O vacanta de neuitat!

O vacanta de neuitat!

18.08.2009Aceasta data se numara inevitabil printre cele cateva zile care stiu ca imi vor ramane intiparite in minte pentru totdeauna. Imi amintesc perfect, era intr-o zi de marti, coplesitor de calduroasa si cu un aer sufocant, specific Bucurestiuluipentru ca da, eram in faimoasa capitala a Romaniei, 'Micul Paris', dupa spusele unorapoate ca asa este, nu pot sa ii contrazic la fel cum nu pot nici sa le dau dreptate, deoarece pana acum nu am avut placerea sa vizitez Parisul, pentru a imi face o parere despre asemanarea dintre cele doua capitale europenedar cu toate acestea nu cred ca in Paris se circula la fel ca aici. Nu ezit sa afirm ca imi place aglomeratia, dar stiind ca urma sa ajung la aeroport, ca voi lua avionul si in cateva ore voi ateriza undeva departe, toate minutele pierdute (care sincer vorbind nu au fost putine) in fata semafoarelor precum si claxoanele interminabile, care se auzeau de pretutindeni imi creau oarecum un disconfort, ma iritau intr-un fel sau altul, desi nu cred ca este cea mai corecta exprimare.

Intr-un final, iata-ma ajunsa la aeroport, cunoscutul aeroport Otopeni. Si aici, aglomeratia era mare, insa nu mai aveam aceeasi senzatie, ci din contra, ma simteam bine printre toti acei oameni dezorientati, unii cu zambetul pe buze altii cu o expresie a fetei ce reda un sentiment de tristete sau poate doar de debusolare.

Din cate imi amintesc, desi nu stiu exact, cred ca in maxim 2 ore ma aflam deja in avion. Spre fericirea mea, am avut loc la geam, ceea ce imi oferea prilejul sa pot contempla in voie panoramele ce urmau sa imi incante privireaDupa ce una dintre stewardese, ne-a facut o demonstratie asupra modului in care trebuia sa ne punem centura de sigurtanta, totul era pregatit pentru decolare. In acel moment a fost prima data cand pot sa spun ca am simtit o oarecare teamaera prima data cand zburam cu avionul, iar fiorii primului zbor ma coplesisera, desi eram constienta ca nu imi este fricapoate era doar sentimentul de placere pe care il simteam in momentul acela, reusind cu acest prilej sa imi indeplinesc unul dintre visele mele din copilarie, si anume acela de a zbura cu avionul.

Nu a durat mult si aceasta senzatie a disparut, fiind inlocuita cu una total diferita..ma simteam relaxata, imi placea sentimentul care ma dominase, imi placea senzatia pe care o aveam atunci cand avionul se strecura usor printre muntii de vata de zaharimi placea sa ma simt atat de aproape de albastrul cerului

Pe toata durata zborului, am avut un sentiment de libertatema simteam eliberata de toate framantarile care pana atunci imi stapanisera gandurile, ma simteam puternicastiam ca ma aflu undeva sus, deasupra muntilor, a marilor, a oceanelor si padurilor, as indrazni sa spun ca ma incerca un sentiment de suprematie!

In totalitate zborul a durat aproape 3 ore..cu o escala in Madrid, unde trebuie sa recunosc ca am ramas placut impresionanta de diferentele clare dintre aeroportul de acolo si cel din Bucuresti, la fel intamplandu-se si in Bilbao, aceasta fiind de fapt destinatia la care trebuia sa ajungem. La aeroport ne-au asteptat unchii mei, ei urmand sa ne fie gazda si ghid pentru saptamana pe care urma sa o petrecem acoloEi locuiau intr-un cartier rezidential 'Loiu', foarte aproape de aeroport, astfel incat daca stateam pe terasa, sau chiar de la fereastra puteam urmari cum avioanele se inalta fara ezitare spre nori.

Inca din prima seara, am plecat in orasam mers pentru inceput undeva pe un deal, de unde se putea vedea tot orasul, pentru a urmari focurile de artificii,dupa care am mers intr-un parc de distractii. Acea zona mai inalta a orasului iti oferea o priveliste de neinchipuit, putea urmari cu privirea aproape intreg orasul si ceea ce era mai distractiv era faptul ca puteai sa urci pana acolo intr-un vagonas mic, asemeni celor din desene animate, asta in cazul asta in cazul in care nu doreai sa mergi cu automobilul.

A doua zi am mers undeva la o margine a orasului, unde oceanul se intalnea cu niste vechi ziduri, mai exact niste ruine..care acum formau o alee ce te conducea cativa metrii in imensitatea oceanuluiTot aici, se gaseau si ruinele unei vechi biserici, a carei denumire mi-o amintesc vag:'Castro'o imensa cetate de piatra, care se impunea prin constructia ei maiestuoasa, stand parca de straja la marginea oceanului, cu zidurile ei care parca atingeau norii.

Bilbao este un oras ce iti ofera toate posibilitatile pentru a te simti minunatCu o arhitectura proprie, bazata pe o foarte precisa siguranta in asezarea cladirilor, conferand in modul acesta o atmosfera primitoare cu privelisti odihnitoarecu toate ca numarul cladirilor este foarte mare, din aceasta cauza fiind situate foarte aproape unele de celelalte sau chiar unite in cele mai multe situatii, orasul iti da impresia de mult spatiu de desfasurare, cu strazi late si foarte bine organizate, pentru a nu da senzatia de aglomerare, pentru a nu creea acel haos din cauza agitatiei.

Centrul orasului este dominat de catre o imensa constructie, Muzeul Guggenheim. Poate cu totii il stim din fotografii, dar intalnirea cu realul intrece orice descrieresi daca analizam mai bine ne dam seama ca nici nu este vorba de un muzeu, ci de o sculptura futuristica, despre care se spune ca va schimba arhitectua in al treilea mileniu asta din cate am inteles eu din povestirile despre aceasta constructie)O latura a muzeului merge pana la raul Nerviron, care strabate centrul orasului, iar un alt colt se imbina cu un pod enorm Puente de la Selve. Din cate am citit despre acest muzeu, a fost proiectat de computere, formele luand curburi complexe. In fata muzeului se gaseste un imens 'caine acoperit cu flori', o prezenta extraordinara si indrazneata, care inveseleste intreaga zona prin care inveseleste intreaga zona prin culorile vii in care este imbracat, iar in spatele muzeului, se gaseste un paianjen de fier, care iti ofera o imagine opusa fata de cea pe care o reda 'cainele de flori'paianjenul exprima rigiditate, teama si stabilitate!

Urmatoarele 2 zile le-am petrecut la niste prieteni de familie, care locuiau in Puerto Mingalvo, un sat de pe varful unui munte, alcatuit numai din piatra care se explora chiar de acolo. pentru a ajunge aici am trecut si prin Castellom, avand prilejul astfel sa petrecem o zi si pe malul Marii mediterane. Cu toate ca eu nu sunt foarte pasionata de munti si tot ceea ce ofera ei, nu pot sa neg ca nu am ramas impresionata de maiestria acestor locuri montane si de placerea pe care o simteam atunci cand mergeam pe drumul serpuitor ce ne plimba prin mijlocul acestor minuni divine.

Timpul s-a scurs uimitor de repede, si iata-ma din nou in avion, de data aceasta indepartandu-ma de aceste tinuturi mirifice. Cu toate ca regretam ca vacanta luase sfarsit, undeva, intr-un colt din adancul sufletului meu ma bucuram ca o sa ma intorc acasa, poate din cauza ca mi se facuse dor de locurile natale desi pana in acel moment nu imi dadusem seama. Nu voi uita niciodata aceasta scurta perioada petrecuta in Bilbao si daca voi mai avea ocazia nu voi ezita sa ma reintorc in acest mare oras din Tara Bascilor!