STILUL VECHI SI STILUL MODERN AL CANTECULUI PROPRIU-ZIS

STILUL VECHI SI STILUL MODERN AL CANTECULUI PROPRIU-ZIS

Pentru prima data cercetatorul C. Brailoiu a adaugat termenul 'propriu-zis' alaturi de 'cantec' pentru a sugera deosebirile acestuia fata de alte genuri dar si pentru a sublinia importanta, intaietatea acestuia in viata de zi cu zi a omului.

Este genul cu cea mai mare arie de raspandire, este cel mai bogat, mai variat si este cunoscut ca avand cea mai intensa circulatie. El se deosebeste din punct de vedere structural, tematic si functional de repertoriul obiceiurilor de peste an si de cel familial, iar din punct de vedere tematic si structural de balada iar; de doina si de cantecul de joc se deosebeste prin elemente structural-muzicale.

Ca in toate categoriile neocazionale, in doina se manifesta o mare libertate de asociere a anumitor melodii cu texte literare, asociindu-se texte de cantec propriu-zis cu melodii de doina, fapt ce determina ca cele doua genuri sa nu poata fi delimitate din punct de vedere strict poetic.

Aceasta imbinare este facilitata de tiparul predominant octosilabic al versurilor, ce exprima un anumit continut ideatic, o anumita stare psihica sau emotionala, o anumita imprejurare din viata omului conturandu-se astfel diferitele variante, cantece sau categorii muzicale diferite. La aceasta se adauga contributia, contributia personala al creatorului, interpretului. Asa se explica de ce, pe langa forma ' clasica' a cantecului propriu-zis au fost identificate si forme intermediare precum: doina-cantec, cantec-doina ( Nasaud, Salaj), cantec-cantec de joc.[1]

Doina, ca simbol al spiritualitatii romanesti continua sa vietuiasca si astazi in satele sudice si nord-dambovitene, oferind oamenilor de arta numeroase posibilitati de inspiratie si valorificare.

El apartine tuturor varstelor si categoriilor sociale, putand fi interpretat de oricine, in toate ocaziile ( la munca, petreceri, in singuratate, in mijlocul naturii) si poate fi: de dragoste, de dor, de jale, de instrainare, distractiv, satiric.

STILUL VECHI

In ciuda caracterului sau unitar ( are o raspandire generala in toata tara) cantecul propriu-zis cunoaste pronuntate diferentieri locale atat din punct de vedere diacronic cat si sincronic, astfel ca imbraca forme evolutive diferite:

stilul vechi; conturat in perioada medievala;

stilul modern - dezvoltat prin intrepatrunderea dintre graiuri, impactul cu creatia culta si cea straina ( a aparut mai tarziu);

stilul nou.

Aceste straturi evolutive nu stirbesc caracterul unitar al cantecului propriu-zis ce este asigurat prin:

folosirea aceluiasi sistem de versificatie ( tipar de regula octosilabic);

structuri sonore predominant pentatonice si heptatonic-diatonice;

organizari ritmice in care predomina: parlando-rubato, rar ginsto-silabice;

strofe melodice de regula simple.

Pentru a face o clasificare a muzicii populare romanesti B. Bartok a pornit de la melodiile de doina, ingloband in acest termen atat doina din nord cat si cantecul propriu-zis din celelalte zone. Astfel Bartok remarca diferentieri zonale ce corespund dialectelor lingvistice: transilvanean, moldovean si muntean in interiorul carora s-au dezvoltat graiurile muzicale respective.

Din fiecare aceste subdialecte sau desprins diferite graiuri ce au particularizat din punct de vedere muzical zona geografica respectiva. Astfel ca din subdialectul muntenesc ( Oltenia, Muntenia, Dobrogea) s-a desprins graiul muzical al Munteniei Subcarpatice ce sintetizeaza trasaturile muzicale specifice pentru toate (sau aproape toate) genurile muzicale.

Muntenia Subcarpatica.Etnomuzicologii au afirmat ca atat categoriile ocazionale ( colind, repertoriul de primavara - vara, nuptial, funebru) cat si cel neocazional ( balada, doina, muzica de dans precum si cantecul propriu-zis) au multe similitudini cu graiul transilvanean ( de sud), demonstrand inca o data in plus unitatea romaneasca, dincolo de existenta sa zbuciumata. Contactul permanent dintre populatiile diferitelor zone, schimbul de creatii materiale si spirituale au contribuit la aceste interferente culturale care nu trebuie confundate

cu ' uniformizarea repertoriala'[2]

Existenta unor stucturi sonore ce asigura un anumit specific zonal este prezenta in genuri ca: doina, balada veche dar si in cantecul propriu-zis.

Ca forma de organizare sonora de baza este dorianul in care se contureaza prepentatonisme si pentatonismul, cu insistenta pe treptele intai si a cincea; treptele a patra si a cincea apar uneori alterate ascendent. Aceasta trasatura este prezenta si in tinutul dambovitean. Mobilitatea unor trepte conduce la aparitia unor inflexiuni mixolidice si cromatice.

Structurile modale: pentatonicul 4, modurile heptacordice diatonice ( dorian, eolian, frigian, mixolidian), cu trepte mobile evidentiaza importanta anumitor sunete in desfasurarea melodica cum ar fi: finala, subtonul, treapta a cincea, a patra, a treia. Pe langa folosirea subtonului, alternanta major-minor isi fac loc si alte relatii: de cvarta, de cvinta, conjunct sau disjunct, iar cadentele finale sunt de tip: eolic, frigic, prin subton, rareori prin salt.

Caracteristic pentru cantecul acestei zone este ritmul parlando-rubato insotit de o melodica de tip cantabil ( silabica si melismatica) avand un desen serpuitor dat atat de folosirea treptelor alaturate cat si de salturi, de apogiaturi si portamente.

Forma arhitectonica variaza de la o perioada la alta, iar strofa muzicala este formata din 3-4 randuri melodice, uneori strofa poate atinge 5-6 randuri melodice.

Intr-o mare bogatie intalnim repertoriul de cantece propriu-zise, atat in stil vechi cat si de stil modern si nou.

In stilul vechi dambovitean am remarcat sistemul pentatonic anhemitonic in starea a patra ( re, mi, sol, la, si), ritmul parlando, rubato, cat si forma arhitectonica fixa, constituita din trei randuri melodice care, de regula nu se repeta.

Intr-o mare bogatie intalnim repertoriu de cantece propriu-zise atat in stil vechi cat si in stilul modern si nou, ce exprima o intreaga gama de sentimente redate in imagini poetico-muzicale de o mare profunzime si expresivitate. Aceste creatii dambovitene, cu particularitati specifice acestei zone folclorice, sunt unitare ca gen dar si sub aspect tematic si imagistic pe tot cuprinsul tarii.

Cantecul propriu-zis, de un dramatism profund este creatia "Eu plec, mama, la armata', in care sentimentul instrainarii si al mortii departe de casa si de cei dragi, unple de durere sufletul celui care pleaca pe front precum si al mamei sale care ramane acasa plangandu-si fiul.

" I-a batista si te sterge

Si taci mama, nu mai plange,

Ia batista si te sterge,

Dupa mine nu mai merge,

Ca eu plec, mama, catana

Tu ramai si spala haine

Si intinde-le pa zabrele,

Sa latre cainii la ele.

Sa le ridici, mama, sus,

Sa latre cainii ca la urs,

Ca de la tine m-am dus.

Si de-o vrea Dumnezeu cu tine

Sa vin inapoi la tine,

D-o vrea Dumnezeu o vrea

Sa vin iar la casa mea,

La nevasta, la copii,

Ori p-acolo m-oi prapadi.

De-oi vedea ca nu mai viu,

Sa iei mama trenu', sa vii,

Sa iei trenu' sa ma cati,

Toman-n muntii Carpati,

Sa ma urci mama, sus, pa munte,

C-acolo-i morminte multe,

Unde-i vedea morminte mari,

Sa stii mama ca-i tunari,

Unde-i vedea morminte multe,

Este vanatori da munte,

Unde-i vedea mai putinele,

Sa stii mama ca altirelei-i.

Sa tusesti davale-n sat,

Sa cersesti din poarta-n poarta,

Sa-ti dea sapa si lopata,

Sa dai tarana de-o parte,

Sa vezi oasele-n sirate

Si s-o dai pan' la picioare,

Sa vezi, maica, cu durere,

Fara mana-s si-un. picior,

Numai cu butcu' gol.'

Din exemplarele "La fantana parasita' si "Patru boi cu lant in coarne' strabate necazul, obida si singuratatea omului coplesit de nevoi si de absenta fiintelor dragi.

"La fantana parasita,

La fantana parasita,

De iarba acoperita

O batrana si-un mosneag

Sade-n sapa si-n toiag.

Mai veniti copii la noi

Sa ne mai vedeti si voi.

Sa va rup painea in cinci

Cum faceam cand erati mici.

Nici nu vine nici nu scrie,

Probabil sa nu mai fie;

Ca da i-as stii undeva,

As lua trenul si-as pleca

De stau in loc si-ncep sa plang,

Ca nu stiu incotro s-apuc.

" Si-am arat pan' la amiaza'

Cu amar si cu necaz, mai,

Si-am arat pan' la chindie,

Cu amar si cu manie, Doamne.

Natura face parte indisolubil din viata taranului roman, fiindu-i alaturi la bine si la rau. in momente de tristete, revolta sau bucurie, sintagma om-natura este subliniata prin imaginile poetice ale cantecului "Stejarel, foaie rotunda' -potentate prin personificarea naturii, careia taranul i se adreseaza ca unui prieten:

"Stejarel foaie rotunda

Stejarel foaie rotunda,

Lasa-ma la a ta umbra,

Sa ma umbresc cu a ta umbra.

Eu cu mandra, tu cu umbra

Pana cand ti-o pali frunza.'

Eolic pur cu subton

"Stejarel, foaie rotunda

Toate pasarile canta;

Si-ai si tu iubita mea,

De-ti asculta-o pasarea,

Cum isi canta dragostea.

Dragostea ta din fetie

Si-a mea din feciorie,

N-ar mai fi sa nu mai fie,

De razboi sa nu se stie.'

Aceleasi sentimente se degaja si din creatiile "Padurice, padurea' si "Munte, munte, brad frumos'.

"Lasa-ma la umbra ta,

Sa ma umbresc cu mandra.

-Eu voinice te-as lasa,

Dar ti-e mandra tinerea.

Si faci pacate cu ea.

Mi se usuca iarba,

Mi se paleste frunza,

N-are mierla ce manca,

Si cucii pa ce canta.

Padure, draga padure,

Frumos canta cucii in tine

Si eu n-avusei venire,

Ca sa ma plimb cu mandra in tine,

Decat o luna de zile.

Eu zic cucului taci, taci,

El se munta-n alti copaci.

-Ia, mai canta cucuie

-Nu mai poci, voinicule,

C-am cantat la Ialomita

De mi-a degerat gurita,

Si mi-a cazut limbulita.

-Canta-mi cuce numai mie,

Ca la vara cine stie,

Poate traiesc, poate mor,

Vezi ca omu-i trecator.

-Cuculet, pasare buna,

Vara vii, vara te duci,

Si ma mir iarna ce mananci.

-Mananc putrigai de fag

Si beau apa dintr-un lac

Si cant la mandre cu drag.'

O intreaga gama de sentimente si trairi umane este cuprinsa in aceste "mici poeme', de o profunda interiorizare, cantate adeseori de taranul roman, doar pentru sine, fiindu-i un adevarat balsam pentru ranile sufletului.

"Eu nu cant ca stiu canta,

Cant sa-mi astampar inima,

Mie si cui m-o asculta.'

Sat Runcu

Inf. Safta Chiornita, 78ani

Culeg. Constantina Boghici, 2001