Manifestari de cultura in epoca moderna

Manifestari de cultura in epoca moderna

Cultura romaneasca din secolul al XIX-lea si inceputul acestuia poate fi caracterizata ca fiind una 'nationala si europeana'. Nationala prin tematica, dar indeosebi prin obiective, modalitati de exprimare si originalitate (unicitate), europeana, prin apartenenta la o arie culturala mai larga.

a. Rolul cel mai important in cultura romaneasca a acestei perioade, sufletul ei, l-a constituit literatura. Aici s-au afirmat cele mai importante figuri ale culturii romanesti, oamenii de litere au fost ideologii Romaniei moderne, presa cea mai 'tare' au sustinut-o ei, literatura a promovat curentele culturale moderniste europene de la cumpana celor doua secole si a avut cel mai mare impact asupra populatiei.

In primele decenii ale secolului al XIX-lea se face trecerea de la curentul 'luminilor' la clasicism si romantism, se 'dezlantuie', la indemnul lui I.H.Radulescu, o adevarata opera de traducere si se pun bazele gramaticii romanesti (A.Treboniu Laurian, I.H.Radulescu). In 1860 se adopta oficial scrierea cu caractere latine.

Mijlocul secolului se afla sub semnul 'Daciei literare' (M.Kogalniceanu) si 'Magazinului istoric pentru Dacia' (N.Balcescu, A.Treboniu Laurian), autori si reviste ce vor promova un romantism intr-o varianta originala, nationala (V.Carlova, Gr.Alexandrescu, C.Negruzzi), nu de esenta paseista, ci unul angajat. In 'vremea Unirii', in jurul revistei 'Romania literara' s-au grupat scriitori mai vechi si mai noi: V.Alecsnadri, D.Bolintineanu, G.Sion, Gr.Alexandrescu, A.Russo, A.I.Odobescu etc.

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, Iasul devine cel mai important centru cultural al tarii. In jurul societatii 'Junimea' si a revistei 'Convorbiri literare' (primul numar a aparut la Iasi, la 1 martie 1867) se strang tineri inimosi, cu studii in strainatate, mai ales in mediul german (Titu Maiorescu, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Petru P.Carp, Iacob Negruzzi). Acestia sunt deschizatorii si sustinatorii spiritului 'critic' in cultura romaneasca, jucand un rol important in directionarea literaturii romane pe o cale proprie, in modernizarea gramaticii limbii romane si unificarea culturii romanesti. In 'Convorbiri literare' isi gasesc debutul Eminescu (1870), Creanga (1876), sunt publicati I.Slavici, I.L.Caragiale, Alecsandri s.a. Revista este deschisa traducerilor din literatura universala, iar pe plan intern dialogheaza, uneori polemic, cu noile curente estetice si cu revistele (autorii) din alte parti ale tarii. Mutarea, in 1885, la Bucuresti, si aderarea unor junimisti la ideologia conservatoare contribuie la orientarea spre 'etnos' a 'Convorbirilor literare', iar in primele decenii ale secolului al XX-lea, spre traditionalist.

Directia noua sustinuta de Titu Maiorescu in 'Convorbiri literare' nu mai reprezinta, dupa 1880, singura directie posibila, desi cenaclul 'Junimea' si revista se aflau inca in fruntea miscarii literare. Principalele directii si orientari ce se afirma in presa literara a ultimelor doua decenii ale secolului trecut sunt: modernismul, numit adesea decadentism (sustinut de 'Literatorul', aparut in 1880, avandu-l in frunte pe Al.Macedonski; curentul initiaza simbolismul in poezia romaneasca), realismul (sustinut de 'Contemporanul', revista aparuta la Iasi, in 1881, si avandu-l ca teoretician si critic pe C.Dobrogeanu-Gherea), romantismul tarziu, tendinta specificului national (sustinuta de I.Slavici si G.Cosbuc prin 'Tribuna' Sibiului, ziar aparut in 1884, de revista 'Vieata' (1894), a lui A.Vlahuta, revista 'Vatra' etc.) si tendinta sociala prin revista prepoporanista 'Evenimentul literar' (1893).

In ultimul deceniu al secolului trecut literatura romana nu inregistreaza, decat cu mici exceptii, progrese evidente in comparatie cu epoca clasica a lui Eminescu, Creanga, Caragiale si Slavici. Anul 1889 se incheie cu moartea primilor doi, in 1890 moare Alecsandri, cel care cantase, decenii in sir, biruintele poporului roman. 'De cand s-au dus Creanga, Eminescu si Alecsandri, literatura lancezeste la noi', sublinia Maiorescu in 1898.

Numai in aparenta lucrurile stateau pe loc. Autori, mai vechi sau mai noi, se lanseaza, la inceputul secolului al XX-lea, intr-un dialog fecund cu 'vechea' literatura si cu ei insisi, ceea ce va aduce in peisajul genului romanesc noi curente si opere valoroase.

Aparitia revistei 'Semanatorul', la Bucuresti, la 2 decembrie 1902, din initiativa lui Spiru C.Haret, sub conducerea lui A.Vlahuta si G.Cosbuc, a marcat un moment important in dezvoltarea literaturii romane. La aceasta revista vor colabora ªt.O.Iosif, Ilarie Chendi, I.Agarbiceanu, M.Sadoveanu, D.Anghel, N.Iorga s.a. 'Privit in ansamblu, semanatorismul este un curent preponderent cultural, caracterizat prin tendinta nationala si accent deosebit pus pe viata satului, cu unele nuante de idilizare si idealizare a acestuia. Valorificarea traditiilor istorice ale poporului roman in vederea opunerii influentelor straine, considerata de semanatoristi primejdioase pentru cultura nationala, elogiul boierimii patriarhale pe cale de disparitie si critica arendasilor cu tendinte xenofobe constituie limitele doctrinei .'

Actiunea lui Nicolae Iorga la 'Semanatorul' de a 'da neamului romanesc o literatura care sa porneasca de la el', insistenta cu care considera satul si taranul ca singurele izvoare de energie nationala, a starnit, in randul criticilor, proteste energice. Primul care ia atitudine impotriva ideologiei semanatoriste este Ovid Densusianu, care editeaza, intre anii 1905-1925, revista 'Vieata noua', si, odata cu ea, initiaza un nou simbolism romanesc.

'Vieata noua' promoveaza inspiratia citadina, urbanizata, sustine intelectualizarea poeziei originale, europenizarea literaturii romanesti in spirit latin. La revista colaboreaza intelectuali cu titluri academice, traducatori din lirica universala: G.Bacovia, Emil Isac, I.M.Rascu. La 'Vieata noua' debuteaza: N.Davidescu, B.Fundoianu, I.M.Rascu, I.Minulescu.

Un curent nou in literatura romaneasca se constituie odata cu aparitia, la Iasi, la 6 martie 1906, a revistei 'Viata romaneasca'. Este poporanismul al carui teoretician si critic este G.Ibraileanu. O cultura nationala, cu caracter specific, nu se va putea naste decat atunci cand 'masele populare' vor lua parte la aprecierea valorilor culturale, sustinea revista. In centrul atentiei se afla, evident, taranimea si nu taranul. Poporanismul politic a fost reprezentat de C.Stere.

Spiritul deschis si ferm al revistei a atras colaborarea lui I.Agarbiceanu, Spiridon Popescu, I.Minulescu, T.Arghezi, O.Goga, M.Sadoveanu, G.Cosbuc, ªt.O.Iosif, I.Bratescu-Voinesti, D.Anghel, G.Toparceanu s.a. Pe linia 'Contemporanului', noua revista incuraja originalitatea si combatea imitarea.

Literatura romaneasca face pasi importanti si in domeniul dramaturgiei (Delavrancea , Al.Davila), al teoriei si criticii literare (N.Iorga, G.Ibraileanu, O.Densusianu, D.Caracostea, M.Dragomirescu, A.Philippide, Sextil Puscariu), infatisandu-se, la inceputul secolului nostru, ca o literatura moderna, prolifica, de rezonanta europena.

b. Stiinta romaneasca cunoaste in aceasta perioada realizari deosebite, contribuind din plin la modernizarea societatii romanesti si afirmarea sa pe plan international.

Cele doua universitati, din Iasi si Bucuresti, 'Societatea Academica Romana', transformata, in 1867, in Academia Romana, 'scolile' si societatile stiintifice ('Scoala nationala de poduri si sosele', infiintata in 1801, 'Societatea politehnica', 'Scoala superioara de arhitectura' (1897), 'Institutul geologic roman' (1906), 'Societatea geografica', 'Scoala de medicina veterinara', reorganizata in 1883, 'Scoala de agricultura si silvicultura de la Herastrau', devenita institut de invatamant superior in1870, 'Societatea romana de stiinta' (1902) s.a.) au fost centrele in care s-au format si concentrat cadrele de specialitate.

In domeniul stiintei matematice, cercetarile, incepute odata ce deceniul al noualea prin Spiru Haret, David Emanuel si Constantin Gogu, au continuat si s-au impus in primele decenii ale secolului al XX-lea prin Gh.Titeica , D.Pompei, Tr.Lalescu, reprezentanti ilustri ai scolii de la Bucuresti. Scoala de la Iasi a fost creata in jurul Seminarului matematic, al carui fondator a fost Alexandru Myller.

Dezvoltarea stiintelor fizicii la sfarsitul secolului al XIX-lea este legata de numele lui D.Negreanu, C.Miculescu, Dragomir Hurmuzescu. Acesta din urma a creat, la Iasi, laboratorul de electricitate, aducand importante contributii in domeniul magnetismului, al electricitatii si razelor X.

Chimia a fost reprezentata de P.Poni, P.Bogdan, C.I.Istrati. Alaturi de ramurile traditionale se dezvolta chimia medicala (Em.Riegler, St.Minovici), chimia fizica (P.Bogdan), chimia tehnologica (C.Otin, L.Edeleanu).

In domeniul geologiei, paleontologiei si al geografiei s-au afirmat Grigore Stefanescu, Gr.Cobalcescu, E.Racovita, Ludovic Mrazec, Gh.Munteanu-Murgoci-unul dintre fondatorii revistei 'Asociatiei internationale pentru stiinta solului', Simion Mehedinti, G.Valsan.

Cat priveste biologia, deschizator de drum a fost Dimitrie Brandza, creatorul catedrei de botanica la Universitatea din Bucuresti si al institutului botanic din Cotroceni. In domeniul biologiei animale, au adus o contributie valoroasa Gr.Antipa, creatorul Muzeului care-i poarta numele, E.Racovita, D.Voinov, I.Atanasiu, N.Leon, P.Bujor s.a.

Stiintele agricole, atat de mult cerute de nevoia modernizarii agriculturii romanesti, au fost ilustru reprezentate de P.S.Aurelian, director al 'Scolii de agricultura de la Herastrau', V.Carnu-Muntenu, Corneliu Roman, P.Enculescu, N.Filip, profesor de zootehnie veterinara la ªcoala Superioara de Medicina Veterinara din Bucuresti.

Stiintele tehnice se impun prin creatiile lui Anghel Saligny, proiectantul podului celebru de la Cernavoda (1890-1895), inginerului Elie Radu, Aurel Vlaicu, Traian Vuia.

Dezvoltarea stiintelor medicale si crearea scolilor medicale romanesti sunt legate de numel lui Victor Babes, Gh.Marinescu, I.Cantacuzino si multi altii.

Istoria, dupa inceputurile lui N.Balcescu, M.Kogalniceanu, B.P.Hasdeu, inregistreaza, prin A.D.Xenopol, N.Iorga, D.Onciul, I.Bogan, V.Parvan, Al.Odobescu, C.Giurescu, I.C.Filitti, T.Antonescu, R.Rosetti, progrese care o propulseaza pe plan international.

Pedagogia romaneasca si stiintele juridice deschid calea unor realizari ulterioare deosebite.

Pe terenul filosofiei, inceputurile modeste (T.Maiorescu, P.P.Negulescu, C.Radulescu-Motru si Dumitrescu-Iasi) vor pune bazele efervescentei creatoare din deceniile trei-cinci ale secolului al XX-lea.

c. Teatrul si cinematografia, raman in domeniul culturii prin creatie (piesa de teatru si arta cinematografica), dar, pe masura dezvoltarii (extinderii) lor, devin fapte de civilizatie, mai ales atunci cand, prin intermediul televizorului, ne 'vin in casa'.

Pana in perioada interbelica ele cunosc o evolutie anevoioasa. Se joaca productii din repertoriul strain (Shakespeare, Tolstoi, Hauptmann, Ibsen, Labische) si autohton (Alecsandri, Caragiale, Hasdeu, Delavrancea, St.O.Iosif, O.Goga, I.H.Radulescu). Productia cinematografica romaneasca debuteaza in 1911.

d. Muzica, in primele decenii ale perioadei moderne se afla in plina activitate de afirmare. Se pune un oarecare accent pe culegeri de cantece populare si sunt create primele productii lirice (Al.Flechtenmacher, Johan Wachmann). In anul 1864 a fost infiintat 'Conservatorul de muzica si declamatie', iar in 1866 a luat fiinta Filarmonica Romana. Spre sfarsitul secolului al XIX-lea isi desfasoara activitatea Eduard Caudella, autorul primei opere romanesti ('Petru Rares') si director al 'Conservatorului de muzica si declamatiune', Gh.Burada, T.T.Burada, Gavril Musicescu, Pietro Mezzetti. La Bucuresti, activitatea concertistica e legata de numel lui Wachman, care lupta pentru infiintarea 'Societatii filarmonice' (1884) si inaugurarea Ateneului. Acestora li se adauga Gh.Dima, Iacob Muresianu, banatenii Ion Vidu si T.Brediceanu, bucovineanul Ciprian Porumbescu. Muzica vocala si coralaia ia avant prin concursul lui D.Chiriac si Gh.Cucu. Vodevilul si opereta par a fi genurile privilegiate.

e. Arta romaneasca cunoaste realizari deosebite in epoca moderna.

Arhitectura primelor decenii ale secolului al XIX-lea pastreaza traditia din secolul al XVIII-lea. Arhitectura laica a stat sub directa influenta a traditiei populare romanesti, iar cea religioasa aduce ca noutate pridvoarele cu coloane si balustrade ajurate. Deceniile trei-patru 'aduc' in arhitectura stilul neoclasic. Dintre constructiile caracteristice amintim: Casa Cretulescu, Palatul Ghica-Tei, Palatul Stirbei, Teatrul National din Bucuresti (cel vechi) etc. Printre promotorii stilului amintim pe Al.Orascu (1817-1894), autor al fostului Palat al Universitatii din Bucuresti (1869), cinematografului "Bucuresti' (1884) si altele.

In afara de stilul neoclasic s-a dezvoltat si stilul romantic, caracterizat prin preluarea unor elemente constructive din arhitectura feudala, cu precadere din cea gotica cu caracter militar (Casa Universitarilor din Bucuresti, de exemplu).

Dezvoltarea tarii spre sfarsitul secolului a impus in plan arhitectural stilul eclectic, o imbinare a elementelor din vechea noastra arta a constructiilor cu unele procedee si forme artistice venite din afara, de obicei din Franta si Austria (Ateneul Roman (1886-1888), Palatul de Justitie (1890-1895), Casa de Economii si Consemnatiuni (1896-1899), cladirea Universitatii din Cluj, Cazinoul din Constanta etc.).

Pe linia afirmarii unui stil romanesc in arhitectura se inscrie activitatea arhitectului Ion Mincu (1851-1912). Acest curent se va dezvolta la inceputul secolului al XX-lea gratie activitatii arhitectilor Petre Antonescu, autorul cladirii Primariei Municipiului Bucuresti, Grigore Cerchez (1850-1927), autor al palatului Institutului de arhitectura, Cristofi Cerchez (1872-1955) s.a.

Sculptura in secolul al XIX-lea are o viata modesta. Sculptura in basorelief, stucaturile (cu ajutorul carora se repeta motive realizate sablon, formand frize decorative), arta sculpturii in rondbos (lucrare de sculptura executata complet in relief, nemaifacand astfel corp comun cu fondul) sunt genurile (tehnicile) principale. Dintre figurile reprezentative amintim pe Karl Storck (1826-1887), primul profesor de sculptura la 'Scoala de arte frumoase' din Bucuresti, Carol Storck (1854-1926), Ion Georgescu (1856-1896), autorul, printre altele, a statuii lui Gheorghe Lazar din Piata Universitattii din Bucuresti, profesor si sculptor de orientare neoclasica, St.Ionescu-Valbudea (1856-1918), coautor al statuii lui Stefan cel Mare din Iasi.

La inceputul secolului al XX-lea, sculptura romaneasca cunoaste realizari importante, in ansamblul carora cea funerara are cea mai mare dezvoltare. Figura cea mai reprezentativa a sculpturii este Dimitrie Paciurea, 'primul sculptor roman cu viziune monumentala', autorul renumitei opere 'Gigantul' (1905).

Pictura reprezinta domeniul cel mai spectaculos al artei romanesti din epoca moderna.

'Spre deosebire de alte tari, de Franta, de exemplu, unde curentele s-au succedat, cele noi recuzandu-le totdeauna pe cele anterioare, in conditiile romanesti unde diferitele curente literare si artistice din secolul trecut, ca luminismul, clasicismul (academismul), romantismul, realismul critic, impresionismul, simbolismul s.a., au venit cu intarziere, uneori simultan, ele au trebuit sa se intrepatrunda si sa slujeasca impreuna aceleasi directive spirituale.'

Pictura mijlocului de secol romanesc se afla sub auspiciile academismului si romantismului, curente intrate in desuetudine, in Franta.

Intre un artist ca Tatarescu, cel mai conscvent dintre academisti, si Szathmary, cel mai romantic in fibra sa profunda, se plaseaza ceilalti pictori care se apropie cand de una, cand de alta dintre cele doua extreme.

Dupa cateva decenii de cautari si experiente fertile, specifice inceputului, pictura romaneasa se apropie de varsta maturitatii. Artistul menit a realiza un fel de bilant (sinteza) a fost Theodor Aman (1831-1895), cel care a ridicat pictura romaneasca la nivel european.

'Cu Grigorescu, in pictura romaneasca s-a operat, la jumatatea anilor '60 ai secolului trecut, un salt brusc, revolutionar, de la arta academista infeudata retelelor de atelier, spre arta realista, ancorata adanc in viata.' Concomitent cu Nicolae Grigorescu (1838-1907) si aproximativ in aceeasi maniera lucreaza Ion Andreescu (1850-1881). Prin cei trei artisti si discipolii lor (Sava Hentia (1848-1904), G.D.Mirea (1854-1934), Mihai Dan (1842-1886), C.C.Stahi (1844-1920), O.Smigelschi (1866-1912) etc.), in a doua jumatate a secolului trecut ia nastere pictura clasica romaneasca.

Cel mai mare pictor roman de la cumpana celor doua secole a fost Stefan Luchian (1868-1916). El isi trage obarsia din fenomenul complex al 'Artei 1900'. 'Semnificatia majora de ordin estetic a operei lui Luchian o constituie aportul sau la depasirea impresionismului', situandu-se, in aceasta privinta, alaturi de artisti ca Cézanne, Van Gogh sau Gaugain. Prin Luchian, pictura romaneasca se plaseaza in era post impresionista chiar inainte de a fi parcurs, asa cum francezii au facut, intreaga experienta impresionista. Desprinzandu-se de impresionism, pe care il lasa in seama altor confrati, Luchian nu adera nici la celelalte curente care se impun in primele doua decenii ale secolului al XX-lea: cubism, futurism, fovism, expresionism, preluand insa anumite elemente.

Drumul deschis de Luchian va fi continuat de Gh.Petrascu (1872-1949), Th.Pallady (1871-1956) si Nicolae Tonitza (1886-1940).