Psihologia comunitatii

PSIHOLOGIA COMUNITATII

1. Concept

,,Grupare mai mult sau mai putin spontana de indivizi, care incearca sa traiasca fara referinta la modelul familial, social si politic, asa cum este el ilustrat de familia nucleara, si fara ca, in formarea grupului, sa fie prioritare circuitele obisnuite de productie,,[1].

,,Comunitate, termen ce desemneaza un grup social ai carei membrii sunt legati prin sentimente puternice de atasament, comportamente participative, interese asemanatoare.

Exista comunitati rurale, de tineri sau adolescenti, de batrani sau copii, caracterizati prin interese si preocupari comune, un timp relativ mare petrecut impreuna de catre membrii componenti, viata in comun.

In occident, termenul este atribuit grupurilor hippy sau altor colectivitati marginale. O comunitate se deosebeste de grup si organizatie, de asociatie, prin lipsa rigorii organizatorice,,.[2]

Comunitatea ,,considerata initial o totalitate, o entitate substantiala pe care F. Tonnies (1887) a comparato cu societatea, comunitatea este privita astazi ca un ansamblu de relatii sociale complexe a carui natura si ale carui orientari sunt examinate in contexte specifice: religios, economic, stiintific, etc[3].

Stiintele sociale contemporane au preluat notiunea de comunitate, care reprezinta o constructie a Romantismului german, in esenta.

Comunitatea reprezinta ideea unei entitati sociale globale, in care sunt foarte stranse legaturile dintre membrii, iar sentimentul de ingroup are radacini in traditii profunde si este foarte puternic.

Comunitatea este expresia naturii umane si nu doar expresia unor optiuni practice si a unor actiuni politice.

Comunitatea constituie in acelasi timp un fapt natural si un fapt cultural, ea fiind o depozitara a binelui comun si a valorilor de baza, care in legile si in traditiile sale    isi gasesc expresia.

Inteleasa ca un fel de tip - ideal al formelor in care se poate manifesta convietuirea oamenilor, ideea de comunitate, in traditia Tonnies - Weber apare destul de clara, mai ales, in ceea ce priveste referirea la aspectele esentiale:

interdependenta sistemelor de relatii dintre persoane,

gradul ridicat de omogenitate in raport cu unele valori si norme impartasite in comunitate,

prezenta lor mai mult ca elemente puternic interiorizate decat ca elemente formal exprimate,

in ansamblul unei culturi si a unor moduri de viata comune, existenta unui puternic sentiment de ingroup in raport cu un outgroup inconjurator.

,,Termenul de comunitate evoca ideea unui spatiu fizic si social bine balizat, in interiorul caruia se produc interactiuni si un proces de intercunoastere intre actorii sociali, se dezvolta legaturi sociale, se impun norme si reguli de conduita, se naste un sentiment de apartenenta"[4].

Intre comunitate si societate exista diferente, membrii comunitatii dobandindu-si caracteristicile printr-un efort constient si voluntar, isi asuma destinul comun, relatiile sociale sunt personalizate, colorate, nuantate de istoria comuna, de mediul economic si cultural care creeaza contextul social-ideologic specific. Pe cand membrii societatii poseda in comun ceva ce le este dat, atribute pe care le mostenesc.

2. Prezumtii

Conceptul de comunitate locala, tipic pentru cultura sociologica americana din anii 20 si 50, incearca sa clarifice aceste probleme, subliniind ca o comunitate nu este o forma asociativa particulara functionand pentru un scop sau altul, fie el si colectiv, ci conditia de baza a vietii in comun, si ca atare, implicit este legata de un loc, de un teritoriu.

Nu este important daca comunitatea este mare sau mica, daca este sat, oras, trib, natiune, ci sa fie constituita dintr-un grup de persoane care stau impreuna pentru asi realiza conditiile fundamentale ale vietii cotidiene, si nu interese particulare.

Un semn caracteristic unei comunitati este faptul ca viata in interiorul ei poate fi traita in intregime, cu toate relatiile sociale proprii, ceea ce nu putem spune si despre asociatie.

Comunitatea este integrala, in timp ce asociatia este partiala.

Au fost puse in evidenta 2 tipuri de comunitate:

comunitate de tip local

comunitate de tip cosmopolit

Comunitatea de tip local este comunitatea in care individul are relatii foarte stranse cu societatea, incat aceasta este considerata de individ, drept grupul ei. Este o comunitate inchisa si izolata, nu accepta schimbarea, este vazuta ca un lucru rau.

Comunitatea de tip cosmopolit, comunitate in care relatiile de prietenie si vecinatate sunt mai slabite, este pretuita individualitatea in aceasta comunitate. Legaturile cu traditia sunt firave, valorile de baza sunt cele materialiste, considera schimbarea un lucru pozitiv.

Comunitatea umana trebuie vazuta ca un intreg format din unitati aflate in relatie care, in mod simbiotic, la fel ca la plante si animale din acelasi habitat stau impreuna.

Caracteristicile esentiale ale acestei comunitati sunt: are o populatie organizata pe un teritoriu, are radacini relativ puternice in teritoriul pe care il ocupa si unitatile individuale traiesc in relatie de dependenta simbiotica, adica sunt reciproc independente.

Cele patru procese fundamentale care dinamizeaza comunitatile umane sunt competitia, conflictul, intelegerea si asimilarea.

Comunitatea poate fi o localitate rurala sau un grup de localitati, o grupare profesionala, familia largita, membrii unei rezidente, vorbitorii unui dialect, o asociatie.

Viata sociala poate fi organizata intrun spatiu delimitat (cartier, bloc, mahala), dar si intro retea de interese, structurata ierarhic.

Este incurajata prin comunitate socializarea prin fuziune partiala, valorizata solidaritatea difuza a membrilor, acordarea sprijinului social, dar si participarea emotionala, ritualul care reuneste, comunitatea apare astfel ca o totalitate de credinte, orientari valorice, interese.

Relatiile sociale din cadrul comunitatii nu sunt simple si primitive, ci ele prezinta o organizare complexa, adesea cu norme institutionale rigide, reunind interese si gusturi asemanatoare, negociate adesea de catre membr

Comunitatea nu este intemeiata pe contract, ci este bazata pe intelegere, membrii simt comun si reciproc, asociativ in cadrul unei vointe colective, care este expresia unei unitati.

3. Nivelul de analiza

Satele si orasele sunt forme diferite de comunitate, dar ceea ce le face similare intro oarecare masura este calitatea lor de sisteme localizate integrate prin intermediul familiilor si al cooperar

Societatile traditionale, dar si cele moderne, cultiva spiritul comunitar ca mijloc de mentinere a identitatii si liantul socio-afectiv.

Satul romanesc ai existat si mai exista forme de organizare si institutii corespunzatoare: obstea taraneasca, care era constituita sub forma unei asociatii de sprijin reciproc si asistenta mutuala, cultiva spiritul comunitar si se conducea dupa legi transmise de oamenii buni si batrani din generatie in generatie.

Satul devalmas, functiona sub forma unei colectivitati legata de ceata prin rudenie, ca o asociere ce controla comportamentele indivizilor componenti si care lua decizii prin consultarea partasilor.

Sfatul batranilor era o institutie de reglare a vietii comunitare, fiind format din oameni asezati si cinstiti, care judecau parele si aveau rolul de a transmite elementele memoriei comune.

Asocierile pentru munca au aparut din necesitatea cooperarii in muncile agricole de sezon, dar au avut si functii psihosociale corespunzatoare de cultivare a spiritului de solidaritate, ajutorul reciproc, intarirea legaturilor de neam.

Microsistemul este acel complex de relatii existente intre persoane si mediu percepute de o persoana prin experienta directa cum sunt casa, scoala, grupul de lucru.

Mezosistemul e definit ca un sisteme de microsisteme cuprinzand unul sau     mai multe contexte ambientale unde individul este un participant activ, ca si conexiunile acestora.

4. Utilitate - prevenire a delincventei

Prevenirea presupune cautarea cauzelor patologiei si actiunea de prevenire a acesteia prin intermediul modificarii conditiilor de mediu.

Se are in vedere modelul care furnizeaza o serie de scopuri si propune un mod de gandire care ia in considerare probleme diferite de cele vizate in abordarea individualista, modelul ne cere sa gandim daca si cum sa intervenim, inainte de aparitia unui comportament nedorit.

Se propune de catre Regoliosi o redefinire a traditionalei distinctii intre prevenirea primara, secundara si tertiara si o organizeaza pe cinci niveluri care pornesc de la prevenirea potentiala sau de la promovarea in sens restrans si ajung pana la prevenirea specifica secundara a diverselor forme de devianta.

Se trece de la o prevenire orientata spre blocarea comportamentelor negative la o prevenire menita sa promoveze deplina realizare personala si sociala a cetateanului, adult sau adolescent.

Dezvoltarea preventiei in domeniul criminalitatii este foarte instructiva, fiind dominata pana acum de abordarea individualista, care localiza cauza in individ.

Ne-ar fi mai de folos sa privim individul, grupul si mediul drept componentele unui sistem in care fiecare este afectat in multe feluri de alt

Se face distinctia intre trei tipuri de prevenire:

prevenirea primara, care este inteleasa ca un ansamblu de interventii menite sa impiedice manifestarea unor maladii latente la oamenii sanatosi sau aparitia unor situatii sociale care pot deregla echilibrul psihologic si conditia sociala a unui individ.

Prevenirea secundara, care este formata dintrun complex de activitati orientate spre descoperirea, in cazul unui om considerat sanatos, a simptomelor foarte timpurii prin care se manifesta o maladie. Instrumente ale prevenirii secundare sunt diagnosticul si tratamentul precoce.

Prevenirea tertiara, care este identica practic cu tratamentul si reabilitarea in masura in care isi propune sa impiedice agravarea unei maladii diagnosticate si a unor handicapuri fizice si psihice, si nu atat moartea.

Se poate spune ca termenul de prevenire din punctul de vedere al psihologiei comunitatii are ca obiective construirea unor minoritati active si a unor leadership de transformare care sa ajute contextele in care are loc manifestarea mentionata sa faca interventii eficace in faza precoce, sa reduca daunele pe care fenomenul le accentueaza in plan istoric si sa puna la baza actiunii lor, atat in institutii, cat si in retele si in microculturile lor programe care sa fie in masura sa expliciteze

fenomenele care constituie obiectul prevenir

Daca se doreste a se face prevenire in mod serios, trebuie schimbata complet optica, se porneste de la cererea care se naste din interactiunea cu fenomenul, acolo unde se naste si cu cei de la care emana.

O comunitate incearca sa previna ceea ce este in acelasi timp o ratiune constitutiva in sine, nu exista comunitate care sa nu aiba in interiorul sau ca parte constitutiva ceea ce n-ar dori sa aiba    si cest lucru se intampla tocmai fiindca incearca sa nu o aiba.