Tulburarile anxioase ale copilariei

Anxietatea

l   Anxietatea este o stare afectiva vaga, difuza, de neliniste, de apasare, tensiune, ingrijorare si teama nemotivata, fara obiect, care este neconformanta din punct de vedere psihologic (Dictionar de psihologie).

l   Persoana in cauza traieste sentimente intense de insecutritate.

l    Tulburarile anxioase ale copilariei sunt o categorie ce include starile nevrotice in care anxietatea este elementul clinic predominant.

l    Putem vorbi despre trei forme de manifestare la copil:

l   anxietatea de separatie,

l   tulburea evitanta a copilariei

l   anxietatea excesiva

l    In primele doua categorii anxietatea este centrata pe situatii specifice. In cea de-a treia categorie anxietatea este generalizata la o varietate de situatii.

Alte forme

l   Aditional acestor trei forme specifice copilariei, putem vorbi si despre alte tulburari anxioase care apar si la adulti:

l  fobia simpla

l  fobia sociala

l  panica

l  tulburarea obsesiv-compulsiva

l  tulburarea stresului posttraumatic

Anxietatea de separatie

l    Principalul simptom dupa care se recunoaste aceasta tulburare este anxietatea excesiva in legatura cu separarea de cei de care copilul este atasat.

l    Cand survine supararea, copilul poate experimenta o anxietate mergand pana la panica.

l    Reactia depaseste pe cea asteptata la nivelul de dezvoltare al copilului.

Copilul care sufera de anxietate de separare

l   Este incomodat cand calatoreste departe de casa sau de alte locuri familiare.

l   El refuza sa-si viziteze prietenii, sa mearga in tabara sau la scoala, sa doarma la un prieten.

l   Poate fi incapabil sa stea singur intr-o camera.

l   Prezinta un comportament adeziv, strans lipit de parinti, urmarindu-i prin toata casa.

l   Pe langa aceste simptome comportamentale, atunci cand copilul anticipeaza o eventuala separare apar si o serie de acuze somatice: dureri gastrice, cefalee, greata.

l   La copiii mai mari si la adolescenti apar simptome cardiovasculare: palpitatii, ameteala, lesinuri.

l    Cand sunt separati de persoanele de care sunt atasati acesti copii sunt adesea preocupati de frici morbide, cum ca acestor persoane sau lor insisi le poate surveni o boala sau un accident.

l    Isi exprima teama de a nu fi pierduti si de a nu se mai intalni niciodata cu persoanele respective.

l    Copiii mici au preocupari mai putin specifice, mai amorfe.

l    Pe masura ce copilul creste, fricile se pot sistematiza in jurul unor pericole potentiale identificabile.

l   Majoritatea copiilor mai mici acuza anxietate pervasiva in legatura cu pericolele unei anumite maladii sau in legatura cu moartea.

l   Cand separarea este amenintatoare sau iminenta apare anxietatea anticipatorie.

l   Copiii mici sufera numai cand separarea survine realmente.

l   Copiii cu aceasta tulburare au adesea frici de animale, de monstri si de situatii care sunt percepute ca prezentand pericol pentru integritatea familiei si a lor insisi - pot avea frici exagerate de hoti, spargatori, rapitori de copii, de accidente de automobil sau de calatoria cu avionul, preocupari in legatura cu agonia si moartea.

l   Ei au dificultati in a merge la culcare si insista ca cineva sa stea cu ei pana adorm.

l   Isi pot face drum spre patul parintilor sau al unui frate; pot dormi langa usa de la dormitorul parintilor sau pot avea cosmaruri al caror continut exprima fricile morbide ale copilului.

l    Pot sa nu experimenteze toate acestea, dar in schimb sa fie cuprinsi de dor de casa si de nostalgie , mergand pana la disconfort sau chiar panica, atunci cand se afla departe de casa; doresc fierbinte sa se intoarca acasa si sunt preocupati de fantezii de reunire.

l    Acesti copii pot prezenta episoade recurente de retragere sociala, apatie, tristete sau dificultate de concentrare in munca sau in joc.

l    Ocazional pot deveni violenti fata de o persoana care forteaza separarea.

Pe langa aceste simptome, pot aparea o serie de elemente asociate:

l     frica de intuneric - poate relata ca vede ochi atintiti asupra lor in intuneric, ca animale mitice ii privesc feroce, ori ca niste creaturi sangeroase se reped la el;

l     dispozitia depresiva - devine mai persistenta in decursul timpului, justificand diagnosticul aditional de distimie sau de depresie majora;

l     sunt pretentiosi, intrusivi si cu o necesitate de atentie constanta;

l     se plange ca nimeni nu-l iubeste sau nu are grija de el si ca doreste sa fie mort, in special daca separarea este fortata;

l     altii sunt extrem de constiinciosi, supusi si dornici sa placa;

l     cand nu sunt facute nici un fel de cereri de separare, copiii cu anxietate de separare nu au de regula dificultati interpersonale.

l    In formele sale severe, tulburarea poate fi foarte incapacitanta, copilul fiind incapabil sa frecventeze scoala si sa functioneze independent.

l    Aceasta tulburare se dezvolta dupa unele stresuri de viata , de regula o pierdere, moartea unei rude sau a unui animal iubit, o maladie a copilului sau a unei rude ori o schimbare in ambianta copilului.

l    Este mai frecventa in familiile strans unite si afectuoase.

l    Intr-un studiu realizat in 1987, Francis, Last & Strauss (Turnsr, S.&colab., 1992) au investigat simptomele anxietatii de separatie pe un lot de 45 copii cu varste cuprinse intre 5 si 12 ani.

l    Ei au constatat existenta unor diferente semnificative intre copiii de 5-8 ani fata de cei de 9-12 ani.

l    Copiii mai mici prezinta o simptomatologie mai bogata, din care nu lipsesc cosmarurile din timpul noptii si distresul in urma separarii.

Tulburarea evitanta a copilariei

l    Aceasta tulburare se manifesta printr-o timiditate excesiva la contactul cu persoane nonfamiliare, care este de suficienta severitate pentru a interfera cu activitatea sociala in relatiile cu egalii, pe o durata de cel putin 6 luni.

l    Aceasta timiditate este cuplata cu dorinta clara de implicare sociala cu oameni familiari.

l    Relatiile cu membrii familiei si cu alte persoane familiare sunt calde si satisfacatoare.

l    Un copil cu aceasta tulburare apare ca fiind retras social, jenat si timid cand se afla in compania unor persoane nonfamiliare si va deveni anxios cand i se face chiar si cea mai banala cerere de a interactiona cu strainii.

l    Cand anxietatea sociala este severa, copilul poate deveni incoerent sau mut, chiar daca aptitudinile sale comunicationale nu sunt alterate.

l    Acesti copii nu sunt agresivi, dar sunt lipsiti de incredere in ei.

l    Tulburarea apare rar singura, fiind insotita de regula de o alta tulburare anxioasa, cum ar fi anxietatea excesiva.

l   Aceste probleme incep de regula sa se manifeste in primii ani de scoala, in cadrul contextului de oportunitati crescute de contact social.

l   Cu timpul, la unii copii se amelioreaza spontan, in timp ce altii experimenteaza o evolutie episodica sau cronica.

l   In cazurile grave apare o deteriorare severa in activitatea sociala.

Anxietatea excesiva

l    Copilul care sufera de anxietate excesiva tinde sa fie extrem de sfios, se teme de evenimente viitoare, cum ar fi examinarile, posibilitatea unei vatamari sau includerea in activitatile de grup ale egalilor.

l    Se teme in legatura cu satisfacerea asteptarilor, cum ar fi punctualitatea, respectarea dispozitiilor date, efectuarea unei activitati de rutina.

l    Este extrem de preocupat de comportamentul sau anterior.

l   Copilul poate pierde mult timp interogandu-se despre disconfortul sau pericolul unei varietati de situatii si necesita multa reasigurare.

l   Poate fi extrem de anxios in legatura cu competenta sa intr-o serie de arii si in special in legatura cu ce vor crede altii despre performanta sa

Tulburarea este insotita de o serie de simptome pe plan somatic:

l    nod in gat

l    durere gastrointestinala

l    cefalee

l    scurtarea respiratiei

l    greata

l    ameteala

l    dificultati in adormire

!!! Copilul este in permanenta nervos si tensionat.

l    Acest elev poate manifesta fobie sociala, poate refuza sa mearga la scoala.

l    El poate fi un copil extrem de zelos si conformist, care cauta cu orice pret aprobarea.

l    Are chiar tendinte perfectioniste.

l    Este nelinistit pe plan motor si poate avea obiceiuri nervoase (isi roade unghiile sau isi smulge parul).

l    Poate manifesta preocupari precoce sau poate refuza sa se angajeze in activitatile corespunzatoare varstei in care exista cerinte de performanta.

l    Debut se produce brusc sau gradual, cu exacerbari asociate cu stresul; poate persista si in viata adulta ca tulburare anxioasa sau ca fobie sociala.

l    Tulburarea apare mai frecvent la copiii care sunt unici la parinti sau sunt nascuti primii si in grupurile socioeconomice medii superioare, in familiile in care exista preocupare in legatura cu performanta (Last, Strauss & Francis, 1987).

Avem de-a face cu anxietatea excesiva atunci cand copilul manifesta cel putin patru dintre urmatoarele comportamente:

l    Este ingrijorat in mod nerealist in legatura cu evenimentele viitoare;

l    Este preocupat exagerat in legatura cu un eveniment trecut;

l    Are preocupari nerealiste legate de propria sa competenta;

l    Manifesta simptome somatice;

l    Este exagerat de constiincios;

l    Are o nevoie excesiva de aprobare;

l    Este incapabil sa se relaxeze;

Fobiile

l   Fobiile sunt tulburari psihice care se manifesta printr-o teama persistenta, evitare, o stare intensa de anxietate.

l   Copilul recunoaste faptul ca teama este excesiva si nerezonabila.

Clasificare

l   Fobiile pot fi simple sau sociale.

l   La copii, fobiile simple cele mai frecvente cuprind teama de animale si trama de proceduri medicale.

l   Fobiile sociale cele mai frecvente la copii includ teama de a vorbi sau de a manca in public.

l    Cercetarile in domeniu au aratat (Aras, Chapin & Olivesu, 1972) ca numarul fobiilor simple scade odata cu inaintarea copilului in varsta (copilul se teme mai putin de creaturi imaginare, de intuneric, de animale), in timp ce numarul si complexitatea fobiilor sociale creste.

l    De asemenea, s-a constatat (Graziano & colab, 1979) faptul ca frecventa fobiilor este mai mare la fetite decat la baieti (Turner, S., 1992).

Panica

l    Panica cu sau fara agorafobie se diagnosticheaza la copii dupa aceleasi criterii ca si la adulti.

l    Panica fara agorafobie se caracterizeaza prin atacuri spontane de anxietate, cu multiple simptome fiziologice.

l    Panica cu agorafobie cuprinde atacuri de panica insotite de comportamentul de evitare a situatiilor care considera ca i-ar putea provoca atacuri de panica.

l    Agorafobicul este acea persoana care evita anumite situatii de teama ca acestea sa nu-i provoace un atac de panica.

Tulburarea obsesiv-compulsiva

l    Se caracterizeaza prin aparitia unor ganduri si/sau ritualuri comportamentale obsesive si deranjante.

l    Intreruperea acestor ganduri sau ritualuri provoaca o stare de stres dusa la extrem.

l    Gandurile obsesive cele mai frecvente sunt cele legate de indoiala, moarte sau contaminare.

l    Comportamentele obsesive cele mai des intalnite cuprind spalarea, verificarea, atingerea, ritualuri de numarare.

l    Aceasta tulburare este extrem de rara la copil (aproximativ 2% din totalul tulburarilor psihice ale copilariei).

Stresul posttraumatic

l    Este tulburarea anxioasa ce apare la copil pe fondul unei perioade de stres continuu si intens in urma unui eveniment traumatic (dezastru natural, abuz fizic, etc.).

l    Tulburarea se manifesta prin retrairea repetata a evenimentului traumatic, evitarea situatiilor asociate cu acest eveniment si simptome de excitatie persistenta.