EDWARD DE VERE Cunoscut mai bine sub numele de "WILLIAM SHAKESPEARE' (1550-1604)

EDWARD DE VERE Cunoscut mai bine sub numele de "WILLIAM SHAKESPEARE'

Marele dramaturg si poet britanic William Shakespeare este considerat in general cel mai mare scriitor al tuturor timpurilor. Exista o disputa serioasa legata de identitatea lui (care va fi discutata mai jos), dar talentul si realizarile obtinute de acesta sint elemente acceptate de toata lumea.

Shakespeare a scris cel putin treizeci si sase de piese de teatru, printre care se numara capodopere precum Hamlet, Macbeth, Regele Lear, lulius Caesar si Othello, 154 de sonete magnifice si citeva poeme mai lungi. Avind in vedere geniul, realizarile si celebritatea scriitorului, teoretic, cititorii n-ar avea motive sa se intrebe de ce numele lui figureaza in aceasta carte. Totusi, aici este necesara o discutie. Oare Shakespeare merita, intr-adevar, sa fie considerat unul dintre cei mai influenti oameni din istorie?

Activitatile unui lider religios, ale unui om de stiinta, politician, ex­plorator sau filozof isi pun in mod frecvent pecetea asupra dezvoltarii in multe alte domenii ale activitatii umane. De exemplu, progresele stiintifice au avut un impact urias asupra domeniilor economic si politic si au influentat totodata si credintele religioase, atitudinile filozofice si evolutiile din arta.

Pe de alta parte, un pictor celebru, chiar daca a reprezentat un model pentru generatiile ulterioare, s-ar putea sa aiba o inriurire destul de slaba asupra dezvoltarii muzicii si literaturii si practic sa nu influenteze deloc stiinta, explorarile sau alte domenii de activitate. Acelasi lucru este vala­bil si in cazul poetilor, dramaturgilor si compozitorilor, in general, personalitatile artistice influenteaza numai arta si in special domeniul particular al artei in care isi desfasoara activitatea.

Ne-am decis, totusi, sa includem citeva personalitati artistice in aceasta carte, printre altele si pentru ca cultura noastra generala - in sens socio­logic - este partial, intemeiata pe arta. Arta ajuta la formarea liantului societatii. Nu intimplator aceasta este o trasatura a tuturor civilizatiilor umane care au existat.

Mai mult decit atit, bucuria provocata de arta face parte implicit din viata fiecarei persoane. Cu alte cuvinte, un om poate sa-si consacre un anumit numar de ore lecturii, admirarii unor picturi etc. Chiar daca timpul pe care il petrecem ascultind muzica nu are nici un impact asupra altor activitati, acel timp va reprezenta o parte semnificativa din viata noastra. Incontestabil, arta ne influenteaza celelalte activitati si, intr-un anume sens, intreaga noastra viata. Arta ne conecteaza cu sufletele noastre. Ea exprima sentimentele noastre cele mai profunde si le valideaza in numele propriu.

in unele cazuri, operele de arta au un continut filozofic mai mult sau mai putin explicit, ce poate influenta atitudinea noastra in alte privinte. Aceasta, desigur, se intimpla mai des in cazul compozitiilor literare decit al muzicii sau al picturii. De exemplu, cind in Romeo si Jidieta (actul III, scena 1), Shakespeare il pune pe print sa spuna: "Milostiviti-va de ucigasi, iertati-i pe cei ce ucid', ilustreaza o idee care (indiferent daca o acceptam sau nu) are evidente implicatii filozofice, ceea ce poate influenta atitudi­nile politice in mai mare masura decit examinarea tabloului "Mona Lisa', bunaoara.

Incontestabil, Shakespeare este o figura cu totul remarcabila printre toate celelalte personalitati literare. Relativ putini oameni mai citesc astazi operele lui Chaucer, Vergiliu sau chiar ale lui Homer, cu exceptia cazuri­lor cind respectivele lucrari constituie lecturi obligatorii la scoala. In schimb, o reprezentare a uneia dintre piesele lui Shakespeare va atrage cu siguranta un public numeros. Frazele sale bine aduse din condei fac ca Shakespeare sa fie frecvent citat, chiar si de catre persoane care nu au vazut sau citit piesele sale. Mai mult decit atit, faima lui nu este trecatoare. Operele marelui Will au incintat cititorii si spectatorii vreme de aproape patru secole, intrucit au trecut cu bine testul timpului, pare indreptatita presu­punerea ca opera shakespeariana isi va pastra popularitatea multe secole de acum incolo.

in evaluarea importantei lui Shakespeare, trebuie sa se tina seama de faptul ca, daca el nu ar fi trait, piesele lui nu ar fi fost scrise. (Fireste, acelasi lucru se poate spune despre orice personalitate artistica sau litera­ra, dar acest factor nu pare a fi deosebit de relevant in aprecierea influentei exercitate de artistii minori.)

Desi Shakespeare a scris in engleza, el este cu adevarat o personalitate mondiala. Fara sa fie o limba universala, engleza este mai aproape de aceasta notiune decit oricare alta limba. Mai mult, operele lui Shakespeare au fost traduse in foarte multe limbi, fiind citite sau jucate in numeroase tari de pe glob.

Exista, desigur, anumiti autori populari ale caror scrieri au fost descon­siderate de catre critica literara. Nu este si cazul lui Shakespeare, care a primit elogii fara rezerve din partea specialistilor in literatura. Generatii de dramaturgi i-au studiat operele si au incercat sa-i egaleze virtutile lite-

rare. Aceasta combinatie dintre influenta uriasa exercitata asupra celorlalti scriitori si neintrerupta popularitate mondiala il indreptateste pe William Shakespeare sa fie inclus in aceasta carte. Totusi, de multa vreme se discuta in contradictoriu cu privire la identitatea celui care a scris sub acest nume.

S-a perpetuat traditia potrivit careia el ar fi aceeasi persoana cu William Shakspere, care s-a nascut la Stratford-on-Avon in 1564 si a murit tot acolo in 1616. Totusi, examinind cu atentie argumentele scepticilor si contra-argumentele traditionalilor, am ajuns la concluzia ca scepticii si-au elaborat mult mai bine argumentatia, reusind si sa ofere o demonstratie rezonabila a supozitiei lor.

Majoritatea dovezilor atesta ca "William Shakespeare' a fost un pseudo­nim folosit de catre Edward de Vere, al saptesprezecelea conte de Oxford, si ca acel William Shakspere (sau Shaxpere, sau Shakspeyr, sau Shags-pere, sau Shaxbere - numele de familie se scria in mai multe feluri in Stratford, dar aproape intotdeauna fara primul "e', si prin urmare se pronunta destul de diferit fata de Shakespeare) fusese un negustor prosper pe care afacerile 1-au purtat la Londra, dar care nu a avut nici o legatura cu scrierea pieselor de teatru.

Eu nu incerc sa acreditez ideea ca de Vere ar fi scris sub semnatura lui Shakspere si ca toate meritele pentru piesele respective i-ar fi fost atribuite acestuia din urma. De fapt, in timpul vietii, Shakspere nu a fost considerat autorul si nici n-a pretins vreodata ca el ar fi acela! Ideea ca Shakspere ar fi marele dramaturg William Shakespeare n-a aparut decit in 1623 - la sapte ani dupa moartea lui Shakspere! - cind a vazut lumina tiparului prima editie in-folio a pieselor lui Shakespeare. Redactorii acelei carti au scris o prefata in care sugerau (fara sa afirme totusi direct) ca autorul ar fi barbatul din Stratford-on-Avon.

Pentru a intelege de ce pare putin probabil ca Shakspere sa fi fost dramaturgul in cauza, este necesar ca mai intii sa prezentam versiunea traditonala a biografiei sale.

Tatal lui Shakspere, John, fusese cindva im om foarte bogat, dar cind s-a nascut William trecea printr-o perioada critica, asa incit copilul a dus o viata plina de privatiuni. Cu toate acestea, el a urmat cursurile scolii elementare din Stratford, unde a studiat latina si literatura clasica.

La optsprezece ani, William a lasat-o insarcinata pe tinara Anne Hatha­way, cu care s-a casatorit, si citeva luni mai tirziu s-a nascut primul lor copil. Dupa doi ani si jumatate, Anne a nascut doi gemeni, astfel incit William trebuia sa asigure existenta unei sotii si a trei copii cind abia implinise douazeci si unu de ani.

Nu stim pe unde a fost si ce a facut in urmatorii sase ani, dar la inceputul anilor cincizeci el se afla la Londra impreuna cu o trupa de actori, Desi avea succes ca actor, in scurt timp s-a apucat sa scrie piese

de teatru si poezii. Pina in 1598, el isi cistigase deja renumele de cel mai mare scriitor englez din toate timpurile. Shakspere a ramas la Londra pret de aproape douazeci de ani, timp in care a scris cel putin treizeci si sase de piese, o suta cincizeci si patru de sonete si citeva poeme mai lungi, in decurs de citiva ani, el s-a imbogatit si in 1597 si-a permis sa-si cumpere o casa scumpa ("New Place') in Stratford. In tot acest timp familia ii ramasese in Stratford, unde beneficia de sprijinul lui financiar.

in mod destul de straniu, el nu a publicat nici una dintre marile piese pe care le scrisese. Dar niste tipografi lipsiti de scrupule, dindu-si seama de valoarea comerciala a acestor opere, au publicat circa jumatate din ele, sub forma unor editii-pirat. Si, in ciuda erorilor strecurate in aceste editii, Shakspere nu a parut citusi de putin afectat.

in jurul anului 1612, cind avea patruzeci si opt de ani, el a incetat brusc sa mai scrie, a revenit la Stratford si si-a reluat traiul alaturi de sotia sa. A murit acolo in aprilie 1616 si a fost inmormintat in curtea bisericii. Piatra de la presupusul lui mormint nu poarta numele sau. Totusi, dupa citva timp pe zidul din apropiere a fost inaltat un monument funerar. Cu trei saptamini inainte de moartea sa, William si-a facut testamentul prin care lasa cea mai mare parte a averii fiicei sale mai mari, Susanna. Ea si urmasii sai au continuat sa locuiasca la New Place pina cind neamul lor s-a stins, in 1670.

Trebuie subliniat ca o buna parte din biografia relatata mai sus este al­catuita pe baza unor pure supozitii facute de biografii traditionalisti. De exemplu, nu exista nici un document care sa ateste ca William Shakspere a urmat intr-adevar scoala elementara din Stratford. Dupa cum nu s-a gasit nici un profesor sau alt elev de la acea scoala care sa sustina ca ar fi fost instructor sau coleg cu vestitul dramaturg. De asemenea, nu se stie cu certitudine daca a fost sau nu actor.

Desi, la prima impresie, povestea oficiala poate parea plauzibila, la o ^examinare mai atenta, se constata grave inadvertente.

Prima problema - mentionata chiar si de unii biografi traditionalisti - constituie insuficienta informatiilor despre viata lui Shakspere, surprin­zatoare in cazul unei persoane atit de celebre, in incercarea de a explica acest lucru, oamenii spun adesea: "A trait in urma cu aproape patru sute

de ani. E firesc ca majoritatea documentelor despre el sau scrise de mina lui sa se fi pierdut'. Dar aceasta opinie vine in contradictie cu cantitatea de informatii pastrate pina astazi cu privire la epoca elisabetana.

Shakspere n-a trait intr-o tara inapoiata sau intr-o epoca barbara, ci in Anglia din timpul domniei reginei Elisabeta, o perioada in care existau tiparnite, materialele scrise erau foarte raspindite si numeroase persoane stiau sa scrie si sa citeasca. Desigur, multe hirtii s-au pierdut. Dar s-au pastrat citeva milioane de documente originale din acea epoca.

Datorita marelui interes pe care-l prezinta William Shakespeare, o armata de invatati a petrecut zeci de ani cercetind documentele, cautind informatii despre cel mai celebru geniu literar al lumii, in subsidiar, ei au scos la iveala o mare cantitate de informatii despre toti ceilalti poeti insemnati ai vremii, precum si despre numerosi poeti de mai mica importanta. Dar tot ce au descoperit despre Shakspere sint circa trei duzini de referinte minore, fara ca vreuna dintre ele sa-l prezinte in ipostaza de poet sau autor de piese de teatru.

Stim incomparabil mai multe lucruri despre vietile lui Francis Bacon, regina Elisabeta, Ben Johnson sau Edmund Spencer decit despre viata lui Shakspere. Ba chiar s-au pastrat mai multe informatii despre un poet neinsemnat precum John Lyly.

Contrastul cu Isaac Newton - cel mai important geniu stiintific din istorie - este deosebit de frapant. Avem mii de documente originale de si despre Newton (care, ca si Shakspere, provenea dintr-un orasel engle­zesc). E adevarat, Newton s-a nascut mai tirziu cu saptezeci si opt de ani fata de Shakspere. Dar iata ca detinem mai multe informatii si despre Galileo Galilei (nascut in acelasi an ca si Shakspere), despre Michelange-lo (nascut cu optzeci si noua de ani mai devreme) sau chiar despre Boccaccio (nascut in 1313).

In aceeasi ordine de idei trebuie mentionat faptul ca in timpul sederii sale. la Londra, marele dramaturg a fost practic invizibil. Se presupune ca Shakspere ar fi trait circa douazeci de ani la Londra, in perioada 1592-1612. Dar nu dispunem de nici un document, din tot acest interval de timp, din care sa reiasa ca cineva 1-ar fi vazut in carne si oase pe marele actor si dramaturg. Cind oamenii il zareau pe celebrul actor Richard Burbage sau il intilneau pe dramaturgul Ben Johnson, consem­nau acest lucru ca pe un eveniment remarcabil. Dar daca vreunul din locuitorii Londrei, din toata aceasta perioada de douazeci de ani de celebritate maxima, 1-a vazut pe Shakspere pe scena, sau a discutat despre poezie cu el, ori a corespondat cu el, sau 1-a intilnit la o petrecere ori pe strada, ei bine, n-a gasit de cuviinta sa pomeneasca cuiva in scris despre acest lucru!

Singura explicatie plauzibila ar constitui-o faptul ca numele "William Shakespeare' era un pseudonim folosit de autor cu succes in incercarea de

a-si pastra secreta identitatea si ca, prin urmare, acele persoane care 1-au intilnit pe autor n-au stiut ca au de a face cu marele William Shakespeare. (Este evident ca Shakspere, al carui nume este atit de asemanator, nu s-ar fi putut ascunde cu succes in spatele acestui pseudonim.)

La fel de multe semne de intrebare ridica versiunea oficiala cu privire la atitudinea locuitorilor din Stratford-on-Avon fata de Shakspere. Desi se presupune ca Shakspere ar fi fost cel mai mare scriitor din Anglia - si pe deasupra si un actor celebru -, nimeni din orasul lui natal nu pare sa fi stiut ca el era acea celebritate si nici ca ar fi ceva neobisnuit in legatura cu el! Acest lucru devine si mai surprinzator daca tinem seama de faptul ca a plecat sarac din Stratford si s-a intors bogat, o schimbare care era firesc sa stirneasca curiozitatea prietenilor si vecinilor sai. Si totusi, adevarul este ca in timpul vietii sale nici unul dintre prietenii sau vecinii din Strat­ford - nici macar propria sa familie - nu s-a referit la Shakspere ca la un actor, dramaturg, poet sau vreo personalitate literara.

Ei bine, cum ramine cu manuscrisele pieselor scrise de Shakspere? Cu siguranta ca acestea ar dovedi ca el este autorul. Din nefericire, nu exista nici manuscrise, nici schite, nici fragmente sau opere nepublicate sau neterminate. De fapt, in afara de sase semnaturi pe niste documente ju­ridice, nu s-a pastrat nimic scris de mina lui! Nici notite, nici caiete cu insemnari, nici memorii, nici jurnale. Nici macar o singura scrisoare per­sonala sau de afaceri. (Dupa cum nici primii sai biografi nu mentioneaza ca ar fi vazut macar un singur rind scris de mina lui.) Pe baza acestor dovezi se poate conchide ca Shakspere, departe de a fi fost un autor literar, abia daca stia sa scrie, sau poate ca era chiar analfabet!

in aceeasi ordine de idei trebuie specificat faptul ca parintii, sotia si copiii lui erau cu totii analfabeti. E drept ca nu ne alegem parintii, iar in privinta partenerului de viata nu e neaparat necesar sa tinem seama de gradul de alfabetizare, dar este greu de crezut ca un om pentru care cu-vintul scris insemna atit de mult ar fi ingaduit ca propriile sale fiice sa creasca fara sa aiba habar sa scrie si sa citeasca. Daca Shakspere a fost intr-adevar Shakespeare, atunci el este singurul autor important din istorie ai carui copii au ramas analfabeti!

Mai este si problema testamentului lui Shakspere. Documentul origi­nal s-a pastrat pina astazi: are trei pagini si contine o lista extrem de detaliata a proprietatilor sale, cu multe precizari specifice. Nicaieri in document nu se pomeneste de vreun poem, o piesa de teatru, un manu­scris, o lucrare in curs de terminare sau de vreun aspect legat de drepturile de autor. Nici nu se face vreo mentiune referitoare la carti sau documente Personale. Nu exista nici un indiciu ca i-ar fi placut sa-si vada publicate Piesele ramase (desi cel putin douazeci dintre ele inca nu vazusera lumina Aparului) sau ca ar fi scris cindva vreo piesa sau vreun poem. Este testa-ttientul unui negustor nescolit si probabil analfabet.

Mai putem observa ca, intr-o epoca in care poetii englezi organizau in mod obisnuit funeralii pompoase si compuneau lungi panegirice atunci cind unul dintre ei se stingea din viata, moartea lui Shakspere, survenit in 1616, n-a fost remarcata de nici unul dintre scriitorii Angliei. Nic macar Ben Johnson - care ulterior a sustinut ca ar fi fost un mare admi rator si prieten al lui William Shakespeare - nu si-a exprimat vreun regre la moartea lui Shakspere, eveniment pe care de altfel nu 1-a mentionat i nici un fel. Este limpede ca ceilalti poeti ai vremii nu vedeau nici legatura intre omul din Stratford si marele dramaturg.

Dupa parerea mea, argumentele de mai sus sint deja concludente si nu ar mai fi nevoie de nici o alta dovada menita sa ateste ca Shakspere nu a fost dramaturg si ca "William Shakespeare' este doar un pseudonim folosit pentru a ascunde identitatea adevaratului autor. Totusi, mai pot fi invocate si alte argumente in defavoarea ideii ca Shakspere ar fi fost autorul, chiar daca puterea lor de convingere nu este cruciala pentru ex­punerea noastra de motive.

S-a aratat, bunaoara, ca majoritatea dramaturgilor si scriitorilor includ in operele lor multe evenimente din propriile vieti. (Adesea, aceste eveni­mente constituie o parte importanta a tramei.) Dar piesele lui Shakespeare sint practic lipsite de orice incidente sau circumstante care ar putea fi corelate cu vreun eveniment din viata lui Shakspere.

Un alt argument este acela ca autorul, William Shakespeare, a fost evident un om cu o educatie aleasa. Stau marturie vocabularul sau bog (cu mult mai cuprinzator decit al oricarui alt dramaturg), cunostintele sa de latina si franceza, stapinirea terminologiei juridice, precum si impn sionanta cunoastere a literaturii clasice. Dar toata lumea este de acord Shakspere n-a urmat cursurile vreunei universitati, ba mai mult, asa cu am mentionat anterior, este indoielnic ca ar fi urmat fie si scoala elemen tara.

Nu este lipsit de interes nici faptul ca Shakespeare (autorul) pare a avea o origine si simpatii aristocratice, fiind un cunoscator al sporturilor aristocratiei (cum ar fi vinatoarea de vulpi si dresura de soimi) si famili­arizat cu viata si intrigile de curte, in ce-1 priveste pe Shakspere, el prove­nea dintr-un orasel oarecare si dintr-o familie de mici burghezi.

Avind in-vedere numeroasele aspecte ale vietii lui Shakspere, care contravin ipotezei ca el ar fi fost celebrul autor William Shakespeare, as putea consacra un spatiu amplu inadvertentelor legate de respectiva teorie. Desigur, biografii traditionali au elaborat explicatii ipotetice pentru fiecare dintre acele inadvertente, ca si pentru ansamblul problemelor pe care le-arn descris deja. Unele dintre aceste explicatii sint mai degraba improbabile, dar fiecare in parte este cel putin posibila.

De exemplu, n-ar fi exclus - desi oamenii au tendinta sa pastreze scrisorile pe care le primesc de la oameni celebri - ca printr-o simpla

coincidenta toate scrisorile personale sau de afaceri scrise de Shakspere sa fi disparut fara urma, impreuna cu toate ciornele, insemnarile si manu­scrisele sale. Este posibil ca cel mai mare dintre poetii englezi sa fi com­pus ca propriu epitaf doar acea poezie burlesca infantila pe care o putem citi pe piatra funerara a lui Shakspere. De asemenea, nu este exclus ca un om ale carui piese aduc un elogiu femeilor inteligente si instruite sa-si priveze propriile fiice de cea mai elementara instructie. Si este posibil ca, desi Shakspere a fost cel mai celebru scriitor din Anglia, nici unul dintre prietenii, rudele sau vecinii sai din Stratford sa nu fi pomenit vreodata de el ca actor, poet sau dramaturg. Pare putin probabil, dar este posibil!

Cu toate acestea, si de asta data, ca si in majoritatea cazurilor, intregul inseamna mai mult decit oricare dintre partile sale componente. Daca biografia oficiala ar fi continut doar una-doua inadvertente, am fi putut accepta explicatiile mai degraba fanteziste oferite pentru ele. Dar la un moment dat ne dam seama ca nimic nu pare sa se potriveasca in mod natural cu povestea oficiala. Tot ce este legat de aceasta biografie necesita o explicatie ad-hoc, adesea de domeniul absurdului. Problema e ca William Shakspere din Stratford-on-Avon a fost doar un negustoras abia alfabetizat, si nici educatia, nici actiunile sale, nici cele spuse despre el de rude si de vecini nu sint de natura sa acrediteze ideea ca el s-ar identifica cu marele autor William Shakespeare.

in acest caz, cine a fost autorul pieselor de teatru? S-au mentionat mai multe nume, dintre care cel mai cunoscut este acela a celebrului filozof Francis Bacon. Dar in ultimii ani, acumularea dovezilor a creat un puternic curent de opinie favorabil ipotezei ca ar fi, totusi, vorba de Edward de Vere.

Stim o multime de lucruri despre Edward de Vere. A dus o viata aventuroasa si multe din evenimentele traite de el sint oglindite in piesele sale de teatru. S-a nascut in 1550, ca fiu si mostenitor al celui de-al saisprezecelea conte de Oxford, un aristocrat bogat si de rang inalt. Asa cum se cuvenea mostenitorului unui titlu vechi inca de pe vremea cuceririi normande, tinarul Edward a beneficiat de o instructie temeinica in toate domeniile potrivite pentru un tinar lord: calarie, vinatoare, arte militare, dar si in directii mai pasnice, ca muzica si dansul. Nici educatia sa aca­demica nu a fost neglijata. Avea dascali personali pentru limbile latina si franceza, precum si la alte materii, in cele din urma a obtinut diploma de licenta de la Universitatea Cambridge si un titlu de master de la Univer­sitatea Oxford. Dupa aceea a studiat dreptul timp de un an la Gray's Inn, una din cele patru societati private care functionau la Londra ca facultati de drept.

Tatal lui Edward a murit cind baiatul avea doar doisprezece ani, iar niama lui s-a recasatorit. Edward nu a ramas insa mult timp ci¹ mama sa. El a fost pus sub tutela regala si a fost desemnat un tutore pentru cresterea lui. Tutorele ales era William Cecil, lordul trezorier al Angliei si membru

al consiliului privat al reginei timp de mai multi ani. Datorita calitatii sale de cel mai virstnic si mai de incredere sfetnic al reginei, Cecil se numara printre cei mai puternici oameni din Anglia.

Tinarul de Vere, asa cum se cuvenea rangului sau inalt, a fost tratat in casa lui Cecil ca un membru al familiei. (Un incident oarecum misterios in cursul caruia el 1-a ucis pe unul dintre servitorii tutorelui sau a fost musamalizat datorita influentei lui Cecil.) Spre sfirsitul adolescentei, el a fost prezentat la curte, unde a cunoscut toate figurile marcante ale timpu­lui, inclusiv pe regina. Aceasta s-a aratat placut impresionata de tinarul barbat care, pe linga faptul ca era inteligent, atletic si fermecator, avea si o infatisare foarte agreabila, astfel incit in scurt timp a devenit unul dintre favoritii reginei.

La virsta de douazeci si unu de ani, de Vere s-a casatorit cu Anne Cecil, fiica tutorelui sau. Dat fiind ca crescusera impreuna, iar ea era aproape "sora lui cea mica', o asemenea casatorie parea de-a dreptul neobisnuita. (Dar Posthumus Leonatus, eroul din Cymbeline, era si el un minor aflat sub protectie regala care s-a casatorit cu fiica tutorelui sau, si mai sint si alte asemanari intre povestea sa si cea a lui de Vere.)

Cind a implinit douazeci si patru de ani, de Vere a plecat intr-o lunga calatorie prin Europa. A vizitat Franta si Germania, a petrecut circa zece luni in Italia, apoi s-a intors in Anglia trecind mai intii prin Franta, in timpul traversarii Canalului Minecii, corabia lui a fost atacata de pirati, care planuiau sa pastreze ostaticii pentru recompense. Dar de Vere i-a informat pe pirati despre prietenia sa cu regina Elisabeta, iar acestia au hotarit ca era mai prudent sa-1 elibereze de indata, fara sa mai ceara vreo recompensa. (Un incident foarte asemanator i se intimpla eroului piesei Hamlet.}

Intre timp, sotia sa Anne nascuse o fetita. Desi nasterea avusese loc la numai opt luni dupa plecarea sa din Anglia, el a sustinut ca acel copil nu-i apartinea si, sub pretextul ca Anne era o femeie adultera, a refuzat sa mai traiasca cu ea. Majoritatea istoricilor considera ca aceasta acuzatie a fost neintemeiata. Se pare ca si de Vere a ajuns in cele din urma la aceeasi concluzie caci, dupa o separare de cinci ani, el si-a retractat invinuirea si si-a reluat traiul alaturi de Anne. (Acuzatiile false de adulter aduse unei tinere sotii nevinovate constituie o tema comuna in piesele lui Shakes-peare, dintre care enumeram: Totul e bine cind se termina cu bine, Cym­beline, Poveste de iarna si Othello. Si in toate cazurile, sotia invinuita pe nedrept il iarta pe sot.)

In timpul separarii de cinci ani fata de sotia sa, de Vere a avut o legatura amoroasa cu o lady de la curte, de pe urma careia doamna respec­tiva a ramas insarcinata. Suparata, regina Elisabeta a poruncit arestarea lui de Vere si trimiterea lui in Turnul Londrei. A fost eliberat dupa citeva luni, dar un prieten al tinerei femei, minat de resentimente din cauza

purtarilor lui de Vere, 1-a atacat si 1-a ranit grav. incaierarile de strada dintre cele doua familii au continuat o vreme, pina cind regina i-a amenintat cu inchisoarea pe toti in cazul in care certurile nu inceteaza. (Asta ne reaminteste de Romeo si Julieta.}

Dupa ce de Vere si-a reluat viata alaturi de sotia sa, ei au avut impre­una cinci copii. Nici nu implinise bine treizeci si doi de ani, si Anne a murit pe neasteptate. Dupa patru ani, de Vere s-a recasatorit, iar cea de-a a doua sotie i-a supravietuit.

intre timp, situatia financiara a lui de Vere - care se inrautatise con­siderabil din cauza cheltuielilor lui nesabuite - s-a imbunatatit radical, in 1586, cind de Vere avea treizeci si sase de ani, regina Elisabeta i-a acordat o pensie pe viata in valoare de o mie de lire pe an. Aceasta echivaleaza cu circa 100 000 de dolari din ziua de astazi, neimpozabili! O suma re­marcabila, mai ales daca se tine seama de zgircenia proverbiala a reginei Elisabeta! Ciudat este faptul ca in actul de atribuire a pensiei nu sint mentionate nici un fel de indatoriri pe care de Vere ar urma sa le inde­plineasca in schimb, nici servicii anterioare pentru care acesta era ras­platit. A beneficiat de pensie tot restul vietii, iar succesorul reginei (regele lacob I) a continuat sa i-o plateasca si dupa moartea ei, survenita in 1603.

De Vere a fost tot timpul extrem de interesat de poezie si de teatru, era prieten cu multe personalitati literare si se stie ca in tinerete a scris poezii si piese de teatru pe care le-a semnat cu numele sau. (Acele piese din tinerete s-au pierdut, dar s-a pastrat o parte din poeme. Unele sint destul de reusite, chiar daca nu se ridica la valoarea celor scrise de William Shakespeare la maturitate.) Cu toate acestea, el n-a publicat nici una dintre operele sale timpurii, datorita ideii preconcepute din epoca respectiva, conform careia era dezonorant pentru un aristocrat sa scrie poezie in vederea publicarii. (O asemenea atitudine poate parea extrem de neobisnuita astazi, dar istoricii sint de acord ca pe atunci acest tabu era foarte rar incalcat.)

Dupa cadoul primit de la regina, de Vere n-a mai scris nici un rind sub numele sau adevarat. Dar in decurs de citiva ani, au inceput sa apara poeme si piese de teatru semnate de un autor invizibil numit "William Shakespeare'.

De ce i-a acordat regina lui de Vere o pensie atit de generoasa? Desi nu a fost formulata nici o motivatie, explicatia evidenta este aceea ca Elisabeta - la fel ca atitia alti monarhi inaintea ei - finanta astfel un artist talentat in speranta ca realizarile lui ii vor glorifica domnia. Daca aceasta a fost motivatia ei, investitia ei s-a dovedit cit se poate de profitabila. Intr-adevar, nici un monarh de dinaintea ei sau de atunci incoace nu. a facut o alegere mai buna!

Dupa primirea pensiei din partea reginei, Edward de Vere, care pina atunci avusese o existenta foarte agitata, a abandonat definitiv viata la

curte. Se poate presupune ca si-a petrecut ultimii optsprezece ani din viata scriind si revizuind marile piese de teatru si poeme care au facut din "William Shakespeare' o celebritate. A murit in 1604, in timpul unei epidemii de ciuma, si a fost inmorraintat in apropiere de locuinta sa rurala 1 de la Hackney, aproape de satul Stratford. (Existau doua orasele in Anglia care se numeau Stratford, iar la data respectiva, acesta era mai mare decit Stratford-on-Avon.)

Spre deosebire de Shakspere - sau de oricare alta persoana presupusa f a fi fost autorul -, Edward de Vere pare sa intruchipeze perfect misteri-1 oasa personalitate a lui William Shakespeare.

A beneficiat de o excelenta educatie, a studiat dreptul si stapineal citeva limbi straine. (Cu siguranta cunostea latina si franceza si este posibili sa fi vorbit si alte limbi.)

A fost un aristocrat familiarizat indeaproape cu viata si intrigile de la| curte.

Dispunea de timpul liber necesar sa compuna piesele.

A fost in repetate rinduri descris de cei din jur ca fiind un om in-'| teligent si talentat.

A manifestat toata viata interes fata de teatru si se stie ca in tinerete a scris si a semnat cu numele sau adevarat poezii si piese de teatru, intr-adevar, in timpul vietii, el a fost in mod expres mentionat ca fiind unul din nobilii care au scris poezii, dar, din cauza acelui tabu pomenit anterior, nu a publicat nimic sub semnatura proprie. Mai mult decit atit, el a fost elogiat ca fiind cel mai talentat si mai priceput dintre nobilii care avusesera astfel de preocupari. (Asemenea descrieri se gasesc in docu­mentele care au supravietuit acelei epoci.)

Piesele lui William Shakespeare contin un mare numar de intimplari si personaje care pot fi identificate cu usurinta ca fiind legate de eveni­mente, personalitati si situatii din viata lui Edward de Vere. (Citeva dintre ele au fost mentionate mai sus, dar mai sint si multe altele.)

inainte de a-1 accepta pe de Vere ca autor al pieselor de teatru trebuie sa aflam raspunsul la intrebarea: de ce si-a pastrat identitatea secreta? Iata citeva explicatii posibile:

In acea perioada exista interdictia ca nobilii sa scrie poezie spre a
fi publicata sau piese pentru teatrul comercial.

De Vere era bine cunoscut la curtea reginei. Dat fiind ca multe
dintre piesele sale aveau ca subiect viata de la curte, in cazul in care ar
fi recunoscut ca el este autorul, ceilalti ar fi presupus in mod firesc (si
probabil corect!) ca diferitele personaje ale pieselor parodiau insultator
diverse persoane reale de la curte. Astazi, asemenea scrieri nu mai pro­
voaca nici un fel de reactii. Dar exigentele acelei epoci ar fi impus cel
putin niste procese, daca nu chiar dueluri. Ascunzindu-si identitatea, de
Vere a evitat astfel de probleme.

Multe dintre sonetele lui William Shakespeare sint dedicate unei
iubite, iar recunoasterea paternitatii acestor creatii ar fi pus-o pe sotia sa
intr-o situatie delicata.

Mult mai grav este faptul ca o serie de sonete sint adresate unui
iubit, ceea ce ar putea conduce la concluzia ca autorul era homosexual sau
bisexual. Indiferent de corectitudinea acestea interpretari (pe care, totusi,
majoritatea criticilor o combat), daca ar fi recunoscut ca el este autorul
sonetelor, ar fi provocat niste birfe care i-ar fi afectat familia.

Probabil ca, examinate separat, nici unul dintre raspunsurile de mai sus nu e pe deplin convingator. Dar luate laolalta, ele ar putea constitui intr-adevar explicatia pentru ascunderea identitatii de catre de Vere. Nu trebuie exclusa nici posibilitatea ca el sa fi avut si alte motive de care noi sa nu stim nimic. (De exemplu, s-ar putea ca acordarea pensiei sa fi fost conditionata de respectarea normelor sociale - si evitarea unor dueluri posibile intre curteni - prin nepublicarea nici unui material sub semnatura proprie.)

Chiar daca nu cunoastem explicatia completa a gestului lui de Vere, el indeplineste toate cerintele pentru a fi fost William Shakespeare. Si sa retinem ca nimeni altul nu se apropie la fel de mult! in ce ma priveste, sint aproape sigur ca el este autorul.

O intrebare finala: cum a ajuns totusi Shakspere sa fie considerat autorul pieselor? Aceasta convingere pare sa-si aiba originea in trei referinte, fiecare dintre ele fiind facuta la citiva ani dupa moartea lui Shakspere si fiecare dovedindu-se intrucitva ambigua. Exceptind cazul in care se postuleaza o neobisnuita coincidenta, se pare ca cineva (sau mai multi) a comis in mod deliberat o farsa. Cine si de ce a facut o asemenea farsa?

Nu putem fi siguri de raspunsul la aceasta intrebare, dar, dupa toate probabilitatile, farsa a fost comisa de rudele lui de Vere atunci cind, in jurul anului 1620, au hotarit sa-i publice lucrarile si sa continue tainuirea identitatii. Motivele lor erau probabil aceleasi cu ale lui: teama de scandal (si probabil si alte considerente, cum ar fi o promisiune facuta monarhu­lui). Pentru a desavirsi inselaciunea, ei au decis sa indice drept autor o alta persoana. Shakspere era alegerea evidenta datorita asemanarii numelor. Totodata, intrucit acesta murise de citiva ani, nu mai putea da in vileag inselatoria. Si fiindca era putin cunoscut la Londra si lumea nu-si mai amintea de el, prea putini ar fi putut sa-si dea seama ca toata povestea constituia o farsa.

Probabil ca aceasta stratagema a fost relativ usor de aplicat. Autorii ei 1-au convins pe Ben Johnson, care a scris un poem pentru prefata primei editii in-folio, sa includa doua rinduri ambigue care sugerau cu tarie (fara s-o spuna direct si fara sa recurga la alte minciuni mai grosolane) ca autorul provenea din Stratford-on-Avon. De asemenea, rudele au facut

aranjamentele necesare pentru a ridica un monument funerar in apropiere de mormintul lui Shakspere, cu o inscriptie care include un elogiu puter­nic (desi vag ca adresare), intrucit identitatea lui William Shakespeare fusese intotdeauna secreta, citeva indicii ca el ar fi fost de fapt omul din Stratford au fost suficiente pentru inventarea intregii povesti. Nimeni din acea epoca n-a fost interesat sa verifice mai atent versiunea respectiva. (Pe atunci, interesul fata de biografiile literare era mult mai scazut ca acum.) in momentul cind William Rowe scria, in 1709, prima biografie a lui Shakespeare, cei care cunosteau adevarul murisera de mult si mitul "autorului' Shakspere fusese de multa vreme acceptat.