Premisele aparitiei si constituirii fenomenului "temeliile stiintei" si clasificarea lor

I. Premisele aparitiei si constituirii fenomenului

"temeliile stiintei" si clasificarea lor

E cunoscut faptul ca dezvoltarea stiintei este conditionata si influientata de mai multi faptori, atit externi cit si de cei interni. In filosofia si istoriografia acesteia pentru constientizarea (explicarea) factorilor si legitatilor evolutiei cunostintei stiintifice sau reliefat doua paradigme - internalista si externalista, - ce concureaza intre ele permanent. Momentul cheie al divergentelor teoretice dintre adeptii acestor conceptii il constituie diversa apreciere a rolului factorilor interni (intrastiintifici) si externi (socioculturali) in dezvoltarea stiintei.

Internalistii (A. Koyre, K. Popper, T. Kuhn, I. Lakatas s. a.) declara si afirma posibilitatea si necesitatea crearii modelului teoretic de dezvoltare a cunostintei stiintfice doar in baza factorilor intrastiintifici (observarea, experimentul, metodele de acumulare a cunostintelor empirice si teoretice, argumentarea lor).

Externalistii (J. Bernal, M. Malkey s.a.) considera ca crearea unui astfel de model devine imposibila in afara includerii in el, in caliate de componenta esentiala a cunostintei stiintifice, diversi factori socioculturali (tehnica, arta, filosofia, structuri sociale s.a.). Nu e cazul de a absolutiza importanta unei din cele doua paradigme. Ambele au dreptul la viata, una o completeaza pe alta si impreuna lamuresc mai adecvat unele aspecte ale functionarii si dezvoltarii stiintei.

Mai departe ne v-om axa atentia pe momentele de baza ale paradigmei externaliste.

E stiut faptul ca nivelul empiric si teoretic al cunostintei stiintifice poseda si alcatuiesc o structura extrem de complicata. Interactiunea cunostintelor ce se includ in fiecare din aceste niveluri, asociatia lor in seturi relativ independente, prezenta conexiunilor directe si inverse dintre ele necesita analiza lor drept un sistem integru, drept un sistem de autoorganizare. In limitele fiecarei disciplini stiintifice diversitatea cunostintelor se organizeaza intr-o unitate sistemica gratie temeliilor pe care ele se sprigina (bazeaza). Temeliile se manifesta ca un nucleu epistemic creativ, care determina strategia cercetarii stiinifice, sistematizarea cunostintelor acumulate si asigura implantarea acestora in cultura epocii istorice respective.

Deci, in structura cunostintelor stiintifice e logic a evidentia temelii fundamentale relativ durabile in baza carora se formeaza teoriile si faptele empirice. Temeliile determina startegia cercetarilor stiintifice si intermediaza implantarea rezultatelor acestora in cultura epocii istorice respective. Restructurarea radicala a temeliilor activitatii stiintifice reprezinta nu altceva decit revolutia in stiinta. Anume in procesul de formare, de schimbare si de functionare a temeliilor cercetarii stiintifice se manifesta in cel mai evident mod conditionarea socioculturala a cunostintei stiintifice. Temeliile stiintei, posedind o structura complicata, pot fi clasificate, diferenciate. E logic a evidentia cel putin trei parti componente principale ale temeliilor activitatii stiintifice: idealurile si normele cercetarilor stiintifice (stilurile de gindire stiintifice), tabloul stiintific al lumii si bazele filosofice ale stiintei. Fiecare din aceste temelii poseda structura sa.

II. Idealurile si normele activitatii stiintifice

(stilul de gindire stiintific)

Ca orisice activitate cunoasterea stiinifica este reglamentata de anumite idealuri si norme, de un anumit stil de gindire.

Stilul de gindire se reduce la reprezentari despre normele de descriere, demonstrare si organizare a cunostintelor stiintifice. El cuprinde de asemenea si totalitatea formelor de cunoastere, metodele, principiile si schemele de explicare etc.

Stilul de gindire influienteaza considerabil elaborarea problemelor stiintifice si modul lor de rezolvare, metodele, formele si mijloacele de cunoastere stiintifica. Pe parcursul unei anumite perioade stilul de gindire dominant satisface necesitatile logico-metodologice corespunzatoare si contribuie la sporirea eficientii investigatiilor stiintifice.

In idealuri si norme (stiluri de gindire) sunt reliefate reprezentarile despre obiectivele activitatii stiintifice si despre mijloacele de realizare ale acestora. Printre idealurile si normele stiintei pot fi stabilite:

a) norme pur obiective de cunoastere care reglamenteaza procesul de reproducere a obiectului in diverse forme ale cunostintelor;

b) normative, idealuri sociale care fixeaza rolul stiintei si valoarea ei pentru viata obsteasca la o perioada concreta a dezvoltarii istorice, dirigeaza procesele comunicative de cercetare, etc.

Acestor doua laturi ale idealurilor si normelor stiintei le corespund doua aspecte ale ei: stiinta drept activitate de cunoastere si stiinta drept institut social.

Idealurile si normele stiintei au o organizare destul de complicata. In ele e logic a evidentia urmatoarele forme:

1) idealurile si normele de explicare si de descriere;

2) idealurile si normele de demonstrare si de fundamentare a cunostintelor;

3) idealurile si normele de construire si organizare a cunostintelor.

In totalitate ele constituie o schema de metoda specifica a activitatii de cercetare, ce asigura cunoasterea obiectului.

In continutul acestor trei forme, in care se realizeaza si functioneaza idealurile, se poate de scos la iveala citeva niveluri legate reciproc.

Primul nivel este reprezentat de semne care deosebesc (disting) stiinta de alte forme de cunoastere (arta, cunoasterea cotidiana, cunoasterea religioasa, mitologica etc.). De exemplu, in diverse epoci istorice se interpreta diferit esenta cunostintei stiintifice, procedurile ei de argumentare si standartele de demonstrare. Insa faptul ca cunostinta stiintifica difera de opinie, ca ea necesita fundamentare si demonstrare, ca stiinta nu poate sa se limiteze la constatarea fenomenelor, dar trebuie sa dezvaluie esenta lor - toate aceste cerinti normative se executau si in stiinta antica si in cea medievala, se respecta si in stiinta contemporana.

Al doilea nivel al continutului idealurilor si normelor de cercetare este reprezentat de dispozitiile (normele) ce se schimba istoric, fiind proprii unui anumit tip de stiinta epocala. Sistemul unor astfel de norme (dispozitii) si constituie stilul de gindire. De exemplu, comparind matematica din Babilon cu cea din Grecia antica, descoperim divergente in idealurile (normele) organizarii cunostintelor. Idealul tehnologiei din Orientul Antic se schimba in Grecia antica cu idealul organizarii cunostintelor prin metoda deductiva (teorie). Apare geometria Euclidiana (primul sistem teoretic in istoria stiintei).

Al treilea nivel in care dispozitiile (normele) celui de al doilea nivel se concretizeaza referitor la specificul domeniului de studiu al fiecarei stiinte (matematicii, fizicii, biologiei, medicinei, psihologiei etc.). De exemplu, in matematica lipseste idealul verificarii experimentale a teoriei, insa pentru stiintele experimentale (medicina, biologie etc.) el este obligatoriu.

Transformarea idealurilor si normelor disciplinelor stiintifice este determinata de doua cauze: a) de specificul   obiectelor cercetate; b) de cultura epocii, de dominarea in ea a dispozitiilor si valorilor conceptuale

III. Tabloul stiintific al lumii

O componenta de baza a temeliilor stiintei este tabloul stiintific al lumii.   Termenul de " tablou al lumii" a fost folosit pentru prima oara de fizicianul german Herz. El definea tabloul fizic al lumii drept ansamblu de imagini ale obiectelor din care se pot obtine pe cale logica informatii despre activitatea acestora.

Prin tablou stiintific al lumii se subintelege un sistem de reprezentari despre insusirile si legitatile realitatii naturale si sociale care apare ca rezultat al generalizarii si sintezei notiunilor si principiilor de baza ale stiintelor filosofice, reale si socioumaniste. Tabloul stiintific al lumii care contine reprezentarile despre structura si dezvoltarea naturii se numeste tablou stiintifico-natural al lumii, iar cel ce cuprinnde reprezentarilor despre structura si dezvoltarea societatii se numeste tablou stiintifico-socioumanistic. E logic a evidentia in aceasta ordine de idei si tabloul stiintifico-tehnic al lumii.

Se disting si alte tipuri de tablouri stiintifice ale lumii:

a) Tabloul particular-stiintific al lumii format pe baza cunostintelor unui singur domeniu al stiintei, de exemplu, fizica, biologia, medicina, chimia etc. In aceasta ordine de idei putem vorbi despre tabloul fizic al lumii, biologic al lumii etc. Primele tablouri ale lumii au fost conturate in cadrul filosofiei antice si aveau ele un caracter filosofico-natural. Tabloul stiintific al lumii sa definitivat abia in epoca dezvoltarii furtunoase a stiintelor naturale, in secolele XVI-XVII (epoca lui Copernic, Galilei si Newton)

b) Tabloul general-stiintiific al lumii tine de aparitia domeniilor integrativ-stiintifice (general-stiintifice) ca cibernetica, informatica, sinergetica, sistemotehnica etc. Azi putem vorbi, deci, de tabloul cibernetic al lumii, de cel informational, sistemic, functional etc.

c) Tabloul filosofic al lumii tine de explicarea realitatii obiective prin intermediul categoriilor, legilor si principiilor filosofiei, cit si prin cele mai generale si universale unitati (mijloace) de cunoastere.

Se mai poate vorbi de tabloul stiintific general al lumii, elementul determinant al caruia este tabloul acelei stiinte care ocupa rolul de lider, despre care s-a vorbit in lectiile precedente

Fiecare din tablourile stiintifice ale lumii nominalizate mai sus cunosc o continua (perpetuie) evolutie si deci o modificare. De exemplu, tabloul fizic al lumii si-a inceput "viata" in a II-a jumatate a sec. al XVII-lea ca tablou mecanic al acesteia, bazat pe principiile (postulatele): lumea este compusa din atomi indivizibili; interactiunea lor se realizeaza ca o transmisiune fulgeratoare (de o clipa) a fortei pe o linie dreapta; atomii si corpurile formate din ei se deplaseaza intr-un spatiu si timp absolut.

Trecerea de la tabloul mecanic al realitatii fizice la cel electro-dinamic (ultima patrime a sec. al XIX-lea), iar mai apoi si la cel cuantico-relativist (prima jumatate a sec. al XX-lea) a fost insotita de schimbarea sistemului de principii ontologice ale fizicei. El a fost radical schimbat mai ales in perioada devenirii fizicii cuantico-relativiste (revizuirea principiilor indivizibilitatii atomilor, a exiztentei spatiului si timpului absolut, a determinarii laplasiene a proceselor fizice).

Actualmente stilul de gindire aliniar (paradigma aliniaritatii) provocat de noile descoperirii ale stiintei (teoria universala a relativitatii, teoria cuantica a cimpului, termodinamica dezechilibrata, cosmologia cuantica, biologia populationista etc) a determinat aparitia unui nou tablou al lumii - tabloului neliniar, sau tabloul sinergetic al lumii, bazat pe ideile "istorismului" ireversibil al sistemului deschis, a autoorganizarii acestuia prin traversarea de la haos la ordine si a autoactiunei spontane a sistemului in baza interconditionarii limitate a intregului si partii. Actualmente se poate vorbi si despre tabloul noosferic al lumii bazat pe paradigma de dezvoltare durabila.

Asadar, schimbarea radicala a tabloului stiintific al lumii provoaca schimbari ale strategiei de cercetare si intotdeauna reprezinta prin sine o revolutie stiintifica.

Dupa anologie cu tabloul fizic al lumii poate fi jalonata modificarea tabloului realitatii creat de alte stiinte (chimia, biologia, medicina s.a.). Ele deasemenea contureaza tablouri ale lumii care istoric se schimba unul pe altul, fapt constientizat odata cu analiza istorica a stiintei. De exemplu, imaginea medicala a lumii antice se deosabea esential de cea medievala, dar si mai mult se deosebeste ea de cea contemporana.

IV. Bazele filosofice ale stiintei

Al treilea set al temeliilor stiintei il constituie bazele filosofice ale acesteia. Includerea cunostintei stiintifice in cultura preconizeaza motivarea (argumentarea ) ei filosofica. Cunostinta stiintifica se realizeaza prin intermediul ideilor si principiilor filosofice, care fundamenteaza postulatele ontologice ale stiintei, deasemenea idealurile si normele ei.

De regula, in domeniile fundamentale de cercetare stiinta dezvoltata are de aface cu obiecte inca neinsusite atit in producere, cit si in experienta cotidiana. Pentru bunul simt cotidian aceste obiecte pot fi neconcepute si chiar neobisnuite. Cunostintele nominalizate si metodele de acumulare ale acestora pot substantial sa nu coincida cu normativele si reprezentarile despre lume in viziunea cunoasterii cotidiene a epocii istorice corespunzatoare. Deaceea tablourile stiintifice ale lumii (schema obiectelor), deasemenea idealurile si normativele structurii stiintei (schema metodei) nu doar in perioada formarii lor, dar si in cele ulterioare de restructurare necesita o imbinare cu conceptia dominanta despre lume a unei sau altei epoci istorice, cu categoriile culturii acesteia. O astfel de "imbinare" este o asigurata de bazele filosofice ale stiintei. In componenta lor se intrunesc postulatele de argumentare, ideile si principiile care asigura euristica investigatiei. Aceste principii de regula indrumeaza cu un scop bine determinat restructurarea structurilor normative ale stiintei si ale tablourilor realitatii, iar mai apoi sunt folosite

pentru argumentarea rezultatelor primite - ontologii noi si noi reprezentari despre metode.

Dar coincidenta euristicii filosofice si argumentarii filosofice nu este obligatorie. Se poate intimpla ca in procesul de formare a noilor reprezentari cercetatorul sa utilizeze unele idei si principii filosofice, iar mai apoi reprezentarile dezvoltate de el,sa obtina (capete) o alta interpretare filosofica si doar astfel ele sa dobindeasca recunoastere si includere in Cultura. Asadar, bazele filosofice ale stiintei sunt eterogenetice(compuse din diferite elemente deosebite). Ele permit variatii ale ideilor filosofice si ale sensurilor categoriilor, ce se utilizeaza in activitatea de cercetare. Bazele filosofice ale stiintei nu pot fi identificate cu masivul general al cunostintelor filosofice. Aceasta-i o axioma.

Eterogenitatea bazelor filosofice nu exclude organizarea lor sistemica. Aici se pot evidentia doua subsisteme: in primul rind, cel ontologic reprezentat prin totalitatea de categorii ce servesc drept matrita de cunoastere a obiectelor cercetate (categoriile "lucru", "proprietate", "relatie", "proces", "stare", "cauzalitate", "necesitate", "intimplare", "timpul", "spatiul",etc.), in al doilea rind, cel epistemologic, exprimat prin scheme categoriale, ce caracterizeaza procedeile de cunoastere si rezultatele lor (conceperea adevarului, a metodei, a cunostintelor, a lamuririi, a dovezii, a teoriei, a faptului, etc.). Ambele subsisteme se dezvolta istoric in dependenta de tipul obiectelor ce sunt examinate de stiinta.

Deci bazele filosofice ale stiintei constituie in sine un sistem destul de complicat si in curs de dezvoltare. In acest sistem se pot evidentia cinci tipuri de baze filosofice: ontologice, gnoseologice, metodologice, logice si axiologice. O importanta deosebita o au aici bazele axiologice ale stiintei. Ele includ in sine totalitatea reprezentarilor despre predestinatia stiintei si despre valorile ei pentru om si socium intr-o perioada concreta istorica, despre interconexiunea stiintei cu diferiti factori socioculturali (economia, arta, religia, morala, politica), despre formele si nivelurile influentei acestor factori privind dezvoltarea cunostintelor stiintifice etc.

Influenta socioculturii asupra stiintei se realizeaza nu nemijlocit )direct), dar prin intermediul bazelor axiologice.

In structura bazelor axiologice e logic a evidentia bazele axiologice "interne" si "externe". Bazele axiologice "externe" constituie legatura stiintei cu sociumul, cu diferite elemente socioculturale. Bazele axiologice "interne" constituie obiectivele investigatiilor despre idealurile si normele cercetarilor stiintifice, despre limitele rationalitatii stiintifice, despre admisibilul si neadmisibilul in stiinta etc.

Unii autori evidentiaza cinci tipuri istorice de rationalitate stiintifica: oriental antic, antic, medieval, clasic si postneclasic. Clasificarea nominalizata n-are criterii speciale, este efectuata intuitiv din punct de vedere pur istoric. Noi propunem alta clasificare, reiesind din revolutiile stiintifice si schimbarile stilului de gindire, deasemenea a tabloului stiintific al lumii. Deci in cazul dat evidentiem tipul clasic, neclasic, postneclasic si noosferic.

Deci stiinta se dezvolta prin intermediul mecanismelor internaliste si externaliste. Ambele mecanisme sunt importante si n-avem dreptul a ignora rolul unora sau altora, a absolutiza semnificatia unuea din ei in detrimentul altuia. Acesta-i adevarul in solutionarea problemei in cauza, iar noi cei ce activam in domeniul medicinii suntem obligati, indiferent de locul de munca sa depistam permanent atit mecanismele socioculturale, cit si cele internaliste in dezvoltarea cunoasterii medicale, in prosperarea practicii de tratament.