Intoarcerea din cruciada radu gyr

INTOARCEREA DIN CRUCIADA Radu Gyr

Intaiul cruciat

Trist geme cornul stinsei Cruciade.

Si noi, betegi si jalnici seniori,

Ne poticnim sub platose schiloade,

in vechi armuri, carpite stramb cu sfori ;

baroni si printi care-au purtat in spade

Ierusalimul altor aurori.

Cu trupul plin de rani ce se usuca,

amar si-nfranti ne-mpleticim in fier.

Cati n-am murit sau cati mai stiu s-aduca

vre-o tandara de chivara din cer ;

. . . pe-o umbra de martoaga , o naluca ;

. . . pe-un ciob de scut, un ciot de cavaler !

-Cand am plecat demult in Cruciada,

- Mai stii Bertrand ? - eram numai lumini.

Se imbulzea tot burgul sa ne vada,

ne troienea sub roze si sub crini,

iar noi, pe armasarii de zapada,

ardeam printre vasali si palatini.

Cetatea scanteia cu mii de fete

si ne-asternea covor de borangic

sub stralucirea razelor semete .

-Iti mai aduci aminte, Alberic ?-

Cu fruntea-n cer, cu spada-n tinerete,

incovoiam vecia ca pe-un spic !

Si soarele batea medalioane

pe scuturi si pe sulite-minuni.

Multimile vuiau si, din balcoane,

madonele cu maini de rugaciuni

ne suradeau prin lacrimi, ca-n icoane,

si ne-aruncau in ulite cununi.

Si-acum ne-napoiem o hada ceata,

pe piept cu cate-o urma de blazon ;

cu coiful spart, cu fata sfasiata,

sub zdreanta unui rest de gonfalon,

strigoi de cruciati ce altadata

au fulgerat in zale de baron.

Si-acum povara-ntoarcerii ne frange

pe cai ologi, sub zale care curg,

convoiul de fantome parca plange,

pornind incet spre vechiul nostru burg,

-pe cand necucerit si plin de sange,

Ierusalimul scapara-n amurg.

O clipa numai portile de-arama,

-sub care n-a fost dat sa biruim-

se fac de foc si-n urma se destrama,

topindu-se in cerul lor sublim . . .

Si, tot mai jalnic, cornu-nfrant ne cheama

tot mai departe de Ierusalim . . .

Al doilea cruciat

-Gotfrid, Gotfrid, de ce ne inspaimanta

o rana-n piept si-un harb de scut beteag,

cand inca-n noi Ierusalimul canta

si mai pastram prajina unui steag

sau cand nobletea-ntreaga sta, ne-nfranta,

in sangele ramas pe zale cheag ?

Si daca fu armura sa se sparga,

tot mai suspini, nevolnic scutier ?

Aduna-mi trupu-n platosa prea larga,

din spada mea da-mi ciobul de maner

si fa-mi pentru intoarcere o targa

din crengi ceresti si verzi de palmier !

Presara-mi-o cu crini si roze toata,

de multa lor mireazma sa ma-mbat

ca-n burgul fermecat de altadata,

cand ne-ngropa sub floare de omat . . .

Asa -cules pe targa-nmiresmata-

purtati-ma spre tara indarat.

Si ce-i de-am fost invinsi sub metereze ?

Pe trup aceste biete sfasieri

o vesnicie n-or sa sangereze . . .

Candva uita-vom marile caderi

si bratele s-or ridica mai treze,

sfintite-n mirul ranilor de ieri.

Ne-ntoarcem franti sub platose schiloade,

sau poticniti in zdrente de furtuni.

Dar maine-n burgul nostru cu arcade

fecioarele cu ochi de rugaciuni,

zambind in cinstea altor cruciade,

ne-or impleti mai fragede cununi.

Si maine burgul iar o sa se scoale

in cantece de calfe si fierari.

Zburand, vor dantui pe nicovale

sabii mai lungi si sulite mai tari,

si s-or zbarli din fulgere noi zale

si noi potcoave pentru armasari.

Si iarasi, spintecand albastre spatii,

peste doi ani sau peste inca trei,

cu lanciile sus, in constelatii,

cu platosele evului in sei,

ti-or sta in fata portii cruciatii,

Ierusalime care nu ne vrei.

Si vom veni mai multi din Soare-Apune

-si cei de ieri si cei ce azi inca nu-i stim-

Pe vechile morminte or sa tune

noi cavaleri cu chip de heruvim ;

si ei, sau altii, tot te vor supune

stralucitorule Ierusalim !