Controlul administratiei publice

1. Consideratii generale privind controlul asupra administratiei publice

Orice activitate cu caracter organizat presupune si controlarea sau verificarea modului ei de realizare. In acest sens, activitatile autoritatilor publice, implicit si activitatea executiva desfasurata de organele administratiei publice, trebuie controlate. Verificarea urmareste, in principal, stabilirea conformitatii sau neconformitatii dintre activitatea efectiv realizata cu normele juridice care o reglementeaza, in care sens controlul desfasurat este unul de legalitate. Verificarea poate insa urmari si controlarea modului in care masurile dispuse sau executate de catre administratie au corespuns cel mai bine conditiilor concrete date, in care sens controlul este de oportunitate sau de actualitate, ori daca indeplinirea respectivelor sarcini s-a facut in timp optim si cu cheltuieli minime, in care sens controlul este de eficienta.

Activitatea de control are deci ca scop principal cunoasterea efectiva a stadiului si a modului de indeplinire a atributiilor, prevenirea savarsirii unor abateri, descoperirea si inlaturarea celor produse inclusiv a cauzelor care le-au generat sau a conditiilor favorizatoare, stabilirea raspunderii celor vinovati si asigurarea perfectionarii continue a activitatilor si structurilor verificate, dupa caz. Rezulta ca verificarea nu se reduce doar la descoperirea incalcarilor si la aplicarea sanctiunilor celor vinovati, aceste aspecte fiind doar un rezultat derivat al unei activitati de control mult mai complexe intreprinse in cele mai diferite scopuri.

Activitatea executiva a administratiei publice este supusa unor multiple forme de verificare fiecare dintre acestea dispunand de metode si mijloace proprii de realizare. Ceea ce caracterizeaza, sub acest aspect activitatea executiva, spre deosebire de alte activitati sau functii fundamentale ale statului, este marea varietate a formelor si procedeelor de verificare exercitate asupra autoritatilor administrative datorita volumului, specificitatii si complexitatii de ansamblu a acestei activitati comparativ cu orice alta forma de activitate sociala, inclusiv statala.

Existenta sistemului de organe executive cu multiple raporturi ierarhice, precum si specificul unor aspecte ale activitatii administrative determina ca actiunile de verificare sa fie efectuate atat de catre subiecte din afara acestui sistem cat si, mai ales, de catre insasi administratie asupra structurilor componente ale sistemului executiv, fie ca atribut al conducerii executive si al raporturilor de subordonare, fie ca rezultat al unei anumite specializari conferite autoritatilor de control si de inspectie.

Necesitatea controlarii activitatii executive rezida si din caracterul decizional juridic al unei bune parti al acesteia, adica posibilitatea de a emite sau de a executa masuri susceptibile de indeplinire, la nevoie, prin forta de constrangere a statului si care ar putea duce la, eventuale, incalcari ale legii sau ale unor drepturi subiective. Or, in acest sens verificarea urmareste sa asigure, printre altele, o si mai puternica aparare a legalitatii, a ordinii de drept, a drepturilor subiective si a intereselor legitime apartinand celor mai diferite subiecte de drept, persoane fizice si juridice. Pe de alta parte, insasi administratia exercita multiple si variate forme de control in afara ei, asupra persoanelor fizice si juridice, a altor subiecte de drept public sau privat, organizatii guvernamentale sau neguvernamentale, contribuind la asigurarea unei cunoasteri temeinice a modului in care sunt respectate si realizate prevederile actelor normative restabilind, dupa caz, legalitatea incalcata in cele mai diverse sectoare ale activitatii social-economice.

Controlul exercitat asupra activitatii executive si asupra autoritatilor administrative publice se poate clasifica dupa mai multe criterii

1) Dupa natura organului de control distingem controlul legislativ, executiv si judiciar, exercitat asupra administratiei de catre respectivele categorii de autoritati publice sau puteri ale statului prin forme speciale avand obiective si metode proprii;

2) Dupa locul pe care-l ocupa organul de control fata de pozitia autoritatii verificate, controlul poate fi intern si extern. Cel intern se exercita de catre factorii de conducere sau de specialitate din cadrul autoritatii administrative asupra propriilor structuri si a propriilor lucratori. Controlul extern se exercita de catre un organ din afara autoritatii verificate sau chiar din afara intregului sistem executiv, asa cum este cazul controlului inspectiilor specializate ale statului sau verificarea infaptuita de legislativ ori de catre justitie.

3) Sub aspectul regimului juridic al activitatii de verificare, distingem controlul jurisdictional si controlul nejurisdictional. Primul se infaptuieste cu ocazia si in cadrul unui litigiu sau contencios in care se pune problema ilegalitatii unor aspecte din activitatea executiva si pentru a caror clarificare este necesara o activitate de judecata infaptuita de autoritati administrative cu atributii jurisdictionale (de pilda in materia asigurarilor sociale, a brevetelor de inventii), fie de catre instantele judecatoresti sau de alte organe jurisdictionale (de pilda cum a fost Curtea de Conturi). Cel de al doilea, controlul nejurisdictional, este infaptuit in afara oricarui litigiu ca o atributie curenta de verificare - din oficiu sau in urma unei sesizari introduse, de pilda, in cadrul cailor administrative de atac - fiind realizat de autoritati administrative dar si de puterea legislativa.

4) Dupa specificul si obiectul activitatii de verificare, deosebim controlul de legalitate (care urmareste asigurarea respectarii legii), controlul de oportunitate (care urmareste verificarea actualitatii masurilor intreprinse) si controlul de eficienta (ce urmareste economicitatea masurilor executive verificate).

Toate aceste clasificari au un scop didactico-stiintific deoarece o anumita modalitate de verificare poate imbraca mai multe forme. Astfel, de exemplu, controlul judecatoresc asupra administratiei este un control statal, deoarece provine de la o autoritate publica, este un control extern, deoarece justitia nu face parte din sistemul autoritatilor executive, este un control jurisdictional, deoarece se infaptuieste in cadrul unui litigiu, si un control de legalitate, ce urmareste modul de respectare a legii in activitatea executiva.

2. Controlul administrativ

Activitatea executiva avand un caracter organizat si fiind infaptuita de un sistem ierarhic de autoritati necesita actiuni de verificare continua a modului ei de infaptuire. Pe de alta parte, insasi administratia exercita activitati de control in afara ei asupra diverselor subiecte de drept, persoane fizice si juridice, organizatii si organisme dintre cele mai diferite.

Controlul administrativ se poate defini ca acea forma a verificarii de stat infaptuita de autoritatile publice executive in conformitate cu prevederile legale, atat asupra activitatilor specifice propriului sistem de organe cat si in afara acestuia, in vederea stabilirii existentei sau inexistentei conformitatii dintre actiunea infaptuita si normele care o reglementeaza, precum si, dupa caz, restabilirea, la nevoie, a legalitatii incalcate cu toate consecintele decurgand din aceasta pentru actiunea verificata si autorii controlati.

Administratia publica reprezinta cel mai diversificat si mai amplu sistem de organe ale statului cu multiple implicatii in privinta organizarii, indrumarii, coordonarii si controlului asupra diverselor sectoare din domeniul public si privat. Intr-adevar, organele administrative dispun de insemnate resurse materiale si financiare pe care le utilizeaza infaptuind o gama larga de servicii publice, in care sens statul determina, prin normele de drept, modul de utilizare a acestor mijloace si cel de infaptuire a serviciilor, trebuind totodata sa verifice intrebuintarea si, respectiv, realizarea lor, de aceea principala sarcina a controlului administrativ consta in verificarea modului de folosire de catre autoritatile executive a tuturor mijloacelor de care dispun, inclusiv a celor juridice, in indeplinirea sarcinilor ce le revin. Pe de alta parte, statul - mai ales in conditiile actualei sale dezangajari economice treptate - fixeaza si limitele interventiei sale, inclusiv administrative, in sfera activitatilor private marginindu-se doar la verificarea modului in care se respecta legea intr-o economie de piata bazata pe libera initiativa.

Orientarea si obiectivele activitatii executive sunt determinate de programul politic al guvernului, in acest context rolul controlului administrativ nu se reduce numai la verificarea indeplinirii sarcinilor specifice administratiei, ci sfera lui devine foarte larga incluzand verificarea aspectelor cantitative si calitative, a mijloacelor juridice si nejuridice utilizate in procesul executiv.

Dreptul de control administrativ este un atribut al conducerii executive alaturi de dreptul de indrumare si de cel de coordonare, desi poate exista si independent de aceste atribute atunci cand legea il confera in beneficiul autoritatilor de inspectie si de control.

Ca regula generala organele de inspectie si control nu dispun de posibilitatea de a lua masuri privind activitatea verificata ori de a da indrumari obligatorii subiectelor verificate. Atunci cand dispun de o asemenea posibilitate suntem deja in prezenta unei atributii de indrumare sau de supraveghere mult mai ampla decat simpla verificare propriu-zisa, deoarece nu se limiteaza doar la simpla observare si constatare a unei situatii, ci cuprinde si elemente de conducere prin anumite forme juridice. In cazul sistemelor de conducere centralizata exista posibilitatea indrumarii prin indicatii curente de lucru date autoritatilor din subordine in urma desfasurarii activitatii de verificare, in cazul sistemului de conducere descentralizata forta principala a actiunii de indrumare prin mijloacele dreptului administrativ se indreapta spre corectarea unor activitati necorespunzator realizate, fiind o ulterioara "indrumare" prin verificare. Este necesara stabilirea exacta a raportului dintre control si indrumare in sfera activitati executive deoarece controlul administrativ poate fi o componenta a indrumarii dar cu atribute mai reduse comparativ cu indrumarea.

Descentralizarea conducerii administrative in teritoriu si a serviciilor publice precum si cresterea autonomiei autoritatilor locale nu creeaza pentru acestea numai simpla posibilitate de rezolvare in mod independent a unui numar crescand de probleme care intra in competenta lor, dar le si obliga la dezvoltarea initiativei proprii, la o cat mai eficienta folosire a tuturor disponibilitatilor locale existente, concomitent cu asumarea raspunderii pentru activitatea depusa, iar in acest context controlul dobandeste un tot mai accentuat caracter stimulativ si corectiv, vizand masuri deja adoptate sau executate, accentuandu-si latura corectiva si preventiva, mai putin cea aprobativa si sanctionatorie, contribuind astfel la sporirea autonomiei si initiativei locale la cele mai diferite nivele si in cele mai diverse sectoare ale organizarii administrative.

Controlul administrativ are urmatoarele trasaturi:

- este o activitate derivata din activitatea principala pe care o verifica si cu care formeaza impreuna asa numita administratie activa a statului distincta de jurisdictiile speciale din administratie care alcatuiesc o categorie separata;

- controlul este o activitate secundara, comparativ cu activitatea supusa verificarii, indiferent in ce moment intervine fata de realizarea activitatii verificate, motiv pentru care desfasurarea lui nu trebuie sa stanjeneasca infaptuirea acelei activitati atunci cand aceasta se realizeaza in conformitate cu legea;

- controlul este un atribut al conducerii administrative indiferent ca exercitarea lui se face de catre aceasta conducere in mod direct ori mijlocit, prin forme specializate sau organizate distinct.

Controlul cuprinde urmatoarele elemente componente: obiectul controlat, baza de referinta si operatiunile de conformitate[2].

a. Obiectul controlat sau elementele asupra carora poarta controlul reprezinta acele aspecte ale activitatii executive care sunt supuse verificarii, si anume, mijloacele materiale si financiare, personalul incadrat, inscrisurile constatatoare ale actelor juridice si ale operatiunilor tehnico-materiale care le insotesc.

b. Baza de referinta a controlului reprezinta ansamblul de cerinte cuprinse in norme la care este raportata activitatea verificata. Ea mai cuprinde obiectivele pe care le avea de realizat organul verificat, include atat normele generale care reglementeaza organizarea, functionarea si atributiile organului verificat cat si normele speciale ce guverneaza domeniul concret de activitate supus verificarii.

c. Operatiunile de conformitate desemneaza ansamblul mijloacelor si procedeelor utilizate in scopul stabilirii raportului existent intre obiectul controlat si baza sa de referinta, raport care poate fi de conformitate sau de neconformitate.

Mijloacele folosite in activitatea de control sunt mijloace umane si materiale determinate si de specificul obiectului verificat. Se folosesc persoane specializate (inspectori), se recurge la constatari directe, confruntari de date si de persoane, de situatii, se utilizeaza acte normative aplicabile in domeniu.

Operatiunile de conformitate constau din:

- operatiuni materiale de verificare a existentei sau inexistentei unor elemente concrete, factori materiali, comensurabili, evaluabili pecuniar, cu ajutorul lor se realizeaza controlul bunurilor din dotare, controlul gestionar si cel financiar, controlul de dosar al inscrisurilor constatatoare, fiind o verificare mai lesnicioasa intrucat vizeaza elemente certe;

- operatiuni de control a regularitatilor activitatii executive ce urmaresc verificarea legalitatii actelor juridice, a operatiunilor tehnico-materiale si a faptelor material-juridice, cu posibilitatea organului de control de a interpreta aplicarea si respectarea normelor juridice in activitatea verificata;

- operatiuni de control a rentabilitatii si eficientei activitatii sau a serviciului public administrativ realizate prin evaluarea costului unor valori materiale, costul serviciilor administrative, nivelul cheltuielilor in raport cu fondurile alocate de stat sau de veniturile realizate;

- operatiunile de control a oportunitatii, mai dificile de realizat decat cele de legalitate (care au o baza mai sigura de referinta), care apreciaza actualitatea masurilor luate tinand cont de timpul, locul si de conditiile in care s-a desfasurat activitatea verificata, iar nu de momentul si de imprejurarile in care are loc controlul.

Mijloacele, procedeele si operatiunile nu trebuie privite in mod izolat pentru ca ele se utilizeaza imbinat in functie de specificul obiectului controlat si de necesitatile ivite pe parcursul activitatii de verificare.

Organizarea si conditiile controlului administrativ

In administratia publica constituirea formelor de verificare, a diferitelor categorii de organe si de activitati de control, este strans legata de problema raporturilor dintre organele de verificare si cele controlate. Astfel:

- nici o forma de conducere nu poate fi lipsita de dreptul de control intrucat daca conducerea unui organ poate lua masuri obligatorii si poate organiza activitatea subordonata cu atat mai mult va putea verifica respectiva activitate.

- cu cat controlul este desfasurat mai aproape de activitatea verificata cu atat este mai eficient.

- un control se poate desfasura in mod corespunzator, avand un caracter obiectiv, atunci cand, fiind infaptuit de un personal specializat acesta nu se afla in subordinea celor verificati sau raspunzatori de starea de lucruri constatata.

- in unele situatii activitatea de control se desfasoara prin utilizarea mai multor forme de verificare simultana sau succesiva in scopul unei cunoasteri complete a unui domeniu de activitate (de exemplu, in materie financiara controlul financiar intern poate fi dublat de controlul financiar extern infaptuit de organele ministerului de resort).

Dintre conditiile de eficienta ale controlului enumeram[3]:

1) controlul trebuie sa fie de specialitate, adica efectuat de persoane anume pregatite care urmaresc aspectele profesionale si tehnice;

2) trebuie sa existe o proportie optima intre volumul activitatii de control si cel al activitatii verificate in sensul ca verificarea sa vizeze aspectele esentiale ale activitatii administrative cu evitarea oricarei disproportii in actiunea de control (controlul absorbind numeroase mijloace materiale si umane, timp de munca), evitandu-se, totodata, orice diminuare a activitatii de verificare sub limite care ar determina necuprinderea unor sectoare si aspecte importante in care sens:

a) accentul trebuie sa cada pe formele de control intern si nu pe cele de forma externa si care implica cheltuieli suplimentare, sustragerea personalului de la preocuparile curente;

b) activitatea de control extern trebuie coordonata pentru ca formele de control sa nu se suprapuna sau sa se succeada in aceleasi sau in scurt interval de timp si pe aceleasi probleme;

c) este necesara gasirea formelor de control care corespund cel mai bine activitatii verificate, de exemplu controlul preventiv in materie financiara, capabile sa previna producerea unor deficiente, ulterior greu de inlaturat, semnaland in timp util alte posibile incalcari ale legii;

3) metodologia controlului adaptata obiectivelor urmarite sporeste considerabil eficienta acestuia, de exemplu, controlul inopinat este recomandabil in materie de gestiune si financiara, iar controlul anuntat se preteaza in materia verificata legalitatii actelor;

4) controlul trebuie exercitat in mod sistematic, adica sa se desfasoare dupa un plan cu obiective precise si cu o metodologie adecvata;

5) controlul trebuie sa fie concret adica sa vizeze cunoasterea nemijlocita a situatiei de fapt, a cauzelor diferitelor stari de lucruri, astfel ca si indicatiile date sa aiba valoare practica;

6) controlul trebuie sa se desfasoare diferentiat, in sensul ca exercitarea lui este influentata de specificul activitatii verificate, trebuind adaptat diferitelor conditii in care se realizeaza;

7) valorificarea rezultatelor controlului in mod eficient de catre factorii controlati astfel incat actiunea sa nu ramana la stadiul contemplativ.

Controlul administrativ intern

Controlul intern se caracterizeaza prin aceea ca se exercita de catre structuri sau functionari din interiorul autoritatii a carei activitate este verificata . Nu constituie o forma a acestui control autocontrolul, adica actiunea prin care acelasi subiect care a infaptuit activitatea isi verifica propriile actiuni, aceasta deoarece controlul presupune intotdeauna existenta a cel putin doi subiecti, si anume, subiectul controlat si cel care controleaza, precum si doua activitati diferite, cea de verificare si cea verificata.

Controlul intern are avantajul ca ofera posibilitatea cunoasterii activitatii verificate din interiorul autoritatii controlate si de catre persoane pe deplin cunoscatoare a domeniului respectiv de specialitate, ceea ce faciliteaza activitatea de verificare si ii confera un caracter eficient. Totusi, in aceasta forma de control, independenta personalului de control este relativ mai redusa fata de personalul verificat, comparativ cu controlul extern, avand in vedere existenta aceleiasi subordonari ierarhice, concomitent manifestandu-se si o anumita "intelegere" fata de neajunsurile constatate. Controlul intern, la randul sau, poate fi un control general si un control special.

Controlul intern general

Controlul intern general este o consecinta fireasca a subordonarii ierarhice si permanente din cadrul autoritatii administrative fiind efectuat, de regula, de catre organul sau functionarul de conducere asupra personalului subordonat. Prin caracterul sau continuu, prin atributiile conferite si prin eficienta lui el este considerat mai mult decat un simplu control reprezentand in realitate o adevarata supraveghere administrativa izvorata din raporturile de subordonare.

Legislatia (Legea nr.119/1999, Ordonanta nr.72/2001 si Legea nr.672/2002) a consacrat auditul public intern ca activitate independenta si obiectiva care da asigurari si certitudine conducerii pentru buna administrare a veniturilor si cheltuielilor publice perfectionand activitatile institutiei.

a. Subiectele pasive (controlate) sunt toti lucratorii organului, indiferent de modul lor de investire (alegere sau numire), de durata (permanenta sau temporara) a functiei pe care o detin, de natura functiei (de conducere sau de executie, de decizie sau auxiliara). Subiectul activ (de control) este superiorul ierarhic care controleaza, direct sau indirect, activitatea subordonatului din cadrul aceluiasi organ, dar in acest ultim caz, in colaborare cu conducatorul direct al celui verificat.

b. Obiectul controlului intern general consta in[5]:

- verificarea legalitatii si oportunitatii intregii activitati desfasurate, a modului de utilizare a mijloacelor materiale si financiare de care dispune si pe care le-a intrebuintat autoritatea administrativa;

- verificarea tuturor formelor concrete de activitate, juridice si nejuridice, a modului de exercitare a competentei legale;

- verificarea activitatii si a relatiilor cu publicul, a modului de solutionare in termen a solicitarilor formulate prin cereri, reclamatii si sesizari;

c. Sarcinile acestui control constau in:

- asigurarea legalitatii si oportunitatii activitatii verificate;

- asigurarea unitatii de scop si de actiune a tuturor structurilor care compun respectiva autoritate si a autoritatii in intregul ei;

d. Procedura acestui control nu este expres reglementata, ea realizandu-se pe baza normelor de organizare si functionare a organului, in baza regulamentelor sale interne, derivand in mod firesc din raporturile ierarhice. Procedura controlului se caracterizeaza prin:

- declansarea sa din oficiu (din initiativa conducerii ierarhice), fie in urma unei sesizari interne sau externe (insusite de catre factorul de verificare), controlul putand fi periodic sau continuu, preventiv, concomitent sau ulterior;

- controlul poate consta din verificari si confruntari de date, inscrisuri si persoane, audieri de martori, descinderi la fata locului verificari de dosare si de materiale, inventarieri de bunuri si valori, cel controlat avand obligatia sa puna la dispozitia organului de verificare toate materialele cerute, inclusiv cele secrete, de a furniza toate explicatiile solicitate;

- controlul inceteaza odata cu realizarea scopurilor propuse si prin dispunerea masurilor necesare, putandu-se declansa din nou chiar asupra aceleiasi activitati si persoane.

e. Masurile[6] ce se pot lua in urma controlului vizeaza:

- in ce priveste activitatea controlata, se poate dispune, in conformitate cu legea, anularea, modificarea sau suspendarea actelor functionarului controlat, emiterea de dispozitii obligatorii pentru cei controlati, inclusiv substituirea lor in atributii;

- in ce priveste structura sau diviziunea interna controlata, atunci cand se constata deficiente, se poate dispune, in limitele legi, reorganizarea compartimentului controlat, modificarea competentelor, redistribuirea atributiilor, etc.

- in ce priveste functionarul controlat pot avea loc schimbari, incredintari sau retrageri de atributii si de delegatii de atributii, aplicarea de sanctiuni disciplinare, inclusiv eliberarea din functie, poate interveni raspunderea reparatorie, pot fi sesizate organele de urmarire penala, cele de jurisdictie, etc.

Controlul intern specializat

Aceasta forma a controlului intern este, de regula, reglementata prin anumite acte normative si pe categorii de probleme (de exemplu, financiare) fiind exercitat numai de anumite persoane si structuri din interiorul autoritatii verificate care dispun de calificarea corespunzatoare. Cel mai tipic exemplu este acela al controlului financiar intern[7].

a) Subiectul activ il reprezinta persoana sau grupul de persoane avand specializarea corespunzatoare si care exercita in secundar atributii de verificare. Poate exista fie o structura interna specializata cu atributii de control, fie un functionar caruia i se incredinteaza, printre altele, si exercitarea unei verificari de specialitate. Subiectul pasiv este orice functionar sau diviziune interna care desfasoara, in principal sau in secundar, activitate susceptibila de o verificare specializata.

b) Obiectul acestui control consta in:

- verificarea legalitatii si oportunitatii unor aspecte strict determinate ale activitatii executive, corespunzatoare profilului supus verificarii;

- acordarea de vize, avize, acorduri si aprobari ca forme de verificare prealabila sau ulterioara a activitatii controlate;

- verificarea pe categorii de probleme, a mijloacelor de personal, a celor materiale si tehnice ale structurii respective.

c) Sarcinile acestui control urmaresc sa asigure:

- legalitatea si oportunitatea activitatii verificate;

- pastrarea integritatii mijloacelor materiale si financiare;

- asigurarea unitatii de activitate in anumite sectoare.

d) Formele acestui control sunt diferite, de exemplu controlul financiar din cadrul unui organ poate fi un control financiar intern, control operativ curent si control preventiv, in care sens:

- controlul financiar intern are ca obiect verificarea periodica, de fond sau prin sondaj, a modului de gospodarire a mijloacelor materiale si banesti, fiind efectuat de compartimente interne specializate, organizate, de regula, in cadrul institutiilor mai mari (centrale sau superioare) de specialitate ale administratiei publice;

- controlul operativ curent se exercita de catre conducatorii compartimentelor de specialitate (de exemplu, contabil sef) sau de catre subalternii lor, legal imputerniciti, asupra activitatii subordonatilor cu privire la administrarea, gestionarea si folosirea mijloacelor materiale si banesti, fiind efectuat periodic;

- controlul financiar preventiv se exercita asupra actelor si documentelor referitoare la mijloacele materiale si banesti fiind efectuat de conducatorul compartimentului
financiar-contabil ori de catre subordonatii sai, anume desemnati in acest scop, de regula, de catre organele financiare.

e) Procedura acestui control este minutios reglementata in ceea ce priveste modul de desfasurare si mijloacele intrebuintate deoarece verificarea este de stricta specialitate.

f) Masurile[8] ce se pot dispune de catre conducerile care au initiat controlul sunt dintre cele mai diferite:

- in privinta activitatii controlate se dispun masurile prevazute de lege si care trebuie indeplinite in cel mult 30 de zile de la data inregistrarii actului de control la organizatia in drept sa le ia, daca prin lege nu sunt fixate alte termene;

- in privinta persoanei celui controlat si vinovat de constatarile rezultate se poate dispune:

1) aplicarea masurilor disciplinare si contraventionale precum si stabilirea raspunderii pentru recuperarea pagubelor rezultate in conditiile legii;

2) inaintarea catre procuror, in termenele si in conditiile legii, a actelor incheiate in cazul constatarii de fapte prevazute de legea penala;

- la solicitarea instantelor de judecata, a organelor parchetului si politiei conducatorii institutiilor vor dispune cu prioritate masurile de control financiar si de gestiune necesare pentru stabilirea si recuperarea prejudiciilor produse prin infractiune si clarificarea imprejurarilor care au condus la savarsirea unor fapte de natura penala.

Controlul administrativ extern

Controlul administrativ extern este exercitat de catre persoane si organe din afara autoritatii verificate avand avantajul de a asigura o si mai mare independenta si obiectivitate in verificare. Dupa raporturile dintre organele de verificare si cele verificate, distingem controlul ierarhic si controlul extern specializat.

Controlul ierarhic

Acest control este exercitat de organe supraordonate asupra celor ierarhic inferioare din cadrul aceluiasi sistem de autoritati ale administratiei publice[9].

a) Subiectul activ este organul ierarhic superior (direct sau indirect) indiferent de treapta ierarhica pe care se situeaza. Dreptul de control al acestuia decurge din pozitia supraordonata, drept ce nici nu trebuie consacrat prin lege. Subiectul pasiv este organul verificat si care este subordonat, in ipoteza dublei subordonari sau a celei multiple (de pilda, directia judeteana pentru evidenta informatizata a persoanei), organice si functionale, fiecare din autoritatile fata de care opereaza subordonarea (consiliul judetean si autoritatea de specialitate ierarhic superioara, Ministerul Internelor si Reformei Administrative, in exemplul nostru) are un drept de control propriu si distinct. Controlul se exercita fie de catre conducerea autoritatii superioare asupra conducerii autoritatii ierarhic inferioare sau asupra unei structuri interne a acesteia.

b) Obiectul acestui control consta in:

- verificarea legalitatii si mai putin a oportunitatii, in activitatea organelor subordonate, dar numai atunci cand legea o cere, de exemplu, in materia controlului financiar;

- verificarea unei parti a activitatii organului controlat, iar nu a totalitatii ei, deoarece controlul ierarhic nu are, de regula, un caracter exhaustiv ca si controlul intern;

- verificarea actelor juridice, in special cele emise de catre conducerea organului subordonat.

c) Sarcinile acestui control constau in asigurarea legalitatii si a unitatii de scop si de actiune a intregului sistem de organe, astfel incat el contribuie la intarirea laturii centralizatoare in activitatea executiva.

d) Procedura controlului nu este reglementata in mod minutios, ea decurgand din raporturile de subordonare consacrate in normele organice. Totusi, in cazul in care acest control are un obiect tematic special, cum ar fi cel financiar sau gestionar, el este expres reglementat si sub aspectul procedurii sale. Organul dispune de aceleasi posibilitati si mijloace in activitatea de verificare ca si in cazul controlului intern dar cu unele particularitati:

- organul superior aduce la cunostinta conducerii autoritatii inferioare necesitatea efectuarii verificarii;

- de regula, planul activitatii de verificare este stabilit de comun acord de cele doua organe de conducere;

- conducerea organului verificat este prezentata la efectuarea operatiunilor de verificare si, mai ales, la dezbaterea concluziilor controlului si a masurilor ce se cer a fi luate;

- organul subordonat trebuie sa comunice organului superior masurile adoptate si modul lor de indeplinire in urma controlului.

e) Masurile ce se pot lua prin aceasta verificare sunt asemanatoare cu cele din cadrul controlului intern, diferind, prin anumite elemente, mai ales in privinta actelor administrative verificate.

- In ceea ce priveste activitatea controlata:

- daca actele juridice normative verificate sunt ilegale si neoportune organul ierarhic superior le poate abroga, modifica sau suspenda ori inlocui, in timp ce actele individuale ale organelor subordonate apartinand competentei exclusive a organului inferior pot fi numai anulate, iar daca nu apartin deloc acestei competente pot fi si inlocuite sau modificate prin actele organelor superioare;

- daca organul superior care efectueaza verificarea este supraordonat numai functional (Ministerului Culturii si Cultelor in raport cu directia judeteana de cultura si culte) el va putea doar sa suspende actele autoritatii inferioare, spre deosebire de supraordonarea organica ce permite si anularea actelor in cauza (de catre consiliul judetean, in cazul nostru).

- In ce priveste functionarul si organul controlat autoritatea superioara are anumite drepturi in functie de natura subordonarii. Astfel, in cazul subordonarii organice consiliul local putea elibera din functie pe membrii consiliilor de administratie ai regiilor autonome ori societatilor comerciale din subordine care aveau calitatea de imputerniciti mandati ai statului la societatile cu capital integral sau majoritar de stal de interes local[10]. De asemenea, consiliul local elibereaza din functie conducatorii serviciilor publice locale din subordine , iar in cazul conducatorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale altor autoritati centrale ce functioneaza in teritoriu, organul superior dispune revocarea conducatorului din teritoriu la propunerea prefectului.

- In temeiul art. 3, lit. e) din Legea contenciosului administrativ nr.29/1990, in prezent abrogata de Legea nr.554/2004, actele administrative emise in exercitiul atributiilor de control ierarhic nu puteau fi atacate in justitie si anulate in baza acestei legi pentru vatamarea produsa unor drepturi subiective recunoscute prin lege. Cel prejudiciat efectiv prin astfel de acte, in urma verificarii la care a fost supus, trebuia sa utilizeze alte proceduri, inclusiv administrative sau judiciare, pentru inlaturarea vatamarii suferite prin masura de verificare ierarhic dispusa.

Controlul extern specializat

Acest control este exercitat din exteriorul organului controlat si din afara sistemului de autoritati din care organul verificat face parte

a) Subiectele raporturilor de control nu se afla in relatii de supra si subordonare intrucat intre ele nu exista raporturi ierarhice. Totusi o anumita regula in relatiile de control exista, in sensul ca organul de verificare nu poate fi de rang inferior celui controlat trebuind sa fie cel putin de grad egal sau superior. Astfel un organ local sau teritorial nu poate controla un organ central. Cu toate acestea sunt posibile si unele exceptii, de pilda, organele in teritoriu sa controleze modul de aplicare a preturilor si tarifelor in cadrul unitatii administrativ-teritoriale respective indiferent de nivelul ierarhic al autoritatii care a stabilit preturile sau tarifele. Subiectul activ al controlului extern specializat poate fi orice autoritate executiva de specialitate care conduce, indruma si coordoneaza activitatea dintr-un anumit domeniu sau ramura, fie organele specializate de control sau inspectie, iar subiectul pasiv este o autoritate nesubordonata cu activitatea tangenta profilului organului de verificare.

b) Obiectul acestui control este in stransa legatura cu specializarea competentei, in acest sens se face:

- verificarea unei laturi a activitatii controlate prin prisma specialitatii organului de inspectie si control (sectorul vamal, fiscal, sanitar, prevenirea si stingerea incendiilor, protectia muncii, etc.);

- verificarea legalitatii activitatii controlate, ca, de pilda, Garda financiara care exercita controlul in legatura cu executarea si aplicarea legilor fiscale si a reglementarilor vamale;

- verificarea existentei si autenticitatii documentelor justificative;

- verificarea operatiunilor tehnico-materiale, de exemplu, a modului de efectuare a receptiei produselor livrate, cantarirea celor vandute, modul de calculare a adaosului comercial la produsele vandute cu amanuntul catre populatie, etc.;

c) Sarcinile acestui control constau in asigurarea legalitatii in domeniul sau ramura de activitate supusa verificarii.

d) Procedura de efectuare a verificarii difera dupa natura autoritatii care o realizeaza si dupa obiectul supus respectivei actiuni fiind minutios reglementata. Astfel, de pilda, in cadrul controlului financiar de stat:

- intr-un an calendaristic un agent economic poate face obiectul unui singur control al contabilitatii'

- durata maxima a controlului la sediul agentului este de trei luni;

- este supusa verificarii intreaga perioada cuprinsa intre precedenta verificare de aceeasi natura si cu aceleasi obiective, care, potrivit legii nu s-a prescris.[12]

A. Controlul extern specializat exercitat de autoritati administrative care coordoneaza activitatea dintr-un domeniu sau ramura

Aceasta forma de control are urmatoarele trasaturi[13]:

1. Se limiteaza la acele acte, operatiuni sau fapte ale subiectului verificat care se incadreaza in profilul activitatii autoritatii de control. Astfel, de pilda, Ministerul Economiei si Finantelor, care exercita administrarea generala a finantelor publice are, printre altele, sarcina controlului general economico-financiar al utilizarii eficiente a mijloacelor proprietate publica, a formarii veniturilor si efectuarii cheltuielilor publice, precum si al respectarii reglementarilor financiare in activitatea economica si sociala[14].

Tot astfel, Ministerul Internelor si Reformei Administrative si organele sale exercita controlul privind regimul armelor, munitiilor si materialelor explozive, al produselor si substantelor toxice, radioactive si stupefiante[15].

In toate aceste cazuri nu este obligatoriu ca subiectele verificate sa fie subordonate respectivelor organe de control Pe de alta parte, controlul se exercita numai asupra unor aspecte de stricta specialitate ce se incadreaza in profilul activitatii autoritatilor de verificare. De aceea, ca, in exemplele precitate, organele Ministerului Internelor si Reformei Administrative nu vor putea controla, in cazul subiectelor nesubordonate, modul de respectare a disciplinei financiare, decat daca legea le confera aceasta, dupa cum organele financiare nu sunt investite cu verificarea respectarii normelor privind regimul armelor, munitiilor, etc. in unitatile nesubordonate.

2. Masurile ce se pot lua in aceasta forma de verificare se caracterizeaza prin faptul ca organele ce exercita controlul extern specializat nu au dreptul de a anula actele organelor verificate, dar pot constata abaterile savarsite sesizand organele competente sa dispuna masuri disciplinare, materiale sau de alta natura. Uneori chiar organele de control dispun de dreptul de a aplica sanctiuni, de pilda contraventionale, pentru incalcarea normelor privind activitatea financiara[16] precum si o serie de drepturi mai largi ca, de exemplu, in cazul Ministerului Economiei si Finantelor care poate :

- lua masuri in vederea inlaturarii si prevenirii neregulilor constatate in activitatea financiar-contabila;

- aplicarea de masuri pentru respectarea prevederilor legale in domeniul preturilor si tarifelor;

- suspendarea aplicarii masurilor care contravin reglementarilor financiar contabile si fiscale;

- sa confiste obiectele sau produsele sustrase de la plata;

- sa sesizeze organele de urmarire penala in legatura cu infractiunile constatate cu ocazia exercitarii atributiilor de serviciu.

B. Controlul extern specializat exercitat de autoritati speciale de control

Aceasta verificare este infaptuita de autoritati care au ca sarcina principala exercitarea unei verificari de specialitate prin mijloace proprii deosebit de specifice asupra unor aspecte particulare ale activitatii executive, in aceasta categorie intra organele administrative cu activitate jurisdictionala precum si diversele politii, garzi, inspectii si inspectoare de stat, Agentia Nationala pentru Protectia Consumatorului, etc..

1. In categoria autoritatilor administrative jurisdictionale intra diversele jurisdictii speciale ale executivului cum este cazul celor in materie fiscala sau comisiei de reexaminare a contestatiilor si cererilor din cadrul Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci. O pozitie cu totul speciala a avut-o Colegiul de Jurisdictie a Curtii de Conturi care avea ca atributie solutionarea incalcarii disciplinei financiare ce guverneaza utilizarea fondului public. Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 117/2003 activitatea jurisdictionala a Curtii de Conturi a fost preluata de instantele judecatoresti conform art. 155/6 din Constitutia revizuita.

2. In categoria organelor nejurisdictionale intra diversele inspectii si inspectorate ca autoritati specializate de control:

- prin reglementari speciale au fost create asemenea organisme in cadrul sau pe langa autoritatile publice centrale sau a celor organizate in teritoriu, inclusiv pe langa autoritatile locale. Atributiile acestor autoritati sunt dintre cele mai diferite vizand domeniul financiar, vamal, sanitar, protectia muncii. etc. Competenta lor este diversa incepand cu facultatea de a da indrumari obligatorii subiectelor controlate, continuand cu posibilitatea de suspendare a actelor si masurilor apartinand celor verificati, inclusiv aplicarea de sanctiuni administrative si terminand, ca in cazul organelor Garzii Financiare, cu efectuarea de perchezitii corporale si in locuri publice sau particulare precum si sesizarea organelor de urmarire penala in legatura cu infractiunile constatate cu ocazia exercitarii atributiilor de serviciu[18]:

- Curtea de Conturi[19] exercita controlul asupra modului de formare, de administrare si de intrebuintare a resurselor financiare ale statului si ale sectorului public. Ea prezinta anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public national din exercitiul bugetar expirat, cuprinzand si neregulile constatate. Curtea isi poate declansa verificarea si la cererea Camerei Deputatilor sau a Senatului cu privire la modul de gestionare a resurselor publice raportand despre cele constatate autorilor solicitarii.

Curtea de Conturi mai exercita si activitatea de audit public extern asupra autoritatilor publice, in conditiile legii, ce cuprinde mai multe modalitati intre care auditul de regularitate asupra activitatilor financiare, a tranzactiilor, a controlului intern si auditului intern, auditul performantei (economicitatea si eficienta activitatilor si resurselor umane, financiare, materiale), se mai verifica procesul decizional, sistemele informatice, stabilirea raspunderilor, etc.

Controlul exercitat de catre prefect

Bazele constitutionale ale acestui control sunt consacrate de art. 123 alin. 5 din legea fundamentala care dispune ca prefectul poate ataca, in fata instantei de contencios administrativ, un act al consiliului judetean, al consiliului local sau al primarului, in cazul in care considera actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.

Enumerand atributiile prefectului, art. 134 din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala prevede la alin. 1, lit. b ca acesta exercita controlul cu privire la legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de autoritatile administratiei publice locale si judetene, precum si ale presedintelui consiliului judetean. Ca urmare a exercitarii controlului asupra legalitatii actelor adoptate sau emise de autoritatile administratiei publice locale sau judetene, prefectul poate ataca in fata instantelor de contencios administrativ aceste acte, potrivit art. 135, alin. 1 din Legea nr. 215/2001.

Noua lege a contenciosului dispune de asemenea prin dispozitiile art. 3 ca prefectul poate ataca, in termen de 6 luni, in fata instantei de contencios, actele emise de autoritatile administratiei publice locale, daca le considera nelegale. Anterior introducerii actiunii va solicita autoritatilor administratiei publice locale, cu motivarea necesara, sa reanalizeze actul pe care il apreciaza ilegal in vederea modificarii sau, dupa caz, revocarii acestuia, in termen de 5 zile de la data comunicarii acestuia.

Controlul prefectului se exercita numai asupra actelor administrative nu si asupra faptelor juridice administrative sau asupra operatiunilor administrative pregatitoare.

3. Controlul Parlamentului asupra administratiei publice

Controlul puterii legislative asupra celei executive reprezinta o forma a verificarii de stat exercitate asupra acestui sistem de autoritati publice alaturata controlului judiciar si controlului administrativ, acesta din urma realizat asupra propriului sistem de organe executive.

Notiunea controlului parlamentar

Conform Constitutiei Parlamentul este organul reprezentativ suprem al natiunii si unica autoritate legiuitoare a tarii prin intermediul careia se exercita suveranitatea nationala Guvernul este autoritatea publica a puterii executive[20] ce exercita conducerea generala a administratiei publice potrivit programului sau de guvernare acceptat de Parlament . De asemenea, organul legislativ este cel care aproba componenta Guvernului, prin votul sau de incredere, si il desarcineaza prin motiunea de cenzura. In sfarsit, Constitutia, in capitolul (IV) privind raporturile Parlamentului cu Guvernul, consacra expres controlul legislativ asupra acestuia din urma cat si asupra celorlalte autoritati ale administratiei publice.

Din ansamblul acestor prevederi rezulta ca baza reprezentativa a puterii legislative - care de altfel ii confera rolul hotarator si in formarea sau revocarea guvernului - precum si consacrarea expresa a dreptului de control al Parlamentului asupra executivului constituie fundamentul politico-juridic care confera, permite si justifica exercitarea verificarii legislative asupra administratiei publice. Avand in vedere forta juridica si sfera sa de actiune verificarea legislativa se prezinta ca un control general ce cuprinde intregul sistem al autoritatilor administratiei publice, incepand cu Guvernul si continuand cu toate celelalte autoritati-centrale, teritoriale si locale din subordonarea lui. Desi asupra administratiei se exercita si alte forme de verificare, inclusiv statala sau publica, totusi controlul parlamentar are o serie de caracteristici proprii care-i confera o anumita specificitate intre celelalte forme de verificare.

Caracteristicile controlului parlamentar

a. Controlul legislativ se exercita asupra tuturor autoritatilor administrative, centrale, teritoriale si locale, indiferent de locul si de modul de subordonare in ierarhia administrativa, neexistand organ executiv exclus de la aceasta verificare cu exceptia autoritatilor executive cu activitate jurisdictionala, a caror atributii deosebit de specifice - prin obiect si procedura de infaptuire - vizeaza solutionarea unui conflict generat de incalcarea legii sau de vatamarea unui drept subiectiv ceea ce excede competentei legislative.

b. Controlul parlamentar cuprinde intreaga activitate executiva incluzand toate formele concrete ale acesteia, atat cele juridice (acte si fapte), cat si pe cele nejuridice (acte politice si operatiuni tehnico-materiale), cu exceptia actelor administrative jurisdictionale (rezultand din solutionarea cu putere de adevar legal a unei incalcari de lege), precum si a acelor acte administrative determinate asupra carora se desfasoara o verificare jurisdictionala speciala infaptuita de organe executive avand asemenea atributii (de pilda actele de restituire a cererilor, brevete de inventie) sau aflate in curs de solutionare in fata instantelor judecatoresti.

c. Controlul parlamentar constituie o verificare de drept asupra intregii administratii si a componentelor sale structurale rezultand din principii constitutionale, netrebuind sa existe (ca in cazul altor forme de verificare a executivului) anumite reglementari legale exprese care sa prevada conditiile sau cazurile in care se exercita, derivand din cadrul juridic general al raporturilor dintre Parlament si Guvern uneori existand si imputerniciri legislative speciale (pentru comisiile de ancheta).

d. Controlul parlamentar este complet in sensul ca poate viza atat legalitatea cat si oportunitatea actiunilor si masurilor verificate deosebindu-se in acest sens de controlul judecatoresc (limitat doar la aspectele de legalitate a actelor si faptelor administrative, cu excluderea, de regula, a actelor normative ca si a considerentelor de oportunitate sau de actualitate).

e. Controlul parlamentar este, de regula[22], ulterior adoptarii sau realizarii masurilor executive, intocmai ca si cel judiciar, fiind expresia recunoasterii autonomiei functionale a administratiei publice.

f. Controlul legislativ poate fi atat general cat si special vizand fie ansamblul autoritatilor si activitatilor executive, fie un anumit nivel ierarhic, fie o anumita latura a acestuia, dintr-o ramura sau domeniu de activitate ori cu privire la anumite acte sau fapte determinate.

g. Controlul parlamentar este direct sub aspectul modalitatilor sale de realizare fiind infaptuit de autoritatea legislativa, prin diferite cai, dar fara ca sa existe o interpunere a altor autoritati fata de subiectul supus verificarii.

h. Controlul legislativ nu reprezinta o verificare de plina jurisdictie, asa cum este cazul altor forme de verificare administrativa sau judiciara, deoarece Parlamentul nu are posibilitatea efectiva sa dispuna, in urma realizarii lui, masuri pe care executivul verificat sa fie obligat sa le indeplineasca.

i. Controlul parlamentar nu este exclusiv deoarece si alte categorii de autoritati ale statului (Presedintele Republicii, justitia si chiar unele organe executive) verifica activitatea administratiei, motiv pentru care el se alatura si se completeaza cu celelalte forme de verificare constituind o importanta componenta in realizarea separatiei si, mai ales, a echilibrului intre puterile statului de drept.

Caile de infaptuire a controlului parlamentar

Verificarea parlamentara se poate infaptui fie de plenul camerelor legislative, fie prin intermediul comisiilor parlamentare, fie chiar prin intermediul parlamentarilor luati in mod individual.

a. In plenul lor, in cadrul sedintelor, camerele (Camera Deputatilor si Senatul) ori ambele adunari reunite in sedinta comuna pot cere diverse informatii si documente Guvernului, pot audia rapoarte, informari ori raspunsuri prezentate de conducatorii ori reprezentantii autoritatilor executive, inclusiv rapoarte sau avize ale comisiilor parlamentare intocmite in legatura cu anumite aspecte ale activitatii executive.

b. Comisiile parlamentare sunt proprii organe de lucru alese de camere sau organe ale acestora, alcatuite din deputati sau (si) senatori infiintate in scopul indeplinirii insarcinarilor ce le sunt incredintate in vederea pregatirii lucrarilor adunarii legislative[24]. Comisiile sunt permanente si temporare. Comisiile permanente se aleg pe toata durata legislaturii pe diverse domenii (economic, buget si finante, industrie si servicii, politica externa, etc.). Comisiile temporare se aleg pentru o perioada limitata de timp si cu un scop strict determinat. Ele pot fi comisii speciale, avand obiective anume stabilite prin hotararea de infiintare, comisii de ancheta si comisii de mediere a diferendelor ivite intre cele doua camere pe marginea proiectelor de lege sau a propunerilor legislative.

c. Deputatii si senatorii luati in mod individual pot pune, in cadrul sedintelor camerelor la care participa, intrebari si adresa interpelari executivului, respectiv Guvernului sau oricaruia dintre membrii acestuia. De asemenea, in vederea pregatirii dezbaterilor parlamentare, a intrebarilor si interpelarilor, parlamentarii au dreptul sa ceara si sa obtina informatiile necesare de la orice autoritate de stat.

Procedura controlului parlamentar

a. In plenul camerelor sau in sedinta lor comuna autoritatea legislativa efectueaza verificarea puterii executive dupa procedura specifica sedintelor sale de lucru din cadrul sesiunii asa cum este ea reglementata prin regulamentele proprii. Membrii Guvernului au acces la lucrarile Parlamentului, iar daca li se solicita prezenta, participarea lor este obligatorie. Se audiaza informarile si rapoartele prezentate de executiv si de comisiile parlamentare, au loc dezbateri pe marginea lor, iar daca este cazul se aproba sau se respinge informarea prezentata, putandu-se adopta o hotarare
intr-o anumita problema sau o motiune simpla.

b. Comisiile parlamentare isi desfasoara activitatea in sedinte la care pot invita reprezentanti ai Guvernului, ministrii, inclusiv persoane interesate, specialisti din partea unor autoritati care pot fi ascultati. Activitatea de verificare se poate desfasura la sediul organului controlat, la sediul autoritatii legislative si se poate declansa din initiativa proprie, inclusiv la sesizarea Parlamentului, fie la sesizarea unor terti adresata comisiei sau Parlamentului. In cazul actiunilor de ancheta privitoare la activitatile Guvernului prezenta la audieri este obligatorie, pot fi citati si audiati martori, se pot efectua expertize, se pot prezenta si preda obiecte, inscrisuri, iar marturia mincinoasa se sanctioneaza potrivit legii[25], Guvernul si celelalte autoritati administrative sunt obligate sa prezinte informatiile si documentele solicitate. Pe marginea problematicii dezbatute se redacteaza un raport sau un aviz ce urmeaza a fi prezentat, dupa caz, plenului camerei sau in sedinta comuna a legislativului. Se pot initia sau se pot face propuneri de acte normative ce reglementeaza problemele ridicate in activitatea autoritatii executive analizate. Toate aceste masuri sunt hotarate de catre comisie cu votul majoritatii membrilor care o compun.

c. Parlamentarii pot adresa oral intrebari, adica solicitari prin care se cere unor autoritati sa raspunda daca un fapt este adevarat sau daca o informatie este exacta, daca Guvernul intelege sa comunice camerei acte sau anumite informatii solicitate, ori daca are intentia de a lua o hotarare intr-o anumita problema. Cei intrebati vor raspunde imediat, oral sau in scris, in functie de solicitare, sau pot declara ca vor prezenta raspunsuri in zilele urmatoare.

Interpelarile se fac in scris aratandu-se obiectul lor si constau dintr-o solicitare adresata Guvernului de catre un grup parlamentar prin care se cer explicatii asupra politicii executivului in probleme interne sau externe. Ele se citesc in sedinta publica de catre presedintele grupului parlamentar si se transmit presedintelui camerei. Raspunsul este obligatoriu de dat fie imediat fie in zilele urmatoare. Discutiile se incheie, daca camera considera aceasta necesar, printr-o hotarare adoptata in problema ridicata prin intrebare sau printr-o motiune simpla in cazul interpelarii.

Efectele controlului parlamentar

Pozitia si competenta organului legislativ determina ca in exercitarea dreptului de control al acestuia asupra autoritatilor executive, inclusiv Guvern, cel dintai sa dispuna de o gama larga de masuri ce se pot lua fata de administratie, chiar daca acestea nu includ dreptul de anulare, de modificare ori de suspendare a actelor juridice administrative sau de sanctionare a functionarilor vinovati de abaterile constatate, parlamentul neavand administratia in subordine si neputand sa i se substituie in atributii.

In acest sens aratam urmatoarele:

- in ipoteza delegarii legislative - prin care Parlamentul abiliteaza Guvernul sa adopte ordonante in domenii rezervate legii ordinare si care nu fac obiectul legilor organice - nerespectarea termenului de supunere spre aprobare parlamentara a acestor acte atrage incetarea efectelor lor, iar atunci cand le verifica Parlamentul are atributul de a aproba sau de a respinge ordonantele[26];

- in cazul tratatelor internationale, a acordurilor, conventiilor si a altor acte de acest gen incheiate de executiv, Parlamentul exercita controlul asupra administratiei cu ocazia supunerii lor spre ratificarea acestuia, putand refuza ratificarea sau denunta actele astfel incheiate[27];

- in cazul dezbaterii in Senat a raportului comisiei parlamentare daca se releva existenta unei abateri grave in activitatea unui membru al Guvernului Senatul poate cere primului ministru destituirea acestuia[28];

- in ipoteza in care dezbaterile asupra raportului comisiei parlamentare dezvaluie abuzuri si ilegalitati in activitatea Guvernului Camera Deputatilor si Senatului in sedinta comuna pot retrage increderea acordata Guvernului prin adoptarea unei motiuni de cenzura cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor[29].

4. Avocatul poporului (Ombusdmenul)[30]

O forma speciala de verificare a respectarii legii in stransa legatura cu drepturile si libertatile cetatenesti se realizeaza prin Avocatul poporului. Acesta este numit de Parlament pe o durata de 5 ani iar organizarea si functionarea lui ca institutie se stabileste prin lege organica.

Avocatul poporului isi exercita atributiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate in drepturile si in libertatile lor in limitele stabilite de lege. Autoritatile publice sunt obligate sa-i asigure sprijinul necesar in exercitarea atributiilor sale.

Avocatul poporului prezinta celor doua camere anual rapoarte sau ori de cate ori este solicitat de catre acestea. Rapoartele pot contine recomandari privind legislatia sau masuri de alta natura pentru ocrotirea drepturilor si libertatilor cetatenilor.

Caracteristicile activitatii avocatului poporului

Pornind de la reglementarea legala a institutiei avocatului poporului configurata de Constitutie precum si de legea organica[31] in materie - conform carora acesta este o autoritate publica autonoma si independenta fata de orice alta autoritate publica, nefiind obligat sa se supuna instructiunilor sau dispozitiilor care l-ar afecta in acest sens, dar si fara sa se poata, la randul sau, substitui, in exercitarea atributiilor sale autoritatilor publice - rezulta pozitia sa cu totul distincta in sistemul autoritatilor publice din tara noastra.

- Activitatea avocatului poporului are drept scop apararea drepturilor si libertatilor cetatenilor, asa cum sunt formulate de Constitutie si de legislatia in vigoare intemeiata pe ea, iar nu simple interese, fie ele chiar legitime apartinand acestora.

- Aceasta aparare se exercita in legatura cu raporturile dintre cetateni si autoritatile publice, cu precadere cele administrative, iar in acest din urma caz indiferent de nivelul lor (ierarhic), de modul de organizare (national sau central, teritorial sau local), de competenta exercitata (generala sau speciala), de modul lor de alcatuire (alese sau numite) ori de durata functionarii acestora (permanente sau temporare).

- Activitatea de verificare a modului de respectare a drepturilor si libertatilor cetatenesti are ca obiect doar acte si fapte de putere ale autoritatilor, iar nu actiuni de drept privat ale acestora, cu conditia ca ele sa fie ilegale, nu neoportune sau cu caracter politic.

- Prin exercitarea acestei aparari avocatul poporului nu poate obliga autoritatile publice la luarea masurilor necesare restabilirii legalitatii incalcate si nici nu se poate substitui in atributiile acestora, emitand masura legala solicitata ori anuland-o pe cea ilegala.

- Ca regula generala, activitatea avocatului poporului are un caracter public, cu exceptia situatiilor de confidentialitate instituite la cerere sau din motive intemeiate.

- Activitatea acestuia se desfasoara sub control parlamentar, existand obligatia prezentarii de rapoarte forului legislativ.

Conditii de fond ale activitatii de verificare a respectarii drepturilor si libertatilor cetatenesti

Activitatea de aparare a respectarii drepturilor si libertatilor cetatenilor desfasurata de Avocatul poporului trebuie sa indeplineasca mai multe conditii de fond:

1) Trebuie sa existe o incalcare a drepturilor si libertatilor cetatenesti:

- cel putin in raport cu administratia, referirea legala are un caracter mai restrictiv, limitata la drepturi si libertati fundamentale[32] (in mod diferit de sensul larg atribuit de art. 1 alin. 1 din Legea organica) adica cetatenesti, iar nu alte categorii de drepturi avand o alta natura juridica (de pilda, civila, comerciala, administrativa, etc.). Desigur, in masura in care un drept de natura constitutionala se reflecta si in alte ramuri de drept el poate forma obiectul activitatii de investigare din partea avocatului poporului.

- incalcarea desi vizeaza un drept cetatenesc - cu excluderea drepturilor persoanelor juridice nationale sau straine, ori alte subiecte colective de drept - dreptul lezat poate sa apartina si altor persoane fizice, decat cetatenii romani, respectiv straini, cu sau fara alta cetatenie (desigur vatamati prin activitatea autoritatilor romane), din moment ce cererile in aceasta materie adresate avocatului poporului pot proveni de la orice persoana fizica, fara deosebire de cetatenie, fiind de notorietate faptul ca prin consacrarea constitutionala a drepturilor si libertatilor fundamentale sunt aparati, in egala masura toti indivizii umani, foarte putine prerogative revenind in mod specific doar conditiei de cetatean[34].

- starea de lezare a subiectului prin incalcarea drepturilor sau libertatilor constand din nerecunoasterea sau negarea dreptului ori a libertatii, impiedicarea sau restrangerea exercitiului lor[35] in mod abuziv, ceea ce determina o stare de vatamare, indiferent ca ea poate fi sau nu comensurata patrimonial sau evaluata pecuniar ori ar putea da nastere la formularea unor pretentii vizand daune morale.

2) Lezarea trebuie produsa de autoritatile administratiei publice:

- continutul acestei notiuni[36] in care sens avem in vedere atat autoritatea propriu-zisa cat si functionarii ei, de conducere sau de executie, de decizie sau auxiliari, exercitand o functie publica de autoritate.

- sfera aceleasi notiuni care cuprinde atat autoritatile executive cat si institutiile publice exercitand o autoritate prin conducerile lor (scoala, spital, etc.) precum si oricare dintre serviciile publice deconcentrate aflate sub autoritatea administratiei publice, inclusiv regiile autonome, de nivel national sau local, cu excluderea oricaror alte forme institutionalizate apartinand sau dependente de cele de mai sus, de genul societatilor comerciale, cu capital integral sau majoritar de stat, organizatii sau forme asociative, fundatii sau asezaminte create de autoritati sau de institutii apartinand acestora.

3. Incalcarea drepturilor si libertatilor trebuie savarsita prin acte si fapte de autoritate cu caracter ilegal ale administratiei, deci prin atitudini sau conduite culpabile si vatamatoare ale executivului:

- natura actiunilor sau inactiunilor executive vatamatoare care trebuie sa fie de drept public sau de autoritate, iar nu de drept privat, fiind acte si fapte administrative, nu de natura civila, comerciala, etc.

- legiuitorul a exclus ideea vatamarii prin acte si fapte legale, pretinzand caracterul ilegal al acestora, din moment ce, prin recomandarile sale, avocatul poporului sesizeaza autoritatile asupra ilegalitatii actelor si faptelor administrative, legiuitorul[37] asimiland actelor ilegale, tacerea administratiei (fata de solicitarea adresata) precum si emiterea tardiva de catre ea a actelor solicitate , petitionarul trebuind sa dovedeasca intarzierea sau refuzul administratiei publice de a solutiona legal cererea.

Rezulta implicit ca legiuitorul a urmarit sa stabileasca un raport de cauzalitate intre atitudinea ilicita a administratiei si rezultatul vatamarilor constand din incalcarea dreptului sau a libertatii cetatenesti. De aici si concluzia fireasca privind necompetenta avocatului poporului in materia analizata atunci cand actele sau faptele au un caracter legal, chiar daca s-a produs o vatamare a drepturilor.

4) Actele si faptele relevate cu care este sesizat nu trebuie sa se fi produs cu mai mult de un an ori  sa nu treaca de un an fata de data la care persoana in cauza a luat la cunostinta de ele, in caz contrar cererea petentului trebuind respinsa motivat, pentru tardivitate.

5) Pentru a putea fi primite spre solutionare cererile nu trebuie sa vizeze actele Camerei Deputatilor, Senatului sau Parlamentului, actele si faptele deputatilor si senatorilor, ale Presedintelui Romaniei si ale Guvernului, precum si ale Curtii Constitutionale, ale presedintelui Consiliului Legislativ si ale autoritatii judecatoresti, toate aceste cazuri fiind tot atatea cauze de neprimire a petitiilor de catre avocatul poporului care trebuie sa le respinga ca inadmisibile.

Daca avocatul poporului constata ca solutionarea cererii cu care a fost sesizat este de competenta autoritatii judecatoresti el va sesiza, dupa caz, Ministerul Justitiei, Ministerul Public, presedintele instantei de judecata, potrivit competentei acestora, care sunt obligati sa-i comunice masurile luate.

Conditiile de forma ale activitatii de verificare desfasurate de avocatul poporului

Activitatea de verificare desfasurata de Avocatul Poporului trebuie sa indeplineasca anumite conditii de forma:

1) Trebuie sa existe fie o sesizare adresata avocatului sau actiunea poate fi declansata din oficiu. Cererea se formuleaza in nume propriu, de catre persoana lezata . Sub aspect terminologic legiuitorul nu a fost consecvent intrucat, desi utilizeaza frecvent notiunea de "cerere", mai intrebuinteaza si notiunea de "plangere" desi apreciem ca notiunile de "plangere" sau de "reclamatie" ar fi fost mai exacte, desemnand forme ale dreptului de petitionare exprimand pretentia de restabilire a unui drept incalcat, iar nu de satisfacere a unui drept in curs de conturare[39] sau preexistent.

2) Petentul trebuie sa dovedeasca ilegalitatea comisa de autoritatea publica si care a determinat vatamarea drepturilor sale:

- legea instituie expres o atare obligatie numai in cazul intarzierii sau a refuzului administratiei publice in solutionarea legala a cererii initiale, neimpunand-o in cazul actelor ilegale desi asimileaza cele doua fapte cu manifestarea ilegala de vointa a autoritatii executive, apreciind probabil in cazul faptelor ca fiind necesara clarificarea procedurala prealabila a termenului legal in care administratia trebuie sa raspunda petentului si, in functie de atitudinea, expresa (in caz de refuz) sau tacita (in caz de intarziere) a autoritatilor, urmand sa fie declansata competenta de verificare a avocatului poporului.

- in cazul actelor administrative ilegalitatea e prezumata si se deduce din vatamarea dreptului sau libertatii incalcate, acestea din urma trebuind a fi dovedite.

3) Avocatul poporului primeste si decide asupra cererilor care i-au fost adresate urmarind rezolvarea lor legala:

- Avocatul Poporului poate decide in sensul respingerii motivate a cererilor nefondate sau poate cere date suplimentare daca i se par necesare fata de modul initial de formulare al cererii. Tot respingere se va decide si in cazul exceptiilor de necompetenta instituite de lege cand motivarea se va face pe considerente de inadmisibilitate.

- decizia avocatului de a se trece la solutionarea cererii, urmarindu-se rezolvarea ei legala, in care sens:

a.    se pot solicita autoritatilor administratiei publice informatii sau documente necesare anchetei intreprinse, iar acestea sunt obligate sa comunice sau sa le puna la dispozitie, in conditiile legii, inclusiv actele pe care le detin in legatura cu cererile adresate avocatului poporului acordandu-i tot sprijinul;

b.    se pot audia si lua declaratii de la conducatorii autoritatilor si de la orice functionar care poate da informatii necesare solutionarii cererii;

c.    avocatul poporului are acces la documentele secrete detinute de autoritatile publice, in masura in care le considera necesare pentru solutionarea plangerii.

4) Prin "rezolvarea legala a cererii" primite de avocatul poporului nu se intelege atributul de decizie fata de ilegalitatea cu care a fost sesizat, ci demersul procedural intreprins pe langa autoritatea in culpa, deoarece rezolvarea efectiva, in sensul luarii masurilor administrative corespunzatoare, revine autoritatilor sesizate, la randul lor, de catre avocat.

Solutiile dispuse de avocatul poporului

Indiferent de solutia dispusa de avocat, in toate situatiile se va aduce la cunostinta petentului rezultatul cercetarii intreprinse in urma cererii, indiferent ca o admite sau o respinge, dupa cum este sau nu intemeiata.

In cazul admiterii ei avocatul va putea:

a.         cere autoritatii administratiei publice care a incalcat drepturile persoanei in cauza incetarea incalcarii drepturilor sau libertatilor cerand in scris reformarea sau revocarea actului administrativ. repunerea in drepturi ori in situatia anterioara a petitionarului si repararea pagubelor produse;

b.         sesiza Guvernul cu privire la orice act sau fapt administrativ ilegal al administratiei publice sau al prefectilor, iar in caz de neadoptare de catre Guvern, in termen de cel mult 20 de zile, a masurilor privitoare la ilegalitatea actelor sau faptelor administrative semnalate, va fi sesizat parlamentul;

c.         prezinta rapoarte presedintilor celor doua camere sau, dupa caz, primului ministru, cuprinzand constatarile prilejuite de cercetarile intreprinse daca evidentiaza lacune legislative sau cazuri grave de coruptie ori de nerespectare a legilor;

d.        emite recomandari, in exercitarea atributiilor sale, sesizand autoritatile administratiei publice asupra ilegalitatilor actelor sau faptelor administrative care nu pot fi supuse controlului parlamentar si celui judecatoresc;

e.         prezinta, in sedinta comuna a celor doua camere ale Parlamentului, rapoarte, anual sau la cererea acestora, cuprinzand informatii privind activitatea institutiei Avocatului Poporului, precum si recomandari vizand modificarea legislatiei sau masuri de alta natura pentru ocrotirea drepturilor si libertatilor cetatenilor.

Efectele cererii formulate de avocatul poporului, atunci cand constata ca plangerea persoanei lezate este intemeiata, constau in obligativitatea autoritatilor administratiei publice de a lua, de indata, masurile necesare pentru inlaturarea ilegalitatii constatate, repararea pagubelor si inlaturarea cauzelor care au generat sau favorizat incalcarea drepturilor persoanelor lezate si in obligativitatea informarii acestuia despre masurile intreprinse.

In cazul in care autoritatea administratiei publice sau functionarul public nu inlatura in termen de 30 de zile, de la data sesizarii, ilegalitatile comise, avocatul poporului se adreseaza autoritatilor administratiei publice ierarhic superioare care sunt datoare sa-i comunice, in termen de cel mult 45 de zile, masurile luate. Sesizarea se poate introduce pe treapta ierarhica, pana la Guvern, iar daca nici aici nu se obtine rezolvarea, se va sesiza parlamentul.

Daca autoritatea centrala nu este in subordinea Guvernului (de pilda, cazul Bancii Nationale a Romaniei, Serviciului Roman de Informatii, etc.) se va sesiza parlamentul despre ilegalitatile constatate in activitatea ei ori a serviciilor din subordine.

Daca autoritatea publica sau functionarul public apartin administratiei publice locale, avocatul poporului se va adresa prefectului, care are la dispozitie un nou termen de 45 de zile pentru solutionare, termen ce curge de la data depunerii cererii la acesta.

Consideram ca prefectul in exercitarea dreptului sau de control general de legalitate asupra administratiei publice locale va sesiza organul local sau judetean, in vederea restabilirii legalitatii, iar in caz de nesolutionare favorabila din partea celui sesizat, prefectul va utiliza calea contenciosului administrativ in justitie conform Constitutiei si Legii privind administratia publica locala.

In cazul sesizarii Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate a legilor si ordonantelor care se refera la drepturile si libertatile cetatenilor, aceasta va solicita si punctul de vedere al Avocatului Poporului. Oricum, revizuirea adusa Constitutiei permite acestuia sesizarea Curtii cu privire la constitutionalitatea legilor, ca si noua Lege a contenciosului administrativ nr.554/2004 care ii confera dreptul ca, in urma controlului realizat - pe linia protejarii drepturilor si libertatilor cetatenesti incalcate de administratia publica - conform legii sale organice, in baza unei sesizari a persoanei fizice, daca apreciaza ca ilegalitatea actului sau excesul de putere al executivului nu poate fi inlaturat decat prin justitie, sa poata sesiza instanta de contencios, ceea ce ii confera petitionarului, de drept, calitatea de reclamant.

5. Controlul exercitat de catre instantele de contencios administrativ

Termenul contencios deriva din latinescul "contenado contendere", care evoca ideea unei confruntari prin lupta, in sensul luptei unor interese contrarii, dintre doua parti. In literatura de specialitate franceza, sintagma de contencios administrativ este definita ca fiind "ansamblul problemelor legale de existenta a unui litigiu survenit cu ocazia unei activitati administrative, in sensul cel mai larg al termenului"[40].

Doctrina romaneasca interbelica a considerat termenul de contencios ca fiind totalitatea litigiilor nascute intre particulari si administratiile publice cu ocazia organizarii si functionarii serviciilor publice si in care sunt puse in cauza reguli, principii si sanctiuni apartinand dreptului public[41].

Mai recent s-a considerat ca, de lege lata, contenciosul administrativ este format din totalitatea litigiilor dintre autoritatile publice, majoritatea fiind autoritati ale administratiei publice si administrati prin aplicarea unor reguli speciale apartinand dreptului public, litigii care se solutioneaza de instantele judecatoresti[42].

Legea nr. 554/2004, avand in vedere noile dimensiuni ale reglementarilor pe care le cuprinde, defineste termenul de contencios ca fiind activitatea de solutionare, de catre instantele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor in care cel putin una din parti este o autoritate publica, iar conflictul s-a nascut fie din emiterea sau incheierea dupa caz a unui act administrativ, fie din nesolutionarea in termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.

Aceasta ultima definitie, reflecta noua conceptie a legiuitorului roman asupra contenciosului administrativ, fiind in concordanta si cu normele Constitutiei revizuite.

Aspecte privind evolutia contenciosului administra-tiv in Romania

Pentru prima data in tara noastra contenciosul administrativ a fost instituit prin legea pentru infiintarea Consiliului de Stat din 11 februarie 1869, acest organism functionand ca o institutie intermediara intre administratia consultativa si tribunalele administrative. In perioada 1866-1905, Consiliul de stat fiind desfiintat, atributiile de contencios au revenit instantelor judecatoresti ordinare.

Prin adoptarea Legii din 1 iulie 1905, judecarea litigiilor de contencios administrativ apartinea tot puterii judecatoresti, insa nu tuturor instantelor ci numai sectiei a III-a a Curtii de Casatie, iar regimul instituit era al unui contencios in anulare. Odata cu adoptarea Constitutiei din 1923 contenciosul administrativ a devenit o institutie de ordin constitutional, fiind data in competenta instantelor judecatoresti. Pe baza acestei constitutii a fost adoptata Legea contenciosului administrativ din decembrie 1925, care a investit Curtile de Apel din circumscriptia in care domiciliaza reclamantul cu competente de a solutiona cererile in materia contenciosului administrativ.

Legea facea distinctie intre actele administrative si cele de gestiune, ultimele ramanand, in ceea ce priveste solutionarea litigiilor, in competenta instantelor de drept comun.

Dupa 1948, prin adoptarea Legii din 1925, instantele judecatoresti aveau dreptul de a verifica pe cale de actiune legalitatea actelor administrative, numai atunci cand prevederile legale exprese le autorizau sa le exercite.

Constitutia din 1965, a transformat competenta exceptionala a tribunalelor de a se pronunta asupra legalitatii actelor normative intr-o competenta generala, obisnuita.

Ulterior a fost adoptata Legea nr. 1/1967, care a incredintat competenta solutionarii cererilor cele vatamati in drepturile lor printr-un act administrativ ilegal, instantelor de drept comun. Deoarece Legea nr. 1/1967 cuprindea un numar mare de acte administrative exceptate de la controlul de legalitate, ea a avut un camp redus de aplicare[43].

Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, valorificand traditiile legislative romanesti si aducand si elemente de noutate, a reprezentat o reglementare superioara celor anterioare, infiintand sectiile specializate in cadrul tribunalelor judetene si in cadrul Curtii Supreme de Justitie.

Aceasta lege a fost insa adoptata anterior Constitutiei Romaniei din 1991, iar legea fundamentala a adus principii noi in materie, ceea ce a impus ca aceste principii sa se aplice in practica judecatoreasca, realizandu-se acel fenomen de "constitutionalizare" a contenciosului administrativ .

Contenciosul administrativ instituit de Legea nr. 29/1998, chiar daca aparent poate fi catalogat ca un contencios de plina jurisdictie, in realitate dispozitiile legii imbina contenciosul in anulare cu cel de plina jurisdictie[45], masurile care puteau fi luate de instanta avand un caracter limitat.

Revizuirea Constitutiei aprobata prin referendumul national din 18-19 octombrie 2003 a instituit norme noi in ceea ce priveste contenciosul administrativ care au necesitat adoptarea unei noi reglementari in materie. Aceasta s-a realizat prin adoptarea Legii nr. 554/7.12.2004, a carei dispozitii le vom analiza in continuare.

Principalele noutati aduse in materia contenciosului administrativ prin adoptarea Legii nr. 554/7.12.2004

Fara a ne propune sa facem o analiza completa a noii reglementari a contenciosului administrativ, vom puncta cateva dintre noutatile aduse de aceasta lege.

a.      Calitatea reclamantului:

Legea 554/2004 extinde sfera persoanelor si a autoritatilor care pot sesiza instante de contencios administrativ. Spre deosebire de redactarea din Legea nr. 29/1990, Legea nr. 554/2004 dispune ca sesizarea instantei de contencios se poate face si de Avocatul Poporului, ca urmare a controlului efectuat, daca apreciaza ca ilegalitatea actului sau excesul de putere nu se poate inlatura decat prin justitie, precum si de Ministerul Public atunci se constata emiterea unor acte unilaterale emise cu exces de putere.

De asemenea, o noutate o constituie si reglementarea cuprinsa in art. 1, alin. 2 din lege potrivit cu care se poate adresa institutiei de contencios administrativ si persoana vatamata intr-un drept al sau, sau intr-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altei persoane.

Totodata, legea dispune ca Agentia Nationala a Functionarilor Publici poate ataca in fata instantei actele autoritatilor publice prin care se incalca legislatia privind functia publica.

In sfarsit, dispozitiile legii sunt armonizate cu dispozitiile art. 52, alin. 1 din Constitutie care vorbeste despre "drept ori interes legitim".

b. Exceptia de nelegalitate

Prin dispozitiile art. 4 din lege este consacrata expres exceptia de nelegalitate, in sensul ca legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetata oricand in cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea partii interesate.

Instanta, constatand ca de actul administrativ depinde solutionarea litigiului in fond, va sesiza prin incheiere motivata instanta de contencios administrativ.

c. Actele nesupuse controlului

Conformandu-se dispozitiilor art. 126 alin. 6 din Constitutie, noua reglementare restrange sfera actelor ce nu pot fi supuse controlului la:

actele administrative ale autoritatilor publice ce privesc raporturilor acestora cu Parlamentul;

actele de comandament cu caracter militar;

actele pentru modificarea sau desfiintarea carora se prevede, prin lege organica o alta procedura;

actele administrative emise pentru aplicarea starii de razboi a starii de asediu sau a celei de urgenta, ori cele care privesc apararea si securitatea nationala.

In practica judecatoreasca fata de textele constitutionale si ale solutiilor pronuntate de catre Curtea Constitutionala, controlul legalitatii excepta numai aceste acte.

d. Obiectul actiunii judiciare

Se extinde obiectul actiunii judiciare si asupra litigiilor care apar in faza premergatoare incheierii unui contract administrativ, precum si orice litigii legale de aplicarea si executarea controlului administrativ

e. Actiunile impotriva ordonantelor Guvernului

Element de noutate consacrat de art. 9 din lege, potrivit cu care persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim prin ordonante sau dispozitii, din ordonanta introduce actiunea la instanta de contencios, insotita de executia de neconstitutionalitate.

f. Termenul de introducere a actiunii

Cererile prin care se solicita anularea unui act administrativ individual sau recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate se poate introduce in termen de la 6 luni la:

data primirii raspunsului la plangerea prealabila sau comunicarii raspunsului;

data expirarii termenului de solutionare;

data incheierii procesului verbal de finalizare a procedurii de conciliere in cadrul contractelor administrative.

Pentru motive temeinice, in cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusa si peste termenul de 6 luni, dar nu mai tarziu de 1 an.

g. Solutiile pe care le pronunta instanta

Ca o noutate, instanta solutionand cauza, se pronunta si asupra legalitatii actelor sau operatiunilor administrative care au stat la baza executarii actului supus judecatii.

De asemenea, atunci cand obiectul actiunii il formeaza un contract administrativ instanta poate:

dispune anularea, acestuia in tot sau in parte;

obliga autoritatea sa incheie contractul;

impunerea unei parti sa respecte o anumita obligatie;

suplineste consimtamantul uneia dintre parti.

h. Obligatia publicarii

Hotararile judecatoresti definitive si irevocabile, prin care s-au anulat acte administrative cu caracter normativ sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor. Ele se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, sau, dupa caz, in monitoarele oficiale ale judetului ori municipiului Bucuresti, la cererea instantei de executie ori a reclamantului.