Senzatiile olfactive

Senzatiile olfactive

Mirosul este unul dintre simturile chimice pe langa gust. Substantele chimice care sunt detectate cu ajutorul mirosului trebuie sa indeplineasca anumite calitati astfel moleculele odorifice trebuie sa fie suficient de mici pentru a fi volatile si prin evaporare sa ajunga la nivelul narilor si sa se dizolve in mucoasa nazala. Comparativ cu gustul, mirosul ne poate avertiza asupra diferitelor pericole datorita capacitatii moleculelor de a se deplasa pe calea aerului. Capacitatile olfactive ale fiintei umane sunt reconsiderate astazi desi mirosul a fost considerat multa vreme drept un simt de natura biologica si fara implicatii deosebite in viata sociala. Comparativ cu performantele olfactive ale unor animale simtul olfactiv al omului pare sa fie foarte slab. Cu toate acestea spre exemplu mirosul de mosc (secretat de o specie de mamifere din Asia) poate fi simtit chiar intr-o concentratie a aerului care nu depaseste 0,00004 mg/l. Aceasta concentratie ar corespunde dizolvarii intr-un bazin cu apa cu lungimea de un km, latimea de 250 m si adancimea de 10 m a unei cantitati de 100 g de mosc. Se pare ca exista o capacitate innascuta a fiintei umane de a detecta mirosul de natura adversiva astfel bebelusii de o zi detecteaza si le place mirosul de peste si mirosul de oua stricate.

Mirosurile sunt detectate cu ajutorul unor celule receptoare amplasate in epiteliul olfactiv. In interiorul fiecarei nari pe partea superioara a acesteia se afla asa numita mucoasa nazala care contine epiteliul olfactiv acoperit de mucus. Aceasta regiune are o suprafata de 5 cm² la oameni si de 25 cm² la pisici. Tot in mucoasa nazala se afla si celule epiteliale pigmentate a caror nuanta se pare ca este corelata cu sensibilitatea olfactiva. La oameni pigmentul culorii este galben deschis, iar la caini galben inchis sau chiar maro. Se presupune ca pigmentul are rol in procesul olfactiv pentru ca ar conduce la detectarea unor tipuri de radiatii in infrarosu. Numarul de celule receptoare este de cca. 10 milioane la oameni si evident mult mai multe la sobolani, pisici sau caini. Mucusul are rolul unui adevarat filtru in stimularea olfactiva putand chiar sa altereze mirosul.

Variabile experimentale in studiul olfactiei.

O serie de factori influenteaza dinamica sensibilitatii olfactive (M. Golu, 1978). Acesti factori pot fi abordati si ca variabile experimentale de lucru in studiul olfactiei:

dominanta cerebrala-nazala : la stangaci nara dreapta are rolul dominant si la dreptaci nara stanga;

diferentele de sex: sensibilitatea olfactiva a femeilor creste in timpul ciclului menstrual atingand maximul in timpul ovulatiei. Diferentierile pe baza de sex sunt evidente numai dupa pubertate si pana la menopauza. Se considera ca mirosul este un veritabil caracter sexual secundar. Femeile in timpul sarcinii manifesta o hipersensibilitate olfactiva si de aici apar si starile de rau, reactiile de voma. Pe de alta parte, sensibilitatea olfactiva a femeii este mai accentuata dimineata decat seara, in timp ce la barbati, in special la cei extroverti, sensibilitatea olfactiva este maxima dupa-amiaza. De aici deriva si necesitatea adaptarii programului persoanelor specializate in mirosit in industria cosmetica si a parfumurilor;

relatia mama-copil: la sase zile bebelusii recunosc mirosul laptelui matern; la varsta de 2-3 ani 70% dintre copii recunosc mirosul matern iar la 3-4 ani doar 50%;

specificitatea mirosului personal: fiecare persoana prezinta o amprenta osmica proprie. Aceasta amprenta osmica prezinta o serie de variatii de-a lungul vietii in raport cu varsta dar si cu alti factori cum ar fi maladiile. Anumite boli cum ar fi: guta, difteria, abcesul pulmonar sunt insotite de o amprenta osmica specifica. Persoanele care sufera de hipertiroidie prezinta hiperosmie (o accentuare a simtului olfactiv) iar hipertiroidienii prezinta hipoosmie care poate merge pani la anosmie (pierderea sensibilitatii olfactive);

varsta: sensibilitatea olfactiva creste incepand de la 6 ani pana pe la 18-20 ani, spre batranete nivelul ei scade dar se conserva mult mai bine decat vazul sau auzul;

flamanzirea provoaca o scadere a sensibilitatii olfactive;

bolile sistemului nervos cum ar fi infectiile, tumorile cerebrale, leziuni pot afecta dinamica sensibilitatii olfactive fie in sensul cresterii fie in sensul diminuarii;

afectiunile respiratorii cum ar fi gripa, guturaiul, virozele respiratorii provoaca o scadere sau chiar abolirea sensibilitatii olfactive;

afectiunile nazale cum ar fi atrofierea mucoasei, leziuni ale nervului olfactiv provoaca la randul lor scaderea sensibilitatii olfactive mergand pana la abolirea ei;

tumorile cerebrale profunde, isteria si unele stari maniacale pot provoca exacerbarea sensibilitatii olfactive mergand pana la halucinatii;

factori fizici cum ar fi temperatura, umiditatea, iluminatul si saturatia cu alte substante mirositoare. In incaperile dezodorificate se produce o scadere a pragului sensibilitatii olfactive cu 25%. Temperatura optima pentru olfactie este de 35 pana la 38ºC. Umiditatea si iluminatul in limite normale favorizeaza olfactia dar nu s-au stabilit raporturi ferme;

normele morale. Acelasi miros este apreciat diferit in functie de aceste norme. Intr-un experiment barbati si femei au fost solicitati sa aprecieze mirosul de mosc ce are o puternica conotatie sexuala. Femeilor le-a provocat o reactie repulsiva, dezgust si proteste vehemente in schimb barbatii l-au apreciat ca fiind extrem de agreabil. Aceleasi femei au apreciat drept "delicios" parfumul in compozitia caruia moscul constituia elementul de baza.

Adaptarea. La nivelul sensibilitatii olfactive dupa faza initiala de integrare se constata o diminuare a senzatiei olfactive. S.S. Stevens sugereaza o scadere exponentiala a sensibilitatii care explica timpul de adaptare in sfera olfactiei. Dupa cateva minute de stimulare continua intensitatea senzatiei scade cu aproximativ 30-40% din valoarea magnitudinii initiale. Experimentele sistematice desfasurate au ajuns la ideea ca exista diferente minore de variatie pentru rata declinului de la miros la miros sau diferente in atingerea stadiului de adaptare. Clasic, dupa fiziologul american Adrian olfactia face parte dintre modalitatile senzoriale rapid adaptabile. Intr-adevar unii stimuli olfactivi precum sortimentele de mosc sau anisol sunt cunoscuti ca fiind usor adaptabili. Acest lucru s-ar putea explica prin proprietatea moscului dea fi usor absorbit la nivelul suprafetei pielii. Pentru stimulii care se absorb mai greu, absorbtia sau purificarea intre inhalari pot conduce la o acumulare de particule odorante la nivelul mucusului si al receptorilor. In orice caz, un miros care provoaca iritatii va tinde sa determine o adaptare mult mai grea.

Adaptarea olfactiva prezinta o serie de particularitati:

doi stimuli olfactivi relativ asemanatori, cu structuri moleculare similare determina o adaptare incrucisata mai puternica decat stimulii nesimilari;

doi stimuli relativi nesimilari pot determina o adaptare incrucisata puternica in timp ce doi stimuli similari pot determina o adaptare mai redusa;

adaptarea incrucisata este in general asimetrica, respectiv stimulul A poate avea un efect mai mare asupra stimulului B decat o are stimulul B asupra lui A. Adaptarea incrucisata se poate manifesta atunci cand un stimul il precede pe altul si produce chiar efecte de facilitare reciproca cu o inversare a ordinii de prezentare. Trebuie subliniat faptul ca o expunere anterioara la un stimul determina invariabil ingreunarea perceperii altuia, indiferent de calitati sau structura moleculara a particulelor. O alta observatie este aceea ca adaptarea incrucisata cu un stimul rar conduce la alterarea calitatii celuilalt stimul si ingreuneaza adaptarea;

adaptarea si oboseala olfactiva tind sa se confunde. Un miros, un stimul, slab aplicat continuu inceteaza de a mai fi simtit dupa cateva minute. Este vorba aici de ceea ce H. Pieron denumea sub titlul de "timp util" de aplicare a unei stimulari in functie de dinamica adaptarii;

cresterea gradului de concentrare al unui miros poate da impresia unui miros diferit. De exemplu, indolul in concentratie puternica are miros de fecale iar in concentratie slaba are miros placut de flori (indolul este o substanta chimica extrasa din gudroane si se foloseste pentru accentuarea mirosului parfumului de flori);

in fenomenul adaptarii olfactive nu se poate vorbi la modul general despre o adaptare rapida intrucat aceasta depinde si de natura substantei, de concentratia ei sau de experienta persoanei. In aceste conditii putem asista la variatii destul de largi si durate lungi necesare adaptarii cum ar fi spre exemplu: sulfoamoniacul 4-5 min; citratul 7-106 min; benzaldehida 4-∞; cauciucul 02-23 min; usturoiul 45min-∞; camforul 2 min-∞; fenolul 9 min -∞; apa de colonie 7-12 min; cumarina 1-2 minute (cumarina este un produs cristalin cu miros de fan proaspat extras din fructele unor plante sau sintetizat, este folosit pentru esente, parfumuri si aromatizarea tutunului).

Amestecul in sfera olfactiei

Mirosuri pure din punct de vedere olfactiv nu exista in natura in mod obisnuit, chiar si mirosurile simple de produse cum ar fi sunca prajita, cafea fierbinte, parfumurile, vinul, tigarile sunt rezultatul, in structura moleculara a fiecarei substante, a sute sau chiar mii de molecule constituente. O exceptie o constituie ardeiul verde al carui miros se bazeaza pe un singur constituent chimic iar pragul pentru acest constituent este de unul la un trilion plasandu-l in categoria celor mai puternice mirosuri. Chiar si o urma infima din acest miros sau dintr-un altul cu un prag similar daca ar aparea in aproape orice amestec ar domina. Trebuie sa subliniem faptul ca si un miros de o puritate de 99% este de fapt un amestec intrucat procentul de 1% ramas poate automat sa domine efectul olfactiv.

Principiul de baza al amestecului in olfactie este acela ca un amestec va avea o intensitate a mirosului mai redusa fata de suma intensitatilor constituentilor luati separat. In aceste conditii fenomenul de mascare constituie o trasatura definitorie a sensibilitatii olfactive. La limita extrema mascarea reprezinta excluderea unui miros de prezenta altuia (asa cum procedam cand odorizam o incapere, spre exemplu). Fenomenul de mascare sau de camuflare are grade diferite de intensitate in raport cu intensitatea concentratiei substantei. Limitele de concentratie care definesc zona dintre mascarea completa si absenta mascarii sunt situate la o distanta foarte mica dar prezinta si grade de variabilitate in functie de perechile de mirosuri.

Fenomenul de amestec si mascare este puternic influentat de combinatia miros-gust. Amestecurile de substante nutritive si odorante introduse in cavitatea bucala conduc la o perfecta imbinare de senzatii. De aici se ajunge la dese situatii in care se confunda mirosul cu gustul. Astfel se poate intampla ca o solutie cu miros dar fara gust fiind introdusa in cavitatea bucala sa fie perceputa ca avand si gust si miros. Aceasta iluzie a gustului se mentine chiar si atunci cand observatorul altereaza perceperea astupandu-si narile avand posibilitatea de a descoperi absenta gustului. Se pare ca in relatia dintre miros si gust mirosul este cel mai adesea sacrificat in favoarea gustului si aceasta iluzie nu a fost inca suficient investigata.