Imparatul pestilor

IMPARATUL PESTILOR

Dumnezeule mare ! gemu speriat batranul, auzind impuscatura. Iesi repede afara din hambar, cuprinzand intreaga curte din priviri. Aceasta era insa pustie. Se indrepta cat putu el de repede spre partea din spate a gradinii, ce cobora intr-o panta lina.

Bine arata gradina mosului ! Randuri perfect drepte de vita de vie, parcele de cartofi, ceapa, rosii si usturoi cu lujerele lor drepte ca niste soldatei, zeci de fire de patrunjel, marar si leustean ce se unduiau, miscate de o adiere usoara de vant varatec, se etalau mangaiate de razele aurii ale soarelui; mai mare dragul s-o privesti !

Gradina se termina langa malul raului, ce formase demult - demult, chiar acolo, un mic cot, creand un golf din a carui apa mosul isi uda, atunci cand era necesar, gradina.

Ascuns in spatele unei batrane salcii, tocmai in locul in care apele erau cele mai adanci, neastamparatul sau nepot in varsta de numai sase ani, privea nemiscat, foarte incruntat, apa lacului. Alaturi de el, rezemata de o caramida, se odihnea batrana pusca de vanatoare a mosului, indreptata cu tevile inspre oglinda apei.

Desi speriat, zambea in sinea lui, vazandu-si nepotul atat de concentrat.

- Hei, Dorule ! ce ti-a mai trecut prin cap de data aceasta ? spuse usor ingrijorat bunicul.

Pustiul intoarse capul pentru o clipa, privind inciudat cu ochii lui mici si neastamparati.

- Gatamaine nu-mi mai scapa ! Doua undite mi-a rupt azi. Daca nu il pot prinde cu undita il impusc ! Il impusc si gata ! adauga separat.

- Siiipe cine ai de gand sa impusti tu maine ? zambi mosul de-a binelea.

- E un monstru ! Esteeee mare de tot ! se balbai pustiul, desfacandu-si ambele brate intr-un gest larg. Le priviapoi ridica neputincios din umeri.

- Este mult mai mare ! continua el. E cat barca ta, bunicule ! Uffl-am lasat sa-mi scapesuspina cat se poate de serios pentru anii sai, micul pui de om. Trebuie sa-l prindeste al meudaca nu pot cu undita, fiindca este mult prea mare, il impuscil impusc, fir-ar sa fie !

Desi inciudat, se vedea ca este cat se poate de serios. Isi mai roti inca o data privirile iscoditoare peste apa linistita acum, apoi intinse bunicului sau pusca de vanatoare.

- Este chiar asa de mare ? insista bunicul.

- Mare, mare, mare de tot ! raspunse Doru, dand din cap mohorat.

- Sicum zici ca arata, dragul mosului ?

- Paiavea niste ochi imensi ! Dimineata, cand am coborat sa pescuiesc, mi-am intins undita si, deodata, a iesit brusc, din apa, foarte aproape de mineNici macar nu s-a speriat. M-a privit fix, parca ar fi vrut sa ma intrebe: "ce faci tu aici ?"

- Iar tu ?

- Am scos undita din apa si am aruncat-o din nou chiar in dreptul lui. Credeam ca-l pacalesc, si-l fac sa inghita momeala. M-a privit o data, apoi s-a dus la fund. Dupa un timp, am simtit ca s-a prins cevasi am tras ! Dar, undita s-a rupt. M-am dus acasa si mi-am pregatit alta, iar, dupa ce am pus momeala, am aruncat-o in apa. Nu am asteptat prea mult. Poc !mi-a rupt-o si pe asta !

- Poate firul unditei s-a agatat de ceva !

- As, de unde ! Daca nu eram atent, mi-o smulgea din mana. Isi rade de mine, bunicule ! Iti spun eu: pestele asta isi rade de mine !

- Iar mai devreme, ai incercat sa-l impusti ?

- Da ! pufni cu necaz pustiul. Dar maine, gata ! Cu mana mea, am sa-i tai mustatile alea mari

Batranul tresari privindu-si cu multa atentie nepotul:

- Zici ca avea mustatile mari ?

- Mari ! Ha, ha, hase amuza Doru. Ce mari, bunicule ? erau cat coada de la furca ta !

Dar mosul nu mai era atent. Privea locul pierdut in amintirile sale. Se-ntreba cu voce tare: "s-o fi intors oare ?" clatina domol, usor nedumerit, din cap: "nu l-am mai vazut de atat de mult timp !"

Batranul tacea acum, cu privirile pironite undeva, pe oglinda lacului.

- Era sa savarsesti o greseala foarte mare, Dorule ! - aproape sopti el. Uite !stai aici langa mine si am sa-ti povestesc cu cine te-ai intalnit astazi.

Pret de cateva clipe, neastamparatul pusti statu in cumpana, intrebandu-se daca sa-si mai piarda timpul pe malul lacului, ori ba. Insa, curiozitatea lui se dovedi mai puternica.

- Cu cine crezi ca m-am intanit eu azi, bunicule ? intreba el zambind usor, dispus sa nu creada nimic.

- Cu elcu insusi Imparatul Pestilor ! veni raspunsul prompt si parca usor speriat in acelasi timp.

- Da ! Paiasta inseamna, pentru a-l lasa sa stea in lacul nostru, el trebuie sa-mi indeplineasca trei dorintenu ?!asa ca in povestea aceea cu pestisorul de aur?!

- Nu glumi Dorule ! Aceea este doar o poveste pentru copii. Acum, insa, este ceva foarte serios. Este ceva adevarat.

- Siiitrebuie sa-l las sa stea degeaba in golful meu ?

- Daca el va dori si-i va trece supararea ca ai vrut sa-l pacalesti si sa tragi cu pusca in el, poate iti va indeplini si tie o dorinta !

- Dar tie ?tie ti-a indeplinit vreodata o dorinta ?

- Mie ?sa stii ca da, nepoate ! si de atunci noi doi avem o intelegere pe care am respectat-o amandoi. Ascultaasculta dragul mosului

Dupa ce-si drese glasul, mosul incepu sa povesteasca:

"Odata de mult, tare de mult, au venit prin aceste locuri ani grei, tare grei !mai intai, ploi ce pareau nesfarsiteapoi o arsita cumplita avea sa parjoleasca totul. Dupa toate acestea, neamuri straine au navalit peste noi, luandu-ne aproape tot, de am ramas saraci lipiti pamantului. Atunci a pierit si tatal meu, caci au fost lupte grele. Si, din nou, o arsita pustii ce mai ne ramasese.

Intr-o zi, mama cazu si ea bolnava, stingandu-se apoi repede. Ramas singur, a trebuit sa-mi castig painea cea de toate zilele. Munceam pe unde apucam, din zori pana-n seara, insa erau multi ca mine, iar de lucru, atat de putin Ehei,dragul meu, banii se castigau foarte, foarte greu atunci !

Intr-o zi, cand soarele pleca la culcare, am venit aici sa ma imbaiez. Eram singur, inconjurat de o liniste apasatoare. Tocmai ieseam din apa, cand a aparut el

- Avea coroana pe cap, ca imparatii ?! intreba pustiul neincrezator

- Nu Dorule, nu avea !

- Si atunci, de unde ai stiut ca este Imparatul Pestilor ?

- A iesi la suprafata, pe undeva pe la mijloacul lacului. Venea inspre mine, usor, usorparca nici nu se misca, incat oglinda apei era nemiscata. Tot timpul, cat s-a indreptat spre mine, m-a privit fix. Cand a ajuns foarte aproape de mal, mi-a spus:

"- Stiu de ce esti suparat, iar eu vreau sa te ajut. Daca te invoiesti, am sa-ti dau zece galbeni mari de aur. Vei cumpara o bucata de pamant, pe care iti vei face o casa mare, unde vei ramane pentru totdeaunate vei insura cu cine iti va placeacu conditia sa ramai aici pana la sfarsitul sfarsitului. Tot eu voi face ca-n casa ta sa fie mereu belsug. Te invoiesti ?

- Si eu ce altceva va mai trebui sa fac ? l-am intrebat speriat. Cine esti tu ? Cum poti sa faci toate astea ?

- Eu sunt nimeni altul decat Imparatul Pestilor ! Iata ce-ti mai cer: in schimbul galbenilor, trebuie sa ingrijesti apele acestui lac. Nimeni nu va mai avea voie sa mai pescuiasca in apele lui. Iar, atunci cand eu si imparateasa mea uneori vom veni sa mai stam in aceste ape limpezi, nimeni sa nu ne strice linistea. Drept rasplata pentru tot ceea ce vei face pentru noi, fiului tau, fiului acestuia si fiului fiului acestuia, am sa le indeplinesc cate o dorinta. Fiecaruia, o singura data, o singura dorintate prinzi ?m-a intrebat el."

- Si tu, ce i-ai raspuns ? zise neastamparatul, de acesta data captivat de povestire.

- Am facut cum mi-a cerut el. Am venit a doua zi de dimineata, am sapat la radacina acestei salcii langa care stai tu acum si am dat peste galbenii promisi. Cu ei am cumparat pamantul acesta tot, am construit o casa, mi-am cumparat vite, orataniisi asa, dintr-o data, am devenit un flacau tare avut. Mai apoi, m-am insurat cu cine mi-a placut, iar sotia de care tu probabil nu-ti mai amintesti, mi-a daruit un fiupe tatal tau.

- V-ati mai intalnit ?

- Cu cine sa ma intalnesc ?

- Tu si Imparatul Pestilor !

- Da. Fiecare din noi a respectat invoiala. Atunci, cand el poposea in apele lacului, aveam grija ca nimeni sa nu-l tulbure. In jur se asternea o liniste deplina. Din cand in cand, il vedeam iesind la suprafata apei.

- Ati mai vorbit voi doi ?

- Odata, l-am adus pe tatal tau la intalnirea cu acesta.

- Asta inseamna, ca trebuie sa-mi indeplineasca si mie o dorinta ! Nu-i asa, bunicule ?

- Bineinteles ! Darcand vei mai creste putin. Acum, cine stie ce-i vei cere. Iar intelegereaasta este o singura data in viata si o singura dorinta, Dorule.

- Dar eu vreau sa-i cer ceva acum, bunicule ! Cine stie daca ne vom mai intalni vreodata.

- Esti pregatit sa-i ceri ceva acuma ?! se mira batranul. Ceva care sa-ti fie util toata viata ? Trebuie sa te gandesti foarte bine,
nepoate !

- Am toata noaptea la dispozitie, bunicule ! Auzi ? Darcrezi ca-mi va indeplini dorinta, dupa ce am vrut sa-l prind ? se nelinisti pustiul.

- Poate da,poate nu! Probabil ca a si plecat, deoarece tu i-ai tulburat linistea. Ba, mai mult, ai vrut sa-l pacalestiIata !, este pentru prima data cand nu am respectat invoiala.

- Dar, nu tu l-ai deranjat, bunicule !Ci eu ! adauga el aproape soptit, vizibil suparat de greseala facuta.

*

Cei doi asteptau inca nemiscati in barca de lemn a mosului. Desi soarele coborase binisor, refuzau parca sa creada ca nici in aceasta a treia zi nu se vor intalni cu Imparatul Pestilor. "Este suparat pe mine" gandi Doru. "Sidaca a plecat ?" se intreba speriat.

Ultimele zile si mai ales noptile se transformasera intr-un calvar pentru el. Stiuse din prima clipa ce avea sa-i ceara imparatului. Si-o dorea cu ardoareSe gandea numai la astaIn nici una dintre aceste nopti, aproape ca nu dormise. Cu ochi inchisi, sau deschisi, visa acelasi lucru. Un vis frumosun vis deosebit. Visa sa fierege ! Un rege mareun rege puernicun rege temut de toata lumea si vestit in toate cele patru colturi ale ei. Se va plimba intr-o caleasca trasa numai de cai albi. Va fi un rege aspru cu cei rai si bun cu cei ce o meritau. "Rege !" gandi el, vreau sa fiu rege !vreau sa fiu regele tarii mele ! si parca cu cat isi dorea asta mai mult, cu atat in sufletul sau se strecura pardalnica o umbra de indoiala.

La inceput o alungase grabit. Nimic nu trebuie sa-l tulbure, cand va spune dorinta sa imparatului. Si, totusi, abia simtita, pardalnica indoiala revenea mereu.

Se gandea ca, odata ajuns rege, isi va putea ajuta sora, ale carei picioare erau paralizate. Ii va cumpara cele mai frumoase rochiiii va darui o caleasca albaii va satisface orice capriciu. Da, da ! - orice capriciu. Va avea grija si de parintii lui si, bineinteles, de bunicul sau. Rege !vreau sa devin rege ! Ii va cere imparatului. Darvai ! afurisita aceea de indoiala nu-i dadea pace; aparu din nou nelasandu-se izgonita. Se strecurase ca o hoata in sufletul sau Si totusi, asta dorea: sa fie rege !

Deodata gandurile i se risipisera brusc, alungate de bunic care-l scutura de umar. Undeva, la mijlocul apei, aparuse el Mai intai capul, cu ochii aceia imensi, inconfundabili. Apoi, fara ca undele apei sa se tulbure, se ivi si restul corpului. Era cu adevarat urias.

Ramase nemiscat privind inspre cei din barca, care indrazneau sa-i tulbure intimitatea si linistea de atatea zile. Dupa un timp, ce ii paru lui Doru o eternitate, acesta incepu sa alunece spre ei, si totusi unda apei nu se increti deloc; parca si usoara adiere a vantului se oprise sfioasa. Era o liniste deplina, tulburatoare Cu cat vietatea se apropia, cu atat Doru era mai emotionat.

"Vreau sa fiu rege" isi sopti el. "Rege ! Rege ! Rege !Vreau sa fiu rege ! isi repeta intruna, la infinit.

Ajuns aproape, Imparatul Pestilor se opri, privindu-i usor incruntat.

- Daca ma asteptati de atatea zile - zise el - inteleg ca a venit timpul pentru indeplinirea unei dorinte.

- Nepotul acesta al meuincepu bunicul.

- Care a incercat sa ma prinda cu undita, iar daca nu - sa ma impuste, nu-i asa ?!

- A, aeste tanar, imparate ! Nu stia cine esti, bangui batranul.

- Bine, binedeci, care ii este dorinta ?

- Dorule ! il striga batranul, privindu-l grav.

- Vreau In sfarsit, venise clipa cea mare pe care in ultimele zile, o asteptase de un milion de ori; un milion ?de milioane de ori; de zeci de milioane de ori; se gandise numai la asta. Iar acum, parca amutise. Totul se invartea cu el. Ii disparuse curajul si o teama necunoscuta ii tot dadea tarcoale. Inima ii batea ca un ceasornic. Oare ce-i cu el ?!

- Vreau !incepu hotarat. As vrea,sovai el. Tacu. Ceva parca se surpa in el. Se zapacise de tot. Se fastacise.

- Vreau,continua abia soptit, as vrea s-o faci bine pe sora
mea !

- Asa sa fie ! spuse sobru Imparatul Pestilor, si, pentru ca nu mi-ai cerut ceva pentru tine, maine sa cauti la radacina acelei salcii batrane de pe malul lacului. Acolo vei gasi ceva, ceva ce-ti va aminti mereu de intalnirea noastra.

Dupa o scurta pauza, ce-i paru lui Doru - veacuri, imparatul continua:

- Intr-o zida, intr-o zi, peste ani, sa vii si tu aici cu fiul tau. Cine stie ? Poate am sa-i indeplinesc si lui o dorintaPoate

Cand Doru emotionat isi ridica privirile din fundul barcii, in jur nu mai era nimeni. Doar el si bunicul cu privirile grave, dar si vesele in acelasi timp.

A doua zi, dis-de-dimineata, sapa bunicului musca pamantul reavan. Nu trecu mult timp si, din pamant, tasnira cateva dare luminoase. Ceva lucea in bataia razelor de soare ce se revarsau pe pamant. Era un medalion mare, rotund: pe o fata era infatisat un peste ce sarea peste unda unei ape, iar pe cealalta, o coroana. O coroana frumoasa de imparat.

- Priveste ce cadou ti-a facut imparatul ! se minuna bunicul.

Ochii baiatului erau insa seriosi. Bunicul nu stia ce sa mai creada. Nepotul sau era vesel sau trist ? De ce oare nu se bucura ? Se observa usor ca intalnirea de ieri il schimbase.

In urmatoarele zile, speranta si indoiala se puteau citi cu usurinta pe chipul lui. Nu mai era deloc acelasi. Nu mai disparea cu orele de acasa; nu mai tragea cu prastia dupa prepelite si rate salbatice; nu mai necajea cainii vecinilor; in sfarsit, cardurile de gaste se plimbau acum nestingherite. Ce sa fie oare ?

Intr-o dimineata insorita, Doru trebaluia cuminte prin gradina cand, claxonul strident al unei masini, se oprise in poarta; alunga linistea diminetii. Bunicul iese vesel din casa, Doru alearga si el pentru a-si imbratisa parintii. Mai intai cobori un  barbat tanar ce-i saluta vesel, imbratisandu-i. Apoi deschise portiera sotiei sale, care fericita, cu un zambet cald si dulce ii intampina pe batran si copil. Dupa cateva clipe, Doru da cu ochii de sora sa ce-l privea dintr-un scaun cu rotile. Ochii lui Doru se umplura de lacrimile bucuriei, dar si de cele ale unei tristeti nemarginite. Instinctiv, duse mana la medalionul de aur ce-l purta la gat. Isi privea sora, neindraznind sa spuna ceva. Chipul acesteia era luminos si bland, ochii plini de dragoste si obrajii rumeni de emotie.

Incerca, si reusi, sa se ridice singura din acel blestemat scaun cu rotile. Veni si Doru - prea zapacit pentru a reactiona in vreun fel - si-l imbratisa.

Doru era emotionat, mut de uimire. Sora lui putea sa mearga. Intoarse ochii catre bunic privindu-l mandru, parand a spune: "Ai
vazut ?imparatul s-a tinut de cuvant ! Mi-a indeplinit dorinta."

- Elnu minte niciodata, zise, cu voce tare, bunicul care-i ghicise gandurile.

- Incet, Doru ! Sora ta nu poate face un efort mare, ii striga, din urma, mama.

Degeaba, insa. Bucuria revederii era prea mare, pentru a mai auzi ceva.

- Stii,cine ziceai tata ca nu minte niciodata ? interveni tanarul barbat.

Batranul zambi enigmatic.

- Este o poveste lunga. Am sa va povestesc la masa, cum fiul vostru s-a intalnit cu insusi Imparatul Pestilor.

- Si el ?! se mira tatal lui Doru. Iar dupa o clipa de tacere intreba:

- Ce dorinta a vrut sa-i indeplineasca imparatul ?

- Rege ! Si-a dorit atat de mult sa ajunga rege. Unul mare si puternic, dar imparatului i-a cerut altceva

Dupa ce-au ascultat povestea plina de emotie, parintii lui Doru au inteles pe deplin "sacrificiul" fiului lor.

- Niciodata n-am inteles, tata, cum reuseai sa chemi la tine batranul peste, insa vraja acelei intalniri din copilaria mea, in care m-ai facut sa cred ca este Imparatul Pestilor, n-am s-o uit cat voi trai. Cat despre Mirela, stiai desigur ca operatia ei a reusit.

- De ce oare crezi ca atunci, in copilarie, nu te-ai intalnit chiar cu Imparatul Pestilor ?! Daca imi amintesc bine ceea ce i-ai cerut s-a indeplinit: doreai sa zbori ca pasarile, iata !acum esti aviator.

Tatal si fiul se privira pentru o clipa. Timpul si distanta nu reusisera sa stearga afectiunea dintre ei.

- Niciodata n-am sa stiu sigur, daca am ajuns aviator ca urmare a acelei intalniri vrajite, sau a fost totul doar din vointa mea puternica. Ceea ce stiu insa, este ca fiul meu are un bunic minunat.

Din curte, ca la un semnal, gastele incepusera sa protesteze in cor insotite de rasul cristalin al celor doi copii. Nici Azor nu se lasa mai prejos; incepe a latra vesel in timp ce gainile incepura sa cotcodaceasca speriate.

*

Candva, poate ma voi intoarce si eu aici. Imi voi plimba si eu nepotii pe lac Cine stie ? Poate intr-o zi il vom intalni si noi pe el, pe Imparatul Pestilorgandi tatal lui Doru, inca vrajit de amintirea celei intalniri.