Terapia tulburarilor de comportament

Terapia tulburarilor de comportament

Aspecte terapeutice. Problema tratamentului tinerilor si adolescen­tilor cu tulburari de comportament este dificila si complexa. Ea necesita o sinteza complexa a cauzelor, a modului in care s-au produs si a aspectelor clinice, in scopul unor masuri profilactice si terapeutice, in vederea prevenirii recidivei, a recuperarii si a reintegrarii sociale.

Fata de dezvoltarea dizarmonica a personalitatii, atitudinile terapeu­tice pot fi sistematizate astfel:

A. Aspectele profilactice. Profilaxia, alaturi de mijloacele medicale, implica o serie de aspecte de interventie la nivelul structurii si relatiilor familiale, a posibilitatilor de influentare a familiei, a problemelor general-educative, ca si psiho-pedagogice.

O prima masura este aceea a sfatului genetic acordat persoanelor predispuse sau care prezinta trasaturi de personalitate evident anormale si traind intr-un mediu familial deficitar in ideea de a nu avea copii, fapt care, practic, se realizeaza cu foarte mari dificultati.

Datorita acestui aspect de importanta primordiala, in profilaxia primara a dezvoltarii dizarmonice de personalitate ramane, in primul rand, complexul de masuri in domeniul igienei mintale si al psiho-pedagogiei.

Stiind ca insusirile patologice ale personalitatii la varstele mici au un caracter relativ instabil si ca atare reversibil, subliniem rolul covarsitor al educatiei in sensul larg al cuvantului si al mediului social in corectarea acestei instabilitati. O educatie echilibrata, imbinand armonios sanctiunea cu recompensa, insotita de o atmosfera echilibrata, constituie elemente care limiteaza extinderea si agravarea trasaturilor psihopatice ale deviantei, inadecventei. Atunci cand influentele familiei sunt net defavorabile, atitudinea noastra va consta in scoaterea copilului din mediul respectiv, despartind copilul de parintii care prezinta de obicei ei insisi trasaturi psihopatice, in vederea prevenirii identificarii cu acestia si a imitarii conduitelor lor.

Corelarea acestor masuri in cadrul unui program de genul "promovare a sanatatii' (OMS), aplicat in practica, cu grija si cu rabdare, ar putea, in principiu, reduce pana la un punct morbiditatea prin psihopatii.

B. Tratamentul medicamentos este prescris de medic in functie de natura nosologica si clinica a tulburarilor de comportament, de stadiul evolutiv si de varsta pacientilor. Unele trasaturi psihopatice si in special reactiile de tip excitabil pot fi influentate de medicatia psihotropa; in afara actiunii lor propriu-zise, psihotropele sporesc intotdeauna permeabi­litatea psihica, oferind o mai buna inductie abordarilor psihoterapeutice si o mai mare deschidere spre mijloacele psihosocioterapeutice.

in functie de simptome se pot utiliza si alte medicamente ca neurolepticele, sedative sau tranchilizantele. Tratamentul psihotrop efectuat in clinicile de psihiatrie este rezervat mai ales unor faze acute de decompensare comportamentala. Datorita randamentului activitatii prin efectele secundare pe care le produce acest tratament, se impune totodata luarea altor masuri de ordin psihosocioterapeutic.

Ca regula generala, se recomanda durata lunga a psihoterapiei, a contactului terapeutului cu pacientii, actiunea psihoterapeutica avand in acest caz un rol educativ. in procesul complex de restructurare a perso­nalitatii se vor indica pacientului acele conditii de viata, ambianta familiala si profesionala in care trasaturile lui patologice au un minim de sanse de a se exprima. in toate cazurile, psihoterapia trebuie sa se extinda si asupra mediului familial, chiar daca acesta a fost generatorul traumelor conflic-tuale. Familia va fi influentata (educata) sa inteleaga necesitatea incadrarii adecvate a copilului, chiar daca minorul corespunde idealurilor sale.

Psihopatii excitabili, cu toate ca sunt numeric mai putini, au decompensari grave si repetate, comit acte antisociale recidivante, pentru care se impun masuri coercitive cu caracter penal sau medical.

Apreciem ca dezvoltarea ulterioara a comportamentalilor (cei cu tulburari de comportament) poate evolua spre o "stergere' in timp a deficitelor comportamentale doar cand sunt anihilate conditiile majore negative din viata lor. in acelasi timp, este posibil ca persoanele cu defect structural psihopatologic, sub influenta nefasta a adultilor delincventi sa nu poata discerne "binele' de "rau', sa recidiveze comportamental si sa faca obiectul actiunii legii penale. Ne referim la cei cu responsabilitate atenuata sau pastrata si care depasesc granita celor 18 ani pana la care legea oricum ii ocroteste.

in general, persoanele slab adaptate la conditiile unei vieti sociale normale, avand o structura imatura, dezechilibrata, sugestionabila si aflate in perimetre sociale dezorganizate, delictogene depasesc cu usurinta granitele comportamentului normal si ajung la acte deviante, aberante, antisociale. De aceea, pedagogii ar trebui sa ofere acestora metode, mijloace de interventie psiho-clinice, psiho-sociale, dar mai ales tehnici de modelare socio-educationale.

REZUMAT

Comportamentul reprezinta ansamblul reactiilor adaptative, obiectiv-observabile, pe care un organism prevazut cu sistem nervos le executa ca raspuns la stimulii din ambianta (Tilquin). Comportamentul este, asadar, expresia exterioara a raporturilor dintre individ si mediu, a echilibrului pe care individul il realizeaza in procesul dinamic de integrare in viata sociala si care este obiectivat, de regula, intr-un sistem de fapte sau de actiuni supuse unei aprecieri morale.

Tulburarile de comportament sau modificarile de comportament sunt forme de dezechilibru psihic, ce implica tulburari in sfera emotional-volitiva, ca urmare a unei leziuni cerebrale pre- sau post-natale, a unor structuri psihice morbide de natura sociogena (Ii Strachinaru, 1994). Aceste devieri de conduita sunt, asadar, nu doar abateri de la normele starii de sanatate, ci si de la normele morale, cu daune resimtite in rapor­turile sociale normale. Putem afirma ca adolescentul/tanarul cu tulburari de comportament isi dezvolta anumite trasaturi de personalitate

specifice, diferite de cele ale individului cu un comportament normal: modificari la nivelul structurilor morale, modificari la nivelul relatiilor afective, scaderea pragului de toleranta la frustratie, egocentrism ridicat, perturbarea sentimentelor de culpabilitate, puternice sentimente de devalorizare, de injustitie, existenta contrarietatilor Eu-lui, slaba consistenta si echilibru intern, alterarea relationarii cu persoanele iubite, tulburari de cunoastere, perturbarile de aparare, deformarea conceptului de libertate, denigrarea sentimentelor umanitare. Imaginea de sine a tinerilor cu tulburari comportamentale este inadecvata si saraca in privinta structurarii continutului ei, acest mare si grav deficit de maturizare sociala generand la nivelul psihicului disfunctii si chiar diverse forme de dispersie.

Nu exista in literatura stiintifica suficient de multe date calculate pe intreaga populatie infantila a tarii pe sexe, varste si mediu social, pentru a putea afirma care este in Romania frecventa acestor tulburari de comportament. Totusi, s-au facut studii pe adolescenti si copii (vezi I. Strachinaru sau R. Rascanu) care au aratat ca, pe sexe, distributia tulburarilor de comportament se exprima in favoarea baietilor fata de fete (unele studii arata un procent de 2 ori mai mari la baieti, in timp ce altele indica preponderenta 9/1), in timp ce, pe varste, curba frecventei cazurilor este mai accentuata intre 7-15 ani. Ca raspandire teritoriala, diferenta dintre mediul urban si cel rural este cu mult in favoarea primului (de 4 ori mai mare fiind procentul de copii/adolescenti cu tulburari de comportament la oras), poate si pentru ca, la sate, spre deosebire de mediul urban, supravegherea copiilor de catre parinti este mai stricta, continua, acestia din urma antrenandu-si copiii in munci productive, dandu-le astfel ocupatii precise de la o varsta frageda. Cauzele incriminatorii pentru aparitia tulburarilor de comportament sunt extrem de numeroase, de variate si de complexe. Ele pot fi grupate in mai multe categorii mari: boli organice (epilepsia, traumatismele cranio-cerebrale si oligofreniile), boli psihice ale minorilor (schizofrenia, psihoza maniaco-depresiva si aspectele reactive ale nevrozei), cauze genetice (anumite aberatii cromozomiale transmise de la parinti la copii), particularitati ale mediului inconjurator (ex. neintelegerile intrafamiliale, disocierea grupului familial prin boli cronice grave, absenta unuia dintre parinti, divortul etc), particularitati de personalitate (o struc­tura de pesonalitate dezechilibrata, imatura, usor sugestionabila si influen-tabila, cu o imagine de sine neformata inca sau deformata in sensul

subestimarii de sine, cu o slabiciune/inclinatie spre ascensiune realizare rapida, cu minim de efort si spre atitudini si comportamente socante, iesite din comun, spectaculoase in sine).

Tabloul acestor tulburari comportamentale cuprinde succint: minciuna, instabilitatea, irascibilitatea, impulsivitatea, furtul, fuga si vagabondajul, esecul scolar, incendierile voluntare, alcoolismul si dependenta de drog, devierile sexuale, omuciderea, autopunitia (auto-pedepsirea), suicidul si tentativa de suicid.

inainte de a interveni pentru a corecta o tulburare de comportament se va urmari prevenirea instalarii ei. Profilaxia, alaturi de mijloacele medicale, implica o serie de aspecte de interventie la nivelul structurii si relatiilor familiale ale copilului sau adolescentului, a posibilitatilor de influentare a familiei lui, a problemelor general-educative, ca si a celor psiho-pedagogice. O prima masura este aceea a sfatului genetic acordat persoanelor predispuse sau care prezinta trasaturi de personalitate evident anormale si care traiesc intr-un mediu familial deficitar in ideea de a nu avea copii, fapt care, practic, se realizeaza cu foarte mari dificultati. Tratamentul medicamentos este prescris de medic in functie de natura nosologica si clinica a tulburarilor de comportament, de stadiul evolutiv si de varsta pacientilor. Unele trasaturi psihopatice, si in special reactiile de tip excitabil, pot fi influentate de medicatia psihotropa, in afara actiunii lor propriu-zise psihotropele sporind intotdeauna permeabilitatea psihica si oferind o mai buna inductie abordarilor psihoterapeutice si o mai mare deschidere spre mijloacele psihosocioterapeutice. in functie de simptome se pot utiliza si alte medicamente ca neurolepticele, sedative sau tranchilizantele. Tratamentul psihotrop efectuat in clinicile de psihiatrie este rezervat mai ales unor faze acute de decompensare comportamentala. Datorita randamentului activitatii prin efectele secundare pe care le produce acest tratament, se impune totodata luarea altor masuri de ordin psihosocioterapeutic. in cazul majoritatii tulburarilor de comportament se utilizeaza terapia de tip psihologic, cu atat mai eficienta, cu cat este aplicata mai de timpuriu copilului sau adolescentului cu probleme.

CONCEPTE-CHEIE

. Comportament = ansamblul reactiilor adaptative, obiectiv-observabile, pe care un organism prevazut cu sistem nervos le executa ca raspuns la stimulii din ambianta (Tilquin). Comportamentul este, asadar, expresia exterioara a raporturilor dintre individ si mediu, a echilibrului pe care individul il realizeaza in procesul dinamic de integrare in viata sociala si care este obiectivat, de regula, intr-un sistem de fapte sau de actiuni supuse unei aprecieri morale.

Tulburare de comportament = forma de dezechilibru psihic, ce implica tulburari in sfera emotional-volitiva, ca urmare a unei leziuni cerebrale pre - sau post-natale, a unor structuri psihice morbide de natura sociogena (I. Strachinaru, 1994). Aceste devieri de conduita sunt, asadar, nu doar abateri de la normele starii de sanatate, ci si abateri de la normele morale, cu daune resimtite in raporturile sociale normale.

Drogomanie (narcomanie) = atractie vicioasa, folosire sistematica a preparatelor ce induc efecte narcotice, halucinatorii asupra sistemului nervos. Deprinderea consumului de drog creeaza fenomene de dependenta cronica, de regula doza marindu-se treptat.

Suicid (sinucidere) = forma specifica de conduita devianta autodistructiva. Prin suicid nu se urmareste atat moartea, desfiintarea propriei persoane, cat fuga de viata, asa cum se desfasoara ea in prezent. Suicidul difera de tentative de suicid prin faptul ca, in cazul celei din urma subiectul incearca sa-si ia viata, de cele mai multe ori nevrand sa moara, ci doar sa atraga atentia, tentativa fiind, de fapt un real strigat de ajutor.

EXTENSII TEORETICE

Alcoolismul

Alcoolismul reprezinta o perturbare de comportament, constand in hiperconsum de bauturi alcoolice. Sufera de alcoolism acei bautori permanenti, cotidieni, care cad victime ale unui impuls nesatisfacut si necontrolabil de a bea. Simptomele alcoolismului (dupa R. Goldenson apud P. Popescu Neveanu, 1978) sunt: consum in crestere de alcool, de regula matinal, comportament necontrolat si absurd in starile de ebrietate, existenta "petelor albe de constiinta ' (amnezii frecvente privind evenimentele din timpul starilor de ebrietate). Aparitia acestor simptome implica o intermitenta, dar ritmica drogare a creierului prin alcool, ceea ce antreneaza, cu timpul, o serie de tulburari organice si psihice: intoxicatie patologica, deficiente de vitamine si de nutritie, vulnerabilitate

la boli, delirium tremens, halucinatii alcoolice acute, sindrom Korsakojfsi sindrom Vernicke. Alcoolismul apare si ca simptom in paralizia generala, in epilepsie si in psihozele maniaco-depresive. Inceputul in alcoolism pare inocent, euforia produsa initial de consumul de alcool fiind insa tranzitorie, urmata de stari si reactii mai putin inofensive. Desi, in prima faza, alcoolul este excitant prin efectele lui imediate, el determina dereglari ulterior, cand, ca urmare a inhibarii mecanismelor de control ale individului, apar manifestari impulsive, irationale, obsesive, delirante, pentru ca in ultima faza sa se ingusteze campul constiintei si sa apara fenomenul somnului narcotic. Dupa V. Jelinek (1952) alcoolizarea are 4 stadii. Primul stadiu este prealcoolic si se caracterizeaza prin faptul ca subiectul gaseste alinare in alcool in fata oricarei probleme sau necaz. Apoi, consumul devine o placere cautata. In stadiul prodromal apar amneziile sau actiunile in starile constiintei de scurtcircuit, subiectul neamintindu-si frecvent de ce a facut sau de ce a spus ceva anume. In al treilea stadiu - crucial - se instaleaza alcoolismul, subiectul band necontrolat alcool, intr-o mare cantitate si la orice ora a zilei, suferind serioase prejudicii orice activitate desfasurata de el (mai ales cea profesionala). In stadiul al patrulea ~ cronic - apar intoxicatia sistematica si centrarea psihotica a vietii subiectului pe consumul de alcool.

Consumul de alcool are efecte nocive serioase asupra subiectului, atat in plan somatic (tulburari digestive, complicatii neuropsihice, anemii, deficiente vitaminice, reducerea functiei sexuale etc), in plan psihic (tulburari ale memoriei, ale atentiei, afective, halucinatii, comportament suicidar, deteriorarea personalitatii etc), cat si in plan social (perturbarea relatiilor sociale normale, afectarea climatului familial, aparitia comportamentelor de tip deviant, infractional etc.).

Alcoolismul necesita, asadar, masuri preventive (mai ales in randul adolescentilor) si tratament de recuperare (cand este deja instalat), cu succes aplicandu-se metodele raspunsurilor conditionate (prin asocierea alcoolului cu reactii repulsive), psihoterapia si socioterapia.

INTREBARI RECAPITULATIVE

Care este diferenta dintre o conduita normala si o tulburare de comportament ?

Prin ce se remarca in planul trasaturilor de personalitate un adolescent cu tulburari de comportament ?

Care sunt factorii - cauza ai instalarii handicapurilor de comportament ?

Imaginati un demers recuperator in cazul unui copil cu esec scolar repetat.

BIBLIOGRAFIE

ENACHESCU C, Igiena mintala si recuperarea bolnavilor psihic, Ed.Medicala, Bucuresti, 1979.

GELDER M., GATH D., MAYOU R., Tratat de psihiatrie - Oxford, Ed. Asociatia Psihiatrilor Liberi din Romania, Geneva Initiative Publishers, 1994, ed. a H-a.

GORGOS C, Dictionar enciclopedic de psihiatrie, Ed. Medicala, Bucuresti, 1988.

IONESCU G, Psihologie clinica, Ed. Academiei, Bucuresti, 1985.

KULCSAR T., Factorii psihologici ai reusitei scolare, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1978.

LAROUSSE, Dictionar de psihiatrie si psihopatologie clinica, Ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1998.

MUSU I., TAFLAN A., Terapie educationala integrata, Ed. ProHumanitate, Sibiu, 1997.

NEVEANU POPESCU P., Dictionar de psihologie, Ed. Albatros, Bucuresti, 1978.

PAUNESCU C, Agresivitatea si conditia umana, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1994.

PAUNESCU C, Nervozitatea copilului, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1977.

PREDESCU V., Psihiatrie, voi. I, Ed. Medicala, Bucuresti, 1989.

RASCANU R., Psihologia comportamentului deviant, Ed. Universitatii Bucuresti, 1994.

STRACHINARU I., Psihopedagogie speciala, voi. I, Ed. Trinitas, Iasi,

SCHIOPU U., Dictionar de psihologie, Ed. Babei, Bucuresti, 1997.

VERZA E. (coord.), Elemente de psihopedagogia handicapatilor, Ed. Universitatii Bucuresti, 1990.

VERZA E., Psihopedagogie speciala, manual pentru clasa a XIII-a, scoli normale, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1998.

VERZA E., Probleme de defectologie, vol.8, Ed. Universitatii Bucuresti, 1988.

VERZA E., Metodologii contemporane in domeniul defeciologiei si logopediei, Ed. Universitatii Bucuresti, 1987.

VRASMAS T., DAUNT P., MUSU I, Integrarea in comunitate a copiilor cu cerinte educative speciale, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1996.

VRASMAS E., Educatia copilului prescolar. Elemente de pedagogie la varsta timpurie, Ed. ProHumanitate, Sibiu, 1999.

WEIHS TH., Sa-i ajutam, iubindu-i, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1992.