DEFICIENTA VIZUALA

In conditiile afectarii partiale sau totale a aportului informational de la principalul furnizor de informatii din lumea inconjuratoare, deficienta vizuala are o puternica influenta asupra tuturor laturilor integrarii sociale a persoanei. De aceea, interventia de specialitate in ansablu este deosebit de importanta, avand, in esenta, scopul final al integrarii sociale adecvate a persoanei cu deficienta.

Tiflologia ("tiflos"- orb si "logos"- stiinta) este o ramura a defectologiei care studiaza problemele speciale de ordin pedagogic, psihologic, sociologic, medical, in legatura cu fenomenul deficientei vizuale (cecitate si ambliopie).(Roth, 1973, p. 6)

Din punct de vedere pedagogic, sunt considerati orbi cei care sunt complet lipsiti de vedere sau cei care dispun de "resturi de vedere" ce nu depasesc o acuitate vizuala centrala de 0,05 (= 1/20). Scolarizarea acestora se face de regula in scoli speciale pentru nevazatori, dar in prezent ei pot fi integrati si in sisteme de educatie normala. In astfel de scoli pot fi cuprinsi si elevi cu o acuitate vizuala (A.V.) centrala mai mare, daca prezinta o scadere progresiva a vederii sau au o insemnata ingustare a campului vizual. (Roth, 1973, p. 6)

Sunt considerati ambliopi (obs= ochi si amblus= tocit), elevii care prezinta o diminuare a A.V. centrale cuprinsa intre 0,05 - 0,2 (1/20-1/5).

Se pot admite si elevi cu A.V. mai buna, dar daca prezinta anumite afectiuni oculare cum sunt: opacitati ale cristalinului, strabism accentuat, afectiuni oculare cronice (conjuctivite virale, glaucom) sau afectiuni cu o scadere progresiva a vederii (retinite pigmentare, atrofii optice). Se admit si elevi cu AV mai scazuta, daca exista posibilitati de ameliorare.

In opinia lui Stefan (1999, p. 7), psihopedagogia deficientilor vizuali, ca disciplina stiintifica, studiaza problemele cunoasterii psihologice si indrumarii educative a nevazatorilor si slab-vazatorilor, precum si procesul de recuperare sociala a acestora.

Obiectivele tiflologiei (Ghergut, 2005, p. 148-149):

Obiectivele tiflologiei pot fi sintetizate astfel:

a) recuperatorii si compensatorii:

ocrotirea vederii restante;

folosirea eficienta a posibilitatilor vizuale in scopul perceperii active si sistematice a realitatii;

utilizarea la maximum a celorlalte aferente senzoriale pentru a completa sau inlocui vederea;

dezvoltarea unor abilitati ale proceselor psihice care intervin in procesul compensatiei;

prevenirea, remedierea si inlaturarea unor posi-bile tulburari in planul dezvoltarii psihomotrice;

educarea psihomotrice in scopul asigurarii independentei si sigurantei in miscare;

corectarea reprezentarilor vizuale, completarea si imbogatirea acestora prin noi experiente;

b) educationale

accesul la toate gradele si formele de invatamant;

pregatirea stiintifica, tehnica si culturala;

orientarea scolara si profesionala;

desfasurarea de activitati didactice care sa consolideze si sa perfectioneze mecanismele compensatorii;

operationalizarea continuturilor educationale prin metode si mijloace accesibile.

Etiologia deficientelor vizuale

Cunoasterea factorilor cauzali este foarte importanta pentru a intelege specificul fiecarui caz, pentru a intelege natura dificultatilor pe care le intampina si pentru a sti care este potentialul, mecanismele compensatorii ce pot fi mobilizate pentru a stabili modalitatea educatiei potrivite, cu scopul de a combate actiunea factorilor nocivi.

Nu exista factori deosebiti care sa determine pierderea totala sau numai partiala a vederii, si de aceea cauzele cecitatii si ambliopiei nu pot fi studiate separat. Astfel, gravitatea deficientei este dependenta si de modul cum sunt receptati de organism factorii respectivi, varsta la care se produce deficienta, rezistenta organismului sau fragilitatea acestuia, capacitatea individului de a depasi momentele grele etc. Ca atare, dintre cele mai cunoscute si frecvente cauze si forme ale deficientei de vedere le mentionam pe urmatoarele:

Se constata trei niveluri de factori cauzali:

1- diferite lezari si disfunctii ale analizatorului vizual;

2- factori cauzali care la randul lor, dedermina afectiunile analizatorului vizual: factori genetici, boli transmise de mama fatului in timpul sarcinii ,boli contractate in timpul copilariei, traumatisme

3- de natura sociala si economica,psihologica si educationala.

Afectiuni ale analizatorului vizual

a-tulburari de refractie (ametropiile): Miopia, hipermetropia, astgmatismul, anizometropia (diferenta de refractie inte cei doi ochi).

b-opacifierile mediilor refringente: opacifierile corneei, crisrtalinului.

c-tulburari ale subfunctiei de receptie retiniana: afectiunile vasculare ale retinei, emboliile(obstructii ale arterelor retiniene), afectiuni degenerative ale retinei.

d-tulburari ale subfunctiei de transmitere a excitatiei nervoase: nevritele optice( inflamatii ale nervului optic de natura degenerativa, vasculara sau traumatica), staza papilara(un edem al papilei), atrofii optice, colobomul nervului optic(malformatii de natura ereditara a nervului optic).

e-tulburari ale subfunctiei binoculare:poate fi cauzata din motive sezoriale, motorii si a mecanismelor corticale.

f-afectarea altor aspecte functionale ale analizatorului vizual: hipersecretia umorii apoase, tulburarea excretiei acestea( caile de eliminare fiind blocate), tensiune intraoculara.

Afectiuni organice generale care determina deficienta vizuala

a-factori de natura ereditara ( de cele mai multe ori au caracter de factori de risc) sau este voba de anomalii si malformatii ale aparatului ocular( anoftalmie, microftalmie, lipsa cristalinului, a irisului, colobom al acestora sau al retinei,si a nervului optic, anomalii de pozitie)

b-afectiuni contractate in perioada intrauterina: embriopatia rubeolica, intoxicatia alcoolica,drogurile.

c-factori perinatali:traumatisme obstetricale

d-factori postnatali;

Traumatisme oculare: contuziile, plagile perforante, arsurile oculare.

4 Cauze sociale si educationale: malnutritia, oboseala, mediul insalubru, lipsa apei potabile, ignoranta, indiferenta, superstitiile, atitudinea anturajului, lipsa educatie vizualeetc.

Clasificarea deficientelor vizuale

(W. Roth, D. Damaschin, V. Preda)

Particularitatile psihopedagogice ale interventiei educative a deficientilor vizuali trebuie abordate si analizate in raport cu cauzele, gradul si dinamica deficientei vizuale. In functie de acestea se realizeaza si clasificarea deficientelor vizuale.

Evaluarea gradului de functionalitate sau disfunctionalitate a analizatorului vizual, se realizeaza prin aprecierea acuitatii vizuale, care inseamna capacitatea regiunii maculare a retinei de a percepe obiecte de dimensiuni mici.

Determinarea A.V. (acuitatii vizuale) se face cu ajutorul optotipilor (tabelele optometrice).

In functie de A.V. avem urmatoarea clasificare:

a.    cecitate totala - incapacitate de a percepe lumina, A.V. este intre 0 si 1/200 (0- 0,005) , adica deficientul are intre 0 - 0,5% dintr-o vedere normala. Acesti copii sunt scolarizati de regula la scolile de nevazatori.

b.   cecitate practica - A.V. intre 1/200 si 1/50, adica 0,005 si 0,002; deficientul are 0,5 si 2% dintr-o vedere normala. Sunt scolarizati la scoala de nevazatori.

c.    ambliopie grava - A.V. 1/50 si 1/20, adica 0,02 - 0,05; deficientul are 2% -5% dintr-o vedere normala. Si acesti copii pot face obiectul scolii de nevazatori.

d.   ambliopie medie- A.V. 1/20 si 1/5, adica 0,05 si 0,20; deficientul are 5% -20% dintr-o vedere normala. Valorile A.V. se iau in considerare la ochiul cu functionalitate mai buna si corijat d.p.d.v. otpic, cu ochelari sau lentile de contact.

e.    Ambliopie usoara- percepe mai mult de 1/5 (0.2) din capacitatea normala, adica are peste 20% dintr-o vedere normala.

Dupa gradul de scadere a acuitatii vizuale in raport cu substratul organic, ambliopiile pot fi:

a) ambliopii organice (lezionale) - provocate de modificari organice ale analizatorului vizual;

b) ambliopii relative - modificarile organice nu justifica diminuareafunctiei vizuale;

c) ambliopii functionale - fara modificari organice.

Dupa gradul leziunii optice si nivelul utilizarii resturilor de vedere, exista:

1. orbirea absoluta (fara perceperea luminii)

2. orbirea sociala sau practica (minimum-ul de vedere restanta nu e suficient pentru orientarea in spatiu)

3. alterari intense ale campurilor vizuale (pana la 5-10 grade)

Clasificarea dupa indicii functionali ai vederii afectate:

a)     acuitate vizuala;

b)     camp vizual;

c)     sensibilitate luminoasa,

d)     sensibilitate cromatica,

e)     localizarea spatiului vizual

f)      rapiditatea actului perceptiv

Clasificarea in functie de cauze:

A) dupa momentul cand actioneaza:    - ereditare

- prenatale

- perinatale

- postnatale

B) in functie de localizarea anatomica a afectiunii si patologia analizatorului vizual:- tulburari maligne;

- opacifierea mediilor refringente;

- tulburari de transparenta;

- opacifierea corpului vitros;

- tulburari de receptie retiniene;

- tulburari ale functionalitatii nervului optic

- coroidita

- glaucom;

- tulburari ale motilitatii oculare

In functie de segmentul analizatorului afectat se grupeaza in urmatoarele categorii nosologice:

A. Boli ale anexelor globului ocular (bolile pleoapelor, aparatului lacrimal, orbitei si conjunctivitei)

B. Boli ale polului anterior al globului ocular (bolile sclerei, corneei, uveei, pupilei, corpului vitros si cristalinului)

C. Boli ale polului posterior al globului ocular (bolile retinei, nervului optic, boli provocate de accidente oculare, tulburari de refractie, glaucomul, afectiuni cae afecteaza CV, tulburari de adaptare la intuneric si lumina, tulburari de recunoastere a culorilor , tulburari ale vederii binoculare)

Particularitati morfofunctionale ale deficientilor vizuali

A-Probleme neurofiziolgice:

-Modificariale proceselor bioelectrice- electroencefalograma prin disparitia ritmului alfa precum si prin scaderea marimi tuturor oscilatiilor electrice ale scoartei dar pe masura cevederea creste (la slabi vazatori), creste si przenta ritmului alfa ca si amplitudinea tuturor oscilatiilor electrice, iar centrul activitatii electrice se deplaseaza din zona centrala catre cea occipitala a scoartei (L.A.Novicova). Deci la deficientii vizuali, in functie de gradul deficientei, focarul activitatii electrice din occipital se deplaseaza spre centrul perceptiei tactil-kinestezice.

-Scaderea vitezei de formare a reflexelor conditionate si a mobilitatii lor;

-Inhibarea reactiilor motorii la declansarea reactiilor de orientare, exprimad prudenta: teama de necunoscut inhiba miscarile, reduce mobilitatea;

-Lipsa unor excitatii luminoase pot produce unele dereglari ale functiilor controlate de sistemul diencefalic-hipofizar (metabolismul apei si al glucidelor-enurezisul nocturn este mai prezent la copiii nevazazori -la copiii operati de cataracta s-a constatat o normalizare a metabolismului apei) W.Roth.

-Ca urmare a lipsei impulsurilor de lumina in copilaria timpurie se produc si disfunctii hipofizare-Saua turceasca are dimensiuni mai mici;

B- Particularitati fizice

Deficienta vizuala limiteaza si franeaza libertaea de miscare, fapt ce se rasfrange asupra dezvoltarii fizice( rolul exercitiului de timpuriu)

-Dezvoltarea motorie la orbi este intarziata( P. Oleron) ,dificultati de echilibru, miscari retinute sovaitoare, ritm, de coordonare. Mersul este rigid (mersul de barza), cerceteaza solul, bratele nu se misca simetric.Nu sunt antrenate toate grupurile musculare, dificultati de reprezentare a propriului corp.

-Atitudini posturale deficiente-capul si gatul aplecate inainte sau lateral, umerii cazuti(lipseste autocontrolul vizual) apar tinute cifotice si scoliotice;

-Apar unele blindisme -leganarea capului,a piceoarelor, fercatul mainilor.

C-Dificultatile perceptiei la ambliopi

Acestea apar in toate fazele actului perceptiv.

-Impulsul declansator poate fi diminuat dat fiindca nu pot fi sesizati datorita vederii prea slabe nu se declanseaza reflexul de orientare;

-Dificultati de localizare a obiectului perceptiei (campul vizal ingust, vedera slaba, sensibilitate de contrast redusa);

-dificultati analitico-sintetice a obiectului (obiecte prea mici sau prea mari), dificultatile analizei determina dificultati de sinteza.Apare pericolul perceperii mai usor doar a elementelor neesentiale, explorarea vizuala se desfasoara redundant, lent, haotic, parcurge diferite trasee la intamplare, revine asupra lor, pierde din vedere aspectele esentiale;

-Perceptia vizuala este lipsita de caracterul instantaneu, de automatizare;

-Identificarea unui obiect imlica raportarea acestuia la oanumita clasa de obiecte- aici intervine educatorul;

-Copilul ambliop trebuie sa faca apel la un efort suplimentar de concentrare, de mobilizare a experietei optice anterioare, dar se poate intalni si o tendinta de a ghici obiectul perceptiei(rolul educatorului de a echilibra cele doua tendinte)

D-Caracteristici perceptuale la nevazatori

-Infomatia principala se obtine prin celelalte modalitati senzoriale si in special prin complexul functional tactil-kinestezic si pe cale auditiva. Rezltate foarte bune se obtin in domeniul diferentierii tactile, dar nu prin tactul pasiv ci prin palpare aciva.Observarea pe cale tactil-kinestezica, explorarea unui obiect are o desfasurare discontinua, prin detasari, salturi reveniri miscari repetate de inaintare in cunoasterea unor parti a obiectului si miscari inverse, de revenire (V.Preda). Tot astfel se realizeaza, pe baza exercitiului,diferentierile audditive. Dintr-un ansamblu de sunete nevazatorul selecteaza sunetele importante pentru el ca semnale.

Reprezentarile

Dificultatile perceptiei se rasfrang asupra reprezentarilor. Reprezezentarile sunt copii active ale realitatii, constituirea lor, ca si actualizarea lor este functie de modul de utilizare a datelor perceptiei in actvitati: cititul, scrisul identificarea obiectelor, orientarea in spatiu, jocuri, lucru in atelier,etc.

La ambliopi R. se formeaza preponderent pe cale vizuala a carei insuficienta aduce unele note specifice, la nevazatori R. se formeaza pe baza experientei senzoriale dobandite prin analizatorii valizi.

Nevazatorii percep spatiul intr-un mod propriu. Daca nu ar avea reprezentari spatiale nu s-ar putea orienta in spatii, orbirea nu impiedica o reprezentare adecvata a universului (P. Henri). N. au o reprezentare unitara asupra spatiului, o viziune tactila.

Reprezentarile la n. se formeaza greu si numai sub indrumarea educatorului (uneori copiii cu vedere mai scazuta au reprezentari mai bogate decat altii care vad mai bine).

bagajul reprezentarilor copiilor n. este mai sarac

reprezentarile au un caracter lacunar(datorita investigatiilor doar partiale), reprezentarea trenului se rezuma la scara sau zgomotul rotilor, sau la elemente nesemnificative cum ar fi frigul si mirosul de tigara

In cazul calitatilor strict vizuale de neinlocuit pe alte cai senzoriale pot aparea reprezentarile substitutive (inlocuirea senzatiei de lumina cu cea de caldura, asocierea culorilor cu obiectele care le reprezinta de ex. zapada, iarba), astfel de substituiri au o valoare cognitiva redusa, dar se pot construi prin substitutie, imagini veridice al caror corespondent real nu poate fi investigat: piata, parcul, etc. unde se pot folosi machetele.

In situatia cecitatilor tardive o mare parte din reprezentari se sterg, iar altele se pastreaza. Este importanta identificarea reprezentarilor copiilor, pentru a putea fi corectate cele gresite si completate cele lacunare.

Dezvoltarea gandirii si limbajului

Deficienta vizuala nu afecteaza gandirea. Intarzierea vizuala poate sa aiba originea in prima perioada a deficientului vizual, perioada inteligentei senzoriomotrice. Lipsa vederii impune alte scheme de actiune, decat cele care implica vederea dar acest lucru se realizeaza numai prin exercitii bine alese.

Tulburararea senzoriala proprie orbilor din nastere impiedicand de la bun inceput adaptarea schemelor senzoriomotrice si intarziind coordonarea lor generala, "coordonarile verbale nu sunt suficiente pentru a compensa aceasta intarziere si este necesara o educatie mai indelungata a actiunii pentru a se ajunge la constituirea operatiilor comparabile cu acelea ale copilului normal".( J. Piaget)

Dezvoltarea memoriei

Considerarea memoriei orbilor si ambliopilor ca fiind mai buna decat a cea a persoanelor cu vedere, nu-si gaseste spijin in datele experimentale.

Orbii congenitali memoreaza, recunosc si reproduc date de analizatorul auditiv, cutanat, motor, gustativ, olfactiv, iar cei cu cecitate survenita si ambliopii recurg si la reprezentarile vizuale. Memoria intuitiva a deficientilor vizuali se bazeaza pe alte modalitati senzoriale: tactil, auditiv sau in cazul resturilor de vedere se bazeaza si pe reprezentari. Cel mai raspandit tip de memorie este tipul mixt (tactil-auditiv). Lipsa experientei concret senzoriale determina predominarea memorarii materialului verbal si reproducrea sub forma verbala. Vazatorii percep in mod repetat si spontan obiectele, orbii nu au acest avantaj, cunoasterea concret senzoriala se realizeaza in mi mica masura in mod spontan fiind necesare eforturi suplimentare.

Orbii sunt ingraditi nu numai in posibilitatea perceperii repetate ci si in privinta materialelor intuitive. Acest fapt nu determina neaparat consecinete negative, orbii acordand o deosebita importanta memorarii cat mai trainice a ceea ce au priceput pentru prima data si fac un efort de memorare mai mare fiind nevoiti sa recurga mai des in datele memoriei.

Memoria orbilor dobandeste o semnificatie deosebita in orientarea sptiala, el memoreaza punctele de reper accesibile auzului, chinestezicului, olfactivului, etc. El tine minte numarul pasilor de la un punct de cotitura la altul, P. Villey vorbeste chiar despre o memorie musculara. In experimentele cu privire la memorie, cea verbala este bine dezvoltata.

Dezvoltarea atentiei

Atentia are un rol important in compensarea deficientei vizuale. In lipsa informatiei vizuale creste orientarea atentiei in directia stimulilor tactili kinestezici, auditivi si de alta natura, isi formeaza o atitudine specifica in raport cu semnificatia lor semnalizatoare. In orientarea sptiala, obtine performante deosebite in distributia atentiei sesizand cu usurinta neregularitati ale drumului, diverse semnale necesare orientarii, zgomote, pasii pietonilor, etc. In situatia unor trasee necunoscute si dificile, atentia nevazatorului este dificila ducand la oboseala sau chiar epuizare.

La orbi atentia prezinta unele semne exterioare, cum ar fi: imobilitatea totala in cazul perceperii auditive, miscari strict necesare in timpul lucrului la o masina, in timpul lectiei luand adeseori o postura de panda. Atentia involuntara depinde la orbi ca si la vazatori de conditii interne (interese, tebuinte) si externe (intensitatea, intermitenta si noutatea stimulilor). Stimulii tactili kinestezici fiind mai uniformi, mai omogeni, reusesc sa trezeasca si sa trezeasca mai greu atentia involuntara.

Dezvoltarea imaginatiei

Varietatea si complexitatea stimularii pe care le asigura prezenta vederii sunt necesare pentru dezvoltarea imaginatiei. Totusi, pe masura ce experienta perceptiva a nevazatorlui devine mai bogta si mai vie, si cand se dezvolta gandirea si limbajul face posibilai combinarea imaginativa creativa.

Urmari in planul comportamentului socio-afectiv

Unele caracterizari ale afectivitatii deficientului, cum ar fi: infantilism , instabilitate emotionala, stari nevrotice, negativism , egoism, comportament asocial, fire suspicioasa, agresiva, stare de anxietete etc. nu sunt o consecinta automata a eficientei vizuale ci mai curand o consecinta a conditiilor social educative in care el s-a dezvoltat.

Campul experientei colective este mai redus la deficientul vizual dar aceasta nu se intampla din cauza tendintei orbilor de a se inchide in sine si nici pentru ca intervin trasaturi de caracter egoiste care impiedica dezvoltarea sentimentului de comuniune ci din cauza unor conditii de viata care nu stimuleaza si nu prilejuiesc o dezvolatre relationala mai ampla. Persoana nevazatoare trebuie pregatita pentru relatiile sociale altfel pot apare stari depresive, neincredere in cei din jur, inchidere in sine.

Deficitul vizual nu-l handicapeaza neconditionat pe n., "din aceasta slabiciune a vazului ia nastere o mare forta".(A. Adler). Deficientul vizual nu este un "asocial". Printr-o educatie corespunzatoare orice comportament asocial poate fi prevenit.

Limbajul

Limbajul oral este insusit de catre nevazari in conditii aproape normale si se ajunge la o stapanire aproape perfecta a exprimarii verbale. Totusi se evidentiaza urmatoarele prticularitati:

-ritmul incetinit in dezvoltarea limbajului,mai ales la varsta anteprescolara si prescolara, posibilitatea unei pronuntii neprecise;

-lipsa totala sau frecventa redusa a elementelor expresive, mimico gestculare a limbajului;

dificultatile intelegerii unor nuante,exprimate de catre auzitori cu mijloace mimico gesticulare , inacesibile perceperii pur auditive;

-dificultati intampinate in stabilirea legaturilorintre imaginile obiectelor si fenomenelor, pe de o parte, si cuvintele care le designeaza, pe de alta parte- de aici rezulta decalajul intre capacitatea de exprimare verbala si fondul redus de reprezentari, utilizarea unor sabloane verbale sau uneori chiar neconcordanta intre notiuni si cuvinte si mascarea verbala a deficitului notional (verbalism).

Cu toate acestea trebuie subliniat rolul limbajului in compensarea deficientei vizuale. Creste intr-o insemnata masura rolul cuvantului care utilizat intr-un mod adecvat si in stransa legatura cu experienta perceptiva, vine sa completeze, sa precizeze, sa sistematizeze si sa generalizeze aceasta experienta.

Din experimentele facute s-a dovedit ca rezultatele perceptiei tactil kinestezice, de identificare a unor obiecte a fost mult usurata daca a fost pregatita print-o descriere verbala premergatoare.

Unele particularitati ale pronuntiei

In lipsa controlului vizual fiind limitata imitarea miscarilor articulare precum si corectarea pronuntiei proprii este posibila manifestarea unor abateri de la normal. Unii specialisti afirma ca lipsa modelului vizual al pronuntiei determina frecvente defecte de articulare care cuprind mai ales cele labiale si dentale.Ex. diferentierea auditiva a sunetelor m si n este dificila pentru copilul cu def viz. dat faptului ca modelul de pronuntie exclusiv auditiv se imita greu, deoareace nu ofera copilului decat rezultatul actului de articulare (inel si pron. imel, tinichigiu si pron. timichigiu).

Copilul orb trebuie pus in situatia sa simta, sa pipaie, imaginile articulatorii ale unor sunete, pronuntate de prof. Se poate semnala si o extrema opusa cand deficientii vizuali in dorinta de a realiza o exprimare cat mai concreta dau dovada de o dictiune cat mai exagerata si un debit verbal crescut (betia de cuvinte).

In analiza abaterilor de la dezvoltarea normala a limbajului oral trebuie amintit gradul defectului vizual si momentul survenirii lui. Alti factori ce pot fi enuntati sunt cei extraoptici (defecte auditive, def. mintala defectele motrice, etc.).

Orientarea spatiala

Componenta motrica a orientarii sptiale

Mersul: pe distante scurte, perimetrul incaperilor cu atingerea peretelui cu mana, atingerea din ce in ce mai rara, de la un obiect la altul, in sir indian. Se urmareste tinuta in timpul mersului.

Alergatul: pe loc, cu miscarea bratelor, cu insotitor, alergatul intre doua sfori paralel legate, alergatul in cerc tinind in mana un tarus.

Statul intr-un picior.

Saritul.

Intoarcerea: capului, trunchiului.

Cotirea unui colt cu sau fara atingeri

Rostogolirea

Urcatul si coboratul

Cataratul: cu mainile si picioarele.

Echilibrul

Componenta senzoriala

Educatia auzului: identificarea unor zgomote(sunetul apei,

frigiderului, sunetele produse de parchet), localizarea sunetelor.

Educatia sensibilitatii tactile si kinestezice: in timpul deplasarii

primeste prin talpa piciorului nu doar auditiv ci si inf. tactil-

kinestezice

Educatia receptorilor termici ai analizatorului cutanat.

Educarea aparatului vestibular

Educarea analizatorului olfactiv

Componenta cognitiva

In activitatea de orientare sunt angajati diferiti factori de nat. cogn., ei trebuind sa suplineasca lipsa functiei viz. N. trebuie sa aiba o imag. cat mai corecta despre corpul sau, despre diferitele parti ale corpului si despre rap. dintre ele si med. inconj.

Este imp. cunoasterea reperelor spatiale (sus-jos), cunoasterea mediului in care are loc depl.. N. are nevoie de o structurare pe plan mintal a med. de parcurs, a intregului traseu, care sa dea un sens tatonarilor intermediare si in parte sa le elimine. Este vb. despre o harta mintala sau o harta itinerar. Este necesara o invatare gradata:

studiul sch. corporale

poz. corpului in rap. cu dferite obiecte

inv. conceptelor spatiale

cunoasterea mediului inconj. (de al clasa pana la sp. largi)

ex. de depl. pe portiuni din mat. diverse(pavaj, ciment, iarba)

se invata strada, bordura, identificarea zgomotelor de circulatie , inv. punctelor cardinale fol. machete, planuri, harti

este imp. descrierea verbala a traseelor parcurse

Componenta afectiv-motivationala

Este important ca nevazatorul sa aiba o dorinta reala de a se deplasa independent. Trebuie incurajat, stimulat.

Tehnicile deplasarii si orientarii

Deplasarea independenta intr-un spatiu restrans si bine cunoscut

Deplasarea cu ajutorul unui ghid vazator

Deplasarea in spatiu deschis, cu bastonul

Deplasarea cu ajutor electronic

Deplasarea cu cainele ghid

RECUPERAREA

In recuperarea vizuala un rol important il au mecanismele compensatorii.

A-    Explicatii fiziologiste ale compensarii: prezinta compensatia ca pe o reactie fiziologica automata, neconditionata, deficienta vizuala declanseaza automat si spontan o capacipate sporita a celorlalte modalitati senzoriale.

B-    Explicatii fiziologiste: compensatia este prezentata ca un fenomen care se petrece exclusiv pe planul fiziologiei individului ca o reactie de regula inconstieinta la situatia creata de infirmitate. Compensatia este o stratagema intrebuintata de organism pentru a para un dezechilibru. C. G. Jung "In stare normala compensarea este inconstienta adica actioneaza regland inconstient activitatea constienta."

C-    Compensatia ca fenomen de adaptare: compensatia este inainte de toate un mod de adaptare de care dispune in mod normal orice fiinta umana si nu este un "dar" special al persoanelor cu dizabilitati.

I.2. Factori conditionali ai compensarii

Modul de compensare aste conditionat de deficienta primara, natura, gradul, gravitatea si cauzele deficientilor vizuali, si consecintele secundare ale deficientei primare.

Adaptarea compensatorie insemna stabilirea unei intereactiuni echilibrate cu mediul ambiant, in acest sens sunt importante conditiile de viata, atitudinea celor din jur, cerintele fata de el, dragostea, etc.

Factorul conditional esential este propria activitate a copilului deficient vizual. Este important in acest sens rolul educatorului, educatia timpurie.

I.3. Tipologia compensatiei

Pot exista modalitati pozitive de compensare si modalitati care pot avea efecte negative imediat sau pe termen lung ( atitudini vicioase a capului, refugierea in sine, etc). Acestea sunt forme de compensare spontana aparute in afara sferei educationale.

In acest sens, copilul nevazator trebuie ajutat prin intariri ( rasete, mangaieri, lauda) sa compenseze pe cale auditiva deficienta vizuala.

Se poate sesiza o compensare spontana ( care nu inseamna ca va avea neaparat urmari negative), in afara actiunii educationale si una dirijata care face parte dintr-un sistem educational de compensare.

Compensatia se poate realiza nu numai prin mecanisme naturale ci si cu ajutorul unor instrumente: lupe, bastonul alb, semnale vibro-tactile.

Activitatea recuperatorie in cazul cecitatii se poate realiza printr-o compensatie intersistemica in sensul ca functia vizala este substituita prin alte modalitati senzoriale: tactil, olfactiv, auzul, etc.

In cazul ambliopiilor are loc o compensatie intrasistemica (folosirea unor functii vizuale ramase - resturi de vedere).

Rolul proceselor cognitive la compensarea handicapului vizual

B.     Rolul fenomenelor mnezice

rolul memoriei senzoriale, rolul reprezentarilor.

C.     Rolul proceselor superioare de cunoastere

omul compenseaza insuficienta semnelor extreoceptive prin capaciatatea sa de abstractizare si generalizare. Gandirea nu sta in rezerva cand percepem, percepem gandind. Cand perceptia vizuala devine neclara sau dispare, activitatea gandirii se intensifica.

in procesul compensator un rol important il are limbajul, atunci cand cuvantul patrunde in imaginea obiectului, are o acoperire senzoriala, in caz contrar se vorbeste despre verbalism (un limbaj bogat, dar cu acoperire senzoriala precara si nula).

Procesele superioare de cunoastere iindeplinesc urmatoarele functii compensatorii: - sprijina analiza senzoriala prin raportarea la notiunea- gen; - sprijina sinteza senzoriala prin scoaterea pe prim plan a unor insusiri esentiale ale obiectului si neutralizarea celor nerelevante; - integreaza imaginea perceptuala in fondul de cunostinte, scurteaza fondul de investigare, evalueaza corectitudinea rezultatului activitatii perceptive, inlocuiesc perceptia prin asociatii superioare ale gandirii.

D.    Rolul atentiei in compensarea vizuala

cu cat deficienta este mai grava, cu atat interventia atentiei in efortul de cunoastere este mai necesara, cu cat se realizeaza o reeducare a atentiei vizuale, cu atat educatia vizuala este mai reusita.

functiile compensatorii ale atentiei se manifesta prin:

a.      intensificarea reflexului de orientare pe fondul atentiei involuntare;

b.      o functie de intensificare a activitatii perceptive prin mobilizarea energiei si concentrarii pe fondul atentiei voluntare;

c.      o functie de asigurare a stabilitatii perceptive, de mentinere a tonusului activitatii, uneori cu multa persistenta.

Rolul personalitatii in procesul compensatiei

Sergiu Ruba "Fiinta individuala se mobilizeaza din toate puterile si din adancurile sale pana atunci nebanuite pentru a recupera handicapul sau de independenta fata de realitatea contingenta.", "Un orb dezordonat cade in umilitoare dependenta in primul rand fata de obiecte, se agita, rataceste, devine umbra insasi a derivei"

Compenstia si educatia

Legatura dintre educatie si compensatie porneste de la faptul ca dezvoltarea fizica si psihica a copilului deficient este conditionata de felul in care isi compenseaza deficienta. Rolul educatorului este de a-l sprijini pe copil in realizarea compensatiei, nu numai in vederea desfasurarii activitatii curente, dar si in perspectiva formarii sale viitoare corespunzator obiectivelor educationale. Pentru psihopedagog, compensarea devine o strategie educationala. Sunt situatii cand in ciuda unui tablou clinic grav, exista o compensare relativ buna, atunci cand se adopta o strategie adecvata. Nivelul perceptiei vizuale nu este neconditionat echivalent cu nivelul acuitatii vizuale. Acesta este si in raport cu experienta pe care o dobandeste copilul in activitatea vizuala

Educatia vizuala

Interventiile medicale nu sunt suficiente in recuperarea vizuala, aceasta putand fi realizata prin asocierea interventiei medicale cu exercitiul vizual sistematic, adecvat fiecarui caz. Diminuarea capacitatii vizuale nu este intotdeauna corespunzatoare cu gravitatea leziunii.

Este important ca prin educatia vizuala resturile vizuale sa fie antrenate, utilizate rational si nu pastrate ca pe un bun inutil. Chiar daca starea organica areceptorului optic nu se schimba, exercitiul vizual este necesar pentru a elimina efectele negative ale deficientei cat si deficienta ca atare.(Daca diminuarea vederii este explicabila organic se poate ca din punct de vedere central vederae sa fie afectata ca urmare a unei "subdezvoltari functionale". Acest fapt se datoreaza ca urmare a imagini neclare incomplete sau chiar eronate venite din partea ochiului lezionat).

Educatia vizuala trebuie inceputa foarte devreme inca din perioada premergatoare limbajului: 0-6 luni, urmarirea unui obiect in miscare, 7 -10 luni, coordonarea vizual- motorie pri apucarea unui obiect, 12-18 luni, cautarea cu privirea unui obiect, 18 luni recunoasterea unui obiect sau imagini.

INVATAREA SI ADAPTAREA LA NEVAZATORI

Pe masura ce copilul cu deficiente de vedere creste, invatarea incidentala trebuie inlocuita cu invatarea dirijata si cu interactiuni informative clare si detailate. In aceasta situatie obiectivele educationale generale se impletesc cu cele recuperatorii. Dar atat in procesul de invatamant cat si cel recuperator au la baza acelasi factor formativ fundamental: activitatea proprie a copilului.

Deci la baza programelor de invatare si de recuperare sta principiul activismului considerate a fi fundamental in procesul de elaborare a fenomenelor compensatorii. Datorita experientei concrete limitate in special la nevazator, se produce un decalaj intre latura abstracta si cea concreta a cunoasterii. Acest fapt poate fi prevenit prin intuirea si manipularea obiectelor imbinate cu descrieri si indicatii verbale precise si creerea posibilitatii participarii mai multor analizatori.

Intr-o astfel de activitate un rol important il are analiza practica, comparatia si sinteza practica. Treptat copilul invata ca obiectele exista, au permanenta si difera intre ele.

Copilul identifica si denumeste obiectele stapanind astfel nivelul concret al cunosterii intregului obiect. In acest mod isi insuseste nivelul functional manevrand obiectele si intelegand ce se poate face cu ele. Intr-o alta faza copilul extrage cateva elemente comune dintr-un numar de experiente senzoriale si va putea utiliza aceste notiuni pentru a defini o grupa de obiecte. El va fi capabil sa-si reprezinte o generalizare printr-un simbol, formandu-si astfel un concept atingand nivelul abstract.

Pentru persoana nevazatoare este deosebit de importanta integrarea in viata sociala, formarea abilitatii de deplasare independenta si de utilizarea mediului inconjurator in intregime. In acest sens este nevoie de:

- formarea conceptelor corporale, numite si scheme corporale.

- conceptele spatiale: fata spate, sus, jos

- concepete referitoare la cadrul de viata: cunoasterea mediului inconjurator, casa, strada, etc.

Pentru ca invatarea sa poata atinge un nivel maxim de eficienta este necesara asigurarea conditiilor igienico-sanitare, materiale didactice corespunzatoare.

Refeirtor la activitatile practice, nevazatorii au nevoie de o prezentare tactila si un timp mai lung pentru indeplinirea sarcinilor, vor fi antrenati in orientarea si deplasarea independenta, precum si pentru dobandirea unor deprinderi de autoservire.