Paradigme in consilierea psihologica

Una dintre caracteristicile consilierii este eclectismul, termen utilizat in sensul sau pozitiv; altfel spus, consilierea nu adopta in mod rigid si restrictiv un anume model teoretic, accentul interventiei sale fiind pus pe rezolvarea/ameliorarea de probleme punctuale ale clientului. Modelele explicative si de interventie sunt utilizate in consiliere flexibil, creativ, situational si sunt adaptate nevoilor clientului "real". Principalele paradigme care orienteaza si ghideaza interventiile specifice consilierii sunt: paradigma umanista, cea cognitiv-comportamentala, si cea de factura psihodinamica. In cadrul fiecarei paradigme pot fi identificate mai multe orientari, fiecare avand un cadru teoretic explicativ, strategii, metode si tehnici de interventie. Strategii specifice unei anumite paradigme sunt utile in stabilirea relatiei terapeutice, alte metode si tehnici sunt utile in exprimarea atitudinii suportive, in timp ce altele permit interventia eficienta, centrata pe problema. Succesul procesului de consiliere consta tocmai in identificarea si explicarea acurata a mecanismului de declansare si de mentinere a problemei clientului, precum si in aplicarea tehnicilor specifice care permit restabilirea functionarii adecvate a mecanismului respectiv si mai putin in urmarirea fidela a unei anume paradigme.

In continuare sunt prezentate paradigmele majore care fundamenteaza consilierea si orientarile desprinse din acestea.

A.

Orientare este asociata cu numele lui Carl Rogers, George Kelly si Abraham Maslow (1950-1960) si este denumita "a treia forta" in psihologie, ea aparand ca o reactie la curentul psihanalitic si behaviorist. Psihologia umanista considera omul o persoana fundamental buna, iar problemele emotionale sunt rezultatul blocarii fortelor pozitive ale omului.

Din perspectiva paradigmei umaniste, omul:

q       reprezinta o valoare in sine si de aceea merita respect

q       are capacitate de autodirectionare si autoactualizare (atingerea nivelurilor superioare conform piramidei nevoilor propusa de Abraham Maslow)

q       are capacitatea de a-si selecta propriile valori

q       are capacitatea de a invata sa devina responsabil

q       are capacitatea de a-si controla propriile ganduri, emotii si comportamente

q       are potentialul de a realiza modificari constructive si de a se autodezvolta.

(S .Cloninger, 1992).

Principalele orientari din cadrul acestei paradigme sunt:

Consilierea nondirectiva (centrata pe persoana )

Consilierea nondirectiva a fost elaborata de Carl Rogers si are la baza toate principiile paradigmei umaniste. Consilierea are un caracter nondirectiv, ca urmare a angajamentului teoretic care considera ca omul are capacitate de autoreglare si autocontrol. Din aceasta perspectiva, relatia de consiliere are rolul de a valorifica resursele personale si potentialul de dezvoltare al clientului.

Consilierul are rolul de a reflecta emotiile si gandurile clientului cu scopul de a-i facilita acestuia evaluarea si analiza efectului pe care acestea le au asupra comportamentului. Astfel, oamenii au posibilitatea sa-si reorganizeze gandurile si comportamentele pentru o functionare optima. Scopul consilierii centrate pe persoana este de a asista clientul sa devina autonom, spontan si increzator in sine.

Consilierea centrata pe persoana implica trei faze:

q       incurajarea autoexplorarii - persoana este incurajata sa-si examineze si sa-si defineasca clar statusul in prezent ("locul" in care se afla acum in viata)

q       incurajarea relationarii intre "locul " prezent in viata personala si "locul" dorit

q       incurajarea actiunii pentru a ajunge in "locul"dorit

Cele mai eficiente tehnici in consilierea centrata pe persoana sunt reprezentate de atitudinile consilierului fata de client:

q       Congruenta - se refera la concordanta dintre ceea ce crede consilierul despre problemele discutate cu clientul si ceea ce exprima el. Relatia terapeutica trebuie sa fie una autentica.

q       Acceptarea neconditionata - consilierul accepta clientul ca fiind o persoana unica, cu potential valoros; acceptarea neconditionata a persoanei nu implica si acceptarea neconditionata a comportamentelor acestuia. Consilierea centrata pe persoana realizeaza distinctia dintre persoana si comportamentul ei - este orientata spre comportament si nu critica persoana.

q       Empatia - este abilitatea de a te transpune in locul altei persoane si de a intelege modul in care ea gandeste, simte si se comporta. Reflectarea empatica presupune validarea clientului si se poate realiza prin formulari de tipul: "Te simti .pentru ca. si doresti.".

q       Caldura

q       Respectul

Consilierea centrata pe persoana confera clientului un rol activ. Clientul il "invata" pe consilier despre problema sa si in acelasi timp invata el insusi diferite strategii pentru a face fata problemei respective. Consilierul sustine procesul de autoinvatare si de autoreglare prin ascultare activa, reflectare, clarificare, sumarizare.

Terapia Gestaltista

Terapia gestaltista a fost elaborata de Fritz Pearls.

Gestalt-ul este definit ca fiind o forma, un intreg care detine proprietati ce nu pot fi derivate prin insumarea partilor si a relatiilor dintre ele. Gestaltul se poate referi la structuri fizice, functii fiziologice si psihologice sau la unitati simbolice.

Teoria gestaltista considera persoana un organism complet, definit prin gandurile, emotiile si senzatiile prezente in fiecare moment. Oamenii au tendinta de fragmentare prin distribuirea atentiei concomitent spre mai multe evenimente interne si externe. Fragmentarea favorizeaza "deschiderea" gestaltului si este responsabila de aparitia problemei clientului. Remediul, in acest context, este "inchiderea" gestaltului prin constientizarea permanenta si completa si prin integrarea in campul constiintei a tuturor experientelor personale (senzoriale, psihice etc.)

Consilierea gestaltista are ca principiu functional experienta directa. Consilierul gestaltist este un consilier agresiv care constrange clientul sa constientizeze dimensiunea fenomenologica "aici si acum" si il frustreaza de orice incercare de a evada din constientizarea "aici si acum". Constientizarea din perspectiva gestaltista reprezinta capacitatea de concentrare, de percepere si de mentinere a legaturii cu momentul prezent (Kempler, 1973).

Pentru "reinchiderea" gestaltului si functionarea individuala optima, consilierea gestaltista isi propune:

q       Cresterea nivelului de constientizare a individului asupra lui "aici si acum"

q       Responsabilizarea clientului pentru propriile actiuni

q       Dezvoltarea autonomiei clientului

Ca urmare, tehnicile in consilierea gestaltista vizeaza focalizarea clientului asupra prezentului si asupra propriei persoane:

q       Folosirea persoanei I in locul persoanei a II-a: "Stii cum e cand nu te pricepi la matematica!" "Stiu cum e cand nu ma pricep la matematica!"

q       Folosirea diatezei active, persoana I, in locul diatezei reflexive sau pasive: "Nu se poate face!" "Nu pot face!"

q       Folosirea persoanei a II-a in locul persoanei a III-a: nu se vorbeste despre oameni, ci cu ei, chiar si atunci cand nu sunt de fata.

q       Folosirea pronumelui "ce" in locul pronumelor "cum", "de ce ": "Cum te simti?" " Ce simti?"

q       Transformarea intrebarilor in afirmatii: "Crezi ca ar trebui sa cer lamuriri?" "Cred ca doresc sa cer lamuriri."

Aplicarea consilierii gestaltiste in munca cu copiii se concretizeaza in primirea si oferirea experientei directe, functionale: ascultare, privire, atingere, vorbire, miscare, mirosire, gustare. Copiii pot fi implicati in activitati care sa ofere prilejul contactului functional.

Analiza tranzactionala

Analiza tranzactionala a fost elaborata de Eric Berne care desi initial a avut o formare psihanalitica, treptat a preluat principiile umaniste. Acest tip de consiliere pleaca de la premisa ca in copilarie persoana invata scenariile elementare de viata si isi dezvolta o anumita imagine despre sine si ceilalti de tipul "sunt OK" sau "nu sunt OK".

In analiza tranzactionala, natura relatiilor umane poate fi surprinsa prin patru tipuri de analiza:

1. Analiza structurala - se realizeaza analiza echilibrului structurii personalitatii clientului. Fiecare personalitate individuala este impartita in trei ego-stari distincte ce reprezinta anumite tipare de comportament si trairi emotionale:

q       Parintele (critic sau protector)

q       Adultul

q       Copilul (spontan sau adaptat)

Analiza tranzactionala - se analizeaza modul in care oamenii se comporta si vorbesc unii cu altii. Tranzactia este definita ca o relatie stimul/raspuns intre ego-starile a doua persoane. Tranzactiile sunt grupate in trei categorii:

q       Complementare - tranzactii sanatoase (pozitive) care implica o comunicare intre aceleasi tipuri de ego-stare (ex. copil-copil, adult - adult)

q       Incrucisate - blocheaza comunicarea (tranzactii negative), intrucat raspunsul este oferit de catre o alta ego-stare decat cea care a initiat comunicarea (ex. copil-adult)

q       Ascunse - implica manifestarea mai multe ego-stari ale fiecarei persoane in acelasi timp

Figura nr. 2, Analiza tranzactiilor

Analiza scenariilor - se analizeaza "programul de viata" al clientului pe care acesta il urmeaza in mod compulsiv.

Analiza jocurilor - se analizeaza modul in care oamenii implementeaza tranzactiile si scenariile de viata.

Pe baza tranzactiilor si a scenariilor de viata se dezvolta patru atitudini de viata:

q       Eu nu sunt OK, tu esti OK - atitudine disfunctionala

q       Eu nu sunt OK, tu nu esti OK-atitudine disfunctionala

q       Eu sunt OK, tu nu esti OK- atitudine disfunctionala

q       Eu sunt OK, tu esti OK-atitudine functionala

Disfunctionalitatea apare ca urmare a dezechilibrului ego-starilor din structura personalitatii si a tranzactiilor ineficiente.

Consilierea in analiza tranzactionala vizeaza dezvoltarea atitudinii "Eu sunt OK, tu esti OK" si se realizeaza prin:

q       Definirea si explicarea ego-starilor

q       Analiza tranzactiilor dintre ego-stari si educarea tranzactiilor eficiente

q       Diferentierea intre modurile de confruntare pozitiva/negativa, acolo unde apar

q       Analiza scenariilor si a jocurilor

Terapia realista

Terapia realista (William Glasser) considera ca oamenii au abilitatea de a-si satisface singuri nevoile si de a deveni persoane reponsabile.

Conceptele centrale ale acestei abordari sunt:

q       Realitatea - abilitatea de a accepta consecintele logice, naturale ale propriului comportament;

q       Responsabilitatea - abilitatea de a-si satisface propriile nevoi, fara a incalca dreptul celorlalti de a-si indeplini nevoile personale;

q       Corectitudinea -opusul corectitudinii este grseala; acestea sunt concepte raportate la emotii si reactii emotionale, emotiile fiind considerate indicatori ai modului corect si responsabil de comportare.

Consilierea realista se bazeaza pe identificarea si evaluarea unui comportament prezent, in functie de masura in care acel comportament satisface nevoile emotionale, sociale etc., fara a crea alte probleme in viata personala. Obiectivul consilierii este identificarea si implementarea unor comportamente alternative ce pot satisface nevoile individuale intr-o masura mult mai mare.

Pentru atingerea acestui obiectiv, consilierea realista urmeaza cinci pasi de baza:

Stabilirea relatiei terapeutice

Identificarea comportamentului problematic prezent

Evaluarea comportamentului prezent - il ajuta pe client sa obtina ceea ce doreste

Stabilirea unui plan de actiune eficient

Obtinerea angajamentului clientului de a incerca planul de actiune stabilit

William Glasser dezvolta ideile din terapia realista si elaboreaza Teoria controlului. Conform acestei teorii, oamenii sunt responsabili de propriile alegeri, decizii, scopuri, precum si de nivelul general de multumire si satisfactie in viata. Oamenii nu sunt controlati de evenimente externe, in masura in care ei nu aleg ca acest lucru sa se intample.

Teoria controlului are aplicatii directe la nivelul activitatilor cu copiii si in managementul clasei si al invatarii. Ideea de control si de monitorizare permanenta a copiilor este inlocuita cu ideea dezvoltarii abilitatilor de autocontrol ale copiilor si de ]ncurajarea acestora de a le folosi eficient. Ca urmare, profesorul este considerat un manager care motiveaza elevii prin responsabilizarea acestora pentru propria activitate de invatare si progresul propriu.

Logoterapia

Logoterapia a fost elaborata de Victor Frankl si inseamna "terapie prin intelegere". Ideea centrala care sta la baza logoterapiei este aceea ca omul are o nevoie fundamentala de semnificatii (Victor Frankl).

Principalele tehnici folosite pentru ca o persoana sa gaseasca un nou sens sunt urmatoarele:

q       Intentia paradoxala - i se cere clientului sa se confrunte cu lucrurile care il sperie;

q       Reorientarea - terapeutul reorienteaza atentia clientului de la problema sa spre lucruri mult mai importante (pline de sens) din viata sa;

q       Orientarea spre valorile si semnificatia experientelor traite - terapeutul il incurajeaza pe client sa vada fiecare experienta prin prisma sensului si a semnificatiei pe care aceasta o are in viata lui;

Psihodrama

Conceputa si de dezvoltata de Jacob L. Moreno, curentul psihodramatic are la baza premisa ca situatiile interuname conflictuale pot fi prelucrate dincolo de simpla verbalizare, printr-un joc scenic sau prezentare dramatica.

Conceptele de baza ale psihodramei sunt:

q       protagonistul - persoana aleasa sa reprezinte tema activitatii de grup

q       ego-ul auxiliar - participantii care au rolul unor persoane semnificative din anturajul clientului

q       audienta - membrii grupului care "vizioneaza" drama si reprezinta restul lumii

q       scena - spatiul unde se joaca tema aleasa

q       directorul - terapeutul care ghideaza participantii pe parcursul sedintei

Psihodrama ofera participantilor un mediu suportiv si sigur in care invata si practica roluri si comportamente eficiente.

O sedinta clasica de consiliere psihodramatica are 3 etape:

q       faza de incalzire - se alege tema si se identifica protagonistul

q       actiunea - problema este pusa in scena si se exploreaza noi modalitati de rezolvare

q       impartasirea - membrii grupului sunt invitati sa discute temele care au aparut si modul in care s-a facut trecerea de la o tema la alta.

Folosind jocul de rol si dinamica grupului, psihodrama faciliteaza autoexplorarea si dezvoltarea personala in scopul unei mai bune adaptari la conditiile de viata a clientilor (Jennings, 1992).

Programarea neurolingvisitica (NLP)

Repere teoretice fundamentale

NLP a fost initial dezvoltata de John Grinder si de Richard Bandler (1976). Acestia au produs un model lingvistic prin care au studiat tiparele folosite in limbaj de cativa oameni de stiinta: terapeutul Milton Eriksson, terapeutul gestaltist Fritz Perls, antropologul Gregory Bateson si terapeutul Virginia Satir. Autorii pleaca de la asumptia ca fiinta umana receptioneaza informatiile in mod constant prin intermediul simturilor (vizual, auditiv si kinestezic) si ca unul din aceste canale tinde sa fie preferat la un moment dat. Identificarea canalului senzorial dominant se face cu ajutorul expresiilor verbale si al miscarilor oculare. Fiecarui tip senzorial ii corespund anumite expresii verbale, miscari oculare, posturi si ritmuri al respiratiei (Falzett, 1991):

In consilierea NLP se pleaca de la asumptia ca fiecare om are o reprezentare, o harta a lumii in care traim si nu exista o harta "adevarata" sau "corecta" ci doar perceptii personale filtrate prin cele 3 canale senzoriale. In cazul in care doua persoane au reprezentari diferite vor aparea probleme de comunicare intre ei (Falzet, 1981). S-a constatat ca pentru o interventie terapeutica eficienta este mai bine sa folosim cat mai multe modalitati senzoriale decat sa ramanem ancorati in stilul predominant al clientului. De exemplu, putem sa recurgem la intrebari de genul: "Poti sa-mi descrii rezultatul la care vrei sa ajungi ?', 'Cum te-ai simti ?', 'Cum ar suna ?".

B.

I.1. Psihanaliza

La sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, Sigmund Freud pune bazele teoriei psihanalitice. Ulterior, Alfred Adler si Carl Gustav Jung dezvolta teoria lui Freud, insa elimina anumite concepte freudiene, aducand altele noi (ex. complexele de inferioritate, inconstientul colectiv). Printre cei care pun accentul pe studiul eului (egopsihanaliza) sunt: Ana Freud, K. Horney si M. Klein.

Treptat se dezvolta si perspectiva psihanalizei culturale (sociale) prin contributia lui H. Marcuse si E. Fromm. In aceasta abordare se pune accentul pe rolul supraeului, a valorilor si normelor sociale in viata psihica a individului (tulburarea individului este un simptom al maladiei sociale).

Psihanalistii freudieni considera ca toate actiunile si emotiile oamenilor sunt determinate de activitatea psihica inconstienta (pulsiuni sexuale sau agresive) si ca toate probleme si tulburarile apar ca urmare a conflictelor inconstiente, reprimate.

Conceptele de baza ale teoriei freudiene sunt:

q       constient - inconstient - subconstient

q       id - ego - superego

q       stadiile dezvoltarii (oral, anal, falic, latent, genital)

q       comportament dirijat de principii contradictorii: principiul placerii si al realitatii / principiile morale

q       analiza viselor care sunt 'calea regala spre inconstient'

q       analiza actelor ratate si asociatiile libere / dirijate

q       mecanisme de aparare

q       transferul si contratransferul etc.

In prezent, abordarea psihanalitica 'ortodoxa' este mai rar intalnita. Sunt preferate formele care adopta anumite elemente psihodinamice, fara a le utiliza in mod exclusiv. De cele mai multe ori insa, sunt preluate doar anumite metode sau tehnici de interventie, asa cum se intampla in cazul consilierii, unde abordarea este eclectica.

Ce se poate aplica in consiliere?

Cateva dintre tehnicile psihanalitice folosite la adulti sunt:

q       Catharsisul (ex. facilitam manifestarea unor emotii de frustrare, manie si reactualizarea unor emotii legate de evenimente din trecut)

q       Rolul mecanismelor de aparare (ex. negarea, reprimarea, proiectia, regresia, identificarea, intelectualizarea, rationalizarea, conversia, sublimarea, compensarea, supracompesnarea) - nu ca si raspunsuri protective la manifestarea pulsiunilor inconstiente, ci ca modalitati de a face fata situatiilor stresante. Fiind familiara ierarhizarea mecanismelor de aparare in functie de complexitatea lor, consilierul poate asista clientul in adoptarea unor strategii mai eficiente in situatia cu care se confrunta .

q       Visele ca modalitate de abordare a unor situatii care il preocupa pe client (ex. prin abordarea cosmarurilor, a viselor repetitive, a celor cu continut insotit de emotii puternice etc.). Nu vor fi interpretate simbolurile care se regasesc in vise, datorita distorsiunilor de interpretare care pot aparea (de ex. prin proiectarea propriilor trairi si perceptii ale consilierului). Este vorba despre o analiza a mesajului explicit care ne conduce la anumite situatii sau trebuinte concrete ale clientului.

q       Transferul si contratransferul - sunt mai putin relevante in abordarea actuala a consilierii, cand se pune accentul pe o abordare empatica a clientului (ceea ce imiedica aparitia reactiilor de transfer sau contratransfer). Formele sub care pot aparea aceste mecanisme pot fi, de pilda: atunci cand clientul ne idealizeaza ca persoane (ex. tind sa se imbrace ca noi, sa se poarte la fel ca noi, sa ne faca deseori compliente etc.), cand ne idealizeaza ca specialisti (ne considera atotstiutori, omnipotenti, ne face sa ne simtim puternici, sunt foarte sugestibili, au nevoie sa decidem in locul lor) sau cand ne considera ca niste parinti (avand rolul de a-i proteja, a le purta de grija - ex. clientul plange, vine la consiliere doar pentru 'a se descarca', are nevoie de afectiune). Consilierul se poate simti flatat de aceste comportamente, dar nu trebuie sa cada in capcana de a le prelua ca fiind adevarate. In sens negativ, clientul ne poate percepe negativ, manifestand reticenta si ostilitate fata de noi, manifestata prin lipsa de focalizare in conversatii, schimbarea subiectului discutiei, nerealizarea temelor. La randul lui, consilierul poate scurta sau prelungi sedintele de consiliere, poate fi prea preocupat sau, dimpotriva, prea detasat de un anumit client, evita sau cauta sa exploreze anumite subiecte, uita de sedintele de consiliere.

q       Analiza rezistentei clientului - abordarea unor blocaje inconstiente care impiedica persoana consiliata sa se debaraseze de anumite probleme. Clientul poate avea anumite beneficii din aceasta rezistenta, fapt pentru care comportamentul sau se mentine. Rezistenta clientului se manifesta inconstient (nu crede ceea ce spunem, uita anumite lucruri de la o sedinta la alta, nu isi face 'temele') sau direct, constient (intarzie sistematic la sedinte, raspunde obraznic, arogant, refuza direct abordarea unor subiecte etc.). Scopul consilierului este de a asista clientul in depasirea acestor rezistente. Uneori insa, consilierul trebuie sa constientizeze propriile rezistente si modalitatile prin care contribuie la mentinerea rezistentelor clientului.

q       Importanta trecutului, a relatiilor persoanei cu ceilalti (eventual cu sexul opus). Investigam trecutul pentru a vedea in ce masura se leaga de prezent si in ce masura poate fi integrat in actiunile din viitor.

q       Ideea de inconstient, in sensul ca nu intotdeauna comportamentul care pare problematic este de fapt problema.

Tehnicile psihanalitice utilizate la copii sunt diferite de cele folosite la adulti si sunt adaptate activitatilor realizate in mod obisnuit de catre copii:

q   Jocul si desenul (pentru exprimarea emotiilor, relatiilor conflictuale etc.)

q   Completarea unor secvente lingvistice incomplete (Ex.: "Ma simt cel mai fericit atunci cand. .")

q   Interpretarea unor povesti ambigue

C.

Terapia comportamentala / behaviorista

Curentul behaviorist a fost dominant in psihologie intre anii 1920-1950 si este asociat cu numele lui E Thorndike, J Watson, si B F Skinner. Asumptia de baza a behaviorismului este ca psihologia e stiinta comportamentului si nu a mintii. Prin urmare, comportamentul poate fi descris si explicat fara a face referire la procesele psihice interne (ganduri, sentimente) deoarece sursa comportamentului este externa (mediul) si nu interna.

Ideea centrala a behaviorismului este ca toate comportamentele noastre sunt rezultatul unei conditionari si pentru a putea studia riguros comportamentul nu trebuie sa cunoastem gandurile si sentimentele celorlalti.

Behavioristii considera ca actiunile si comportamentele oamenilor se afla sub controlul contingentelor. Contingentele reprezinta asocieri sistematice intre stimulii din mediu care preced comportamentul (antecedente) si stimulii care urmeaza comportamentul (consecinte).

Antecedentele (elementele contextului spatio-temporal) cresc probabilitatea realizarii unor comportamente.

De exemplu, este mult mai probabil ca o persoana sa atipeasca atunci cand este intinsa in pat, imbracata in haine confortabile, decat atunci cand este in tramvai, tinandu-se de bara si asteptand sa ajunga la destinatie.

Consecintele sunt stimulii care apar dupa realizarea comportamentului si au rolul de a creste sau de a scadea frecventa de realizare a unui comportament.

De exemplu, aprobarea si valorizarea unei persoane pentru o sarcina realizata, va determina cresterea frecventei de realizare eficienta a acelei sarcini de cate ori ea este primita.

Modelul care sta la baza tehnicilor de terapie comportamentala este modelul ABC (A B C, Skinner):

A B C

Antecedente Comportament Consecinte

Figura nr. 3, Modelul ABC, Skinner

Ca urmare, terapia comportamentala se centreaza pe modificarea antecedentelor si consecintelor in scopul modificarii comportamentelor.

Consilierea comportamentala este un proces de reeducare si reinvatare a unor comportamente. Scopul principal al acestui tip de consiliere este eliminarea comportamentelor nedezirabile (nu face ordine in camera, nu spala vasele, nu aseaza biroul dupa ce isi termina sarcina, uita sa lase cheia, fumeaza, mananca prea mult etc.) si cresterea frecventei comportamentelor dezirabile.

Atingerea acestui obiectiv se realizeaza prin intermediul managementului comportamental care presupune doua etape:

analiza functionala a comportamentului

q       identificarea antecedentelor si a consecintelor comportamentului;

q       descrierea exacta a comportamentului in termeni de durata, latenta, intensitate, frecventa;

q       identificarea functiei comportamentului in viata personala a clientului - ce probleme ii rezolva, ce probleme ii creeaza;

managementul contingentelor

q       Tehnici de accelerare a comportamentelor dezirabile: intarirea pozitiva, intarirea negativa, intarirea diferentiata, invatarea prin aproximari succesive (shapping), invatarea prin indrumare si retragerea treptata a asistentei (prompting & fading), invatarea secventiala (chaning), modelarea, contractul de contingente, stabilirea de reguli;

q       Tehnici de decelerare a comportamentelor indezirabile: inductie situationala, intarire diferentiata, extinctie, pedeapsa; desensibilizare progresiva, expunere in vivo/vitro, contraconditionare pentru reducerea comportamentelor de evitare in cazul tulburarilor de anxietate;

2) Terapia cognitiv- comportamentala

Asumptia de baza a terapiei cognitiv-comportamentala este ca actiunile, comportamentele si emotiile oamenilor sunt determinate de modul lor de a gandi si de a interpreta evenimentele din jur. Ceea ce provoaca tulburari in viata oamenilor nu sunt evenimentele in sine, ci modul de a judeca, evalua si interpreta aceste evenimete. De exemplu, pentru acelasi eveniment/stimul, oameni diferiti pot avea emotii diferite pentru ca au cognitii diferite (gandesc diferit) despre un eveniment: daca se aud pasi pe scari si prima persoana se gandeste ca este un hot traieste emotia de frica, in timp ce a doua persoana daca se gandeste ca este un vecin, nu simte frica, ci ramane relaxat.

Experienta umana poate fi analizata la 4 nivele: nivelul cognitiv, nivelul comportamental si nivelul biologic; interactiunea dintre aceste nivele si mediul extern da nastere la trairea subiectiva (emotii).

MEDIUL EXTERN

(Eveniment)

Figura nr. 5, Analiza multinivelara, (David, 1998)

Nivelul cognitiv cuprinde toate prelucrarile informationale, constiente si inconstiente.

Nivelul comportamental se refera la ceea ce facem noi la nivel motor.

Nivelul biologic include toate modificarile care au loc la nivel fiziologic.

Nivelul subiectiv se refera la emotiile si sentimentele pe care le resimte o persoana intr-o anumita situatie.

Pentru a intelege mai bine interactiunea acestor nivele sa luam exemplul anxietatii sociale. Evenimentul il reprezinta un examen oral; in momentul in care Ioana este intrebata ceva de profesor ea se gandeste: 'sigur nu va sti', 'voi avea emotii', 'ceilati vor vedea ca imi tremura vocea'. In acelasi timp apar modificari la nivel bilogic: inima ii bate cu putere, se inroseste, vocea ii tremura, palmele ii transpira. La nivel comportamental observam ca se balbaie, da raspunsuri incoerente. La nivel subiectiv ea se simte rusinata.

Conform teoriilor existente (Beck, Ellis) convingerile oamenilor pot fi impartite in credinte rationale (adaptative) si credinte irationale (dezadaptative). Distinctia dintre credintele rationale si cele irationale se refera la utilitatea acestora in raport cu scopurile persoanei. Altfel spus, este rational ceea ce ajuta oamenii sa-si atinga scopurile si este irational ceea ce-i impiedica in acest sens (Ellis, 1962). Cele doua tipuri de credinte se refera la sine (ex. "Eu trebuie/as dori sa nu gresesc niciodata"), ceilalti (ex." As prefera/trebuie ca ceilalti sa ma respecte"), viata (ex. "Viata trebuie/mi-ar placea sa fie usoara si lipsita de probleme"). In terapia cognitiv - comportamentala se urmareste inlocuirea credintelor dezadaptative care au generat problema emotionala, cu cele adaptative.

Terapia cognitiv-comportamentala se poate aplica cu succes la copii o data ce acestia au suficient de bine dezvoltate abilitatile mentale care permit realizarea sarcinilor specifice terapiei cognitiv-comportamentale: intelegerea succesiunii cauzale a evenimentelor (ex.: modul in care gandesti sau interpretezi situatiile determina modul in care te simti si in care actionezi), identificarea gandurilor, identificarea emotiilor, rationamentul analogic, etc. In general, incepand cu varsta de 7 ani, terapia cognitiv-comportamentala se poate aplica la copii (Stallard, 2002). Deoarece jocul este o activitate care apare in mod spontan la copii, este folosit frecvent ca metoda de explorare a emotiilor si gandurilor (Landreth, 1991, apud Muro & Kottman, 1995) si de dezvoltare a abilitatilor de control. Activitatea de joc utilizata in cadrul consilierii copiilor nu este o activitate standardizata, ci se adapteaza copilului si scopului in care este folosita (Geldard, K. & Geldard, D, 1999).

Consilierea cognitiv-comportamentala vizeaza trei nivele de interventie - cognitiv, fiziologic/biologic si comportamental.

Sumar

Principalele cadre teoretice in terapie prezentate au fost: paradigma psihanalitica, umanist-experentiala si cognitiv-comportamentala. Fiecare dintre ele au un cadru conceptual bine delimitat pe baza caruia s-au dezvoltat tehnici specifice de interventie.Din aceste orientari s-au desprins diferite tipuri de abordari in psihoterapie. Principalele curente sunt sintetizate in tabelul de mai jos.