Testoasa lui Hermann are nevoie de ajutorul tau!

Reptilele,  fac parte din clasa animalelor cu schelet exterior si sange rece, clasa ce cuprinde actualii crocodili, aligatorii, gavialii, soparlele, serpii, testoasele de uscat, testoasele de apa, alaturi de alte grupuri disparute (dinozaurii de exemplu).

Testoasele, de uscat sau de apa, sunt cunoscute inca din Triasic (Proganochelys, fosila descoperita in Germania). Cele mai multe fosile de testoase au fost descoperite in sedimente Mezozoice si Tertiare din Europa, Asia si America de Nord. Stramosul acestor specii este necunoscut. Testoasele sunt printre cele mai vechi specii de pe Terra, acestea evoluand putin din Triasic, adica intre acum 208 si acum 245 milioane de ani.

In Romania traiesc doua specii de testoase de uscat: testoasa banateana (Testudo hermanii boettgeri sau Eurotestudo boettgeri) si testoasa dobrogeana (Testudo graeca ibera).  Alaturi de aceste testoase de uscat se mai intalneste si testoasa de apa sau cistuda (Emys orbicularis). Intamplator pot fi gasite si specii de companie, testoase de apa crescute de oameni si apoi eliberate in lacuri, rauri etc.

Unde se intalnesc?

In Europa se intalnesc doua subspecii ale testoasei lui Hermann: cea din vest (Testudo hermanni hermanni) si cea din est (Testudo hermanni boettgeri). Ele se deosebesc dupa detalii mai greu perceptibile. Testoasa lui Hermann este raspandita in Franta, Spania, Italia, Slovenia, Grecia, Albania, Bulgaria, Turcia, Croatia, FYROM (Macedonia), Serbia, Muntenegru si Romania.

Distributia testoasei lui Hermann in Europa (sursa Societas Herpetologica Europea)

Cum arata?

Corpul testoaselor este acoperit de un schelt exterior, care formeaza o carapace. Aceasta este formata din carapacea propriu-zisa si plastron. Cele doua parti ale carapacei sunt sudate pe laturi, lasand o deschidere pentru cap si membrele anterioare si o deschidere pentru coada si membrele posterioare. Testoasele de uscat isi pot retrage capul, membrele si capul in interiorul carapacei.

          

carapace                  plastron

Reproducerea?

Testoasele mature sexual se imperecheaza in lunile aprilie - mai. Testoasele depun circa 6 oua, intr-o groapa pe care femela o sapa la inceputul lunii mai. Uneori depune a doua ponta si in luna august. Ouale sunt acoperite cu pamant si lasate sa eclozeze fara a fi clocite. Testoasa nu mai are nici un contact cu ouale sau puii iesiti din ele. Din oua in medie nu iese decat un juvenil, celelalte fiind infertile sau distruse. Juvenilii, abia iesiti din ou au o lungime a carapacei de circa 30 mm si o greutate de 10 grame.

      

     cuib de testoasa                    juvenili de 1 zi

 juvenil de 1 an

Ce varsta are?

Se apreciaza ca testoasele traiesc peste 60 de ani, insa in mod sigur in natura putine ajung la aceasta varsta. La maturitate testoasele ajung la dimensiuni de peste 20 cm (lungime a carapacei) si greutati de circa 2 kg. Pana la varsta de circa 20 ani, pe placutele care formeaza carapacea se observa inele, care indica varsta aproximativa a testoasei. In conditii naturale un inel corespunde unui an de viata. Testoasele crescute in casa, care nu hiberneaza, formeaza mai multe inele int-un an. Dupa circa 20 ani, inelele devin ilizibile, astfel ca nu mai putem aprecia varsta dupa aceasta caracteristica.

 inele de crestere

Mascul sau femela?

Sexul testoaselor nu se poate aprecia decat dupa varsta de 3-4 ani, cand forma carapacei si plastronului dobandesc caracteristicile exemplarelor mature. Sexul se poate identifica dupa:

• lungimea cozii (lunga, puternica si terminata cu o gheara foarte evidenta la masculi, mica, terminata cu o gheara mai putin evidenta la femele);
• deschiderea placilor anale (la masculi unghiul facut de placile anale in dreptul radacinii cozii este mai mare de 45 grade, la femele este foarte ingust);
• dimensiunea testoasei (masculii sunt in mod evident mai mici decat femelele).

       

plastron de mascul                  plastron de femela

Testoasa lui Hermann are nevoie de ajutorul tau!

Testoasele traiesc in grupuri mici, ducand totusi o viata aproape solitara. In aceste grupuri se intalnesc mai multe femele decat masculi (raportul fiind de circa 3:1), aceasta fiind o adaptare la rata mica de eclozare a oualor.

Testoasa lui Hermann prefera habitatele deschise, de pajiste, aflate langa o liziera de padure. Suprafata pajistei nu are o importanta mare in distributia speciei, singurele elemente limitative fiind obligativitatea existentei unei suprafete cu o panta de peste 20^o  si existentei unor tufisuri in care testoasa sa se adaposteasca de caldura din timpul zilei;

         

tipuri de pajisti in care traiesc testoasele

In cursul verii, in cea mai mare parte a zilei testoasele stau ascunse sub tufisuri sau in mici cavitati. Prezinta o activitate mai intensa la inceputul zilei (intre orele 8 - 10) cand se hraneste, dupa care se ascunde de razele soarelui. Dupa amiaza ies in jurul orelor 17, hranindu-se pana la orele 19, sau chiar mai tarziu daca in cursul zilei a fost foarte cald. Temperatura optima a mediului este de 18-28^oC.

      

testoase camuflate in zilele caniculare, in vederea evitarii supraincalzirii

Testoasa lui Hermann este o specie care prezinta o perioada de somn-hibernare de la sfarsitul lunii octombrie pana prin luna martie, timp in care sta ingropata in pamant la adancimi de peste 15 cm. Acest lucru se datoreaza metabolismului acestor reptile, care sunt dependente de temperatura mediului, neprezentand termoreglare ca la om. Cu alte cuvinte nu au o temperatura constanta a corpului, ci una dependenta de cea a mediului. In luna martie testoasele ies din perioada de somn - hibernare si incep ritualul de imperechere. Femelele depun oua in luna mai - iunie, iar puii ies prin luna septembrie.

       

Juvenili de testoasa, in captivitate si in natura

Depunerea oualor poate dura intre 1 si 3 ore, sau chiar mai mult. In acest timp, femela sapa cu membrele posterioare o groapa in forma de clopot in care depune ouale, apoi o acopera cu materialul rezultat in acelasi mod.

Locul ales trebuie sa fie pe un sol cu o anume textura si umiditate. Daca este prea friabil sau prea dur, puii se pot sufoca, iar daca este prea umed, ouale pot fi atacate de ciuperci. Daca mediul este prea uscat, ouale se pot deshidrata excesiv. De asemenea, locurile inundabile nu sunt potrivite pentru pregatirea cuibului. Alegerea locului potrivit este o activitatefoarte laborioasa, femelele sapand mai multe gropi, pe care le pot parasi apoi din motivele mentionate mai sus.

           

                Depunere oualor        Cuib de testoasa dupa eclozare

Efectul civilizatiei asupra broscutelor herman in Romania

Testoasele sunt specii care traiesc si se reproduc in conditii speciale, intalnite numai in sud-vestul tarii. Ele au devenit o raritate datorita coroborarii factorilor naturali restrictivi cu cei antropici. Efectul 'civilizatiei' asupra testoaselor este devastator, acestea fiind eliminate acolo unde activitatile umane devin dominante. Desi exista o legatura stransa intre factorii naturali restrictivi si cei antropici, cei din urma amplificandu-i pe cei dintai, in decursul a 5 ani de cercetari in Parcul Natural Portile de Fier, Universitatea Bucuresti prin Centrul de Cercetare a Mediului si Efectuare a Studiilor de Impact a determinat urmatoarele amenintari la pentru testoase:

Factori naturali restrictivi

necesitatea existentei unor pajisti complexe sau tufarisuri submediteraneene: testoasele traiesc pe pajisti sau fanete complexe, de mica intindere, cu pante mari si inconjurate de paduri de limita xerofile. In pajisti trebuie sa existe tufisuri de paducel, cer, garnita, frasin, scumpie, liliac, carpinita etc. Acestea asigura o mozaicare si deci o complexitate mare a vegetatiei ierbacee, pante necesare contruirii cuibului, zone de retragere la umbrire in zilele caniculare, zone de camuflare etc;

         

habitate caracteristice testoasei lui Hermann

bolile ce afecteaza populatiile naturale. Testoasele sunt specii vulnerabile la boli, in special la cele care afecteaza carapacea. Attfel se pot intalni multe exemplare grav bolnave, care fara tratament vor muri in scurt timp;

    

micoze si ulceratii ale carapacei

maturitatea sexuala tarzie: testoasele devin mature sexual cel mai devreme dupa aproximativ 12 ani (numai daca ajung la marimea potrivita). Pentru ca cele mai multe testoase nu ajung la aceasta varsta, marimea reala a populatiei (testoasele apte pentru reproducere) este foarte mica;

dependenta fata de temperatura mediului ambiant: testoasele sunt animale poikioterme, cu sange rece, care nu pot sa-si autoregleze temperatura precum omul. Astfel, ele pot supravietui doar in arealele cu temperaturi medii anuale peste 10^oC, in care iernile sunt relativ blande, fara ingheturi severe. Aceasta caracteristica reduce mult arealul in care pot fi supravietui in Romania;

determinarea sexului functie de temperatura mediului: o alta deosebire fata de om, este faptul ca testoasele nu prezinta o determinare genetica a sexului, ci acesta este dat de temperatura de incubare a oualor. Astfel, ouale de testoase pot incuba la temeeraturi medii intre 26^oC si 31^oC. La temperaturi mici ies din ou numai masculi, iar la temperaturi mari numai femele. In natura, variatiile de temperatura intre zi si noapte determina un sex ratio (raportul dintre masculi si femele) de circa 1 la 3;

lasarea oualor si juvenililor fara aparare: dupa depunerea oualor si camuflarea perfecta a cuibului, testoasa lasa ouale si apoi juvenilii fara aparare. Majoritatea cuiburilor sunt pradate de animale (vulpi, arici, bursuci, jderi, serpi, cotofene, rozatoare, caini), iar juvenilii care ies din ou sunt extrem de vulnerabili;

Factori antropici restrictivi

dezvoltarea si mecanizarea activitatilor agricole: pana nu demult, sud-vestul tarii, era o zona izolata datorita statutului de zona de granita. Interesul pentru dezvoltarea agricola a arealului, precum si inaccesibilitatea terenului a protejat zona de aparitia agriculturii intensive. Practicile agricole de pana acum (cositul manual, culturi pe suprafete mici, infiintarea de fanate pe suprafete mici, lasarea fanatelelor necosite un numar de ani pentru regenerare) pierd teren in fata mecanizarii agriculturii si maririi suprafetelor arabile.

folosirea biocidelor (erbicide, fungicide, raticide) si a fertilizatorilor: folosirea substantelor chimice biocide sau fertilizatoare au un efect dezastruos asupra testoaselor. Un recent studiu efectuat de cercetatori ai Centrului de Cercetare a Mediului si Efectuare a Studiilor de Impact a aratat o concentratie mare de substante toxice in ouale de testoase, cu efecte rata de eclozare. Testoasele mature care mananca vegetatie cu asemenea substante mor otravite, concentratiile de substante toxice fiind in majoritatea cazurilor peste doza letala.

agresarea testoaselor de catre populatia locala: desi sunt iubite de localnici, acestia considerand-le folositoare si aducatoare de noroc, exista cazuri in care acestea sunt atacate. Astfel, din ura sau din nestiinta (sunt persoane ce le considera periculoase) aceste sunt ucise sau mutilate;

          

colectarea testoaselor in vederea cresterii sau vinderii ca animale de companie: cresterea animalelor de companie a luat amploare in ultimii ani. Desi testoasele nu se preteaza la cresterea in apartamente (lasa mirosuri insuportabile, sunt purtatoare de paraziti etc) comerciantii profita de aspectul charismatic, mai ales cand sunt tinere si le comercializeaza ilegal. Din pacate, curand aproape toti proprietarii le vor abandona in locuri in care nu pot supravietui;

dezvoltarea infrastructurii: dezvoltarea retelei de drumuri si cresterea traficului duce la cresterea mortalitatii in randul testoasele. Animale lente, acestea sunt suprinse des pe carosabil, fiind spulberate de rotile masinilor;

         

dezvoltarea activitatilor economice: activitatile economice (industriale sau turistice) determina crestere sanselor de intalnire dintr om si testoasa. Practica a demonstrat ca in arealele cu activitati economice dezvoltate testoasele au disparut;

incendierea pajistilor sau fanetelor: datorita caracteristicilor climatice submediteraneene, se pot declansa repede incendii de pajisti, mai ales in aproape toate lunile, cu exceptia celor de iarna. Incendiile se pot declansa din cauze naturale (autoaprindere) dar mai ales datorita neglijentei oamenililor (incendierea pajistilor pentru curatare, aprinderea focului de catre turisti, fumatul in pajisti sau paduri etc.). Incendiile sunt devastatoare pentru fauna si flora, distrugand practic toate speciile protejate.

cresterea suprafetei intravilanului: nevoia de dezvoltare a zonei, dar si dezvoltarea haotica duce la cresterea nejustificata a intravilanului si pune sub presiune habitatul testoasei. Desi exista o permanenta lupta pentru diminuarea acestei presiuni, totusi, unele institutii ale statului, corupte, determina o crestere fara precedent a suprafetei construite. Concret, Administratia Nationala APELE ROMANE, Directia Apelor Banat a acordat autorizatii de constructie chiar si in albia lacului de acumulare Portile de Fier, practic malul apei pe de la Bazias la Drobeta Turnu Severin fiind inchis pe multe portiuni de case de vacanta si pensiuni. Aceste autorizatii s-au acordat prin incalcarea flagantra a legii, Directia Apelor Banat distrugand practic peisajul unic din Parcul Natural Portile de Fier.

lipsa de arii protejate functionale: desi mare parte din habitate sunt in arii protejate, cel mai adesea acestea nu sunt administrate eficient, indeosebi din cauza fondurilor. Astfel, in Parcul Natural Portile de Fier, un agent de teren sub supraveghere circa 8000 de ha, fiind totodata lipsiti de mijloace auto. Acest lucru scade mult din eficienta ariilor protejate.