Elvira Donnarumma - compozitor

Elvira Donnarumma

Tu staie malata e cante  Tu esti bolnava si canti

Tu staie morenno e cante  Tu stai sa mori si canti

So' nuove juorne, nuove  Sunt noua zile, noua

Ca chiovechiovechiove! Ca ploua, ploua, ploua!

E se fa fredda ll'aria Si se raceste aerul

E se fa cupo 'o cielo Si se intuneca cerul

E tu dint' 'a 'stu ggelo  Si tu in gerul asta

Tu sola cante . . e muore"  Singura canti . .si mori!

Aceste cutremuratoare versuri scrise de Libero Bovio in 1923, par a fi voit sa reprezinte pe una dintre extraordinarele interprete ale Canzonei napolitane: Elvira Donnarumma, poate pentru ca muza inspiratoare, artista, a suferit intr-adevar acelasi destin ca al protagonistei din "Chiove".

Nascuta la Napoli in 18 martie 1883 (unele biografii raporteaza date diferite) fiica unui meserias, locuia intr-un apartament la primul etaj din strada Flavio Gioia.

Si-a inceput cariera foarte precoce, producandu-se in public chiar din copilarie. Prima ei dovada de autenticitate era determinata de generozitatea clientilor de la Beraria Incoronarii (o berarie -bar, situata in apropiere de via Medina, deschisa si noaptea si frecventata in special de marinarii si hamalii din port), cand se strecura printre lumea de la mese cu farfurioara, la terminarea numarului sau.

Printre colegii ei de scena erau cantareata Ersilia Sampieri si machietistul (interpret de macchiette despre care am scris) Davide Tatangelo, cu care mai tarziu si-a asumat gestiunea localului. Se spune ca odata, ea a gasit printre bacsisuri canzona 'E ccerase (ciresele), scrisa probabil pentru ea de Salvatore Di Giacomo si de Alberto Montagna (care a fost prima ei iubire) dar, din consideratii cu caracter cronologic,acest fapt pare putin verosimil.

Sigura este insa participarea ei la spectacolele tinute la Petrella, un mic teatru popular, inaugurat in 1871 si situat tot in via Flavio Gioia, unde se prezenta cu numere de varietati oferite publicului dupa reprezentatiile operei pentru copii.

La numai 11 ani, Elvira Donnarumma s-a produs la Circul de Varietati, imbracata in costum de "micuta cantonetista" A luat lectii de la D-l Daniele Napoletano, profesor la Conservator si un stimat compozitor. In continuare cantareata a atins o etapa importanta pentru afirmarea sa artistica: Angajata de fratii Paolo si Giuseppe Resi, a debutat pe scena teatrului "Eden".

Teatru café-chantant dintre cele mai importante, Edenul era frecventat de un public numeros si eterogen, compus in mare parte din nobili, comercianti, artisti si personaje tipice ale mondenitatii. In acea perioada i-a fost din nou aproape Davide Tatangelo, cu care a impartit succesul unor numere; asocierea insa nu a durat prea mult deoarece macchiettistul a disparut prematur, la putin timp dupa aceea.

Cu o sanatate plapanda, chiar si Elvira Donnarumma a trait momente critice, dar s-a supus increzatoare ingrijirii doctorului Ferdinando Auricchio, devenindu-i sotie.

In 1908, la Olimpia din Roma, artista a cucerit insfarsit adevarata recunoastere, prezentandu-se ca vedeta a spectacolului. Contrar tuturor "santozelor" epocii, cantareata nu era deosebit de frumoasa si isteata, dar poseda un talent fara echivoc care captiva publicul. Poetii si muzicienii noii generatii, printre care Bovio, Nicolardi, Falvo si Lama, si-au modelat unele din compozitiile lor, inspirandu-se din expresivitatea vocii Elvirei.

Cu toate ca a participat la unele spectacole in Torino, Milano si Roma, artista a repurtat mari succese si consensuri unanime mai ales la Napoli.

Intr-o seara, la sfarsitul spectacolului de la Teatrul La Fenice ( vechi garaj subteran situate in actuala via Verdi, transformat in 1806 in teatru, in 1930, dupa diverse restaurari, in cinematograf, iar in 1943 intr-un oficiu bancar) ea a primit o garoafa de la faimoasa actrita de teatru Eleonora Duse, care fiind invitata de Matilde Serao, experta cunoscatoare a orasului si a multiplelor sale aspecte, a ramas vizibil fascinata de magica interpretare vocala a Elvirei Donnarumma.

In1910 a imprimat primul sau disc la Phonotype Record din Napoli, realizand in doisprezece ani nu mai putin de 220 de discuri.

Inregistrarea "Maggio si tu" prezentata in aceasta prima fascicola, este reprodusa dupa matritele originale, ramase in mod norocos si miraculos, tefere dupa cateva zeci de ani. Apartinand unei epoci anterioare anului 1925 cand a intrat in functiune sistemul de inregistrare electric, desigur ca are toate defectele, nesigurantele, dar si fascinatia vechilor inregistrari efectuate cu sistemele mecanice.

Printre experientele artistice ale Elvirei Donnarumma a fost si participarea la cateva filme, printre care Canzone napulitana" luata din compozitia omonima a lui E.A.Mario. Astazi poate parea incredibil, dar este vorba de un film muzical . .. mut!!

Cinematograful sonor a fost inaugurat cu succes numai in octombrie 1927, cu pelicula "Il cantante di jazz" produsa de Warner Bross. Noua tehnica, printre altele destul de rudimentara, nu s-a raspandit imediat din cauza ostilitatii intalnite fata de multe inregistrari.

La Teatrul Trianon, unde din 1923 au inceput sa fie programate faimoasele "mattinate" (spectacole mixte de proza, varietati si cinema, care incepeau dimineata si se terminau dupa masa tarziu) cantareata Elvira Donnarumma a luat parte la reprezentatii de "canzoni sceneggiate" canzonette cu actiune scenica adresate unui public mai popular.

Totusi cariera sa artistica se indrepta spre sfarsit. O decadere fizica progresiva datorata vechilor probleme de sanatate, au constrans-o sa abandoneze scena, astfel ca in decembrie 1932 ea a aparut pentru ultima data interpretand "L'Addio" de Libero Bovio si Nicola Valente si "O telefono" de G. Pisano si E.A.Mario, intr-un concert de binefacere.

La acest spectacol a asistat si Anna Magnani care, in semn de omagiu si de recunoastere afectuoasa, i-a oferit Elvirei Donnarumma toti trandafirii primiti de la unii ziaristi. Din pacate, dupa putine luni s-au adeverit previziunile pesimiste enuntate de Antonio Cardarelli, cu mult timp inainte ca stiinta medicala sa faca lumina.

Repaosul absolut, poate ca i-au ingaduit artistei sa infrunte sau sa dilueze in timp boala care o insotea de ani, dar ea nu a renuntat sa cante, desfasurand chiar, in ciuda sanatatii sale, o intensa activitate artistica. La 22 mai 1933, marea artista a parasit pentru totdeauna publicul, si cantonetele sale.