Scurta istorie a prezentei marinei la mangalia

SCURTA ISTORIE A PREZENTEI MARINEI     LA MANGALIA

Nota: Pasajele prezentate cat si o parte din fotografiile prezentate mai jos sunt extrase din lucrarea ,, Mangalia in paginile vremii"avandu-i ca autori pe Aurelia Lapusan si Stefan Lapusan

Partea II-a

Mangalia -prima si cea mai mare garnizoana militara din Dobrogea

Dupa al doilea razboi mondial, portul Mangalia a fost mult timp deschis doar pentru ambarcatiunile pescaresti si, din 1948, pentru cele 17 dragoare sovietice. Abia din 1949 incep lucrarile de amenajare a viitorului port militar in lacul Mangalia, lucrari ce se continua pana in anul 1953. Se sapa si se dragheaza avanportul mic, iar in 1952 se taie canalul ce face legatura dintre lacul Mangalia si mare.

Sub semnatura lui Iosif Chisinevschi, vicepresedintele Consiliului de Ministri, este emisa Hotararea nr. 3854, din 13 noiembrie 1953, prin care se interzicea circulatia pe portiunea soselei nationale care ducea spre comuna 2 Mai. Pe distanta dintre aceasta localitate si Vama Veche, circulatia se putea face doar pe drumul paralel cu soseaua nationala.

Zona interzisa era destinata operatiunilor militare.

Persoanelor care nu aveau domiciliul in localitatea Mangalia le este interzis a intra in oras fara aprobarea Comandamentului Militar al Garnizoanei. Orasul capata un caracter inchis, cu un regim administrativ sever, de tip militar. Turismul estival se va relua abia in anii, 60, odata cu sistematizarea orasului.

Ministerul Comunicatiilor decisese ca, la Mangalia, Capitania sa se transforme in Oficiul de port. In acelasi timp, spatiul detinut trebuia impartit cu Postul de militie PCA Mangalia.

In 1951 Oficiul portului Mangalia era reprezentat de Constantin Chicioroaga, singurul functionar al institutiei. Acesta informa Directia Regionala Navala Civila Constanta: 'Situatia actuala a portului Mangalia, la care se lucreaza cu insufletire pentru a fi dat serviciului de adevarat port in prezent are o activitate destul de redusa. In port se lucreaza la cele doua diguri-ziua si noaptea, in canalul ce va lega lacul Mangalia cu marea lucreaza draga electrica NZ nr.12 si inca o draga electrica aflata in curs de montare'.

In acest an acostasera in portul Mangalia 55 ambarcatiuni pescaresti, cu 7 mai mult decat in anul precedent. Doar sase ambarcari si debarcari de marinari, iata un bilant modest al activitatii anuale a Oficiului Mangalia.

Functiona in zona un detasament de lucru numit 'Lacu', avand sarcini precise de supraveghere si control.

O data cu celelalte lucrari de amenajare a portului s-a construit si podul mobil peste lacul Mangalia. Pe malul lacului Mangalia exista inca din 1920 o baza de tratament cu bpi sulfuroase si un ponton de acostare pentru nave. 'O parte din spatiile bazei de tratament a devenit resedinta Divizionului 319 Vedete Torpiloare. In componenta lui se aflau 6 vedete torpiloare cu redan.

Comandantul divizionului era cpt. rg. III Alexandru Melicescu, iar seful de stat major, locotenentul major Petre Anghel.

In anul 1954 a inceput constructia calei pentru vedetele torpiloare si a cheului cu trei moluri. Divizionul 319, comandat de cpt. rg. III Telgescu, a mai primit un escortor si doua submarine: 'Rechinul', comandat de cpt. rg. Toader, si 'Delfinul', comandat de cpt. rg. Radu Nicolae. Cladirile in care a functionat Comandamentul Marinei Militare din Mangalia au fast construite intre anii 1952-1955.

La 24 decembrie 1955 s-a infiintat Divizionul 1061 Vanatoare de submarine, transformat ulterior in Divizionul 50 VSM. Primul comandant al acestui divizion, ce avea in componenta vanatoarele de submarine 1, 2 si 3, a fost capitanul de rangul III Dumitru Gabrian.

In anul 1957, comanda Divizionului 319 Vedete Torpiloare si Submarine a fost mutata in actualul local al Scolii de Aplicatie a Fortelor Navale, la comanda aflandu-se cpt. rg. Ilie Stefan si sef de stat major, cpt. rg. Radu Nicolae.

Prin Ordinul Marelui Stat Major nr. CL 0014 din 26 ianuarie 1959, Divizionul 596 Dragaj, care era dislocat in Constanta, se transforma in Divizionul146 Dragoare de Baza si se redisloca in portul militar Mangalia.

In 1959 ia fiinta Baza 42 Maritima Mangalia, comandata de cpt. rg. I Gheorghe Popa, seful de stat major cpt. rg. III Sebastian Ulmeanu si secretarul Consiliului politic, capitan de rangul III Dumitru Dumitru.

In anul 1960, Baza 42 Maritima se transforma in Portul Militar 12 Mangalia, la comanda aflandu-se capitanul de rangul I Miron. Aceasta unitate avea misiunea de aprovizionare tehnico-materiala a urmatoarelor unitati de marina din Portul Militar Mangalia: Divizionul146 Dragoare de Baza, Divizionul 19 Dragoare de Rada, Divizionul 50 Vanatoare de submarine, Divizionul 93 Vedete Torpiloare si submarine, Regimentul 110 Transmisiuni si Radiotehnic, Compania 242 Transmisiuni, Popota Bazei Maritime, Depozitul CL si Detasamentul 147 Salvare-Avarii.

In conformitate cu directiva Ministerului Fortelor Armate ale Republicii Populare Romane, la 1 ianuarie1962, Comandamentul Marinei Militare si formatiunile anexe au fost dislocate in Garnizoana Mangalia, care a devenit astfel cea mai mare garnizoana militara din Dobrogea. La comanda Marinei Militare se aflau: contraamiral Gheorghe Sandu, seful de stat major, contraamiral Victor Bogdan, loctiitorul tehnic, contraamiral Grigore Martes si loctiitorul politic, cpt. rg. I Vasile Pricop.

In Mangalia functionau in aceasta perioada: Divizionul 146 Dragoare de Baza, comandant cpt. rg. III Marin Mungiu, Divizionul 50 Vanatoare de submarine, cpt. rg. II Gabrian D., Divizionul19 Dragoare de Rada, cpt. rg. III A. Harjan, Divizionu l93 Vedete Torpiloare, cpt. rg. III Nicolae Pitea, Detasamentul147 Salvare avarii, cpt. rg. III Pasarin, Batalionul 110    Transmisiuni, cpt. rg. II Marcu Nicolae, Batalionul 105 Radiotehnic, cpt. rg. III Pipos Nicolae, Corpul 12 Scoala echipaje, lt. col. Draghia Petre, Compania 207 Geniu Marina, lt. major Andries Ion, Compania 292 Protectie antichimica, cpt.Oprisan Nicolae, Batalionul 310 Intretinere portuara, cpt. rg. II Nicolae Constantin, Baza 349 Autotransport, lt. col. Rusu Vasile, Depozitul 305 Carburanti-lubrifianti, Compania 246 Paza, cpt. Siuluc Constantin.

Trebuie precizat ca incepand cu 1 noiembrie 1950, denumirea gradelor in Marina Militara se modifica, astfel: din comandor in capitan de rangul I, din capitan comandor in capitan rangul II, din locotenent comandor in capitan rangul III, din capitan in capitan locotenent.

La vechile denumiri se va reveni abia incepand cu 1995. Din 1960 pana in 1963 cadrele militare nu aveau drept la tinuta civila si nu detineau buletine de identitate'.

Viceamiralul (r) Petru Anghel rememoreaza, la randul sau, inceputurile marinei militare la Mangalia: ,,Am debarcat de pe nava scoala 'Mircea' in primavara anului 1949, pentru o scurta vizita de documentare, prilej pentru a consemna cateva aspecte de ordin militar, bineinteles strict secrete la acea vreme. Zona se inscria in randul localitatilor cu importanta militara, atat in domeniul strategic cat si operativ, datorita posibilitatilor oferite deopotriva pentru marina militara, cat si pentru trupele de uscat.

Pentru marina militara, orasul Mangalia oferea conditii optime de dezvoltare economica si culturala doar daca s-ar fi efectuat o modificare a mediului si a zonei acvatice a lacului, cat si prin dirijarea resurselor izvoarelor termale. Toate acestea se datorau faptului ca la acea vreme portul Mangalia nu era accesibil decat navelor pescaresti -si acelea de mic tonaj -dar si ambarcatiunilor de agrement. In acelasi timp, infrastructura era cea veche, datand din perioada interbelica, iar putinele cladiri destinate turismului asigurau conditiile necesare doar pentru perioada de vara.

Desi digul genovez mai reflecta parte din vechiul Callatis, micutul port pescaresc se afla in continuare in pericol de a fi colmatat dinspre nord, datorita curentilor submarini ce aduceau aluviuni de pe tot litoralul si chiar de la gurile Dunarii. De altfel, amiralul Petre Barbulescu propusese inca din 1938 un studiu de amenajare a acestui mic port, astfel incat sa fie accesibil si navelor militare de tonaj mediu.

Dupa infiintarea Aliantei Nord-Atlantice, in 1949, Uniunea Sovietica se hotaraste sa retrocedeze Romaniei submarinele, distrugatoarele, monitoarele fluviale si unele nave auxiliare, desi Tratatul de Pace din 1947 nu ne permitea sa mai avem in dotare astfel de nave.

Pentru o mai buna dislocare a acestor nave, ce urmau a fi primite in 1950, s-a hotarat crearea unui port militar la Mangalia in interiorul lacului Mangalia, care ar fi asigurat conditii optime de stationare si intretinere.

Astfe, in 1950 incep lucrarile de punere in aplicare a unei conceptii militare pentru care se constituie o comisie de supraveghere a lucrarilor si doua grupuri de lucru a cate 200-250 militari. Militarii incorporati proveneau in marea lor majoritate din familiile ale caror averi fusesera confiscate sau nationalizate.

Planul pentru urmatorii 10 ani prevedea amenajarea zonei astfel: crearea a doua diguri de protectie si largirea portului pescaresc astfel incat acesta sa constituie un avanpost; realizarea unui canal navigabil de legatura intre    avanport si viitorul port militar pentru nave cu un pescaj de pana la 6-6,5m; crearea cheurilor de acostare pentru distrugatoare, dragoare si nave auxiliare; realizarea unui depozit de carburanti si lubrifianti de pana la 200.000-300.000 tone, ingropat si protejat pentru a rezista la loviturile aeriene cu bombe de pana la 300 kg si cheurile aferente acostarii navelor de aprovizionare; depozite ingropate si protejate impotriva loviturilor aeriene pentru munitie, inclusiv mine, torpile si ulterior rachete; realizarea unui santier naval pe valea Documaci pentru reparatii medii la nave si tehnica de lupta; amenajarea spatiilor de cazare a efectivelor unitatilor ambarcate, initial, si de conducere pentru comandamentele marilor unitati.

Toate lucrarile au fost supervizate si aprobate de Directia de Proiectare a Ministerului Apararii Nationale, condusa la acea vreme de lt. maj. ing. Zice.

Pana in 1957, pentru apararea antiaeriana a zonei s-au construit trei cazarme, dintre care una se afla si in prezent in proprietatea Marinei Militare, gazduind Scoala de Aplicatie a Fortelor Navale.

La data inceperii amenajarii, in portul Mangalia se aflau putine unitati militare si cu efective mici, destinate apararii zonei de litoral si intretinere a sistemului de fortificasii, iar conducerea era asigurata de un comandament al trupelor de uscat numit 'Baza de Litoral Mangalia'. Numarul redus de cadre militare ce constituia baza comandamentelor nu punea probleme deosebite de asigurare a locuintelor deoarece, functie de nevoi, locuintele mentionate erau repartizate Ministerului Apararii Nationale, iar locatarii plateau chirie.

Din toamna anului 1952 incepe popularea orasului cu efective de cadre militare, actiune datorata dislocarii unitatilor de vedete torpiloare, submarine, nave auxiliare si de aprovizionare. Numai prin dislocarea unitatilor de vedete (si din toamna lui 1953 a Divizionului de Submarine) efectivele ce aveau nevoie de confort urban se cifrau la 230 de cadre, depasindu-se cu mult posibilitatile de cazare a orasului. In schimb, pentru localitatile din vecinatatea Mangaliei s-au creat conditii favorabile de a-si valorifica potentialul economic.

Pe parcursul a numai trei ani planul initial de amenajare a noului port sufera modificari substantiale: este completat cu proiectele pentru comandamentele de mari unitati, la nivel baza navala, brigada de vedete, unitati radioelectronice si crearea unei infrastructuri corespunzatoare bunei functionari si aprovizionarii cu mijloace si tehnica de lupta atat a unitatilor operative cat si a santierului naval. Spre exemplu, cazarma si comandamentul brigazii de vedete au fost amplasate pe locul abatorului din Mangalia. Cheul de stationare a submarinelor a fost realizat in fata baii termale, iar amenajarile au fost facute functie de nevoile specifice acestei categorii de nave. Izvorul cel mai important, ce asigura necesarul de apa sulfuroasa pentru baile respective, a fost obturat si, in anii 1953-1955, s-a construit cala pentru vedetele torpiloare cu toate utilitatile aferente. Spre surprinderea tuturor izvorul obturat a erupt la nord-vest de gara feroviara, unde s-au creat urgent conditii pentru captarea lui si o noua directie de evacuare catre actualul sanatoriu balnear.

Cresterea efectivelor de cadre militare a impus o noua sistematizare si dezvoltare a orasului Mangalia: asigurarea de spatii locative pentru familiile cadrelor militare; crearea de scoli, crese, gradinite, construirea Cercului Militar si a Casei de Cultura; dezvoltarea bazei de aprovizionare agro-alimentara si infiintarea unor centre comerciale.

Astfel, incepand din 1960, se pune in aplicare primul plan de sistematizare si dezvoltare a orasului Mangalia, incepand cu centrul orasului, printre care si vilele de protocol ale Ministerului Apararii Nationale.

Marina Militara a contribuit substantial la realizarea acestui plan edilitar cu numeroase detasamente de militari in termen.

In timp ce in zona de nord a lacului Mangalia devine vizibila noua orientare urbana, in zona de sud - mai ales in proximitatea portului militar in constructie - sunt pastrate terenuri necultivate, cazemate si amplasamente de tragere, cu drumuri putine si neamenajate. Pentru inlaturarea acestui neajuns s-a luat masura construirii unui pod rulant peste canalul de legatura intre avanport si lac, ce inlocuia astfel podul de pontoane existent.

Din 1955 pana in 1962, se realizeaza o noua dislocare a Comandamentului Marinei Militare, la Mangalia, cat si a unor noi unitati de nave. Cu aceasta ocazie a inceput si dezvoltarea portului Constanta, prin modernizarea vechii zone de dislocare a navelor militare. Dupa numai patru    ani se punea insa problema dezvoltarii si a unui port comercial si crearea unui santier naval civil -toate pe latura de sud a lacului Mangalia.

Nasterea Santierului naval militar

Anul 1956 reprezinta certificatul de nastere a Grupului industrial al Comandamentului Marinei Militare, aflat la 3 km vest de garnizoana Mangalia, pe malul de nord al lacului Limanu. Comandant este numit cpt. rg. II ing. Petrus Ambrozie, inginer sef cpt. rg. III ing. Bujor Cretu. Director a fost numit cpt. rg. ing. Iuliu Chioreanu. Salariati civili au fost la inceput doar 12, adica un maistru, 3 strungari, 3 cazangii, 2 mecanici, un sudor, un tamplar si un electrician. Acestia, alaturi de care s-au aflat marinarii in termen pusi la dispozitie de Comandamentul Marinei Militare, au executat lucrarile de organizare a santierului, constructiile necesare unui asemenea obiectiv. Intr-o hala s-au amenajat atelierele de tamplarie, electric, sectia mecanica avand ateliere de montaj bord si motoare. Apoi s-a construit magazia centrala.

Primele reparatii se efectueaza in anul urmator, debutul facandu-l Tancul maritim nr. 131. Salupe de remorcaj si vedetele graniceresti au fost, de asemenea, reparate cu acelasi efectiv.

In anul 1958, s-au dat in folosinta sectia I cazangerie, hala de compresoare si un post trafo, a fost adus si pus in functiune docul plutitor de 800 tf.

Este anul in care s-a executat prima constructie navala noua, salupa N.H. 112.

Tot atunci a intrat in reparatii prima nava de lupta, vanatorul de submarine 1. Anul urmator efectivul civil angajat s-a dublat, s-a mai dat in folosinta o hala, s-au instalat utilaje de prelucrare prin aschiere si podul rulant, a inceput constructia a trei salupe noi de 45 CP cu motoare Skoda.

Este locul sa consemnam aportul lui Alexandru Harjan, capitan de rangul I, care devine, din anul 1956, comandant al Divizionului dragoare de rada Mangalia, conducand actiunile de dragaj ale fostelor baraje de mine din fata Constantei din timpul razboiului. A comandat nava 'Mircea' in mai multe marsuri.

Un alt militar de cariera, Ilie Stefan, a fost, in perioada decembrie 1952 -octombrie 1955, comandant al submarinului S1 Delfinul, apoi comandant al Divizionului 319 vedete torpiloare si submarine Mangalia. Avansat mai tarziu sef de stat major al Flotilei Fluviale, comandant al Scolii militare superioare de marina Constanta, apoi rector al Institutului de marina, comandantul Centrului de scafandri, loctiitor al Comandamentului Marinei Militare, si-a legat numele si activitatea de viata militara a Mangaliei.

In 1961 comandantul Marinei Militare de la Mangalia era cpt. rg. I Iosif Pricop.

Vechiul dig de nord fusese prelungit cu 645 m spre larg, avand prevazut la mijloc un far verde, iar la capul sau un far alb. Digul vechi de sud ramane cel de acostare pentru navele militare. Din imediata vecinatate a satului 2 Mai porneste digul de sud, catre cel de nord, avand pe lungimea de 200 m dane comerciale. Lungimea totala este de 1.620 m. Pe danele comerciale s-au construit magazii si un pavilion administrativ.

La 5 august 1962 a fost sarbatorita pentru prima oara la Mangalia Ziua Marinei. (Prin ordinul Marelui Stat Major nr. 00856 din 1963 s-a infiintat Divizionul 133 Vedete Purtatoare de Rachete al carui comandant a fost cpt. rg. III Nicolae Radu.

La 1 noiembrie 1963 s-au infiintat trei comandamente de mari unitati: Divizia 42 Maritima, comandata de cpt.rg. I Dumitru Munteanu, sef de stat major, cpt. rg. II Mihai Aron, loctiitor politic cpt. rg. III Ion Ilincut, loctiitor tehnic, cpt. rg. III Maxim; Brigada 29 Vedete, comandata de cpt. rg. II Radu Nicolae si sef de stat major, cpt.rg.III Ion Tiuhan; Brigada 24 Fluviala la Tulcea.

La 18 noiembrie 1963, in baza H.C.M. Nr 920, contraamiralul Sandu Gheorghe a predat comanda Marinei Militare contraamiralului ing.Grigore Martes.

Santierul Naval crestea de la an la an. Avea deja 122 salariati civili si peste 110 militari in termen.

La data de 1 octombrie 1963, prin HCM 767/1963, Grupul industrial al Comandamentului Marinei Militare ia denumirea de Santierul Naval Mangalia trecand in subordinea Directiei Generale a Inzestrarii. Forma de organizare era cea a principiului gestiunii economice.

Pe baza aceluiasi HCM 767/1963 si cu aceeasi data a fost infiintat Detasamentul de reparatii nave de pe langa Santierul Naval Mangalia. O data cu noua subordonare si schimbarea organizatorica pe principiul gospodariei economice s-au transferat de la Comandamentul Marinei Militare in cadrul Santierului naval utilajele necesare procesului de productie. Nava baza 'Mircea', aflata in reparatii de la 1 aprilie acelasi an, a fost terminata la 28 octombrie 1963. Director a fost cpt. rg. III ing. Constantin Patrichi, inginer sef cpt. rg. II Nicolae Radulescu care anul urmator este promovat director, iar inginer sef devine cpt. rg.1 Iuliu Chioreanu. Acesta din urma este numit director prin ordin al Ministrului Constructiilor in 1968, locul lui fiind ocupat de cpt. rg. II ing. Octavian Costea.

In 1964 se da in folosinta pavilionul central, la sectia constructii noi au fost asimilate noi produse. Se infiinteaza asociatia sportiva Metalul, cu sectiile fotbal si sah.

Cu data de 1 ianuarie 1964 se infiinteaza in cadrul circumscriptiei sanitare nr. II apartinand Sfatului popular Mangalia punctul sanitar pentru deservirea Santierului Naval.

La 16 aprilie 1964 s-a infiintat in localitatea 2 Mai Divizionul 160 Artilerie de Coasta sub comanda locotenent colonelului Dumitru Dobritoiu.

In anul1965 incep lucrarile de consolidare a digului de nord in avanportul mare. La 15 februarie 1966, cpt. rg. I Mihai Aron a preluat de la cpt. rg. I Sebastian Ulmeanu comanda Diviziei 42 Maritime.

In anul 1965, Gheorghe Anghelescu este numit sef de stat major al Divizionului 50 Vanatoare de Submarine Mangalia, o unitate de elita a Marinei Militare. Participa la multe aplicatii in Marea Neagra, impreuna cu nave sovietice si bulgaresti specializate in cautarea si atacul submarinelor in limitele apelor nationale si in marea libera. Mai tarziu, devine primul comandant al Centrului 243 Radioelectronic si Observare din Constanta, pe care l-a numit Callatis.

Primul muzeu al Marinei

La 25 octombrie 1965 s-a infiintat in Mangalia Muzeul Marinei Romane, ce a avut sediul in localul Statiunii de pregatire marinareasca. Institutia muzeala este rodul muncii a doi mari iubitori de istorie a navigatiei, comandorii Filaret Popescu, numit director, si Dan Nicolaescu.

I prezenta unui numar impresionant de militari din baza militara Mangalia, amiralul Victor Bogdan a taiat panglica inaugurala. Primele piese muzeale au apartinut navelor marinei militare, dezafectate dupa primul si cel de-al doilea razboi mondial: armament, masini si motoare navale, altele au fost donate de fosti ofiteri de marina sau familiile lor. Poate cele mai interesante au provenit din descoperirile subacvatice. 'Navele au fost casate, iar piesele, initial, s-au depozitat la Muzeul Militar National din Bucuresti, de acolo mutate in mai multe locuri, iar in 1961 au ajuns la Mangalia odata cu mutarea Comandamentului. Organizatorii au sperat sa realizeze o institutie dupa modelul muzeelor din Anglia, Franta si Italia. Ideea a fost sustinuta de comandorul Grigore Martes. Intre anii 1966-1968 Muzeul de la Mangalia a fost vizitat de peste 5.000 de persoane, majoritatea marinari militari.

Prin ordinul Consiliului de Ministri nr. 1127 din 29 mai 1969, patrimoniul a fost transferal la Constanta, iar Muzeul Marinei Romane, infiintat ca institutie de interes national, subordonat Ministerului Apararii Nationale a fost organizat in garnizoana Constanta, in vechiul local al Scolii superioare de marina de pe strada Traian.

Un nou santier naval

Casa Armatei din Mangalia s-a infiinaat la 15 septembrie 1969. In acelasi an s-a infiintat Divizionul 339 Vanatoare de submarine cuprinzand trei nave de productie sovietica (VSM 31, VSM 32, VSM 33). La comanda acestui divizion s-au aflat cpt. rg. I Nicolae Patrau si seful de stat major, cpt. rg. III Constantin Iordache.

La 27 februarie 1970 s-a desfasurat aplicatia de capacitate cu tema: 'Scoaterea simultana a navelor de sub lovitura din portul Mangalia', condusa de seful de stat major al C.M.M., contraamiral Petre Anghel.

In perioada 13-15 iulie 1970 s-a desfasurat aplicatia de comandament pe harta cu transmisiuni pe doua esaloane a marilor unitati cu tema: 'Apararea comunicatiilor maritime si fluviale in cooperare cu trupele AAT, graniceri, aviatie de front si garzi patriotice'. Aplicatia a fost condusa de comandantul Marinei Militare, viceamiral Grigore Martes.

La 20 mai 1971, prin ordinul MFA nr. 005527, Santierul naval trece din subordonarea Directiei Generale a Inzestrarii la Comandamentul Marinei Militare. Incepe procesul de asimilare a executiei uneia dintre navele cu cel mai mare grad de dificultate: vedeta torpiloare cu aripi portante. Vor fi    executate 15 bucati comandate de Comandamentul Marinei Militare.

Se lucreaza la cala de lansare, in colaborare cu firma TAKRAF-SN Kirov si Leipzig-RDG, care va fi inaugurata la 23 august 1972, inregistrata ca cel mai important eveniment din viata santierului, de la infiintarea lui.

Cala de lansare-ridicare de 800 tf avea o valoare de aproximativ 9.100.000 lei, din care colaborarea externa reprezenta peste 5,5 milioane lei. De pe aceasta cala, cateva zile mai tarziu, va fi lansata prima vedeta maritima de patrulare.

Ca urmare a vizitei presedintelui tarii din 7 iulie 1973, in baza decretului Consiliului de Stat nr. 73/2 martie 1974, au fost introduse in planul de stat si au inceput, in mod derogatoriu de la CM 900/1970, lucrarile de investitii    ,,Dezvoltarea Santierului Naval Mangalia'.

Lucrarile de investitii au presupus docuri, diguri, devierea DN 39, racord CFR, platforma hala, hala constructii corp S2, depozit laminate, grup scolar profesional compus din liceu, camine muncitoresti, alimentare cu apa,    drumuri de acces, retele si utilitati.

La sud de lacul Mangalia este aprobata amplasarea platformei industriale, odata cu aceasta si blocurile de locuinte pentru navalisti.

Echiparea tehnica edilitara a santierului si a dotarilor era corelata cu echiparea orasului.

Pana la aceasta data, flota militara romana stationa in interiorul lacului Mangalia, amenajat cu cheuri, depozite de munitii si cu santierul naval de    constructii si reparatii nave militare. Directorul celor doua sectoare ale santierului naval ramane cpt. rg. I Iulius Chioreanu, iar ing. sef, intr-o prima etapa, cpt.rg II Pop Teofil, urmat de cpt.rg.I ing. Octavian Costea.

Drumul national care traversa Mangalia spre comuna 2 Mai si mai departe in Bulgaria trecea peste un canal ce lega portul cu lacul si a carei structura metalica era mobila.

Cand treceau navele militare, podul se deschidea, iar circulatia pe drum era intrerupta. Amplasamentul noului santier naval a fost stabilit de Ceausescu.

Dupa multe insistente ale proiectantilor si ale organelor locale, seful statului s-a lasat induplecat cu amplasarea docurilor si a halelor santierului naval pe malul sterp si pietros de dincolo de lac. S-au facut studii geotehnice si hidrologice mult mai aprofundate care au aratat ca daca se folosea sistemul clasic cu pompare din incinta    excavata -in care urma sa se construiasca docul -sub nivelul marii, debitul ar fi fost foarte mare (circa 30.000 mc/ora), calcarul de fundatie fiind foarte fisurat si cu multe goluri carstice. Din studii mai rezulta ca pompand aceasta mare cantitate de apa dulce din stratul de calcar, cobora nivelul apei subterane, iar puturile din zona Albesti, care reprezentau principala sursa de apa pentru partea de sud a litoralului, ar fi ramas fara apa dulce si prin calcarul fisurat ar fi patruns apa de mare. In aceste conditii proiectantul sef al lucrarii, ing. Mircea Ulubeanu, si laboratorul de cercetari hidrotehnice Ciurelu l-au sfatuit pe ministrul adjunct Marin Maroiu sa ceara asistenta tehnica straina. S-a contactat firma franceza Soletanche, specializata in injectii pentru ecrane in sol si s-a dispus cumpararea licentei si a unor instalatii speciale pentru injectii - cele mai multe noi din punct de vedere tehnic la vremea aceea.// Sub indrumarea francezilor s-au facut studii suplimentare, care s-au interpretat la Paris, si apoi solutia data pentru ecranare s-a aplicat sub supravegherea reprezentantului firmei care a stat la Mangalia toata perioada executiei acestui ecran de ciment si bentonita ce a reprezentat stavila in spatele careia s-a putut excava si apoi executa lucrarea propriu-zisa, pompand debite obisnuite pentru asemenea incinte, de circa 2-3.000 mc/ora.

Mai tarziu, la 24 decembrie 1974, a fost redactata si prima autorizatie de constructie pentru prima nava realizata in santierul naval.

Merita retinut si faptul ca in 27 iulie 1971 a fost emisa prima autorizatie de constructie a unei salupe-remorcher pentru santierul naval.

Putin se vorbeste astazi despre faptul ca, la Mangalia, din initiativa si sub directa supraveghere a comandantului Marinei Militare, viceamiral Grigore Martes, a fost infiintat in 1971 un laborator dotat cu aparatura necesara capturarii delfinilor, in scopul dresarii acestora pentru actiuni de lupta. La comanda laboratorului nou infiintat a fost numit lt col. dr. vet.George Tichescu. Obiectivul principal al laboratorului era acela de a valorifica potentialul biologic al delfinilor din specia Delphinus Delphis, traitori in Marea Neagra. Concomitent, in incinta Statiunii de Pregatire Marinareasca s-a infiintat un microdelfinariu.

Cu siguranta asa s-a nascut ideea de a infiinta, anul urmator, la Constanta, prima forma muzeistica de acest gen din sud-estul Europei. Primul delfinariu public romanesc a fost conceput si realizat in exclusivitate cu mijloacele tehnice si materiale autohtone. In acel moment in Marea Neagra erau estimate a trai circa 500.000 exemplare de delfini.

Primii doi delfini care au populat noul Delfinariu au fost capturati din Marea Neagra chiar de personalul institutiei, dupa un an de experimentari pe cont propriu, cu plase corespunzatoare.

Incepand cu 15 octombrie 1971 s-a infiintat in localitatea 2 Mai Batalionul de Infanterie Marina, sub comanda colonelului Ion Baias.

La sfarsitul anului 1972 contraamiralul Mihai Aron a fost numit sef de Stat Major al Marinei Militare.

Intre anii 1972-1973 au inceput lucrarile de adancire a avanportului mare, concomitent cu construirea digului de sud si prelungirea celui de nord.

La 13 decembrie 1973, contraamiralul Sebastian Ulmeanu a fost numit in functia de comandant al Marinei Militare. Proiectul docului uscat de reparatii de la Mangalia a fost incredintat catedrei de constructii hidrotehnice a Institutului de Constructii Bucuresti. Docurile proiectate erau intr-o conceptie diferita de cea a portului Constanta.

Asezate in prelungire si denivelate, radierul a fost gandit ca prin greutatea lui sa preia forta de impingere a apei de jos in sus. Poarta a fost complet reproiectata.

Pentru ca navele mari de 100.000 tdw care urmau sa se construiasca in doc sa poata iesi la mare a fost necesara -in paralel cu executia docului -proiectarea si realizarea unui port nou, care s-a castigat integral din mare. Portul si drumul au fost investitii conexe si apartineau de Ministerul Transporturilor. Santierul naval, intreaga investitie portuara, inclusiv senalul navigabil, erau investitiile Ministerului Apararii Nationale, realizate prin intermediul Santierului militar Mangalia.

Pentru ca amplasarea santierului naval pentru nave de mare tonaj o cerea, a fost deviat Drumul National 39 din soseaua Negru Voda prin Limanu, noul drum de acces fiind dat in folosinta la 1 iunie 1975.

Totodata sunt gata cele trei camine de nefamilisti a cate 300 locuri fiecare si 83 apartamente pentru specialistii santierului. A inceput constructia unei crese-gradinita cu 180 locuri, urmandu-i alte doua.

La 13 martie 1976 s-a inaugurat primul racord de cale ferata ce leaga Constanta-Mangalia cu Santierul naval peste podul lacului Limanu.

In 1976, pe o suprafata de circa 56 ha, se conturase deja profilul viitorului santier naval. Era prevazut cu o mare hala de constructii corp, cu o linie automatizata de taiat si asamblat table, depozitul de table si profile, dotat cu poduri rulante de mare capacitate, fabricile de oxigen si acetilena, centrala termica, statie de transformare, doc uscat. Digul de constructie a santierului naval, cotat ca al doilea dupa Constanta, cele doua tronsoane de diguri insumand 2.600 m, constituiau, dupa opinia constructorilor, cea mai grea, dar cea mai frumoasa lucrare inginereasca.

Pentru realizarea ei s-au folosit 22.000 stabilopozi, 800.000 t piatra de Sitorman si Ovidiu. Au fost escavati si transportati peste 1,3 milioane mc pamant. Pentru constructia docului de reparatii au fost necesare 350000 mc de sapaturi, folosirea a 120.000 mc de betoane si 13.700 tone de armaturi. Echipele de scafandri ale Inteprinderii de Constructii Hidrotehnice Constanta au pus pe fundul apei, la cota de 9,50 m, blocuri de piatra, dand Mangaliei dimensiunile celui de-al doilea port maritim al tarii. La acestea se adauga constructia a 13 km de sosea, devierea drumului national Mangalia-2 Mai, a liniei ferate proprii, a retelei de drumuri interioare.

Constructia docului a durat pana prin 1977, cand ,,Callatis" este transferat pentru a face loc constructiei urmatoare. Docurile erau legate in tandem, cap la cap, cu o diferenta de nivel de 8,30 m, lucru care nu se cunoaste sa mai fie pe undeva prin lume. De altfel, tot acel inceput, cu solutii tehnice pe care nici nu puteau fi imaginate de cineva, poate fi considerat o mare aventura tehnica.

,,Callatis', premiera navala absoluta

Conform ordinului Marelui Stat Major al MAN nr. CL 00670 din 17 iunie 1974, SN Mangalia trece din subordonarea Comandamentului Marinei Militare in subordonarea Directiei Generale a Inzestrarii din MApN.

Cateva luni mai tarziu s-a decis ca SNM sa preia constructia mineralierului de 55.000 tdw care sa intre in fabricatie in paralel cu executarea investitiei, termenul de livrare a navei stabilindu-se a fi trimestru II 1978. Ambitii megalomanice care au impus ritmuri de munca fara precedent. Cinci specialisti din conducerea santierului sunt trimisi la pregatire si schimburi de experienta in R.F.Germania, Suedia si Franta.

La 11 martie 1975 s-a turnat prima bena de beton in doc.

La 29 aprilie 1975 incepe constructia primelor sectii. Se lucra in paralel la nava de 55.000 tdw, dar si la ridicarea santierului. La inceputul lunii mai 1976 marele bazin al docului uscat era inundat si intreaga masa de metal de 15.000 t incepe sa pluteasca.

'Callatis' era o nava mineralier de 220 m lungime, 32 m latime, 16 m inaltime.

Botezul navei s-a facut pe 20 august 1977, in prezenta ministrului Apararii Nationale, general colonel Ion Coman. Nava a plecat in probe de mare in 12 iunie 1978, receptia generala a navei fiind inregistrata peste doua saptamani. Callatis a plecat in prima sa cursa la 10 august, voiajul durand o luna.

Cel de-al doilea mineralier de 55.000 tdw, Bals, era deja in lucru. Lansarea la apa s-a facut la 26 iulie 1979, odata cu nava de scafandri la mare adancime Grigore Antipa.

Un pod peste lac

In vara anului 1987, Ceausescu fiind la Neptun si vizitand baza militara navala de la Mangalia i-a cerut ministrului apararii nationale, generalul Vasile Milea, sa se ocupe ca armata sa realizeze un pod peste lac, care sa scurteze distanta dintre Mangalia si localitatea 2 Mai -respectiv trecerea peste vama bulgara -cu circa 10 km.

Necesitatea unui pod durabil a fost dovedita de tragicul accident ce se petrecuse pe podul de pontoane care facea legatura dintre oras si santier cand au murit 11 oameni.

S-a facut proiectul de catre IPTANA si in 1988 lucrarea a fost introdusa in planul de investitii.

Podul a fost conceput pe pile din beton armat, fundate pe coloane forate, iar suprastructura metalica supla montata pe mal si apoi impinsa peste lac cu prese si trasa cu trolii de pe celalalt mal. Tehnologia de executie a fost conceputa de inginerii nostri de specialitate, iar partea metalica a fost confectionata la Pitesti, la uzina de poduri metalice si prefabricate a CCCF. Podul a fost o realizare deosebita, inaugurata in vara anului 1989, in prezenta lui Ceausescu.

Marina la Mangalia in 1989

Revolutia a pus Marina Militara in situatia de a actiona in conditii reale de lupta. La 17 decembrie, ora 18,50, se lansase catre toate unitatile si marile unitati indicativul 'Radu cel Frumos', insemnand alarma de lupta partiala. Se ordonase instalarea punctelor de comanda, intarirea pazei unitatilor,    depozitelor si munitiei, instituirea patrulelor in unitati si garnizoane.

A doua zi dimineata s-a dispus cunoasterea situatiei operationale a navelor si a tehnicii de lupta, constituirea a patru patrule in garnizoana Mangalia, deconservarea navelor si a tehnicii de lupta, pregatirea celor doua baterii ale artileriei de coasta pentru tragere.

Unitatile de lupta din Mangalia erau constituite din Brigada 29 Vedete dispunand de 4 vedete purtatoare de rachete, 8 vedete torpiloare mari, 9 nave auxiliare.

Acesteia i se alatura Divizia 42 Maritima cu 4 vanatoare de submarine, 3 dragoare de baza, 5 dragoare de rada, 6 nave auxiliare, 8 tunuri de 130 mm si 3 instalatii mobile de lansare a rachetelor navale. In plus, Centrul de instructie a Marinei avea 3 companii de infanterie.

In 20 decembrie, la ora 22,30, Brigada 29 Vedete raporta ca a finalizat pregatirea a sase torpile pentru submarin. La 21 decembrie, ora 8,58, a fost scoasa in mare o alta nava de garda, in dreptul statiunii Neptun, resedinta prezidentiala de vara. Dupa fuga dictatorilor, la ora 23,10, s-a trecut la punerea in aplicare a planului de aparare a portului Mangalia.

A doua zi, au fost stabilite responsabilitati pentru apararea antiterorista a obiectivelor economice din zona Mangalia-Neptun. Seara, la ora 19,30, a fost primita o nota telefonica semnata de general locotenent Victor Atanasie Stanculescu: ,,Comandantii militari sa asigure paza obiectivelor civile de importanta deosebita cu subunitati inarmate care sa nu traga decat in situatia in care sunt atacate cu arme de foc de catre grupuri inarmate. Unitatile militare sa se puna de acord cu reprezentantii organelor locale'.

Pentru punerea in aplicare a ordinului, comandantul Garnizoanei Mangalia, contraamiral Ion Boian, a desemnat un reprezentant militar in noua structura a Primariei Mangalia. S-au constituit sase patrule mixte, compuse din militari si luptatori din garzile patriotice.

In noapte de 22 decembrie, sub amenintarea atacurilor teroriste, s-au scris si tiparit primele pagini ale noului ziar ,,Cuget Liber', pe care un grup de voluntari sosit din Constanta l-au distribuit pe strazile Mangaliei.

In acelasi timp, un dusman nevazut, tinea in stare de lupta nu doar militarii, ci si toata multimea din strada. Au loc scene de lupta care cu sprijinul televiziunii le vede intreaga tara.

La Mangalia, situatia este mai complexa datorita existentei portului militar si a zvonurilor alarmiste alimentate de fortele oculte. La 23 decembrie a continuat semnalarea unor tinte aeriene si navale false.

Pentru a se cunoaste starea reala, la Mangalia s-a ordonat ca vedeta torpiloare 201 si alte doua vedete torpiloare pe aripi sa execute cercetare pe paralela Vama Veche, spre larg, 13 mile marine.

Pe data de 24 decembrie, navele militare din Mangalia erau dislocate astfel: Divizionul 133 Vedete Purtatoare de Racheta -nava 194, la 6 mile marine est Mangalia, Divizionul 19 Dragoare de Rada, la 5 mile marine est Neptun, Divizionul 93 Vedete Torpiloare Mari, la 6 mile marine est Costinesti, Divizionul 126 Vedete Torpiloare Mari, la 7,5 mile marine est Tuzla, iar Distrugatorul ,,Marasesti' impreuna cu celelalte nave se aflau in portul Mangalia.

La 25 decembrie, televiziunea transmitea stirea ca Nicolae si Elena Ceautescu au fost judecati de Tribunalul Militar Extraordinar si condamnati la moarte.

Sentinta, declarata definitiva, a fost executata.

Dar starea de alarma generala continua. La Mangalia au fost realizate trei aliniamente de supraveghere pe mare: primul aliniament pe paralela orasului, cu 3 vedete torpiloare mari dispuse la 6, 12, respectiv 17 mile fata de tarm; al doilea aliniament pe paralela localitatii 23 August cu trei vedete purtatoare de racheta, dispuse la 7, 9 respectiv 11 mile marine fata de coasta; al treilea aliniament, la Eforie Sud, cu trei vedete torpiloare mari dispuse la 7, 9, respectiv, 11 mile marine fata de coasta. In portul Mangalia patrula salupa de garda.

Pe data de 26 decembrie, datorita faptului ca marea era de gradul 5-6 si vantul batea in rafale, majoritatea navelor militare a intrat in port.

Din analiza actiunilor de lupta desfasurate s-a constatat ca ele au avut un    caracter preponderent urban, fara angajarea masiva a unor forte aeronavale sau terestre. S-au transmis 75 de informatii care semnalau prezenta a peste 150 de elicoptere si aplicarea masurilor stabilite privind paza obiectivelor economice si a unitatilor, la fel ca si aplicarea masurilor antiscafandru in portul militar.

Pe data de 30 decembrie, conform ordinului ministrului Apararii Nationale nr. 774, contraamiralul Mihai Aron a fost numit in functia de comandant al Marinei Militare, iar viceamiralul Ioan Musat a fost trecut in rezerva.

La 12 aprilie 1990, contraamiralul Gheorghe Anghelescu a fost numit comandant al Marinei Militare.