Romantismul muzical

ROMANTISMUL MUZICAL

'' Romantismul este un fapt de suflet '

Victor Hugo

Generalitati:

Secolul al XIX-lea -'secolul natiunilor' - cunoaste o intensa efervescenta cultural si mari tulburari sociale, care au semanat nesiguranta si neliniste in sufletul oamenilor, dar si patosul si avantul creator. In toate tarile europene razbate suflul libertatii si al dezrobirii nationale, izvorat din nevoia descatusarii spiritelor de toate oprelistile ce-l inlantuie pe om, stare favorabila afirmarii romantismului.

Aparut la hotarul secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea, curentul romantic a izbucnit ca o flacara din dezamagirea urmarilor Revolutiei franceze si a revenirii absolutismului in Europa. Spiritele liberale si-au pierdut toate sperantele. Mentinerea inegalitatilor a adancit deziluzia si nemultumirea artistilor, determinand uneori renuntarea la lupta si refugierea in zone departate de lumea inconjuratoare.

In acele vremuri, unele idealuri ale romanticilor aveau un aspect iluzoriu, ele adresandu-se fie viitorului, fie idealizarii trecutului medieval. Artistul romantic manifesta o atitudine de nonconformist fata de societatea vremii, pe care dorea sa o inlature sau sa o imbunatateasca. Acest dezacord provenea si din sentimentul zadarniciei tuturor lucrurilor, al melancoliei bolnavicioase, fapt ce motiva insingurarea artistului. Romantismul izvoraste nu numai din acest refuz de a accepta lumea, ci si dintr-o actiune indepartata impotriva artei pseudo-clasice, dominate de canoane formale stricte.

"In mod curent, termenul romantic este uzitat pentru a desemna o opera, apartinand epocii romantice, o atitudine creatoare dominata de afectiv, opusa obiectivismului clasic, sau un stil opus echilibrarii, simetriei si claritatii clasice" .

Opunandu-se artei clasice, incorsetata de canoane, romanticul a gasit un refugiu in trecutul medieval, exaltand virtutiile cavaleresti. De aceea, legenda medievala a Nibelungilor, a lui Tristan si Isolda, Lohengrin, Tannhäuser, Parsifal au fost reluate de romantici. Adesea istoria Evului Mediu se impleteste cu legenda. Tipic este subiectul operei "Tannhäuser" de Wagner,unde fapte istorice se impletesc cu mitul german si cu tema crestina. In legenda,dominata de fantastic, artistul romantic isi da frau liber nazuintelor sale.

Un alt loc de refugiu pentru romantici a fost "natura, cu peisajul ei singuratic, neintinat de mana omului" . De fapt era o atitudine de protest impotriva orasului si a burgheziei dominatoare. Romanticii idealizeaza viata satului, unde omul este mai aproape de natura, de izvorul sanatos al vietii. Uneori vad in natura personificarea divinitatii, alteori considera ca este locul unde salasluiesc fiinte supranaturale malefice (Loreley, Undine).

Alta evadare este in spatiul exotic, cu o viata curata si ideala. Sentimentul naturii este pentru romantici un spatiu de puritate si un loc pentru cugetarile solitare. Inderptandu-se spre natura, spre viata omului simplu, artistii romantici descopera arta populara. Folclorul este considerat ca un vestigiu al trecutului si ca o experienta artistica mai apropiata de natura. Valorificarea folclorului aduce o seva noua in creatia muzicala, constituind un important element de regenerare a culturii muzicale si de accentuare a particularitatilor nationale ale popoarelor.

Fata de spiritele clasice echilibrate, romanticii sunt firi exaltate, extravertite, care "traiesc fiecare eveniment si stare sufleteasca cu deosebita intensitate, incat simt nevoia sa-si comunice semenilor prea plinul lor sufletesc ". Ei privesc omul in rapot cu universul si accentueaza nuantele tragice ale existentei umane, dar manifesta, adesea, si momente de entuziasm in reactiile lor individuale.

Subiectivismul romantic se adanceste in melancolie si in pesimism, alteori artistul se angajeaza in marile framantari sociale si in lupta pentru implinirea idealurilor omenirii. Aflat in dezacord cu realitatea, artistul romantic se simte singur, se inchide in nelinistile si visurile sale, care devin un izvor al creatiei artistice. "Asa se explica tendinta sa spre confesiune, spre analiza propriilor stari sufletesti" , care devin adevarate probleme cosmice. Se intelege de ce iubirea este una din temele preferate ale artei romantice.

In istoria muzicii s-au succedat mai multe epoci romantice, caracterizate prin innoiri de continut si limbaj, ce negau canoanele epocii precedente: epoca trubadurilor, a madrigalistilor venetieni. Intalnim si tipuri romantice: Cl. Monteverdi din scoala venetiana, Ph. Em. Bach din scoala berlineza, sau elemente romantice numai in unele etape ale vietii unui compozitor: Glinka perioada de tinerete, Enescu in etapa configurarii stilului propriu. La alti autori descoperim trasaturi romantice in anumite genuri: Mendelssohn este romantic in uvertura de concert, lied si formele mici.

Largirea sferei tematice si vibrantul suflu interior al muzicii romantice vor rupe echilibrul clasic al mijloacelor de exprimare. Ordinea si simetria, proprii stilului clasic sunt inlocuite cu o variata proportionare a frazelor si cu dese asimetrii. Schimbarile frecvente de masuri, ritmia foarte variata si contrastele ritmice ascutite dau o mare vitalitate tesaturii sonore. Melodica se diversifica cu linii simetrice, provenite din cantecul popular sau din dans, dar si cu desfasurari libere de tipul recitativului sau arioso-ului operei. Numeroase cromatisme si modulatii, ca si formule melodice necantabile de factura instrumentala, imbogatesc mult exprimarea muzicala, alaturi de dese tesaturi modale descoperite in folclor, in cantecul vechi sau in cel exotic.

Armonia romantica largeste conceptual tonalitatii, parasind prezenta tiranica acelor trei functii tonale in favoarea celor secundare, modulatiile frecvente si insolite, alteratiile, armonia modala, toate contureaza o mare diversitate in cadrul organizarii tonale, pana cand armonia wagneriena va marca criza tonalitatii. Din acest moment de diluare tonala, in cultura muzicala se va cauta o noua modalitate de organizare sonora, mergandu-se pana la anihilarea tonalitatii.

Mai putin cultivata in epoca romantica este polifonia, prezenta in creatiile religioase, unde limbajul muzical nu difera mult de cel al clasicilor. Odata cu imbogatirea armoniei, Wagner abordeaza procedeele polifonice, axand polifonia pe armonia cromatica.

"Limbajul romantic cunoaste o mare varietate coloristica prin dezvoltarea si diferentierea elementelor de dinamica si de agogica" . Gama variata a diferentierilor de nuanta, cu contraste izbitoare, permanenta schimbare (gradata sau brusca) a tempo-urilor si alte procedee traduc un vibrant clocot, necunoscut clasicilor. Paleta timbrala imbogateste mijloacele de exprimare. Varietatea timbrelor orchestrei creste nu numai prin folosirea unor instrumente noi sau prin valorificarea registrelor extreme, dar si prin multiple si variate combinari de timbruri instrumentale, care largesc paleta orchestrala.

In ceea ce priveste arhitectonica muzicala, se constata o largire sau o nesocotire a tiparelor clasice. Pastrand in mare liniile directoare ale arhitecturii formelor traditionale, romanticii ascultand de clocotul lor interior mai mult decat de legile traditionale ale constructiei, vor transforma sonata, simfonia sau concertul in poeme. De fapt, subiectivismul romantic nu era compatibil cu amploarea, compozitorii apeleaza la marile opere literare. " Ei traduc ideile acestora prin mijloace care exprima trasaturi particulare dar, mai ales generalizand si sintetizand ideile esentiale ale creatiilor literare cu mijloacele expresiei muzicale" .

Apelul la literatura a prilejuit abordarea unor teme cu totul deosebite de cele compuse in sfera ingusta a tematicii subiective.

Individualismul romantic se reflecta, mai cu seama, in forma libera de orice constrangere in fantezie, unde firul conducator este imaginatia autorului. Bazata pe fantezie, genul "baladei" instrumentale contine si unele note epice specifice. Directionata tot de fantezie in desfasurarea muzicala, "rapsodia" evoca scene din trecut cu ajutorul unor motive folclorice.

Valorificare creatiei populare a generat si o extrem de bogata creatie de lieduri, gen care are la baza bogata poezie europeana. Transpunerea liedului pentru instrument a dat acele forme mici - impromptu, elegie, cantec fara cuvinte, nocturna, legenda, moment muzical, noveleta, barcarola- ca expresii muzicale ale confesiunii lirice.

" Limbajul muzical romantic se va imbogati si prin tehnica de virtuozitate instrumentala" . Paganini la vioara, Liszt la pian, vor crea noi formule muzicale, care vor solicita dotari exceptionale din partea instrumentistilor.

Tendinta spre sincretism a romanticilor a generat o mare diversitate in genul operei si a baletului. In aceste genuri se parasesc tiparele clasice de constructie mergandu-se pana la desfiintarea scenelor constituite stereotip din recitative, arii si ansambluri, pana la dramaturgia wagneriana cu un flux muzical continuu. Opera romantica, a carei dramaturgie se baza pe elemental melodic, ajunge la o puternica expresivitate vocala, parasind treptat exhibitiile de virtuozitate vocala, ce neglijau aportul dramaturgic al orchestrei. In acest domeniu marile scrieri clasice isi vor gasi transpuneri muzicale. Oratoriul constituie acum o preocupare mai putin predilecta a compozitorilor care, pe langa tematica religioasa au dat genului si lucrari cu tematica laica.

Puternicul curent romantic care a dominat veacul al XIX-lea prin diversitatea tematica si variata atitudine a artistilor, a creat un limbaj nou si a largit arhitectonica clasica.