Respiratia pasarilor

Respiratia pasarilor

Pasarile respira prin plamani respiratia cutanata fiind neglijabila. Dintre toate vertebratele prezinta plamanii cei mai eficienti in concordanta cu efortul mare legat de zbor.

Caile respiratorii incep cu cele doua nari situate pe falca superioara care comunica cu cavitatea nazala de forma foarte diferita, unde aerul este filtrat, umezit si incalzit. La expiratie aici sunt retinute anumite cantitati de apa si caldura. Pasarile pot respira si prin intermediul choanelor, prin gura. Un laringe, care nu prezinta epiglota sau corzi vocale, controleaza admiterea aerului in trahee, un tub sustinut de inele cartilaginoase care se bifurca in cele doua bronhii primare, care prezinta, de asemenea, inele cartilaginoase. La locul de bifurcatie, exista organul vocal al pasarilor, sirinxul, care este sustinut, de asemenea, de inele cartilaginoase. Sirinxul prezinta membrane vibratoare si muschi care permit reglarea calibrului traheei. Muschii sunt cel mai bine dezvoltati la pasarile cantatoare (pana la 9 perechi) si pot lipsi la anumite specii (vulturi s.a.) dintre care unele suplinesc lipsa sirinxului prin prelungirea traheei care devine astfel organ de rezonanta (ex.: cocorul).

Bronhiile primare au un segment extrapulmonar si unul intrapulmonar. Plamanii isi au originea in partea anterioara, ectodermala, a tubului digestiv. Se prezinta ca organ par, relativ mic, cu pozitie dorsala in cavitatea toracica. Coastele se imprima puternic pe suprafata plamanilor. Pasarile prezinta cel mult o diafragma rudimentara.

Bronhiile primare se divid in plamani in cate 4 perechi de bronhii secundare, foarte scurte, care se indreapta spre diferitele zone ale plamanilor si care se ramifica formand parabronhii, tuburi scurte, inguste, cu asezare paralela si anastomoze, puternic vascularizate.

Parabronhiile, arcuite din zona mediana, formeaza o zona functionala denumita paleopulmon iar parabronhiile laterale prin care se realizeaza si comunicarea cu sacii aerieni, formeaza zona numita neopulmon. Aceasta zona este evolutiv mai tanara si are o dezvoltare deosebita la taxonii mai evoluati.

In peretii parabronhiilor se gasesc cavitati mici denumite atrii. Acestea comunica cu parabronhiile si pe partea opusa formeaza capilare ramificate, anastomozate, la nivelul carora are loc schimbul de gaze. Suprafata de schimb este de cca 10 ori mai mare decat la mamifere.

Plamanii au o elasticitate redusa ventilatia fiind realizata prin intermediul unor saci aerieni care sunt diverticuli ai plamanului. Embrionar apar 6 perechi, insa la adulti apar reduceri; cel mai adesea exista 9 saci. Sacii perechi sunt sacii abdominali (cei mai mari), toracali posteriori, toracali anteriori si cervicali iar sacul impar este cel clavicular. Sacii prezinta prelungiri in cele mai multe oase, in zona subcutana si printre organe situatia fiind foarte diferita de la specie la specie. In sacii aerieni nu are loc vreun schimb de gaze. Sacii comunica la periferia plamanului nemijlocit cu bronhiile secundare (exceptand sacii abdominali). Suplimetar, fiecare sac (cu exceptia sacului cervical) mai prezinta 3-5 legaturi indirecte cu plamanul prin bronhiile recurente.

Se face observatia ca in zona paleopulmonului, aerul trece prin parabronhii atat la inspiratie cat si la expiratie in acelasi sens iar in neopulmon la in-, respectiv expiratie in sensuri opuse.

Respiratia decurge la pasari diferit, dupa modul de deplasare. In timpul mersului sau alergatului cutia toracica este marita activ prin musculatura intercostala externa care coboara sternul si intinde coastele. Prin aceasta cutia toracica se mareste, presiunea aerului din torace scade si are loc inspiratia. Expiratia se face in special sub actiunea musculaturii abdominale si muschilor intercostali interni.

In timpul repausului sau inotului pentru inspiratie este ridicata zona dorsala a cutiei toracice, ceea ce reclama un efort mai mare, intrucat ridicarea lucreaza impotriva gravitatiei. Din acest motiv la speciile inotatoare musculatura de inspiratie este mai dezvoltata.

Miscarile cutiei toracice nu se transmit decat in mica masura direct asupra plamanilor, intrucat acestia nu adera pe toata suprafata de cutia toracica. Ele actioneaza mai mult asupra sacilor aerieni care actioneaza ca foale.

In timpul zborului cutia toracica se rigidizeaza iar rolul de agent compresor al sacilor aerieni este preluat de musculatura de zbor. Uneori bataile aripilor si ritmul respirator precum si cel cardiac sunt corelate.

Coborarea aripilor este corelata, de regula, cu inspiratia iar ridicarea lor cu expiratia. In timpul zborului planat, cand aripile nu sunt miscate, este aplicata aceeasi tehnica ca si in repaus.

In toate variantele de respiratie aceasta este dubla intrucat aerul trece atat la inspiratie cat si la expiratie prin plamani; la inspiratie, cu un randament mai redus, prin bronhiile secundare, iar la expiratie, cu un randament mai mare prin bronhiile recurente. Frecventa respiratorie variaza intre limite mult mai largi decat la mamifere: 2-3/min la pasari mari, in repaus, si pana la 700/min la pasarile colibri.