Biologie | Chimie | Didactica | Fizica | Geografie | Informatica | |
Istorie | Literatura | Matematica | Psihologie |
Psihoterapia individuala in toxicodependenta: personalitatea toxicodependentului, evaluarea psihologica individuala, strategii de lucru
Trasaturi de personalitate predispozante pentru consumul de droguri.
Dependenta de droguri poate fi privita ca o rezultanta a intersectiei dintre drog, factori de mediu si educationali si factori de personalitate.
Factorii de mediu mai importanti sunt: deprivarile sociale si economice, traiul in familii dezorganizate, traiul in comunitati dezorganizate, accesibilitatea drogurilor si a alcoolului, asocierea cu alti consumatori de droguri, istoricul familial de alcoolism, evenimente dureroase.
Factorii educationali importanti pot fi: disciplina severa sau toleranta exagerata in familie, carente afective, mediu familial sumbru sau violent, metode educationale oscilante ce nu ofera un cadru valoric si normativ corect.
Personalitatea este un factor care mediaza modul in care sunt receptati ceilalti factori. Exista o corelatie pozitiva intre tulburarile de comportament si hiperactivitate din copilarie si consumul de droguri de mai tarziu.Unele persoane sunt mai fragile psihic, altele detin trasaturi care le tin departe de consumul de droguri.
Imaginea de sine poate influenta debutul si intretinerea consumului de droguri. Neincrederea in sine si complexele de inferioritate pot genera: atitudini rebele(a consuma droguri echivaleaza cu a face ceva ce nu este acceptat social), sau dimpotriva, retragere sociala si timiditate excesiva (daca persoana descopera ca exista substante care te fac sa te simti bine, dezinhibat si spontan poate fi tentata sa le consume). Anxietatea se traduce in viata persoanelor prin reactii disproportionate fata de evenimente, inadecvare si mult stres. Drogurile, inducand o stare de relaxare, pot ajunge sa fie folosite de anxiosi pt. a scapa de suferinta psihica.
Hedonismul- ca atitudine pozitiva fata de tot ceea ce este placere poate fi considerat ca factor de risc pentru acele persoane care primesc tot ceea ce-si doresc fara sa li se pretinda ceva in schimb si care considera viata ca pe un sir de placeri.
Personalitatea parcurge in drumul spre maturitate diferite etape in care indivizii pot fi vulnerabili.Adolescenta caracterizata prin multe transformari fizice si psihice este o astfel de etapa. Personalitatea adolescentilor este inca imatura, valorile nu le sunt bine conturate, tentatia de a incerca lucruri noi este foarte prezenta.
Afirmatiile de mai sus conduc la concluzia ca toxicomanii pot fi atat personalitati care intra in sfera psihopatologiei (psihotici si prepsihotici sau psihopati), cat si personalitati normale psihic, dar cu un anumit grad de fragilitate psihica (personalitati imature: adolescenti, intarzieri de maturizare, sau persoane care s-au adaptat la presiunea grupului).
Toxicodependenta produce in personalitatea consumatorului asa numitul sindrom deficitar, caracterizat prin: deficit de activitate, deficit de functionare intelectuala, deficit de buna dispozitie si afectivitate. Consumul prelungit duce la stagnarea dezvoltarii psihice, persoana organizandu-si viata in jurul procurarii drogului. Pe masura ce mijloacele materiale scad, constiinta morala scade, furtul, amenintarile, bataia, fiind considerate conduite care intra in normalitate vietii. Transformarile produse de toxicodependenta la nivelul personalitatii sunt profunde si pot afecta chiar nucleul personalitatii daca dependenta dureaza de mult timp. Psihoterapia este in aceste cazuri o interventie de restructurare si optimizare a personalitatii si de constructie a unui nou stil de viata
Evaluarea psihologica individuala a toxicodependentului are drept scopuri:
-cunoasterea unor trasaturi ale personalitatii individului si intelegerea situatiei sale;
-stabilirea necesitatii unei interventii psihologice;
-determinarea tipului optim de interventie.
Reperele ce trebuiesc urmarite in evaluare sunt:
-consumul de droguri (tipurile de drog consumate, frecventa consumului, momentul debutului, modalitatea de comsum);
-probleme de viata (probleme familiale, de serviciu, la scoala, dificultati materiale);
-severitatea dependentei (gravitatea sindromului de sevraj, cresterea tolerantei, frecventa nevoii de consum);
-analiza functionala (antecedentele consumului: unde, cand, cu cine si consecintele consumului) ajuta la clarificarea sensului pe care drogul il are pt. individ, putand astfel sa intelegem motivatia clientului pt. consum si pt. schimbare;
-efectele drogului asupra sanatatii - se refera la rezultatele unor investigatii medicale;
-efectele neuropsihice (dificultati ale memoriei, ale atentiei);
-istoricul familial (antecedente de alcoolism sau alta toxicomanie, antecedente de tulburari psihice);
-probleme personale de natura psihica (depresie, anxietate, psihoze, tentative de suicid, etc);
Evaluarea se poate face atat la inceputul interventiei terapeutice, cat si la sfarsitul acesteia, pentru a face comparatie intre cele doua rezultate. Se pot utiliza chestionare sau protocoale de interviu. Scopurile evaluarii pot fi folosite in constructia motivatiei pentru schimbare. Aceasta nu se masoara prin probe psihologice, ci rezulta indirect din anumite comportamente ale persoanei: acordul cu terapeutul, acceptarea dialogului, exprimarea dorintei de a fi ajutat, complianta la indicatiile terapeutice.
In perioada de evaluare se poate investiga si perceptia clientului in legatura cu consumul. Pe o foaie de hartie clientul este rugat sa noteze in stanga beneficiile consumului, iar in dreapta costurile (dezavantajele) consumului.
Alta arie ce trebuie investigata este cea a pregatirii pentru schimbare (nevoia personala de schimbare, perceptia asupra posibilitatii schimbarii, abilitatea de a trece peste dificultatile schimbarii, momentul in care doreste sa realizeze schimbarea).
Interviul motivational este un model de interventie psihologica ce implica o varietate de strategii, multe fiind de orientare rogersiana. Scopul sau este cresterea motivatiei clientului, astfel incat acesta sa ia propriile decizii in privinta problemelor sale. Responsabilitatea schimbarii apartine in intregime clientului, terapeutul fiind doar un sustinator al acestuia. Interviul motivational are doua faze: construirea motivatiei pentru schimbare si consolidarea angajarii in schimbare.
Principiile ce trebuiesc urmarite in realizarea interviului motivational sunt:
-exprimarea empatiei;
-evidentierea discrepantei dintre comportamentul prezent si obiectivele de perspectiva;
-evitarea confruntarii cu clientul;
-folosirea rezistentei clientului;
-crestera increderii clientului in eficacitaea sa.
Strategiile de explorare si sustinere a clientului sunt:
1-utilizarea intrebarilor deschise, la care nu se poate raspunde printr-o propozitie scurta, clientul fiind astfel incurajat sa vorbeasca despre problemele sale;
2-ascultarea reflectiva - prin care terapeutul incearca sa inteleaga cat mai exact ceea ca i s-a comunicat si apoi exprima ceea ce a inteles intr-o alta propozitie, una afirmativa nu interogativa. Reflectarea poate fi : reflectarea ca repetare, reflectarea ca reformulare, parafrazarea si reflectarea sentimentelor.
3-a fi suportiv cu clientul, inseamna ca aprecierile se vor face cu sinceritate, doar atunci cand terapeutul simte real ca apreciaza un anumit aspect. Aceste aprecieri au rolul de a creste increderea clientului in valoarea si eficacitatea sa.
4-sintetizarea a ceea ce spune clientul se face periodic, la inceputul si sfirsitul sedintelor, la trecerea de la prima la cea de-a doua faza a interviului motivational si are rolul de a intari lucrurile deja spuse, de a-l pregati pe client pentru o explorare mai profunda.
Strategiile de lucru cu ambivalenta sunt:
1-balanta decizionala - se pot discuta beneficiile si costurile atat ale consumului , cat si ale stoparii consumului de droguri;
2-elaborarea - odata cu aparitia unei afirmatii privitoare la dezavantajele consumului, clientul va fi intrebat mai in amanunt despre aceasta.
3-utilizarea extremelor- se discuta aspectele extreme ale comportamentului prezent( care este cel mai rau lucru care s-ar putea intampla daca continua sa consume), pentru a deveni mai constient de comportamentul sau.
4-explorarea trecutului- se compara perioada de dinaintea consumului cu cea actuala.
5-explorarea viitorului - imaginarea schimbarilor ce s-ar putea produce in absenta comsumului.
6-explorarea valorilor personale
7-dialogul ambivalentei consta in a pune fata in fata cele doua parti ale Eului aflate in conflict, printr-un joc de rol in care clientul este observator al negocierii celor doua polaritati.
8-paradoxul presupune ca terapeutul joaca rolul partii care spune ca nu exista nici o problema, iar clientul preia rolul care afirma ca este o problema. Astfel se stimuleaza recunoastera problemei de catre client si a intentiei de schimbare.
9-feed-back-ul obiectiv- oferirea informatiilor obiective despre rezultatele unor teste psihologice sau efectele consumului pot constitui modalitati de a inclina balanta in sensul motivarii pt. schimbare.
Strategiile de lucru cu rezistenta
Rezistenta este determinata in mare parte de stilul terapeutic. Ea devine astfel un fel de feed-back pt. procesul terapeutic, caci s-a constatat ca un nivel scazut al rezistentei este asociat cu o schimbare de durata a clientului. Rezistenta se exprima prin mai multe tipuri de reactii: disputa cu terapeutul, intreruperea tratamentului, negarea problemelor, ignorarea terapeutului.
Strategiile de lucru cu rezistenta sunt:
1-reflectarea simpla - se refera la nonrezistenta terapeutului prin ascultare reflectiva.
2-reflectarea amplificata - reflecta spusele clientului intr-o forma exagerata.
3-reflectarea dubla - consta in reflectarea a ceea ce spune clientul, adaugand si cealalta parte a ambivalentei.
4-redirectionarea - distagerea atentiei clientului de la problema rezistentei.
5-acordul, insotit de o redirectionare - acordul initial cu clientul, care apoi sa creeze posibilitatea unei redirectionari in favoarea evolutiei psihoterapiei.
6-intarirea faptului ca doar clientul are controlul asupra optiunilor sale.
7-reincadrarea - consta in a oferi o alta perspectiva informatiilor furnizate de client.
8-paradoxul terapeutic - consta in a-l plasa pe client intr-o situatie in care rezistenta sa sa fie in beneficiul schimbarii. Un exemplu de paradox terapeutic este " a prescrie problema". Daca toate eforturile au fost intampinate cu rezistenta, terapeutul poate recomanda clientului sa nu se schimbe absolut deloc, dar el fiind rezistent la toate modalitatile terapeutice anterioare, va tinde sa-si pastreze aceasta atitudine si in continuare, asa ca probabil se va hotari sa actioneze astfel incat sa-si rezolve problema.
Consolidarea angajarii in schimbare este faza a 2-a a interviului motivational si incepe atunci cand clientul este pregatit pentru schimbare, dar nu a luat o hotatare ferma in aceasta directie. Semnele care arata pregatirea pt. schimbare sunt: scaderea rezistentei, clientul pune mai putine intrebari despre problema sa, este mai calm, mai relaxat, face afirmatii pro-schimbare, pune mai multe intrebari despre schimbare, vorbeste despre cum va fi viata sa in viitor.
Pregatirea pt. schimbare presupune un efort indelungat din partea terapeutului. Acesta trebuie sa nu subestimeze ambivalenta, sa nu prescrie un plan pentru schimbare, dar sa ofere alternative clientului, din care acesta sa o aleaga pe cea pe care o considera potrivita, sau sa-si construiasca alta pornind de la cele prezentate de terapeut. Clientului nu i se spune ce are de facut, ci este intrebat ce ar vrea sa faca in directia schimbarii sale.
Pe parcursul discutiilor in legatura cu posibilele variante de actiune, planul schimbarii va incepe sa se contureze. Acest proces presupune stabilirea scopurilor conform cu dorintele clientului, stabilirea variantelor de actiune si construirea unui plan. Planul va cuprinde cele mai importante motive pt. care schimbarea este necesara, scopurile personale, modalitatile de realizare a scopurilor, persoanele ce pot oferi ajutor pe parcursul procesului de schimbare, rezultatele scontate.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate