Mortare. Definire, clasificare, proprietati, rolul componentilor, utilizari

Mortare. Definire, clasificare, proprietati, rolul componentilor, utilizari

Mortarele folosite in lucrari de constructii sunt amestecuri bine omogenizate de liant, apa si nisip (uneori si alte adaosuri), care se aplica in straturi subtiri pe un suport oarecare, de care adera si cu care conlucreaza in exploatare. Întarirea mortarelor conduce la obtinerea unei piatre artificiale, cu aspect de gresie.

Clasificarea mortarelor se poate face dupa mai multe criterii si anume:

dupa destinatie:

Mortare de zidarie, folosite la executarea zidariilor; au o compozitie variabila in functie de natura zidariei (portanta, neportanta), natura pietrei (compacta, poroasa), mediul in care se va gasi zidaria (uscat, umed);

Mortare de tencuiala, care se aplica pe suprafetele construite, in scopul protectiei contra intemperiilor, izolarii termice, fonice sau ignifuge, finisarii;

Mortare speciale, care pot fi: decorative, rezistente la coroziune, hidroizolatoare, termoizolatoare, refractare, pentru imbinarea elementelor prefabricate din beton.

dupa natura liantului pot fi mortare cu lianti nehidraulici, hidraulici sau cu polimeri.

dupa densitatea aparenta in stare proaspata, pot fi:

mortare obisnuite (>1950kg/m³);

mortare usoare (, preparate cu antrenori de aer sau cu agregate usoare, a caror densitate variaza in functie de destinatie.

Proprietati mortare proaspete

Prin mortar proaspat, se intelege starea acestuia din momentul amestecarii componentelor si pana la punerea in lucrare, interval in care trebuie sa-si pastreze constante proprietatile initiale.

Mortarele proaspete se caracterizeaza prin: densitate aparenta, consistenta, tendinta de segregare, capacitate de retinere a apei, tasarea la amestecare.

Consistenta exprima capacitatea de deformare a mortarului sub actiunea masei proprii sau a unei actiuni exterioare, determinand lucrabilitatea lui. Se determina prin masurarea adancimii de patrundere in material, a conului etalon.

Tendinta de segregare este proprietatea mortarului de a se dezomogeniza (la transport, depozitare, punere in lucrare), formand straturi de consistenta diferita.

Capacitatea de retinere a apei este proprietatea mortarului ce caracterizeaza comportarea sa la aplicarea pe un suport poros.

Tasarea la amestecare este proprietatea de reducere a volumului fata de suma volumelor componentilor si se datoreste patrunderii pastei liante in volumul intergranular al nisipului.

Proprietatile mortarelor intarite

Principalele proprietati ale mortarelor intarite sunt: rezistentele mecanice, rezistenta la inghet-dezghet repetat, adeziunea la suport, contractia la uscare.

Rezistentele mecanice se determina pe corpuri de proba. Rezistentele mecanice la compresiune si intindere depind de mai multi factori, ca: natura componentilor, dozaj, conditii de conservare, etc.

Rezistenta la inghet-dezghet repetat se determina la mortarele supuse la intemperii.

Rolul si influenta componentilor mortarelor

Liantul, prin legarea granulelor de nisip, confera mortarului intarit rezistente mecanice, iar prin natura si proportia sa in mortar determina in mare masura lucrabilitatea mortarului proaspat si viteza de intarire.

Nisipul constituie componentul cantitativ preponderent in compozitia mortarelor, avand o mare influenta asupra structurii si proprietatilor generale ale acestora (atat in stare proaspata cat si intarita).

Apa asigura atat hidratarea liantului cat si lucrabilitatea mortarului proaspat. Apa utilizata la prepararea mortarelor trebuie sa corespunda conditiilor de calitate stabilite prin standard.

Aditivii sunt substante organice sau anorganice, ce se pot utiliza in anumite cazuri, in cantitate mica, pentru imbunatirea unor proprietati ale mortarelor proaspete sau intarite (se vor trata la subcapitolul V.2).