OBIECTIVUL APARATULUI DE FOTOGRAFIAT

OBIECTIVUL APARATULUI DE FOTOGRAFIAT

Cum am amintit anterior, daca in orificiul camerei obscure introducem o lentila convergenta, calitatea imaginii proiectate pe planul opus se imbunatateste considerabil. La aparatele foto, deoarece imaginea data de o singura lentila convergenta este nesatisfacatoare, se folosesc obiectivele fotografice, care contin grupuri de lentile convergente si divergente, grupate in diferite moduri. In acest fel, imaginea obtinuta are o calitate mult mai buna.

Obiectivele sunt fixate pe cutia fotoaparatului prin diferite tipuri de montura (pe filet sau pe baioneta), o conditie importanta fiind aceea ca axa optica a obiectivului sa fie perpendiculara pe planul peliculei fotografice.

Marimile caracteristice ale unui obiectiv sunt distanta focala si deschiderea relativa.

Distanta focala (f) se masoara in mm si este intervalul dintre focar si planul principal al lentilei. Ea ne da unghiul de camp al obiectivului (aria vizuala de cuprindere a obiectivului). Cu cat distanta focala a unui obiectiv este mai mica, cu atat unghiul sau de camp este mai mare.

Deschiderea relativa se defineste ca raportul dintre distanta focala si diametrul deschiderii maxime a obiectivului. Se noteaza cu f: si este un numar mai mare sau egal cu 1.

f: = f/D > 1

Deschiderea relativa este o masura a luminozitatii obiectivului. Cu cat valoarea sa este mai apropiata de 1, cu atat obiectivul este mai luminos si putem face fotografii in situatii cu lumina scazuta sau cand subiectele se deplaseaza cu viteza mare.

Obiectivul aparatului de fotografiat controleaza urmatoarele functii:

Claritatea imaginii

Cantitatea de lumina care impresioneaza pelicula foto

Unghiul de camp

Profunzimea de camp a imaginii fotografice

Din punct de vedere constructiv, obiectivele clasice au doua inele: inelul distantelor (pentru controlul claritatii imaginii) si inelul diafragmei (pentru controlul diametrului fantei de lumina care trece prin obiectiv) (fig.6.). La obiectivele cu focala variabila, zoom-uri, avem si inelul de modificare a distantei focale. Luminozitatea si distanta focala a obiectivului sunt inscriptionate pe partea sa frontala.

Claritatea imaginii

Claritatea imaginii foto (mai precis a subiectului pe care dorim sa focalizam) presupune modificarea pozitiei obiectivului fata de planul fix al peliculei foto, astfel incat acesta sa coincida cu planul imagine din figura de mai sus. La aparatele de format ingust (35mm) si la unele pe mediu format, acest lucru se realizeaza prin rotirea inelului distantelor de pe obiectiv, fapt despre care vom vorbi mai tarziu. Pe obiectiv exista un reper, fata de care se regleaza atat valorile diafragmei cat si a distantei de focalizare. Controlul claritatii imaginii se face prin vizorul aparatului foto.

Inelele obiectivului de fotografiat clasic

Cantitatea de lumina care impresioneaza pelicula foto

Conditiile diferite de iluminare ale subiectelor de fotografiat impun un control riguros al cantitatii de lumina pentru a avea o expunere corecta. Asa cum am mentionat si in capitolul introductiv, aceasta cerinta se realizeaza prin modificarea parametrilor obturatorului, precum si a diametrului fantei prin care trece lumina prin obiectiv.

Dozarea trecerii luminii se face cu ajutorul unui dispozitiv numit diafragma, care e compus dintr-un sistem mobil de lamele metalice dispuse concentric in interiorul obiectivului (fig. 7.). Controlul diafragmei se face prin inelul diafragmei aflat tot pe obiectiv.

Fig. 7. Pozitionarea diafragmei in obiectiv

Pe inelul diafragmei sunt inscriptionate o serie de deschideri relative ale obiectivului (fig. 8.). Sa luam un exemplu:

f: 2

f: 2,8

f: 4

f: 5.6

f: 8

f: 11

f: 16

f: 22

Fig. 8. Deschiderile relative ale diafragmei

Valoarea cea mai mica (f:2) corespunde deschiderii maxime a diafragmei, iar in cazul f:22, diafragma este inchisa la maximum. Trecerea de la o deschidere relativa la urmatoarea in ordine crescatoare (de exemplu de la f:5,6 la f:8), presupune o injumatatire a suprafetei fantei prin care trece lumina. Aceste variatii cuantificate si controlabile ale luminii ne ajuta mult la corelarea cu timpul de expunere (cel de-al doilea parametru ce influenteaza expunerea corecta). Vom vedea ca si timpii de expunere ce pot fi reglati, sunt si ei cuantificati prin acelasi factor

La aparatele mai noi, pentru a ne facilita incadrarea si efectuarea clarului in conditiie de maxima luminozitate, diafragma este mentinuta deschisa la maxim, pentru orice valoare aleasa pe inel, ea inchizandu-se la valoarea selectata doar in momentul in care apasam butonul de declansare.

Distanta focala si deschiderea relativa maxima (luminozitatea) obiectivului sunt inscriptionate in majoritatea cazurilor pe partea frontala a obiectivului.

3. Unghiul de camp al obiectivelor

Unghiul de camp este marimea care ne arata ce capacitate de cuprindere a campului vizual are un obiectiv. Se masoara in grade si este in stransa relatie cu distanta focala. Cu cat distanta focala creste, cu atat unghiul de camp scade (fig. 10).

Fig. 10. Unghiul de camp al obiectivului

Functie de unghiul de camp, obiectivele foto se clasifica in obiective normale, superangulare si teleobiective. O categorie speciala de obiective sunt cele cu focala variabila, care se mai numesc si zoom-uri.

Analizand tabelul de mai sus, observam ca tipul obiectivului este dat nu numai de distanta focala, ci si de formatul aparatului. Astfel, un obiectiv cu distanta focala de 70 mm pentru format ingust (35mm) este un teleobiectiv, pe cand un obiectiv cu aceeasi focala de 70 mm, dar pentru un format mediu 6x6cm, face parte din categoria superangularelor.

Obiectivele normale, cu un unghi de camp situat intre 43^O si 60^O, 'vad' asemanator ca si ochiul uman. Sunt mai luminoase decat obiectivele superangulare sau telobiectivele (pentru formatul Leica ajung la luminozitati remarcabile de f:1,4) si sunt potrivite pentru fotografierea mediului ambiant cu iluminare scazuta (fig. 11.).

 

Fig. 11. Obiectiv Canon EF cu f=50mm si o imagine luata cu acesta.

Este considerat a fi cel mai luminos obiectiv din lume (f: 1,0). Este construit din doua lentile asferice si patru elemente de un inalt indice de refractie.

Obiectivele superangulare au unghiuri de camp mari, deci distante focale mici (sub 43 mm la formatul Leica si sub 70mm pentru mediu format 6x6cm) ce pornesc de la 60^O si ajung pana la 220^O. Unghiuri de camp foarte mari se pot obtine si cu aparate foto speciale, in care obiectivul se poate roti in plan orizontal in timpul expunerii. Obiectivele superangulare pot reda perspectiva rectiliniu (superangularele propriu-zise, care nu curbeaza spatiul) (fig. 1) sau sferic (asa-zisele 'ochi de peste' sau fish-eye, care ne dau imagini in care toate liniile drepte se curbeaza) (fig. 13.). Ele se folosesc atunci cand subiectul de fotografiat cere unghiuri mari de cuprindere (de exemplu atunci cand dorim sa cuprindem un spatiu interior de dimensiuni limitate sau in fotografierea spatiilor publice, al cladirilor, etc).

Fig. 1 Fotografie cu obiectiv Canon EF 24mm (superangular)

Fig. 13. Fotografie realizata cu un obiectiv fish-eye Canon EF 15mm / f:8.

Unghiul de camp al acestui obiectiv este de 180⁰. Obiectivul are o enorma profunzime de camp, iar distanta minima de focalizare este de 20 cm. Pentru protectia fata de reflexiile parazite, este echipat cu un parasolar inegrat in forma de corola.

Obiectivele superangulare au avantajul unei profunzimi de camp mari (zonele de claritate ale imaginii in profunzime), dar prezinta si unele deformari de care fotograful trebuie neaparat sa tina seama. Astfel, obiectele din prim-plan devin mai mari, pe cand cele din fundal se micsoreaza, fapt pentru care aceste obiective nu sunt recomandate pentru portretul clasic (plan mediu sau gros plan). Deformarea prin elongare (alungirea catre margini ale conturilor si formelor) si convergenta liniilor paralele (fortarea perspectivei ce face ca 'infinitul' sa inceapa mult mai aproape) sunt cellalte deformari ale superangularelor.

Teleobiectivele au unghiuri de camp mici (sub 43^O), deci distante focale mari (firma Nikon a reusit sa produca un super-teleobiectiv cu distanta focala de 2000 mm pentru formatul de 24x36mm) (fig. 14.). Cu ajutorul lor, putem fotografia subiecte aflate la distanta mare de aparat (le 'aduc' mai aproape). Pe masura ce distanta focala creste, deschiderea relativa a teleobiectivelor (luminozitatea) scade si pentru a atenua scaderea luminozitatii, diametrul lor trebuie sa fie mai mare (deschiderea relativa f: = f/D; daca focala f creste, pentru a pastra o valoare mica pentru f:, deci o luminozitate mai mare, trebuie ca valoarea diametrului D al obiectivului sa creasca).

Fig. 14. Tele-obiectivul Canon EF cu focala de 400mm / f:8

Obiectivul este dotat cu stabilizator oprtic de imagine, motor autofocus USM, care il face unul dintre cele mai rapide din lume. Lentilele sunt pe baza de fluorita.

Imaginile obtinute prin fotografierea cu teleobiectivele au caracteristica o aplatizare a subiectului, planurile din fundal devenind mai apropiate de cele din fata. Cu cat focala telobiectivului este mai mare, cu atat riscul de a misca fotografiile este mai mare, din aceasta cauza fiind indicata folosirea unui trepied foto sau alegerea unui timp de expunere mic (de exemplu pentru o focala de 300mm, se recomanda un timp mai mic de 1/250 secunde) (fig. 15.).

Fig. 15. Imagine luata cu teleobiectivul Canon EF 400mm.

Pentru a 'ingheta' miscarea, fotograful a folosit timpul de expunere 1/500 sec.

Zoom-urile sunt obiective speciale cu focala variabila, fapt ce permite fotografului sa aiba o mult mai mare flexibilitate in incadrarea subiectului de fotografiat, lucru foarte necesar in fotojurnalism. Domeniul de variatie al distantelor focale ale zoom-urilor este foarte larg, daca ar fi sa dam exemple pentru formatul Leica (24x36mm): 18-35mm (zoom superangular), 70-200 (zoom teleobiectiv), 28 -135mm (zoom ce are focala minima in zona superangularului, iar cea maxima in cea a teleobiectivului) (fig. 16.). Odata cu modificarea focalei se schimba si luminozitatea zoom-ului, astfel ca pe obiectiv sunt inscriptionate, alaturi de limitele de variatie a distantei focale, si cele ale luminozitatii (de exemplu: 35-70mm / f:2,8-4).

In cazul zoom-urilor, odata realizata focalizarea, ea se pastreaza pentru orice distanta focala aleasa ulterior. Pentru precizia focalizarii, este de preferat ca focalizarea sa se faca pentru distanta focala cea mai mare, pentru ca apoi sa alegem focala dorita.

Modificarea distantei focale si focalizarea se poate face cu ajutorul unui inel separat aflat pe obiectiv (rotirea lui realizeaza clarul, iar glisarea, schimbarea focalei) sau prin rotirea a doua inele separate, unul pentru focalizare (inelul distantelor), celalalt pentru modificarea focalei.

Daca nu avem posibilitatea de achizitiona un zoom, cu resurse mai putine putem folosi converterele sau lentilele aditionale. Acestea sunt dispozitive optice care, atasate in partea frontala sau in spatele obiectivelor, pot modifica distanta focala. Atat converterele cat si lentilele aditionale au inscriptionate pe ele factorul de multiplicare ( exemplu: x0,8; x0,6 ; x2 ; x3 ; etc). Dezavantajele principale al acestora sunt introducerea distorsiunilor precum si pierderea de claritate si luminozitate.

Fig. 16. Serie de 3 imagini luate cu un zoom 28-135mm. Imaginea de sus cores-punde focalei de 28mm, cea din mijloc focalei de 50mm si cea de jos pentru 135mm.

4. Profunzimea de camp a obiectivelor

Distanta minima la care putem focaliza cu un obiectiv se numeste distanta minima de focalizare si este limitata de caracteristicile constructive ale obiectivului. In cazul fotografierii detaliilor sau a subiectelor de mici dimensiuni, este necesar sa folosim obiective cu distanta minima de focalizare mica (de regula 10-30cm), acest regim de lucru al obiectivului corespunzand macrofotografierii. Pentru realizarea macrofotografierii se mai pot folosi inele distantoare sau burdufuri extensibile montate intre cutia aparatului foto si obiectiv. Intervalul cuprins intre limita inferioara de focalizare si infinit este dat de tirajul obiectivului.

Atunci cind am focalizat, imaginea are o claritate maxima in planul de focalizare ales. Profunzimea de camp este zona din fata si din spatele planului de focalizare (a subiectului) in care obiectele au o claritate acceptabila.

Profunzimea de cimp creste odata cu inchiderea diafragmei (fig.17.), scade cu apropierea subiectului fata de aparat, respectiv scade odata cu cresterea distantei focale a obiectivului (fig. 18.).

 

Fig. 17. Cresterea profunzimii de camp odata cu inchiderea diafragmei.

La deschiderea diafragmei 2,8 (intra mai multa lumina), imaginea este mai luminoasa iar profunzimea de camp este redusa (fundalul e neclar). Inchizand diafragma la 11 (intra mai putina lumina), imaginea este mai intunecoasa si profunzimea de camp creste (fundalul este mai clar).

Fig. 18. Scaderea profunzimii de camp odata cu cresterea distantei focale

Imaginea din dreapta luata cu obiectivul cu focala de 50mm, are un unghi de camp mai mare si mai multe detalii (profunzime de camp mai mare) decat cea din stanga, luata cu un teleobiectiv de 135mm.

Analizand cele enuntate anterior, putem spune ca in cazul teleobiectivelor profunzimea de cimp este mica (in general planul de fundal fiind neclar in raport cu prim-planul), la fel si in cazul fotografierii subiectelor apropiate de aparat (in cazul special al macrofotografiei e de preferat sa se fotografieze subiecte cat mai plane pentru a avea claritate in cat mai multe zone ale imaginii). In cazul obiectivelor clasice, intre inelul diafragmei si cel al distantelor avem inscriptionata scala profunzimilor, care ne da orientativ marimea profunzimii de camp functie de diafragma aleasa si distanta subiectului fata de aparat.

3. SISTEMUL DE OBTURARE

Sistemul de obturare al aparatului de fotografiat asigura trecerea controlabila a luminii prin orificiu catre pelicula fotografica. Gama de timpi de expunere s-a largit continuu, ajungandu-se in prezent sa fie construite obturatoare care dau timpi de la 1/10000sec (a zecea mia parte dintr-o secunda) pana la cateva minute. La aparatele clasice, sistemul de obturare contine parghia de armare (fig. 19.), pinionul timpilor de expunere, butonul de declansare, obturatorul propriu-zis, perdelele de obturare.

 

Fig. 19. Parghia de armare si butonul de declansare la Canon AE1 si Hasselblad 501

Aparatul SLR Canon AE1 are formatul ingust si obturator focal iar Hasselblad 501 are formatul mediu 6x6cm si obturator central in obiectiv.

Obturatoarele pot fi comandate mecanic sau electronic. Prin actionarea parghiei de armare, se asigura transportul filmului cadru cu cadru si se inmagazineaza in sistemul mecanic de arcuri al obturatorului energia necesara actionarii perdelelor. In cazul aparatelor foto comandate electronic, dispare parghia de armare si, in multe cazuri, pinionul timpilor de expunere. Selectarea timpilor se face printr-un buton iar afisarea se realizeaza pe un ecran LCD (fig. 20).

Fig. 20. Afisarea timpului si a diafragmei (1/250s, f: 5,6) la aparatul Minolta Dynax 7

Indiferent de modul de selectare si afisaj, timpii ce pot fi selectati sunt cuantificati prin factorul 2, asemeni posibilitatilor de reglaj a diafragmei. Astfel, in ordinea cresterii expunerii, timpul imediat urmator se obtine prin dublarea precendentului. Prin conventie, timpii sub o secunda se inscriptioneaza astfel: 30 = 1/30sec, 125 = 1/125sec. Timpii supraunitari se inscriptioneaza normal. La unele aparate este evidentiat prin cromatica sau alte semne distinctive timpul de sincronizare cu blitz-ul (timpul minim la care blitz-ul functioneaza in sincronism cu obturatorul) (fig. 21.).

Functie de locul de instalare in interiorul aparatului de fotografiat, obturatoarele pot fi centrale sau focale. Obturatoarele centrale sunt situate in interiorul obiectivului, cat mai aproape de centrul optic al acestuia. Sunt folosite in special la aparatele foto de format mediu si mare, deoarece, prin dimensiunea mare a perdelelor obturatorului, este dificila comandarea lor mecanica. Avantajele principale ale acestor tipuri de obturatoare sunt: nu introduc distorsiuni ale imaginilor obiectelor aflate in miscare si se pot sincroniza cu blitz-ul pentru orice timp de expunere. Printre dezavantaje am putea enumera iluminarea mai puternica in centrul imaginii.

Fig. 21. Pinionul timpilor de expunere la aparatul Pentacon Six TL

Obturatoarele focale sunt situate in planul din fata planului de focalizare, unde este situata pelicula fotografica. Ele sunt compuse dintr-un sistem de perdele metalice sau din panza (fig. 2). In cazul acestora din urma, obturatorul contine o perdea de deschidere si una de inchidere, ambele derulandu-se succesiv prin fata cadrului de expunere. In momentul cand apasam butonul de declansare, prima perdea (de deschidere) se deplaseaza din fata cadrului de expunere, permitand astfel luminii sa impresioneze pelicula fotografica. Dupa scurgerea timpului de expunere selectat, a doua perdea (de inchidere) se deplaseaza si obtureaza cadrul de expunere.

Fig. 2 Perdelele obturatoarelor focale

In imaginea de sus avem perdelele metalice ale obturatorului aparatului Minolta Dynax 7, iar in cea de jos, perdelele de panza de la aparatul Canon AE1 Program.

4. SISTEMUL DE VIZARE

Acest sistem permite controlul incadrarii subiectului de fotografiat, precum si al claritatii imaginii. Exista mai multe tipuri de sisteme de vizare, fiecare cu avantajele si dezavantajele sale:

- vizare directa prin obiectiv si geam mat

Are avantajul ca pe geamul mat se vede o imagine si nu mai multe obiecte situate in spatiu. Dezavantajele principale sunt luminozitatea scazuta a imaginii, fapt care necesita folosirea "traditionalei draperii negre", imaginea este inversata si manipularea dificila a casetei cu pelicula fotografica. Acest sistem este folosit la aparatele de format mare (fig. 23.).

Fig. 23. Vizare directa prin geam mat

Sistem folosit la aparatele de format mare.

- vizare directa prin obiectiv, oglinda la 45^O si geam mat (SLR - single lens reflex)

Imaginea data de obiectiv este reflectata de oglinda si se priveste pe geamul mat. Imaginea este inversata si se priveste de sus in jos, situatie dificila pentru fotografierea subiectelor aflate in miscare. Pentru rezolvarea acestui inconvenient, aparatele foto au fost dotate cu o pentaprisma. La aparatele SLR, oglinda la 45^O basculeaza exact in momentul expunerii peliculei fotografice (fig. 24.).

- vizare prin obiectiv paralel, oglinda la 45^O si geam mat (twin-lens reflex, TLR)

Acest tip de vizare asigura controlul sigur incadrarii si al focalizarii, cu exceptia subiectelor aflate aproape de aparat, datorita faptului ca obiectivul pentru expunere este diferit de cel de vizare. Pentru o incadrare precisa, aparatele foto profesionale au o corectie de paralaxa (fig. 25.).

Fig. 24. Vizare directa prin obiectiv (SLR)

Este cea mai folosta metoda de vizarepentru aparatele de format ingust.

Fig. 25. Vizare prin obiectiv paralel tip TLR (twin lens reflex)

Aparate ce au folosit sistemul de vizare TLR in anii '40-'70:

Rolleiflex, Mamiya 33, Flexaret, Seagull

vizare paralela

Este folosita la aparatele pentru publicul larg. Singurul avantaj este acela ca vizorul este luminos, insa nu putem controla claritatea imaginii. Acest tip de vizare este folosit la majoritatea aparatelor pentru amatori, unde nu sunt pretentii deosebite privind controlul focalizarii. La unele aparate din generatiile mai vechi, acest sistem de vizare are atasat un telemetru pentru focalizare precisa (fig. 26.).

Fig. 26. Sistemul de vizare paralela

Pentru a avea un control cat mai precis al claritatii imaginilor, mai ales in cazul subiectelor slab luminate, s-au adus perfectionari continue ecranului de vizare, prin acoperirea cu inele Fresnel, microprisme sau fibre optice asezate ca un fagure pe toata suprafata (fig. 26.).

Fig. 26. Ecrane de vizare pentru formatul 6x6cm

Focalizarea se poate face manual, prin rotirea inelului distantelor pana cand imaginea devine clara in vizor, sau automat prin sistemul autofocus (AF), care se foloseste in prezent pe scara larga. In aceasta situatie, fotograful poate selecta punctul (functia spot AF) sau grupul de puncte (functia average AF) unde aparatul sa faca clarul, nemaiavand altceva de facut decat o apasare pe jumatate a butonului de declansare.

Servomotorul inserat in obiectiv, controlat de senzorul AF, va comanda astfel rotirea acestuia pana la obtinerea clarului. Focalizarea automata este extrem de utila in fotojurnalism sau in orice alt tip de fotografie cu subiecte in miscare. Inconvenientul este acela ca aparatul nu poate focaliza daca subiectele sunt in lumina foarte slaba, ori cadrul imaginii nu contine forme cu muchii. Noile generatii de sisteme autofocus au rezolvat o parte din aceste neajunsuri, castigand si in rapiditatea focalizarii.

Ecranul de vizare (viewfinder) al aparatelor din ultimele generatii are pe langa microprismele pentru controlul focalizarii si alte informatii, de la parametrii expunerii, pana la punctele de focalizare ale sistemului AF (fig.27.).

 

Fig. 27. Structura ecranului de vizare la aparatele de ultima generatie

Pe ecran sunt vizualizate punctele de focalizare automata (AF).

5. MAGAZIA PENTRU MATERIAL FOTOSENSIBIL

Este situata de regula in spatele camerei obscure, dand astfel posibilitatea ca filmul sa se poata deplasa usor din caseta originala in lacasul pentru pastrarea peliculei expuse. La aparatele de format ingust Leica (24x36mm), transportul filmului se realizeaza si prin intermediul unui pinion cu doua roti dintate ale caror pinteni intra in striatiile standardizate de pe marginea peliculei. Odata ce filmul a fost expus, el trebuie tras inapoi in caseta protectoare la lumina, pentru a putea fi scos apoi din aparat. Acest lucru se realizeaza prin deblocarea pinionului cu roti dintate pentru a permite deplasarea filmului in sens invers (functie de tipul aparatului deblocarea se face prin diferite moduri, cel mai des intalnit fiind prin apasare unui buton aflat pe partea de jos a aparatului). Odata deblocate rotile dintate, filmul de trage in caseta prin rotirea unei mici manivele ('spul') ce se gaseste pe partea superioara a aparatului (fig. 2). La aparatele electronice, dupa ce a fost expus in totalitate, filmul este tras automat in caseta protectoare (fig.28.).

Portiunea de film care trece prin fata cadrului de expunere, trebuie sa fie plana, fapt care este asigurat prin montarea pe capacul aparatului a unei placute presoare (fig. 29.). Aceasta mentine o presiune limitata pentru a nu exista pericolul zgarierii filmului atunci cand acesta se deplaseaza cadru cu cadru. Asa cum s-a mentionat anterior, transportul filmului poate fi facut manual, prin actionarea parghiei de armare. La aparatele noi, acest lucru este realizat de un servomotor electric, incorporat in aparat si actionat prin apasarea butonului de declansare. Aparatele profesionale au ca accesoriu o talpa ce contine acelasi tip de motor, alimentat de la baterii. Aceasta poate fi atasata in partea de jos a aparatului foto.

Fig. 28. Magazia pentru material fotosensibil la aparate pe format ingust

Unele tipuri de aparate pe format mediu, au posibilitatea de a utiliza magazii foto interschimbabile, fapt care permite fotografierea pe diferite tipuri de pelicula (de exemplu alb-negru, color, diapozitiv) a aceluiasi subiect fara a mai fi nevoie de a expune toate cadrele de pe o caseta de film pentru a o incarca cu altul nou (fig. 30.). Pentru aparatele profesionale pe mediu format in ultimii ani s-au produs casete digitale, digital backs, care pot fi atasate asemanator casetelor de film si care permit realizarea de fotografii digitale de mare rezolutie care, ulterior, pot fi descarcate in computer. Evident, si pretul acestora este extrem de ridicat.

Fig. 29. Placa presoare a filmului

Fig. 30. Caseta de film pentru aparatul Hasselblad

6. DISPOZITIVE AUXILIARE SI ACCESORII

O camera foto pentru amatori este o cutie compacta cu putine butoane si accesorii care asigura realizarea facila a unei fotografii fara pretentii. Daca fotograful doreste sa controleze cat mai multi parametri ai fotografierii, atunci el trebuie sa se orienteze catre o camera care sa ii ofere aceasta posibilitate. Un aparat foto profesional este un ansamblu de componente, fiecare avand functionalitati precise. Manipularea ei este complexa, nu neaparat dificila, si reclama experienta si o serie de cunostinte tehnice de specialitate. Dintre accesoriile si dispozitivele auxiliare ce vor fi analizate amintim: filtrele pentru obiective, converterele si lentilele aditionale, flash-urile sau blitz-urile, dispozitivele pentru macrofotogra-fie. Alaturi de acestea mai pot fi incluse parasolarele, montate in fata obiectivului pentru a proteja imaginea de lumina reflectata parazita, trepiedele, care asigura fotografierea cu timpi de expunere lungi fara ca imaginea sa rezulte miscata, cablurile de declansare, care ofera posibilitatea actionarii butonului de declansare de la distanta, gentile foto, care protejeaza aparatul si accesoriile de lovituri, umezeala, praf, etc

6.1. Filtrele pentru obiective

Filtrele sunt utilizate pentru protectia lentilei frontale a obiectivului si pentru a obtine o serie de modificari tonale ori cromatice pe pelicula fotografica. Majoritatea filtrelor sunt realizate din sticle speciale, ori folii de gelatina si se monteaza in fata obiectivului pe suporti speciali, ori sunt infiletate pe obiectiv. Modul de lucru al filtrelor se bazeaza pe felul in care se comporta culorile complementare. Astfel, un filtru colorat absoarbe culoarea complementara si permite transmisia culorii sale. Majoritatea filtrelor colorate se folosesc in fotografia alb-negru pentru a accentua sau estompa diferite culori ale subiectului de fotografiat care au corespondente in tonuri valorice pe pelicula. Fiecare filtru are un coeficient de pierdere a luminii care trece prin el, de care trebuie tinut cont atunci cand reglam expunerea corecta. Acest coeficient este inscriptionat pe filtru (de exemplu: daca folosim un filtru orange cu coeficientul 2x, atunci trebuie sa marim expunerea peliculei cu o treapta de expunere).

Filtrul UV taie radiatia ultravioleta si nu aduce modificari semnificative imaginii. Din aceasta cauza, multi fotografi il mentin permananent pe aparat cu scopul de a proteja obiectivul.

Filtrul "Sky Light" este usor roz si are rolul de a reduce accesul luminii albastre excesive datorate cerului senin. Multe filtre "Sky Light" blocheaza si radiatia UV.

Filtrul de atenuare este obtinut dintr-o sticla optica colorata in diferite nuante de gri si au rolul de a retine o parte din lumina, cu particularitatea ca trebuie sa retina in mod egal toate culorile.

Filtrul de polarizare este folosit atat in fotografia alb negru cat si in cea color avand rolul de a bloca lumina polarizata. Este compus din doua placi de sticla care cuprind o folie de plastic in care s-au inglobat cristale de herapatit, toate orientate intr-o singura directie. Lumina polarizata este generata de suprafetele lucioase, precum sticla. Spre exemplu, folosind un filtru de polarizare, putem fotografia din experior obiectele dintr-o vitrina fara a vedea reflexele geamului acesteia.

Filtrele colorate sunt folosite in fotografia alb-negru pentru marirea unor contraste sau sau 'intarirea valorica' a unor culori (fig. 31.). Influenta filtrelor colorate in fotografia alb-negru poate fi ilustrata prin tabelul urmator:

Fig. 31. Folosirea filtrului orange in fotografia alb-negru

Imaginea din stanga este obtinuta fara filtru. Cea din dreapta are cerul mult mai intens datorita folosirii filtrului orange.

6. Converterele si lentilele aditionale

Converterele sunt sisteme optice proiectate sa lucreze impreuna cu obiectivele aparatelor cu scopul de a le modifica distanta focala, deci unghiul de cuprindere a imaginii. Ele se aplica intre obiectiv si aparat, modificandu-i focala cu un coeficient marcat pe montura (de exemplu : x0.8 ; x2 ; x3). Converterele modifica focala fara a modifica distanta minima de focalizare, insa au pierderi de luminozitate.

Lentilele aditionale se adauga in partea frontala a obiectivului. Ele nu modifica deschiderea obiectivului insa introduc distorsiuni importante si au un domeniu limitat de utilizare.

6.3. Flash-urile (blitz-urile)

Flash-urile (blitz-urile) sau luminile tip fulger electronic sunt surse de lumina artificiala folosite atunci cand subiectul de fotografiat este slab luminat. O caracteristica principala a acestora este aceea ca sunt descarcari luminoase de foarte scurta durata (de ordinul fractiunilor de miimi de secunda, deci mult mai mici decat timpii uzuali folositi in fotografiere). Primele tipuri de flash-uri foloseau pulberi explozive care odata aprinse produceau o "explozie luminoasa" ce oferea lumina aditionala necesara unei expuneri corecte a peliculei fotografice.

Astazi sunt folosite pe scara larga flash-urile electronice, care contin o lampa alimentata de la baterii si care are un timp relativ lung de functionare, permitand cateva mii de declansari. Problema principala a flash-urilor electronice este sincronizarea acestora cu obturatorul. Astfel, descarcarea luminoasa a flash-ului trebuie sa aiba loc doar in momentul in care perdelele obturatorului sunt deschise, doar in acest fel pelicula foto putand fi expusa cu lumina aditionala. In prezent, acest lucru se realizeaza prin atasarea flash-ului pe aparatul foto printr-o "talpa", hot shoe, care are unul sau mai multe contacte electrice care permit comandarea functionarii flash-ului in momentul actionarii butonului de declansare al aparatului. La aparatele foto cu pinion al timpilor de expunere si obturator focal, este inscriptionat timpul minim de sincronizare al flash-ului cu obturatorul ( de regula 1/60sec sau 1/125sec). Pentru timpi de expunere mai mici, flash-ul va expune doar o portiune a cadrului de expunere de pe pelicula, iar pentru timpi mai mari, sincronizarea este asigurata. La aparatele cu obturator central (in obiectiv) sincronizarea se face pentru orice timp de expunere.

Puterea luminasa a unui flash este data de numarul ghid (Ng). La flash-urile cu reglaje manuale, pentru expunerea corecta, avem de efectuat urmatoarele operatii:

- selectam timpul de expunere la care avem sincronizarea cu flash-ul

- focalizam pe subiectul dorit si apoi citim pe inelul distantelor distanta la care se afla subiectul

- functie de sensibilitatea peliculei alese si distanta la care se afla subiectul, putem afla deschiderea diafragmei obiectivului pentru expunerea corecta dupa urmatoarea formula:

f: = Ng / D

unde f: este deschiderea relativa a diafragmei (f-stop), Ng este numarul ghid iar D reprezinta distanta subiectului fata de aparat.

De regula, pe spatele flash-urilor avem un tabel de corespondente sau un ecran LCD din care putem selecta diafragma functie de sensibilitatea peliculei si distanta. Iata un exemplu:

Flash-urile automate au un celula foto-electrica (sensor), care "citeste" cantitatea de lumina reflectata de subiect, dozand astfel lumina emisa (fig. 32). Flash-urile dedicate unui anumit tip de aparat lucreaza complex impreuna cu acesta in regimul de lucru automat, regland focalizarea automata, selectand diafragma si cantitatea de lumina optima pentru o expunere corecta (fig. 33.).

Flash-urile sunt folosite atat de amatori cat si de profesionisti. Iata cateva situatii si principii care, daca sunt respectate, conduc la imagini fotografice de calitate sporita:

- nu este indicata folosirea flash-urilor la fotografierea subiectelor mai apropiate de 2m deoarece exista riscul "arderii" (supraexpunerii) subiectului.

- la subiectele care se desfasoara in profunzime, datorita scaderii expo-nentiale a luminii flash-ului odata cu distanta, vom avea elementele din fundal intunecate.

- flash-urile orientate direct catre subiect vor da umbre suparatoare pe fundal. O solutie ar fi orientarea flash-ului catre tavan (daca avem un flash cu cap mobil), ori catre un perete lateral, fapt care va crea o iluminare fara umbre contrastante.

 

Fig 3 Flash-ul Unomat cu numarul ghid 24.

Flash-ul are o fotocelula pentru masurarea luminii (cercul din imaginea din stanga). In imaginea din dreapta avem tabelul de corespondente intre distanta, sensibilitatea peliculei si diafragma.

Fig. 33. Flash-ul Canon Speedlite 430EX

Este un flash dedicat aparatelor Canon digitale SLR. Sistemul ETTL ii permite sa controleze dozarea automata a luminii si focalizarea pe subiect.

- in fotografia profesionala de studio sunt folosite doua sau mai multe flash-uri care functioneaza sincron datorita foto-celulelor. In acest mod, putem realiza regii de lumina ("chei de lumina") complexe (fig. 34.).

- flash-urile mai pot fi folosite si in fotografierea personajelor aflate in plin soare. Lumina flash-ului va avea un efect atenuand zonele de umbra intensa de pe portrete.

Fig. 34. Sistem de 2 flash-uri care lucreaza sincron (principiul master-slave)

6.4. Dispozitivele pentru macrofotografie

Macrofotografia este un tip de fotografie care reda subiecte mici si foarte mici, in raporturi mari sau cel putin egale cu marimea naturala. Pentru acest lucru este necesar sa folosim obiective speciale care sa aiba o distanta minima de focalizare indeajuns de mica pentru a putea face clarul pe subiect. In general, obiectivele aparatelor pentru mediu format au distanta minima de focalizare in jur de 1m iar cele de format ingust (Leica), in jur de 0,3-0,5m. Aceste distante sunt totusi prea mari pentru subiecte de dimensiuni mai mici de 10 cm si, pentru a putea realiza macrofotografiile este necesar sa folosim dispozitive auxiliare cum ar fi: inele intermediare, burdufuri sau lentile aditionale (fig. 35.). Inelele si burdufurile se instaleaza intre corpul aparatului si obiectiv, iar lentilele aditionale se monteaza in fata obiectivului.

Imaginile realizate prin macrofotografie au o profunzime de camp redusa, din aceasta cauza, mai ales in fotografia stiintifica, e de preferat sa fie fotografiate subiecte plane. De asemenea, pe masura ce montam inelele intermediare, trebuie sa marim expunerea. Daca nu avem un exponometru incorporat in aparat care masoara lumina prin obiectiv (TTL - through the lens), dandu-ne astfel expunerea corecta in cazul includerii inelelor, trebuie sa compensam expunerea prin marirea timpului de expunere. Pentru a avea o oarecare crestere a profunzimii de camp, e de preferat ca sa se fotografieze cu diafragma cat mai inchisa (16 sau 22), iar aparatul de fotografiat sa fie instalat pe un trepied.

In macrofotografie foarte importanta este iluminarea. Functie de proprietatile obiectelor fotografiate, avem doua sisteme de iluminare principale: prin transparenta si prin reflexie. Fiecare din aceste sisteme se poate face pe fond deschis sau inchis. Iluminarea prin transparenta este specifica in special microscopiei, in fotografierea preparatelor histologice. Majoritatea obiectelor mici sunt opace si, in consecinta ele se fotografiaza prin reflexie. Acest tip de iluminare trebuie sa fie foarte intensa atat pentru facilitatea focalizarii precise cat si pentru evitarea timpilor lungi de expunere care ar rezulta dintr-o expunere cu o diafragma foarte inchisa (lucru necesar pentru marirea profunzimii de camp). Iluminarea cu fond deschis se realizeaza prin folosirea simetrica a doua surse de lumina care vor asigura o distributie unitara a luminii pe subiect. Iluminarea pe fond deschis se realizeaza similar cu conditia ca razele surselor de lumina sa nu cada pe fundal ci doar pe subiect.

 

 

Fig. 35. Schema de montare a inelelor intermediare si a burdufului pentru macrofotografie

(imaginile reprezinta echipamente pentru aparatele Haselblad)

5. ILUMINAREA IN FOTOGRAFIE

Lumina este o radiatie electromagnetica ce se caracterizeaza prin lungimea sa de unda masurata in nm (nanometri). Din spectrul infinit de radiatii electromagnetice, ochiul uman poate percepe doar o mica parte numita spectrul vizibil, care cuprinde radiatiile cu lungimi de unda cuprinse intre 400 si 700 nanometri. Radiatiile cu lungimi de unda mai mici de 400nm pot fi ultraviolete, UV (pot impresiona peliculele fotografice; spre exemplu, lumina de la mare sau de la munte avand mai multe radiatii UV da supraexpuneri pe pelicula foto) sau unde radio. Cele cu lungimi de unda mai mari de 700nm sunt radiatii infrarosii, IR, radiatii X si gama. In spectrul vizibil, radiatiile luminoase de diferite lungimi de unda sunt percepute drept culori diferite dupa cum urmeaza :

violet si albastru : 400-500nm

verde si galben : 500-600nm

portocaliu si rosu : 600-700nm

Lumina alba este obtinuta prin emisia in proportii aproape egale a tuturor radiatiilor spectrului vizibil. De asemenea, ea poate fi obtinuta prin amestectul aditiv in proportii egale al celor 3 culori secundare, Rosu, Verde, Albastru (modul de culoare RGB).

5.1. Temperatura de culoare a luminii

Culoarea sursei de lumina poate influenta imaginea de pe pelicula fotografica, prin modificarea raporturilor tonale la filmele alb-negru si, mai ales, prin deviatii cromatice la cele color. Temperatura de culoare este o marime ce caracterizeaza culoarea luminii, de fapt continutul in lumina rosie sau albastra.

Temperatura de culoare a unei lumini date se exprima in grade Kelvin (K), care reprezinta 273⁰C plus temperatura la care ar trebui ridicat un corp negru pentru a radia o lumina de aceeasi culoare cu a luminii date. Spre exemplu, temperatura de culoare de 2773⁰C a unui bec cu incandescenta semnifica o sursa luminoasa echivalenta cu lumina data de un corp negru ridicat la o temporatura echivalenta de 2500⁰C.

Iata un tabel cu temperaturile de culoare ale unor surse luminoase uzuale :

Majoritate filmelor produse in prezent sunt etalonate pentru lumina de zi, daylight (5500K). La aceasta lumina, care poate fi aproximata cu lumina dintr-o zi cu un cer usor innorat sau la o umbra nu prea intensa, filmele nu vor da deviatii cromatice. Daca folosim un film daylight intr-o iluminare cu becuri cu incandescenta sau halogen, vom avea o puternica dominanta galben-rosiatica. Acelasi film expus intr-o camera cu lampi de neon, va da o dominanta verde-albastruie. La lumina naturala, un film daylight va da o dominanta albastra-violacee in amurg si una usor galben-orange la miezul zilei.

Exista filme profesionale etalonate pentru alte tipuri de lumina, de exemplu tungsten light, 3200 K, fapt care da posibilitate obtinerii de imagini foto fara dominante la fotografiera cu becuri cu incandescenta sau halogen. Pentru modificarea temperaturii de culoare a unei surse de lumina se folosesc filtre de conversie, sub forma de sticle colorate sau folii (gel-uri) etalonate.

5. Fotografia in lumina de studio

Lumina are un rol extrem de important obtinerea imaginilor fotografice. Pe langa faptul ca impresioneaza pelicula fotografica, lumina creaza spatiul din cadrul fotografic, dandu-i semnificatii diferite. Acelasi subiect, fotografiat in conditii de iluminare diferite poate transmite informatii, idei foarte diferite. In cadrul imaginii, umbra joaca si ea un rol important si, din aceasta cauza, fotograful profesionist trebuie sa invete sa priveasca subiectul si sa inteleaga cheia de lumina in care acesta este prezentat. Pentru aceasta se cuvine sa facem o analiza a luminii si a tipurilor de surse pe care le folosim in fotografie.

Sursa de lumina cea mai intalnita este soarele. Este o lumina principala si naturala. Ca surse artificiale avem toate corpurile de iluminat de la becuri, lampi ori lumanari. Toate acestea sunt surse primare deoarece ele emit lumina. Sursele secundare au toate in comun faptul ca ele reflecta lumina primita de la surse primare. Peretii, ecranele reflectorizante (blende), umbrelele refletorizante, oglinizile sunt doar cateva exemple de surse secundare de lumina. Atunci cand in studioul foto facem o regie de lumina pe un subiect, trebuie sa luam in consideratie si influenta inevitabila a surselor secundare (de exemplu peretii, care in studiourile foto trebuiesc vopsiti cu vopsea mata si inchisa la culoare). Din punct de vedere al concentrarii, lumina poate fi difuza sau concentrata. Lumina difuza este generata de surse de lumina avand suprafete active mari (panouri reflectorizante, umbrele foto, soft box-uri) (fig. 5.1.). Lumina difuza da umbre moi si estompeaza contururile, din aceasta cauza

Fig. 5.1. Proiector cu soft box.

fiind folosita la portret. Lumina difuza este folosita in studio pentru iluminari de ansamblu, imaginea obtinuta, fara umbre, este decorativa si fara profunzime. In natura, intalnim lumina difuza pe timp noros sau in zonele umbrite.

Sursele de lumina concentrata au o suprafata de emisie relativ mica si dau o iluminare cu contraste mari intre zonele luminate si cele din umbra. Efectul obtinut este unul dramatic. Sursele de lumina concentrata sunt folosite si pentru redarea texturilor suprafetelor obiectelor fotografiate (fig.5.).

 

Fig. 5.1. Exemplu de iluminare cu lumina concentrata si difuza

In imaginea din stanga s-a folosit lumina concentrata avand ca rezultat conntraste mai mari de lumina si umbra si redarea texturii nucii din prim plan. Iluminarea difuza din imaginea din dreapta a atenuat umbrele, dandu-se astfel un aspect decorativ.

Sursele de lumina artificiala pot da lumina continua (dureaza atat timp cat lampa este contectata la curent) sau lumina tip flash (blitz), care reprezinta o descarcare luminoasa, controlata si sincrona a mai multor flash-uri. Controlul luminarii in acest caz se face ori prin fotografierea digitala (putem vizualiza imaginea imediat pentru a face corectiile la "cheia de lumina) ori prin folosirea unor casete de fotografie instant tip Polaroid. Masurarea luminii flash-urilor pentru expunerea corecta se face cu exponometre speciale numite flash-metre.

In studiu, atunci cand compunem regia de lumina vom folosi un ansamblu de surse de lumina diferite (fig. 5.3.). Important pentru determinarea caracterului imaginii nu este numai tipul lor, ci si directia sursei de lumina. Dupa directia din care este iluminat subiectul, avem urmatoarele situatii : iluminare frontala, iluminare laterala, iluminare din spatele subiectului, iluminare de deasupra si de jos.

Iluminarea frontala avantajeaza redarea corecta a culorilor, subiectul are un contrast scazut, fapt care permite cu usurinta masurarea luminii cu exponometrul, iar umbrele din fundal sunt evidente. Este o iluminare cu putine resurse expresive datorita aplatizarii subiectului si a lipsei umbrelor.

Iluminarea laterala prin umbrele puternice care le creaza, favorizeaza obtinerea reliefului, a profunzimii imaginii. De asemenea, ajuta la redarea texturilor suprafetelor. Imaginile obtinute sunt puternic expresive, dramatice.

 

Fig. 5.3. Iluminare de studio cu doua surse de lumina difuza

Lumina generala este data de sursa cu soft box din dreapta, iar lumina de umplere pentru atenuarea umbrelor este proiectorul cu umbrela din stanga.

Adancimea umbrelor si atenuarea contrastelor datorate iluminarii laterale poate fi controlata prin utilizarea panourilor reflectorizante sau a unor surse de lumina propriu-zise care dau asa zise lumina de umplere. Ea scade din intunecimea umbrelor ajutand la pastrarea unitatii formelor fotografiate.

Iluminarea din spate, contrejour sau backlit, are multe aplicatii in fotografia tehnica (fotomicroscopie), iar in fotografia de studio ea ajuta la definirea conturului si a siluetei formelor. Masurarea luminii cu exponometrul devine mai dificila datorita prezentei sursei de lumina in cadrul de fotografiat. Lumina de deasupra, lumina verticala, se intalneste la iluminare de interior si pe portrete si da puternice si disgratioase. Lumina de jos, "lumina de rampa" este folosita la iluminatul de scena sau la cel al vitrinelor.

La iluminarea de studio se folosesc mai multe surse de lumina simultan, literatura de specialitate consemnand cinci tipuri de lumina de studio. Desigur nu exista reguli prestabilite, fotografii creatori pot renunta la unele dintre ele. Iata cele cinci tipuri de lumina:

lumina principala

lumina de umplere

lumina de contur

lumina de fundal

lumina de efect (artistica)

Lumina principala este cea care da cheia generala a imaginii, fiind in general o lumina difuza provenind de la o sursa de lumina puternica la care am atasat un soft-box sau un ecran reflectorizant. Chiar daca este o lumina difuza, datorita puterii, ea da umbre adanci ale subiectului care trebuie atenuate prin folosirea luminilor de umplere (fig. 5.4).

Fig. 5.4. Constructia graduala a luminii pentru portret

In imaginea din stanga avem o singura sursa de lumina care da umbre puternice (1). Acestea sunt atenuate prin includerea luminii de contur (2), iar subiectul este 'detasat' de fundal prin includerea luminii de contur (3).

Spre deosebire de lumina principala, care este situata la inaltime, lumina de umplere este situata mai jos. Se pot folosi proiectoare de putere mai mica, la care sunt atasate lentile Fresnel, care permit realizarea unui spot luminos de dimensiuni variabile.

Pentru detasarea subiectului de fundal se folosesc celelalte doua lumini, cea de contur si cea de fundal, iar pentru iluminarea de efect de folosesc spot-uri de dimensiune mica care pot lumina doar anumite portiuni ale subiectului (ochii in cazul unui portret sau numele brand-ului in cazul unei fotografii publicitare) (fig. 5.5.).

 

Fig. Iluminare complexa de studio

Se poate observa un echilibru intre zonele de umbra si cele de lumina, punandu-se astfel in valoare portretul. Solutia iluminarii 'artistice' a fundalului poate fi inlocuita cu una simpla, fara a crea astfel structuri de lumina si umbra care pentru unii fotografi artisti sunt inutile.