Reprezentarile sociale ale grupurilor minoritare

Reprezentarile sociale ale grupurilor minoritare

Societatile s-ar putea conceptualiza prin forta regulatoare a normelor si a devian-telor de la aceste norme. Mai mult chiar, am putea considera ca nu exista societate care sa nu produca si comportamente deviante, deci, orice societate ar putea fi anali­zata in termenii majoritatii care se supune unei norme date, dar si in termenii mino­ritatii care nu urmeaza aceasta norma sau care, dimpotriva, se supune unei norme in totala contradictie cu cea a majoritatii. in acest capitol, dorim sa prezentam citeva idei vehiculate in psihologia sociala in legatura cu reprezentarile acelor minoritati care deviaza de la normele majoritatii.

inca de la inceput, dorim sa informam ca in capitolul de fata nu vom realiza o trecere in revista a literaturii de specialitate din domeniul reprezentarilor sociale, care este destul de abundenta (ex. Abric, 1994; Guimelli, 1994; Jodelet, 1989; Moscovici, 1976). Lucrarea noastra va insista asupra reprezentarilor sociale ale grupurilor sau categoriilor minoritare - adica asupra reprezentarilor sociale vazute ca imagini formate prin dinamica proceselor psihosociale. O imagine psihosociala este acea imagine care reiese dintr-un cadru al relatiilor sociale ternare (tertiare) sau dintr-un context referential ternar (tertiar). Relatia sau contextul social ternar sem­nifica imaginea pe care observatorul si-o face despre un obiect "x', imagine care este mediata prin relatia sociala care se mentine cu o terta persoana sau prin similitudinea/ diferenta pe care observatorul o are (sau ar dori sa o aiba) cu punctul de vedere sau cu judecata unei a treia persoane. Aceste trei elemente (obiectul, observatorul si referentul) pot fi puse in raport doua cite doua, tinind cont de o serie de valente psihologice diverse (pozitivitate-negativitate; agreabil-dezagreabil; apropiere-depar-tare; atractie-repulsie etc). Imaginea psihosociala integreaza ansamblul acestor mul­tiple valente.

Conceptul de minoritate

Trebuie sa spunem inca de la inceput ca nu ne vom ocupa in acest capitol de acele minoritati care au statut de elite ale puterii. Minoritatile care fac obiectul nostru de studiu sint, dimpotriva, acele colectivitati care, intr-o societate data, nu se bucura de putere, prestigiu sau de participare la luarea deciziilor. Desi prima conotatie privind majoritatea si minoritatea s-a facut pe criterii numerice, ulterior, diviziunea sociala, in termenii majoritatii si ai minoritatii, s-a realizat tinind cont de o serie de motive cum ar fi virsta, culoarea pielii, religia, nationalitatea, sexul, dar au fost utilizate si criterii sociale, lingvistice, politice, culturale, etnice etc. Aceste criterii pot fi com­binate, cumulate si este foarte putin probabil ca o anume colectivitate sa aiba o pozitie universala sau care sa nu fie istoric datata: adica o majoritate intr-o anumita societate sau intr-o anumita epoca poate deveni minoritate si invers. Este, de asemenea, foarte frecventa situatia ca o colectivitate sa fie majoritate intr-o dimensiune si minoritate in alta dimensiune. Spre exemplu, este cunoscut faptul ca negrii din Africa de Sud reprezinta o majoritate numerica, dar, pina nu demult, ei au constituit o minoritate politica. Deci, vom numi minoritare acele colectivitati care, ocupind o pozitie de inferioritate intr-o relatie sociala de putere, nu sint considerate drept reprezentantele cele mai legitime ale normelor (ex: nu sint considerate ghiduri comportamentale), fiind, din punct de vedere social, valorizate negativ (ex : nu se bucura de prestigiu), deseori devenind obiectul inferiorizarii.

Subliniem ca esentialul acestei definitii este ca minoritatea nu face referire la o anume caracteristica intrinseca a naturii grupului, ci, mai curind, la o pozitie de inferioritate in cadrul unei relatii de putere intre doua grupuri la un anumit moment¹. Aceasta relatie nu a fost intotdeauna directa, ea putind fi definita prin intermediul pozitiei pe care o ocupa fiecare grup in parte in raport cu o dimensiune normativa, tinind cont ca fiecare pozitie a acestui continuum normativ a asociat un grad de aprobare sau de dezirabilitate sociala. Prin minoritar se face referire la tot ceea ce deviaza de la normele dorite si valorizate de majoritate.

Aceasta devianta creeaza o tensiune intre minoritate si majoritate, ceea ce con­tribuie partial la definirea fenomenologiei minoritarului. Unul din aspectele acestei fenomenologii este ca individul are o constiinta mai puternica a elementelor mino­ritare ale identitatii sale. Spre exemplu, intr-un vechi studiu al lui Gordon (1968) asupra constiintei identitatii, se arata ca avem o constiinta mai puternica a dimen­siunilor care ne fac sa apartinem unor categorii sociale minoritare. Astfel, negrii evoca apartenenta lor etnica mai mult decit albii, evreii - apartenenta lor religioasa mai mult decit crestinii, iar femeile evoca mai mult apartenenta lor sexuala decit barbatii. Pe de alta parte, asa cum am vazut mai devreme, predomina o evaluare negativa a celui care este minoritar, intrucit in aproape toate societatile se manifesta o dorinta de uniformizare a indivizilor, incercindu-se eliminarea cit mai curind posibil a celui care este minoritar sau diferit. Fara indoiala, e bine cunoscuta aceasta tendinta de a converti tot ceea ce este minoritar in ceva ce apartine majoritatii. Minoritatile despre care vom vorbi in capitolul de fata nu au nici o trasatura care le-ar face atra­gatoare in ochii majoritatii si, mai mult chiar, membrii majoritatii nu vad ce functii pozitive ar putea indeplini minoritatea intr-o societate data. in ciuda acestui fapt,

1. O consecinta a acestui fapt este ca o teorie a reprezentarilor sociale a minoritatilor ar putea fi aplicata la polul dominant al unei alte relatii sociale de putere.

uniformitatea pura si majoritatea pura ni se par imposibile; in mod paradoxal, mino­ritatile gasesc imprejurari favorabile de a iesi in evidenta, de a se manifesta si de a devia de la normele majoritatii.

Emergenta minoritatilor

Pina in prezent, nu exista inca o teorie completa asupra emergentei minoritatilor. A fost descris doar un amestec de factori care pare sa contribuie la stimularea aparitiei unei deviante de la normele majoritatii. Unul dintre acestia se refera la faptul ca, atunci cind controlul social este manifest, adica normele sint prea restrictive si prea puternic legate de presiunea spre conformism, minoritatile care nu accepta normele majoritatii vor propune o serie de norme alternative. Din aceasta perspectiva, ar exista o multime de strategii pentru a frina aparitia minoritatilor: prima, si cea mai logica, consta in derigidizarea normelor de catre putere sau de catre majoritate. Este vorba, spre exemplu, de a vedea care este marja acceptabila pentru a putea include in norma respectiva si pozitiile deviante, fapt ce va avea ca efect impiedicarea aparitiei minori­tatilor contra-normative. in mod evident, aceasta strategie micsoreaza puterea regula­toare a normei majoritare. Apropiat de aceasta strategie este fenomenul recuperarii alternativei din partea puterii sau a institutiilor care simbolizeaza normele dominante. Acest aspect se refera la concesiile deschise pe care le face puterea in scopul de a determina disparitia identitatii revendicarilor care ar putea facilita aparitia sau con­tinuitatea unei anumite minoritati. O alta strategie care poate fi folosita de catre putere pentru a creste conformismul fata de pozitiile normative consta in a incita la revolta impotriva ei insasi, ceea ce, in mod paradoxal, poate sa determine cresterea confor­mismului fata de putere. Acest fenomen a fost bine ilustrat in studiile de reactanta (Brehm, 1966). Dupa cum se stie, reactanta este acea stare psihologica in care traim sentimentul ca libertatea noastra a fost restrinsa (Brehm, 1966). Studiile realizate in acest cadru teoretic au demonstrat ca este suficient ca o persoana sa recupereze putin din aceasta libertate aflata in pericolul de a fi pierduta (ex : manifestarea unui com­portament de neobedienta) pentru a se arata apoi mult mai conformista fata de agentul care ii amenintase libertatea. Este suficient, de asemenea, sa vedem ca cineva recupe­reaza in locul nostru libertatea care ne era amenintata (adica, o alta persoana se revolta in locul nostru contra puterii) pentru a constata aparitia unei cresteri a confor­mismului nostru fata de putere (v. Worchel si Brehm, 1970).

Devianta sau neobedienta fata de putere nu apare in mod automat la minoritati ca alternative vizibile. Constituirea unei minoritati depinde, in mod esential, de stilul sau de comportament (Moscovici, 1976). Este vorba de un mecanism important la care pot apela minoritatile pentru a interveni in societate. Acesta constituie, de aseme­nea, unul din principalii factori explicativi ai genezei si schimbarilor reprezentarii sociale a grupurilor minoritare.

Stilurile de comportament ale minoritatilor

Stilurile de comportament sint considerate limbajul interactiunii sociale, ele definind intriga si semantica interactiunii intre grupuri. Aceste stiluri sint actiuni ale fiecarui grup (majoritar sau minoritar), necesare pentru a-si pastra sau nu propria sa

identitate, pentru a valoriza sau nu alte identitati sau, pur si simplu, pentru a influenta sau a fi influentat de alte grupuri. De asemenea, prin intermediul stilului de com­portament, un grup minoritar poate forta sau influenta reprezentarea pe care un alt grup si-o face despre el. Pina in prezent, au fost putin studiati factorii care determina un anumit grup minoritar sa adopte un stil de comportament specific. Ceea ce a fost mai bine studiat, mai ales in situatii de laborator (v. Crespi si Mucchi-Faina, 1988), sint efectele produse de adoptarea unui stil de comportament sau a altuia.

Un prim aspect al stilurilor de comportament este legat de intrebarea daca gru­purile in interactiune se arata mai mult sau mai putin active in difuziune si daca mentin principiile normative constitutive ale propriei identitati. Exista grupuri care se manifesta foarte activ in apararea propriilor lor puncte de vedere, in timp ce altele se pot arata mai pasive si, pur si simplu, dezaproba punctele de vedere ale altor grupuri, dar fara sa-si maifeste intr-un mod activ propriile lor puncte de vedere. Moscovici (1976) a numit prima categorie de grupuri - grupuri nomice, iar a doua categorie -grupuri anomice (vezi tabloul sinoptic 1).

Tabloul sinoptic celor anomice.

1. Caracteristicile opuse ale grupurilor nomice si ale

Grupurile nomice deviaza de la normele altor grupuri si propun contra-norme sau norme alternative. Aparind o norma alternativa, aceste grupuri apar in cimpul social drept grupuri sociale independente. Fiecare grup isi va elabora o reprezentare despre alte grupuri in functie de relatia pe care o mentine cu fiecare dintre acestea - relatie de cooperare, de conflict, de complementaritate, de coalitie (cf. Moscovici, 1976). Doise (1976) a demonstrat ca reprezentarile sociale pe care un grup si le elaboreaza despre sine si despre alte grupuri indeplinesc functii de explicare, anticipare si ratio­nalizare a relatiilor sociale pe care acel grup le mentine cu un alt grup. Spre exemplu, valorizarea negativa a unui grup poate fi antecedentul unui comportament de discri­minare impotriva lui si invers. Dar minoritatile nomice care se revarsa in cimpul social provoaca, de asemenea, si o constientizare a normelor. Astfel, o minoritate nomica poate elabora tot felul de argumente fie pentru a justifica apararea propriilor sale pozitii normative, fie pentru a nu da crezare pozitiilor unei alte minoritati, fie,

dimpotriva, pentru a le adopta (Billig, 1985). S-ar putea spune ca relatia cu mino­ritatile nomice lasa locul elaborarii unor noi reprezentari atit despre propriul grup, cit si despre minoritate, in general, reprezentari care pot induce o reflectie asupra nor­melor si contra-normelor.

Pe de alta parte, grupurile anomice nu fac decit sa devieze de la normele majo­ritare, fara a propune norme alternative proprii. Astfel, despre aceste grupuri se creeaza reprezentarea ca sint mai curind categorii sociale decit grupuri sociale inde­pendente. Fiind considerate categorii sociale, reprezentarea acestor grupuri nu este consecinta unei relatii sociale definite de minoritate, ci este un efect al etnocen-trismului majoritatii, adica al tendintei de a-l vedea pe celalalt doar prin prisma propriilor puncte de vedere. Se vorbeste astfel de un colectiv fara alternative explicite, care, in loc sa creeze un conflict, pune o problema sociala si, de cele mai multe ori, suscita atitudini de uitare si de marginalizare.

Plecind de la actiunea sociala, se considera ca exista doua tipuri de minoritati: cele care nu fac decit sa devieze de la normele majoritatii si cele care, pe linga faptul ca deviaza de la norma majoritatii, propun si o norma alternativa. Aceste doua tipuri de minoritati fie pot sa coexiste la un moment dat intr-o societate data, fie se pot domina unele pe altele. Astfel, apare posibilitatea de a diferentia patru tipuri de societati (vezi tabloul 1):

Tabloul 1. Cele patru tipuri de societati, in functie de predominanta crescuta sau redusa a grupurilor anomice si a celor nomice.

a. putine minoritati anomice si putine minoritati nomice - este cazul unei societati
statice, cu un mare grad de uniformitate sociala si un grad redus de conflictualitate
sociala. in realitate, acest tip pare a fi societatea cea mai dorita. Aceasta este
concluzia care se poate trage tinind cont de atitudinile negative care deseori se
manifesta fie asupra minoritatilor anomice, fie asupra celor nomice;

b. putine minoritati anomice si multe minoritati nomice: este cazul unei societati
aflate in schimbare sociala. Aceasta situatie ar putea fi raspunsul la nevoile
obiective pe care fiecare minoritate incearca sa le rezolve, propunind alternativele
sale contra celor ale statului;

c. multe minoritati anomice si putine minoritati nomice : este cazul unei societati in
stare de anomie, de dezordine, cu multa marginalizare sociala, putin activa si fara
posibilitatea de a elabora alternative pentru aceasta situatie;

d. multe minoritati anomice si multe minoritati nomice, in acelasi timp : este vorba
de o societate aflata in pragul dezintegrarii si al schimbarii radicale, caracterizata
si prin delegitimizarea majoritatii.

Probabil ca singurul punct interesant al acestei tipologii se refera la tipurile de dialectica ce se pot instaura intre majoritate si fiecare dintre aceste minoritati

distincte. De asemenea, se poate emite ipoteza ca, in timp ce proliferarea minoritatilor anomice poate, pur si simplu, raspunde la un esec al proceselor de socializare, este foarte probabil sa se ajunga si la un proces de derigidizare a normelor majoritare. Aceasta derigidizare nu are rolul de a instaura integrarea sociala dorita, deoarece forta regulatoare a normelor majoritare se delegitimizeaza. in acelasi timp, o astfel de derigidizare face dificila aparitia unor contra-norme care ar rezolva problemele ce s-ar pune intr-o societate la un moment dat. Este, de fapt, ceva contra-intuitiv, pentru ca schimbarea nu poate proveni din derigidizarea normelor, ci numai din existenta unor contra-norme. Deci, aparitia minoritatilor nomice poate fi, inainte de toate, rezultatul rigorii normelor dominante mai curind decit al derigidizarii acestora. Acest proces poate conduce mai curind la o stare de anomie decit la schimbare.

Un al doilea element al stilurilor de comportament definit prin raportare la teoria genetica a lui Moscovici (1976) este consistenta comportamentelor. Consistenta este definita ca fiind simpla repetitie, fara contradictie, a unei actiuni. Aceasta repetitie poate dura un timp mai indelungat (consistenta diacronica) sau poate fi cazul in care, intr-o situatie data, un individ repeta mereu acelasi tip de comportament (consistenta sincronica)¹. Importanta consistentei se regaseste in efectele sale asupra reprezentarii grupurilor minoritare. S-a aratat, de asemenea, ca aceasta consistenta in compor­tament se finalizeaza prin transferarea obiectivitatii in comportamentele minoritatii: in loc sa atribuim actiunea unei minoritati cauzelor interne, se poate considera ca ceea ce spun aceste minoritati este, de fapt, o reflectare obiectiva a realitatii² (Moscovici si Nemeth, 1974). Fundamentale in consistenta sint inferentele care se pot face privind intentionalitatea sursei de continuitate, puterea de convingere a gru­pului minoritar in ceea ce face si a capacitatii de a-si sustine propriul punct de vedere. Toate acestea fac din consistenta un factor fundamental al comunicarii sociale. Re­petitia consistenta a unui fapt produs, precum si efectul de a-l mentine in atentia observatorului, are consecinte in ce priveste atitudinea ce se poate dezvolta pe seama acestui fapt (Zajonc, 1968). Trebuie sa mentionam ca, in cele din urma, consistenta da o existenta si o vizibilitate grupului, care este perceput ca o entitate independenta si care, chiar daca nu da sansa unor practici de recuperare (Zajonc, 1968), mentine activ conflictul social.

Un alt element care intervine in reprezentarea sociala a minoritatii este extre­mismul - moderat sau radical - cu care un grup isi manifesta pozitiile. Acest element, numit stil de negociere (Mugny, 1982), nu este un transmitator al continutului unei pozitii, ci este mai curind un modelator al relatiei sociale dintre majoritate si mino­ritate asupra unui anumit continut dat. O minoritate care face apel la un stil rigid sau radical creeaza posibilitatea unei reprezentari relationale unidimensionale mai con-flictuale decit daca ar utiliza un ton mai flexibil sau mai moderat. Unul dintre efectele cele mai interesante ale acestei reprezentari a minoritatilor este acela ca stilul rigid, spre deosebire de stilul flexibil, conduce la atribuirea unor caracteristici psihologice, sociologice, biologice, etnice comportamentului actorului. Mai mult chiar, o mino­ritate care arboreaza un stil rigid atrage atentia observatorului mai mult asupra a ceea ce este si asupra faptului care a determinat-o sa spuna ceea ce a spus, decit asupra realitatii care a influentat un anumit comportament din partea ei.

Consistenta si stilurile de negociere au fost elementele cel mai mult studiate, care modeleaza reprezentarea in functie de ceea ce a spus sau a facut minoritatea. Pe linga acestea, mai exista si alte atribute, cum ar fi autonomia, increderea sau dezinteresul, care, de asemenea, pot face parte din reprezentarea sociala a minoritatii, dar trebuie tinut cont de faptul ca astfel de elemente depind si de numarul persoanelor care se comporta la fel ca minoritatea respectiva. Aceste atribute sint mai des alocate mino­ritatilor care au un suport social mai redus (un numar mic de persoane se comporta ca aceasta minoritate); de asemenea, se considera ca ele caracterizeaza minoritatile atunci cind costul social al mentinerii pozitiilor deviante este ridicat (Nemeth si Wachtler, 1974; Eagly, Wood si Chaiken, 1978).

Dupa cum am vazut, stilurile de comportament sint un ansamblu de elemente, care orienteaza doua tipuri de inferente : inferentele asupra relatiei sociale pe care un agent este dispus sa o sustina cu un altul (ex: conformism versus independenta) si inferente asupra schimbarilor viziunii despre un obiect dat (ex: dezvoltarea unei viziuni reformiste versus dezvoltarea unei viziuni inovatoare). Important este ca exista o omologie intre tipul relatiilor sociale si diversele forme de a vedea un obiect, in asa fel incit unui tip de relatii sociale sa-i corespunda o viziune determinata a obiectului si unei viziuni date a unui obiect definit sa-i corespunda un tip dat de relatie sociala (Perez, 1994). Spre exemplu, conformismul ar putea corespunde unei viziuni refor­miste a obiectului, in timp ce independenta ar corespunde unei viziuni inovatoare. Reforma consta in a propune noi argumente sau pozitii, fara a modifica nucleul nor­mativ. Inovatia consta in a propune un nou nucleu normativ. Aceasta ultima afirmatie este si o luare de pozitie mai curind fata de obiect decit fata de majoritate. Toate acestea sugereaza ca inovatia nu poate avea loc decit in afara conformitatii si, la rindul sau, independenta sociala necesita inventarea unei noi viziuni asupra lucrurilor pentru a persista. Dat fiind ca minoritatea are mai putina putere sociala decit majoritatea, este de asteptat ca acest fapt sa induca o relatie sociala de independenta fata de mino­ritate si de conformism fata de majoritate. Acesta este unul din motivele pentru care perspectiva socio-constructivista sustine ca inovatia este provocata de minoritatile care deviaza de la normele majoritare.

Prejudecatile fata de minoritati

in mod evident, reprezentarea asupra minoritatilor nu se elaboreaza doar pe baza a ceea ce sint si a modului lor de comportare. Exista, de asemenea, si un ansamblu de prejudecati cognitive, afective si comportamentale asupra minoritatilor. Prejudecata este un mod de a defini un grup prin atribute transsituationale, interne grupului si care nu se manifesta prin interactiuni ad-hoc, dar pot precede cele mai multe dintre ele si, prin urmare, pre-definesc interactiunea care se va mentine cu grupul respectiv. Aceste atribute sint considerate lucruri intrinseci unui grup, iar uneori ele reprezinta chiar esenta acelui grup. Putem vorbi, si in acest caz, de prejudecati majoritare/ minoritare, adica de o imagine independenta a comportamentului specific pe care o va adopta majoritatea sau minoritatea. Astfel de prejudecati au fost ilustrate in diverse

studii. Vom cita doua exemple. intr-unui din aceste studii, s-a cerut unui numar de 436 de studenti ai Universitatii din Valencia sa indice care este gradul lor de iden­tificare cu treizeci de grupuri majoritare sau minoritare ale contextului social spaniol. Participantii trebuiau sa-si exprime gradul lor de identificare pe o scara in 21 de puncte, in care 1 semnifica "nu ma identific' si 21 - "ma identific'. in tabloul 2 sint prezentate aceste rezultate.

total barbati femei p<

Tabloul 2. Gradul de identificare (1 - "nu ma identific', 21 - "ma identific') total si pe sexe (182 de barbati, 254 de femei) in functie de diferite grupuri sociale. Valoarea p < indica probabilitatea conform careia maniera de alegere a barbatilor nu difera de cea a femeilor ; este notat doar p< .05.

O prima observatie este aceea ca subiectii investigati s-au identificat mai mult cu "majoritatea' (m = 11,29) decitcu "minoritatea'(m = 8,91; p<0,01). in ciuda faptului ca cei anchetati s-au identificat cu majoritatea, aceasta nu inseamna ca ei au primit conotatii negative, cum ar fi conformism, lipsa de originalitate, supunere etc, ci aceasta situatie demonstreaza ca minoritatile detin destul de multe atribute putin

atragatoare pentru ca tinerii chestionati sa doreasca sa se identifice cu ele. Trebuie, de asemenea, sa notam ca majoritatea si minoritatea au constituit in cazul de fata termeni abstracti, fara ca aceasta sa impiedice aparitia unei nete preferinte pentru majoritate. Este vorba de o prima ilustrare a prejudecatilor negative care se revarsa asupra minoritatilor, in raport cu majoritatea.

O a doua observatie este ca identificarea pare sa corespunda mai curind valorii grupului sau a categoriei sociale decit gradului de stabilitate a apartenentei subiectului la grupul respectiv. Spre exemplu, un tinar sau un student sint identitati tranzitorii si, cu toate acestea, studentii s-au identificat mai mult cu ele decit cu alte tipuri de identitati cum ar fi, de exemplu, european sau valencian (toti subiectii din esantion erau de origine valenciana), care sint in mod obiectiv identitati mai stabile, dar, fara indoiala, au o mai mica pertinenta sau valoare pentru ei. Aceasta valoare asociata cu diverse grupuri ii determina pe subiecti sa se identifice mai mult sau mai putin cu ele.

in ce priveste identificarea cu minoritatile prezentate in studiul citat, se poate vorbi de trei subgrupe de minoritati. Cu o medie superioara de peste 15 puncte (pe o scara de 21 de puncte) s-au situat ecologistii, pacifistii si antirasistii, care sint reprezentantii unor revendicari ale valorilor post-materialiste (cf. Inglehart, 1991) si acestea au fost denumite minoritati ideale. Sub 11 puncte, ceea ce reprezinta mijlocul scarii, s-au situat minoritatile-problema, cum ar fi feministele, somerii, fumatorii, batrinii, ne­grii, care simbolizeaza absenta fie a unei egalitati sociale, fie a unei egalitati de munca sau de calitate a vietii. Uneori, aceste minoritati ne lasa impresia ca pro­blemele lor sint in curs de rezolvare, dar noi ne-am obisnuit deja sa acceptam ca astfel de minoritati au inca probleme. La nivelul cel mai de jos al scarii au ramas o serie de grupuri care ar putea fi numite minoritati exogene: tiganii, protestantii¹ si homosexualii. Este foarte probabil ca interactiunea cu acest ultim grup de minoritati sa nu se faca decit pe baza predispozitiei, foarte ridicate, de a evita identificarea cu acestea. in concluzie, cu exceptia femeilor, care s-au identificat mai mult decit bar­batii cu feministele, se poate nota inaltul consens intre sexe privind identificarea cu acea lista de minoritati².

in alte studii (Mugny, Gachoud, Doms si Perez, 1988), s-a comparat imaginea majoritatii si cea a minoritatii carora li s-a atribuit aceeasi judecata normativa (ex: sa manifeste o preferinta estetica). Inductia a fost abstracta: unui grup de subiecti i s-a spus ca majoritatea indivizilor chestionati anterior (82%) au preferat o anumita figura geometrica, iar altui grup ca o minoritate (18%) a preferat aceeasi figura. Si, in ciuda faptului ca judecata estetica a majoritatii si a minoritatii era identica, s-au observat doua aspecte diferentiale ale reprezentarilor date de majoritate si minoritate. intr-un caz, rationamentul a fost considerat judecata de valoare, in celalalt caz, judecata de sinceritate. in mod global, o minoritate e vazuta ca fiind mai putin buna, mai putin agreabila si mai putin atragatoare decit majoritatea. in ce priveste sinceritatea atri­buita minoritatilor, aceasta este o prejudecata, intrucit raspunsurile lor au o mai mica credibilitate si validitate (trebuie sa amintim ca, in studiul prezentat, majoritatea si minoritatea au dat acelasi raspuns, deci este o egalitate de continut in afirmatiile lor). Putem extrage, deci, doua caracteristici fundamentale ale minoritarului: valorizare

negativa si credibilitate scazuta. Aceasta poate justifica si faptul ca se adopta o mai mare distanta sociala fata de minoritate decit fata de majoritate si, in plus, exista o mai intensa activitate critica (de negare; fr. deni) privind afirmatiile facute de o minoritate decit fata de afirmatiile unei majoritati¹.

Automatisme cognitive fata de minoritati

Nu exista doar aceasta unica predispozitie - afectiva - prin care este depreciat mi­noritarul. Dimpotriva, s-a descoperit ca anumite functii cognitive automatizate joaca un rol important in formarea reprezentarii minoritarului. Un exemplu ar fi bine cu­noscuta corelatie iluzorie. Aceasta se refera la tendinta de a percepe o corelatie intre doua lucruri, corelatie care in realitate nu exista (Hamilton, Gifford, 1976); de exem­plu, o corelatie intre un simptom si o boala. in psihologia sociala, acest fenomen a atras atentia, deoarece el pare sa se produca mai ales atunci cind se face o asociere intre o minoritate si un comportament rar sau, oricum, putin frecvent. Spre exemplu, un strain care fura, un tigan care agreseaza pe cineva, un strain care cistiga la loterie. Distorsiunea se produce deoarece s-a stabilit o asociere intre categoria sociala mino­ritara si comportamentul rar, care i-a fost atribuit minoritatii respective intr-o anumita situatie (vezi figura 1).

Figura 1. Exemplu de corelatie iluzorie.

in acest exemplu, corelatia intre faptul de a fi autohton sau strain si cistigul la loterie este nula. Corelatia iluzorie apare atunci cind distributia evenimentelor ne conduce la concluzia ca strainii au mai multe sanse de a cistiga decit autohtonii.

Aceasta distorsiune socio-cognitiva arata ca faptele rare au o pondere mai ridicata in reprezentarea unui grup minoritar decit ceea ce le corespunde in mod obiectiv. De exemplu, daca imbolnavirile de SIDA, actele de delincventa, consumul de droguri sint asociate indivizilor apartinind unor grupuri minoritare, ni le amintim mai bine si le acordam mai multa atentie decit atunci cind aceste fapte sint asociate majoritatii. Sfirsim prin a percepe o mai mare asociatie intre identitatea sociala a grupului mino­ritar in discutie si aceste tipuri de comportament, care, in cele din urma, sint destul de rare. Printre explicatiile unui astfel de fenomen, se va tine cont de o serie de factori cognitivi cum ar fi, de exemplu, faptul ca informatia rara atrage mai mult atentia observatorului. Apoi, este vorba si de o anumita maniera de a introduce or­dinea in derularea unor evenimente care se desfasoara la intimplare. Caci, daca o serie de evenimente sint atribuite mai mult unor anumite grupuri decit altora, atunci este clar ca rolul hazardului se reduce substantial. Aceste explicatii cognitive sint in

concordanta cu o explicatie in termeni motivationali, conform careia asemenea automa-tisme par a avea ca finalitate conservarea unei imagini pozitive a propriului grup majoritar (Maass si Shaller, 1991; Mullen si Johnson, 1990).

Conflictul de identificare cu minoritatile

Deoarece, asa cum s-a vazut pina acum, minoritarul era apreciat in mod dispropor­tionat fata de majoritar si evaluat deseori negativ, este logica atitudinea de a mentine o distanta sociala fata de acesta. intr-o serie de studii, s-a putut vedea ca un asemenea rationament are o importanta deosebita, intrucit, prin intermediul proceselor de ca-tegorizare sociala, o persoana se poate percepe ca fiind apropiata sau chiar similara cu o anumita minoritate. in astfel de cazuri, vorbim de existenta unui conflict de identificare cu minoritatile (Mugny si Perez, 1986), mai ales atunci cind persoana se vede apropiata de o minoritate cu o conotatie negativa. in asemenea situatii, deseori, ea adopta strategii de diferentiere pentru a nu se vedea identificata cu o anumita minoritate. Se poate citi, in acest sens, unul dintre articolele in care s-au studiat atitudinile fata de avort (Perez, Mugny, 1986).

Un alt fenomen, la fel de cunoscut astazi, este acela ca puterea de influenta a unei surse creste prin faptul ca apartine aceluiasi grup sau categorii sociale ca tinta influ­entei (Wilder, 1990; Turner, 1991). Or, acest efect pare sa se confirme cu conditia ca in-group -ui sa nu obtina atribute negativ conotate, caci, intr-un astfel de caz, o sursa categorizata ca out-group poate obtine mai multa influenta (Mugny si Perez, 1986). intr-unui din studiile noastre, un esantion de femei si-a manifestat intr-o mai mare masura acordul cu un mesaj care vorbea de libertatea totala fata de posibilitatea de a avorta si de gratuitatea avortului, atunci cind au fost informate ca sursa era un grup de barbati (minoritate out-group, in termenii categoriei sexuale de apartenenta a su­biectilor si a sursei) fata de cazul cind informatiile respectivului mesaj au fost atri­buite unui grup de femei (minoritate in-group). Ambele tipuri de minoritati aveau o valorizare putin pozitiva. Dar, in acest caz, minoritatea feminina, prin categorizarea sa sociala, a fost vazuta mai feminista decit minoritatea barbatilor. Datorita aparte­nentei categoriale a subiectilor (femei), acestia au resimtit mai puternic posibilitatea ca atributele negative ale minoritatii femeilor sa fie extinse la toate femeile, deci si asupra lor. in fata acestui conflict de identificare, participantele au refuzat mai mult minoritatea in-group decit minoritatea out-group, chiar daca ambele minoritati au sustinut acelasi mesaj. Conflictul de identificare se refera, deci, mai curind la discri­minarea minoritatilor apropiate de identitatea noastra, deoarece, in mod just, aceasta apropiere ne lasa posibilitatea de a vedea mult mai exact ca ne identificam cu o minoritate conotata negativ. Acest comportament psihosocial a fost observat si in alte lucrari, cum ar fi spre exemplu, studiul reactiilor fata de minoritatile care lupta contra xenofobiei (Mugny, Kaiser, Papastamou, 1983).

Minoritati si contexte normative

Pe linga stilurile de comportament si prejudecatile fata de minoritati, reprezentarile sociale sint, de asemenea, determinate si de contextele normative si intergrupale in care emerg minoritatile.

Referitor la contextele normative, se considera ca exista o dubla socioepistemolo-gie cu care se poate explica existenta majoritatilor si minoritatilor intr-o anumita societate: uniformitatea sociala si diversitatea sociala (vezi tabloul sinoptic 2). Ple-cind de la termenul de uniformitate sociala, normele sint vazute ca fiind ceva absolut, carora nu li se poate percepe originea sociala sau relativitatea istorica. Interiorizarea si respectarea acestor norme de catre majoritate este efectul unei socializari reusite. S-a stabilit astfel un ansamblu de mecanisme de control social (consolidare pozitiva si negativa, respect si supunere fata de autoritate, decizia majoritatii etc.) cu scopul de a evita devianta de la aceste norme. Conformismul fata de norme este singurul principiu functional pentru societate. Se ajunge astfel la un fel de spirala socioepistemologica: majoritatea se conformeaza normelor, deoarece sint considerate corecte, dar ele sint corecte pentru ca majoritatea se conformeaza lor.

Tabloul sinoptic 2. Contextele normative - uniformitate versus diversitate sociala

in ce priveste diversitatea sociala, se observa ca normele sint considerate drept ceva relativ, carora li se poate afla originea sociala si relativitatea istorica. Existenta unei norme nu inseamna altceva decit esecul unei contra-norme. Originea acestor norme se formeaza in urma negocierii si a compromisului dintre actorii aflati in conflict. in astfel de societati nu pot exista norme fara contra-norme. Din cauza acestei tensiuni constante, este de asteptat ca schimbarea si adaptarea normelor sa fie in functie de circumstante. Important nu este cum sa mentii o norma, ci cum sa o modifici, astfel incit ea sa faciliteze relatiile sociale. O norma nu este adecvata daca un grup, fie el si minoritar, nu o accepta si nu deviaza fata de ea. Deci, se poate concluziona ca, din perspectiva diversitatii sociale, originea normelor se gaseste in relatiile sociale.

Aceste conceptii generale orienteaza reprezentarile sociale si ale deviantei sociale si grupurilor care nu se comporta ca majoritatea. in perspectiva uniformitatii, se cauta maniera de integrare fata de norma dominanta a individului sau grupului care deviaza. Devianta nu este analizata ca un fenomen in sine, ca un posibil caz pozitiv al normei.

Dimpotriva, ea este vazuta ca o simpla negare a normei si ca o problema care impie­dica buna functionare a societatii. Dat fiind faptul ca aceste norme sint considerate absolute, cauza deviantei se plaseaza in caracteristicile proprii individului care de­viaza. Din cealalta perspectiva (diversitatea sociala), devianta nu poate fi vazuta ca fiind ceva rau pentru societate, ci, mai curind, este considerata un posibil factor de inovatie a normelor: contestarea unei norme poate influenta schimbarea si crearea unor norme noi. Cei care deviaza de la norme nu sint tratati ca simpli handicapati sau ca persoane care au nevoie de programe de resocializare. Devianta este vazuta ca o posibila sursa de inspiratie si renovare pentru societate.

Valorizarea facuta de o societate in legatura cu omogenitatea sau eterogenitatea sa va influenta reprezentarea si valorizarea facuta de fiecare grup in functie de propria sa identitate, dar si in functie de identitatea altora. Aceasta este o dimensiune per­tinenta pentru analiza interactiunii si a rezolvarii conflictului dintre majoritatea si minoritatea aflate in interactiune. Pe aceasta directie si urmind oarecum modelul lui Berry (1994), se pot depista patru forme simplificate ale evolutiei socioculturale (vezi figura 2):

a. Asimilarea este cazul in care un grup, in general minoritar, se comporta intr-un
mod prin care dovedeste ca a abandonat valorizarea propriei sale identitati cultu­
rale in favoarea identitatii grupului majoritar sau dominant, aceasta devenind pen­
tru grupul minoritar respectiv singurul model cultural.

b. Integrarea se produce atunci cind o minoritate incearca sa-si mentina propria
identitate culturala si in acelasi timp doreste si face eforturi pentru a se integra in
majoritate sau in grupul dominant.

c. Discriminarea corespunde cazului in care minoritatea isi mentine propria sa iden­
titate culturala, dar se afla intr-o relatie de conflict cu majoritatea.

d. in cele din urma, anomia sau marginalizarea apare atunci cind minoritatea isi
abandoneaza propria identitate, dar nici nu se poate integra normelor grupului
majoritar sau dominant.

Dupa cum se vede, vom avea o forma sau alta de raport intre grupuri, in functie de stilul de comportament al partilor aflate in interactiune, precum si in functie de valorizarea care se da pluralismului in contextul social.

Figura 2. Forme de evolutie socioculturala in functie de gradul de to­leranta al diversitatii si de gradul de activitate al minoritatilor pentru a-si pastra propria lor identitate.

Minoritati si contexte intergrupuri

Existenta minoritatilor nu provoaca doar o pozitie fata de sistemul normativ. Mino­ritatile pluralizeaza, de asemenea, contextul intergrupal, in care se si vad, de altfel, afectate reprezentarile sociale. Chiar daca pina in prezent s-a simplificat contextul social, vorbindu-se doar de o majoritate si o minoritate, este evident ca astazi se pot realiza analize intergrupale foarte complexe, in functie de numarul majoritatilor si al minoritatilor vizibile intr-o societate data, dar si in functie de numarul criteriilor categorizarii sociale. Reprezentarile si tratamentul pe care-l primesc grupurile mino­ritare pot fi, de asemenea, examinate in functie de contextul intergrupal in care traiesc ele. Se pot diferentia trei tipuri de contexte intergrupale (vezi figura 3):

Societati care au o majoritate absoluta, in care exista o omogenitate totala si, in
general, un singur mod de a vedea si de a gindi lucrurile (tipul A din figura 3).

Societati constituite numai din minoritati, in care fiecare grup este vazut ca inde­
pendent si ca partener de cohabitatie (tipul D din figura 3).

Societati cu majoritati si minoritati: in astfel de societati exista mai multe moduri
de a vedea lucrurile, dar maniera majoritatii este preferata. in acest ultim tip se
pot face diferentieri: exista un context in care avem o minoritate si o majoritate
(tipul B din figura 3) si un context in care avem o majoritate si mai multe mino­
ritati (tipul C din figura 3).

Plecind de la aceste contexte, se pot stabili o serie de ipoteze asupra interactiunii, conflictului intre grupuri si schimbarii sociale.

Existenta mai multor grupuri minoritare obliga majoritatea sa acorde o atentie diferentiata diverselor tipuri de minoritati, pentru a sti ce fel de relatii sa stabileasca cu fiecare in parte. Aceasta inseamna ca imaginea grupului minoritar se va elabora nu numai prin comparatie cu majoritatea, dar si prin comparatie cu celelalte minoritati. Definitia out-group-w:ilov minoritare in contextul interminoritar se poate elabora prin comparatie directa cu majoritatea si/sau prin comparatie cu alte minoritati. Exista o diferenta in a vedea grupul diferit numai fata de majoritate sau atit fata de majoritate, cit si fata de celelalte minoritati. Dintre aceste doua tipuri de comparatie, mai elabo­rata este cea care lasa posibilitatea de a se face o diferentiere sub doua dimensiuni sau doua tipuri de out-group-un: pe de o parte, e vorba de o dimensiune care diferen­tiaza majoritatea de alte minoritati, pe de alta parte, a doua dimensiune diferentiaza minoritatea atit fata de majoritate, cit si fata de alte minoritati. Putem deosebi, astfel, doua tipuri de out-group-un: cele apropiate sau care se compara doar cu majoritatea

si cele mai indepartate, care sint mai deosebite, deoarece ele sint vazute ca fiind diferite atit fata de majoritate, cit si fata de alte minoritati, mai apropiate de majo­ritate. Se observa, deci, cum contextul intergrupal poate fi sursa unor reprezentari diferentiate ale minoritatilor, precum si sursa unor diverse atitudini fata de aceste minoritati.

Ambivalenta fata de minoritar

Atitudinile pe care le au grupurile unele fata de altele nu sint inascute, dar asta nu inseamna ca orice tip de atitudine se poate invata. Atitudinile, aceste sentimente intarite, sint prescriptii normative asupra obiectului in omologie cu cadrele socio-epis-temice culturale prestabilite. Majoritatea acestor cadre continua sa fie etnocentrismul si absolutismul normelor, cei doi opozanti sociocognitivi principali ai atitudinilor de toleranta in grup.

Etnocentrismul este tendinta cognitiva si emotionala de a nu percepe diferenta sau de a nu o valorifica in ea insasi; observatorul etnocentric refuza orice alt criteriu diferit de criteriile pe care le foloseste el. Vorbim despre absolutismul normelor atunci cind acestea sint reificate si au un caracter universal si transsituational: con­sideram normele ca ceva obiectiv si invariabil si credem ca intreaga lume trebuie sa se supuna acestor norme. Plecind de la aceste definitii, tot ce deviaza de la norma va fi considerat deviant natural si, in consecinta, discriminarea sa va fi vazuta tot ca o reactie naturala.

Aceste doua cadre socio-epistemice, etnocentrismul si absolutismul normelor, nu mai sint astazi de actualitate. Datorita relativismului cultural care a patruns in ultima vreme in stiintele sociale si umaniste, afirmatia ca anumite culturi ar putea fi superi­oare altora e considerata eronata. De asemenea, s-a evidentiat necesitatea de a intele­ge normele ca fiind relative, rezultat al negocierilor si al compromisului intre actorii sociali. in domeniul politic, aprobarea de catre O.N.U. a Cartei Drepturilor Omului in 1955 a insemnat, la nivel mondial, un pas inainte in lupta pentru respectarea minoritatilor.

Pacat ca astfel de principii nu sint vehiculate la nivel "inalt'. Spre exemplu, chiar daca in Carta se stipuleaza o schimbare politica importanta in ce priveste modul de comportare fata de minoritati, ea nu insista si asupra necesitatii schimbarii reprezenta­rilor pe care fiecare societate dominanta o are fata de minoritati. in termeni psihoso­ciali, se poate spune ca aceasta Carta promoveaza un comportament de toleranta universala, fara ca acesta sa fie insotit si de o modificare a stereotipului fata de fiecare minoritate in parte. Astfel, apar reprezentarile ambivalente fata de grupurile mino­ritare. Pe de o parte, majoritatea se comporta cu toleranta sau, mai bine zis, se vede obligata sa se comporte asa, deoarece discriminarea minoritatilor este astazi denuntata si cenzurata de majoritatea societatilor; pe de alta parte, apare si impresia (mai mult sau mai putin constienta) ca grupurile minoritare, care populeaza societatea, creeaza de fapt probleme in societate, pentru ca ele nu reflecta decit imperfectiunile sociale, nu fac decit sa frineze progresul unei societati, generind pesimism, insecuritate, insta­bilitate etc. Este vorba, in ultima instanta, doar de o toleranta labila - lipseste foarte putin ca societatea sa devina intoleranta (cf. Perez, Mugny, Fierres, Llavata, 1993). Chiar daca societatea nu vadeste o preocupare reala pentru rezolvarea problemelor minoritatilor, trebuie sa speram ca, in timp, aceasta atitudine se va schimba.

Din punct de vedere empiric, acest nou mod de tratare a minoritatilor are indi­catori deja definiti (cf. Perez si Dasi, 1995): absenta unei corelatii intre imaginea si atitudinea fata de minoritati; atitudini manifeste de toleranta, dar si judecati negative latente; inversiunea cauzelor non-integrarii minoritatilor, directionind responsabili­tatea doar spre ele, deoarece, la nivel manifest, majoritatea nu le mai discrimineaza si, prin urmare, daca minoritatile nu se integreaza este vina lor si nu a tendintei altora de a le discrimina etc. Ramine, astfel, implicita, credinta intr-o aptitudine de a se integra, asa cum anumite culturi au fost capabile sa o faca.

Iata doua exemple care vin sa ilustreze cele spuse mai sus. Primul l-am luat dintr-o ancheta reprezentativa a populatiei din Statele Unite care a fost realizata in 1989 de catre National Opinion Research Center. S-a cerut subiectilor albi sa indice daca le convine sau nu sa-si lase copiii sa frecventeze o scoala unde jumatate din elevi sint negri. in procent de 80%, subiectii chestionati au raspuns ca nu vad nici un incon­venient in acest lucru. O alta serie de intrebari a confirmat ca marea majoritate a celor anchetati nu mai sustin opinii rasiste si nici segregationiste. Totusi, labilitatea acestor afirmatii a fost verificata ceva mai tirziu, cind acelorasi subiecti li s-a pus aceeasi intrebare, de data aceasta doar putin modificata: in loc sa li se spuna ca jumatate din elevii de la acea scoala erau negri, li s-a spus ca mai mult de jumatate din copiii care invata acolo sint negri. Numai 53% din cei chestionati nu au manifestat nici o obiectie, pastrindu-si raspunsul initial. Si alte studii realizate periodic de acest centru au indicat acelasi tip de rezultate. Trebuie retinut un fapt: continutul opiniei a fost acelasi atit intr-o intrebare, cit si in cealalta, subiectii fiind rugati sa raspunda la versiunea: va opuneti sau nu segregarii scolare ? Singurul aspect schimbat a fost contextul intergrupal si, in consecinta, relatia de putere intre albi si negri: scoala in care jumatate din elevi sint albi/negri versus scoala cu majoritate elevi negri/minori­tate elevi albi. Se poate spune ca in Statele Unite, ca de altfel in multe alte tari ale lumii, opinia non-rasista are o mai mare trecere in viata cotidiana decit una mai putin non-rasista fata de diverse grupuri minoritare (pentru o analiza a rasismului manifest si latent, v. Perez et al, 1993).

Un alt exemplu al dedublarii stereotipului si atitudinilor fata de minoritate poate fi extras dintr-un studiu al nostru (Perez et al., 1993). Unui numar de 271 de studenti universitari li s-au masurat judecatile de valoare stereotipe, pe care ei le aplica pro­priului grup, numit "gadje' (persoane care nu sint tigani), si pe care le aplica tiganilor. Pentru aceasta li s-a prezentat o lista cu 20 de trasaturi dispuse aparent la intimplare, in care s-a tinut cont de urmatoarea distributie: 5 pozitive si tipice gadje-ilor; 5 negative si tipice gadje-ilor; 5 pozitive si tipice tiganilor si 5 negative si tipice tigani­lor. Li s-a cerut studentilor sa indice care cred ei ca sint toate trasaturile pozitive si apoi care sint toate trasaturile negative care apartin gadje-ilor si care apartin tiganilor. Spre exemplu, in una din aceste patru conditii s-a spus: "indicati toate trasaturile care vi se par pozitive si care apartin doar tiganilor, nu si gadje-ilor (adica celor care nu sint tigani)'.

Rezultatele (vezi figura 4) indica faptul ca subiectii au atribuit mai multe trasaturi gadje-ilor decit tiganilor (p < 0,02) si au evitat sa atribuie trasaturi negative tiganilor, efect asemanator cu ceea ce numim discriminare inversa. in acest studiu s-au mai masurat atitudinile manifeste si cele latente fata de tigani. Spre exemplu, un item care viza atitudinea manifesta era prezentat sub forma: "sint necesare mai multe inter­ventii politice si sociale pentru a ameliora viata tiganilor'. Un item latent a fost prezentat in forma: "tiganii sint mai putin preocupati de viata politica in comparatie cu gadje-ii'. Itemii latenti lasa impresia ca nu sint decit simple descrieri ale unor

fapte si nu valorizari ale tiganilor. Rezultatul care merita a fi retinut, privind studiul de fata, consta in faptul ca atitudinea manifesta fata de tigani nu are o corelatie semnificativa (r = 0,06) cu judecatile de valoare stereotipizate (nici pozitive, nici negative) aplicate tiganilor. E ca si cum imaginea si atitudinea fata de aceasta minoritate este disociata. Totusi, este curios ca atitudinea manifesta fata de aceasta minoritate pare ancorata in imaginea pozitiva a propriului grup : cu cit se valorizeaza pozitiv mai mult gadje-ii, adica in-group-ul, cu atit atitudinile fata de tigani vor fi mai defavorabile. Aceasta imagine pozitiva a in-group-ului organizeaza, in acelasi fel si atitudinile latente fata de tigani. Totusi, s-a descoperit ca aceste atitudini latente au o legatura cu stereotipul negativ despre tigani (cu cit acesta e mai negativ, cu atit atitudinile latente sint mai putin favorabile). Relatia aceasta ar fi trebuit sa o gasim si la nivel manifest, daca Zeitgeist'-ul n-ar fi cenzurat manifestarea rasismului.

Am putea cita exemple si despre alte minoritati la care s-a observat acest tip de dedublare, cum ar fi spre exemplu convingerea ca femeile ocupa posturi de respon­sabilitate in societatea contemporana, cind, de fapt, in Spania, ele ocupa doar 9% din astfel de posturi. Cu toate ca este destul de acceptata ideea ca presiunea in favoarea minoritatilor a determinat scaderea discriminarii manifeste, indirect ea a creat cadrul propice elaborarii unor noi forme de discriminare. in general, se poate spune ca grupurile minoritare se afla intr-o conjunctura oarecum ciudata: pe de o parte, se valorizeaza toleranta fata de aceste grupuri, dar, in acelasi timp, ele sint si obiectul practicilor de intoleranta. Anularea etnocentrismului si a absolutismului normelor este pe punctul de a fi realizata doar superficial in cazul majoritatii, caci nu s-a reusit schimbarea formelor subtile de discriminare, care au loc in interactiunile sociale. Ra-mine, inca, necesar sa se produca o transformare a relatiilor sociale pentru ca acestea sa se formeze in alte cadre socio-epistemice, diferite de etnocentrismul si absolutismul normelor. Noile forme de relatii sociale par sa se elaboreze in functie de reprezen­tarile sociale ale minoritatilor.

Efectele pozitive ale minoritatilor

Chiar daca preferinta pentru uniformitate si pluralitate ar fi caracteristica unui anumit sistem social, se pare, totusi, ca viziunea uniformitatii predomina cam peste tot si mai ales in cadrul practicilor sociale. in acest sens, grupurile sociale initiaza actiuni care sa le mareasca puterea, constituindu-si un cadru referential normativ prin exce­lenta ; astfel, aceste grupuri valorizeaza si sustin asimilarea socioculturala a celuilalt pentru a deveni majoritare. Tendinta de a dori sa devina majoritar e general valabila pentru grupurile minoritare. Totusi, cel mai important aspect atit pentru grupul mino­ritar, cit si pentru societate este cel al existentei minoritatilor, al necesitatii de a trai intr-o societate multi-culturala si inter-culturala.

in studiile asupra luarii deciziei in grup putem gasi exemple concludente cu privire la felul in care existenta unor subgrupuri in cadrul unui colectiv contribuie la ame­liorarea functionarii sale. in acest gen de cercetari (v. Nemeth, 1980), se arata ca grupurile foarte orientate spre uniformitate, care iau decizii pripite, care nu iau in considerare opinii diverse, care se supun parerii unui lider sau a unui singur expert, care manifesta coeziune ridicata sau similitudine in interiorul lor, care cenzureaza dizidenta, care se autoreprezinta ca fiind superioare din punct de vedere moral, care mentin o reprezentare stereotipa fata de alte grupuri, ei bine, acestea sint grupuri care adopta decizii mai putin corecte (v. Janis, 1972). Astfel de studii confirma ca prezen­ta punctelor de vedere minoritare pot intirzia luarea unei decizii, obligind la exami­narea mai atenta a informatiilor si contribuind la ameliorarea calitatii proceselor deliberative si la calitatea deciziei.

Minoritatile produc aceste efecte pozitive daca le raportam la cadrul socio-epistemic. Ele distrug uniformitatea normelor si, pentru a restabili o alta tendinta dominanta, este necesar ca ele sa reflecteze la noile proprietati ale normelor. in aceste conditii, societatea se vede nevoita sa tina cont si de punctul de vedere al minoritatilor, chiar daca nu se urmareste decit reformularea normelor majoritare, care, in cele din urma, vor infirma punctul de vedere al minoritatii. Efectul pozitiv este acela ca minoritatea, cu devianta sa, a reusit sa modifice o reprezentare a lucrurilor, care in loc sa fie vazute in termenii unicitatii, vor fi vazute prin termenii pluralitatii. Aceasta ultima reprezentare pare a fi indispensabila pentru producerea inovatiei, fapt probat de nume­roase directii de cercetare.

in studiile sale, Charlan Nemeth (1986), de la Universitatea Berkeley, a cerut subiectilor sa rezolve diverse probleme (sa gaseasca o figura ascunsa printre altele, sa rezolve o anagrama, sa creeze asociatii de culori, sa memoreze o lista de cuvinte etc). Subiectii erau organizati in grupuri de cite patru sau sase persoane. Participantii primeau apoi anumite informatii, care erau emise fie de majoritatea membrilor gru­pului, fie de o minoritate. Rezultatele au dovedit ca, daca subiectii credeau ca infor­matiile primite (fie ele corecte sau nu) proveneau de la majoritate, analiza lor era convergenta: participantii aveau tendinta de a acorda un plus de credibilitate acestor informatii si cautau chiar argumente pentru a confirma judecatile majoritatii. Daca, in schimb, credeau ca informatiile veneau din partea minoritatii, subiectii erau incli­nati sa le analizeze intr-un stil numit divergent: criticau informatiile respective si, mai mult, chiar cautau alte alternative. Ceea ce s-a obtinut in final, a fost faptul ca interactiunea cu minoritatea a produs la subiecti asociatii originale, memorarea mai

buna a informatiilor, crearea mai multor cuvinte in cazul in care sarcina era rezolvarea unei anagrame sau descoperirea mai multor figuri ascunse. intr-adevar, in interactiune cu minoritatea problemele sint dezbatute din alte perspective, se tine mai mult cont de alte puncte de vedere, se gasesc noi solutii, care altfel nu ar fi putut fi percepute. Teoria lui Nemeth este ca atit majoritatea cit si minoritatea influenteaza modul in care oamenii incearca sa rezolve o sarcina, chiar daca majoritatea induce o gindire de tip convergent, iar minoritatea una de tip divergent.

Fabrizio Butera (1994), de la Universitatea din Geneva, a obtinut rezultate simila­re in paradigma 2-4-6 a lui Wason (1960) asupra strategiilor de testare a ipotezelor in rationamentul inductiv. Dupa cum se stie, in aceasta paradigma, cercetatorul prezinta trei cifre (2-4-6), iar subiectii trebuie sa ghiceasca regula folosita la compunerea grupului de cifre (de exemplu: trei numere asezate in ordine crescatoare). Dupa ce stabilesc regula (formuleaza, deci, o ipoteza) subiectii propun alt grup de trei cifre, alcatuit potrivit ipotezei lor, iar cercetatorul ii va informa daca acesta respecta sau nu regula pe care el insusi a utilizat-o. Sa presupunem ca experimentatorul s-a ghidat dupa regula "trei numere asezate in ordine crescatoare' si ca subiectul gindeste ca regula este "trei numere pare'. in tentativele sale de a propune alte trei cifre, su­biectul se poate sluji de doua strategii: confirmarea sau infirmarea. in cazul in care ipoteza sa este "trei numere pare' si propune grupul (8-10-14), el urmeaza strategia de confirmare. Dimpotriva, daca avansind aceeasi ipoteza propune cifrele (3-5-7), el foloseste strategia de infirmare. Oricare din cele doua ansambluri de cifre ar constitui propunerea subiectului, experimentatorul va raspunde ca ea corespunde cu regula pe care el insusi a utilizat-o, deoarece sint cifre asezate in ordine crescatoare. Daca subiectul a folosit confirmarea, va inceta sa mai caute si va conchide in mod incorect ca ipoteza "3 numere pare' a fost adeverita. Daca, insa, s-a servit de strategia infir­marii raspunsul experimentatorului il face sa inteleaga ca regula "trei numere pare' nu e corecta, caci a aflat ca si ansamblul de numere impare respecta regula experi­mentatorului. Majoritatea oamenilor comit aceasta eroare si noi insine folosim con­firmarea ca o strategie de a ne testa ipotezele. Nu insistam aici asupra acestui fenomen (pentru o prezentare sintetica se poate consulta McDonald, 1990). Subiectii din expe­rimentele lui Butera au fost facuti sa creada ca strategiile de confirmare si infirmare au fost utilizate fie de catre o minoritate, fie de catre o majortate. Rezultatele obtinute arata ca subiectii confruntati cu o minoritate recurg mai frecvent la infirmare (isi corecteaza propriul rationament eronat) si aceasta chiar in conditiile in care minoritatea propune confirmarea. Dimpotriva, in fata majoritatii, ei manifesta un comportament de imitare, spun ceea ce spune majoritatea, fara a ajunge sa utilizeze infirmarea.

Acest ansamblu de studii arata ca, daca o informatie are o origine minoritara, subiectii isi schimba maniera de a functiona cognitiv sau, mai bine zis, isi modifica modul de a vedea problema sau situatia. Daca minoritatea produce astfel de efecte, atunci ea poate sa determine si anumite modificari in ce priveste reprezentarea pe care subiectii o au asupra sarcinii. in urma interventiei minoritatilor, subiectii isi reprezinta sarcina in termenii pluralitatii si ai deschiderii. Confruntati cu o majoritate, ei nu vad o alta alternativa fata de informatia propusa de aceasta. De altfel, s-a mai constatat in aceste studii ca este suficient sa li se spuna subiectilor ca nu se accepta decit un singur raspuns, pentru ca minoritatea sa nu mai produca un efect novator. Daca se li spune ca sarcina admite mai multe raspunsuri, atunci minoritatea are posi­bilitatea de a produce din nou efectul sau inovator. Aceasta variatie a reprezentarii sociale a sarcinii nu produce acelasi efect in cazul majoritatii, deoarece majoritatea

pare sa orienteze intotdeauna subiectul in directia confirmarii raspunsului sau si, mai mult, chiar induce o reprezentare a sarcinii in termenii unicitatii: subiectul considera ca este necesar un singur raspuns (Perez, Mugny, Huguet, Butera, 1993).

Fundamental este ca minoritatea produce aceste efecte pozitive deoarece moda­litatea de interactiune cu ea (subiectul se simte in general superior fata de minoritate, deci exista o relatie de dominare) influenteaza reprezentarea asupra obiectului con­troversat. Subiectii nu sint constienti, insa, de efectele constructiviste induse de minoritati. Aceste studii pe care le-am citat arata ca minoritatile pot avea functii pozitive, mai ales la nivel socio-epistemic, functii pe care nu le sesizam direct. Ele au un rol important in stimularea inovatiei, lucru care este, de altfel, valorizat social.

Criptomnezia fata de minoritati

in alta ordine de idei, un ultim aspect pozitiv al minoritatilor sint schimbarile socio--culturale pe care le provoaca, dar acest merit le este foarte rar recunoscut. Impresia dominanta este aceea ca modificarile de valori sint opera majoritatii, a grupurilor care detin puterea, a mass-mediei, a publicitatii, a marilor organizatii. Dar o analiza mai atenta pare sa arate ca majoritatea acestor schimbari sint, de fapt, opera mino­ritatilor. Spre exemplu, feministele au stat la baza schimbarii statutului de egalitate dintre sexe. Lupta pentru abolirea sclaviei si lupta impotriva rasismului nu au fost initiate de majoritate, ci de catre minoritati. Apoi o serie de atitudini atit de cunoscute astazi, cum ar fi respectul fata de mediul inconjurator a fost sustinut la inceput doar de minoritatea ecologistilor. Lupta pentru pace, denuntarea violarii drepturilor omului sint mentinute prin activitatea unor colective minoritare cum ar fi Amnesty Inter­national si diverse ONG (Organisations Non-Gouvernamentales), care acum se bucura de un mare prestigiu. Lupta in favoarea avortului liber sau a reglarii consumului de droguri continua sa fie inca promovate in diverse tari doar de grupuri minoritare. Lupta pentru acceptarea cuplului nelegal a fost initiata de catre homosexuali etc. Deci, valori ca egalitate sociala, pace, toleranta, respect fata de mediu, libertate sexuala, libertate de exprimare etc. nu vin de sus, cum se considera de obicei, ci dimpotriva ele sint rezultatul luptelor pe care grupurile minoritare le sustin impotriva celor dominante.

Plecind de la aceste constatari, am putea vorbi de un fel de criptomnezie¹ fata de minoritati. Acest fapt inseamna sa ne insusim intr-o oarecare masura ideile emise de o minoritate, pentru ca apoi sa uitam ca ea a fost cea care le-a elaborat. Se poate ajunge chiar la manifestarea unei atitudini pozitive fata de ideile sustinute de mino­ritate, dar nu si fata de minoritate ca grup. O prima ilustrare a acestui fenomen (Mugny, Perez, 1989) a constat in masurarea intr-un esantion format din mai mult de o mie de tineri a gradului lor de identificare cu urmatoarele cinci minoritati: femi­niste, anarhisti, ecologisti, antirasisti, pacifisti. S-a masurat, de asemenea, si gradul de acceptare a cinci valori sociale: pace, egalitate intre sexe, egalitate intre rase, libertate si respect fata de mediu. in final, s-au masurat atitudinile subiectilor fata de minoritati prin raportare la principiile normative ale acestor minoritati: feministele lupta pentru egalitate intre sexe, antirasistii pentru revendicarea egalitatii intre rase,

ecologistii pentru respectarea mediului, anarhistii pentru apararea libertatii, iar paci­fistii pentru promovarea pacii. Rezultatele (vezi figura 5) au aratat ca tinerii au atitu­dini favorabile fata de principiile normative chiar daca nu le-au asociat cu grupurile minoritare care, din punct de vedere istoric, promovau acele principii. Dimpotriva, subiectii au manifestat o atitudine mai putin favorabila fata de minoritati atunci cind nu se facea apel la principiile promovate de acestea, ci doar la identitatea lor. Atunci cind minoritatea era asociata cu principiul normativ, subiectul manifesta o atitudine intermediara: nu era chiar atit de valorizata ca atunci cind fusese prezentat principiul normativ, dar nici nu era refuzata ca atunci cind fusese prezentata doar ca minoritate¹.

Concluzii

Stilurile de comportament, prejudecatile fata de minoritati, in functie de contextul normativ si intergrupal in care apar minoritatile, influenteaza modul in care se elabo­reaza reprezentarile fata de acestea. Aceste reprezentari nu sint statice, fie datorita evolutiei contextelor, fie stilurilor de comportament. Aceasta nu ne impiedica sa izo­lam, totusi, anumite componente transsituationale ale acestor reprezentari.

Se poate concluziona ca exista un paradox in ce priveste reprezentarea mino­ritarului : se traieste, adesea, cu impresia ca minoritatile nu sint elemente care aduc noul, dar, cu toate acestea, se accepta faptul ca ele au un rol in ce priveste dinamica si schimbarea intr-o societate. in toate societatile se doreste eliminarea minoritatilor, pentru ca ele sint vazute ca probleme, dar se stie ca o societate fara minoritati este paralizata. Reprezentarea minoritatilor reflecta tocmai aceasta dedublare a consti­intei : credem ca ele nu ne ajuta, dar, de fapt, ne ajuta, credem ca nu ne influenteaza, dar ne influenteaza, nu le iubim, dar, in acelasi timp, simtim ca ele fac parte din noi.