ELEMENTE DE PSIHOLOGIE DIFERENTIALA

utilizabile in cunoasterea persoanei prin intermediul comportamentului

(Cunoasterea celuilalt - colegi si petenti - prin indicatori externi

si recomandari adresate functionarului public privind modul de relationare in functie de tipurile de personalitate)

1. TIPOLOGII BIOLOGICE

Tipologie somatica

In cunoasterea persoanei tipologiile ofera un instrument util, dar orientarea permisa de acestea este extrem de grosiera. Desi constituie un factor de diferentiere intre oameni, un pas spre individualizarea lor, tipologiile nu reusesc sa discrimineze decat intre indivizii aflati spre una din extremele unui continuum, cel putin in tipologiile bipolare. Or, aici se plaseaza un numar de maximum 10-15% din populatie, restul fiind ambivertii, cei cu trasaturile nedefinite clar pentru a putea fi incadrati cu certitudine intr-o categorie indubitabila.

Informatiile dobandite despre o anumita persoana, prin raportarea sa la tipologiile de mai jos, vor fi considerate numai cu titlu orientativ si provizoriu, profilul de personalitate urmand a fi construit prin diferite verificari ulterioare ale acestora.

Tabel: Tipologie somatica si corespondentele ei psihologice

Tipul somatic astenic. Longilin, cu dimensiunile dezvoltate pe verticala. Cu oasele lungi, de obicei slab, cu musculatura slab dezvoltata, umerii ingusti, sternul plat. Capul mic, fata prelunga sau ascutita, nasul lung, de asemenea ascutit, cu tenul palid, iar parul, de regula, abundent si aspru pe cap, sarac pe corp.

Tipul picnic este dezvoltat pe orizontala si caracterizat prin rotunjimi (ale fetei, abdomenului). De obicei scunzi (desi prin exceptie pot fi si inalti), bondoci, cu gitul scurt, umerii rotunzi, sistemul osos mai degraba plapind, musculatura moale; fata lata, rotunda sau ovala, cu trasaturi armonioase, prezinta un ten colorat si fin; parul este moale, matasos, rar si cu tendinte spre calvitie (chelie) spre jumatatea vietii, in vreme ce barba si parul de pe corp sunt destul de abundente.

Tipul atletic este intermediar, apropiat de modelul clasic al sportivului: musculos, cu umerii si pieptul largi, bazinul ingust. Pilozitate abundenta pe piept.

1.2. Tipologie in functie de varsta

1.2.1. Adolescenta si tineretea

A se utiliza notitele de curs

1.2.2. Batranetea

Varsta a treia† † † † † † † † † † † † † † † † † ††††††† † † ††††††††† un proces de imbatranire normala – “senescenta” sau unul de imbatranire patologica – “senilitate” (o accelerare si o exagerare a procesului normal de imbatranire).

Etape:

pre-senescenta - intre 45 si 65 de ani

senescenta (batranetea propriu-zisa) - dupa 65 de ani.

Sub aspect psihologic senescenta normala se caracterizeaza printr-un proces de imbatranire psihica, fenomen care presupune:

incetinire a tuturor functiilor psihice (lentoare generala)

diminuare generala a vitalitatii, a energiei de investire si a tensiunii motivationale

scaderea in greutate a tuturor organelor (ce exceptia creierului)

serie de deficite functionale (senzoriale si senzorio-motorii - primele afectate sunt auzul si vazul).

Aceste moficari sunt concretizate in:

q        Scaderea fluiditatii si performantei cognitive:

dificultati de evocare a amintirilor; diminuarea capacitatii de memorare (apare memoria regresiva – dificultati in evocarea evenimentelor recente si performanta in evocarea celor din copilarie. Montesquieu: “La batrani memoria celor petrecute ramane, dar ei au uitat de cate ori spusu-le-au”);

dificultati in invatare sau achizitia unor noi elemente si in efectuarea operatiilor intelectuale;

scaderea capacitatii de abstractizare; diminuarea capacitatilor analitice; peste 60 ani functiile intelectuale, masurate prin teste de inteligenta, se deterioreaza diferentiat (unele rezista – comprehensiunea, vocabularul; altele se deterioreaza – calculul mintal, memoria de fixare, sesizarea similitudinilor etc.);

dificultati in ceea ce priveste promptitudinea reactiilor senzorio-motorii;

scaderea capacitatii de orientare in spatiu;

diminuarea capacitatii de concentrare, fatigabilitate (obosesc repede) in concentrare;

se adapteaza greu la situatii noi;

persevereaza in teme repetitive.

q        Modifcarea afectivitatii spre polul depresiv prin:

accentuarea laturii introversive (batranul este mai inchis in sine)

scaderea rezonantei afective (supararea si veselia se sting mai repede)

scaderea tolerantei la frustrare (mai suparacios si nerabdator)

scaderea fortei de mobilizare emotionala si motivationala

scaderea cenzurii in ceea ce priveste controlul emotional, labilitate emotionala (mai schimbator in emotii, stari dispozitionale, mai “capricios”).

q        Acentuarea trasaturilor de personalitate (prudentul devine temator sau ipohondru, cumpatatul devine avar, meticulosul devine stereotip, circumspectul devine banuitor). Acentuarea acestor trasaturi se produce in diferite grade si in functie de amploarea lor anterioara (“Imbatranesti asa cum a trait”).

q        Aparitia unor reactii compensatorii

conservatorism extrem si rezistenta la schimbare;

trebuinta de intarire a afirmarii morale si sociale (vrea recunoastere a prestigiului sau, vrea sa se stie si sa se recunoasca “cine a fost el in viata”, mai exact ca el a fost “Cineva”);

autoritarism;

atasament exesiv la bunurile materiale.

Imbatranirea nu se produce in acelasi ritm la toti indivizii. Ritmul imbatranirii depinde de:

A       factori genetici

A       factori sociali, culturali si economici

A       invaliditati fizice

A       activismul si mentinerea in activitate

A       frecventa si intensitatea stresurilor

A       echilibrul psihic si psihosomatic.

1. 2. Tipologie in functie de sex (Psihologia feminina versus psihologia masculina)

Ce este femeia? Omul de pe strada iti da pe loc o definitie cu pretentii “stiintifice” sau doar cu parfumul subiectivitatii sale imediate, dar cel care s-a aplecat asupra studiului femeii nu stie ce sa raspunda.

Psihologii declara ca nu stiu ce este inteligenta, creatologii creativitatea, iar Grigore Moisil raspundea in acelasi fal la o intrebare similara: “Matematica? Este ceea ce fac matematicienii si numesc asa.” Una din legile lui Murphy actioneaza perfect si aici: “Daca nu ai ceas, stii cat e ora, daca ai doua, nu poti fi niciodata sigur“. Or, aici avem o infinitate de “ceasuri”.

Un autor foarte inspirat dintre cele doua razboaie mondiale, George Fischer, scria cu ironie: “Nu exista literatura mai bogata ca cea care se ocupa de femeie: s-ar putea spune ca cel putin jumatate din tot ce s-a scris pe lumea asta priveste femeia . Dar din tot acest belsug de tiparitura nu te alegi cu nimic. Femeia ori e injurata, ori lingusita, mai rar gasesti mijlocia. Sunt putine scrieri despre femeie, care sa merite cu adevarat sa fie citite. Sa tot fie vreo doua-trei sute la numar.”

Dictionarul enciclopedic o defineste in cel mai sec mod cu putinta: “Femeia este un adult de sex feminin”. Misoginii (persoanele cu atitudine ostila femeii) si feministii nu sunt credibili nici unii nici ceilalti, de aceea vom considera ca femeia este asa cum natura i-a creat constitutia fizica si cum conditiile sociale i-au modelat forma morala si intelectuala.

Din pacate, numarul si calitatea intelectuala a misoginilor il copleseste umilitor pe cel al aparatorilor femeii. Poate faptul ca cel care a avut condeiul in mana ca sa-si exprime parerea a fost barbatul, nu femeia, barbatii au avut dintotdeauma acces la cultura, nu femeia. Ca femeie, simti ca ti se clatina increderea si admiratia in vechii tai idoli intelectuali cand afli ca titani de talia lui Aristotel, Pitagora, Aristofan, Demostene, Rousseau, Voltaire, Moliere, Schopenhauer, A. Malraux, A. Maurois sau Freud au fost de un misoginism extrem. Ba chiar absurd, daca ne mai gandim la “Inteleptul” Solomon (demn de pus in ghilimele), sau Toma D’Aquino. Cel putin nazistii nu ne mai mira cand ii impun femeii cei “3 K” (Kirche, Kinder, Kûche) – Biserica, Copiii, Bucataria).

Aparatorii femeii nu fac parte din acceasi galerie stralucitoare si nici nu sunt prea numerosi si convingatori: Condorcet, J. St. Mill (“Robia femeii”, 1867), Ibsen (“Nora”), socialistii utopici, A. Bebel, Marx si Engels.

Biologic

femeia este tiparul speciei

proportia barbati-femei este de 50%, la nivel global, cu exceptii zonale: mai multi barbati in Australia, Tasmania, Tahiti (o femeie la 5 barbati), la singalezi. Mai multe femei: la negri - 1,5 femei la un barbat, in asia Mica – 2 femei la un barbat, tarile Arabe- 4 femei la un barbat. In interiorul unei tari dezechilibrele au cauze de mediu (economice, culturale). Acest echilibru de 50% exista la varsta de 40 de ani, caci dupa 80 de ani raportul devine de ¼ in favoarea femeilor.

longevitate si morbiditate mai mare la femeie,

suportabilitatea durerilor mai buna la f.,

daltonism mai frecvent la b.,

termofilie superioara la f.,

necesitatea de somn nocturn cu 30 min. mai mare la f.

Afectivitatea prevaleaza la femeie. (“Sexul afectiv” – A. Compte

Dovezi expresiile emotionale

reactiile la traume

profunzimea

[a† † † † † † † † ††††††††† † † † †††††ne: 

dragostea materna: impuls, caracter social; infanticidul.

dragostea filiala: complexul lui Cain, traumele la pierderea unui parinre

dragostea erotica:

termeni: excitatie sexuala, dorinta erotica, sentiment erotic.

Sentimentul erotic: Stendhal; Ribot.

dragostea “biblica”

sentimentele estetice (Kant: “Sexul frumos”)

Factori intelectuali

Inteligenta:

virsta (decalaj in favoarea fetelor pina in adoloescenta)

distributia (mai imprastiata la barbati, 60/40)

specificul; “fluida” vs. stabila.

Gindirea: rapida dar superficiala, mioapa, izbita de amanunte; pripita.

Memoria (f. invata teoretic, memorind, b. din experienta, prin descoperire)

Imaginatia si creativitatea

Limbajul (b. se dezvolta “cu ochiul si cu mina”, f. – “cu gura si penita”).

Curiozitatea.

Trasaturi “de personalitate”

conformism (totusi f. infrunta mai bine opinia publica)

orgoliul: 

vanitate la f. (respectul de sine e in functie de opinia generala despre ea si de sentimentul ca este utila si iubita):

frumusete: relativitate, artificii; imbracaminte; pudoare

rivalitate

spirit /gratii.

ingimfare la barbat. (respectul de sine se hraneste din succesele concrete)

autocontrolul. Femeile sunt mai “tari” in fata greutatilor majore, mai slabe la nimicuri cotidiene.

intuitia psiho-sociala trans-patrundere sociala mai mari la f.

“curajul rezistentei”, suportabilitatea mai mare la femeie.

siretenie (Rousseau: “Despagubire pentru forta pe care nu o are”); ipocrizia, prefacatoria.

maleabilitate comportamentala la f.

orientarea profesionala

sensibilitate si compasiune la f.

harnicie

indeminare

confortul psihologic (f. – relatiile cu colegele, b.- seful).

(Super)agresivitatea.

Memoria afectiva mai secundara, transferabila si cu efect de halo.

2. TIPOLOGII PSIHOLOGICE

2.1. Orientarea dominanta a personalitatii (introversiunea si extraversiunea)

Oamenii au o orientare predominanta fie spre lumea exerioara, a obiectelor si fenomenelor, fie spre cea interioara, a trairilor proprii.

Astenicul bine definit este, de obicei, introvertit. Introvertitul are o viata psihica centrata mai mult pe ideile proprii despre lume si despre sine. Fenomenele lumii exterioare il intereseaza numai in masura in care au vreo legatura cu lumea sa interna. Iata cum ii descrie R. Craciunescu pe cei cu fire inchisa sau introvertiti: tacuti si retrasi, prefera mai mult sa asculte decit sa vorbeasca si, in afara familiei sau a unui cerc restrins, evita ocazia de a vorbi despre sine. In relatiile sociale sunt rezervati si distanti, isi limiteaza cunostintele la citiva prieteni alesi cu grija. Prefera sa invete si sa lucreze singuri, le place sa planuiasca mult inainte de a lua o actiune sau de a actiona. Sunt in general seriosi, mai putin inclinati spre glume si veselie. Au preocupari constante, sentimente profunde, stapinire de sine si autocontrol destul de bun al emotiilor, dar reactivitatea este mai inerta, mai putin adaptata la schimbarile externe. Unii sunt nesociabili, timizi, ezitanti, fricosi, inclinati spre reverie, speculatii si inactivitate.

Daca am dori o descriere in alb-negru, am putea rezuma insusirile pozitive dupa cum urmeaza: autonom, suporta bine izolarea, sensibil, original, cu tendinta spre abstractizare, corect, hotarit, capabil de atentie sustinuta, cu viata interioara bogata, tonalitate constanta a dispozitiei. Latura imperfecta releva: nesociabilitate, egocentrism, indiferenta fata de ceilalti si mediu in general, subiectivitate, incapatinare, anxietate, timiditate.

La extravertit rolul hotaritor in determinarea preferintelor, optiunilor, deciziilor il are factorul extern. Extravertitii sunt sociabili si comunicativi. Ei se fac repede cunoscuti de cei din jur pentru ca vorbesc fara retinere despre viata lor, despre ce li s-a intimplat sau au de gind sa faca, comenteaza tot felul de situatii si tin sa fie primii care aduc vestile. Sunt veseli si optimisti, le place sa spuna glume, sa intretina buna dispozitie si sa fie in centrul atentiei. Stabilesc usor prietenii si cunosc multa lume, le place sa aiba responsabilitati sociale si sa lucreze impreuna cu altii. Sunt activi, dinamici, corecti, au initiativa, le place sa conduca si sa rezolve probleme practice, la fata locului, fara prea multa planuire de cabinet. Ii gasesti mai mult printre oameni si lucruri decit printre carti si teorii. Increzatori in sine si in altii, sunt adesea naivi, indiferent de gradul de inteligenta sau pregatire prin studii. Au reactii prompte, sunt spontani, impulsivi, isi pierd usor stapinirea de sine, se minie repede, dar nu pentru multa vreme. In cadrul acestui tip se intilnesc uneori indivizi flecari, fara cuvint, nestatornici, superficiali si teatrali, unii sunt conformisti si fara opinie proprie. Ei nu ezita sa foloseasca birfa, sansa sau lacrimile, uneori sunt certareti si agresivi.

Daca extravertitul beneficiaza de calitati precum buna integrare in realitate, inclusiv cea sociala, sociabilitate, indrazneala, activism, spontaneitate, realism, mobilitate, obiectivitate, inventivitate si gindire concreta cu rezultate immediate si aplicative, in schimb este dominator, impulsiv, cu dispozitie variabila si relativ superficial.

2. 2. Memoria afectiva: tipul primar versus secundar

In functie de memoria afectiva vorbim despre tipuri primare si secundare (hiperperseverente). Tipul primar este, de obicei, extravertit, picnic. El traieste intens evenimentele, se supara sau se entuziasmeaza, iubeste, dar ii trece repede, uita. Partea buna a “primarului” este aceea ca nu poarta resentimente, ura, el cazind repede la pace, din pacate insa aceasta traire aici si acum, de tipul furtunii intr-un pahar, facindu-l mai putin constant in sentimentele pozitive (dragoste, loialitate).

Tipul secundar retraieste psihic si fiziologic intreaga intimplare sau situatie, ori de cite ori si-o aminteste. El nu poate uita, desi educatia il poate face sa devina iertator. Nu uita un rau pe care i l-ai pricinuit, purtindu-ti ranchiun ani la rand.

2.3. Tipologie in functie de stilul cognitiv: adaptativ-inovativ

Criteriul stil cognitiv a dus la mai multe clasificari ale oamenilor. Cea mai acceptata este dihoromia propusa de M. Kirton (1976), in adaptativi si inovativi. Aceasta se refera la stilul cognitiv implicat in creativitate (generarea noului), rezolvarea problemelor (solutionarea noului) si adoptarea deciziei.

Adaptativul realizeaza progresul, schimbarea, creatia pastrind paradigma (statu-quo-ul existent, acceptat, verificat), consolidind-o, imbunatatind-o. Chiar atunci cind rezultatul final este transformarea integrala a paradigmei initiale, acest proces se produce treptat, in timp, pas cu pas, prin acumulari partiale, niciodata prin destructurarea si restructurarea intregului. Adaptativul se misca in interiorul paradigmei, nu-i ameninta tabu-urile, regulile, postulatete, el ii cunoaste regulile si le respecta, valorificindu-le cu succes; el nu va ataca nici un pattern, fie el comportamental, organizational, de limbaj, vestimentar, stiintific (instrumental, conceptual sau teoretic), sau de orice alt gen. Preocuparea lui majora este de a perfectiona datul existent (“a proceda mai bine”), adaptind din mers paradigma la noile cerinte. Este eficient in situatii de stabilitate, dar in momentele de criza, cind paradigma inceteaza a mai fi viabila si se cere inlocuita, adaptativul poate fi expus erorii de a nu sesiza aceasta si a nu opta pentru o transformare capitala si simultana. Pe scurt, adaptativul prefera sa realizeze schimbarea prin evolutie.

Inovativul ataca paradigma, pe care fie ca o restructureaza din temelii, fie ca o inlocuieste, fie ca o paraseste pentru a face incursiuni in altele. El poate fi abil in utilizarea normelor existente, dar prefera sa le sfarime, practicind o schimbare de tip revolutie. Obsesia inovativului este de “a proceda altfel”.

Atit adaptativul cit si inovativul, pot proceda in stilul celuilalt, desi nu le place. Este insa clar ca niciunul (inclusiv inovativul), nu poate rezolva problemele fara pattern-uri adecvate, si niciunul (inclusiv adaptativul) nu poate suporta ingradiri atit de rigide, incit sa nu paseasca la generarea noului.

Tipurile adaptativ extrem si inovativ extrem se plaseaza la polii unui continuum, urmind distributia generala, gaussiana.

Pe linga diferentele deja mentionate, intre adaptativi si inovativi apar deosebiri incepind cu atitudinea fata de problema primita spre rezolvare. Adaptativii prefera situatiile bine stabilite si structurate si au tendinta sa accepte problemele in forma in care le-au fost prezentate, precum si restrictiile acceptate in mod curent. Inovativii incep prin a le redefini si se simt in largul lor in situatii ambigui, instabile, mai putin structurate. Adaptativii sunt preocupati mai degraba de rezolvarea problemelor, decit de gasirea lor, pe cind inovativii sunt si descoperitori de probleme.

Adaptativii prefera sa avanseze una sau putine idei pentru rezolvare, desi, la solicitarea expresa, ar putea sa vina cu mai multe; atributul de adaptativ nu implica incapacitatea de a produce un aflux de idei; inovativii, insa, fac in mod spontan risipa de variante. Ideile adaptativului sunt rezonabile, ancorate in realitatea imediata, fara riscuri si de o eficienta imediata si evidenta. El cauta solutii in modalitati deja incercate si verificate. Regulile se schimba rareori, cu atentie, si numai daca este sigur de suportul puternic din partea celorlalti. In schimb, ideile inovatorilor sunt mai putin bizare, par inacceptabile si au bataie lunga. Adaptativul se bucura de increderea si sprijinul colectivului, inovativul nu: ideea adaptativului cistiga, de obicei, adeziunea celorlalti, iar eventualul esec se pune poe seama netipicului, a ghinionului; daca da gres ideea inovativului, opinia publica are sentimentul ca acest lucru era previzibil.

Daca adaptativii sunt excelenti in includerea de noi date sau evenimente in structurile deja existente, inovativii stabilesc noi structuri sau strategii. Adaptativii rezolva problemele prin imbunatatiri si eficienta sporita, cu un maximum de continuitate si stabilitate, inovativii fac saltul direct la solutii.

Diferentele preponderent structurale, de personalitate, ii releva pe adaptativi ca pe oameni de o mare eficienta. Se definesc prin precizie, exactitate, soliditate, spirit metodic, prudenta, disciplina si conformitate. Sunt vazuti ca oameni logici, normativi, care accepta regulamentele, dependenti, inspira incredere. Rezistent la sarcini de rutina, adaptativul extrem pare a nu se plictisi niciodata, fiind capabil de activitate meticuloasa vreme indelundata, fara sa devina superficial spre sfirsit. Tinde sa se indoiasca de sine; reactioneaza la critici printr-o mai mare conformare la cerintele externe; vulnerabil la presiunea sociala si la autoritate (sefi). Este un element esential in functionarea curenta a institutiei, dar uneori este nevoie ca sistemul sa-l “inghionteasca”. In colaborarea cu inovatorii, ofera stabilitate, ordine si continuitate; mentine coeziunea si cooperarea grupului; in general este sensibil la ceilalti oameni.

Inovativii sunt mai putin eficienti, dar mai originali. Sunt perceputi ca indisciplinati, abrazivi si surse de dezacorduri, ca persoane care “clatina barca”, pun la indoiala certitudinile existente, trateaza metodele in uz cu prea putina consideratie. Inovativul schimba deseori regulile, are un respect redus pentru traditie si modurile de lucru existente, incetatenite. Vazut ca ilogic, nepractic; adesea ii socheaza pe oponenti. Inovativul nu este chinuit de indoieli cind genereaza idei, nu are nevoie de consens pentru a face fata contestatarilor, nu acorda atentie opiniilor unanime ale membrilor grupului. Capabil de munca de rutina si detaliu numai pentru perioade foarte scurte; ori de cite ori poate, le transfera altuia. Are tendinta sa preia controlul cind sarcina este nestructurata, confuza. In general nu-l intereseaza oamenii; adesea ameninta coeziunea si cooperarea de grup, desi pentru grupele consolidate poate fi un bun catalizator in contextul rezolvarii sarcinii. Se simte in elementul lui in perioadele de criza neprevazuta ale intreprinderii /institutiei /micro-grupului; daca persoana respectiva are capacitatea de a canaliza eforturile celor din jur, poate ajuta la iesirea din criza. In colaborare cu adaptativii reprezinta factorul dinamic in momentele periodice de schimbare radicala.

Intr-o organizatie sau orice structura sociala sunt necesare ambele tipuri cognitive, ele fiind complementare sau preluind alternativ rolul de vioara intii. Daca in perioadele de stabilitate si randament sustinut sunt solicitati adaptativii; cel putin in structurile manageriale, o criza acuta scoate in prim plan indivizii capabili sa proiecteze o schimbare radicala, inovativii. Pe linga aceasta, in fiecare organizatie exista departamente prin excelenta adaptative (contabilitatea, de exemplu) sau inovative (marketing, proiectare) care reclama angajati mai adaptativi sau mai inovativi.

Exista, apoi, o deschidere a unor profesiuni pentru un anumit stil; cercetarile au gasit ca scorurile medii cele mai adaptative le prezinta directorii de sucursale bancare, functionarii, contabilii, sefii de sectie, directorii de intreprinderi, inginerii de intretinere, programatorii, ucenicii, secretarele si, in mai mica masura dar de asemenea adaptativi, profesorii de scoala si ofiterii militari, iar cei mai inovativi au aparut sefii unor echipe de cercetare insarcinati cu proiecte speciale, urmati de personalul de marketing, finante si planificare, de modiste, apoi de directorii compartimentelor de cercetare si dezvoltare.

Ar fi o grava eroare si o regretabila nedreptate pentru adaptativi sa se considere ca progresul umanitatii a fost realizat exclusiv de inovativi. Daca inovativii lanseaza un produs, atita timp cit principiile generale ii ramin neschimbate, perfectionarile succesive, mici dar constant acumulate in timp sunt aduse de adaptativi. Lor li se datoreaza in mare masura diferentele spectaculoase dintre un automobil actual cu design ultramodern, confortabil si de mare viteza si primitivele automobile ale pionieratului, intre navele actuale si nava cu aburi a lui Fulton. Schimbarea principiului deplasarii, cu perna de aer sau magnetica, nu a putut fi imaginata decit de inovativi si pusa in opera de pragmatismul, eficienta si tenacitatea adaptativului. Or, aceasta este creativitate evidenta si, ca rezultat final, de o mare originalitate.

Sarcinile mereu diferite cu care se confrunta colectivele de orice dimensiune, incepind cu diadele, fac apel cu prevalenta la adaptativi sau la inovativii. Insesi stadiile rezolvarii unei aceleiasi sarcini se preteaza fie la o abordare adaptativa, fie la una mai inovativa.

In concluzie, adaptativii si inovativii sunt la fel de valorosi si in masuri similare imperfecti. Ei se completeaza reciproc. In recunoasterea acestui fapt sta unul din punctele forte ale teoriei A-I.

Perceptii reciproce. Adaptativii sunt considerati de inovativi ca: stabili, conformisti, prudenti, previzibili, inflexibili, pastratori ai sistemului, intoleranti fata de situatiile ambigui. In replica, inovativii sunt vazuti de adaptativi ca: plini de farmec, impresionanti, nestabili, fara spirit practic, asumindu-si riscuri, incomozi, persoane care perturba sistemul existent si creeaza dezacorduri.

S-a observat ca nu numai opinia publica are tendinta de a-i investi cu mai multe merite pe inovativi, dar insisi adaptativii traiesc un anumit sentiment de inferioritate fata de inovativi si creativitatea acestora, in acord cu credinta inovativilor despre ei insisi. Numerosi instructori de curs cu stil inovativ, spune Kirton, indeamna adaptativii sa fie mai inovativi sau demonstreaza insistent ca adaptativii sunt la fel de buni si necesari ca inovativii, intr-o tentativa inconstienta, generoasa de a-i face pe adaptativi sa se simta tot atit de valorizati ca ei insisi.

Adaptativii si inovativii se accepta pe sine asa cum sunt: subiectii care ulterior au fost identificati ca adaptativi sau inovativi au selectat ca fiind pozitivi, cu comentarii favorabile, itemii care le defineau tipul, iar pe ceilalti i-au selectat in categoria itemilor nefavorabili. Aceasta atitudine de acceptare neconditionata a propriei imagini, insotita de respingerea oricarei trasaturi care nu-l caracterizeaza pe evaluator, sta la originea multor conflicte. Evident, caracteristicile proprii vor fi percepute ca avantajoase sau nu, in functie de: a) cel care percepe /evaluatorul; b) natura problemei; c) natura situatiei; d) grupul institutional sau alt individ; e) produs .

Reactii la parerile despre ei: daca adaptativii sufera la exprimarea unor opinii negative despre ei si sunt mai putin dispusi sa le admita, pentru ca sunt preocupati de consens si de opinia buna din partea celorlalti, in schimb inovativii sunt pe departe mai dispusi sa le admita, ei se acomodeaza cu acele opinii, le ignora, sau le considera drept laude.

Factori care nu coreleaza cu stilul cognitiv adaptativ-inovativ (A-I)

Nivelul creativitatii, inteligenta, virsta, nivelul de instruire, satisfactia in munca.

Factori care coreleaza cu stilul cognitiv adaptativ-inovativ.

Intro-extraversiunea (inovativii sunt indeobste extravertiti), controlul impulsului (mai prezent la adaptativi), nevoia de structura (adaptativi), asumarea riscului (inovativi), cautarea de senzatii (inovativi), sexul (barbatii sunt oarecum mai inovativi).

Intr-o prima listare a utilizarilor deja practicate si comunicate in literatura, gasim inventarul KAI implicat in:

cursurile de management / leadership;

complementarea programelor de TQM (Managementul Calitatii Totale);

consultanta in creativitate si rezolvarea problemelor;

construirea de echipe din institutiile de invatamint sau corporatii si readaptarea echipelor (in functie de etapele procesului creativ dintr-o organizatie si de evolutia organizatiei insasi);

gestiunea schimbarii;

predictia succesului academic din invatamintul universitar si post-universitar;

identificarea stilurilor de predare si invatare a cadrelor didactice si ale studentilor;

studiile asupra mobilitatii profesionale;

studiile de marketing asupra comportamentului consumatorului;

bateriile de evaluare pentru dezvoltarea individuala si perfectionarea profesionala;

consilierea maritala si profesionala;

mediere;

predictia si explicarea conflictelor si asigurarea unui cadru care sa-i ajute pe participanti sa-si inteleaga si sa-si interpreteze conduitele;

in fine, in cercetarea stiintifica fundamentala.

Intelegerea si rezolvarea unor conflicte interindividuale, inter si intragrupale, individ-grup.

Utilizarea stilului cognitiv in rezolvarea conflictelor se sprijina pe doua premise: acceptarea faptului ca conflictul nu reprezinta numai o forma violenta a relatiilor umane, ci el poate aparea si ca simplu efect al deosebirilor dintre indivizi si asimilarea, pina la un punct, a rezolvarii conflictelor cu rezolvarea problemelor, fie ea obisnuita sau creativa.

O cauza a conflictului aparent inofensiva, dar curent ignorata atit de de cei implicati cit si de simtul comun, rezida in insasi structura de personalitate, in unicitatea ei si in trasaturile de grup. Teoria Adaptare-Inovare releva unul din criteriile prin care indivizii umani se deosebesc intr-o maniera antitetica: stilul cognitiv prin care rezolva problemele, iau decizii sau creeaza. In mod normal, fiecare persoana se accepta pe sine, manifesta stima de sine si in timp se ataseaza de maniera in care a procedat prima data intr-o situatie ale caror coordonate se repeta. Pretuindu-si propriul stil, privind lumea prin grila de lectura a acestuia, transferind si extinzind asupra lui stima de sine, sau chiar – de catre unii - sentimentul propriei superioritatii, este firesc ca individul sa adopte fata de stilul celuilalt, daca acesta difera de al sau, o atitudine de neintelegere, dezaprobare, respingere si sa adopte conduitele ce decurg de aici. Fiecare dintre noi avem tendinta, intr-o masura mai mare sau mai mica, mai mult sau mai putin controlata prin educatie, de a considera ca asa cum sunt si cum procedez eu este corect, moral, eficient etc., asa cum esti, faci, gindesti, simti tu este gresit, rau. Valorizam pozitiv ceea ce ne defineste, ne apartine si negativ ceea ce difera de ceea ce ne defineste, ne apartine. Un adaptativ va fi mai tolerant fata de un alt adaptativ, se va simti mai confortabil in prezenta lui si va colabora fara incidente cu acesta /acestia, dar mereu in alerta, tensionat, obosit si revoltat de stilul de lucru riscant si abrupt, rupt de realitate, dezordonat si ineficient al inovativului. La rindul lui, inovativul simte, evalueaza si procedeaza simetric. Esenta este aceeasi – neacceptarea celuilalt, diferentele apar la nivel de detaliu: daca adaptativul atenueaza disonantele si suporta mai greu dezacordul cu climatul cognitiv al grupului, pentru ca este preocupat sa fie in acord cu consensul, inovativul nu stie intotdeauna care este consensul pentru ca nu l-a interesat, este mai putin respectuos fata de opiniile altora, mai agresiv in prezentarea solutiei, mai putin preocupat de oameni cind isi urmareste scopurile, decit poate tolera adaptativul. Intensitatea respingerii, dificultatea acceptarii celuilalt si a colaborarii sunt direct proportionale cu marimea decalajului dintre parti, care pot fi persoane sau micro-grupuri. Evident ca o relatie conflictuala este functie de numerosi alti factori de personalitate si sociali, dar analiza de fata se focalizeaza pe factorul “stil cognitiv adaptativ sau inovativ”, in speta pe implicarea acestuia in provocarea starilor conflictuale, dar si in evitarea sau “lichidarea” conflictului.

Climatul cognitiv al grupului reprezinta stilul cognitiv preferat al majoritatii grupului. Acesta contribuie la climatul organizational mai larg si influenta se va rasfringe asupra fiecarui individ. Este un fapt de observatie curenta ca la schimbarea de climat organizational (un nou sef, de exemplu), un mare numar de persoane pleaca, ceea ce poate releva dificultatea de a-si schimba comportamentul cognitiv. Intre stilul cognitiv si comportamentul real exista mari diferente, ceea ce sugereaza presiunea exercitata de climatul cognitiv asupra individului de a adopta un comportament impus, dar si stabilitatea in timp a stilului preferat. Exista o tendinta de omogenizare a mediei grupului, omogenizare relativ atinsa dupa aproximativ trei ani, desi el o pune pe seama altor mecanisme, cel mai important fiind parasirea grupului de catre cei cu decalaj greu de suportat fata de media grupului. Este posibil, de asemenea, ca membrii grupului sa personalizeze diferentele de stil dintre ei si cei care nu se potrivesc, sa exercite presiuni ca acestia din urma sa plece.

Deosebirile de stil cognitiv adaptativ-inovativ se fac resimtite in relatiile interindividuale (colegi de serviciu, sef-subaltern, soti, un parinte fata de copil, prieteni), intergrupale (departamente intr-o institutie sau intreprindere, grupe de sarcina, grupe de creativitate), grup – individ (grupul opus unui membru al grupului, sefului, unei persoane din afara). Literatura ofera numeroase exemple, studii de caz, in care conflicte, frictiuni, suferinte, frustrari, abandonuri, impasuri in rezolvarea problemelor datorita impasului colaborarii, s-au dovedit a fi cauzate de stilurile cognitive A-I diferite sau foarte diferite. Un sef mult mai adaptativ decit colectivul va induce ostilitatea mocnita sau fatisa a subalternilor; un coechipier neobisnuit de inovativ va fi perceput, in situatii de stabilitate, ca un neadaptat, inutil, parazit pe umerii adaptativilor, care duc in spate problemele colectivului; seful, tot adaptativ, se va alatura colectivului in actiunea de exercitare a presiunilor pentru conformarea la norma si “disciplinarea” inovativului, sau de sanctionare a acestuia.

Pattern-ul rezolutiv al acestui tip de conflicte este simplu:

Diagnostighezi stilurile cognitive.

Explici partilor aflate in conflict.

Studiile au aratat ca oamenii fac evaluari destul de exacte privind scorul KAI al colegilor, daca ii cunosc de ceva timp si li se descriu tipurile adaptativ si inovativ; diferentele dintre scorurile la Inventarul KAI si interevaluari sunt nesemnificative statistic. Acest fapt poate fi o incurajare pentru cititorul acestui material, cititor care nu are acces la Inventarul KAI.

Odata avuta revelatia diferentelor pe acest registru, al stilurilor diferite A-I, participantiilor la situatia conflictuala le creste gradul de toleranta reciproca. Ei inteleg forta si slabiciunile proprii si ale celorlalti, cit si influenta pe care acestea le au asupra raporturilor lor cu alte persoane, in special cele cu stil diferit. Din acest punct de vedere, KAI ar putea fi considerat o teorie “de catifea”: el nu face nici o evaluare negativa - oriunde te-ai afla pe linie, mai spre capatul adaptativului sau al inovativului, gasesti si avantaje si dezavantaje, si calitati si imperfectiuni. Ceea ce parea o problema interpersonala insolubila poate capata o explicatie obiectiva, la rece, ca punct de plecare pentru o discutie neagresiva. Intelgerea diferentelor dintre stiluri si recunoasterea aspectelor pozitive ale fiecaruia duce la o toleranta crescuta si, in cele din urma, la o colaborare mai eficienta.

In fine, acolo unde este cazul se poate recurge la “persoanele-punte”. Sansa de a avea o mare flexibilitate, capacitate, usurinta in adoptarea stilului impus ajuta de asemenea la depasirea conflictelor din aceasta categorie.

2.4. Tipologia “firilor”: personalitati accentuate

(dupa K. Leonhard)

Demonstrativul (exagerare psihopatologica: isterie

Capacitate anormala de refulare, de a scoate din constiinta, a uita elementele neplacute ale experientei. Nietzsche ilustreaza mecanismul refularii: “Am facut lucrul acesta”, spune memoria mea. “Nu sunt eu in stare sa fi facut una ca asta”, spune orgoliul meu si ramine de neinduplecat. In cele din urma cedeaza memoria.

Forma extrema: Istericul

Forta lui de refulare este atit de mare, incit se extinde si la palierul fizic. El poate suprima durerea (se inteapa cu ace fara sa simta) si chiar reflexul de voma (inghite, cind are interes, obiecte absolut imposibil de inghitit).

Poate uita complet ceea ce nu vrea sa stie, ajungind sa minta cu . “sinceritate”.

Anumite lucruri, refulate continuu, sunt pina la urma complet uitate.

Consecinta: un neadevar spus de isteric ¹ minciuna constienta a omului normal (primul este destins, prietenos, pentru ca nu are constiinta incarcata, al doilea se tradeaza involuntar).

Totusi, istericul poate readuce imediat in constiinta ceea ce era mai inainte in inconstient (vezi escrocul isteric care niciodata nu se va prezenta cu numele fals unui cunoscut). De aceea in psihiatria judiciara escrocii isterici sunt pedepsiti deopotriva cu cei sanatosi.

Adultul demonstrativ:

Prefacatoria (minciuna dezinvolta, “mincinosi patologici”).

Lauda de sine: isi inhiba jena de a se lauda singur, teama de a fi dezaprobat de cei din jur si ca atare isi faureste o aureola frumoasa si se bucura fara rezerve de aceasta.

Tendinta de a se impune in ochii celorlalti, de a stirni interesul plin de respect: face abstractie de orice timiditate sau rusine cind se afla in centrul atentiei generale, mentinindu-se mindru si fericit chiar si cind aceasta atentie este partial reprobativa.

Tendinta de a impresiona.

Tendinta de a se comporta cu o mare multumire de sine.

Autocompatimire, rol de martir (de ex. bolnavii inchipuiti sau care isi exagereaza boala).

Ia hotariri pripite, pentru ca refuleaza dezavantajele ce pot aparea in viitor. Traiesc mai mult in prezent, ceea ce le atrage neplaceri. (Si totusi, cind un anume tel devine obsesiv si il domina, istericul face abstractie de neplacerile intermediare. De ex., pentru obtinerea unei pensii alimentare poate simula boala la pat, merge luni de zile schiopatind etc.)

Interesat – este amabil numai cind si fata de cine ii este de folos, fata de ceilalti neostenindu-se sa-si ascunda egoismul.

Intrigant – rezolva diferendele instigind oamenii intre ei.

Birfitor: birfeste pe rind fiecare parte, din dorinta de a-i fi pe plac celui cu care se intretine pe moment.

Darul de a se face iubit: isi face repede prieteni, carora le arata numai partea amabila a personalitatii lui. Ii induce astfel in eroare (deseori un demonstrativ lenes este perceput de noii tovarasi drept unul foarte harnic).

Calitati ale demonstrativului.

Copilul demonstrativ

II.  Hiperexactul (exagerarea psihopatica: anancastul, expus la nevroza obsesiva)

Este o personalitate deosebit de valoroasa pentru societate, dar cu costuri destul de mari pentru sine.

Contrar demonstrativului, ii lipseste capacitatea de refulare, de reprimare a impulsurilor, senzatiilor, ideilor.

Copilul hiperexact este constiincios si ordonat. Uneori munceste peste puterile sale.

Hiperperseverentul (exagerare: fire paranoida

Perseveranta anormala a afectului nedescarcat (apropiat de tipul secundar).

La o persoana normala afectul negativ puternic se stinge daca s-a rezolvat conflictul sau a trecut ceva timp. La hiperperseverent estomparea afectelor e foarte lenta, iar emotiile se reactiveaza la reamintire.

Ranchiunos, perseverent in dusmanie.

Susceptibil, se simte cu usurinta jignit.

Ambitios: mindru de cele infaptuite si nemultumit de recunoasterea publica.

Ambitia il poate indemna la realizari pozitive

Ambitia il poate indemna la folosirea mijloacelor imorale pentru atingerea scopurilor (discreditarea si inlaturarea concurentilor).

Setos de prestigiu personal. Un mai pronuntat sentiment al propriei valori.

Doritor de bunuri materiale.

Poate deveni un fervent luptator pentru dreptate, de ex fata de un sef tiranic.

Alternanta intre succes si insucces (intr-un conflict cu seful, cu soacra, un proces) poate duce la intensificarea neintrerupta a afectului (“afectul paranoic”). Aceasta alternanta, dealtfel, poate avea aceste efecte si la firile normale.

Gelozia erotica (mai periculoasa la barbati, care nu se simt inselati doar in erotic, ci si jugniti in onoarea lor).

Implicat in proces, suporta foarte greu.

Suspicios. Intrucit in controversele cu altii persista afectele anterioare, la hiperperseverent comportamentul este determinat mai mult de afect decit de ratiune.

Vrea sa aiba intotdeauna dreptate.

Indaratnic, sacrifica alte interese pentru a-si atinge um scop.

Nu este anxios, fricos atita timp cit situatia nu prezinta oscilatie intre succes – insucces, speranta – teama etc.

Poate ajunge sa combata tot ce se impotriveste pretentiilor sale.

Firea nestapinita

Iritatia lor creste atit de mult in intensitate, incit necesita o descarcare (afectul se umfla progresiv pina ajunge la exces, nu este vorba de o inflamare instantanee).

In combinatie cu hiperperseverenta duce la consecinte foarte periculoase.

Hipertimicul

Distimicul (exces – temperament subdepresiv)

Labilul (ciclotimicul)

Exaltatul

Reactioneaza mult mai intens la diferitele intimplari (entuziasmul sau disperarea). Cauzele sunt mai degraba nobile, superioare si altruiste decit egoiste.

Anxiosul

Emotivul

Tipologie dinamico-energetica: temperamentul

3.1. Manifestarea in conduita a fortei, mobilitatii si echilibrului

Forta (energia, capacitatea de lucru):

Tipul puternic: suporta tensiunea psihica, ferm, stapin pe sine, energic in executarea actiunilor.

Tipul slab: nu rezista la effort; uneori este: temator, nesigur, irascibil, sensibil, emotiv.

Mobilitatea (rapiditatea inlocuirii reciproce a excitatiei si inhibitiei):

Tipul mobil: trece usor de la o forma de lucru la alta, isi formeaza rapid noile deprinderi, le modifica si le inlocuieste pe cele vechi, ia decizii rapide, are initiativa.

Tipul inert: suporta greu variatiile in succesiunea activitatilor, schimbarile si vitezele mari, surprizele, isi formeaza greu noile deprinderi, miscarile sunt lente. Prefera activitatile tipie si fara variabilitate.

Echilibrul intre excitatie si inhibitie. Cantitatea de energie mobilizata:

Tipul excitat = neechilibrat: cu energie tumultuoasa, agresiv, irascibil, nechibzuit.

Tipul normal: miscari proportionale cu solicitarile, directe si suficient de rapide; vorbire echilibrata si expresiva.

Tipul inhibat: se concentreaza greu, oboseste repede, invata incet.

Temperamentele:

Caracteristicile temperamentelor (G. Allport):

3. 2. Descrierea celor patru temperamente clasice

(dupa Victor Oprescu)

3.3. Cele opt temperamente (“Caractere”), dupa G. Berger

Din combinatiile binare a trei factori rezulta anumite dispozitii, care intra in formula “caracterelor”.

Tabel: Combinatiile binare ale factorilor

(E=emotivitate; A=activism, S=Secundaritate; P=primaritate)