PERIOADA SCOLARǍ MICǍ ( a treia copilarie)

PERIOADA SCOLARǍ MICǍ ( a treia copilarie)

Perioada scolara mica (6/7 - 10/11 ani), de la intrarea copilului in scoala si terminarea ciclului elementar, este apreciata ca fiind un fel de sfarsit al copilariei. Aceasta perioada se caracterizeaza prin faptul ca dezvoltarea psihica se face sub influenta foarte puternica a vietii scolare. Asadar, se dezvolta caracteristici importante si se realizeaza progrese in activitatea psihica, datorita constientizarii ca atare a procesului invatarii.

O data cu intrarea in scoala, activitatea de baza a copilului devine insusi procesul de invatare, de asimilare sistematica si constienta de cunostinte noi. In cadrul activitatii de invatare se dezvolta si se modifica fundamental relatiile copilului cu cei din jurul sau si se formeaza relatii caracteristice colectivului egalitar scolar. Procesul de adaptare se intensifica si se centreaza pe atentia fata de un nou adult si nu se mai limiteaza la parinti. Acest adult (invatatorul sau invatatoarea) incepe sa joace un rol de prim ordin in viata copilului.

Competitia scolara in care se plaseaza copilul presupune respectarea rigorilor disciplinei, sa-si stapaneasca emotiile, sa depuna un effort permanent si sa se poata raporta, in mod corect, la activitatea si succesele colegilor. Aceasta inseamna sa aiba o imagine adecvata despre sine si despre altii, sa invete, asa cum spune Maurice Debesse, sa se plaseze si sa traiasca printre semeni.

DEZVOLTAREA BIO-FIZICǍ

Intre 6-7 ani, are loc o temperare a procesului de crestere ca ulterior sa se intensifice usor. Dentitia provizorie incepe sa fie inlocuita cu dentitia permanenta, ceea ce creeaza un oarecare disconfort si modificari temporare ale vorbirii sau chiar dificultati in alimentare. Dezvoltarea dentitiei permanente este insotita de procesul de osificatie, mai intens la nivelul toracelui, al claviculelor si al coloanei vertebrale. In acelasi timp se intaresc articulatiile si creste volumul muschilor. Se dezvolta musculatura fina a mainii. In acest context, se dezvolta organele de simt si implicit modalitatile senzoriale, posibilitatile de a reflecta in mod complex obiectele si fenomenele cu care vine in contact. Gustul si olfactia, dar mai cu seama vazul, auzul si tactul fac posibila o mai buna orientare si adaptare la mediu, extinderea campului de actiune si dezvoltarea unor noi abilitati.

Perioada scolara mica poate fi considerata de tranzitie intre copilaria mica si pubertate, tranzitie in care cresc momentele de criza ale dezvoltarii.

DEZVOLTAREA INTELECTUALǍ

Senzatiile si perceptiile se dezvolta atat pe linia calitativa, cat si pe cea cantitativa. Copilul castiga pe latura diferentierii mai precise a insusirilor obiectelor si fenomenelor reusind sa depaseasca stadiul perceperii sincretice si ajungand sa-si imbogateasca experienta de viata. Se dezvolta forme noi de perceptie legate de perceptia spatiului si a timpului.

O serie de aspecte noi se pun in evidenta si in dezvoltarea sensibilitatii vizuale. La 8-9 ani se mareste campul vizual. Treptat, se perfectioneaza miscarile legate de aprecierea vizuala spatiala fina, se organizeaza, la 10 ani, campul vizual al citirii. Cresterea sensibilitatii vizuale priveste si aprecierea vizuala a marimii.

Progrese se inregistreaza si in privinta sensibilitatii auditive. Invatarea citit-scrisului stimuleaza auzul fonematic si simtul limbii. In ansamblu, sensibilitatea auditiva capata functii cognitive si psihologice tot mai largi; treptat, micul scolar (la 9 ani) castiga capacitatea de a putea aprecia, dupa anumite sunete si zgomote, distanta relativa la care se afla un obiect emitator de sunete si de a identifica unele particularitati ale acelui obiect.

Pe linia dezvoltarii gustului si a mirosului nuse manifesta progrese semnificative.

Sub influenta invatarii, reprezentarile devin tot mai variate si pot fi desprinse de obiect, ceea ce ii da independenta copilului sa opereze cu noi imagini. Pe baza acestor imagini, copilul va putea sa-si reprezinte situatii si evenimente evocate cu ajutorul limbajului in afara experientei sale proprii si totodata sa-si proiecteze, in viitor, caracteristici ale unor elemente cu care va opera. In procesul invatarii, copilul opereaza, frecvent, cu scheme si imagini ce faciliteaza manipularea de informatii in care un rol important il joaca reprezentarile. Pe baza acestora, se dezvolta simbolurile si conceptele. Copilul isi insuseste o serie de simboluri inca din joc ca apoi sa realizeze ca literele, cuvintele, numerele, diferite semne, conserva cantitati si relatii semnificative.

La nivelul gandirii, constructiile logice joaca un rol din ce in ce mai important, iar prin intermediul judecatilor si rationamentelor copilul are posibilitatea sa opereze cu elemente desprinse de contextul dat intuitiv, sa depaseasca realitatea nemijlocita si apoi sa se apropie de abstract si general. Gandirea include ca elemente constitutive operatii de gandire si cunostinte. Operatiile gandirii, analiza si sinteza, abstractizarea si generalizarea, comparatia, concretizarea si clasificarea, ce fac salturi importante, asigura desfaturarea in conditii optime a activitatii intelectuale.

Printre situatiile de solicitare a gandirii se enumera si modul cum rezolva scolarii mici problemele de gandire. La inceput, elevul trebuie ajutat in organizarea continutului de intrebari, judecati si relatii. Capacitatea de a folosi cunostintele anterioare, de a mijloci aflarea unei relatii noi prin relatii vechi este nedezvoltata. De aceea, daca problema este prea complexa devine nerezolvabila.

In gandire intervine tot mai mult spritul critic logic si operarea cu seturi de reguli ca afirmatii despre concepte.

Elementele de baza ale regulilor sunt operatiile si ele privesc relationari efectuate la nivelul gandirii si inteligentei cu ajutorul conceptelor sau informatiilor. Progresele realizate in utilizarea regulilor se coreleaza cu dezvoltarea inteligentei generale. Piagetr a considerat ca intreaga dezvoltare psihica tinde spre gandirea logica formala odata cu depasirea gandirii concrete, intuitive.

In perioada scolara mica, este evident un nivel de dezvoltare a inteligentei si o tipologie a gandirii. Din acest punct de vedere exista variante de gandire concret-intuitiva, variante de gandire teoretica si variante de gandire sociala.

Intelegerea, ca proces de reflectare, isi are evolutia sa. Exista doua feluri de intelegere: o intelegere de tip intuitiv, nemijlocita, care opereaza mai mult cu imagini, reprezentari si o intelegere neintuitiva, mijlocita, care opereaza mai ales cu notiuni si relatii notionale. Fie ca sunt verbalizate clar sau nu, ele pot fi analitico-sintetice sau sintetico-analitice, adica pot servi situatii de reflectare in care domina aspecte analitice sau sintetice.

In perioada scolara mica are loc invertirea treptata a gandirii copilului de la contemplarea si intelegerea intuitiva a fenomenului, a cazului, la logica regulii, a legii pe care o exprima cazul, fenomenul si operarea in aceasta acceptie, fapt ce reprezinta o adevarata revolutie in actul de cunoastere, o schimbare de structura a intelegerii. Dar, in afara de formele intelegerii spontane, la micul scolar se manifesta si o forma de intelegere ce se caracterizeaza prin activarea mecanismelor voluntare intr-o larga masura. O astfel de intelegere are o baza fiziologica foarte complicata.

Spre sfarsitul micii scolaritati incep sa aiba frecventa tot mai mare judecatile complexe, cele disjunctive, de dividere si dihotomice. De asemenea se dezvolta judecatile ipotetice.

Calea cea mai importanta de dezvoltare a caracterului logic al gandirii este aceea a activitatii independente.

Prin evolutia si dezvoltarea stategiilor de invatare, se acumuleaza intens nformatii si se stimuleaza calitatile gandirii divergente facandu-se progrese in toate palierele cognitiei. Paralel cu dezvoltarea psihica se constata si o evolutie a invatarii pe parcursul perioadei scolare mici. Astfel, in prima clasa copiii utilizeaza forme de invatare simple bazate, in special, pe solicitarile memoriei.

Memoria are o importanta deosebita in adaptari, in dezvoltarea activitatii intelectuale si practice, in dezvoltarea generala qa activitatii psihice.

Micul scolar mai pastreaza din insusirile memoriei copilului prescolar. El memoreaza sprijinandu-se inca perceptibil pe ceea ce l-a impresionat mai mult. Memorarea copilului abia intrat in scoala este fragmentara si se opreste, insistand adesea, asupra elementelor nesemnificative si neesentiale. Aceasta memorare a detaliului este legata de predominarea analizei, a concretului, a fragmentului perceput.

In acelasi timp, memoria incepe sa se foloseasca, din ce in ce mai larg, de repere intelectuale; se constituie astfel un sistem de "puncte de sprijin", de strategie a invatarii prin utilizarea memoriei. Datorita constiintei necesitatii de a repeta spre a memora, spre a intelege si spre a putea reproduce cand va trebui, se dezvolta mult caracterul voluntar al memorarii. In mod voit, activ, elevul repeta ceea ce vrea sa memoreze si, din ceea ce ii vine in minte, selecteaza elementele care se potrivesc mai bine scopurilor sarcinii de rezolvat. Astfel, se elaboreaza mecanismul activ al reproducerii voluntare, critice, constiente.

Prin repetitie, invatarea si memorarea se ajusteaza la scheme bazate pe intelegerea si organizarea lectiei, fapt semnificativ pentru constituirea raspunsului. Intelegerea face posibila nu numai achizitia unui volum mai mare de cunostinte, dar si organizarea lor coerenta.

Imaginatia, la intrarea in scoala, este si ea relativ bine dezvoltata. In munca scolara are loc o antrenare complexa a imaginatiei reproductive legata de completarea si organizarea semnificatiei cunostintelor. Imaginatia reproducativa devine mai complexa, mai bogata, opereaza cu termeni si in imprejurari din ce in ce mai variate.

Alaturi de imaginatia reproductiva, in perioada micii scolaritati se dezvolta si imaginatia creatoare. Aceasta este legata de imaginatia reproductiva, intre ele existand numeroase intercorelatii. Imaginatia creatoare la micul scolar se manifesta in produsele activitatii creatoare, in fabulatie, in joc. Domeniile in care se manifesta creatia artistica la micul scolar sunt numeroase: desenul, compunerea literara si compunerea muzicala.

In perioada scolara mica, se dezvolta toate formele de limbaj. Conduitele verbale incep din ce in ce mai mult sa subordoneze toate celelalte componente, sa le organizeze si sa le dinamizeze.

Influenta mediului familial si a felului de a vorbi al membrilor familiei este deosebit de mare. Vorbirea curenta din familie influenteaza si stilul, si potentialul vorbirii copilului, claritatea exprimarii sale.

In limbajul scolarului mic, exista totusi destule elemente ale limbajului situativ. In acelasi timp, particularitatile dificultatilor intampinate de copil in vorbire constituie un indicator al faptului ca, pe de o parte, inca nu sunt suficient automatizate mecanismele trecerii din limbajul interior in cel exterior si, pe de alta parte, ca insusi stereotipul dinamic gramatical nu este elaborat.

Invatarea citit-scrisului In procesul de invatare a citit-scrisului, are loc angajarea si organizarea perceptiei, a reprezentarilor, a gandirii. Perceptia este conditie si efect al invatarii, gandirea este implicata in intelegerea contextului exprimat prin simbolistica literelor.

Cuprinde trei etape mai importante: 1) etapa preabecedara, caracterizata prin dezvoltarea capacitatii de descompunere a propozitiei in cuvinte si a cuvintelor in silabe; 2)perioada abecedara, cand se invata citirea concomitent cu sistemul transcrierii grafice a fonemelor; 3)perioada postabecedara, in care citirea si scrierea se perfectioneaza.

Afectivitatea si caracteristicile ei

Pana la 7 ani, afectivitatea copilului, desi relativ dezvoltata, ramane totusi la un nivel infantil specific, fiind dominata de atasament si afectiune fata de membrii familiei.

Micul scolar castiga treptat o mai mare stabilitate si un mai evident echilibru al vietii afective. De fapt, el devine din ce in ce mai sociabil. In procesul de invatamant, treptat, se modifica si motivatia afectivitatii. Jocul continua sa reprezinte sursa a numeroase stari afective, pozitive si negative, dar activitatea scolara devine activitatea cea mai incarcata de motive modelatoare. In activitatea si relatiile scolare se creeaza conditia nuantarii afective prin rezonantele faptelor si actiunilor.

Dezvoltarea afectivitatii in perioada micii scolaritati se complica si datorita constituirii intense de scopuri in activitate, precum si datorita constituirii de cerinte de a atinge anumite performante.

Particularitatile vointei

In genere, conduita micului scolar se caracterizeaza prin urmatoarele elemente mai importante:

1)Cresterea ponderii elementului constient, voluntar, intentional, fenomen evident mai ales in activitatea scolara intelectuala.

2)Formarea a numeroase deprinderi, abilitati, priceperi, adica dezvoltarea evidenta a componentelor automatizate, stereotipizate ale conduitei, componente ce pot fi usor mobilizate prin vointa.

Actiunile voluntare ale micului scolar, in ansamblu, nu au un caracter expllicit si o motivatie morala clara si unitara. Motivele afective fac adesea ca orientarea actiunii copilului sa fie nerationala. Momentul deliberarii este de multe ori impus de autoritatea pe care o exercita cei din jurul micului elev.

Dar cea mai caracteristica trasatura se manifesta in faptul ca pe parcursul executarii hotararii luate, micul scolar poate fi sustras, mai mult sau mai putin, de diverse tentatii si obiective noi, intamplator survenite.

Evolutia structurilor de personalitate

Scoala si invatarea, prin cerintele respective, determina modificari si in planul personalitatii. Se remarca o structurare a trebuintelor, intereselor, preferintelor si apoi a aptitudinilor ca urmare a descoperirii de catre copil a importantei lor pentru obtinerea de rezultate cat mai bune in activitate. Un rol deosebit de important, pentru evolutia copilului, il au, pe de o parte, dezvoltarea interrelatiilor sociale si caracteristicile acetora, iar pe de alta parte, receptionarea rezonantelor in structura personalitatii a noii experiente si imbogatirea cunostintelor. Interrelatiile sociale poarta amprenta vietii sociale in ansamblul ei, dar si a vietii scolare si familiale.

Efecte negative se produc in planul personalitatii copilului atunci cand unul din parinti manifesta indiferenta fata de el sau cand, dintr-un motiv sau altul, copilul este crescut de un singur parinte. Parintii ostili pot determina la copil conformism, incredere redusa in fortele proprii, teama, timiditate, sentimente profunde de culpabilitate si revolta de sine cu o incidenta mare a reactiilor nevrotice. Formele relatiilor din familie au efecte si in ceea ce priveste formarea constiintei de sine a copilului, ca element semnificativ in autoechilibrul persoanei.

Sub influenta invataturii si a programului scolar copilul este nevoit sa devina mai organizat, mai controlat, sa-si dezvolte forme noi in planul atitudinal fata de colegi, de profesori, sa-si valorifice mai bine propriile disponibilitati si capacitati pentru a putea rezista la spiritul competitional specific scolii si pe care il percepe cu infrigurare si cu efort investit continuu. Astfel, el invata sa se stapaneasca, sa-si dozeze eforturile, sa depaseasca unele dificultati legate de temperament si sa adopte comportamente adaptate la cei din jur, sa demonstreze efectele pozitive asupra maturizarii treptate a personalitatii.