Arta romanica

Arta romanica

Premisele artei romanice

Arta carolingiana/ottoniana

Arta evului mediu incepe odata cu prabusirea Imperiului Roman de Apus si se termina odata cu aparitia Renasterii. Daca in rasarit, Imperiul Bizantin pusese bazele unei iconografii crestine (bazata in intregime glorificarii lui Dumnezeu si a reprezentantului sau pe pamant, imparatul), in apus se constata o arta crestina influentata profund de popoarele cu care a venit in contact (la sfarsitul sec. V invaziile triburilor germanice, francii in N Galiei, burgunzii in E, ostrogotii in Italia si vizigotii in peninsula Iberica, popoare ce aveau o arta ornamentala cu un vocabular de forme abstracte si zoomorfe ce ignorau arhitectura).

Popoarele germanice adopta crestinismul ca religie oficiala, perioada regilor merovingieni (481- 751) si al celor carolingieni (751 - 888) fiind importante pentru transformarile profunde din cadrul societatilor europene, culminand cu perioada de 80 de ani cunoscuta ca si « renasterea carolingiana » (culturala, intelectuala si artistica) marcand ruptura definitiva cu traditia occidentului crestin (influentata de arta popoarelor germanice), la sfarsitul sec. IX odata cu prabusirea Imperiului Carolingian (sub noile invazii) apare o noua arta, cea imperiala a sfantului imperiu care era relativ omogena, iar in restul occidentului se formeaza principiile stilistice noi ce vor sta la baza artei romanice.

Mostenitor al coroanei Imperiului Roman crestin, domnia lui Carol cel Mare consfinteste o noua perioada (aduce la curtea sa eruditi din intregul imperiu, fiind initiatorul primei reinnoiri intelectuale a occidentului dupa caderea Imperiului Roman). Renasterea carolingiana se manifesta in arta printr-o intoarcere la modele antice. In tarile din apusul si nordul Europei se practica o arhitectura civila/militara de lemn (case, palate, fortificatii, formate din val de pamant precedat de sant inconjurate de palisade).

Arhitectura ecleziastica prezinta monumente adaptate necesitatilor culturale precum biserici, cripte, baptisterii. Tipul planimetric cel mai folosit ramane cel basilical cu absida si tribune laterale (matroneele bizantine) ca de exemplu la basilica Sf. Petru din Vienne (sec. V, Galia), sau tipul basilical complex cu 3 abside, ca la catedrala din Vaison (sec. VIII), unde se constata influenta orientala in constructia/forma absidei in interior in forma de potcoava (opusa in Franta prin intermediul artei arabe).

Planul basilical complex al manastirii Saint-Riqmier din Centula (langa Orleans) descrisa de o miniatura din sec. VIII, cu 2 transepte, cu turn deasupra careului si turnuri cilindrice pe fatada de vest si doua in flancurile altarului.

O influenta bizantina (a basilicii cu cupola) si a fatadei tip hilani (din mediul sirian) se observa la vechea biserica a manastirii din Lorsch (din vremea lui Carol).

O inovatie a perioadei carolingiene este adaptarea la planul basilical cu o absida cu cor pe latura estica a uneia la fel pe cea vestica (tip basilical intalnit la Sf. Michael din Hildesheim sec. XI, din vremea lui Otto I), si aparitia criptelor (adapostirea moastelor), aparitia tribunelor (pentru nobili si ctitori) ca de exemplu biserica fostului sfetnic al lui Carol cel Mare, Eginhard de la Michelstadt (Steinbach) in jurul anului 827 in Germania.

In Spania ocupata de vizigoti basilicile Santullamo din Oviedo, ctitoria lui Alfons II (792 - 842) cu intrarea flancata de 2 incaperi (ce aminteste de tipul basilical cu 2 pastaforii), cu formele orientale aduse probabil de vizigoti din Orient, prezenta arcelor in forma de potcoava fiind intalnite si la San Miguel de Escalada din Leon, sec. X.

In aceasta perioada ia amploare cultul moastelor, existent si in perioada precedenta, care pe langa atragerea unui numar mare de credinciosi constituie si o sursa de venit suplimentara pentru bisericile unde erau adapostite. Intr-o prima faza, moastele erau adapostite sub prestol intr-un mic cavou (confessio), odata cu amploarea din sec. IX - X, se impune organizarea unui spatiu mai mare in care sa poata patrunde credinciosii. Apar in bisericile apusene, sub altar, incaperi subterane, cripte (initial mici si inguste) boltite, importante din punct de vedere constructiv pentru ca aici se experimenteaza sistemul de boltire pentru a sustine greutatea pavimentului din biserica. Exemple de basilici cu cripte : Sf. Midard din Soisson, sec. IX, biserica Werden pe Ruhr, cripta de la Petersberg (langa Fulda), unde navele sunt boltite cilindric, longitudinal, iar cele 2 arcuri largi care incaleca deschiderea dintre nave patrund cu partea superioara in boltile cilindrice, asemenea bolti mici, tronconice - penetratii.

Capelele si baptisteriile perioadei grupeaza masele arhitectionice in jurul unui spatiu patrat/dreptunghiular, cu absida boltita in semicalote sau cu plan central, precum baptisteriul din Riez, care era construit sub forma unui octogon inconjurat de un deambulator, intreaga cladire fiind incadrata intr-un patrat, sau rotonda. Sfanta Maria din castelul din Wurtzburg, sec. VIII, are sala circulara, acoperita cu calota si absidiole, in grosimea peretilor perimetrali fiind o replica a Sf. Gheorghe din Thesalonic. Cel mai important monument care a supravietuit din perioada carolingiana este capela palatina din Aachen, opera lui Odo din Metz, o copie a basilicii San Vitale din Ravenna, acoperita cu o calota in 8 panze, adaptata bazei octogonale, deambulatorul si tribunele fiind boltite in cruce sau in bolti cilindrice. O replica a mausoleului Santa Constanza din Roma este rotonda Sf. Mihail din Fulda (o capela cimiteriala din sec. IX) cu cripta ce reproduce planimetric dispozitia capelei superioare. Apare un nou tip planimetric, biserica sala, de plan dreptunghiular, cu absida cu origini in sec. VI precum manastirea de la Monte Cassino (Italia de Sud) sau in Spania in Catalonia la bisericile Sf. Martin din Fanoller (sec. IX) si Sf. Felix din Boada (sec. X) ambele boltite cilindric pe dublouri (dubleaza intradosul boltii preluand din impingeri si se descarca pe pilastri), coloane adaptabile din lemn, in ambianta tarilor in care exista o traditie a arhitecturii de lemn, construite in paianta cu contrafise la exterior, ca la turnul din Earls Barton din sec XI sau sistemul in catarti de la biserica din Urnaes, Burgundia, sec. XI - XII.

In ce priveste plastica arhitecturii, se folosesc coloane de la monumentele romane, ca material de constructii fiind folosita piatra ecarisata, intercalata cu straturi de caramida (St. Philibert din Grandlieu), capiteluri corintice cu frunzele de acant abia schitate, tratate in relief plat (San Miguel de Escalada, Leon) si aparitia unui nou tip de capitel « ciuperca » (in ambianta germana, la bisericile Werden pe Ruhr si cea din Quedlinburg unde fusul coloanei se scurteaza).

Influenta bizantina si a popoarelor germanice, ce au adus in arta abstractizarile, este evidenta in domeniul artelor decorative. In timpul lui Carol cel Mare, atelierele ce produceau obiecte de lux se aflau in curtea sa regala, iar sub fiul sau, Ludovic cel Pios, acestea se raspandesc la manastiri formand adevarate scoli.

Prelucrarea osului/metalelor are loc la curtea de la Aachen. Alaturi de importuri si cadouri, din partea imparatesei Irina, al califului Bagdadului Harun al Rasid, apar si piese ce apartin obiectelor de cult precum scoarte de carti liturgice, pixide, piepteni liturgici, caracteristice scolii existente la curtea imperiala de la Aachen, folosirea modelelor antice, paleocrestine si bizantine diptice. Evangheliarul din Lorsch care pe coperta ilustreaza un diptic imperial din sec. VI cu Isus-Logos in centru, calcand pe fortele raului, un leu/balaur flancat de doi arhangheli ce poarta un medalion cu cruce.

Miniatura carolingiana a influentat decorul acestor ferecaturi (scoarte). Psaltirea lui Carol Plesuvul, aflata la Biblioteca Nationala din Paris reprezinta in fata un psalm al lui David iar pe spate scena in care Nathan ii reproseaza lui David uciderea lui Uric, si dedesubt parabola din vechiul testament despre omul bogat si omul sarac, fiind o influenta a cultului de redactare a miniaturilor de la Reims.

Tehnica decorarii metalelor se caracterizeaza prin numeroase elemente decorative, precum impletituri geometrizate, intalnite pe fibule, catarame, fiind mai ales o influenta a gotilor care au introdus si folosirea pietrelor pretioase/semipretioase ca pe coroanele votive de aur decorate cu cabosoane, descoperite langa Toledo.

Plastica tridimensionala adica sculptura este putin pastrata. Statuia lui Carol cel Mare ecvestra, influenta traditiei imperiale romane, la care proportia nu este bine redata, sau statueta Sainte Foy din Conques (sec. X) de o geometrizare chiar naiva, personajul apare asezat pe tron, cu capul supradimensionat, cu mainile statice ridicate in fata.

La reliefuri valorile plastice sunt inlocuite cu cele lineare sub influenta bizantina, imbracamintea de prestol din biserica San Ambrogio din Milan executata din argint aurit, si ferecatura unui evangheliar, un codex aureus al lui Carol Plesuvul cu o scena Majestas Domini.

Manuscrisele perioadei merovingiene sunt reprezentate de un lectionar (carte cu excerpte din evanghelii, scripturi si epistole pentru uzul liturgic) din Luxenil, un sacramentor (indreptar pentru administrarea sacramentelor) din Gellone (ambele la Paris la Biblioteca Nationala) datand din sec. VII - VIII, fiind decorate cu anluminuri (pagini pictate), decor floral, zoomorf.

Un rol important in perioada merovingiana si carolingiana il avea misionarismul irlandez din sec. V - VIII, acestia raspandind crestinismul in Anglia, Germania de Nord, Austria, Moravia, Elvetia, intemeind manastiri precum Lindisforne in Anglia (634), Sankt Gallen in Elvetia (614), manastirea din Bobbio din Italia (614). Acestia influenteaza arta vremii prin intermediul manuscriselor (miniaturi irlandeze). Evangheliarul din Durrow (Dublin, Trinity College), prezinta un stil liniar schematic, panglici serpuite formeaza chenarul. Book of Kells cu influente de arta bizantina in tratarea plastica a figurilor umane, Maica Domnului cu pruncul fiind tratata in stil grafic. Cel mai vechi manuscris din scriptariul de la Aachen se datoreste mesterului Grodescalc, scris pe pergament colorat in purpura si impodobit cu Isus tronand, reprezentand o influenta asupra scriptorilor din Franta si Anglia.

Arta romanica

In ultimele decenii ale sec. IX, invaziile/cuceririle normande din Franta, invaziile maghiare din Europa Centrala au provocat stoparea/regresul vietii economice. La mostenirea din perioada carolingiana se adauga aportul popoarelor cu care venise in contact. Exploatarea cultului moastelor (persistent) a dus la intemeierea unor centre de pelerinaj (Palestina, Santiago de Compostela, la mormantul apostolului Iacubus Major, la mormintele apostolilor Petru, Pavel, la muntele Gargano, unde se pretinde ca ar fi aparut arhanghelul Mihail, Bari unde se afla moastele Sf. Nicolae sau in Franta la Tours, Toulouse, Conques si Cluny), mai ales ca din punct de vedere social pelerinul scapa de sub jurisdictia seniorului cand se afla in pelerinaj, fiind ocrotit de biserica.

Arta romanica are un caracter prevazut religios, mistic-transcedental, oglindeste framantarile si aspiratiile diverselor paturi sociale (mai ales a celei din care faceau parte mesterii), aparand variante locale si provinciale.

Termenul de romanic a fost adoptat conventional de catre istoricii de arta din prima jumatate a sec. XIX (de la filologii vremii) considerand ca aparitia artei romanice ar fi un fenomen analog si dependent de acela al formarii limbilor si literaturilor romanice, in realitate geneza artei romanice este un rezultat al evolutiei social economice a societatii feudale din Europa Centrala si Apuseana. Arta romanica cuprinde urmatoarele faze : 1. preromanic (romanicul timpuriu) de la mijlocul sec. X pana la mijlocul sec. XI ; 2. romanicul matur din a doua jumatate a sec. XI pana in sec. XII ; 3. romanicul tarziu in sec. XIII. Exista variante locale cu denumiri diferite pentru acest stil : in Franta era numit provensal, in Anglia stilul normand, in Italia Lombard iar in Germania renan.

Arhitectura civila/militara pentru populatia de rand era formata din case de lemn sau de piatra in zona mediteraneana. Cu timpul locuinta feudalului/seniorului se separa fiind mai mare si fortificata. Apar curtine (imprejmuiri de piatra) cu porti ferecate, in centrul fortificatiei fiind locuinta, donjonul, tipul castelelor depinzand de configuratia terenurilor, neregulat in regiunile de munte, regulat la campie, pe plan circular, patrat, dreptunghiular, dotate la colturi cu turnuri/bastioane, metereze (pentru trasul cu arcul), sus - creneluri, pod mobil si masiculi (lichide fierbinti).

De exemplu donjonul cilindric al fostului castel regal din Londra (Tower), din sec. XI sau castelul contilor de Flandra din Grand din sec. XII, sau castelele din mediul urban, mai ales in orasele ce-si dobandisera autonomia comunala, eliberate de seniorii feudal in sec. XII precum San Gimignano din Toscana.

Arhitectura eclesiastica - cea mai tipica expresie a perioadei romanice este manastirea care era deopotriva centru mestesugaresc si agricol al zonei dar si centru de cultura (biblioteca), spitale precum cele din Cluny din Franta si Fulda din Elvetia. Tipuri planimetrice utilizate sun biserica sala, aparuta in perioada precedenta substituind de obicei bisericile de lemn, oglindind forme simple ale arhitecturii traditionale. Tipul preferat era cel basilical mai ales pentru catedrale, biserici episcopale, manastiresti, parohiale din targuri si orase. In Italia predomina basilica simpla cu sarpanta aparenta si corp basilical format din 3 nave despartite de coloane cu altar semicircular precum la San Angelo in Fomis, 1056, si San Miniato al Monte din Florenta din sec. XI. Acest tip se raspandeste si in rasaritul Europei, Austria, Moravia, Boemia, Ungaria, in locul coloanelor preferandu-se stalpii, iar pe fatada de est aparand 2 turnuri. In regiunea Rinului de mijloc apar basilici prevazute cu al doilea cor in capatul apusean, model elaborat in perioada carolingiana si intalnita la centula catolica de la Woms/Mainz. La bisericile centrelor de pelerinaj precum cea de la Sf. Martin din Tours, cu cor semicircular, deambulator si cinci altare laterale, biserica Santiago de Compostela si Cluny cu 5 nave si 2 transepte cu absidiole, deambulator in jurul corului si 5 capele.

Planul central al bisericii din Ottmarsheim (1049) este o replica a capelei palatine din Aachen. Majoritatea o formeaza capelele circulare/polilabe acoperite cu sarpanta (capela Sf. Cruce din Praga, sec. XII), plan treflat (Lanquedoc, Auvergne din Franta de sud). O adaptare a unui model bizantin este basilica San Marco din Venetia care imita Sf. Apostoli din Constantinopol (1063 - 1073), executata de mesteri bizantini, cu plan in cruce greaca, interiorul fiind acoperit cu 5 cupole pe pandantivi, avele laterale avand bolti cilindrice (exteriorul gotic) fiind o influenta asupra monumentelor din Franta, Saint Front din Perigueux reproducand integral modelul venetian.

In biserica hala navele laterale sunt egale cu cea principala. Navele laterale au tribune laterale (St. Martial din Limoges, sec. XI) cu bolta in sfert de cerc sprijinita pe navele laterale, caracteristica a scolii din Auvergue si Poitou. Printre sistemele de boltire intalnim bolta in cruce, folosita la cripte in perioada precedenta, unde se intretaie 2 bolti semicilindrice cu diametrul egal, acoperind un spatiu patrat numit travee. Avantajul acestui tip consta in faptul ca exercita impingerile doar la nivelul peretilor de sprijin ale muchiilor, degajand peretii in care se puteau practica ferestre mari (biserica St. Madeleine din Vezelay).

Aparitia sistemului legat, adica unei travee patrate din nava principala trebuia sa-i corespunda 2 in navele laterale (catedrala din Worms, Brannschiweig din Germania). Aparitia ogivelor, adica arce dispuse crucis preluand functia nucleilor peste care se aseza panza boltii ca la Saint Denis din Paris, 1140. Deasupra navelor laterale se ridicau galerii, tribune sau cupole, iluminarea navei principale facandu-se direct prin deschiderile practicate in zid, elevatie in sectiunea navelor laterale, in arcadele mari, tribune si sus ferestre inguste si inalte.

La bolta in plin cintru impingerile se transmit orizontal spre exterior iar cand leaganul este frant, impingerile sunt repartizate spre exterior si spre verticala spre baza zidurilor. Impingerile sunt neutralizate cu ajutorul zidurilor groase sau a contrafortilor care sa sustina zidurile. Un alt element este portalul, intrarea facandu-se prin latura vestica, in perioada romanicului timpuriu fiind simplu, pentru ca odata cu amploarea constructiilor in perioada matura/tarzie sa fie tot mai ample, cu decoratii sculptate pe tympan/lintel. Pentru a scuti lintelul de sarcina grea a zidului de deasupra, se construieste arhivolta (arc de descarcare). Ferestrela sun profilate simplu, in romanicul matur se dubleaza (geminate), chiar tripleaza (triforii), evazate pentru a patrunde mai bine lumina in interior (evazarea se face spre interior).

Coloanele reproduc tipologia cubica avand fusul mai zvelt jos si mai bombat - o usoara deformare pentru crearea iluziei optice de zveltete - capitelul avand forme diferite de acant tepos decorat cu trepanul, in stil antic corintic. In sec. X apare capitelul cubic in Lombardia, cu ciubuce, in sec. XI la cistercieni apare capitelul cu crosete (marcheaza trecerea spre formele gotice), din sec. XII decorat cu sculpturi (vegetale/animale).

Arhitectura romanica se caracterizeaza prin folosirea pietrei, a zidurilor groase din piatra ecarisata, in exterior fiind decorata cu extragalul antic, panglica lombarda, siruri in zig-zag, meadrul si lesene ce delimiteaza pe fatada apuseana impartirea in 3 nave a basilicii, articularea fatadei oglindind dispozitia/structura interiorului. Baza coloanei (derivata din baza ionica antica), cu doua toruri despartite de scotic, dar cu o modificare a proportiei (torurile fiind mai greoaie, nu mai sunt simple ca cele cubice) avand baza patrata cu coloana stilobat, trecerea de la baza circulara la colturile stilobatului facandu-se printr-un element decorativ (labe de animal). Motive decorative plastice ce orneaza arhivoltele, cornisele, fiind de influenta antica sau creatii noi : meandrul, bilele, patratelele si zig-zagul.

Bolta in cruce folosita in perioada precedenta la cripte se adapteaza navelor laterale (in sec. XI, Normandia). In Burgundia s-a experimentat cel mai mult sistemul boltilor in cruce, acestea exercitau impingeri doar in punctele de sprijin ale nucleilor, degajand peretii in care se puteau practica ferestre. La Cluny s-a incercat prima data construirea lor, dar s-au prabusit, ridicandu-se ulterior o bolta cilindrica de pe dublouri, pe navele laterale, bolti in cruce la Madeleine din Vezelay.

Caracteristici zonale ale romanicului in Europa Centrala s-au manifestat prin turnul clopotnitei separat de corpul bisericii, ca la catedrala din Pisa, sec. XII, Italia ; aparitia turnurilor pe fatada apuseana in Anglia, turn deasupra careului central in Anglia, Germania renana si Franta.

Turnurile au in Italia si Franta de sud o terasa sau un acoperis piramidal ingust invelit cu olane. In Normandia acoperisul piramidal este inalt. In exterior pavamentul este tratat cromatic printr-o alternanta a caramizii cu piatra bruta si cu braie orizontale (ornamente geometrice), influenta a arhitecturii arabe mai ales in Sicilia in perioada stapanirii normande (San Cataldo din Palermo). Intalnim si arhitecturi exclusiv din caramida in Europa de nord-est, Tarile de Jos, Germania, Polonia, din lipsa pietrei (Catedrala din Brandenburg - plan basilical).

Arhitectura civila a fost influentata la inceput de arhitectura ecleziasta (palatele imperiale din Germania - Palatul contilor de Turingia din castelul Wartburg - 1220).

Casele sfaturilor comunale Como, Milano sec. XIII unde apar arcele frante (existenta artei gotice) cu fatade articulate plastic prin arcade oarbe si décor policrom (influenta araba).

In domeniul artelor figurative se constata antiteza dintre 2 curente (unul sustinut de biserica, al realistilor, ce exprima un punct de vedere mistic-idealist si nominalistii ce se bazau pe o gandire libera ce sublinia realitatea lumii.

In arta vremii, teza oficiala a bisericii exprimata de scrierile lui Bernard de Clairvaux ce spunea la mijlocul sec. XII « reprezentarile figurative ale artei religioase nu trebuie sa fie altceva decat o transpunere intr-un limbaj senzorial (in speta optic si palpabil) asupra naturalului, adica a realitatii transcedentale ».

Arta plastica romanica reflecta cele 2 tendinte, cea de abstractizare si ceea ce evoca realitatea. Stilul liniar al artei carolingiene au influentat sculptura romanica in prima faza (decorul lintelului portalului bisericii Saint Genis des Fontaines).

In sculptura romanica apare o tematica noua, pe langa cea predominant religioasa de pana acum, ca urmare a prezentei omului simplu in bisericile epocii, influenta artei miniaturale carolingiene si geometrizarea formelor, mai ales in zonele unde exista o traditie a prelucrarii lemnului (Normandia, in analogie cu tehnica crestarilor in lemn).

Element subordonat arhitecturii, plastica figurativa romanica s-a adaptat spatiului limitat de pe lunetele portalurilor si capitelurile sculptate dar si limitelor impuse de biserica, ce dorea reprezentarea ideii, biseica fiind impotriva reprezentarii figurilor de monstri sau reprezentarii profane si cu tematica literara, fabule sau poeme epice. Astfel rezulta legea cadrului, care se aplica pe portaluri unde sunt ilustrate ideile intr-un spatiu mic, rezultand o deformare a proportiilor firesti, o exagerare a gesturilor personajelor (Saint Pierre din Moissoc, Saint Lazare din Autun, La Madeleine din Vezelay - toate cu tematica religioasa si expresie formala tipica).

Stilul linear este reprezentat la Saint Genis des Fontaines - Isus in mandola inconjurat de apostoli, pe portalul de la Vezelay este prezentata pogorarea Sf. Duh, Isus aparand in mandola, figura profetului Isaia de pe portalul abatiei din Souillac, scenele din geneza pe portalul catedralei din Modena, scena judecatii de apoi de pe portalul bisericii Saint Troplime din Ailes, iar in Spania la Santiago de la Compostella.

Apar treptat scene profane precum alegorii ale zodiacului. Morfologia artei figurative eclectice se imbina cu forme antice si forme bizantine cu teme variate, religioase si profane, cu cateva caracteristici : dispunerea elementelor decorative (impletituri, motive geometrice), volumul tratat schematic, dispunerea in jurul uei compozitii centrale, ierarhizare a personajelor (supradimensionarea celui central), distributie pe registre.

In sec. XII apar primii mesteri care isi semneaza lucrarile : Godfridus la Saint Pierre din Chauvigny, pe un capitel reprezentand inchinarea magilor si Gilabertus, autorul unor figuri de apostoli de la foisorul catedralei Saint Etienne din Toulouse, Notre Dame din Orcival decorata cu aluzii satirice, un camatar chinuit de diavol, sau la Saint Benoit sur Loire, un magar acompaniindu-se din lira, satira impotriva celor nepriceputi. In Languedor influenta bizantina se intalneste pe un altar ce prezinta Majestas Domini si pe Isus in mandola inconjurat de figurie apocaliptice a celor 4 evanghelisti. La scoala din Auvergne se intalneste influenta scolii toulousiene cu o tematica fantastica influentata de traditia pagana germana (abatia din Souillac unde animalele mitice se impletesc cu figuri umane la un stalp, balauri cu capete de pasari rapitoare). Influenta ambiantei normande se observa la scoala portalurilor din Burgundia (Madeleine din Vezelay si Saint Lazare din Autun).

In Italia se constata tendinta realista, influenta artei antice si a artei imperiale romane. Adaptate realitatilor existente in societate, plastica figurativa din Italia se caracterizeaza prin : fatada apuseana a catedralei din Modena, semnata de mesterul Wiligelme, cu scene din Geneza, forme simple, logic modelate ; catedrala din Parma, satira la adresa scolilor calugaresti, un lup si un magar in straie monahale, lupul fiind un dascal rostind o lectie de gramatica, magarul scolar smerit, semnat de Benedetto Antelani. Acesta este autorul reliefului « luarea de pe cruce » ce decorase amvonul catedralei.

Influenta artei antice este vizibila in Provence pe portalurile bisericii Saint Giles si Saint Trophine din Arles, cu portalurile inspirate din arcele de triumf romane, cu scene din Vechiul si Noul Testament cu motive ornamentale precum meandrul, si fiare, monstri. La Saint Giles arhanghelul Mihail este prezentat in lupta cu diavolul (cu cute marunte paralele).

In Germania evolutia sculpturii percurge aceleasi etape, de la stilul linear (cu o schematizare, influenta artelor aplicate decorative bizantine), la o deplina maturitate in sec. XIII (portalurile catedralei din Freiberg, « Poarta de Aur » si Bamberg, carul Sf. Gheorghe, unde apar primele elemente gotice, personajele sunt insufletite, se renunta la insiruirea personajelor, acesta aparand grupate cate 2). Aceste influente patrund si in Moravia si Austria (catedrala Sf. Stefan din Viena), Ungaria (portalul catedralei din Jak).

Sculptura funerara se manifesta prin lespezi incastrate in perimetrul bisericilor, sarcofage cu capac, epitafuri, lespezi incastrate pe perete, lespezi comemorative. Lespezile sunt decorate cu un chenar ce incadra in relief (basorelief) ce il reprezenta pe defunct.

Din punct de vedere evolutiv in sec. XII, se intalneste tratarea schematica a personajelor, ele sunt reprezentate culcate pe lespezi, din sec. XIII in Anglia apar primele tratari plastice, personajele sugereaza volumul prin miscarea unui picior, apogeul fiind piatra de mormant al lui Henric Leul si al sotiei sale Matilda din catedrala din Brannschmeig (cca. 1227).

Exista in paralel o plastica figurativa in lemn in Germania, mai ales la obiectele de cult (statui ale Mariei, crucifixe ce ilustreaza un stil hieradic), motivul se schimba din sec. XIII prezentand jertfa, suferinta si rastignirea traditionala (din punct de vedere iconografic Isus apare cu picioarele separate, apoi cu picioarele unul peste altul prinse cu un singur cui - biserica Wechselburg). In bronz sunt lucrate canaturile usii bisericii din Hildesheim, Germania, cu scene din geneza, executate prin turnare (tehnica cerii pierdute), si la catedrala dun Augsburg. In Italia canaturile din bronz se intalnesc la biserica San Zeno din Verona, sec. XI, influenta bizantina fiind vizibila la decorarea in tehnica niello, iar canaturile catedralei din Anolfi fiind importate de la Constantinopol. Un tip de décor plat policrom apare in Italia combinat cu mozaic, "arta cosmatesca" la sfarsitul secolului XI. In sec. XIII are loc apogeul influentei artei bizantino-arabe.

Etapele evolutiei stilistice a picturii romanice sunt mai greu de stabilit pentru ca pictura nu se pastreaza, doar mozaicurile ce aveau un limbaj plastic ce grupa mostenirea carolingiana cu pictura realizata in tehnica "al fresco", pe tencuiala umeda, cu adanciri care nu s-au pastrat.

Influenta bizantina in decorul masiv pentru sec. XII, existand monumente ale artei bizantine propriu-zise:catedrala San Marco din Venetia, mozaicul cu judecata de apoi al catedralei din Toralio, mozaicurile catedralei din Monreale, din sec. XIII aparand trasaturile romanice tarzii.

Pictura romanica - tehnica frescei, picturi executate pe mortarul proaspat, pe doua straturi: arriccio (tencuiala amestec de var cu nisip, marmura) si intomaco (strat ce incorporeaza materii fibroase, fire de in si canepa). Culorile folosite sunt cele naturale, pamanturi diluate cu apa, apa de var, lapte de var. Se lucreaza suprafata intr-o zi pana la intarirea tencuielii, ulterior se lustruieste pana ce obtine un luciu ca al oglinzii si se aplica un strat protector ce confera luminozitate. Peretii laterali ai navei centrale ai basilicii San Angelo in formis din Capua, in Germania la Sf. Gheorghe din Oberzell, unde apar primele miscari exprimate inca empiric si incadrarea scenei intr-un fundal arhitectonic, pictura se inspira din modele bizantine cu tendinta bisericii spre abstractizare.

Exista scoli cu stiluri diferite. Caracteristicile scolii din Franta (Poiton, Tomaine, Berry, Burgundia si Auvergne) sunt tratarea plata a culorilor, detalii schematice, preferinta pentru fond inchis/alb, galben brun, caramiziu, verde, fond albastru ca in pictura bizantina.

Primele picturi romanice din sec. X se intalnesc la biserica Sf. Gheorghe din Oberzell, pe insula Reicheman, ce redau sugestiv pentru acea perioada o scena din Judecata din urma pusa in relatie cu frica de sfarsitul lumii din jurul anului 1000. Picturile murale de la San Angelo in formia si cele de la Monte Cassino din sec. XI dovedesc influenta mesterilor bizantini in aceasta zona, prezenti in toata Italia, mai ales la Venetie, Roma, Torcello, unde executa decoruri reusite pentru biserici.

In opozitie cu pictura bizantina desfasurata in paralel ce promova un sistem hieratic, biserica romanica se detaseaza prin tratarea plastica a decorului (contraste de culori, efecte obtinute prin suprafete lasate albe).

Cel mai bine s-au pastrat manuscrisele miniate. Pentru perioada romanica pictura acestora apartine unor zone sau scoli (scriptorii). Cel mai vechi scriptoriu englez, in perioada romanica timpurie, infiintat de episcopul Aethelwolt, langa catedrala din Winchester ce dezvoltase un stil liniar influentand si alte scriptorii : St. Albaus (influente franceze si bizantine) care creaza Psaltirea din Westminster (Londra, British Museum), scriptorii din Franta la Saint Omer in nord, in sud intalnindu-se influenta spaniola din Castilia (apocalipsul din Grinona - manuscris miniat din sec. X), in Germania pictura manuscriselor dureaza pana in sec. XIII, la scoala de la Reicheman de la care a ramas Evangheliarul din Bamberg. Din scriptoriul scolii de pe insula Reicheman (care realizeaza Codex Egberti, 980) deriva si cele de la Regensburg, Salsburg (influenta bizantina) si Trier (influenta carolingiana, Echternach, Hildesheim). Spre sfarsitul sec. XII apar si manuscrise cu tematica mixta religioasa si profana : Hortus deliciarum, scrisa de stareta Herrad de Landsberg, si adaptari ale textelor istorice si poetice antice, cantece ale studentilor calatori (Carmina Burana) decorate cu miniaturi ce evocau petreceri (stil realist, neingradit de formulari iconografice, cu scene ce evoca viata omului de rand (scoala din Boemia de manuscrise - Codicele Vysehrad, scoala din Winchester si scoala din Saint Omer, a manastirii benedictene).

Artele decorative se caracterizeaza prin tapete cu scene istorice (cucerirea Angliei de catre normanzi, Bayeux, influenta artei miniaturii a scolii din Winchester ce prezinta cucerirea Angliei de catre William in 1066, tablou viu al epocii, facut din fire de lana pe o panza grosiera menite sa acopere zidul de deasupra navei catedralei din Bayeux), cutii relicvar (tezaurul guelfilor, atribuit mesterului Fridericus, 1175), si tehnica smaltului pe fond scobit (champlevee).

Caracteristica artei romanice este ca toata decoratia si sistemul structiv este concentrata in interiorul edificiului, aparitia goticului le va scoate in exterior.

La inceputul sec. XII apar blazoanele si emblemele pe echipamentul militar al cavalerilor nobililor. Apar cufere, lazi cu picioare, cu manere, ornamentate prin cioplire cu rozete, cu incuietori solide din fier, ornamentate din fier forjat, tinte, in Spania fiind imbracat chiar in piele de Cordoba. Apare dulapul cu 2-3 usi, rigidizat cu armaturi metalice, si masa formata din scanduri lungi puse pe capre, comesenii sezand pe o singura latura, cealalta fiind lasata libera pentru servit. Mobilierul liturgic era format din piese din lemn (strane pentru cler), tehnica decorarii lemnului fiind intarsierea cu esente diferite de lemn, fildes, dinte de morsa, ornamente aurite.

Orfevraria romanica - in prima faza a romanicului decorul este de influenta bizantina, de exemplu la retablul (perete decorativ asezat in spatele prestalului), un fel de panou de altar daruit de imparatul Henric II catedralei din Basel. Ca tehnica, aurul este forjat iar ca scene apare Isus in centru, la picioare imparatul cu sotia, in arcadele laterale 3 arhangheli si Sf. Benedict, fiind atribuita unui atelier din Regensburg.

In aceasta perioada, ca urmare a dezvoltarii mestesugurilor, apar lucrari tehnice (teoretice) menite sa indice retetele de executie/materiale. Monahul Theophilus scrie un tratat Schedula Arbusarium Artium explicand tehnicile artizanale ale perioadei dar include si consideratii personale despre efectele estetice pe cae operele de arta ar trebui sa le aiba asupra credinciosilor. Apar tot mai multe opere semnate : tezaurul Gulfilor, un relicvar atribuit mesterului Fridericus (1175) sub forma de basilica in cruce surmontata de cupola (executata din bronz si cupru, smalt si figuri din dinte de morsa (influenta bizantina, tipul planimetric al cladirii). Cele mai importante centre ale orfevrariei din sec. XIII sunt regiunea Moselei si orasul Dinant. In aceste ateliere materialul folosit pe scara larga este bronzul (aliaj de arama si cositor) si alama (aliaj de arama cu zinc) mai putin oxidabila si mai maleabila. Apar cristelnite de alama ale bisericii Sf. Bartolomeu din Liege, oprera mesterului Renerus Aurifaber (1112), sau Godfridus de Claire, care a realizat relicvarul sub forma de cap al Sf. Alexandru, scrinul (sarcofag) de 154 de metri, imbracat in placi de cupru, ornamentat cu placi de bronz, figuri de argint, pe acoperis discuri smaltuite (scrinul Sfantului Heribert). Un alt autor de mobilier in regiunea Moselei a fost Nicolaus din Verdun, autorul altarului din Klesternenburg, Austria, 1181, scrinul celor trei regi magi de la catedrale din Colonia si scrinul Mariei din catedrala din Tournai, 1205, un stil plastic ce foloseste tehnica smaltului. Un alt centru este Limoges, unde se dezvolta tehnica smaltului, champleve, ca pe placa de mormant a lui Geoffroi Plantagenet din catedrala din Le Mons, 1160, influentata inca de moda bizantina in redarea personajului defunct incadrat de un motiv arhitectonic.