Dezvoltarea durabila in economie

Dezvoltarea durabila

-dezvoltarea durabila este conceputa in viziunea reconcilierii dintre economie si mediu inconjurator ca o noua cale de dezvoltare care sa sustina progresul uman nu numai in cateva locuri si pentru cativa ani, ci pentru intreaga planeta si pentru un viitor indelungat. (Raportul Brundtland, Rio de Janeiro, 1992)

-notiunea de dezvoltare durabila a implicat un deplin consens in randul specialistilor de cele mai diverse orientari stiintifice, politice si ideologice prin elaborarea si fundamentarea unor concepte variate,unele dintre ele fiind asociate cu programe nationale si internationale de infaptuire

Conceptul de dezvoltare durabila se foloseste ca sinonim cu :

-dezvoltare viabila

-dezvoltare sustenabila

-dezvoltare umana

-dezvoltare ecologica

-dezvoltarea durabila presupune cresterea economica in consonanta cu cerintele echilibrului ecologic (nu cu prezervarea naturii pur si simplu) si cu intreaga dezvoltare umana,ceea ce inseamna ca se au in vedere toate aspectele de progresul in om si pentru om-cultura, stiinta, civilizatie, egalitate si echitate intre oameni, etnii, natiuni si popoare

-dezvoltarea durabila integreaza deci considerentele de mediu natural si demografic cu strategiile dezvoltarii-nationale si internationale-, acestea urmand sa asigure un echilibru relativ si dinamic intre cresterea economica, dezvoltarea culturala, progresul tehnico-stiintific si protectia mediului inconjurator si, pe aceasta baza satisfacerea cerintelor dezvoltarii sociale cu prezent si in perspectiva

-rezulta ca optica dezvoltarii durabile(viabile) s-a constituit cu continuarea unor probleme si trasaturi ale cresterii economice din ultimele decenii : -dimensiunile ecologice

-tehnico-stiintifice

-culturala

-demografica

-militara

Toate aceste dimensiuni sunt intelese in interdependentele lor multiple, procesul dezvoltarii durabile reflectandu-le pe toate, dar la un nivel superior cu sansa de a deveni obiect al unor strategii coerente de solutionare

-ca fundament tehnic substantial al acestei dezvoltari va fi un nou mod tehnic de productie ; una dintre trasaturile fundamentale acesteia consta in asezarea lui pe asa zisele tehnologiei noi

-biotehnologiile- si restrangerea pana la eliminare a celor tari (mecanizate, chimizate), a caror folosinta au poluat puternic unele zone geografice

-in conditiile economiei de piata prevenirea poluarii mediului inconjurator se poate realiza prin actiuni : -economice

-juridice

-administrative

-conceperea si infaptuirea acestui nou gen de dezvoltare depinde de vointa anterioara a oamenilor si guvernelor, de capacitatea de receptare a prezentului, de dificultatile diferite cu care se confrunta popoarele si natiunile in prezent

-exigentele multiple ce stau in fata dezvoltarii durabile au facut necesar efortul specialistilor si al politicienilor, concretizat in cateva elemente definitorii ale dezvoltarii durabile cum sunt :

a ) compatibilitatea generala si universala intre mediul natural si cel autropic

b) mentinerea egalitatii sanselor generatiilor care se succed in timp

c) interpretarea prezentului prin prisma viitorului, maximizarea profitului de consonanta cu securitatea ecologica

d) corelarea si compatibilitatea strategiilor nationale de dezvoltare cu cele de protectie a mediului ecologic

e) asigurarea bunastarii generale prin trecerea de la aspectele prioritar cantitative la cele calitative

f) redefinirea obiectivelor economice si sociale, in cadrul carora urmeaza sa-si gaseasca locurile cuvenite capitalul economic logic , capitalul tehnic, capitalul uman

g) subordonarea obiectivelor dezvoltarii economice insanatosirii omului, el insusi cea mai compleza creatie

¤Consideratii generale RIO

-ofensiva - juridica

- educationala

- institutionala

- politica

- administrativa

- tehnologica

DOCUMENTUL DE FOND AL DEZBATERII DE LA RIO

Raportul mondial cu privire la dezvoltarea umana (Raportul Brundtland- Viitorul nostru comun-, Conferinta UN, Rio de Janeiro, 1992) studiaza functionarea pietelor mondiale pentru a se vedea in ce masura acestea satisfac nevoile popoarelor celor mai sarace ale planetei sau, dimpotriva, le departeaza de ele.

Problemele mondiale surprinse in Raport vin sa completeze analiza politicilor nationale facuta in primele doua rapoarte decernale. Acest Raport cauta sa situeze pietele mondiale intr-o adevarata perspectiva. In acest sens se sustine un set de principii :

. pietele concurentiale sunt cea mai buna garantie a unei productii eficiente

. dar aceste piete trebuie sa fie deschise la orice fel de masura prin care ele sa fie completate prin politici sociale judicioase

In raportul Bancii Mondiale (1991) se rezuma astfel aceasta idee : « nu se pune problema de a alege intre stat si piata : fiecare are un rol specific de jucat ».

Daca pietele mondiale ar fi realmente deschise,ele ar permite libera circulatie a capitalurilor, a mainii de lucru si a bunurilor pretutindeni in lume si ar oferi sanse egale pentru toti. Dar pietele economice nu sunt nici libere, nici eficace. Intr-o epoca in care pietele nationale incep sa se deschida, pietele mondiale devin si mai inchise. Daca tarile sarace nu beneficiaza de toate favorabilitatile pietelor mondiale, aceasta se datoreaza slabiciunilor din politicile lor, precum si restrictiilor care li se pun in calea accesului pe aceste piete.

Raportul face analiza pietelor mondiale dintr-o perspectiva umana :pietele sunt mijlocul ; dezvoltarea umana este scopul.

Decalajele s-au adancit in perioada 1960-1990.

Daca in 1960, cincimea celor mai bogate familii de pe planeta dispuneau de venituri de 30 de ori mai mari decat cincimea familiilor celor mai sarace. Aceasta relatie se refera la compararea veniturilor tarilor sarace si ale veniturilor celor bogate.

Cum se face ca tarile sarace nu reusesc sa beneficieze de piete mondiale ?

Mai intai, in acele regiuni ale lumii unde comertul este totalmente liber si deschis, cum este cazul pietelor financiare, tarile in dezvoltare nu participa pe picior de egalitate cu cele avansate economic si, deci, nu pot sa traga avantaje ca si partenerii lor.

In domeniile in care tarile slab dezvoltate ar putea sa fie competitive, cum este cazul produselor care necesita mana de lucru multa si slab calificata, regulile pietei sunt adesea deformate, astfel ca ele nu-si pot valorifica avantajele pe piete libere si deschise pentru toti.

Concluzia : Daca tarile ramase in urma vor sa participe pe piete pe baze egale, ele trebuie sa investeasca masiv in populatia lor.

. Problema care se pune nu este de a sti care este volumul cresterii, ci aceea privitoare la genul cresterii cautate si realizate.

Acest nou gen de crestere poate fi si a inceput sa fie masurata si exprimata prin noi indicatori, cum este indicatorul dezvoltarii umane.

Cinci concluzii pot fi trase din Raportul privind dezvoltarea umana in context mondial.

1) Cresterea economica nu conduce automat la ameliorarea conditiilor de viata ale indivizilor, nici pe plan national, nici pe plan international.

Binomul crestere-dezvoltare umana nu se realizeaza pe plan international, si nici macar la nivel national. Multe din masurile nationale care conduc la dezvoltarea umana pe baza cresterii economice nu au consistenta si rezonanta pe plan international.

2) Tarile bogate si tarile sarace sunt in competitie pe pietele mondiale, dar ele nu stau pe picior de egalitate. Daca tarile in dezvoltare vor sa fie competitive, ca si celelalte tari, ele trebuie sa investeasca masiv in capitalul lor uman si in dezvoltarea tehnologiilor.

3) Pietele mondiale nu sunt libere. Restrictiile care le sunt impuse costa tarile sarace peste 500 de miliarde de dolari pe an, adica de 10 ori mai mult decat volumul ajutorului exterior care li se acorda.

Este esential sa se lege intre ele rentabilitatea si echitatea la nivel mondial.

Reforme radicale va trebui sa fie intreprinse pentru ca pietele sa serveasca interesele tarilor si populatiilor sarace.

4) Politicile de protectie sociala trebuie sa fie luate si transpuse in viata la nivel mondial in vederea crearii supapei de securitate pentru tarile si populatiile sarace.

Esecurile trecute sa devina sursa de inspiratie.

Ajutorul extern (APD) a fost mult mai mic decat cel convenit (0,35% fata de 1%)

5) Tarile industrializate si cele in curs de dezvoltare au posibilitatea de a conlucra la un nou acord mondial si de a asigura tuturor popoarelor o dezvoltare umana durabila intr-o lume a pacii. Un dividend al pacii !

Resursele necesare unei astfel de dezvoltari

.Dividentele pacii. Reducerea cheltuielilor militare ale tarilor (bogate si sarace) pana la mai putin de 3% in anii '90. Aceasta va permite sa se libereze pe an (2000) in jur de 1500 de miliarde de dolari (1.200 in cele bogate, si circa 300 de miliarde in cele sarace).

.Reformarea sistemului de ajutor public pentru dezvoltare (noul sistem va trebui sa fie progresist, previzibil si echitabil).

.O negociere mondiala privind problema indatorarii tarilor. Sa se puna capat transferurilor nete de resurse catre tarile industrializate, transferuri ce rezulta din indatorarea tarilor sarace (50 de miliarde $/an).

.Deschiderea pietelor mondiale de bunuri si servicii, astfel incat ele sa asigure o repartitie mai echitabila.

DIMENSIUNEA ECOLOGICA A CRESTERII SI DEZVOLTARII ECONOMICE

« Ca orice abstractie stiintifica, conceptul de crestere economica simplifica procesul real al dinamicii macroeconomice. Procesul este redus doar la aspectele lui economice si cantitative. Daca istoria cresterii economice este redusa la o piata ce rationalizeaza intreaga economie, pe care intervin exclusiv cererea, costul ofertei si preturile ce rezulta dintr-un acord reciproc, pe care, deci, nu intervine nici un factor exterior, atunci inseamna ca avem de-a face cu o creatie mentala mult mai simplificata. E mult prea facil (si nerealist) ca o forma de schimb sa fie botezata economica, si alta sociala. De fapt, toate formele sunt economice, toate sunt sociale. » (F. Braudel)

Aprecierea privind caracterul mult prea simplist si simplificator al conceptului de crestere economica apare evidenta daca se iau in consideratie interdependentele economice - mediul natural. Este unanim acceptata conceptia conform careia mediul natural influenteaza dinamica economica, iar cresterea economica, la randul ei, afecteaza natura cu toate componentele ei.

Desfasurandu-se in conditiile unor resurse limitate si in mare masura neregenerabile si nerecuperabile, procesul cresterii economice nu este un set continuu de fluxuri circulare, ai carui poli sunt productia si consumul personal final. Aceasta inseamna ca, pe de o parte, dezvoltarea economica este dependenta de mediul natural, de calitatea lui. Pe de alta parte, orice activitate economica provoaca dereglari intre natura si economie, intre om si mediul sau natural. Acest raport bilateral intre activitatea economica si mediul natural este pus in evidenta prin notiunile de entropie, entropic, antientropic.

Entropia reprezinta procesul de degradare a energiei unui anumit sistem al universului. In plan economic, entropia exprima procesul de degradare a resurselor materiale si energetice, proces ce are loc atat in cadrul activitatilor economice, cat si in afara acestora.

Daca energia dintr-o anumita resursa ar putea fi folosita la infinit, nu ar mai exista raritatea economica, desi nici economie nu ar mai fi.

Energia libera este energia utilizata pentru obtinerea unui anumit bun economic. In urma degradarii ei, a transformarii acesteia in deseuri, energia libera devine indisponibila (la nivelul tehnicii si stiintei din epoca), adica se transforma in energie legata.

Entropia joasa are o structura ordonata si este (poate fi) folosita in procesele economice. Entropia inalta reprezinta o structura de energie total sau majoritar legata, avand caracter dezordonat, indisponibil. In univers, inclusiv in procesele economice, are loc astfel o degradare calitativa continua, generala si ireversibila a energiei libere in energie legata, de transformare a ordinii in dezordine.

Stiind ca procesele economice au, prin insusi continutul lor, caracter entropic, oamenii trebuie sa actioneze in concordanta cu legile naturii, sa dea activitatii lor un caracter antientropic. Deci, in natura se produc procese entropice, ca si procese antientropice. De asemenea, oamenii, prin actiunile lor, indeosebi prin cele economice, provoaca accelerarea unor procese entropice naturale, ei putand insa actiona si in sensul accelerarii proceselor antientropice.

Procesele social-economice negative si pozitive pentru Terra sunt luate in considerare de catre oameni in doua feluri :

a)      gasirea si folosirea de noi tipuri de energie, gospodarirea cu grija a celor existente, pastrarea patrimoniului energetic al Terrei ;

b)      evitarea oricarui fenomen de poluare a mediului natural, de degradare a factorilor de mediu.

De aceea, una dintre cele mai importante optiuni contemporane este selectarea cu responsabilitate - pentru specia umana si pentru viitorul ei- a tipului de crestere economica, de dezvoltare economica.

In context, este necesar ca agentii economici (fiecare in felul lui) sa organizeze si sa conduca procesele economice in asa fel incat ei sa obtina sau sa mentina entropia libera in locul celei legate, entropia organizata (ordonata) in locul celei dezorganizate (dezordonate). Aceste aspecte sunt sintetizate prin termenul de crestere economica antientropica (de pilda, prin ceea ce specialistii numesc agricultura antientropica).

Ca urmare, intensitatea cresterii economice depinde de doua mari procese complementare si contradictorii :

a)      unul entropic, prin care potentialul natural este in curs de degradare ;

b)      altul antientropic, creativ-informational, prin care se deschid noi posibilitati de a descoperi si de a valorifica resursele, de a folosi noi modalitati de economisire.

Stringenta gasirii si aplicarii unui astfel de tip de dezvoltare decurge la manifestarea tot mai puternica a crizei ecologice (ambientale).

Criza ambientala este un conflict intre societate si mediul natural : doua sisteme cu reguli si ritmuri proprii de evolutie.

Amploarea crizei ambientale poate fi concretizata prin multiple procese, cum sunt : desertificarea unor ample suprafete ale Terrei ; emisiile de CO2 in atmosfera si « efectul de sera », la care oamenii contemporani asista ; sporirea emisiilor de bioxid de sulf, prin ploi acide ; disparitia a numeroase specii de plante si de animale (fara sa apara altele la loc) ; reducerea stratului protector de ozon din emisfer nordica si pericolul topirii calotei de gheata din Oceanul Inghetat de Nord.

Unele din efectele aratate sunt datorate caracterului entropic, inevitabil, al proceselor naturale si economice; altele decurg din proasta gestionare a resurselor naturale, din exploatarea pradalnica a naturii, fara a I se restitui, intr-o alta forma, bogatia preluata de aceasta.

Pe baza acestor precizari, se poate spune ca ecosistemul este cadrul de desfasurare a cresterii economice, si nu invers.

Ecosistemul este definit ca unitate intre biocenoza - totalitatea organismelor vii aflate in interactiune si legate de un anumit loc de viata, cu o componenta determinata , istoriceste formata si autoreglabila - si biotop (habitat), care exprima relatiile indisolubile dintre organismele vii si factorii abiotici ; el rezida in interactiunea dintre comunitatea biotica si mediul fizic (atmosfera, lumina solara, litosfera si hidrosfera).

Relatia dintre cresterea economica (dezvoltarea social-economica) si mediul natural a fost inteleasa si tratata in moduri diferite. Acestea din urma s-au conturat in conceptiile geocentrica, biocentrica si antropocentrica.

Conceptia geocentrica considera ca protectia Terrei, protectia factorilor de mediu este un scop principal, pamantul urmand a fi aparut fara rezerve. Intr-o asemenea conceptie, omul este doar unul din elementele ce se cer conservate, pentru ca « natura sa ramana neatinsa in puritatea sa ». « Conservationismul exagerat aparut la baza acestei optici (natura-om) a condus - asa cum remarca Luis Echeveria Alvarez - la ideea cresterii zero. »

Conceptia biocentrica aseaza in centrul procuparilor ecologice organismele vii, indeosebi formele de viata nonumane, deoarece - spun unii specialisti - acestea nu se pot rezerva singure, asa cum o face omul. In viata speciilor, omul ar trebui sa intervina doar pentru conservarea acestora. Dar, in conditiile in care existenta umana se asigura numai prin folosirea rationala a naturii, milioanele de oameni ce sunt subnutriti (unii chiar infometati) cu greu pot si convinsi, de pilda, sa nu se atinga de pestele Oceanului Planetar decat in anumite limite.

Conceptia antropocentrica are ca punct de sprijin ideea ca totul trebuie subsumat trebuintelor crescande si tot mai diverse ale oamenilor. In fata acestui obiectiv, nimic nu mai conteaza. A te posta de partea dreptului absolut al omului in raport cu natura este insa o mare greseala. In schimb, s-a spus si se repeta in cele mai diverse ocazii si de catre oamenii de toate orientarile : « Nu se mai poate accepta distrugerea naturii, ca un sacrificiu pe altarul cresterii economice. »

Retinand elementele rationale din toate aceste conditii, din lucrarile fundamentale privitoare ka relatia mediu natural-crestere economica, se poate formula o conceptie sintetizatoare sub forma imperativului reconcilierii omului cu natura si cu sine insusi. Aceasta ar insemna respectul fata de legile naturii in activitatea economica, respect pentru echilibrul ecologic, pentru sanatatea Terrei, pentru progresul social (in om si pentru om).

In spiritul celor aratate mai sus, protectia mediului natural reprezinta protectia societatii si a dezvoltarii ei, iar protectia omului inseamna protejarea tutror factorilor de mediu. Pentru ca asemenea principii sa fie transpuse in viata, este necesar ca problemele relatiilor omului cu mediul natural sa fie studiate si intelese in toata complexitatea lor. Apoi, ele trebuie cuprinse in norme juridice adecvate (pozitive). Dar, mai ales, sa se gaseasca parghiile economice de interventie in directia rezolvarii lor, la nivelul cunoasterii umane si al exigentelor principiilor generale si universale.

Recunoasterea dependentei cresterii economice, a dezvoltarii sociale de resursele naturale si de calitatea lor s-a lasat mult timp asteptata. Intarzierea respectiva are mai multe cauze, printre care mai importante par a fi :

a)      persistenta unei conceptii mecaniciste, prin care se atribuie unor factori cantitativi cu actiune imediata rolul exclusiv si dererminant in cresterea productiei materiale ;

b)      caracterul mai lent si mai greu perceptibil (aparent, mai putin periculos) al producerii dezechilibrului ecologic, comparativ cu celelalte probleme globale ale omenirii (inarmarea, decalajele, foametea, criza alimentara etc) ;

c)      existenta unei contradictii reale dezvoltare sociala-natura, mult timp acestea fiind percepute ca doua universuri diametral opuse.