FORMA SPORTIVA SI POSIBILITATI DE INFLUENTARE A FORMEI SPORTIVE

FORMA SPORTIVA SI POSIBILITATI DE INFLUENTARE A FORMEI SPORTIVE

1 Definitie si terminologie

In terminologia de specialitate notiunea de conditie fizica a fost inlocuita cu cea de forma sportiva. Componentele tehnico-tactice fiind doar subintelese sau chiar excluse , notiunea de conditie fizica ramane doar ceea ce este. Daca conceptul de forma sportiva este tratat doar ca exterior al unui proces complex, termenul nu poate fi considerat definitivat.

In literatura de specialitate se folosesc notiunile de 'stare de antrenament maxim' (Harre) sau 'grad de antrenament' (Ozolin ) sinonim cu forma sportiva.

Nici aceste notiuni nu sunt complete dat fiind faptul ca forma sportiva este un efect cumulat al unei succesiuni de stari ,un efect al unei succesiuni de grade de antrenament reprezentand un proces stadial si spiralat. (Nicu A.)

Varf de forma sportiva corespunde viziunii grafice pe care o dam traiectoriei sale la un moment potrivit.( jocuri olimpice, campionate mondiale etc.)

Privita ca aspect biologic forma sportiva este definita ca « o pregatire fizica orientata spre specificul probei care echivaleaza cu instalarea unei stari speciale a factorului biologic » (Bota C.).Dupa Georgescu M. " forma sportiva reprezinta o stare fiziologica speciala ce se dobandeste prin antrenament. In aceasta stare sportivul este capabil sa obtina cele mai bune performante".

Demeter A. sintetizand o serie de alte definitii concluzioneaza ca forma sportiva este « o stare speciala calitativ noua a sportivului in procesul de antrenament dirijat stiintific, manifestata in capacitatea de lucru sub influenta modificarilor functionale si structurale din organism si obtinerea celor mai bune performante datorita mobilizarii maxime si coordonate ale tuturor verigilor efortului specific.

Mecanismul fiziologic al formei sportive este ameliorarea neurodinamica a substantei cenusii cerebrale, constituirea unei activari nervoase foarte ramificate -stereotipul dinamic. Ameliorarile biologice care conduc la forma sportiva dupa Matveev sunt :

- mobilitate crescuta adica o mare capacitate de adaptare la travaliul fizic;

- capacitatea de a realiza un travaliu specific cu un nivel crescut de putere si rapiditate ;

- consum energetic scazut si o refacere rapida si completa.

Punctul de vedere al lui Kustovnikov este acela ca forma sportiva este treapta superioara a gradului de antrenament in care se manifesta raporturile optime ale activitatii tuturor sistemelor si organelor. La baza formei sportive sta mecanismul coordonarii care reuneste functia tuturor sectoarelor sistemului nervos.

Dragnea A. considera ca " forma sportiva reprezinta o stare superioara de adaptare concretizata in cele mai bune performante realizate in concursurile principale ".

Din punct de vedere fiziologic (Bota C.) parametrii care caracterizeaza starea superioara de adaptare sunt :

- starea de sanatate foarte buna;

- potential biologic ridicat ;

- promtitudinea mobilizarii tuturor resurselor;

- raspuns rapid si coordonat al aparatelor si sistemelor care

efectueaza sau sustin efortul;

- economie functionala maxima in repaus;

- eficienta maxima in efort.

Noi definim forma sportiva ca fiind o stare potentiala pasagera caracterizata prin eficienta crescuta a valorificarii potentialului biologic necesar realizarii performantei sportive. Forma sportiva nu se obtine in antrenament si nu este determinata de acesta ci este o consecinta a gradului de antrenamente si este insuficienta de factori biologici, psihologici, sociologici, metodologici si ambientali.

2. Modalitati de apreciere a formei sportive

Multitudinea informatiilor repetate, sintetizate, prelucrate, comparate, din concurs se transforma in criterii indispensabile pentru depistarea gradului de apropiere sau departare a sportivului de forma sportiva.

Dupa Dragnea A. si Nicu A. starea de forma sportiva este caracterizata de un complex de factori obiectivi si subiectivi cum ar fi :

- starea de sanatate ;

- rezultatul probelor de control ;

- rezultatul din concursuri ;

- indici fiziologici ;

- factori psihologici de apreciere a formei sportive.

Evaluarea starii de sanatate se realizeaza prin examene complexe initiale si periodice care cuprind:

- o minutioasa investigatie ;

- examinari clinice-generale pe aparate si sisteme, a dezvoltarii

fizice si al starii de nutritie, neuropsihiatric, ortopedic,

cardiologic etc;

- examinari paraclinice - somatometrie, dinamometrie si

miotonometrie , examen radiologie cardiopulmonar, a volumului

cardiac, electrocardiograma in repaus, efort si postefort,

probe functionale cardiovasculare si cardiorespiratorii, studiul

excitabilitatii neuromusculare etc.

- examen de laborator: hematologic, serologic, biochimic,

imunologic etc.

Practica sportiva demonstreaza ca afectarea starii de sanatate constituie un factor relativ banal de pierdere a formei sportive sau mai rau face imposibila atingerea acesteia. Sanogeneza poate fi un factor limitat in abaterile ei al performantei asa cum in cazul unei stari optime devine un factor favorizat al formei sportive (Nicu A.)

Oricat de valoros ar fi un sportiv, in conditii de boala nu poate obtine rezultate inalte.

Probele de control. Functia lor primara a fost aceea de a controla eficienta pregatirii la sfarsit de etapa dar sunt identice cu mijloacele principale ale antrenamentului. Ele evidentiaza toti factorii motrici angajati in probele respective. In planificare li s-a stabilit o frecventa regulata de obicei la sfarsitul fiecarei etape. Probele de control sunt aceleasi pentru loturile nationale ca si pentru loturile sectiilor cluburilor sportive. Corelarea valorilor dobandite cu investitiile programarii din etapa respectiva privind volumul de efort si intensitatea lui asigura conditiile unei analize critice. Astfel ele devin un mijloc al reglarii si autoreglarii din mers a functionalitatii procesului de programare a antrenamentului sportiv.

Proba de control arata unde, cand, cat si de ce s-a gresit sau s-a reusit aplicandu-se un program distribuit pe secvente mici, care alcatuiesc un tot unitar de actiune si consecinte (Nicu A.).

Indici fiziologici .La nivelul aparatului respirator frecventa respiratorie scade la 13-11-8 respiratii /min. prin cresterea amplitudinii si a volumului curent. Capacitatea vitala este foarte buna cu valori de 100% din capacitatea ideala. Se constata o crestere a echipamentului anaerob si a celui aerob de tip oxidoreductaza fapt ce semnifica o putere energetica pe seama fosfagenelor si a glicolizei.

Volumul de oxigen presupune valori foarte mari de 100 % din valorile ideale (pentru rezistenta).

La nivelul aparatului cardiovascular se constata valori foarte scazute ale frecventei cardiace in repaus cu atat mai mici cu cit sportul sau proba practica are componenta aerobica mai mare. In perioada de forma sportiva se constata o bradicardie accentuata 35-40 batai / min. si un volum sistolic crescut 80-90 ml. / bataie in repaus. Tensiunea arteriala maxima creste in efort, cea diastolica scade datorita vasodilatatiei crescute in organele active cu scaderea rezistentei periferice-ce demonstreaza un randament crescut la efort.

Valorile sistemului neuro-muscular scad in repaus, iar in efort cresc proportional cu forta de contractie. Diferenta mare dintre tonusul de repaus si de contractie semnifica eficienta mare a contractiei si tonusul optim al formatiunilor nervoase implicate in reglarea si integrarea acestei stari de subcontractie involuntara a musculaturii in stare de repaus.

Electroencefalograma sportivilor aflati in forma sportiva indica o stabilitate a ritmurilor corticale la lipsa de oxigen. Pe masura ce se instaleaza starea de antrenament si forma sportiva se remarca o hiperexcitabilitate neuromusculara-de scurtare a timpilor de actiune, a stimulilor ca si apropierea valorilor cronaxiei muschilor antagonisti de cea a celor agonisti.

Din punct de vedere biochimic se realizeaza un bun echilibru hormonal si a reactiilor intracelulare caracteristice metabolismului lipidic si proteic care furnizeaza energia in conditii de repaus. Sportivii bine antrenati si in forma sportiva prezinta o toleranta crescuta la acidoza putand suporta usor lactacidemii de 200 mg. % si 250 mg. % ( Bota C. si Predescu B). Caracterizarea biologica a formei sportive dupa Dragan I. consta in mobilizarea promta si eficienta maxima a functiilor favorizate ale performantei sportive, dar cu un ritm extrem de rapid de revenire.

Factorii psihologici de apreciere a formei sportive. In cadrul integrarii biopsihice locul informatiei psihologice ocupa o treapta superioara comparativ cu celelalte componente informationale, intrucat sediul activitatii psihice reprezinta instanta superioara a acestora (Neacsu C.)

			Integrare psihologica
				Integrare fiziologica
					Integrare endocrina
						Integrare metabolica
						Integrare biochimica

Psihodiagnoza opereaza cu informatia psihologica , al carui scop il constituie explicarea interrelatiilor dintre sportivi si mediu inconjurator si in raport cu el insusi-selfinformatie. n cazul formei sportive interrelatia are un alt grad de eficienta si productivitate, functionand pe baza reguli « G » din cibernetica: optimizarea comportamentului prin operarea cu valori minime ale functiilor de pierdere si cu valori maxime ale functiilor de utilitate - decizia minima.

Convorbirea si observarea pot releva momente semnificative legate de forma sportivului .

Autocontrolul

Increderea de sine care este o componenta esentiala a constiintei de sine si a luciditatii .

Dispozitia afectiva dominanta. Orice abatere semnificativa de la normalitate depresie accentuata, euforie exagerata, nervozitate brusca- nejustificata, panica, teama tradeaza in general anumite limite si insuficiente in plan biopsihic.

Cantitatea si calitatea somnului , a refacerii nocturne si diurne permit surprinderea focarelor de suprasolicitare neuropsihica. Insomniile rebele sau pronuntate ca si cele cronice sunt corelate cu scaderea capacitatii de adaptare la efort.

Scara de autoevaluare a starii psihice se poate aplica in momentele semnificative ale perioadei precompetitionale .

3 Posibilitati de influentare a formei sportive

3.1. Periodizarea antrenamentului sportiv

Caracterul fazic al formei sportive este cuprins in cele trei perioade ale unui macrociclu: perioada pregatitoare-faza de instalare a formei sportive, perioada competitionala-faza de valorificare si perioada de tranzitie-faza de scoatere organizata din forma si refacerea capacitatii de efort.

NIVEL OPTIM

Instal.formei Valorificarea Scoaterea

Sportive formei sportive din forma sp.

A B C

Per. Pregatitoare Per.Competitionala Per.de tranzitie

3.1 Periodizarea antrenamentului

Periodizarea antrenamentului se poate face in urmatoarele variante:

a. pregatirea de perspectiva a copiilor cu aptitudini deosebite ca viitori candidati la medalii olimpice si mondiale. Periodizarea la acest nivel este cel clasic cu trei perioade: pregatitoare, competitonala si de tranzitie.

b. pregatirea sportivilor de inalta performanta pentru a participa la competitiile internationale de mare amploare. La acest nivel periodizarea imbraca aspecte complexe, datorita pregatirii lor in cadrul cluburilor si la nivelul loturilor.

c. pregatirea sportivilor participanti la activitatile competitionale interne unde periodizarea se realizeaza in functie de calendarul competitional.

d. cazuri speciale de periodizare care constau in invitarea sportivilor la unele concursuri internationale sau in tari cu climat favorabil practicarii unor ramuri de sport sezoniere.

Continutul perioadei pregatitoare se imparte in doua etape : etapa de pregatire generala si etapa de pregatire specifica.

Caracteristica efortului in etapa de pregatire generala este de marire treptata a numarului de repetari in timp ce intensitatea este diminuata. In cazul cresterii accelerate a intensitatii se forteaza intregul proces de pregatire, iar forma sportiva devine instabila.

Etapa pregatirii specifice are ca obiectiv instalarea formei sportive prin dezvoltarea starii de antrenament specifice. Spre sfarsitul acestei etape, pregatirea capata un caracter integral si concursul intra in componenta acestuia ca unul din cele mai importante mijloace si metode de pregatire. Intensitatea efortului creste substantial in timp ce numarul de repetari scade prin renuntarea la exercitiile cu caracter general, in locul carora se introduc exercitii cu caracter specific. In aceasta etapa se folosesc tot mai des microcicluri de mare intensitate de 3-6 lectii si microcicluri de refacere. Durata perioadei variaza in functie de nivelul pregatirii sportivilor, de durata calendarului competitional si de numarul de macrocicluri pe parcursul unui an.

Continutul perioadei competitionale in aceasta perioada pregatirea fizica este orientata in directia pregatirii functionale de efort maxim cu efort specific. Pregatirile tehnica si tactica sunt orientate astfel incat sa asigure o activitate competitionala sustinuta si cat mai aproape de perfectiune. Aceasta presupune consolidarea priceperilor si deprinderilor pe de o parte si dezvoltarea capacitatilor de aplicare in conditii variate create de concursuri pe de alta parte. Dupa obtinerea formei sportive concursul devine mijlocul si metoda esentiala pentru perfectionare.

Formatiunea structurala de baza o constituie mezociclul competitional ce include microciclul de apropiere-dinaintea concursului sau microciclurile in care se planifica starturi pregatitoare, concursul si microciclul de descarcare post-competitionale ( Dragnea A.)

Dintre toate concursurile la care participa sportivul in perioada competitionala majoritatea au un caracter de pregatire si verificare, care orienteaza de fapt intregul sistem de pregatire si dinamica efortului pentru acomodarea cu concursurile de baza. Matveev L.P. considera ca includerea in structura perioadei competitionale a mezociclurilor intermediare determina diferente de nivel in dinamica rezultatelor sportive sub forma unor unde corespunzatoare numarului etapelor intermediare cu caracter de refacere pregatire. Caderile de nivel nu trebuie confundate cu pierderea formei sportive deoarece se inlatura doar temporal orientarea specifica catre performanta maxima.

Continutul perioadei de tranzitie are ca obiectiv asigurarea odihnei active. Efortul nu se intrerupe ci se mentine, un grad de antrenament garantandu-se readaptarea cursiva in microciclul anterior, de la un nivel superior fata de acelasi moment al anului precedent. Perioada de tranzitie trebuie sa asigure legatura dintre doua macrocicluri concomitent cu asigurarea fazei de supracompensare pentru faza urmatoare de efort. Aceasta perioada nu are o durata precisa.

In perioada de tranzitie se folosesc multe exercitii, de regula din alte ramuri de sport cu un caracter atragator si interesant. In cazul sportivilor de inalta performanta perioada de tranzitie se poate prezenta sub forma unui microciclu de refacere care face trecerea catre o noua perioada de pregatire.

3.2. Capacitatea de efort

Gagea A. desemneaza expresia de capacitate ca o limita de continut substantial sau energetic pentru un obiect sau un fenomen. Capabilitatea este forma relativa a capacitatii, de regula in timp mai rar in legatura cu alte variabile.

De exemplu pe masura ce un sportiv presteaza un efort de durata mare (ca un volum mai mare) capacitatea de efort scade (datorita cumularii oboselii) rezultand ideea ca prin capacitatea de efort trebuie sa se inteleaga cea ce a ramas (energetic) pana la epuizare.

Pe de alta parte, capacitatea de efort in sensul cresterii ei, este un obiectiv al pregatirii sportive. Acest obiectiv nu este un scop in sine, ci unul intermediar pentru alte scopuri, de a se crea baza dezvoltarii unor calitati motrice specifice ramurilor de sport, sau acela de a fi impreuna cu tactica etc., un factor de obtinere a performantei sportive.

Practicarea unui efort fizic duce la oboseala, la scaderea capabilitatii de efort (initial, egala cu capacitatea). Cu alte cuvinte capacitatea este un potential de energie pe cand capacitatea este o energie potentiala (cea initiala).

Expresia relativa procentuala a capabilitatii este:

Cb = C(t) / C x 100 (%)

(La inceput, la t = 0, capabilitatea este 100 % din capacitate, pe masura practicarii unui efort capabilitatea scade la 90 %, 80 % s.a.m.d.)

Energia rezultata este conditionata de putere si influentata de timp.

Raportul dintre volumul de efort si capacitatea de efort. Pe masura ce volumul de efort creste si dificultatea de efort, iar pe masura ce capacitatea de efort este mai mica pe atat dificultatea este mai mare. Dificultatea de efort este proportionala cu raportul dintre volumul de efort si capacitatea de efort de moment:

dief = v/c

Dificultatea de efort este masura subiectiva atunci cand se discuta la modul general, static al raportului volum capacitate, sau este masura subiectiva a starii (in principal de oboseala) a organismului atunci cand punctul de vedere dinamic primeaza.

Ecoul biologic al efortului fizic Prin starea organismului sportivului se intelege nu numai starea de sanatate, dar si starea de antrenament. Cine se antreneaza mai mult adica depune un efort mai mare progreseaza mai mult eventual mai repede, deci obtine in mod garantat un rezultat sportiv mai valoros.

Din punct de vedere biologic se identifica 5 niveluri (GAGEA A.)

- minimal (corespunzator unei dificultati mai mare decat 1 %)

- de activitate (10-15 %)

- de obosire (15-85 %)

- sub maximal (80-95 %)

- maximal (de epuizare)

In ceea ce priveste ecoul biologic de obosire, eficienta acestuia s-a dovedit practic ca depinde de scopul antrenamentului de regula diferit de la o etapa la alta. Astfel pentru etapa pregatitoare, eficienta maxima se obtine atunci cand dificultatea efortului este mai mare, dar nu atat de mare incat sa determine instalarea starii "steady-state". Ecoul biologic de epuizare este acela de limita dificultatea atunci cand rezervele energetice nominale sunt epuizate. Teoretic acesta trebuie sa corespunda competitiilor. Starile supramaximale, acelea care apeleaza la rezervele energetice accesibile doar in caz de emergenta, de supravetuire nu sunt caracteristice domeniului educatiei fizice si sportului. Oricare dintre indicatorii selectati pentru evaluarea complexa a ecoului biologic la efortul prestat se caracterizeaza intrinsec prin:

- amplitudine (elongatia maxima in raport cu starea de referinta)

- durata (timpul necesar stingerii quasi-complete a reactiei

organismului)

- dinamica stingerii

- eficienta din punct de vedere al efectelor nocive si uzurii induse.

In ceea ce priveste durata si dinamica reactiilor firesti ale organismului sportivului la efortul prestat, este de remarcat faptul ca acestea si ecourilor se sting in mod diferit in timp pentru fiecare forma functionala, aptitudinala, atitudinala etc.

3.3. Alimentatia in sport

Ratia alimentara a sportivilor se diferentiaza in: ratie de sustinere, ratie de concurs si ratie de refacere.

Ratia de sustinere - se ia in calcul cantitatea si calitatea efortului-durata, intensitatea si complexitatea si sa se tina seama de factorii de mediu - temperatura ,umiditate, vant, altitudine medie.

Valoarea calorica a celor opt grupe de alimente principale sunt urmatoarele :

I. Lapte si derivate (15%)

II. Carne , peste si derivate (10%)

III. Oua (2%)

IV. Legume , fructe(15%)

V. Cereale, leguminoase uscate (40%)

VI. Produse zaharoase (8-10%)

VII. Grasimi alimentare (10%)

VIII. Bauturi

Trofinele alimentare de baza au urmatoarele proportii:

- Proteinele 14-20% din ratie

- Glucidele 55-60% din ratie - mono, di si polizaharide

- Lipide 22-28% din ratie - animale, vegetale , fosfolipide.

Grupa a IV-a este principala furnizoare de vitamine, minerale si radicali alcalini.

Grupa a VIII-a are ca principal exponent apa; consumul de lichide trebuie sa reprezinte 2-3 l. / zi.

Unii autori scandinavi descriu in urma cu 15-20 ani despre 'foamea de glucide' urmata de suprasaturarea rezervelor de glicogen, muscular si hepatic care se aplica in sporturile de anduranta lunga, si care ia in calcul ultima saptamana dinaintea competitiei. In primele trei zile se continua antrenamentele dure, consumatoare de glicogen muscular, iar ratia alimentara nu acopera consumul ajungandu-se la 50-60% glucide pe 24 ore. In urmatoarele trei zile antrenamentele "se -ndulcesc " deci se consuma mai putine glucide iar ratia alimentara de glucide de 24 ore ajunge la 65%. In acest fel glicogenul muscular este de 2,2 ori-normal 2,3 gr. de glicogen la 100 gr. de tesut muscular.

Ratia hipertrofica cu efecte ergotrope arata ca suplimentandu-se ratia proteica timp de 8 saptamani la sportivii de forta s-au obtinut: cresterea masei active cu 2-3 kg. Scaderea concomitenta a tesutului adipos (2-3 kg.), fara a inregistra deteriorari ale testelor functionale lucrand intens forta si anduranta 4-6 ore zilnic. (Dragan I.)

Ratia de concurs trebuie sa indeplineasca cateva conditii:

- Sa fie placuta la vedere, atractiva

- Sa paraseasca repede stomacul 2-3 ore

- Sa evite senzatiile neplacute - de foame, de flatulenta, sa fie bogata in cruditati si sucuri naturale.

A.Creff a atasat ratiei de concurs asa-zisa ratie de asteptare care se da sportivului in orele premergatoare competitiei suc natural de fructe din ora in ora. Alimentatia pe parcurs in cursele de maraton si mars in special in timp calduros ia in consideratie hidratarea cu lichide bine indulcite si chiar administrarea unor cantitati mici de proteine.

Ratia de refacere trebuie sa respecte cateva principii:

- bogata in lichide si glucide,

- bogata in alcalini

- normo sau hipoproteica

- hipolipidica

Alimentatia sportivului este o problema psihologica pe care medicul sportiv trebuie sa o rezolve corespunzator cu sprijinul antrenorului si al dieteticianului sportiv.

3.3.1.Dieta hiperglucidica si cresterea performantei sportive

Glicogenul, ca polimer al glucozei, se depoziteaza in ficat si in muschi. Forma hepatica elibereaza glucoza deci si energia tuturor celulelor corpului, in timp ce forma musculara este disponibila doar fibrelor musculare. Rata energiei eliberate de glicogenul muscular poate sustine un efort de intensitate 150 % din VO consumat. Lipidele nu pot elibera energia atat de rapid si pot favoriza un efort mediu cu intensitate de 50% din VO consumat. Apostu M. recomanda in eforturi prelungite si succesive un aport de 100 g. de carbohidrati dupa fiecare 15-30 min. in timpul activitatii si alte 100 g. la fiecare 2-4 ore de la incetarea efortului. Glucidele sub forma lichida sunt mai rapid absorbite si favorizeaza rehidratarea.

Inaintea perioadei competitionale, sportivilor li se administreaza un regim bogat glucidic pentru a supercompensa depozitele de glicogen ce vor permite o activitate mai intensa si intarzierea aparitiei oboselii.

Cercetari recente au demonstrat ca 40-50% din energia necesara unui efort cu intensitate 70-80% din VO consumat si de lunga durata este furnizata de lipide si 50-60% de carbohidrati. Dupa 3 ore de efort in lipsa unui aport de carbohidrati se instaleaza hipoglicemia ce va determina oboseala musculara sau stari de greata si dureri de cap (Brotherhood J.R.)

Aportul de carbohidrati in timpul unei activitati de anduranta asigura suficienta energie pentru a intarzia aparitia oboselii la nivel muscular. Deoarece absorbtia acestora nu se face foarte rapid se recomanda ca administrarea de glucide sa se faca intr-un anumit ritm: 0,8 g. / min. sau 24 g. la fiecare 30 min. de efort sau 120 ml. 10% la fiecare 15 min. (Coggan_A.R

3.4. Medicatia

Studii clinice de specialitate efectuate de Dragan I. si Stroescu_V: privind farmacologia sportiva au grupat in doua clase produsele farmaceutice si anume medicatia sustinatoare si medicatia de refacere.

Medicatia ergotropa contine o serie de compusi naturali sau de sinteza, cu efecte fiziologice care introduse in organismul sportivului intervin direct in reactii eliberatoare de energie sau potenteaza astfel de reactii. Numeroase vitamine joaca rolul de coenzime in diferite reactii de tip ergotrop. Pentru sustinerea efortului se administreaza doar complexe vitaminice ce contin principalele vitamine. Polimineralele intervin in energetica celulara: P in contractia musculara, Ca si Mg. in excitabilitatea neuromusculara, Fe. intra in compozitia hemoglobinei. Compusii glucidici: glucoza, fructoza, mierea sunt ergotrope in special in efortul de durata. Glucoza elibereaza energia necesara efortului fizic. Aminoacizii si concentratele proteice: acidul glutamic este necesar pentru sustinerea efortului sportiv de scurta durata; acidul aspartic intervine in sinteza compusilor fosforilati macroergici si a acizilor nucleici si a unor proteine de structura dar cu efect anabolizant; lizina favorizeaza sinteza proteinelor musculare; carnitina favorizeaza betaoxidarea acizilor grasi liberi; tiroxina in prezenta vitaminelor a Cu si Fe se transforma in catecolamine.

Medicatia trofotropa cuprinde o serie de compusi naturali sau de sinteza care introdusi in organism intervin la reancarcarea rezervelor energetice consumate de efort sau a unor agentiregotropi eliminati prin lichidul sudoral uneori excesiv. Principalele grupe trofotrope sunt: vitaminele, mineralele, compusii glucidici, aminoacizii si concentratele proteice.

3.5.Conditiile climatice, altitudinea si fusurile orare

Medicina sportiva ia in considerare ca mijloc de refacere pentru activitatea sportiva altitudinile joase cuprinse intre 600-800 m. si pe cele medii (intre 1900 si 2400 m) ca mijloc de pregatire pentru concurs.

Altitudinea medie - caracteristici atmosferice:

temperatura aerului scade cu 0,5 grade C. la suta de metrii iarna si cu 0,7 vara;

presiunea atmosferica scade cu 10-12 mm. Hg la fiecare suta de metri pe verticala;

umiditatea relativa este de 75-85 % la 2000 m. fata de 60-65% la 0 grade altitudine;

aeroionizarea negativa exercita efecte favorabile asupra organismului spre deosebire de aeroionizarea pozitiva intalnita la ses in preajma asezarilor industriale cu aer poluat si efect negativ

radiatiile atmosferice - in special ultravioletele si infrarosiile;

miscarile de aer;

ozonizarea;

Efecte biologice. Datorita scaderii presiunii partiale a oxigenului apar accelerarea frecventei respiratorii cu mobilizarea volumelor de rezerva, cresterea frecventei cardiace de repaus si efort cu intarzierea revenirii, cresterea excitabilitatii nervoase care poate induce tulburari de somn. Pe plan biologic are loc cresterea secretiei suprarenalelor ca reactie la stres, modificari hemodinamice de tip hemoglobulie.

In aceasta etapa in zilele 4-5 se constata o adaptare provizorie. Criza de adaptare se manifesta intre ziua 7 si 10 sub forma de palpitatii, epitaxis, tulburari de somn, astenie, polipnee, scaderea apetitului, tulburari digestive, contracturi musculare, scaderea VO2 max., hipertiroidism, cresterea activitatii enzimatice musculare si distonii neurovegetative. Faza de echilibru biologic survine dupa a 2-a saptamana. Un stagiu eficient la atitudine medie trebuie sa dureze minimum 21 zile.

Altitudinea joasa. La reintoarcerea la ses in primele 24-48 ore sportivii pot obtine rezultate inalte pe masura nivelului de pregatire. Incepand din ziua a 3-a urmeaza o etapa de scadere pe plan biologic cat si sportiv ce dureaza pana in ziua a 10-a. Sportivii cu stagii repetate la altitudine medie fac o reclimatizare relativ usoara astfel incat in ziua a 14-a se poate conta pe o crestere a capacitatii de efort (Nicu A.)

Cura de altitudine este benefica atat pentru concurs cat si pentru antrenament. Pentru competitie avantajul este mai mare in probele aerobe cum ar fi semifond si fond din atletism, schifond, lupte judo. La nivel de antrenament activitatile cu dominanta anaeroba beneficiaza de pe urma antrenamentului la altitudine prin dezvoltarea calitatii de refacere. Indicatorii viteza - forta se amelioreaza in plan biologic si metodic pentru atletism - sprint, sarituri, aruncari.

Fusurile orare Se sustine ca modificarile adaptative spre Vest sunt mai usor suportabile decat cele spre Est. Revenirea la locul de resedinta are loc printr-o resincronizare rapida , faza de reclimatizare fiind mult mai scurta. Sportivii ce fac deplasari rapide si lungi pentru a participa la competitii obtin rezultate deosebite in primele 3-5 zile manifestand si tulburari de comportament. Pentru a evita aceste stari stresante cu repercursiuni negative asupra functionalitatii si randamentului sportiv se pot lua masuri metodico-biologice menite sa faciliteze aclimatizarea. Deplasarea sa se faca cu un numar de zile inaintea competitiei (1 zi pentru fiecare fus orar) la care se mai adauga 3-4 zile pentru adaptarea la conditiile competitiei. Recomandarile facute de medicina sportiva (Dragan I.) sustin ca inaintea deplasarii sportivii trebuie sa aiba o buna stare de sanatate si de forma sportiva; deplasarea sa se organizeze astfel incat sa se ajunga spre seara la locul competitiei si sa se asigure un somn bun din prima noapte-medicamentos la nevoie; sa se evite somnul de dupa-amiaza; la locul competitiei insistandu-se asupra somnului de calitate din timpul noptii; pentru regimul de antrenament atentia se indrepta asupra refacerii pe toate planurile; respectarea alimentatiei de acasa fara excese sau curiozitati; imbunatatirea antrenamentelor cu activitati recreative ce favorizeaza tonusul de concurs.

3.6. Bioritmul

Inca din 1931 Judt publicase lucrarea "Bioritmurile endogene si performanta sportiva". Ritmurile endogene in raport cu capacitatea de performanta este din ce in ce mai actuala in sportul de performanta. Se poate vorbi de bioritm fizic, emotional, si intelectual dar si relatia acestora cu performanta sportiva.

Bioritmul fizic are o durata de 23 zile si pare a fi cel mai implicat vizibil in sport (Dragan I.). In faza pozitiva 11,5 zile sportivul are un mare randament energetic, si o buna dispozitie de efort, de a concura, cu o incredere mare in fortele sale, curajos si rezistent la stres. Intre zilele 11,5-23 urmeaza faza negativa a ciclului fizic caracterizata printr-un randament diminuat, timp in care are loc reechilibrarea potentialului neuromuscular. Marii performeri, printr-un antrenament adecvat obtin rezultate inalte chiar si pe fondul acestui bioritm negativ.

Bioritmul emotional dureaza 28 zile si are 2 faze pozitiva-negativa egale, a cate 14 zile fiecare, faza pozitiva este favorabila pe plan fizic marilor performante in timp ce cea negativa nu, in pofida unor antrenamente adecvate. In cazul marilor performeri ce nu pot fi inlocuiti, dar se suprapune faza negativa in zilele de concurs se va intensifica pregatirea psihologica alaturi de cea fizica pentru a atenua la maximum efectele negative asupra randamentului neuropsihic si implicit asupra performantei. Forma sportiva accentueaza exprimarea fazei pozitive diminuand astfel efectele fazei negative, dupa cum lipsa formei sportive accentueaza exprimarea fazei negative.

Bioritmul intelectual are o durata de 33 zile si o faza pozitiva de 16,5 si una negativa egala. Faza pozitiva se caracterizeaza printr-o capacitate intelectuala superioara, creatoare, capacitate de intelegere marita, intuitie, spirit combativ, putere de concentrare etc. In faza negativa toate acestea se situeaza la polul opus.

Bioritmurile endogene - fizic, emotional, intelectual - merita a fi luate in consideratie de catre antrenor si medic pentru a planifica antrenamentele si obtinerea formei sportive pentru marile competitii. Relatia dintre fazele negative si insuccesele sportive este discutabila deoarece antrenamentul stiintific ar trebui sa atenueze aceste influente negative. Relatia dintre fazele negative si performanta sportiva este de asemenea discutabila; deoarece bioritmul pozitiv, in absenta formei sportive, nu justifica o performanta inalta.

Se pot obtine performante sportive si in fazele negative ale bioritmurilor, mult mai rar in zilele maxime negative. O anumita corelatie intre ritmurile endogene si performante sportive ar putea exista, insa in nici un caz o conditionare a succesului sau insuccesului, ci numai de directionare a pregatirii si randamentului sportiv in competitii.

3. Factorii psihosociali

Implicarea factorilor psihosociali in dinamica formei sportive este cea mai bine evidentiata in competitii, cand barierele psihice, nervozitatea, alterarea luciditatii, lipsa de concentrare, precipitarea, hiperemotivitatea, blazarea sau apatia pot anula spectaculos sansele la victorie chiar daca factorii biologici si motrici sunt inscrisi in parametrii de eficienta (Epuran M.).

Factorii psihici aptitudinali ce determina forma sportiva sunt:

- psihomotrici - generali si specifici ce determina eficienta si randamentul vitezei, coordonarii, preciziei;

- psihofiziologici - generali si specifici - care determina activitati si functii psihice implicate in efortul competitional: acuitatea analizatorului vizual, auditiv, tactil si chinestezic;

- intelectuali care in raport de fondul genetic se exprima in: operatiile gandirii - decizie, creativitate, perspicacitate, calcul tactic, profunzime, acuratete, operatiile memoriei - fixarea, reactualizarea, fidelitatea, completitudinea;

- operatii de atentie - concentrare, distributie, flexibilitate, rezistenta la factori perturbatori;

- particularitati ale activitatii nervoase superioare: ritm somn-veghe, capacitate de refacere neuropsihica dupa efort, stres, emotii, esec;

Factorii atitudinali ce determina forma sportiva sunt:

- capacitatea de efort voluntar, de exigenta, disciplina, responsabilitate si constiinciozitate care la randul lor sunt favorizate de refacerea adecvata de alimentatie, de sustinatoare de efort;

- autoreglajul emotional volitiv si motivational reprezinta consecinta eforturilor depuse de colectivul tehnic si sportiv in directia cunoasterii, autocunoasterii si a constientizarii;

- rezistenta la efort fizic are partial si o componenta ereditara, dar rol important il are atitudinea fata de solicitari, oboseala, monotonie, saturatie;

- toleranta la stres, conflicte, frustrari, surprize;

- dispozitie specifica de concurs se manifesta in plan comportamental prin optimism, incredere in sine, mobilizare, curaj, constientizarea propriei forme sportive, imagine de sine.

Factorii psihosociali

- atitudini cunoscute sau prezumtive ale coechipierilor, antrenorului, adversarilor, arbitrilor, publicului;

- atitudini privind stimularea motivatiei sportivului pentru concurs prin intermediul mas-media confera un plus de incredere, speranta, tonus, optimism si mobilizare;

- recompensele sau sanctiunile creaza anticipativ montaje afective, volitive, motivationale pentru un comportament eficient.

Rezolvarea problemelor de viata ale sportivului si familiei sale creaza disponibilitati favorabile pentru concurs. Antrenamentul in conditii improprii cat si anticiparea unor astfel de eventualitati previne stresul de adaptare.

3.1. Motivatia

Un studiu facut de Bouet M. asupra motivatiei in desfasurarea activitatii sportive releva complexitatea si importanta acestui factor, component al personalitatii. Dupa acest autor diversitatea motivelor poate fi sintetizata in:

- nevoi motorii: - nevoia de a cheltui energie

(manifestari interne si externe);

- nevoia de miscare

(surse pulsionare, nevoia de miscare)

afirmarea de sine - aspecte ale afirmarii de sine

- conditii favorabile ale afirmarii de sine

cautarea compensatiei - complementara si de echilibrare

- pentru surmontare

- pentru substituiri

tendinte sociale - nevoia de afiliere

- dorinta de integrare

interesul pentru competitie - nevoia de succes

- nevoia de a se compara cu altii

- nevoia de a se opune altuia

- dorinta de neprevazut

- placerea trairii tensiunii concursului

dorinta de a castiga - dorinta de posesiune

- dorinta afirmarii de sine

- patriotism

aspiratia de a deveni campion - exigenta

- autoafirmare

- interese materiale

- influenta altora

agresivitate si combativitate - adversitate

agresivitate

combativitate

dragostea de natura - lupta contra naturii

contemplarea naturii

gustul riscului - jocul cu viata

nevoia de a fi in situatii periculoase

dorinta de a-si arata curajul

atractia catre aventura - dorinta de rezolvare a unor situatii limita

3.8. Reechilibrarea homeostazica dupa efort

Dupa Dragan refacerea este o componenta a procesului de antrenament ce reuneste mijloacele naturale sau artificiale in scopul accelerarii proceselor de reechilibrare, priveste nu numai cresterea incarcaturii ci si a repausului fara de care nu se pot realiza exigentele de volum si intensitate. Diminuarea rezervelor energetice conduce la scaderea capacitatii de performanta.

Restabilirea biochimica, fiziologica, reechilibrarea se realizeaza in pauzele dintre exercitii, dintre reprize-refacere intraefort, dupa o lectie de antrenament sau dupa un ciclu saptamanal (refacerea dureaza 2-3 zile); dupa un ciclu anual de pregatire (2-3 saptamani refacerea) si un ciclu olimpic (4-6 saptamani refacere).

Dupa Demeter refacerea organismului dupa efort este rezultatul unor procese predominant anabolice ce restabilesc echilibrul afectat in timpul sustinerii efortului si readuc la normal constantele tulburate. La nivelul componentei active a aparatului locomotor creste cantitatea de mioglobina, se produc modificari enzimatice ce au ca efect cresterea sintezei de proteine musculare; in sistemul nervos central efectul este de iradiere a inhibitiei corticale care va facilita instalarea proceselor anabolice in neuroni si in celulele gliale. La nivelul sferei vegetative au loc bradicardia si bradipneea datorate meditatiei chimice colinergice parasimpatice cu efect trofotrop. La nivelul mediului intern alcalinitatea creste, se restabileste Ph-ul, glicemia si echilibrul hidroelectrolitic. In functie de momentul in care se aplica procedeele de refacere (Korobkov si Jefee) se deosebesc:

Refacerea de dinaintea efortului care dupa A. Demeter are ca scop restabilirea energiei intime a tesutului chiar din timpul starii de start ca un reflex conditionat determinat de efortul care urmeaza. I. Dragan o denumeste pregatire pentru concurs.

Refacerea curenta are ca stimul catabolitii acizi acumulati in cadrul proceselor de metabolism intensificate in efort si care predomina anabolismul in perioada post-efort.

Refacerea periodica se refera la cea cotidiana sau cea din ciclurile de pregatire ale sportivului.

Refacerea spontana se produce in mod fizic dupa orice solicitare, fara interventia de dinafara a organismului. Se realizeaza prin odihna pasiva. Are eficienta dupa eforturile de mare intensitate si cand perioadele dintre eforturi sunt suficiente ca timp pentru producerea de reparatie tisulara si refacere a substratului energetic si echipamentului enzimatic. Acest tip de refacere are la baza componenta anabolica a metabolismului celular si un caracter fazic oscilant cu o intensitate tot mai mica pe masura ce trece timpul de la momentul stingerii complete. Sursele energetice solicitate in cursul efortului sunt fosfagenele, glucidele si lipidele in functie de durata si intensitatea efortului. Daca A.T.P.-ul si CP se refac chiar in timpul prestatiei si dupa efort, glucidele si lipidele se refac dupa o mai lunga perioada.

Somnul are ca efect inhibitia de protectie iradiata pe scoarta cerebrala si induce regenerarea celulelor nervoase. Actiunea hormonului de crestere - secretia lui se realizeaza in somn si orice tulburare conduce la scaderea acestui hormon in sange. Somnul nocturn este mai important decat cel diurn. Dupa
Scheineder somnul reprezinta perioada de refacere a organismului in general si a sistemului nervos in special. Somnul lent are rol reparator, odihnitor, restaurator si fortifiant. Este indispensabil pentru restaurare ionica, metabolica si proteica a neuronului, stabilizarea memoriei de scurta si lunga durata.

Refacerea dirijata foloseste unele mijloace naturale sau artificiale provenite din mediul intern sau extern in scopul restabilirii homeostaziei si chiar depasirea acestui prag prin realizarea "supracompensarii", completeaza -compenseaza-accelereaza refacerea naturala a organismului. Ea se impune in toate situatiile in care intensitatea efortului este mare iar intre repetitii pauzele sunt insuficient de lungi.

Odihna activa conduce imediat dupa efort la o refacere cat mai rapida si mai complet posibila. Scopul este de mentinere a starii de antrenament prin diferite masuri intreprinse dupa efort: alergare usoara, sedinta de natatie, vaslit, bicicleta, gimnastica cu exercitii de intindere si relaxare.

Experimente efectuate de Beckmann (1983) Kindermann (1978) Schoner (1983) demonstreaza ca refacerea activa conduce in toate cazurile la o accelerare neta a degradarii lactatului dupa efort. Refacerea activa este recomandata dupa eforturile anaerobe lactacide. Timpul de lucru in cadrul duratei odihnei active nu trebuie sa depaseasca 45 min. Este contraindicata cand solicitarea din antrenament sau competitie a dus la consumul marcat al rezervelor energetice epuizand suplimentar substratul energetic.

3.8.1 Mijloace utilizate pentru restabilirea dupa efort

Dupa Dragan I. si Bota C. in procesele de refacere dirijata sunt cuprinse:

procedee balneo-fiziohidroterapeutice in care intra hidroterapia calda, sauna, masaj, aeroionizare negativa, presopunctura, acupunctura la care se adauga alimentatia de refacere bogata in vitamine, minerale si proteine.

pihoterapia: sugestia, autosugestia, trainingul autogen

O alta clasificare a miloacelor de refacere dupa Dragnea A. este urmatoarea: - dupa efectele exercitate:

- neuropsihice; - neuromuscular;

- endocrino-metabolice;

- cardiorespiratorii;

-dupa apartenenta mijloacelor de refacere:-balneo-fiziohidrotera- peutice:

- psihoterapeutice;

- dietetice;

- farmacologice;

-odihna activa si pasiva;

-mijloace care accelereaza frecventa neuropsihica:

- psihoterapice;

- acunpunctura

- preso-punctura;

- oxigenare;

aeroionizare negativa;

- mijloace care accelereaza refacerea neuro-musculara

- mijloace care accelereaza refacerea endocrino-metabolica,

cardiorespiratorie corelate cu natura efortului (aerob, mixt,

anaerob), neuropsihice.

4 Intrarea in forma sportiva

La nivel teoretic si practic superior, intrarea in forma sportiva se face dupa criterii stiintifice ( Bercaru N.) si anume:

- planificarea, periodizarea si programarea antrenamentului sportiv pe baza calendarului competitional intern si international;

- analiza datelor de autocontrol consemnate de catre sportivi in jurnalul zilnic de antrenament;

- analiza datelor controlului pedagogic efectuat de catre antrenor si consemnate in caietul antrenorului;

- analiza datelor controalelor medicale efectuate de catre medicul sportiv sau echipa de specialisti;

- analiza testelor efectuate in cadrul Institutului de Medicina Sportiva;

- analiza evolutiei pregatirii antrenamentelor ;

- analiza valorilor excitabilitatii neuromusculare;

- analiza testelor bio-chimice;

In prezent exista diferite strategii metodologice de realizare a etapei finale de pregatire toate avand la baza principiul compensarii si al supracompensarii ce utilizeaza cateva linii directoare binecunoscute (Tocitu D. , Talaban D.):

- diminuarea progresiva a incarcaturilor de antrenament

- cresterea timpului si procedeelor acordate recuperarii

- definitivarea tehnicii de miscare

- pregatirea psihologica.

Varianta supracompensarii urmeaza dinamica graficului de mai jos si considera drept axioma faptul ca nu se poate aplica un nou stimul de intensitate maxima atata timp cat organismul nu a parcurs in intregime toate fazele si nu a ajuns in faza 5. Parcursul are o durata de maxim 7 zile pentru un sedentar sau un sportiv incepator si se reduce la 36-48 pentru sportivii de top mondial.

Notand cu « X » ziua competitiei de obiectiv, ultimul antrenament de mare intensitate poate avea loc cu 5-7 zile inainte de ziua « X ». Acest lucru inseamna ca in ultima saptamana de pregatire are loc doar un singur antrenament cu producere mare de acid lactic si cu durata de suportabilitate a acidozei de 8-10 min. Cu doua saptamani inainte de ziua « X » se executa doua antrenamente de mare intensitate la un interval de 72 ore intre ele iar cu 3 saptamani inainte pot fi executate chiar si trei astfel de antrenamente cu conditia ca tabloul biochimic bazal sa nu fie alterat semnificativ. Toate celelalte antrenamente cu intensitati de efort sub 90% trebuie sa se incadreze in zonele de efort planificate si masurate pe parcursul intregului an de pregatire.

Varianta super supracompensarii are la baza o teorie care sustine in ultima etapa de pregatire, repetarea exercitiilor intensive in faza de compensare provoaca stari succesive care vor genera dupa un timp adecvat de refacere un fenomen de super supracompensare prin insumarea diferitelor supracompensari potentiale induse in cursul fiecarui antrenament (Loshuoarn P.-1982).

Daca se masoara valoarea glicogenului si a creatinfosfatului se constata valori maximale inainte de ziua a 9-a si in ziua « X » fapt ce confirma existenta fenomenului de super supracompensare. Argumentele metodice ale celor mai sus afirmate sunt urmatoarele:

- se considera ca 3-4 antrenamente consecutive sunt necesare pentru a obtine depletia glicogenului si 42-72 ore de recuperare pentru fenomenul de super supracompensare;

- se considera ca 2 sedinte consecutive sunt necesare pentru a obtine depletia rezervelor de fosfocreatina si 24-36 ore de recuperare pentru a realiza super supracompensarea;

- recuperarea acestor antrenamente va fi consacrata eforturilor de intretinere de intensitate medie si celor cu caracter aerob de slaba intensitate.

Ambele metode fixeaza ultimul antrenament de mare intensitate in functie de capacitatea de recuperare specifica a fiecarui individ si de ziua primei probe. Ambele metode considera ca nu trebuie depasit un numar de 3 antrenamente intensive pe saptamana si ca acestea se vor diminua in apropierea obiectivului; si ambele lucreaza cu aceleasi intervale de refacere pentru creatin fosfat si glicogen.

O deosebire esentiala intre cele doua variante este de momentul aplicarii stimulului de intensitate maxima in faza de supracompensare pentru varianta clasica sau in cea de decompensare pentru varianta super supracompensarii.

Fenomenul de super supracompensare trebuie utilizat numai in etapa finala de pregatire .

Nivel initial

de pregatire

W(1) ANTRENAMENT A1

W(2) A2

W(3) A3

Modelarea fenomenului de super supracompensare

5 Aspecte ale mentinerii formei sportive

Un prim aspect al problemei rezida in cel al duratei mentinerii acesteia. Potrivit unor opinii posibilitatea mentinerii formei sportive se incadreaza intre 1-5 saptamani, dupa cum alti specialisti mentioneaza limite si mai restranse, intre doua trei saptamani ale aceluiasi an competitional.

Opiniile in cauza, desigur nu pot fi considerate exhaustiv, cu atat mai mult cu cat practica miscarii sportive evidentiaza multe cazuri in care echipe si sportivi au avut perioade de stralucire indelungate, ca de exemplu Ilie Nastase, Nadia Comaneci, J.Borg, Owet, Sebastian Coe si altii care au dominat sporturile si probele preferate chiar mai multi ani, asemenea exemple pot fi enumerate si din randul echipelor de fotbal, handbal, baschet, hochei etc.

Privind durata mentinerii formei sportive, deci a disponibilitatii optime de performanta, impartasim convingerea ca intocmai ca si obtinerea formei, aceasta este in puterea competentei profesionale a antrenorilor, a stiintei antrenamentului sportiv si astfel, ea poate fi mentinuta ori de cate ori devine necesara.

In jocurile sportive, aceasta mentinere devine necesara pentru durata ambelor intervale de perioade competitionale (tur si retur) la care se adauga si etapele de cupa si participarea sportivilor nominalizati la jocurile echipei reprezentative.

Pentru sporturile individuale nu este necesara o asemenea mentinere a formei sportive, mai ales ca intervalele la care se disputa concursurile oficiale sunt mult mai dispersate si nici concursurile intermediare dintre acestea nu au semnificatia celor din jocurile sportive, unde fiecare etapa de campionat poate avea un rol decisiv in ocuparea locurilor fruntase ale clasamentelor.

Durata mentinerii formei sportive are semnificatii particulare si in cazul sportivilor a caror valoare depaseste considerabil nivelul disponibilitatilor de performanta ale partenerilor pe plan national.

Mentinerea formei sportive a acestora se refera cu deosebire la concursurile cele mai importante la care participa pe plan international. Un alt aspect aferent mentinerii formei sportive este cel al capacitatii de manifestare maxima a acesteia in cele mai importante concursuri oficiale.

Faptul ca la numeroase editii ale competitiilor de mare amploare organizate pe plan national si international sunt obtinute noi recorduri nationale, continentale si mondiale se confirma inca o data ca forma sportiva nu este un rezultat al intamplarilor, ci in primul rand al unei munci metodice riguros desfasurate de antrenori si deopotriva de sportivi.

In finalul considerentelor referitoare la mentinerea formei sportive, subliniem ca nivelul acesteia nu poate sa echivaleze in toate concursurile cu disponibilitatile maxime de performanta ale sportivilor respectivi. Specialistii din atletism sustin ca daca nivelul performantei obtinute de sportivi in concursuri intermediare ce situeaza numai cu 5 % mai putin din prestatia record, aceasta nu poate constitui pentru antrenori nici un semn de ingrijorare.

Asemenea parametri pot fi admisi si in cadrul jocurilor sportive, desigur folosind elemente de referinta exprimate in secunde, metri.

B I B L I O G R A F I E

1. Alexandrescu D.C. Atletism. Prelegeri, curs specializare anul IV, Bucuresti, 1991 pag. 94-100.

Apostu M.  Apostu M. Aportul carbohidratilor la atingerea performantei sportive. Stiinta sportului nr. 21/2000 pg. 21-24.

Bauresfeld K. M., Schroeder G., Grundlangen der Leichathletic Sportverlag,

Berlin 1979.

4. Bellotti P., Donati A. L`organizzazione dell`allenamento, Societi stampa sportiva, Roma, 1983.

5. Bercaru N. Supracompensarea-teorie si practica. Stiinta sportului nr. 10/1998

pg.53-61.

6. Bercaru N. Neglijarea teoriei supracompensarii conduce la esecuri rasunatoare

si durabile in practica. Stiinta sportului nr. 3/1996 pg.7-14.

Berger J., Hauptmann M. La classificazione degli esercizi, in "Sds, rivista di

cultura sportiva", nr. 2/1985.

Berger j., Minow J.H., Der Mesozyklus in der Training metodik, in "Theorie

und Praxis der Körperkultur", nr.34/ 1985.

9. Berger J., Minow J.H., Il microciclo nella metodologia dell`allenamento, in

"Sds, rivista di cultura sportiva", nr.34/ 1985.

10. BompaT.O., Teoria si metodologia antrenamentului, Ex. PONTO, C.N.F.P.A. Buc. -2002

11. Berger J., Die aziklische Gestaltung des Trainings prozeses

unter besonderer Beruchsichtigung der Periodi sierung des Trainingsjahres, in "Medizin und Sport", nr. 22/1982.

Bout M., Les motivations des sportifs. Enciclopedie

Universitaire. Paris Ed. Universitaire 1961.

13. Bordea A., Grundlegendes zu den Funktionen des sportliches

Trainings mit allgemeine Koerperbungen, in Wiss, Z. Dhik, nr. 3/ 1983, pag. 25-32.

Bota C., Prodescu B.,Fiziologia educatiei fizice si sportului-ergofiziologie Ed. "Antim Ivireanu" 1997 pag. 71-96.

15. Brotherhood J.R., Nutrition and sports performance. Sports medicine 1992.

16. Bueno M. Middle and long distance concepts. Track

thechique, 1983, nr. 83 pag. 32-33.

1 Bueno M. The anaerobic throshold: from euphoria to

confidence crisis. Modern ahtlete and coach, nr. 28/1990, pag.1; 8; 12.

Busse M., Maasen N., Brauman K.M., Interpretation of lactate values, Modern athlete and coach, 1989, nr. 27, pag. 26-2

Busso T., Häkkinen K., Pakarinen A. Carasso C., Lacour J.R., Komi P. V.,Kauhanen H., A Syyistem model of training responses and its relatioship to hormonal responses in elite weight lifters, Eur. J. Appl., Phyysiol nr. 61/1990, pag 48-54.

20. Coggan A.R., Cozle E.F., Reversal of fatigue during prolonged exercise by carbohidrate infusion or ingestion. J.Appl. Physiologie 1989.

21. Colli R., Faina M., Pallaconnestro ricerca della prestazione, in "Sds, rivista di cultura sportiva", nr. 2/1985, pag. 22-29.

22. Demeter A., Fiziologia sportului. Ed. Stadion Bucuresti 1972.

23. Demeter A., Antrenamentul sportiv. Ed Didactica si pedagogica 1996.

24. Diaconescu N., Rottenberg N., Niculescu V., Ghid de anatomie practica.

Timisoara, Ed. Facla, 1988. pag. 260-263.

Dragnea A., Antrenamentul sportiv, Ed. Didactica si pedagogica R.A. Bucuresti 1996 pag. 11-24; 344-350.

26. Dragan I., Medicina sportiva Ed. Sport Turism 1982.

2 Dumitrescu C., Toma N.

Mirica A., Dumitrescu G., Obiectivarea

excitabilitatii neuromusculare in aprecierea sportivilor de inalta performanta. Stiinta sportului nr. 3 /1996 pag. 27-33.

28. Dumitru G., Rezervele glicogenice ale organismului si importanta lor in economia energetica a efortului fizic. Educatie fizica si sport nr. 41/1990, pag. 46-56.

29. Dumitru G., The effects of dietary manipulation on exercise metabolism and performance. Cinesiologie 30/1991 pag. 137-138; 156-164.

30. Epuran M., Metodologia cercetarii activitatilor corporale.

Bucuresti A.N.E.F.S. 1991, pag. 295-329.

31.Epuran M., Ghidul psihologic al antrenamentului Bucuresti I.E.F.S. 1982.

32. Exarhu I.T., Badiu G.,  Fiziologie. Ed. Medicala 1993, pag. 423-433.

33. Eremia D., Curs de biofizica medicala. Bucuresti I.M.F. 1990

pag. 23-33.

34.Firea E., Dragnea A., Studiu privind elaborarea continutului si metodologiei activitatii copiilor selectionati in grupele de pregatire sportiva, 1987 I.E.F.S. Bucuresti

35. Florescu C., Sportul de performanta. Ed. Sport Turism pag. 99-108.

35. Flandrois R., Médicine du sport, Editura Vigot, Paris, 1986.

36. Foster C., Thomson N., Carbohydrate supplimetionand and

sports performance. Med. Sci. Sports Exerc. 1992.

3 Fox Ed., Sport physiology U.S.A 1984. pag. 59-82. 

38. Fulton J., Biofizica medicala. Bucuresti Ed. Tehnica pag. 151-168.

Gagea A.,Metodologia cercetarii stintifice in educatie fizica si sport. Ed. Fundatiei "Romania de Maine". Bucuresti 1999.

40. Gaverdovski J.K., Smolevski V.M. (a cura di Bruno Grandi). Organizazione, tecnica dell` allenamento nella gimnastica, Societr stampa sportiva, Roma, 1984.

Garleanu D., Curs de atletism - optional Bucuresti 1996.

Godik A.M., Training kontrolle in sport (traduzione dal

russo di P. Tschiene). Fis Mosca, 1980.

43. Häkkinen K., Pakarienen A., Alen M., Kauhanen H., Komi P.V.,Relationship between training volume, physical performance capacity, and serum hormone concentration during prolonged training in elite weightlifters, Int. J. Sports Med., 198 8 (suppl. 1), 61-65.

44. Hannor., Bazele antrenamentului sportiv Bucuresti 1996 pag. 41-46.

45. Harre D. e coll.: "Teoria dell`allenamento. Societe stampa sportiva",Roma 197

46. Harre D., Zu der Beziehungen zwischen Belastung urd

Erhdung im mikrozyklischen Aufbau des Trainings der Ausdauersportarten, in "Theorie and Praxis der Körperkultur". Nr10/1984, pag. 76

4 Harre D., Teoria antrenamentului. Ed.Stadion 1973, pag. 67-71.

48. Hahn E., Antrenamentul sportiv la copii. Centrul de cercetari pentru probleme de sport, Bucuresti 1996, pag. 88-1  105; 109-116; 12

49. Harre D., Teoria antrenamentului. Ed. Stadion 1973. pag. 67-71

50. Haulica I., Fiziologia umana. Ed. Medicala- Bucuresti 1989.

51. Hettinger T., Muskelkrafttraining G., Thieme Verlag, Stoccarda, 1973.

52. Homencov L.S.,Atletism. Ed. Sport Turism 1977 pag.138-158.

53. Hopkins W.G.,Quantificatio of training in competitive sports, Sports Med., 12/1991, pag. 161-163.

54. Ivolov A.V., Biomeccanica e tecnica della pallavolo. Societé stampa sportiva. Roma, 1984.

55. Jalak R., Viru A., Attivité adrenocorticale in un esercizio fisico ripetuto piu voltre quaotidinamente, (in ruso), Fiziol. Chel., 9/1983. Pag. 418-423.

56. Jürimäe T., Viru A., Pedaste J., Running training, physical working capacity and lipid and lipoprotein relationships in an Finnish Sports Exerci. Ed., 3/1984, pag.104-110.

5 Karvonen J., Vuorimaat., Heart rate and exercise intensity during sports activities, Sports. Med., 5/1985, pag. 303-312.

58. Lehninger A.L.,Biochimie. Ed. Tehnica-Bucuresti vol.II pag. 133-159.

59. Loshouarn P., La preparation finale avant une competition importante. Jurnal Natation 1982. Pag. 33-45.

60. Manno R.,Bazele teoriei antrenamentului sportiv. Sportul de

performanta nr. 371-374/1996 pag. 9-24. Bucuresti.

61. Mano R.,Capacité motorie e mezzi dell` allenamento, in "Sds. Rivesta di cultura sportiva" n. zero, 1982.

62. Matveev L.P., Fundamentals of sport training Fis, Mosca 199

63. Matveev L.P., Les bases de l` entrainement, Vigot. Paris 1984.

64. Matveev N., Novicov A.D. si colab. Teoria si metodica educatiei fizice. Ed. Stadion-Bucuresti 1980.

65. Mathews K., Fox. Ed.  The physiological bases of physical education and athletics. 1976. Philadelphia-London.

Nabatinikova M.,Ausdauerentwicklung, Sportverlang, Berlin 1972.

6 Nemessuri M.,Funktionnele Anatomei, Akademia Kiado, Budapest, 1963.

68. Neumann G., Adaptarea in antrenamentul de rezistenta, "Scuola

dello sport" Roma, XIII, 1994, 30 iul-sept., pag.59.

69. Nicu A., Antrenamentul sportiv modern Ed. Editis 1993.

Nicu A.,Teoria si metodica antrenamentulzui sportiv. Ed. Fundatia Romania de Maine 1999.

71. Ozolin N.G., Metodica antrenamentului sportiv Ed. Stadion-Bucuresti 1972.

72. Pivornik J.M., Hickson J.F., Wolinski I., Urinary 3 metilhysstidine excreation increases with repeteade weight training exercise, Med. Sci Sports Exerc.,1989, 21, 283-28

73. Platonov V.N.Principiile pregatirii pe termen lung "Scuola dello sport", Roma, XIII, 1994 30, iul-sept., pag. 2.

74. Powers S., Steben R.E., Shifting the threshold in distance runners, Track technique, 1983, 83, 107-108.

Siclovan I., Teoria antrenamentului sportiv Ed. I.E.F.S. 1985.

76. Teodorescu L.,Il ciclo giornaliero di allenamento, in "Sds. Rivista di cultura sportiva" anno II, nr. 3. 1983.

7 Tocitu D., Talaban D.,Adaptari biochimice generate de de compensare, supracompensare si super-supracompensare. Stiinta sportului nr.6 pag. 49-56.

78. Tittel K.,Anatomia fuzionale, tradutione a cura di Giulio Marinozzi, Edi Ermes Milano, 1984.

79. Tschiene P., Einige neue Aspekte zur Periodisierung des

Hochleistungstrainings im"Leistungssport", nr.5 1977, pag.379-382.

80. Tschiene P., Il problema principale di tutti giochi sportivi: la brevité del periodo di preparazione. Relazione al convergno internazionale di pallavolo, Perugia 1984.

81. Urhausen A., Kindermann W., Biochemical monitoring of training, Clin. J. Sports Med., 1992, nr. 2, pag. 52-61.

82. Verchosanski Y., et al., Un modello per la direzione dell` allanamento, in "dsrivista di cultura sportiva", nr.2, 1983.

83. Verchosanski Y.,I principi dell` organizzazione dell` allenamento nellediscipline di forza veloce in atletica leggara, in "Atleticastudi" nr. 4,5,6, 1980.

84. Viru A., Seli N.,Metilhystidine excreation in training for iproved

power and strenght, Sport Med. Training Rehab, nr.3, 1992. pag. 183-193.

85. Viru A., Alcuni aspetti attuali della teoria dell` allenamento Sds-Rivista di cultura sportiva, XII, 1992, 27, 2-14.

86. Viru A., The mechanism of training effects: a hypotesis Int. J. Sports Med, 1984, 5, 219-22

8 Voet D., Voet J., Biochemistry. John Willy and sons 1990 pag. 1117-112

88. Weineck J., Sportanatomie, Erlangen, 1982.

89. Weineck J., Manuel d` antrenament. Ed. Vigot-Paris 1983.

90. Zatsiorsky V.M. Stiinta si practica antrenamentului de forta  SDP, Buc.