PERIOADA VARSTEI ADULTE (35-65 ani)

PERIOADA VARSTEI ADULTE (35-65 ani)

Datele cu privire la psihologia adultilor sunt diverse si obtinute pe baza de criterii diferite, la care se adauga si faptul ca oamenii traiesc in medii social-culturale heterogene, aceasta creand dificultati de analiza si de interpretare unitara, dificultati ce sunt mai acute daca caractreristicile respective sunt raportate, asa cum este firesc, si la conditiile de formare a persoanei in copilarie. Or, se stie ca mediul de viata in care s-au format si dezvoltat adultii in etapele ontogenezei au fost diferite fata de cele ale generatiilor tinere si ele au influentat evolutia psihica ulterioara. Prin urmare, conditiile economice, sociale, culturale, scolare si de comunicatie si-au pus amprenta asupra dezvoltarii in copilaria si adolescenta adultior si au modelat felul de a gandi, de a simti, de a fi si de a actiona.

In literatura de specialitate sunt consemnate doua tendinte contradictorii privind omul adult. Prima este axata pe ideea ca dupa perioadele copilariei si adolescentei dezvoltarea inceteaza, iar dupa o lunga perioada de platou, caracteristica varstelor adulte, incepe declinul vietii. A doua, este centrata pe faptul ca si in aceasta perioada (si ulterior) se acumuleaza experienta (mai ales profesionala) si cunostinte ce semnifica o dezvoltare continua.

Aceasta ultima idee a catigat tot mai multi adepti si cercetarile efectuate au confirmat ca dupa 35 de ani omul este creativ, cu stabilitate in activitate, cu aspiratii si pulsiuni interioare ce propulseaza dezvoltarea si exprimarea comportamentala complexa.

Adoptand drept criterii de diferentiere tipul fundamental de activitate si tipul de relatii implicate, ca si principalele manifestari biopsihice, se pot desprinde urmatoarele subperioade ale varstei adulte:

Subperioada adulta, cuprinsa intre 35 si 45 de ani, in care domina stabilitatea si activismul creator in profesie. se intensifica perfectionarea, reciclarea si se adpta strategii ale conduitei ce pun in valoare potentialul individului. Statutele si rolurile sociale incep sa fie incarcate de responsabilitati in care apare aspiratia spre un loc cat mai ridicat in ierarhia sociala. Preocuparea pentru familie, mai ales cea pentru copii, este, de asemenea, intensa si duce la o crestere relativa a continutului subidentitatii maritale si parentale.

2.Subperioada adulta, dintre 45-55 de ani, se caracterizeaza printr-o implicare mai mare in responsabilitati profesionale si sociale, ceea ce determina o dilatare a subidentitatilor respective. In acest context, subidentitatea de sot si de parinte se vor diminua usor dat fiind castigarea in independenta a copiilor care au devenit mari. Parcurgerea acestei etape este mai dificila la femei, datorita substratului biologic, hormonal ce duce la indispozitii si anxietati. Se instaleaza o usoara criza de inferioritate, determinata de menopauza pe un fond de disconfort fizic ce creeaza tensiuni si frustratii. Si la barbati apar forme de melancolir cu dominante depresive. Acstea sunt legate de o anumita fragilizare nervoasa, ca efect al oboselii acumulata in timp, dar mai cu seama pot fi raportate la trairile tensionale si conflictuale determinate de constientizarea faptului ca unele functii, atat fiziologice cat si psihologice, intra intr-un usor declin. Un alt fenomen, mult mai important, priveste erodarea succesului general de care persoana se bucura pana acum si o atentie mai redusa ce I se acorda de persoanele de sex opus. Amintirile il rascolesc si ele deseori pe adultul de aceasta varsta, ceea ce determina un grad de impresionabilitate relativ mare in relatie cu evenimentele sau cu persoanele la care se manifesta anumite asemanari cu cele cunoscute anterior ori trec prin situatii ce par a se repeta.

3.Subperioada adulta, cuprinsa intre 55-65 de ani, se prezinta printr-o relativa diminuare a fortelor fizice. Evolutia feminina este si mai critica la inceputul ei si intr-o anumita masura devine dificila si pentru barbati. Continua diminuarea subidentitatii de parinte, dar ramane activa implicarea in activitati socio-culturale. Spre sfarsitul perioadei, scade si subidentitatea profesionala, datorita apropierii pensionarii. La nivelul familiei se instaleaza mai multa liniste si tihna, ca urmare a iesirii la pensie, fapt ce duce la modificarea orarului zilnic; aparitia nepotilor contribuie la cimentarea starilor de liniste si la revenirea in prim-plan a unor aspiratii legate de cresterea si viitorul acestora. Acest aspect largeste intimitatea familiei, iar regulile de toleranta si intoleranta se bazeaza pe o mai mare circulatie a afectiunii. Relatiile dintre soti sunt legate de aspectele de securizare si de nevoia de sprijin din partea partenerului, mai cu seama atunci cand unul din ei trece prin perioade de criza, stari de disconfort biologic, etc.

Relatia dintre identitati si subidentitati

Privita in ansamblu, perioada adulta se remarca prin subidentitatile profesionale care dau un anumit sens vietii si raspund intr-o anumita masura expectatiei celolalti oameni fata de el. Dilatarile si contractarile subidentitatilor sunt legate de conditiile de viata ale persoanei, dar si de randament in activitate, de succese si insuccese si recompense, de responsabilitate si prestigiu. Activitatea desfasurata si manifestarea comportamentala a fiecarei persoane implica o anumita dezvoltare psihofiziologica si genereaza, in acelasi timp, trasaturi, caracteristici, stimulari ale planului interior ce duc la un tip specific de evolutie. Din acest punct de vedere, Douglas T. pune in centrul atentiei dezvoltarea trebuintelor pe care le imparte in trebuinte de serviciu si trebuinte socioemotionale.

Din prima categorie de trebuinte fac parte cele ce sunt axate pe dezvoltarea priceperilor si perfectionarea in profesie, dezvoltarea creativitatii si a abilitatilor, a dorintelor de avansare, de a avea rol de consultant, de a efectua si alte activitati in afara profesiei; in a doua categorie se pot include cerintele de intelegere si autonomie, dorinte de competitie, de a putea aprecia corect valorile, impunerea statutului de varsta si desprinderea de activitatile stresante. Identitatile si subidentitatile se constituie si se restructureaza, pe baza statutului si rolului ce si le afirma fiecare persoana in cadrul societatii.

Atitudinea fata de pensionare este reprezentata de factori ce privesc venitul, tipul de activitate desfasurat, educatia primita si conditiile interne. Se manifesta o atitudine pozitiva fata de pensionare, atunci cand activitatea desfasurata nu ii creeaza satisfactii sau cand subiectul nu este convins de utilitatea ei, cand are unele probleme de sanatate sau cand nu este dependent total de venitul salarial. Persoanele care sunt mai implicate in profesie, au expectatii mai ridicate in raport cu aceasta, au un nivel de instructie ridicat si un statut inalt manifesta atitudine negativa fata de pensionare si evenimentul poate fi trait chiar dramatic. Aceste persoane reusesc sa depaseasca situatia respectiva daca se antreneaza in alte activitati cu caracter compensator. Din aceeasi categorie fac parte si asa zisele tabieturi care indeplinesc doua functii: - pe de o parte, satisfac anumite trebuinte ale individului sai ii creeaza o dispozitie confortanta, iar pe de alta parte, acestea pot fi declansatoare de activitati mai complexe si de mentinerea unui tonus ridicat pentru actele in care a fost antrenat individual. Atat conditionarile la diverse situatii cat si tabieturile desfasurate la anumite ore si in anumite imprejurari constituie forme de compensare pe care subiectul si le elaboreaza in timp, fiind mai mult sau mai putin constient de efectele acestora pentru finalizarea comportamentelor sale. Asemenea situatii sunt mai des intalnite la barbati, dar aparitia lor la femei, desi mai rara, implica o extindere larga si cu un grad de profunzime accentuat.

Stabilitate si declin in perioada adulta

In contextul involutiei, sunt aspecte ce pot fi semnalate mai cu seama spre sfarsitul perioadei: imbatranirea si patologizarea. Starea de sanatate fizica si pihica este dependenta de varsta si de unele imbolnaviri. Incepe sa creasca numarul de zile, annual, de imbolnaviri datorita unei sensibiltati ce influenteaza intregul organism cu efecte negative asupra performantelor fizice si psihice. Modificari pot sa apara si ca urmare a descresterii tnusului muscular, a cresterii cantitatii de grasimi, ce schimba aspectul fizic. In plan senzorial, are loc un declin al vederii, ce se corecteaza cu ochelari, scade acuitatea auditiva si sensibilitatea pielii care devine mai putin colorata si mai uscata.

Aceste schimbari sunt dependente si de activitatea profesionala a omului. Unele capacitati senzoriale se perfectioneaza sau se mentin prin profesionalizare. Astfel, auzul solicitat in profesii muzicale, in telefonie, la cei care lucreaza cu motoare este exersat si antrenat in structuri de finete. Dar exista si profesii cu poluare de zgomote, care modifica si slabeste acuitatea audutiva chiar de la varstele tineretii. Si tactul profesional este foarte activ la inginerii constructori, la toti cei care fac evaluari ale diferitelor materiale cu ajutorul tactului. Mirosul se perfectioneaza, in asociere cu gustul sau vazul, la cei ce lucreaza in industria chimica, in industria cosmetica, in geologie, la degustatorii de vinuri si alimente care presupun discrminari pertinente intre diferitele substante.

Constientizarea declinului senzorial si mai ales a functiilor psihice superoare va determna o reajustare a expectatiilor si obiectivelor legate de profesie, de ocuparea unui loc in ierarhia sociala, de statut si rol.

Atentia este implicata in toate activitatile cu o crestere a insusirilor pozitive a acesteia in prima maturitate, mentinerea lor in a doua maturitate si o scadere discreta in etapele urmatoare. Cresterea capacitatii atentiei in prima maturitate se datoreaza intensei solicitari prin activitatile complexe desfasurate si prin motivatia individului de a obtine performante maxime. La aceasta varsta, omul invata sa-si dozeze efortul si sa-si autoregleze activitatea organismului.

Memoria se restructureaza si ea sub influenta profesiei. Se retin mai bine incidentele critice, problemele care au generat succesul si insuccesul, cele legate de activitatea profesionala specifica. Valorificarea mnemica se bazeaza pe strategii acumulate in timp si pe servirea intereselor mai deosebite. Calitatile de suplete, volum, fidelitate, si de orientare sunt dependente de structura solicitarilor de viata. In cadrul proceselor memoriei, fixarea si pastrarea au o longevitate mai mare, in timp ce recunoasterea si mai cu seama reproducerea inregistreaza o usoara scadere, dupa 55 de ani. Luand in consideratie tipurile de memorie, se constataa ca cea mecanica scade intre 40-55 de ani si este mai rezistenta cea logica.

Activitatea psihica superioara implica intregul sistem cu nivelurile senzorio-motor, perceptiv, verbalo-logic, imagistic, ce faciliteaza reflectari si simbolizari, generalizari si coechilibrari, discriminari si integrari a modelelor si seturilor informationale ce proiecteaza personalitatea in procesul comunicarii cu cei din jur.

In ansamblu, aprecierea capacitatilor intelectuale ale omului este raportata indeosebi la evolutia inteligentei. Se considera ca in dezvoltarea inteligentei este implicata o influenta mai mare culturala si sociala. Unii autori considera ca dupa 25 de ani scad, usor, valorile coeficientului de inteligenta si ele sunt mai evidente dupa 40 de ani. Ca fenomen compensator, cunostintele ating maximul la 40-50 de ani si au o stabilitate pana la 60 de ani. Creativitatea devine si ea activa in aceasta perioada. Dar nu in toate cazurile se poate inregistra o corelatie directa intre scaderea valorilor coeficientului de inteligenta si varsta, pe de o parte, intre inteligenta si creativitate, pe de alta parte. Se cunosc cazuri de oameni creativi si la varstele mai inaintate, ca si situatii cand se obtin performante ridicate la inteligenta, dar nu se manifesta o creativitate deosebita in activitate.

Invatarea permanenta si adaptarea adultului

Perfectionarea, specializarea si mutatiile in planul profesiilor impun o invatare permanenta a omului. Revolutia tehnico-stiintifica, modernizarea economica si social-culturala creeaza restructurari profunde in domeniul profesiunilor, o perimare profesionala rapida, insotita de cerinte de adaptare prin reciclare, invatari rapide, reprofilari si achizitii de abilitati tot mai inalte.

In cazul adultilor, invatarea permanenta atenueaza inegalitatile existente in pregatire, prelungeste durata participarii la viata social-profesionala prin imbogatirea de cunostinte si adaptarea la schimbari, optimizeaza conditiile de participare la progresul stiintei, tehnicii si culturii. Prin aceasta pregatire si specializare, creste rolul profesional si se constientizeaza subidentitatea profesionala, dilatandu-se zonele sinelui.

Invatarea permanenta antreneaza toate functiile psihice, incepand cu cele ale nivelurilor senzorio-motorii si psihomotorii, dar si nivelurile intelectuale, a celor sociale (morale si culturale) si mai ales a celor afective si estetice.

In procesul invatarii, randamentul adultului este diferit de cel al copilului sau tanarului. Studiile de psihologie au pus in evidenta o scadere lenta a vitezei si randamentului invatarii dupa 30 de ani si un relativ platou pana la 45 - 50 de ani. Scaderea este compensata prin orientarea mai buna in sarcina, capacitatea de selectare a materialului, experienta mai bogata, etc. Dificultatile se datoreaza stresului si anxietatii in fata competitiei, mentinerea unor stereotipii, a motivatiei mai reduse si existenta unor interese axate pe activitatea directa in care lucreaza, de lipsa de timp, prin angajarea sociala si familiala, de responsabilitati complexe cu care se confrunta.

Reducerea stresului si a anxietatii se realizeaza la varsta adulta, si prin preocuparile ce le are omul pentru cresterea copiilor si a nepotilor in care, adeseori, se investeste mult timp, dar acestea pot aduce satisfactii mari. Adultul isi proiecteaza aspiratiile proprii si accentueaza orientarea copiilor, a nepotilor spre acele activitati sau comportamente de care se simt mai legati sau spre cele care, dintr-un motiv sau altul, nu le-a putut realiza, dar in raport cu care a avut expectatii mari. In raport cu acestea, adopta strategii de actiune educationala ce le considera ca au un caracter pertinent formativ.

Personalitatea adultului evolueaza sub influenta preocuparilor sociale, culturale, extraprofesionale, extrafamiliale si de loisiruri, care creeaza resurse importante de echilibrare si de exprimare. Alaturi de preocuparile social-profesionale, convietuirea in familie, dobandirea unui fel de stil comun, care se exprima ca o similitudine discreta in comportamentul general de relationare, imprima forme comportamentale specifice. Succesele si esecurile se evalueaza intr-un mod specific in familie si contribuie la consolidarea suportului afectiv si de intimitate al familiei. In genere, personalitatea adultului sufera transformari care denota o adaptare mai buna sau mai putin buna la situatii si sunt relevante pentru echilibrarea omului cu mediul ambiant.

Nivelul de aspiratii, ca indicator al imaginii de sine, scade in functie de o serie de factori cum ar fi: - varsta inaintata, sex ce este perceput mai scazut la femei fata de barbati, existenta familiei care intretine aspiratiile si scaderea acestora la vaduvi, existenta unor dificultati de adaptare, existenta nevrotismului si introversiei crescute, etc. Implicarea in ctivitate, mentinerea interesului si motivatiei pentru aceasta actioneaza ca un factor compensator sau protector pentru individ si contribuie la mentinerea aspiratiilor si imaginii de sine cat mai apropiate de realitate.