Psihoterapia cognitiva

Psihoterapia cognitiva

Terapia cognitiva se bazeaza pe principiul conform caruia gandurile si atitudinile noastre si nu evenimentele exterioare influenteaza dispozitia persoanei. Psihoterapia cognitiva il ajuta pe pacient sa isi formeze un set de atitudini mai realiste si cu continut pozitiv.

Daca un individ isi doreste sa se simta mai bine, trebuie sa inteleaga faptul ca atitudinile si gandurile sale sunt cele care ii declanseaza starile emotionale si ca daca isi va schimba modul de a gandi, se vor modifica si starile afective si comportamentul sau.   

Psihoterapia cognitiv comportamentala ii ajuta pe clienti sa isi revizuiasca comportamentul prin modificarea modului de a gandi.

In psihoterapia cognitiva, clientul trebuie sa constientizeze faptul ca gandurile sale negative sunt distorsionate si nerealiste, iar daca uneori acestea sunt adevarate si realiste, el trebuie sa invete sa accepte starile afective generate de ele si sa faca fata adecvat situatiei.

Dupa Burns (1989), exista zece forme de gandire distorsionata si anume:

1. stilul de gandire de tipul "totul sau nimic", care reprezinta tendinta de a aprecia lucrurile in culori extreme (alb - negru);
2. suprageneralizarea, in care subiectul considera ca un eveniment negativ singular reprezinta un model care se va repeta la nesfarsit;
3. filtrarea mentala cu concentrare asupra negativului, care consta in alegerea unui singur eveniment negativ si concentrarea atat de puternica asupra sa incat intreaga realitate devine deformata si intunecata;
4. desconsiderarea asupra pozitivului, in care persoana respinge toate experientele pozitive afirmand ca acestea nu conteaza;
5. desprinderea unor concluzii pripite, se refera la interpretarea negativa a unor situatii atunci cand nu exista suficiente date care sa stea la baza concluziilor formulate. In aceasta categorie sunt incluse citirea gandurilor si ghicirea viitorului.
6. amplificarea, in care subiectul exagereaza importanta problemelor sau defectelor sale, minimalizandu-si calitatile;
7. judecata afectiva, in care subiectul presupune ca starile sale afective negative reflecta realitatea;
8. imperativele categorice, prezente atunci cand individul gandeste ca lucrurile trebuie neaparat sa corespunda dorintelor sau expectatiilor sale;
9. etichetarea, care este o forma extrema a tipului de gandire "totul sau nimic" si este o modalitate irationala de a gandi deoarece oamenii nu pot fi identificati in totalitate;
10. personalizarea si blamarea, care apar atunci cand subiectul se simte responsabil pentru o situatie pe care nu o controleaza pe deplin.

Obiectivul major al terapiei cognitive este restructurarea cognitiva, care se realizeaza in mai multe etape succesive: observarea si identificarea gandurilor difunctionale si a schemelor cognitive, evaluarea si modificarea acestora.

In terapia cognitiv comportamentala, terapeutul are un rol activ, directiv iar relatia terapeutica este de tip colaborativ. Relatia terapeutica si atitudinea generala a terapeutului pot fi descrise cu ajutorul a trei concepte fundamentale: colaborare empirica, dialog socratic si descoperire ghidata (Beck si Weishaar, 1995).