John Keats 1795-1821

John Keats

1795-1821

Keats si-a castigat un loc bine meritat in traditia poeziei engleze prin curajul de a aborda actul creatiei, prin seninatatea cu carei
a acceptat esecul si a trecut dincolo de el, prin sarguinta sa in
deprinderea meseriei de la cei care puteau sa-l invete. Profetia lui
inspirata din momentul cand a inceput Hyperion - „ Cred ca dupa

moartea mea o sa ma numar printre poetii englezi' - s-a implinit:

asa cum avea s-o confirme Matthew Arnold, saizeci de ani mai

tarziu: „El este - este alaturi de Shakespeare'.

Aileen Ward in John Keats: The Making of a Poet

in mod inevitabil, ca si in cazul lui EMILY DICKINSON [54], povestea poetului rivalizeaza cu poezia. Suntem la fel de miscati de sfarsitul trist j al lui Keats la varsta de douazeci si cinci de ani, ca si de remarcabilul lui progres ca poet, care promitea chiar mai mult decat a fost in stare sa  creeze. Mitul l-a aureolat pe Keats inca de la moartea sa, asistat de  SHELLEY [33] in elegia sa din Adonis:

Pentru Adonis plingeti! Chiar daca-acest bocit Nu poate topi gheata ce fruntea ne-o struneste! Si astfel, tristul Hour, din anii toti sortit, Pieirea sa ne planga, sa-i puna pe trezit Pe-ai tai si din tristetea-i sa spuna: „A murit Cu mine-acel Adonis: pana ce Viitorul Va indrazni s-apara, uitati Trecut si toate, Sorti, faima lui - lumina vor fi-n eternitate!'

Traducere de Passionaria Stoicescu

Sau in versurile lui BYRON [32] din Don Juan, care ii invinuieste pe critici de moartea lui Keats.

John Keats, care a fost ucis de-un critic Cand promitea ceva greu de-nteles Dar grandios si in substanta, mitic,

Chiar nestiind elenul grai ales,
Pe zei ii puse a vorbi veridic.
Sarmanul! Au trait-a un eres,

Ca el iluminarii lui fascicol

Sa fie-asasinat de un articol?

Din Byron - Opere - Poezia Don Juan Voi. III, traducere de Aurel Covaci, Editura Univers, Bucuresti, 1987

Ambele opinii au ascuns partial adevarul povestii lui Keats, care se dovedeste mult mai emotionant atunci cand este prezentat in mod cinstit. Dar e la fel de important sa adaugam ca interesul nostru pentru Keats deriva nu din patosul promisiunii lui neindeplinite, ci din mostenirea lui literara. A fost numit shakespearian datorita obiectivitatii si onestitatii sale artistice, ca si incercarii de a intelege intreg ansamblul unei experiente. OSCAR WILDE [62] remarca: „La Keats observam inceputul unei renasteri artistice a Angliei. Byron era un rebel, iar Shelley un visator; dar in calmul si claritatea viziunii sale, in autocontrolul si simtul sau estetic infailibil, in recunoasterea unui domeniu distinct al imaginatiei, Keats a fost un artist pur si senin'. Nici un poet englez cu exceptia lui MILTON [17] nu a avut o influenta atat de profunda asupra generatiilor urmatoare precum Keats. Cel mai tanar dintre romantici, Keats da expresie ideilor care au marcat evolutia romantica si au eliberat poezia de atitudinea egocentrista conducand-o spre implicarea in experienta, concretete si o mai mare expresivitate.

Viata lui Keats condenseaza in mod unic dezvoltarea si implinirea artistica intr-un interval de timp extrem de scurt, masurat in luni echivalente cu ani in cazul altor poeti. Tatal lui era ospatar la un han din Londra cand a fost ucis intr-un accident. Keats avea pe atunci opt ani. Mama lui s-a recasatorit, transformandu-l astfel pe baiat intr-un fel de parinte adoptiv al celor trei frati mai mici. A frecventat o scoala buna, dar nu a manifestat talent si nici interes pentru literatura. Visa in schimb sa devina erou pe campul de lupta, insa la varsta de saisprezece ani a inceput sa se pregateasca pentru cariera de farmacist sau doctor, dar avea sa abandoneze medicina pentru a se dedica poeziei. A inceput o ucenicie asidua in care a asimilat o mare varietate de influente literare, dintre care cele mai notabile sunt cele ale lui Spenser Milton, WORDSWORTH [28] si SHAKESPEARE [16], in efortul de a-si gasi propria individualitate artistica. A atras atentia lui Leigh Hunt, politician radical, poet si critic prin intermediul caruia i-a cunoscut pe Shelley, William Hazlitt, Charles Lamb. A impartasit interesul lui Hunt pentru mitologie, iar genul acestuia de poezie ca mijloc de evadare a influentat primele poezii ale lui Keats.

Hotararea lui Keats de a trece dincolo de obsesia pentru propria

persoana spre a aborda teme mai profunde ale unei experiente tragice a fost determinata in mare parte de moartea fratelui sau Tom de tuberculoza si de dragostea zbuciumata pentru Fanny Brawne, cu care s-a logodit in 1819. Anii 1818-l819 au reprezentat una dintre perioadele cele mai pro­ductive care s-au inregistrat vreodata in carierea unui mare poet. Keats si-a scris toate poemele majore, inclusiv marile ode care i-au asigurat un loc de frunte in panteonul literar. O data cu dobandirea maiestriei poetice, Keats a atins pragul maturitatii artistice, reusind sa stabileasca un echilibru intre autoanaliza si o confruntare mai profunda cu lumea exterioara. In 1820, dupa ce a fost diagnosticat ca tuberculos, Keats a plecat la Roma, unde a murit. Pe mormintul lui se afla epitaful pe care si l-a compus
singur:

Acest mormant contine tot ceea ce a fost perisabil dintr-un tanar poet englez, care, pe patul de moarte, cu amaraciunea in suflet din cauza fortei malefice a dusmanilor, a dorit ca pe piatra funerara sa-i fie gravate urmatoarele cuvinte: „Aici odihneste acela al carui nume a fost scris in apa'.

Dar intr-o scrisoare din 1818 adresata unui prieten, Keats spunea: „Cred ca dupa moartea mea o sa ma numar printre poetii englezi'.

in remarcabilele sale scrisori, pe care T. S. ELIOT [82] le-a considerat „cele mai importante scrise vreodata de un poet englez', Keats impresioneaza prin onestitatea sa in raport cu propria persoana si experienta care i-a inraurit devenirea poetica. Pentru Keats, dezvoltarea a fost un proces de cristalizare a unei identitati poetice cuprinzand lumea ideala a frumosului si nemuririi, fara a se lasa strivita de fortele care i se opun in ambele cazuri, intr-o scrisoare adresata fratilor sai, in 1818, a facut referiri la formula sa poetica. „Excelenta in orice arta', scria el, „inseamna intensitatea ei, capacitatea de a dizolva tot ceea ce este dezagreabil, caci se afla in stransa legatura cu Frumusetea si Adevarul'. Pentru Keats, atingerea acestui scop era posibila gratie unui soi de capacitate negativa, pe care o definea drept puterea omului „de a se impaca cu incertitudinile, misterele, dubiile sale fara sa caute iritat faptele si ratiunea', in cele mai mari poeme ale sale, Oda la o urna greceasca, Oda la o privighetoare, Oda la melancolie, Toamnei, despre care marele critic si biograf Walter Jackson Bate afirma ca „ar putea fi considerate inceputurile dezbaterii simbolice in lirica modera', poetul traieste o experienta uluitoare, chiar naucitoare si patrunde in aceasta experienta recurgand la interactiunea dintre imaginatie si identificarea acut de senzuala pentru a o intelege pe deplin. Experienta nu este elucidata, ci mai degraba revelata in complexitatea ei prin opozitiile dintre eu si celalalt, dintre etern si temporar, transcendent si limitare suspendata intr-un ansamblu poetic. Simboluri

precum privighetoarea si urna sunt expuse cu o nemarginita forta de sugestie in meditatii care sunt nu numai auzite, ci si simtite, in viziunea lui Keats, poetului ii revine misiunea de a aduce imaginatia la punctul de maxima presiune si de a ajunge la nivelul de cunoastere care se extinde asupra celor mai profunde opozitii, cum ar fi cele dintre melancolie si frumusete:

Al Frumusetii trebuind sa moara;
A bun ramas, la buze, Bucuria
isi tine mana-n trupul de fecioara,
Alaturi cu Placerea care doare                

Si mierea dulce in Venin o schimba;
in timpul Desfatarii minunate

Altar regal Melancolia are,

Vazut de numai cel a carui limba

Strivi de cerul fin al gurii poate

Al Bucuriei strugur O, tristetea

Puterii ei va sufletu-i s-o beie; .,

Apururi spinzurandu-i tineretea

Printre innouratele-i trofeie.

Din John Keats - Versuri. Poezia Oda la melancolie

In romaneste de Aurel Covaci, Editura Tineretului, Bucuresti, 1969

in versurile muzicale si senzuale ale lui Keats, mintea poetului, in conflict cu ea insasi, incearca sa atinga limita capacitatii sale de simtire si gandire profunda, in acest proces, Keats atesta misiunea centrala a poeziei ca forta in beneficiul frumusetii si adevarului.