METODICA PREVENIRII ACCIDENTELOR IN MUNTI SI ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR

METODICA PREVENIRII ACCIDENTELOR IN MUNTI SI ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR

A. OBIECTIVELE CURSULUI

Prezentarea problematicii metodice de prevenire a accidentelor din munti si acordarea primului ajutor

B.    COMPETENTELE DOBANDITE

Dupa parcurgerea cursului studentii vor fi capabili sa:

Recunoasca particularitatile fundamentale ale invatarii si practicarii turismului montan si orientarii.

Sa cunoasca particularitatile de constructie si alegere a echipamentului.

Sa delimiteze problematica metodica legata de predarea turismului montan si a orientarii: pregarirea si desfasurarea actiunilor, orientarea in teren cu si fara harta

C.    CONTINUTUL SUCCINT

Cunoasterea pericolelor ce pot aparea in desfasurarea unor actiuni in munti concura la obtinerea unui cadru sanatos de prevenire a acestora.

Declaratia Tiroleza[1] mentioneaza, ca principiu fundamental in acest sens, ca toti participantii la sporturi montane trebuie sa inteleaga, in mod clar, riscurile si pericolele la care se expun. Ei trebuie sa fie constienti de necesitatea de a avea deprinderi si cunostinte specifice pentru astfel de incidente si ca este necesar sa posede si echipamentele necesare, in acest scop. Toti participantii trebuie sa fie gata sa ajute pe altii, in cazul unei urgente sau a unui accident. De asemenea, ei trebuie sa fie pregatiti sa infrunte consecintele unei tragedii.

Principiile de baza in actiunile de salvare

In practicarea activitatilor montane, practicantii trebuie sa-si asume responsabilitatea si sa manifeste spirit de echipa:

1. Cauze si consecinte legate de pericole si metodica prevenirii lor

1.1. Alterari ale starii de sanatate datorate reliefului si altitudinii

Principalele aspecte nedorite sunt urmatoarele:

a.      Raul de altitudine

b.      Vertijul

c.      Presiunea din urechea medie

1.2. Primejdii datorate fenomenelor naturale

Principalele fenomene naturale care pot deveni primejdioase sanatatii turistului :

a. Precipitatiile

b. Trasnetul.

c. Vantul, furtuna, viscolul

d. Gerul

Primejdii datorate lipsei de vizibilitate

. Avalansele

1.5. Insecte vatamatoare, animale periculoase si reptile veninoase

1.6. Traumatisme si leziuni frecvente la munte

Traumatismele sunt cauzate, in special, de lovirea accidentala a tesuturilor moi cu corpuri dure dar cele mai grave se produc asupra oaselor si articulatiilor.

Entorsele, in special, de glezna, impun aplicarea de comprese reci, repaus, eventual, imobilizari cu fasa, glezniera, unguente, dezinflamatoare.

Luxatiile impun imobilizare. Reducerile se fac numai de persoane abilitate.

Fracturile inchise sau deschise impun fixarea in atele, legarea de corp sau, daca este cazul unui membru, de celalalt membru.

Leziunile produse asupra tesuturilor moi pot influenta, decisiv, excursia, datorita faptului ca turistul ajunge in imposibilitatea de deplasare. Primul ajutor este diferentiat, in functie de tipul si gravitatea suferintei, dupa cum urmeaza:

Microtraumatisme, rosaturi: provoaca mari neplaceri, mai ales cand sunt localizate la nivelul piciorului, in contact cu incaltamintea. Necesita dezimfectare si pansare.

Contuzii: nu reprezinta evenimente de mare gravitate si, in general, permit deplasarea.

Crampe musculare: pot fi combatute cu repaus sau medicatie adecvata.

Rupturi musculare: reprezinta evenimente de mare gravitat si necesita spitalizarea urgenta.

2. Semnalizarea pe munte

La munte, alarma inseamna, totodata si chemare in ajutor. Aparitia telefonului mobil simplifica mult semnalizarea evenimentelor montane, cele mai multe dintre acestea putand fi semnalizate pe aceasta cale. In lipsa acestuia sau in zonele unde acesta nu are semnal, se aplica Codul international de semnalizare pe munte in caz de pericol care prevede ca alarma se semnalizeaza prin lansarea in spatiu a sase semnale pe minut, la intervale egale intre ele, adica un semnal la 10 secunde. Semnalele lansate pot fi vizuale sau acustice.

a.      Semnalele vizuale

Semnalele acustice

Siguranta in practicarea schiului

Un aspect important in instruirea la schi este reprezentat de evitarea, pe orice cale, a accidentelor. Cauzele producerii accidentelor in cadrul instruirii pe schiuri, sunt urmatoarele:

nerespectarea succesiunii metodice, a gradarii dificultatii mijloacelor,

nivelul scazut de pregatire fizica; nerespectarea particularitatilor psihomotrice individuale,

alegerea unui teren de lucru nepotrivit pentru sarcinile lectiei, pregatirii grupei si neamenajarea lui corespunzatoare,

lipsa de disciplina si de ordine pe partia de schi,

ignorarea gradului de oboseala,

pregatirea insuficienta a materialului si echipamentului de schi,

lipsa de control din partea profesorului,

conditii meteorologice nefavorabile,

avalansele.

Pentru optimizarea folosirii partiilor si evitarea, pe aceasta cale a accidentelor in lume, partiile de schi alpin sunt etalonate pe grade de dificultate, identificate cu forme si culori. In Europa, traseele si partiile sunt clasificate dupa culori, spre deosebire de SUA, unde acestea sunt marcate cu forme si culori. Semnalizarile recunoscute in spatiul european sunt:

a.      Verde: partii de invatare, pentru incepatori. De regula, acestea nu sunt trasee marcate, dar tind sa fie largi, deschise, sunt partii line la baza zonelor speciale pentru schi.

b.      Albastru: traseu usor, de regula ingrijit.

c.      Rosu : partie intermediara. Mai abrupta si mai ingusta decat cea albastra.  Sunt, de regula, ingrijite.

d.      Negru: partie dificila. Este abrupta, ingrijita sau neingrijita. Culoarea neagra poate avea o clasificare foarte larga, de la o partie mai dificila decat cea "rosie" pana la un teren cu gheata.

De asemenea, pentru circulatia pe partii, exista un "cod" intitulat cel mai adesea ,,decalogul schiorului". Dupa cum ii spune si numele, acesta este format din 10 reguli de baza, pe care schiorul trebuie sa le cunoasca si sa le respecte, atunci cand evolueaza pe partie. Acest cod este valabil pe orice partie din lume.