Buteo buteo buteo - sorecarul

Buteo buteo buteo - sorecarul

Descrierea. Clasificarea apartenentei exemplarelor romanesti la una din rasele lui B. buteo a fost analizata pe larg in literatura rezultatul fiind ca in tara cloceste preponderent rasa nominala dar, probabil in Moldova si Dobrogea, s-ar putea sa cloceasca si rasa B. b. vulpinus. Se considera ca Dobrogea, Baraganul si Estul Moldovei ar intra intr-o zona de amestec a raselor B. b. buteo si B. b. vulpinus.

In Dobrogea s-au observat perechi clocitoare colorate ca si rasa caucaziana B. b. menetriesi. Oricum, intre rase exista treceri climale, ceea ce ingreuneaza suplimentar stabilirea apartenentei unui exemplar dat.

Culoarea penajului este foarte variabila; de regula este dorsal uniform bruna-intunecata si ventral neregulat bruna deschis-alba. Se cunosc si exemplare cu partea dorsala brun patata cu alb si partea ventrala nepatata, bruna deschis, crem sau alba. Coada bruna prezinta cateva benzi putin evidente si una terminala mai lata si inchisa.

Biotopul. Populeaza zone in care alterneaza paduri cu teren deschis (fanete, pasuni, culturi agricole, malstini, plantatii forestiere s.a.) de la ses pana in zona montana cu un maximum intre 700-800 m. Accepta arborete amestecate de foioase precum si de rasinoase evitand doar padurile dese, intunecate si vaile inguste. Iarna prefera pasunile umede, malul unor ape, versanti insoriti, respectiv zone mai calde, cu strat de zapada redus, care ii permite accesul la rozatoare.

Hrana. Vaneaza din zbor incet la inaltimi mai mari decat ulii sau stand la panda in locuri proeminente. Prada este reperata optic si acustic si, de regula, surprinsa pe sol - uneori chiar si urmarita pe sol. Doar rareori ataca pasari si insecte in zbor; prinde pesti la suprafata apei sau pradeaza cuiburi. S-a observat ca aduna animale dupa plug si consuma si hoituri; practica cleptoparazitismul.

Prada principala o constituie Microtus arvalis si alte rozatoare nu prea rapide pana la marimea unor iepuri tineri, frecvent si cartite. Prinde in proprtie mai mica si pasari - preponderent pui din cuiburi si exemplare tinere pana la marimea unei ciori. De regula nu ataca fazani si potarnichi. Consuma regulat, in proportie mai redusa, reptile si amfibii. Insectele apar vara regulat in hrana. Poate consuma si rame si melci.

Reproducerea. Atinge maturitatea sexuala dupa 2-3 ani, dar s-au observat si femele de un an care au clocit. Cuplul este monogam pe durata sezonului de reproducere, frecvent chiar pe mai multi ani (se observa perechi si in timpul iernii).

Formarea perechilor tinere incepe spre mijlocul lunii februarie, frecvent mai devreme, iar perechile formate pot executa jocuri aeriene inca din august, acestea fiind sistate numai in perioada de iarna grea.

In regiuni cu o proportie optima intre padure si teren deschis teritoriul trofic este de cca 300-400 ha, in lunci chiar si numai 50-60 ha. Distantele intre cuiburi pot fi de numai cateva sute de metri.

Cuibul este situat cel mai adesea pe arbori, exceptional si in stancarii abrupte. Ambele sexe participa la constructia sa - doar rareori folosesc cuibul altor specii ca baza.

Cuibul este alcatuit la baza din ramuri mai groase iar adancitura este construita din material mai subtire si captusita cu ierburi, liber, par etc., fiind ornat si cu frunze verzi.

Depune uneori in ultimele zile ale lunii martie dar cel mai adesea in a doua jumatate a lunii aprilie la interval de 2-4 zile 2-3 (exceptional 1 sau 4) oua albe, proaspete cu tenta verzuie, cu o patare foarte variabila bruna-galbuie, ruginie sau cenusie, frecvent orientata in lungul oului.

Ambele sexe clocesc incepand dupa primul sau al doilea ou, timp de 33-35 de zile. Puii semialtriciali sunt acoperiti neintrerupt cca 8 zile si stau 42-49 de zile in cuib. Dupa ce au zburat puii mai sunt hraniti cca o luna.

Creste un singur rand de pui, dar poate depune ponte de inlocuire.

Deplasari sezoniere. Tineretul executa deplasari neridijate incepand cu luna iulie, iar adultii sunt in Romania sedentari. La ei se pot adauga, iarna, exemplare nordice.