Un Mozart provocator si sarcastic pe scena constanteana

Un Mozart provocator si sarcastic pe scena constanteana

• Premiera "Nunta lui Figaro" a obtinut nota de trecere, insa nu a excelat

Georgiana VOINEAGU

Un public numeros a raspuns invitatiei institutiei lirice constantene la premiera spectacolului "Nunta lui Figaro", in regia lui Stefan Neagrau. Spectacolul a mai beneficiat de doua montari, in regii diferite, in anul 1990, dar chiar si in vara lui 2006, o premiera pusa in scena si sustinuta de tinerele talente ale Facultatii de Arte din cadrul Universitatii "Ovidius", un examen de licenta sustinut cu brio.

Regizorul Stefan Neagrau propune, de aceasta data, un Mozart provocator si sarcastic, mult mai teatral si viu. "Nunta lui Figaro" este o opera plina de contraste: coruri puternice alternand cu arii melodioase, care, la randul lor, evolueaza dintr-un cant lin, intr-o explozie sonora fulminant. Mai mult, jocul scenic al celor patru acte face din aceasta piesa una spectaculoasa, si implicit, o piatra de incercare pentru orice colectiv al operelor nationale, iar pentru regizor o sansa unica de a-si etala tot arsenalul de miscari, evolutii, decoruri, interpretari vocale. Stefan Neagrau pune accent, in montarea sa, pe dimensiunea operei de comedie umana, in care se contopesc intr-o mixtura subtile iubirea, sexul, gelozia, mania, conflictul de clasa, orgoliul aristocratic, melancolia, poftele de farse. Acest mozaic de emotii e vehiculat de o galerie de personaje vii, care isi etaleaza intr-un ritm alert si talentele actoricesti.

Toate acestea intr-un decor multifunctional imaginat si creat de Eugenia Tarasescu - Jianu si cu costume, pe alocuri, socante pentru actiunea creata de Mozart, in anul 1780. Explicatia realizatorilor a fost ca s-a optat pentru plasarea costumelor in jurul anului 1800, epoca aleasa aducand un element vestimentar esential in reliefarea mentalitatilor social - politice postrevolutionare.

Decorurile sunt multifunctionale, menite a sublinia cadre exacte ale actiunii, dar si sa permita o mobilitate mai mare a personajelor, fiind uneori chiar putin cam instabile.

Personaje pline de verva si dinamism

Garnitura de solisti pusa la bataie pentru premiera de duminica seara a fost inspirat aleasa, insa, in cateva locuri, cu o lipsa de suflu si vitalitate. Mici nesincronizari cu orchestra, precum si faptul ca, in debutul piesei, instrumentistii au acoperit vocile solistilor sunt lucruri pe care le punem pe seama emotiilor premierei si a nerodarii piesei destul de complexa si foarte lunga.

Stefan Popov, din Bucuresti, a evoluat in rolul Contelui Almaviva. Tanarul bariton are o voce frumoasa, lirica, ampla, cu articulare bine conturata si capabila de variate nuante. Excelenta este solista Claudia Codreanu in roul Cherubino, care desfasoara o gama plastica deosebita, cu mult har. Aceasta prezinta, de fapt, un recital de miscare si dans.

Solistul Razvan Georgescu, din Brasov, a fost acel Figaro pe care ni-l inchipuim cu totii extaziat, agitat, indragostit, gelos, jucaus, razboinic, aparator al onoarei iubitei sale, insa, au fost si cateva momente in care nu i-am mai simtit suflul. Celebrul monolog al lui Figaro este atacat in forta de actor, care il duce cu bine la capat.

La fel, Elena Rotari ne ofera o contesa cand autoritara, cand sfioasa, cand indragostita, cand jucausa, pastrand insa o linie consecventa in construirea personajului sau. Tanara Madalina Diaconescu a facut din rolul Susannei unul de compozitie, realele valente actoricesti ale solistei conturand cu succes un personaj plin de verva si de spirit. O voce eleganta, rafinata mai caracterizeaza evolutia tinerei.

Constantin Acsinte, Gabriela Dobre, Ciprian Done, Bogdan Secula, Laurentiu Severin, Silvia Simionescu si Mihail Mototilov au creat, la randul lor, compozitii savuroase. Corul, in aparitiile sale episodice, s-a evidentiat prin dinamism si omogenitate.

In ceea ce priveste orchestra, condusa de maestrul Radu Ciorei, aceasta a redat bogatia inovatiilor ritmice si a efectelor orchestrale mangaietoare si energice, exploatand la maxim posibilitatile acustice ale instrumentelor. Pacat insa, ca pe alocuri sunetul a acoperit solistii de pe scena, insa s-a reusit, rapid, sincronizarea.

Premiera a beneficiat de un caiet program in bune conditii grafice si cu un bogat continut.

Noua montare a obtinut, in final, aplauzele publicului si se asteapta o noua reprezentatie cu o alta garnitura de solisti. Per ansamblu, spectacolul a obtinut nota de trecere, impresionand prin joc scenic, secvente teatrale si evolutii de remarcat.