ELEMENTE DE INTERPRETARE A IMAGINILOR

ELEMENTE DE INTERPRETARE A IMAGINILOR

Interpretarea imaginilor constituie un ansamblu de metode, procedee, criterii ce au ca scop extragerea, pe baza de analiza calitativa si cantitativa a informatiilor despre obiectele din teren cuprinse in imagine.

Se aplica intr-un timp mai scurt decat alte metode, permite analiza zonelor greu accesibile dar necesita si verficare sau validare in teren.

Interpretarea imaginilor prezinta doua aspecte:

calitativ, care se bazeaza pe examinarea vizuala a imaginilor, in vederea extragerii de informatii de natura calitativa - descrieri, localizari, diferite schite sau reprezentari simple; aceasta inseamna doar o abordare descriptiva.

cantitativ se refera la utilizarea imaginilor in vederea obtinerii de informatii cantitative legate de obiectele si fenomenele din teren; rezultatul interpretarii cantitative inseamna harti si planuri topografice, cadastrale, harti tematice; rezultatul poate fi completat cu tabele de date, grafice, diagrame.

Interpretarea imaginilor utilizeaza in principal doua procedee:

procedeul cautarii globale - reprezinta identificarea unui obiect din imagine dupa ce aceasta a fost examinata integral vizual (ex.cautarea drumurilor sau asezarilor intr-o imagine sau mozaic de imagini).

procedeul cautarii selective - presupune mai multa experienta din partea interpretatorului in examinarea imaginilor, obiectele fiind identificate in functie de caracteristicile lor si contextul in care ele apar (ex. un ostrov apare numai intr-o albie de rau, o alunecare de teren apare doar pe versantii vailor sau depresiunilor, o gara apare doal pe traseul unei cai ferate etc).

Criterii de interpretare a imaginilor

Reprezinta caracteristici ale imaginii obiectelor pe baza carora acestea pot fi identificate, localizate, descrise si analizate. In functie de legatura cu imaginea obiectului exista doua tipuri de criterii.

- criterii directe

- criterii indirecte

Criteriile directe rezulta din caracteristicile individuale ale obiectului.

Forma obiectului este cel mai simplu criteriu direct aplicabil insa in anumite conditii. Forma obiectelor din imagini nu corespunde de cele mai multe ori cu forma acelor obiecte privite in teren. Utilizarea formei presupune de multe ori un efort de imaginatie al interpretatorului, rezultat dintr-o anumita experienta.

Marimea obiectului poate fi abordata in doua modalitati. Din punct de vedere calitativ el se aplica prin compararea marimii obiectului cu dimensiunile unor obiecte similare (ex. primaria unui oras in raport cu cladirile de locuit). Cantitativ, criteriul direct este aplicat prin determinarea dimensiunilor obiectelor cu ajutorul unor instrumente optice ca stereoscopul si stereomicrometrul. In aplicarea marimii este importanta cunoasterea proprietatilor geometrice ale imaginilor.

Culoarea sau tonul de culoare se poate aplica cel mai usor in cazul imaginilor in culori naturale. In acest caz, aplicarea culorii in diferentierea obiectelor presupune cunosterea exacta a datei obtinerii imaginii si a signaturii spectrale ale obiectului, respectiv a rezolutiei spatiale a imaginii. Imaginile falscolor presupun o mai mare experienta in interpretare, deoarece cromatica lor este total diferita de cea pe care ochiul uman o percepe. In aceasta situatie se impune cunoasterea precisa a rezolutiei spectrale a imaginii si a comportamentului spectral ce genereaza signatura spectrala atasata obiectului din imagine.

Criteriile indirecte rezulta din combinarea imaginilor obiectelor, din asocierea acestora.

Pozitia obiectului reprezinta localizarea obiectului in spatiu in raport cu alte obiecte de acelasi tip sau de tipuri diferite. Din analiza pozitiei se pot obtine informatii numeroase despre obiecte (de exemplu, identificarea unor scoli intr-un cartier arata existenta unei populatii scolare importante, prezenta unui mare numar de automobile intr-o parcare, langa o cladire intinsa, arata importanta comerciala a acelei constructii).

Umbra obiectului este o caracteristica a imaginii in spectrul vizibil sau a imaginii falscolor care se suprapune si unei parti din spectrul vizibil. Umbra depinde de momentul in care s-a realizat imaginea astfel incat ele apar cu umbre mai lungi in timpul iernii si mai scurte in timpul verii, dar si mai scurte la amiaza si mai lungi dimineata sau catre apusul Soarelui. Criteriul se aplica mai usor la obiectele izolate, mai inalte, care dau imaginea proiectata a formei lor, ca de pilda copacii rari, cei din lungul drumurilor, zgarie norii din orase etc. Pe baza umbrei se poate estima ora la care imaginea a fost preluata.

Criteriul dispersiei exprima gradul de imprastiere in spatiu a obiectelor de acelasi fel. Acesta ofera explicatii privind natura unor fenomene.   

Densitatea exprima gradul de concentrare al obiectelor de acelasi tip pe unitatea de suprafata. O mare densitate de cladiri de locuit cu mai multe etaje intr-un oras sau cartier exprima o mare densitate a populatiei.   

Structura desemneaza modul de organizare in spatiu al imaginilor obiectelor. Criteriul este aplicabil tuturor componentelor de mediu, naturale sau antropice, indiferent de marimea lor.

Textura rezulta din combinarea signaturilor spectrale la nivelul imaginii unui obiect neomogen ce apare in imagini. Este aplicabila in primul rand in interpretarea obiectelor ce acopera suprafete mai extinse (roci ce par la zi, vegetatie, culturi agricole etc.) dar si celor punctuale (coaroane de copaci, acoperisuri de case).

In cadrul imaginilor in format analogic, pe hartie, textura este gradul de omogenitate al punctelor ce compun imaginea unui obiect. In cazul imaginilor digitale, alcatuite din pixeli, textura reprezinta gradul de omogenitate al pixelilor ce alcatuiesc imaginea obiectului.

Textura poate fi clasificata dupa omogenitatea punctelor sau pixelilor :

textura fina, cu mare grad de omogenitate este specifica obiectelor sau mediilor cu o omogenitate mai mare a proprietatilor fizice (ex. apa unui lac neafectata de vant, malurile si argilele din albii, pajistile necosite, culturile de cereale paioase inainte de recoltare etc.)

textura medie, cu un grad de eterogenitate mediu, in care incep sa se distinga puncte sau pixeli cu tonuri sau nuante diferite (ex. lanurile de porumb unde apar randurile de culturi, fanetele imediat dupa cosire, pietrisul si nisipul din albii etc.).

textura grosiera si foarte grosiera are cel mai mare grad de eterogenitate, cu puncte sau pixeli mari si diversificati, relativ usor de diferentiat (ex. grohotisurile, bolovanisurile din unele albii, livezile, plantatiile viticole unde se pot distinge randurile etc.).