Bruckner - Viata si Creatia

Viata si Creatia

Bruckner s-a nascut in Ansfelden, Austria superioara, la 4 septembrie 1824, el este cel mai mare copil dintre cei 11 copii ai familiei. Primele lectii de muzica le primeste de la tatal sau, care ii este si invatator. Adevaratul talent al lui Bruckner este descoperit de catre nasul de botez si var al tatalui sau pe care il roaga sa il trimita la el in sat pentru a face o pregatire mai intensiva si de a-i exploata adevaratul potential al acestuia. Fiind trimis la acesta, un an mai tarziu, in 1835, Anton Bruckner incepe primele studii "serioase". Micul Anton isi gaseste astfel la virsta de 11 ani, primul sau profesor de muzica. Atmosfera blanda cu care era inconjurat prilejuia si mai mult tainele muzicii sa se deschida. Orizontul profesorului era desigur limitat, ceea ce nu l-a impiedicat sa predea solide cunostinte tanarului sau elev.

Asa cum este viata, la scurt timp se intoarce in satul natal pentru a-l inlocui pe tatal sau la scoala deoarece acesta era grav bolnav si la scurt timp va muri. Reintorcandu-se la studiile sale, el il va avea ca profesor de orga pe Anton Kattinger, care era numit de contemporani ca fiind "Beethoven al orgii". Studiaza muzica la manastirea Sfantul Florian timp de 3 ani. La virsta de 17 ani este angajat in invatamant, primul sau post fiind acela de ajutor de invatator. In acel sat pitoresc, Tonerl, asa cum era alintat de mama lui, va indeplini si slujba de "lautar" la serbarile populare, dar si ca violinist secund intr-un trio. Mutarea lui la Kronstorf ii va aduce beneficii majore, avand astfel un pian pe care il putea folosi cat timp dorea. Fiind foarte pasionat de muzica, el va studia zilnic cel putin 10 ore la pian si alte 3 ore la orga. Incepe sa faca transcrieri ale unor fragmente din Arta fugii si Clavecinul bine temperat, dar in acelasi timp, gaseste si voci barbatesti pentru corul ce dorea sa il instituie. Va lua lectii de armonie intr-un sat apropiat, dar i se va face dor de manastirea Sf. Florian, astfel ca in 1845, la virsta de 21 de ani se intoarce in Ansfelden, unde, dupa 4 ani avea sa il inlocuiasca pe succesorul sau, Kattiner in postul de organist al presbiteriului.

In anul 1855, implinind zece ani de activitate ca invatator si organist la manastirea Sf. Florian, Bruckner va trece examenele de definitivat in invatamantul primar superior. Aceasta perioada de zece ani este dupa parerea lui Bruckner o scurgere a timpului in care nu a realizat multe lucruri, temandu-se ca numele lui se va stinge o data cu viata sa. Dorinta de a deveni celebru, il va face pe Bruckner sa candideze pentru un post la Viena. Reuseste, dupa multe examene si verificari, sa obtina un post provizoriu, ce avea sa se definitiveze mai tarziu.

In 1856 se stabileste la Linz, unde va ocupa postul de organist al bisericii. Va merge la Viena pentru a studia contrapunctul cu Simon Sechter. Era acelasi Sechter cu care avea sa studieze si Schubert in ultimul an al vietii sale. Va mai studia doi ani la Linz orchestratia si formele muzicale, astfel ca in jurul varstei de 40 de ani ciclul studiilor sale poate fi considerat, formal, incheiat.

Numele organistului Bruckner avea sa straluceasca, devenind tot mai celebru prin creatiile sale, fiind astfel admirat de numerosi prieteni din cercul sau.

Dupa moartea lui Simon Sechter, Bruckner va dori sa candideze pentru acel post, pe care il va si ocupa un an mai tarziu.

Creatia lui Anton apare inca de timpuriu, mai exact de la varsta de 11 ani cand scrie primul cor, Pange lingua, mai apoi scriind mici preludii pentru orga. La virsta de 17 ani compune prima missa, Missa in Do major. In 1844, tinarul invatator da la iveala o alta lucrare vocal-simfonica, Missa corala pentru Joia verde. Aceasta lucrare fiind maturizarea acestuia, aratand astfel ca este stapan al manuirii celor patru voci.

In perioada celor 10 ani in care va preda, va compune Requiem (1849), Magnificat (1852) si Missa solemnis (1854). Nemultumit de faptul ca in manastire era socotit drept un simplu meserias, lucrator de cantate si misse ocazionale, Anton reincepe studiile muzicale, aprofundand spatii muzicale neexplorate pana atunci. Astfel, dupa perioada de studiu, Bruckner va avea lucrari mult mai inchegate si mai reprezentative. Printre cele 70 de lucrari scrise in toata aceasta epoca, majoritatea sunt de inspiratie religioasa. Printre acestea se numara si primele lucrari pe taram pur orchestral precum: Simfonia in re minor (1862-1864), Uvertertura in sol minor (1863), Simfonia in fa minor (1863) si Psalmul 112.

Participarea lui Anton la premiera operei "Tristan si Isolda" a lui Wagner are o influenta mare asupra lui Bruckner care va aparea in cea de-a treia simfonie a lui unde apare aceasta divinizare, unii analisti sustinand ca aceasta ii fusese dedicata lui Wagner. O principala caracteristica a lui Anton este devotamentul acestuia pentru domeniul religios, astfel ca el este adeptul muzicii vocal-simfonice si nu a celei de camera. Pe cind era elevul lui Simon Sechter, Bruckner va scrie Missa in re minor (1864), Missa in mi minor (1866) si Simfonia I, in do minor (1865 - 1866), acestea dovedindu-se a fi lucrari reusite. Marea Missa in fa minor (1868) are un mare succes, reprezentand in acelasi timp si iesirea lui Bruckner din depresii dar si obtinerea postului de profesor de contrapunct la Conservatorul din Viena. Ajutorul dat de Johann Herbeck, dirijorul Curtii de la Viena il ajuta pe Bruckner cu detasarea acestuia in anul 1868 la catedra de orga si teorie a Conservatorului din Viena unde devine profesor, trei ani mai tarziu. Ulterior indeplineste functia de organist al capelei de la Curte dar si cea de profesor de teorie la Universitatea din Viena. Executia Simfoniei in re minor (nr. 0) in anul 1868 la Linz, sub conducerea compozitorului va trece neobservata, astfel ca acest insucces il va marca pe Bruckner, intrand intr-o perioada zbuciumata din viata sa.

Experienta muzicala a lui Anton in turneul din Franta va fi una foarte interesanta, el intalnind oameni ilustri precum Camille Saint-Saens, Charles Gounod, Cesar Franck, care il vor felicita pentru improvizatiile sale, in special pentru variatiunile pe tema Imnului national al lui Joseph Haydn. Succesul avut in Franta ii va ridica moralul si va realiza ca nu este un compozitor slab, doar ca in tara lui nu ii era recunoscut talentul. Turneul, ii va aduce multa faima astfel ca la revenirea sa in tara, devine printre altele si cetatean de onoare al satului sau natal, Ansfelden. Intoarcerea din turneu reprezinta si perioada in care va scrie Simfonia a doua tot in do minor denumita si "Simfonia din Austria de Sus" (1871 - 1872).

Bruckner va fi astfel cautat de multi dirijori importanti printre care se afla: Hermann Levi, Gustav Mahler, Arthur Nikisch dar de fiecare data cand era cantata o lucrare de-a lui Anton, criticii Fundatiei, condusa de Eduard Hanslick, o desfiintau. In toate aceste critici Bruckner realizeaza influenta lui Brahms care nu il accepta pe Wagner.

La doi ani de la concertele sale din Franta, va accepta o calatorie in Londra unde avea sa concerteze la orga la Crystal-Palace dar si la Royal Albert Hall, participand si la inaugurarea monumentalelor de orgi la care au participat marii organisti ai lumii. Va schita cu repeziciune in Londra ingeniosul final al Simfoniei a doua dar dupa intoarcea sa la Viena, aceasta lucrare este considerata de catre filarmonica vieneza ca fiind "inexecutabila". Lucrarea va avea succes, compozitorul fiind aclamat atat de orchestra cat si de public, repurtand astfel primul sau succes recunoscut in presa.

Un an mai tirziu, Bruckner va implini varsta de 50 de ani si va fi si perioada in care termina Simfonia a treia (1873), simfonia "Wagneriana" in re minor care reprezinta sinteza intre inspiratia epica beethoveniana si lumea nibelungilor, avand sa i-o dedice lui Richard Wagner. In anul urmator, 1874, va scrie Simfonia a patra care poarta numele de "Romantica", in care autorul isi arata dragostea fata de natura. In 1877 este finalizata Simfonia a cincea urmand ca doi ani mai tarziu sa inceapa lucrul pentru Simfonia a VI-a (1884) cunoscuta ca "Filozoful" dar si Cvintetul de coarde (1879).

Succesul lui Anton va fi resimtit din plin de catre compozitor, la prima auditie a Simfoniei a VII-a, in Mi major (1883), scrisa la varsta de 60 de ani, care se va bucura de un larg succes, astfel ca pana si presa il preamarea pe Bruckner, facandu-l un compozitor mult mai cunoscut, urmand ca dupa acest concert rasunator sa plece intr-un mic turneu peste hotare, cantand in locuri ca Dresda, Franckfurt, Hamburg, New York, Haga. Succesul Simfoniei a saptea venind in urma nobletii melodiilor sale si din somptuozitatea orchestratiei, la care se adauga presentimentul mortii lui Wagner, idolul sau in arta, impresionant exprimat in partea a II-a, Adagio.

Anul 1887 este anul primei auditii a lucrarii "Te Deum" care va avea la loc la Viena si Munchen, repurtand in ambele orase succese triumfale. Dar popularitatea acestuia va creste cand ii vor fi recantate simfoniile a III-a si a IV-a, intr-o alta versiune orchestrala; fiind momentul in care Bruckner era asezat alaturi de cei mai mari compozitori.

Simfonia a opta in do minor, "Tragica" (1885), care va fi cantata cativa ani mai tarziu, va starni un entuziasm de proportii care se datora ilustrarii unei adevarate epopei a sentimentelor omenesti dar poate si din cauza ca era cea mai vasta simfonie a lui in care se cumuleaza trei elemente programatice: dangatul de clopot mortuar, la sfarsitul primei miscari, descrierea rustica din scherzo si tema tripla, sugerand potentialul formei simfonice insesi.

Aparitia primelor idei ale Simfoniei a noua (1894) va reprezenta si momentul in care Anton se va imbolnavi din ce in ce mai grav, avand ocazia sa asculte doar o singura data aceasta simfonie, la Helgoland.

Problemele financiare de care se loveste Bruckner, vor fi prezente pe tot timpul vietii, el imprumutandu-se de la prieteni pentru a-si putea duce existenta. Imparatul ii va oferi o pensie lui Bruckner si astfel in anul 1891 isi da demisia de la Conservator si in 1894 de la Universitate. Anul 1892 reprezinta momentul in care Anton va fi rasplatit cu titlul Doctor Honoris Causa al Universitatii din Viena.

Moare astfel la 11 octombrie 1896.

La fel ca si la Beethoven sau Brahms, Bruckner isi gaseste inspiratia ratacind in plina natura salbatica, gindind in mers sau in stare de semiconstiienta, capatand din vis, motivul Simfoniei a saptea, la fel cum Wagner "si-a ascultat" intregul preludiu la opera "Aurul Rinului". Chiar daca era bolnav, Bruckner, va lucra la Missa nr. 3, fiind ajutat de Karl Waldeck care va ramane cu el pina la definitivarea acestei misse.

Printre toate aceste lucrari se mai afla si cateva motete, fantezii pentru pian, multe lucrari vocale pentru cor barbatesc si orchestra de camera dar si corale.

Viata lui Anton a fost in general una modesta, simpla, dar care a dat nastere unor lucrari care vor ramane pentru totdeauna in istoria muzicii.

Astfel, Bruckner va duce o viata intru totul dedicata muzicii. Viata lui sentimentala este aproape inexistenta, el dorind mai mult o viata curata, fara pacate. Cum va afirma chiar Bruckner: "Nu am schimbat saruturi cu o tanara fata decat o singura data si ma caiesc ca de o crima". Bruckner a fost un om simplu, neasteptat de rustic si naiv. Se radea in cap si vorbea in dialect; purta haine din lana care nu i se potriveau si era in permanenta patruns de admiratie pentru oamenii din orasele mari care stiau asa de mult despre tot ceea ce facea el.

Structura muzicii brukneriene are la baza doi piloni solizi, care pentru Bruckner sunt indispensabili. Respectul lui Bruckner pentru teoria "basilor fundamentali", fiind reprezentata de armoniile care apareau ca niste umbre din adancuri, ca si pentru teoria "armoniilor naturale", care reprezinta legea oricarei frumuseti si a progresului armonic. In urma acestora, Bruckner ne lasa o muzica plina de sonoritate in mmaniera arcurilor din arhitectura gotica, cu un ambitus urias. In esenta muzica lui Bruckner este o muzica de catedrala, o muzica a credintei, a spiritualitatii transcendente..

Inspiratia si gandirea lui Bruckner va face ca in simfoniile lui sa existe aceasta evolutie fara lacune, parca fiecare sprijinindu-se pe precedenta lucrare, pregatind-o astfel pe urmatoarea. Structura simfoniilor lui se supune fundamentului principal a tritematismului miscarilor de sonata, care, la fel ca si succesiunea tempourilor, raspund unei preocupari primordiale fata de contraste. Compozitorul obtine cu orchestra clasica efecte de ampla sonoritate, datorate unei tehnici moderne si a unui instinct infailibil in alegerea si repartitia culorilor timbrale. La aceasta contribuie si interferenta registratiei de orga vizibila prin independenta grupurilor orchestrale, care evolueaza in blocuri.

Simfoniile lui Bruckner reprezinta o incercare de a dezvalui lumii drumul fiecaruia in viata dar si de dupa moarte. Bruckner nu era obsedat de sensul vietii asa cum era Gustav Mahler, prieten bun si compozitor din aceeasi perioada a lui. Bruckner nu avea nici un fel de dubiu in ceea ce privea viata de dupa moarte. Astfel, el are o viziune simplista despre lumea de apoi, el fiind un om credincios, spunand ca Dumnezeu este bun si ca el a primit talentul pentru a-l glorifica pe Dumnezeu. Aceasta, este vizibila mai ales spre sfarsitul vietii lui cand se roaga Lui Dumnezeu pentru a-i da ragaz spre a termina cea de-a 9-a sa Simfonie.

O alta caracteristica a simfoniilor lui Anton este faptul ca toate simfoniile lui incep dupa acelasi tipar, pe un vibrato al corzilor grave, tema creste din adancuri spre inaltimi.

In simfoniile si in muzica lui corala, totul este echilibrat. Vienezii il poreclesc pe Bruckner ca fiind "Adagio Komponist" - compozitorul de adagiouri. La el, chiar si primele parti erau mari si impozante, astfel ca le sunau vienezilor ca un adagio. Partile de scherzo din simfoniile lui Bruckner folosesc adesea dansuri austriece. Partea a treia in viziunea lui exprima un fel de ideal religios care antreneaza intreaga natura. Religiozitatea celor noua simfonii ale lui Bruckner - dar si a meselor lui si a altor compozitii corale religioase - sugereaza admiratorilor sai un gen de mesaj care ii duce cu gandul la sondarea infinitului.