PERIOADA TINERETII

PERIOADA TINERETII

Perioada tineretii (25-35 de ani) este de stabilizare si maturizare biopsihica deplina in care subidentitatile sociale, profesionale, maritale, parentale se echilibreaza prin castigarea unui statut si rol cu influente pertinente pentru evolutia personalitatii si comportamentului tanarului.

Spre deosebire de perioadele anterioare, in tinerete se diferentiaza, se constientizeaza prezentul de viitor si se adopta un mod personal de prospectare cu incarcatura afectiv-motivationala pentru contributia ce si-o propune sa o aduca la destinele lumii. In acest context, tanarul devine sensibil si recalcitrant la intalnirea cu nonvaloarea, noncompetenta si la persoane devalorizate sau depasite de evenimente, dar este receptiv la cele care au calitati deosebite, interesante si isi aduc o contributie la un domeniu sau altul.

Inca din etapa de trecere spre perioada tineretii (20-24 de ani), au loc o serie de restructurari ale planului intern si se manifesta caracteristici specifice adultului tanar. Multi autori, printre care D. Levinson, considera varsta tanara ca fiind plina de vigoare fizica, cu manifestari remarcabile de inteligenta, memorie, abilitati, aptitudini dezvoltate maximal si care favorizeaza un bun randament in activitatile desfasurate. Erik Erikson apreciaza varsta tineretii ca fiind dominata de aplificarea identitatii sociale si indeplinirea de sarcini complexe, care duc la formarea unui statut specific aspiratiilor sale.

In aceasta perioada, se dezvolta intens intimaitatea prin trairea experientei dragostei si inceputul vietii de familie. Noul statut, de partener, implica, pe langa satisfactiile respective, si sacrificii, compromisuri in care se include, in unele situatii, abateri de la regulile morale pe care tanarul le credea ca fiind imbatabile. Aparitia unui copil in familie constientizeaza mai bine statutul de parinte si se acumuleaza experienta pentru indeplinirea acestui rol.

Dezvoltarea psihica

Se realizezaza sub influenta exercitarii profesiei. Planul senzorial-perceptiv se structureaza prin sintetizarea datelor si sporirea capacitatii de discriminare. Sensibilitatea vizuala devine mai fina printr-o estimatie cat mai corecta. Cu toate ca vazul intra in declin, in jurul varstei de 30 de ani, informatiile bogate pot suplini aceste mici dificultati si creeaza modalitati complexe de adaptare. Alte forme senzoriale, cum ar fi auzul, tactul, simtul echilibrului, contribuie la actionarea capacitatii de receptare organizata si la dezvoltarea competentelor discriminative ce duc la sporirea abilitatilor si indemanarilor in diferite domenii de activitate.

Dezvoltarea intelectuala, in ansamblu, cu progrese evidente pe linia gandirii, intelegerii, inteligentei, memoriei, imaginatiei si limbajului nu il absolva pe tanar de a invata si a se perfectiona permanent, deoarece procesul de perimare profesionala si inlocuirea unor profesii prin altele actioneaza in lumea moderna, cu mare rapiditate.

Dezvoltarea maximala a tanarului determina formarea multor aptitudini generale si speciale ce vor contribui la afirmarea profesionala a subiectului si la crearea unei imagini ca specialist cu proiectarea viitorului ce poate duce la cresterea motivatiei si a aspiratiilor.

In aceasta perioada putem vorbi de unele particularitati ale invatarii. Acestea privesc, in primul rand, modificarile dintre proportia invatarii programata social si aceea bazata mai mult pe autodidacticism, care devine dominanta in raport cu prima. Si invatarea incidentala si cea originala castiga teren fata de invatarea organizata sistematic. La acestea se adauga insusirea complexa de cunostinte tehnice si economice prin invatarea ocupationala. Invatarea ocupationala determina specializari profunde in domeniile in care lucreaza fiecare.

Dat fiind programul de munca destul de incarcat al tinerilor, acestia se refac relativ repede, atat in urma oboselii fizice, cat si in urma celei psihice. Oboseala nu este, insa, numai obiectiva, ci si subiectiva si se produce din numeroase cauze: - motivatia si interesul scazut pentru activitate, lipsa de satisfactie, esecuri repetate, castigul redus, tensiuni si conflicte in grup, suferintele somatice sau psihice, nivelul scazut al espectatiei personale, etc. in ansamblu, sunt multi factori care contribuie la refacerea organismului, ponderea acestora fiind in functie de particularitatile psihoindividuale ale tanarului si de conditiile in care actioneaza. Promovarile, stimularile morale si materiale, ambianta pozitiva, confortul psihic la locul de munca, constituie numai o parte din acesti factori.

Integrarea socio-profesionala si restructurarile personalitatii

Integrarea profesionala si sociala a tanarului este dependenta de calitatile persoanei, dar si de conditiile obiective. Nivelul si extinderea integrarii denota capacitatea de adaptare, iar satisfactiile traite contribuie la mentinerea starii de sanatate si la stimularea dezvoltarii personalitatii. Tanarul manifesta preferinta pentru un loc de munca deschis, de care sa se simta legat si cu care sa poata comunica, sa-I fie respectate si evaluate corect eforturile. Prin structura lor, unele profesii au un coeficient de stres mai mare dacat altele si implica o competenta acuta sau lenta. In multe situatii, se formuleaza cerinte ce presupun insusiri legate direct de activitate si se acumuleaza relativ acumularile scolare care au implicat atatea eforturi in anii anteriori, fapt ce provoaca anxietati si dificultati de adaptare. Fara indoiala, structura profesiunilor creeaza o diferentiere discreta a tinerilor atat prin aport si adaptare, cat si prin densitatea de rol si statut. Aceste diferentieri determina atitudini care au la baza si tipologia personalitatii si chiar cele legate de sex. Unele cercetari au demonstrat ca persoanele de sex feminin sunt mai anxioase in raport cu procesul de integrare social-profesionala si traiesc dramatic insuccesul. Dificultatile sporesc, si la femei si la barbati, pe fondul unor tipologii labile sau a temperamentelor neechilibrate, fara capacitate de efort si cu tendinte autiste.

Trebuie remarcat ca inadaptarile verbale, profesionale, familiale, se mentin relativ ridicate in perioada tineretii. In acest plan, incidenta infractionalismului, care este accentuata intre 25-30 de ani, deregleaza adaptarea tanarului si dezvoltarea armonioasa a personalitatii sale. Dereglarile personalitatii se reflecta in planul comportamental si, in raport cu profunzimea lor, se extind in toate formele de activitate, avand tendinta de a se consolida ca deprinderi negative in relationarea cu cei din jur. Evolutia unor asemenea tulburari se produce, de obicei, de la simplu la complex; in faza de inceput, astfel de tineri se manifesta dominatori, egoisti, egocentristi, ostili, zgomotosi, ca apoi sa devina violenti, nestapaniti, irascibili, indiferenti fata de viata sociala si profesonala, rigizi si infractori. Starile conflictuale si de frustratie guverneaza toate actiunile subiectului. Persistenta acestora si existenta unui anturaj nefavorabil determina atitudini de inselatorie, furt, vagabondaj, fuga de acasa, prostitutie, acte de vandalism, talharie. Asemenea forme devin mai grave cand li se asociaza tulburari de sexualitate, manifestate prin perversiuni sexuale, homosexualitate, lesbianism, ce pot afecta toate palierele vietii psihice si in special, cele afective si spirituale.

R. Mucchielli analizeaza factorii psihosociali, cu accent pe cei socio-afectivi si educationali, care determina tulburari comportamentale la tineri si arata ca acestea se exprima in situatiile *respingerea societatii, in general, si a colectivului din care face parte, in special; *denaturarea perceperii sociale a altora; *imposibilitatea de a aprecia si prevedea consecintele ce decurg din unele acte; *imposibilitatea de a mai accepta rolul social pe care l-a avut inaintea comiterii actelor delictuale.

Ulterior, spre sfarsitul perioadei tineretii, (35 ani), fenomenul se atenueaza si are loc o repliere spre situatiile de liniste, confort si implicare in activitate. Educatia si conditiile de viata pe care le traverseaza tanarul joaca un rol important in dezvoltarea unor structuri de personalitate implicate in procesul adaptarii si integrarii.

Intgrarea in societate este facilitata si de faptul ca tanarul a devenit deja constient de necesitatea convietuirii in colectiv si de posibilul sau aport la imbogatirea valorilor sociale. Pentru aceasta, el se implica intr-o activitate complexa, plina de daruire si perseverenta, de intelegere si apreciere a calitatilor altora la care incearca sa-si armonizeze propriile sale comportamente. Normele morale sunt insusite si concepute prin prisma vederilor colectivului fata de care manifesta sinceritate si atasament. Tanarul prezinta interese conturate pentru aptitudini si stiluri personale de comportament, verbale, actionale, tehnice si ocupationale in care se poate raliza si proiecta cu reusite tot mai evidente. Cei cu un set de invatare inalta se bazeaza pe supermotivatie, ce creeaza zone de stimulare continua pe directia achizitiilor si a dezvoltarii rolurilor si a statutelor culturale, profesionale, sociale. Constituirea conceptiei despre lume si viata ne indica spatiul si timpul traversat de tanar in devenirea si proiectia personalitatii sale.

In tinerete, se manifesta deosebit de activ folosirea de cunostinte si operarea cu concepte abstracte care pun in evidenta forta abilitatilor intelectuale. Exprimarea inteligentei prin sisteme simbolice presupune o activitate complexa de intelegere, in care este implicata perceptia sociala alimentata de roluri si statute invatate. Vocatia pentru un anumit gen de activitate este bine conturata, ceea ce face ca tanarul sa depuna eforturi sustinute in vederea afirmarii sale si proiectarea dorintelor de a ocupa o anumita pozitie profesionala, culturala, sociala. Tinerii sunt sensibili la ameliorarea perceperii de sine si la felul in care imaginea lor este reprezentata de ceilalti. Ei doresc un statut dirferentiat si depun eforturi pentru o exprimare complexa a insusirilor de personalitate, valorizand mai bine relatiile cu cei din jur. Constituirea identitatii trece printr-un profund proces de restructurare ca urmare a dilatarii subidentitatii familiale, cultural-sociale, ocupationale, axiologice. Un asemenea proces poate genera conflicte, tensiuni si frustratii, din care tanarul iese invingator prin adoptarea unor modele actionale ce valorifica maximal caracteristicile personalitatii sale mature si in plina voga creatoare, cu echilibrari si adaptari adecvate mediului. Adaptarea se realizeaza printr-o intelectualizare a modului de organizare a vietii personale, profesionale si sociale.

Pornind de la nivelul psihicului uman, personalitatea tanarului este alcatuita din patru subsisteme, intalnite si la adult.

Subsistemul operational, din care rezulta acordul dintre realitate si cerintele acesteia cu inglobarea regulilor de viata, de conduita si trairile interne. Prin intermediul acestui subsistem se optimizeaza interrelatiile cu lumea inconjuratoare, cu implicarea potentelor energetice si de receptie de care dispune fiecare subiect. In acelasi timp, subsistemul operational faciliteaza interventia celorlalte subsisteme ce duc la acumulari de informatii, cunostinte, experiente si organizarea conduitelor pe toate directiile.

Subsistemul emotional, al trebuintelor biologice, psihologice si social-culturale ce faciliteaza instalarea de reactii de acceptare sau sanctionare a trairilor interioare si a efectelor din planul comportamental.

Subsistemul structurilor sinelui, care cuprinde perceperea, reprezentarea, idealul de sine (material, cultural, social) si nevoia de afirmare de sine, legata nemijlocit de dobandirea de statute si roluri.

Subsistemul valorilor, care se bazeaza pe cunoasterea si intelegerea regulilor si idealului de viata. Acest subsistem face posibila afirmarea functiei de filtrare si simbolizare a informatiei, de raportare a conduitelor la acceptorii morali, logici si ai constiintei. Acest subsistem protejeaza sinele si creeaza cadrul de extindere a idealului de sine si a sinelui social, prin valorificarea experientei personale si a elaborarii unor forme superioare de adaptare.