Statut si rol - elemente ale structurii sociale. tipuri de societati

STATUT SI ROL - ELEMENTE ALE STRUCTURII SOCIALE. TIPURI DE SOCIETATI

1 Structura sociala

Oamenii nu se comporta intamplator : in anumite situatii se comporta intr-un anume fel, in altele, in alt fel. Putem vorbi, deci, despre existenta unui tipar al comportamentelor noastre. Acesta este determinat nu numai de specificul cultural, ci si de elementele structurale ale societatii, respectiv statutul, rolul, grupurile, organizatiile, institutiile sociale si comunitatea. Conceptele care delimiteaza elementele structurale ale societatii nu sunt in mod riguros separabile de notiunile care privesc functionarea grupurilor umane. Opozitia dintre o statica sociala si o dinamica sociala, prezentata adesea ca fundamentala de catre pionierii sociologiei, mai tarziu, a fost catalogata, pe drept cuvant, ca artificiala si chiar periculoasa, in masura in care ea tinde sa induca ideea ca ar putea exista societati pur inerte, a caror punere in miscare ar fi – in acest context – pur aleatorie. Ori, este evident ca una din proprietatile principale a universului uman este continua evolutie. Daca vom avea grija, insa, sa precizam ca avem de-a face cu un principiu pur metodologic, cu o modalitate de a clasa lucrurile fara a le izola unele de altele, atunci nu va mai exista nici un inconvenient pentru ca cele doua maniere de a observa, cauta, intelege fenomenul social (aceea care-l prezinta ca pe un ansamblu de “unitati” analizabile si aceea care-i demonstreaza functionarea) sa se succeada si completeze reciproc. Pentru a intelege functionarea sistemului social trebuie sa consideram mai intai ca avem de-a face cu “unitati” sau totalitati in interiorul carora indivizii umani se insereaza si, in consecinta, trebuie sa incepem prin a studia care poate fi locul lor, locul fiecaruia in ansamblul social. “Pentru a realiza acest lucru, extrem de pretioase sunt notiunile de statut si rol ”¹, situate la intersectia dintre sociologie - ca stiinta de sine statatoare - si psihologia sociala. Din cunoscutele definitii propuse de Jean Stoetzel deducem ca cele doua notiuni sunt distincte una de cealalta, dar complementare : “ daca luam ca centru al observatiei noastre individul, locul pe care-l ocupa determina statutul si rolul sau, statutul sau este ansamblul comportamentelor la care el se poate astepta in mod legitim din partea celorlalti, rolul sau este ansamblul comportamentelor la care ceilalti se asteapta in mod legitim din partea sa”.²

A)           Statutul

In vorbirea curenta, prin statut se intelege un nivel de prestigiu, de bogatie sau putere. Sociologii folosesc termenul in intelesul de pozitie a unei persoane intr-o retea de relatii sociale, statutul de decan (sau de director de scoala) se refera la o pozitie in sistemul de invatamant la fel ca si cel de elev sau de student. Statutele de mama, bunica, fiica, nepoata etc. indica pozitia persoanei in familie. Raymond Boudon si François Bourricaud remarcau faptul ca pozitia intr-o retea de relatii poate avea doua dimensiuni : orizontala si verticala. Dimensiunea orizontala desemneaza interactiunile reale si posibile pe care individul le are cu alte persoane situate la acelasi nivel social. Dimensiunea verticala se refera la contactele cu persoanele situate intr-o pozitie superioara sau inferioara pe scara ierarhiei sociale.³ In conceptia lor, statutul se defineste ca un sistem de interactiuni egalitare si ierarhice pe care individul le are cu ceilalti membrii ai grupului din care face parte.

Mai intai, termenul de statut a fost utilizat in filosofia sociala semnificand puterea de care dispune o persoana, suma drepturilor si indatoririlor sale. Sociologul francez Emile Durkheim in renumita sa lucrare “De la division du travail social” (1893) a aprofundat analiza anomiei prin perturbarea, dereglarea ierarhiei de statut. Ceva mai tarziu, (1921) sociologul german Max Weber folosea termenul in intelesul de prestigiu social.

In lucrarea “The Study of Man” (1936), de pe pozitiile antropologiei culturale, Ralph Linton acorda notiunii de status intelesul de colectii de drepturi si de datorii generate de locul ocupat de individ in societate. El, impreuna cu Talcott Parsons (1902-1979) si altii atrag atentia asupra distinctiei dintre statusurile atribuite pentru care individul nu a optat in mod expres, care i-au fost conferite de societate sau grupul din care face parte si statusurile dobandite, pe care el, cel putin teoretic le-a ales, care depind de calitati asupra carora individul are un oarecare control. Printre cele dintai se afla statutele legate de conditiile biologice sau geografice (varsta, rasa, sex, nationalitate etc.). Oamenii nu pot, initial, sa-si aleaga sexul, rasa, etnia, religia si chiar clasa sociala. Pentru statutele dobandite putem enumera statutele profesionale (medic, profesor etc.) statutele maritale (sot, sotie), statutele in cadrul grupurilor informale (prieten). Acestea, de regula, sunt functii ale optiunilor individuale, desi constrangerile sociale pot restrange evantaiul posibilitatilor accesibile.

In unele societati, cum ar fi de exemplu regimul castelor, statutele atribuite depasesc cu mult limitele biologico-geografice deoarece, chiar si profesiile sunt strans legate in mod obligatoriu de originea familiala (fiii invata si practica meseria tatalui). Intr-un fel, problema mobilitatii sociale priveste marja dintre ceea ce este atribuit si ceea ce este dobandit.

Sociologia face si distinctia dintre statusul actual si statusul latent. Statusul actual sustine R. Linton este pus in evidenta de situatia sociala concreta. De exemplu, un individ apare ca muncitor cand il observam in viata sa profesionala (in timpul lucrului, in institutia in care isi desfasoara activitatea). Acest lucru nu-l impiedica sa aiba in acelasi timp alte statute (tata de familie, de exemplu), care sunt in aceasta circumstanta latente. Statutele latente sunt, deci, statutele neactualizate dar posibil de evidentiat in alte situatii sociale.

Fiecare om are mai multe statute sociale ce alcatuiesc asa numitul set de statute ale persoanei. Profesoara, mama, fiica, ortodox, prieten, femeie, romanca etc sunt statute care se pot aplica uneia si acelesai persoane. E. K. Wilson (1966) a grupat statutele in trei mari categorii : biologice, familiale si extrafamiliale (profesionale, economice, culturale). Statutele profesionale se pot clasifica, la randul lor, in statute formale (oficiale, conform cu organigrama) si informale (dobandite pe baza caracteristicilor psihice ale persoanei).

In cadrul constelatiei pe care o alcatuiesc, nu toate statutele au aceeasi importanta. De multe ori, avem de-a face cu un statut principal, un statut cheie, care joaca un rol foarte important in interactiunile noastre sociale, precum si in identitatile noastre sociale. In societatile arhaice, deseori statutul religios si de varsta a reprezentat statutul cheie al individului.

In societatile moderne, se pare ca in mod frecvent statutul profesional reprezinta statutul principal. Observam ca statutele cheie difera de la o societate la alta. Daca in mod traditional statutul profesional al unui barbat era extrem de important atat pentru sentimentul sau de sine cat si pentru relatiile sale cu ceilalti, astazi, barbatii incep sa acorde tot mai mult timp familiei cu alte cuvinte, isi impart timpul intre cariera si familie. Daca in mod traditional statutul principal al femeii este cel de familie, astazi, deoarece tot mai multe femei exercita o anumita profesie, statutul lor profesional devine din ce in ce mai important pentru ele. Pierderea unui statut principal poate produce sentimente de frustratie si poate tulbura sentimentul de identitate pe care persoanele in cauza l-au incercat de-a lungul multor ani. Este cazul pierderii statutului de munca atunci cand oamenii se pensioneaza sau al modificarii esentiale (perceputa tot ca o pierdere) a statutului de parinte, atunci cand copiii se maturizeaza, devin independenti, isi intemeiaza propriile familii.

Statutele partiale ale unei persoane pot fi congruente sau incongruente, cele de pe urma, generand conflicte interstatus asa cum ar fi acelea dintre statusul profesional si statusul familial. Exista insa si statusuri care sunt generatoare de conflicte prin insasi natura lor. Sociologia organizationala a evidentiat faptul ca pozitiile ierarhice intermediare genereaza conflicte interstatus. Mergand pe acelasi filon, Wilson ⁴ arata ca aceste conflicte sunt relativ frecvente in statusurile flotante intre doua extremitati ale unui sistem ierarhic, cu alte cuvinte in rolurile legate de statusurile intermediare. Astfel, maistrul se poate simti mai aproape de muncitori sau mai aproape de manager, subofiterul se poate situa fie langa ofiter, fie langa soldati, asistentii universitari se pot simti mai solidari cu decanul sau dimpotriva, cu studentii etc. Este renumita ancheta⁵ realizata la Universitatile Harvard si Radcliffe asupra studentilor insarcinati cu responsabilitatea de a supraveghea examenele, fapt ce le-a conferit un statut intermediar intre colegii lor si administratia universitatii. Respectivii “supraveghetori” au fost intrebati ce ar face daca ar vedea ca un student triseaza la examen, copiind din notitele sale. Li s-a dat posibilitatea sa aleaga intre urmatoarele cinci conduite posibile:

1.            Il da afara imediat pe vinovat si il denunta ;

2.            Ii permite sa termine examenul, dupa aceea ii confisca notitele si il denunta ;

3.            Il roaga sa se retraga, sa abandoneze examenele si nu-l denuta decat daca refuza ;

4.            Ii ia notitele, il lasa sa-si termine lucrarea si nu-l denunta;

5.            Se preface ca nu remarca frauda.

Subiectii investigati trebuiau apoi sa spuna care era, dupa parerea lor, conduita pe care colegii lor ar fi aprobat-o si care era cea aprobata de autoritati. Raspunsurile au indicat faptul ca autoritatea ar fi aprobat conduita cea mai severa si colegii cea mai indulgenta. In 28 % dintre cazuri, subiectii chestionati au aratat ca aceasta situatie ii pune intr-un conflict de roluri, in imposibilitatea de a se conforma in acelasi timp celor doua tipuri de cerinte (ale studentilor si ale administratiei).

Doar 11% dintre respondenti au considerat ca situatia respectiva nu creeaza nici un fel de probleme, una si aceeasi solutie fiind aprobata in acelasi timp si de studenti si de autoritati. Pentru 61 adica majoritatea, exista cu certitudine o diferenta intre asteptarile autoritatilor si cele ale studentilor ; dar o solutie de compromis putea fi gasita. Dupa parerea subiectilor investigati, cea de-a treia varianta de raspuns parea a fi cea mai buna solutie pentru a obtine in final, atat aprobarea colegilor, cat si a conducatorilor universitatii.

In opina lui Wilson, oamenii apeleaza in mod constant la astfel de compromisuri pentru a regla conflicte intre atitudini divergente. De altfel, integrarea sociala depinde si de capacitatea membrilor societatii de a minimaliza incompatibilitatile care pot izvori din complexitatea vietii moderne. Pe de alta parte, o societate bine echilibrata trebuie sa aiba mecanisme care sa permita evitarea situatiei in care unul si acelasi individ ocupa statusuri care comporta roluri incompatibile. Reunind tezele lui Gibbs, Martin si Durkheim, Wilson estimeaza ca procentul sinuciderilor se micsoreaza cand numarul rolurilor si statusurilor compatibile creste, adica atunci cand se perfectioneaza integrarea statutelor.

Cercetarile sociologice concrete au demonstrat ca modul in care o persoana isi percepe propriul status joaca un rol decisiv in depasirea conflictelor inter- si intrastaus.

Cazeneuve constata ca sociologii, in abordarea problematicii statusurilor si rolurilor, in mod frecvent, iau ca referinta statutul de prestigiu, ajungand chiar sa utilizeze termenul de statut in intelesul de statut de prestigiu. Acesta de pe urma este mai putin institutionalizat decat statutul profesional si mai dificil de masurat decat statutul economic, fiind determinat prin consens. Il putem examina prin anchete empirice, solicitand reprezentantilor grupului social sa aleaga ce conteaza mai mult pentru ei (profesia, cultura, sansa, familia, educatia, decoratiile etc.) si invitandu-i apoi sa stabileasca o ierarhie pentru fiecare tip de statut (dupa gradul de stima pe care i-l acorda). Pe de alta parte, estimarea statutelor conduce la evidentierea grupurilor de referinta. Cel mai adesea, asa cum sublinia Merton, individizii pentru a evalua propriul lor statut, se refera la grupurile de apartenente (varsta, nationalitate etc.). Nu se constata acelasi lucru cand este vorba despre clasele sociale (aici, de regula, se aspira la clasele superioare).

Pe de alta parte, individul isi percepe si defineste statutul si in functie de situatia in care el se afla in raport cu ceilalti (prieteni, vecini, colegi). In concluzie, grupul de referinta poate sa fie complex si sa aibe o mare influenta asupra nivelurilor aspiratiilor, frustrarilor (care iau nastere deseori prin comparatie). Este ceea ce Merton a pus in evidenta, analizand rezultatele unei renumite anchete efectuata asupra soldatilor americani in timpul celui de al doilea razboi mondial, rezultate ce au fost publicate de Stouffer s.a. in lucrarea “The American Soldier” in 1949. Soldatii casatoriti se simteau mai frustrati atunci cand se comparau cu celibatarii mobilizati sau cu barbatii casatoriti nemobilizati.

O alta problema pe care sociologia a evocat-o a fost cea a eficacitatii simbolurilor prin care se exprima diferite statusuri. In multe societati anumite statusuri de profesie si de prestigiu etc. se manifesta efectiv prin semne concrete si distinctive cum ar fi : uniformele sau decoratiile (militarii, medicii, judecatorii etc.). Remarcam, de asemenea, ca exista anumite simboluri si pentru statusurile nationale sau provinciale, asa cum sunt de exemplu costumele nationale. In acelasi context, putem sa supunem atentiei si simbolurile onorifice si semnele distinctive ale prestigiului care sunt casele, automobilele, titlurile (titluri de noblete, titlul de doctor in stiinte, de presedinte etc.). Se intampla uneori ca termenul de statut sa fie inlocuit prin simbolul sau. Asa, de exemplu, termenul de “blue collar” (gulere albastre) este utilizat pentru a desemna statutul de muncitor manual, in timp ce termenul de “white collar” (gulere albe), pentru statutul de specialist fara functii de conducere sau, in viziunea lui C. Wright Mills (1917-1962), pentru statutul de clasa de mijloc a societatii contemporane. El abordeaza aceasta problematica intr-o celebra lucrare aparuta in 1951 intitulata : White Collar. The american middle class.

Cercetarile sociologice au pus in evidenta si existenta unor corelatii semnificative intre statusuri si anumite boli psihice. In viziunea lui Jaspers, bolile psihice vor fi mai frecvente printre persoanele care exercita profesii liberale. L. Stern ⁶ confirma aceasta concluzie, adaugand ca agricultorii sunt cei mai putin atinsi de aceste afectiuni.

Cazeneuve, in lucrarea citata apreciaza ca existenta acestei situatii se datoreaza mai mult diferentelor existente intre modul de viata la sat si cel de la oras decat diferentelor intre profesii.

Pe de alta parte, in urma observatiilor clinice efectuate in Spania ⁷ asupra catorva mii de subiecti, s-a constatat ca toxicomania este frecventa deseori la intelectuali, schizofrenia la studentii de la filosofie si teologie, delirul persecutiei la politisti, nevrozele la infirmieri si invatatoare. Aceste date trebuie sa le primim insa cu circumspectie deoarece ele pot tine de cauze conjuncturale.De altfel, nu toate anchetele realizate au condus la aceleasi rezultate sau la rezultate convergente. R. Bastide (1965) constata ca, desi, conform documentelor, maladiile mentale par a fi mai raspandite printre intelectuali, studiul actualelor profesii le releva in procentaj mai mare printre muncitorii manuali. Pe de alta parte, R.W. Trumkin (1955) sesiza ca persoanele cu statute sociale putin elevate dezvolta adesea maladii mentale sociogenice, indreptate contra societatii in timp ce in clasele sociale elevate, gasim mai mult boli psihice dirijate contra Eului.

Variatia rezultatelor cercetarilor efectuate in timp asupra acestei chestiuni ar putea fi explicata, pe de o parte, prin faptul ca reperarea bolilor mentale in clasele mai modeste intampina unele dificultati, iar pe de alta parte, prin faptul ca dezvoltarea automatizarii a antrenat conditii de viata diferite de cele ale artizanatului.

Ne putem intreba daca echilibrul personal este legat mai mult de statutul economic sau de cel de prestigiu. R.W. Trumkin estimeaza ca diversele tipuri de statut pot influenta impreuna viata psihica a individului, dar el atribuie o importanta mai mare statutului de prestigiu decat celui economic. Roger Bastide corecteaza aceasta concluzie, remarcam faptul ca, adesea, sentimentul de securitate este legat de statutul economic. Daca luam in considerare tabloul stratificarilor sociale dupa venituri, constatam ca nevrozele predomina la clasele inalte si psihozele la paturile inferioare ale populatiei. In particular, procentajul de schizofrenie pare sa creasca atunci cand se coboara pe scara sociala.

Alti autori printre care se afla si Warner, ataseaza starea mentala la dificultatile mobilitatii sociale. Cei mai vulnerabili, sustin el, sunt actorii sociali care vor sa se inalte pe scara prestigiului social dar nu reusesc. Ajungem astfel la o problema mai generala si anume aceea a acceptarii statutelor.

Pe de alta parte, constatam ca existenta decalajelor dintre diverse tipuri de statut a stat la originea bulversarilor sociale si politice.

Studiile lui Vence Packard ⁸, realizate in anii ’60, semnaleaza o dihotomie intre ierarhie ideala a valorilor si ierarhia reala a statuselor care comanda atitudinile opinei publice americane.

B)           Rolul. Conexiunea rol-status

In timp ce statutul desemneaza locul unei persoane intr-o retea sociala, rolul indica un model de comportare asociat unui status, punerea in act a drepturilor si datoriilor prevazute de statusuri intr-o societate.

In acceptiunea sociologica moderna, termenul de rol a fost utilizat pentru prima data de Ralph Linton in lucrarea sa “The Study of Man” (1936). Raymond Boudon si François Bourricaud constata ca inainte ca Linton sa fi utilizat acest termen, el a circulat in scrierile filosofice, inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea. ⁹

Cu putin inaintea lui R. Linton, respectiv in (1934), sociologul american G.H. Mead evidentiaza importanta indeplinirii rolurilor sociale, subliniind faptul ca invatarea lor duce la formarea personalitatii si asigura functionarea societatii umane. (Mind, Self and Society).

Initial, Ralph Linton a definit rolul ca fiind ansamblul de comportamente pe care in mod legitim il asteapta ceilalti de la individul care ocupa o pozitie sociala determinata, un status social. Acesta este si punctul de vedere al lui Jean Stoetzel (“La Psychologie sociale”, 1963). Mai tarziu, Linton a sugerat ca rolul era alcatuit din comportamentele efective ale ocupantului unui status. Constatam, deci, impreuna cu Mme Rocheblave – Spenlé ca, prin acest termen, unii autori se refera la un comportament efectiv, altii, la o conduita teoretica normativa. Pentru a se evita o eventuala confuzie, Newcomb a propus acceptarea distinctiei dintre rolul jucat si rolul prescris, respectiv intre rol (aspectul prescriptiv al conduitei asociate unui status) si conduita de rol (comportamentul efectiv, modul in care fiecare isi interpreteaza efectiv rolul sau). Brim (1960) sesizeaza, la randul lui, deosebirea intre prescriptiile rolului si indeplinirea rolului. Rolurile corespunzatoare unui status nu sunt mereu aceleasi, ele pot evolua. Asa de exemplu : rolul femeii astazi a suferit schimbari importante fata de trecut.

Rolul se poate defini, adesea, prin “asteptari” ce au la baza consensul social, sau, altfel spus, consensul indivizilor fundamenteaza asteptarile grupului cu privire la prescriptiil rolului. Pornind de la acest punct de vedere, Newcob a propus un exemplu de studiu empiric al asteptarilor si consensului privind rolul matern .¹⁰

El a constatat ca toti subiectii invesigati au corelat anumite comportamente cu rolul matern. De exemplu, toti considerau ca o mama trebuie sa-si ingrijeasca copiii, sa le asigure hrana etc. Deducem de aici ca aceasta activtate reprezinta, in opinia tuturor, o conduita de rol esentiala. Alte conduite, cum ar fi de exemplu, preocuparea de a spune povesti copiilor, au fost apreciate de subiecti ca fiind doar dezirabile (si nu obligatorii). Un al treilea tip de activitati a fost consideat ca fiind doar permis sau indiferent in rapot cu rolul. In aceeasi ordine de idei, studiile realizate de T. Parsons (“The Social System”, 1951) au demonstrat ca nu toate prescriptiile rolului social au aceeasi importanta pentru conduite : unele sunt esentiale si obligatorii, altele sunt doar benevole, in timp ce unele dintre ele introduc interdictii comportamentale.

Pe de alta parte, prin consens social anumite roluri sunt mai intense decat altele. Mai multe anchete – sustine Cazeneuve – au stabilit ca deseori, criza adolescentei se poate imputa impreciziei rolului de adolescent. Gerontologii fac constatari asemanatoare cu privire la rolul batranilor pensionari in societatea actuala. Cu alte cuvinte, rolurile legate de adolescenta, batranete (rolurile de varsta) sunt mai neclare, asteptarile celorlalti mai putin precise. In opozitie cu acestea, rolurile profesionale sunt mai clare, mai precise.

Asemenea statusurilor, rolurile sociale pot fi impuse (atribuite si dobandite, achizitionate).

Un alt criteriu dupa care se pot clasifica rolurile il reprezinta sistemul de referinta. Exista roluri care se refera la societatea globala in general, la idealurile si valorile recunoscute. Exista roluri corespunzatoare personalitatii de baza, asa cum ar fi cel de cetatean, de om cinstit, de gentleman. Altele, cum ar fi acelea care privesc varsta, sexul sunt legate de ansamblul bio-social. Alte roluri sunt in raport cu clasele sociale sau gruparile sociale (profesii, situatii familiale etc.). Se observa ca aceasta ultima clasificare este corelata cu statutele care deriva din structurile sociale. Raportul dintre rol si status este complex. In corelatie cu statusurile sociale, fiecarei persoane ii sunt proprii, la un moment, dat mai multe roluri sociale, care pot fi congruente sau incongruente. Neconcordanta dintre rolurile sociale poate genera conflicte inter-rol. Acestea pot apare atunci cand prescriptiile atasate unui statut sunt discordante. Asa de exemplu, in SUA, statutul de “asistent intern” intr-un camin al unui colegiu prevede, pe de o parte, sprijinirea studentilor aflati in situatii problematice, acordarea unor sfaturi utile iar pe de alta parte, raportarea oricarei incalcari a regulamentului. Cele doua prescriptii sunt in conflict, deoarece cu cat asistentul intern aplica mai mult regulamente, cu atat va pierde mai mult increderea studentilor si, deci, posibilitatea de a fi confesorul si sfatuitorul lor.

Asa cum am demonstrat si in subcapitolul anterior, conflictul intre roluri apare si atunci cand prescriptiile rolului asociate cu doua sau mai multe statute, sunt contradictorii. O astfel de situatie este si In atunci cand unui student aflat inaintea unui examen dificil i se solicita de catre un bun prieten, un serviciu important care necesita timp. Ambele prescriptii ale rolului sunt justificate, dar satisfacerea uneia atrage dupa sine nesatisfacerea celeilalte. “Rolurile se pot afla in tensiune atunci cand eforturile de a satisface prescriptiile intruchipate intr-un statut social provoaca anxietate, stress, tensiune”.¹¹ In aceasta situatie, prescriptiile nu sunt neaparat contradictorii. De exemplu, un sef de birou trebuie sa asigure armonizarea situatiilor de munca dintre functionarii biroului, dintre el si acestia si, in acelasi timp, sa propuna promovarile si maririle de salariu, fapt ce creeaza adesea o anumita tensiune psihologica. Raportul dintre rol si statut este complex. Daca rolul nu se poate defini decat in raport cu statutul, la randul sau, statutul trimite cu necesitate la un rol. Societatea dispune de un anumit numar de mijloace de constrangere, implicite sau explicite pentru a-i face pe indivizi sa-si ajusteze conduita la modelul care constituie rolul legat de statutul care le este recunoscut. Hurbert Touzard, definind familia in termenii lui Kurt Lewin arata ca rolurile de familie au variat in functie de transformarea statuelor. In timp ce familia rurala se intemeia pe dominanta umana dintre cei doi membrii ai cuplului (femeia sau barbatul), familia urbana trece de la dominanta la cooperare. Rolurile sunt, deci, asociate cu anumite tipuri de statut si se transforma in functie de campul social. Pe de alta parte, cercetarile sociologice au aratat ca complexitatea structurilor sociale lasa individului o marja de interpretare si chiar ii impune luarea unei decizii personale.

Cu alte cuvinte, rolul individului consta nu numai in asemanarea statutului sau, ci si in a-l interpreta, in a-l face sa evolueze. In acest sens, rolul este un element al dinamicii sociale si o societate risca sa se sclerozeze daca incorseteaza prea mult rolurile in definitiile rigide ale statutelor. Pe de alta parte, putem spune insa ca grupul mic poate mentine coeziunea si existenta, doar daca statutele sunt acceptate (mai mult sau mai putin) ca fiind conforme cu valorile recunoscute, ceea ce implica o anumita coerenta intre roluri.

acelasi timp, putem spune ca adecvarea rolurilor si statutelor este un element important al echilibrului nostru psihic, acesta fiind legat, in mod particular, de realizarea unei insertii sociale armonioase. G. H. Mead a consacrat opera sa cea mai cunoscuta demonstrarii faptului ca invatarea rolurilor duce adesea la formarea personalitatii constiente si la asigurarea functionarii comunitatii sociale. In acelasi context, Moreno estima ca putem analiza mai bine personalitatea profunda a oamenilor, punandu-i sa joace anumite roluri (este principiul psihodramei in cursul careia individul inventeaza sau reproduce un rol si care, adesea, este un procedeu de diagnostic).

C)           Tipuri de societati

In viziunea lui Norman Goodmann, societatile pot fi clasificate in cinci tipuri fundamentale : societatile de vanatori si culegatori, horticole si pastorale, agrare, industriale si postindustriale. Ele se diferentiaza dupa doua criterii esentiale : tehnologia pe care o utilizeaza si strategia de viata (pentru existenta) adoptate.

1)           Societatile de vanatori si culegatori

Cele mai vechi strategii pentru existenta pe care le-a cunoscut omenirea sunt vanatul, pescuitul cu ajutorul uneltelor simple din piatra si lemn si culesul. Astazi, sustine Van der Zanden (1990), din cele 6 miliarde de pamanteni, doar vreo 300 000 isi aisgura mijloacele de subzistenta in acest mod.

Societatile in discutie se cacterizeaza prin nomadism si sunt relativ mici, deoarece cele mai multe regiuni nu pot intretine populatii numeroase care depind in mod exlcusiv de hrana furnizata de natura.

Economia acestui tip de societate este o economie de subzistenta, membrii societatii consumand tot ce au. Comertul desfasurat de diversele populatii este nesemnificativ. Diviziunea muncii, in masura in care ea exista, este redusa si se bazeaza pe varsta si sex. Organizarea sociala are la baza relatiile de rudenie iar diferentierea sociala este scazuta. Conducerea est realizata de cei care obtin perfomante mari la vanatoare si cules si are caracter neformal.

2)           Societatile horticole si pastorale.

In urma cu 10-19 mii de ani in urma, in regiunile fertile evoluau societatile horticole iar in cele aride, societatile pastorale. Primele dezvoltau cultivarea plantelor, celelalte se ocupau cu imblanzirea animalelor. Aceste societati sunt mai eficiente in asigurarea hranei si a altor bunuri necesare decat societatile de vanatori si culegatori.

Practicile horticole (tehnica “doborarii si arderii”, uneltele simple, sapele primitive) au fost utilizate initial in Orientul Mijlociu si Asia de S-E, ca mai apoi, prin difuziune culturala sa se raspandeasca pana in Europa Orientala si China, creind o cantitate mai mare si mai stabila de hrana.

Cresterea eficientei economice a dus la aparitia unui surplus de bunuri si a permis aparitia diferentierilor sociale si a statutelor specializate: mestesugarul, samanul (persoana care practica magia si vindeca oamenii). Incep sa apara institutiile politice, unele dintre ele imbracand forma conducerii ereditare.

Societatile horticole si pastorale au dus la marirea societatii. Societatile pastorale se caracterizeau, insa, printr-o densitate mai mica (aveau nevoie de pamanturi intinse pentru cresterea animalelor) si prin nomadism. Stramutarea de pe un pamant pe altul a dus la dezvoltarea unor contacte sporite cu alte societati si la dezvoltarea comertului cu acestia. Pe de alta parte, insa, contactul cu alte societati a dus si la aparitia unor ostilitati intre grupuri si la dezvoltarea sclaviei (prizonierii din razboaie erau transformati in sclavi). “Stilul de viata pastoral – sustine N. Goodmann – pare sa fi jucat un rol si in dezvoltarea ideilor religioase, bazate pe zeitati supreme, care manifestau un interes activ pentru problemele omenesti de fiecare zi. Aceste idei sunt comparabile cu iudaismul batranilor pastori evrei si cu religiile care isi au originea in el, crestinismul si islamismul”.¹²

3)           Societatile agrare.

Societatile agrare au aparut acum 5-6 mii de ani. “Revolutia agrara” a constat, inainte de toate, in descoperirea plugului si utilizarea animalelor de tractiune, ceea ce a permis cultivarea pamantului la scara mare si cresterea semnificativa a eficientei lucrarilor agricole. Nomadismul a fost inlocuit cu asezari omenesti permanente. Mai tarziu au fost confectionate unelte din metal (mai eficiente decat cele din lemn sau piatra), fapt ce a creat posibilitatea dezvoltarii sistemului de irigatii atat de necesar agriculturii pe scara larga. Cresterea eficientei si producerea unor mari surplusuri de hrana a dus la marirea numarului de statute specializate si de ocupatii distincte. Trocul a fost inlocuit cu utilizarea banilor in realizarea schimburilor de bunuri, ceea ce a facilitat dezvoltarea comertului si a pietelor. La randul lui, comertul a creat premisele aparitiei marilor centre urbane si in cele din urma a orasului modern.

Diferentierile sociale si inegalitatile sociale s-au accentuat si institutionalizat. Apare o elita politica specializata ce deseori imbraca forma monarhiilor ereditare absolute. In mod similar iau nastere clasele sociale : o mica clasa prospera, care controla pamantul si o mare clasa dependenta (de prima) care il muncea.

In centrul religiilor care s-au dezvoltat in aceasta epoca (ca si urmatoarele) stateau zeitatile masculine, fapt ce a extins stratificarea pe baza de sex.

Constatam deci ca societatile agrare se caracterizeaza prin structuri politice, economice si sociale tot mai complexe ce sporesc posibilitatea dezvoltarii lor.

4)           Societatile industriale.

Revolutia industriala a avut loc initial in Anglia la mijlocul secolului al XVIII lea, raspandindu-se apoi in multe alte tari (Franta, Germania, SUA etc.). Ea s-a materializat in confectionarea si utilizarea unor masini complexe,actionate de un motor, in procesul de producere a bunurilor parte a societatilor lumii, cu alte cuvinte, a schimbat fata lumii : imense surplusuri de bunuri necesare subzistentei, explozie de statute sociale specializate, ierarhii de statut si inegalitati sociale. Concomitent cu cresterea inegalitatii sociale, mecanizarea - paradoxal - a avut drept consecinta si reducerea ei, deoarece a micsorat importanta statutului social mostenit si a permis mobilitatea sociala. Locul de munca s-a deplasat de acasa in fabrica si din mediul rural in cel urban. Economia devine cea mai importanta si puternica institutie a societatii. Industrializarea a avut efecte considerabile, a exercitat o influenta semnificativa asupra principalelor institutii ale societatii: familia, educatia, religia, politica. “Nevoia de muncitori calificati si cultivati a reclamat extinderea sanselor educative si la alte categorii, nu numai la mica elita. Familia si-a pierdut statutul centru al productiei economice. O populatie mai educata a pretins si a detinut mai multe drepturi politice. Autoritatea morala a religiei a scazut pe masura ce industrializarea a marit diferentele in stilurile de viata ale oamenilor, slabindu-le astfel consensul asupra normelor si valorilor fundamentale”.¹³

De industrializare este legata si urbanizarea :oamenii au migrat de la sate catre orase acolo unde isi aveau slujbele.

Standardele de viata au crescut dar nu in aceeasi masura pentru toti. Pe langa beneficiile aduse, industrializarea a creat si numeraose probleme :cresterea poluarii, a somajului, inegalitatile sociale etc.

In 1956, intr-o conferinta la Chicago intitulata “Agresivitatea in societatea industriala contremporana”, Herbert Marcuse a tinut sa evidentieze “tarele”, “tensiunile” specifice societatii industriale in general si a societatii americane in particular. El considera ca principalele caracteristici al acestui tip de societate sunt : “1. O capacitate industriala si tehnica foarte dezvoltata, care in cea mai mare parte este destinata producerii si distribuirii (…) unor bunuri si servicii neproductive” 2) un standard de viata in crestere, la care au acces si straturi sociale anterior nepriilegiate ; 3) un inalt grad de concentrare a puterii economice si politice care merge mana in mana cu imixtiuni organizatorice serioase guvernului in viata economica 4) cercetarea, controlul si manipularea stiintifica si pseudostiintifica a comportarii indivizilor si a grupelor de indivizi in timpul muncii si in timpul liber, din care se trag cu succes concluzii si asupra comportamentului psihic constient, subconstient si inconstient si ale caror rezultate sunt valorificate in scopuri comerciale si politice”.

5)           Societatea postindustriala.

D.Bell (1973) constata ca recent a aparut un nou tip de societate, societatea postindustriala, in care principala sursa de subzistenta este mai degraba producerea de informatii si de bunuri decat producerea de bunuri materiale. In acest tip de societate, oamenii au sanse mai mari sa lucreze sectorul serviciilor decat in agricultura sau in industria prelucratoare. Acest lucru este posibil datorita tehnologiei extrem de performante, ce asigura realizarea aceluiasi nivel al productiei sau chiar al unuia mai ridicat cu un numar mai mic de muncitori. Societatea postindustriala este bazata pe cunostinte si producerea de cunostinte. Este o societate a stiintei, ingineriei si educatiei. Institutiile economice sunt la fel de importante ca si in trecut, dar sunt mai dependente de sfera informationala si educativa decat erau in trecut. Se inregistreaza o mobilitate sociala si geografica fara precedent, datorita perfectionarii tehnologiilor, comunicatiilor, transportului.

Cresterea mobilitatii a generat diversificarea stilurilor de viata, a valorilor acceptate, marind posibilitatea unei mai mari egalitati intre sexe, cresterea tolerantei fata de diferite stiluri de viata, relativismuilui cultural. Principalele institutii ale societatii se aflau in plin proces de adaptare la ceintele acestui nou tip de societate (invatamantul, familia etc.). “Astazi, remarca Alvin Toffler, in natiunile abundente – supuse schimbarilor rapide in pofida inechitatilor de castig si avere, eminenta lupta pentru putere se va transforma tot mai accentuat intr-o confruntare pentru distribuirea si accesul la cunostinte (…) Controlul cunoasterii este nodul gordian al luptei mondiale de maine pentru putere, in toate institutiile omenesti”.¹⁴

El sustine ca omenirea trece acum de la o economie de tip Al doilea val la una de tip “Al treilea val”. Primul val a adus agricultura si cel de-al doilea, societatea industriala de masa. Celui de “Al Treilea Val” in mijlocul caruia traiau ii sunt caracteristice economia “de-masificata” (serii scurte, unicate), computerizarea, revolutia biologica, descentralizarea, localismul insotit de globalizare.

2. Teorii despre tipurile de societate

In cadrul acestei dezbateri ne propunem sa trecem in revista punctele de vedere sustinute de perspectivele evolutioniste socio-culturale, structural-functionaliste, conflictualiste si weberiene.

In conformitate cu teoriile evolutioniste ale lui Gerhard si Jean Lenski (1987), societatea evolueaza ca urmare a schimbarilor culturale, indeosebi ale tehnologiei. Acumularea unei cantitati tot mai mari de informatii despre mediul inconjurator si despre modul in care acesta poate fi “explorat” spre beneficiul oamenilor, duce la schimbarea societatii.

De regula, sustin cei doi sociologi, schimbarea se concretizeaza in cresterea complexitatii si a perfectionarii tehnologiei. Principalele mijloace prin care societatile realizeaza schimbarea sunt difuziunea culturala si inventiile independente. Utilizarea inventiilor tehnologice limiteaza capacitatea mediului natural de a modela natura societatii. Cu alte cuvinte, societatile scapa oarecum de sub controlul mediului natural, intrand tot mai mult sub propriul control, fapt ce nu trebuie insa, absolutizat.

Schimbarea tehnologiei produce schimbari in economie, in organizarea sociala si in comportamentul social, acestea nu au insa caracter de lege. Gerhard si Jean Lenski au elaborat o versiune mai sofisticata a teoriei evolutioniste socio-culturale, care nu presupune inevitabilitatea “progresului”. Ei au considerat ca schimbarea se poate produce in sfere sociale diferite, in ritmuri si directii diferite, au conceput, deci, schimbarea ca fiind “multiliniara”.

Perspectiva structural-functionalista, prin reprezentantul ei cel mai de seama Talcott Parsons, concepe societatea ca pe un sistem, ca pe un ansamblu de elemente aflate intr-o interdependenta structruala. Partile aflate in stransa conexiune, respectiv institutiile fundamentale ale societatii, au ca obiectiv central mentinerea stabilitatii sistemului. Toate societatile se confrunta cu probleme similare, putem vorbi deci, de existenta unor probleme general-valabile pentru toate societatile. Rolul institutiilor este de a gasi solutii pentru aceste probleme universale, ele au deci functii importante in societate. Astfel, regimul politic are ca functie asigurarea securitatii societatii, distribuirea si folosirea puterii inerente vietii colective. Desi in fiecare societate intalnim o forma de regim politic, natura acestuia difera de la o societate la alta (autoritarism, democratie …).

Economia este institutia sociala care, in viziunea lui Parsons, asigura distribuirea bunurilor si serviciilor necesare vietii sociale.

Familia, alta institutie sociala fundamentala, pe langa functia speciala de reproducere sexuala, trebuie sa asigure (alaturi de sistemul educational), socializarea membrilor sai.

In celebra sa lucrare “The Social System”(1951), T. Parsons formuleaza patru tipuri universale de cerinte functionale a caror satisacere este indispensabila functionarii societatii. Aceste cerinte – preconditii functionale – sunt : adaptarea, realizarea scopurilor, integrarea si latenta. Aceasta teza fundamentala este cunoscuta sa paradigma “A.R.I.L.”

Adaptarea se refera la nevoia societatii de a se adapta la mediul sau fizic. Pentru a supravietui, societatea trebuie sa tina cont de conditiile de mediu, sa valorifice si distribuie resursele. Aceasta este functia economica.

Realizarea scopului se refera la nevoia societatii de a indeplini obiective importante, asa cum ar fi asigurarea securitatii si desfasurarea de bune relatii cu alte societati. Aceasta sarcina este indeplinita de regimul politic.

Integrarea sociala implica realizarea coeziunii sociale, solidarizarea diferitelor parti ale societatii, astfel incat ele sa colaboreze si sa functioneze ca un intreg – rolul integrarii este jucat de familie.

Latenta se refera la mentinerea sistemului, la mentinerea modelului valoric, functie realizata de institutiile familiei, educatiei, religiei prin procesul socializarii.

Parsons vede societatea ca pe o structura sociala relativ stabila si linistita, oarecum conservatoare opunand rezistenta schimbarii sociale. Schimbarea se produce, totusi, incet si in mod organizat, scopul ei fiind realizarea unui nou echilibru, a unei noi stabilitati.

Evolutia societatii se realizeaza prin specializarea elementelor subsistemelor, componente ale societatii. Initial, familia a indeplinit toate cele patru functii universale ale societatii. Pe masura ce societatile au evoluat, au aparut institutii specializate, respectiv, institutiile economice, politice etc. In conceptia lui Parsons, omenirea a cunoscut trei mari tipuri de societati : primitive, intermediare si moderne.

Societatile primitive sunt echivalente cu societatile de vanatori si culegatori si primele societati horticole (descrise in subcapitolul anterior), cele intermediare corespund societatilor horticole si pastorale tarzii si cu cele agrare timpurii, iar cele moderne sunt echivalente cu societatile industriale si postindustriale care, in opinia lui Parsons, constituie stadiul final al evolutiei.

O alta perspectiva din care este abordata problema structurii sociale si a tipurilor de societate este teoria conflictului. K. Marx principalul reprezentant al acestei teorii contesta faptul ca institutiile sociale functioneaza armonios in scopul solutionarii nevoilor sociale universale. El considera ca institutiile societatii sunt mai degraba instrumente de control social decat de rezolvare a problemelor. Nu toate institutiile continua el, joaca un rol la fel de important. Institutia economica este cea mai importanta, de ea depinzand toate celelalte institutii sociale. Ea sta la baza controlului social si politic. Cei care se afla in posesia mijloacelor de productie, capitalistii, se afla intr-o pozitie privilegiata fata de cei lipsiti de astfel de mijloace, proletariatul. Cei dintai ii pot controla si chiar exploata pe cei din urma. Daca in societatile timpurii familia era institutia principsala, incepand cu revolutia industriala acest rol este jucat de economie.

In viziunea lui Marx, schimbarea sociala se bazeaza pe conflictul de clasa. “Istoria intregii societati existente pana acum – sustine el – este istoria luptelor de clasa”. Societatea se schimba pentru ca interesele ceor doua clase antagoniste (fie ei stapani si sclavi, fie proprietari si ideologi, fie capitalisti si proletari) sunt in conflict. Clasele exploatate subordonate, in cele din urma, vor porni lupta impotriva celor exploatatoare, reusind sa preia puterea. Schimbarea sociala fundamentala se realizeaza prin revolutie si nu prin perfectionarea tehnologiei, conchid adeptii acestei teorii.

Teoria actiunii sociale propune un alt model de exploatare pentru intelegerea structurii si schimbarii sociale. Max Weber evidentiaza consecintele stilurilor de gandire asupra actiunii sociale. Comportamentul oamenilor este influentat de modul lor de gandire, de conceptiile lor sau sunt factorii stimulatori esentiali in viata sociala. Weber are convingerea ca ideile religiei calviniste au jucat un rol semnificativ in dezvoltarea capitalismului modern, pentru ca au generat dezvoltarea insusirilor caracteristice capitalismului : munca sustinuta, investitii de capital, disciplina eficienta, ratiune. Societatile au progresat de la formele timpurii, traditionale la cele moderne.

Constatam ca viziunea lui Weber asupra naturii vietii sociale este diferita de a lui K. Marx. In timp ce primul considera ideile cauza structurilor sociale, cel de al doilea sustine ca dimpotriva, ideile sunt rezultatul structurilor sociale. Oricum, cei doi mari sociologi, spre deosebire de reprezentantii structural-functionalismului, accentueaza asupra ideii de schimbare sociala.