PSIHOLOGIA PERSONALITATII - Cadre de referinta in cunoasterea personalitatii

PSIHOLOGIA PERSONALITATII

Cadre de referinta in cunoasterea personalitatii

Pentru a cunoaste o personalitate nu avem alta modalitate mai adecvata decit sa o raportam si sa o comparam succesiv cu trei categorii de norme: normele universale, normele de grup si normele individuale. Normele universale sunt stabilite in cadrul urmatoarelor discipline: psihologia generala, psihofizica, psiho-fiziologia si psiho-biologia. Normele de grup sunt evidentiate de stiintele socio-culturale: sociologie, etnologie, antropologie culturala. Normele personale sunt studiate de asa-numite idio-dinamica. Psihologia personalitatii se afla la confluenta dintre cele trei categorii de stiinte.

Normele universale evidentiaza faptul ca in structura fiecarei personalitati se gasesc anumite elemente componente comune indiferent de rasa, etnie si cultura. Acestea se exprima in judecati de tipul: 'Fiecare om este, in anumite privinte, la fel ca toti ceilalti oameni.' Pe aceasta baza trebuie sa existe anumite legi universale care asigura elaborarea si integrarea sistemului personalitatii in ansamblul sau.

Normele de grup evidentiaza faptul ca in structura personalitatii se produc anumite diferentieri, in functie de anumite criterii de apartenenta bazala sau funciara a indivizilor (rasiala, etnica, culturala etc). Aceasta se concretizeaza in asa-numitele legi care determina structurari de ordin partial al personalitatii umane, pe care le numim tipologice. Tipurile se subordoneaza in cadrul universalului, al normelor cu caracter general, supraordonat. Normele de grup se exprima in judecati de tipul: 'Fiecare om este la fel ca unii oameni.'

Normele individuale exprima faptul ca in structura oricarei personalitati exista anumite componente si trasaturi unice, care nu se intilnesc decit la un anumit individ concret. Aceasta duce la aparitia unor legitati de tip individual, care pot sa raspunda la intrebarea cum anume componentele normelor universale si de grup se combina intr-o formula specifica, irepetabila si unica in interiorul unui individ anume. Normele individuale se exprima in judecati de tipul: 'Fiecare om este o personalitate unica, diferita de toti ceilalti oameni.'

Cele trei categorii de norme sau legi se impletesc intr-un tot indisolubil si pentru a realiza o cunoastere completa, exhaustiva a personalitatii este necesar sa se surprinda si sa se opereze simultan cu toate aceste trei categorii de legi. Aceasta exigenta este imposibil de satisfacut in planul cunoasterii concrete, care este intotdeauna conditionata de factori circumstantiali, de timp si de spatiu. Orice cunoastere concreta a personalitatii, pe care o realizam noi in mod obisnuit are un caracter partial, limitat, unilateral. Pentru a se apropia de exigenta mentinuta recurgem, pe de o parte, la procedeul reiterarii investigatiilor si masuratorilor pe mai multi indivizi, iar pe de alta parte la punerea unuia si aceluiasi subiect in situatii cit mai diferite si in momente de timp diferite. In ambele cazuri, demersul este inductiv si ramine incomplet.

Pentru psihologia personalitatii putem formula urmatoarele principale postulate cu valoare metodologica:

1. Structurile personale ale individualitatii sunt unice si cunoasterea personalitatii trebuie sa tinda in permanenta spre evidentierea si determinarea acestor structuri. Ca urmare, psihologia personalitatii trebuie sa includa componenta diferentiala ca o componenta obligatorie a ei.

2. Exista procese bio- si psiho-genetice care creeaza unicitatea. Aceste procese au un caracter general si ele trebuie sa constituie un obiectiv aparte de studiu in psihologia personalitatii.

3. Comportamentul fiecarui individ are propriile lui legi sau regularitati, care se cer a fi, obligatoriu, evidentiate si luate in seama in analiza explicativa, atit la nivel individual cit si la nivel grupal si universal. Abordarea in psihologia personalitatii nu se incadreaza in prescriptiile si criteriile de ordin statistic, pe care se intemeiaza psihologia generala sau sociala. In statistica, o exceptie de la regula se pune pe seama hazardului si ea este eliminata din calcul, considerindu-se a fi lipsita de semnificatie. Pentru personologie, aceste deviatii individuale de la o regula generala sau de grup sunt considerate rezultatul unei legaturi legice, cauzale intre acele structuri interne individuale si situatiile specifice. Pentru cunoasterea personalitatii trebuie sa se ia in calcul deviatiile si diferentele individuale. Ca atare, in studiul personalitatii trebuie combinate trei tipuri de strategii:

- inductive, in care se urmareste trecerea de la manifestarile individuale spre surprinderea unor aspecte cu caracter mai general, de grup sau universale. Pentru aceasta, investigatiile trebuie sa fie realizate pe esantioane reprezentative din punct de vedere statistic.

- deductive, prin care se porneste de la niste principii si legitati cu caracter general, universal catre particular, individual, pentru a gasi un loc cit mai adecvat tipologicului si individualului in modelul si in legitatile universale si generale.

- analogice, prin intermediul carora se fac comparatii succesive, pe baza anumitor dimensiuni si criterii, intre indivizi, intre grupuri si intre populatii, pentru a se evidentia asemanarile si deosebirile dintre ele.

Stiinta personalitatii este, in ultima instanta, o mixtura de tip emergent a celor trei principale cadre de referinta: general, de grup si individual.

Orientari principale de ordin metodologic

in psihologia personalitatii

Se delimiteaza patru mari orientari: biologista, experimentalista, psihometrica si socio-culturala; intre ele exista deosebiri calitative intre modul de a concepe si explica fenomenele personalitatii.

1. Orientarea biologista se caracterizeaza prin tendinta dominatoare de a construi evenimentele ce formeaza obiectul de studiu al psihologiei personalitatii in termenii interactiunilor dintre experienta timpurie, zestrea ereditara si fondul evolutiv al organismului individual. Comportamentul, ca expresie manifesta a structurii personalitatii, se leaga in mod legic si cauzal de baza lui biologica. Personalitatea este astfel definita ca rezultat al interactiunilor succesive intre fondul biologic si situatiile existentiale ale indivizilor. Acest fond biologic este interpretat ca fiind o organizare complexa, care include in ea elemente genetice de trei tipuri:

- componente universale, care actioneaza in directia structurarii unui fond biologic comun pentru intreaga specie umana si care se vor regasi la nivelul fiecarei individualitati; ele favorizeaza dezvoltarea acelor scheme functionale care sustin din interior comportamente proprii speciei umane.

- componente grupale, care genereaza deosebiri in structura bio-constitutionala a personalitatii, cu caracter grupal, de tip rasial sau etnic.

- componentele specific individuale, care asigura realizarea acelor scheme functionale care sustin trasaturi si manifestari unice ale personalitatii.

Ajungerea la legi cu caracter general trebuie sa treaca obligatoriu prin studiul unui numar mare de cazuri individuale. Orientarea biologista respinge asa-numita lege a omogenizarii, formulata in psihologia americana a anilor '50-'60 de catre Bandura, si care stipuleaza: 'Diferiti indivizi in cadrul unei comunitati vor fi afectati in mod egal de experienta sau experientele comune.' Orientarea biologista sustine ca una si aceeasi experienta, unul si acelasi proces de invatare duce la efecte diferite in planul structurilor individuale ale personalitatii, datorita functiei de selectivitate activa si finalista pe care o poseda fondul biologic a individului, combinatiile specifice ale genelor care sustin diferite trasaturi, functii si capacitati psihice si comportamentale.

La nivel individual, aceleasi gene care alcatuiesc genomul uman pot sa intre in combinatii teoretic nelimitate si nu exista sansa sa se realizeze doua combinari identice, decit poate la gemenii monozigoti. Orientarea biologista merge pina la a afirma existenta unei corespondente si legaturi legice intre diferitele gene si diferitele functii si capacitati psihice. In prezent se lucreaza la identificarea genelor pentru diferite functii si capacitati psihice. Se pune insa intrebarea: ce valenta va avea gena, de a genera functia ca atare, in intregul ei, sau de a asigura niste predispozitii functionale? O relativa confirmare a orientarii biologiste este data de descoperirea specializarii functionale diferite si complementare a celor doua emisfere cerebrale. Aceasta specializare este imprimata si conditionata generic, fiind pusa in evidenta la toti indivizii. In prezent se vorbeste chiar despre o personalitate 'de dreapta', o personalitate 'de stinga' si una mixta.

2. Orientarea experimentalista se intemeiaza pe afirmatia de principiu conform careia personalitatea trebuie studiata in termenii unor procese psihice relativ uniforme, generate de aceleasi legi. Fiecare personalitate functioneaza din punct de vedere psihologic la fel. Ca urmare, obiectivul principal este urmarirea modului in care se constituie comportamentele in general. Sunt desprinse trei principale grupe de comportamente:

- procesele de invatare, pe considerentul ca o mare parte a caracteristicilor personalitatii se achizitioneaza prin invatare;

- procesele de perceptie, care ne permit sa intelegem cum sunt captate selectiv si interpretate evenimentele din lumea externa;

- procesele cognitive superioare, adica specificul gindirii, planificarii si modul specific uman de a proceda in vederea atingerii scopurilor.

Sarcina cercetatorului este cea de a formula un set de principii generale care sa specifice cum se desfasoara procesele de invatare, cum sunt organizate procesele de perceptie si cum se desfasoara procesele cognitive superioare.

Sanford afirma: 'Studiul personalitatii este studiul modului in care oamenii devin ceea ce ei sunt. Fireste, oamenii difera pe un registru foarte intins in ceea ce ei au invatat; fiecare personalitate este deci unica, dar toti au invatat in concordanta cu aceleasi legi generale. Nu exista legi ale personalitatii care sa functioneze separat de legile generale ale psihologiei.' Asadar, pentru studiul personalitatii devin indispensabile psihologia experimentala si psihologia generala.

In cadrul orientarii experimentaliste s-a desprins asa-numita directie cognitivista, care sustine ca a explica sistemul personalitatii inseamna a cerceta si evidentia sistemele de tratare si integrare a influentelor si modul lor de utilizare in cadrul conduitelor si activitatilor. Personalitatea reprezinta sistemul specializat de prelucrare si integrare succesiva si multinivelara a fluxurilor informationale din lumea externa, la care individul trebuie sa se raporteze si sa emita anumite raspunsuri adaptate specific.

3. Orientarea psihometrica sustine ca obiectul principal de studiu al psihologiei personalitatii trebuie sa fie evidentierea, masurarea si evaluarea trasaturilor exprimabile sub forma unor liste de atribute ce caracterizeaza individul in cadrul unei situatii. Masurarea acestor trasaturi trebuie sa aiba caracter standardizat, sa se efectueze pe toti subiectii in acelasi fel. Orice atribuire de trasaturi se bazeaza pe compararea unui individ cu altul; nu exista nici un standard absolut pentru nici o categorie calitativa (adica pentru trasaturi). Asadar, pentru a formula judecata 'X este avar', persoana X trebuie raportata la alte persoane sau la un standard, norma stabilita pentru avaritie.

Atribuirea trasaturilor se face cu referire la deosebirile individuale dintre oameni. Gruparea trasaturilor de acest fel duce la constituirea asa-numitelor profile tipologice ale personalitatii. O trasatura trebuie sa fie suficient de distincta fata de celelalte si sa aiba suficienta constanta, stabilitate si frecventa    pentru a putea face predictibile comportamentele subiacente. Trasatura ca atare este inteleasa ca o multime de comportamente care tind sa co-varieze intr-o maniera relativ constanta in timp, in grupe date de indivizi si in situatii variate. Trasatura este deci acel pattern intern care sustine si subordoneaza un ansamblu de reactii sau comportamente in raport cu anumite genuri sau tipuri de situatii. Oricarei trasaturi ii corespunde o constelatie de manifestari comportamentale.

Dificultatea principala pentru orientarea psihometrica consta, pe de o parte, in gasirea unor criterii suficient de obiective si verificabile pentru a face delimitarea si identificarea trasaturilor, iar pe de alta parte in numarul foarte mare de trasaturi (peste 15.000 - 20.000) care ar rezulta si care ar trebui, toate, investigate pentru a obtine o imagine de ansamblu a personalitatii.