fenomene legate de comportamentul sexual. Perversiunea sexuala nu viciaza doar raporturile sexuale, ci ea antreneaza tulburari notabile in sfera caracterului, a personalitatii si a vietii sociale a individului.

Voyeurismul este un comportament sexual pervers, definit prin faptul ca individul respinge sau ramane indiferent la actul sexual normal, in schimb isi gaseste satisfactia prin contemplarea corpurilor goale sau fotografiate, sculptate etc. sau prin asistarea ca spectator la desfasurarea unor acte sexuale. Voyeuristul are o deviere de interese, astfel incat pentru satisfactia sa vizuala aduna desene, gravuri, fotografii obscene de care industria contemporana nu duce lipsa. Exista, desigur, si forme intermediare ale acestei perversiuni, ca de exemplu voyeurismul rafinat al unor artisti plastici, sau cazul adolescentilor timizi care, pe fondul unei refulari puternice, nu mai pot ajunge la act. De asemenea, varsta a treia, cu imposibilitatile sale fiziologice, isi gaseste un debuseu sexual in datele perceptiei vizuale.

Exhibitionismul este o perversiune sexuala, obsedanta si impulsiva, caracterizata prin nevoia irezistibila de etalare in public a organelor genitale in stare flasca si in afara oricarei manevre lubrice si provocatoare. Acest act simbolizeaza si inlocuieste apetitul sexual si impreunarea, insemnand si sfarsitul episodului. De retinut sunt atat caracterul brutal, ostentativ si provocator al gestului, cat si satisfactia sexuala resimtita prin reactiile celor care asista. Cu cat reactiile acestora sunt mai intense (scarba, frica sau respingere), cu atat placerea exhibitionistului este mai mare.

Comportamentele sado-masochiste constituie un caz tipic de conflictualitate intrasexuala care antreneaza comportamente agresive, exprimate prin violenta cu dubla directionare: spre partenerul sexual si spre subiectul insusi. Deci, este vorba despre o perversiune sexuala care cauta satisfactia erotica prin violenta directa-fizica sau prin ideea de violenta. Cand violenta se indreapta spre partener, avem de-a face cu sadismul, iar cand ea este concentrata asupra propriei persoane, comportamentul este de tip masochist.

Fetisismul. Fetisul este un obiect care serveste in scopul manifestarii actului sexual, el facand parte de obicei din vestimentatia celuilalt sex.

Violul ramane singura crima in care autorul se simte nevinovat si victima scarbita; actul sexual, necesar si inevitabil, dat prin statutul special al femeii, reprezinta pentru foarte multi barbati o recompensa normala, o retributie pentru un serviciu adus (angajare, promovare, o calatorie de autostop etc). Actul sexual este pentru ei un fel de amuzament, de divertisment.

Cercetarile au aratat ca frecventa violurilor este diferita in functie de cativa factori:

a)       tipul de cultura religioasa. In tarile cu un grad ridicat de libertate morala, rata violurilor este foarte ridicata (ex. tarile protestante) comparativ cu cele in care cultura religioasa este foarte puternica;

b)      incitatia la comportamentul de consum sexual si raspandirea teoriei maximului de placere. in conditiile in care sexul castiga pondere in publicitate, sex-shop-urie invadeaza orasele, sexualitatea patrunde in

toate domeniile, cautarea placerii devine prioritara, chiar daca aceasta se obtine cu folosirea agresivitatii;

c)      depersonalizarea sexualitatii. Din cauza mass-mediei si a unei literaturi sexuale si pornografice de masa, se impun frecvent atitudini comune, colective ale indivizilor, castitatea si virginitatea devenind motive de ingrijorare si de dispret pentru tineri, iar practica sexualitatii obligatorie (norma de grup);

d)     revolutia industriala si patologia sexuala. Revolutia industriala are efecte dezastruoase asupra populatiei rurale, care se simte abandonata, dezradacinata, cazand victima a segregarii sexuale. Aceasta criza de febra sexuala atinge mai ales adolescentii, astfel ca delictele sexuale la copiii mai mici de 15 ani s-au multiplicat de 5 ori in ultimii 30 de ani, in timp ce la adulti acestea aproape s-au dublat. Comportamentele agresive impotriva copiilor sunt clasate sub denumirea de pedofilie. Formele acestui comportament, in care obiectul manifestarii perversiunii este un copil sau un adolescent, sunt variate: fie exhibitionism realizat intr-un parc, in spatele scolii, fie manifestari de homosexualitate sau de heterosexualitate, mergand de la mangaieri si imbratisari libidinoase ale copilului, cu executarea de catre adult a masturbatiei, fie viol acceptat (din teama sau pentru recompense), fie viol agresiv.

Incestul este un comportament agresiv sexual care se manifesta intre membrii familiei avand ca autor pe unul dintre parinti. Incestuoase sunt si relatiile sexuale dintre bunic-nepoata, unchi-nepoata, matusa-nepot si dintre verii primari. Legatura incestuoasa e mult mai frecventa in mediile in care domnesc promiscuitatea, alcoolismul, imoralitatea etc. Varsta tatalui incestuos este de obicei cuprinsa intre 30-45 ani, iar a fetei intre 5-14 ani. Multi autori au insistat asupra rolului jucat de sotia-mama in declansarea situatiilor incestuoase, aceasta avand rol de complice, de multe ori in mod inconstient (fiind frigida, rejectanta din punct de vedere sexual fata de sot).

- Omuciderea este un delict foarte grav, dar rar totodata. Dupa Foutes, reprezinta 0,40% din delincventa juvenila, putand atinge chiar 1%, dar rara a-1 depasi. Se poate manifesta sub forma omuciderii involuntare (in cadrul unui furt-lovire, fara intentia de a provoca moartea) sau a celei voluntare (realizate cu scopul expres de suprimare a vietii victimei).

Autopunitia (autopedepsirea) este comportamentul voluntar de
sanctionare/pedepsire a propriei persoane, prin diverse mijloace: nesatis-
facerea unor trebuinte prin refuz sau claustrare, renuntarea la destindere,
la compensatii, automutilarea si suicidul, ca urmare a unor greseli reale
sau imaginare. incalcarea accidentala, dar mai ales intentionata a unor
norme sociale sau atributii pe linia de rol sau statut (tata, sot, lider etc.)
atrage dupa sine, la persoanele cu constiinta responsabilitatii, sentimente
de culpabilitate si nevoia de autopedepsire si de corectie a conduitei
vicioase. O forma de violentare fizica, ca o consecinta directa a ideilor de
autoculpabilizare si autopunitie, este autoflagelarea.

Automutilarea reprezinta mutilarea voluntara sau inconstienta a propriei persoane, putand fi aplicata asupra oricarui segment al corpului (mai frecvent asupra organelor genitale, mai rar asupra globilor oculari). Scopul automutilarii voluntare reprezinta obtinerea unui avantaj -cersetorie, evaziune de la serviciul militar, de la pedepse penale sau producerea de suferinta in cazul crizelor de delir alcoolic, in schizofrenie.

Suicidul si tentativa de suicid. Considerate ca unele dintre cele
mai frecvente reactii antisociale din cadrul patologiei medicale in general,
ideile, tentativele si reusitele suicidale sunt de obicei expresia unor
tulburari instinctivo-afective foarte profunde. Suicidul este actul prin care
o persoana, in mod intentionat, isi cauzeaza moartea. Aparand sporadic la
varsta copilariei, el creste brusc ca incidenta in adolescenta. Din fericire,
suicidul reusit este de 10 ori mai putin frecvent decat tentativele de suicid,
cauzele fiind de ordin psihologic; aparent, el pleaca de la lucruri minore,
dar niciodata nu trebuie eliminata potentialitatea lor. Exista deosebirea
intre "suicidul sincer', bine motivat, al disperarii autentice, si "suicidul-
santaj', ipocrit, cu amprenta isterica, in care este implicata in mod
deosebit responsabilitatea unei persoane.

Statisticile arata o curba ascendenta a frecventei lui de la varsta de 14-15 ani pana la 65 de ani, cu doua cresteri foarte accentuate: la adolescenta si la varsta a treia. Barbatii sinucigasi sunt mai frecventi decat femeile sinucigase: 70% barbati fata de 40% femei. Mariajul joaca un rol pozitiv important atat pentru barbati, cat si pentru femei. Vaduvii se sinucid mult mai frecvent decat celibatarii, urmeaza ca pondere divortatii si abia pe ultimul loc se situeaza rata sinucigasilor casatoriti. Remarcabil este faptul ca sinuciderea este putin intalnita printre femeile casatorite. Pe

langa mariaj, existenta copiilor pare sa contribuie la scaderea numarului de sinucideri.

Frecventa sinuciderilor in adolescenta in societatea actuala constituie un semnal al disperarii, baietii sinucigasi reprezentand un procent mai mare decat fetele, cei din populatia urbana avand o inclinatie mai accentuata spre suicid comparativ cu cei din mediul rural, acelasi raport fiind valabil si pentru grupa profesiunilor liberale (intelectuali).

Caracteristicile de baza ale personalitatii adolescentului suicidar se prezinta sub doua forme:

sinuciderea ca forma de mediere (ea reprezentand o modalitate de protest, de razbunare sau opozitie, subiectul vrand sa declanseze evenimente tragice cu scopul de a se pedepsi pe sine si pe ceilalti);

sinuciderea ca forma de autodistrugere (personalitatea acestui adolescent fiind cladita pe un nucleu de autodistrugere, sinuciderea este o ruptura intre individ si lume, singura iesire dintr-o realitate perceputa a fi ostila, aberanta, neintelegatoare).